| |||||
Sfantul
Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si
Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii
Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor
prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea
ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i
cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea
catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si
asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai
ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul
crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in
putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au
dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai
al multor averi, ci si al bunului lor nume.
Deci,
Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a
chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a
facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare
cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul,
propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.
Deci,
nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie
este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor
dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in
fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic.
Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre
dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a
defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l
inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii
sale.
Si
se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie,
vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu
cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar
crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe
Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins
de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita,
cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe
acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte,
Sfantul i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!"
Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!"
Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat
imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel
care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis
ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita,
ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele
Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la
moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din
porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.
Acatistul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de mir.
Rugaciunile incepatoare
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele
Condacul 1
Invatatorului dreptslavitoarei credinte celei intru Hristos, surpatorului si rusinatorului paganatatii, Izvoratorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostasul cel adevarat al lui Hristos, care s-a aratat Bisericii ca un soare si mare aparator credinciosilor, toti acum cantari de multumire si laude din suflet cu dorire aducandu-i sa-i cantam: bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Icosul 1 Credinta adevarata invatand-o, Mucenice Dimitrie, de la parintii tai, ai vietuit pe pamant prin darul lui Dumnezeu ca un inger, luminat marturisind si invatand pe toti apoi cu milostenie, cu neincetate rugaciuni si cu chinuri. Pentru care noi aducem tie aceste cantari de lauda: Bucura-te, ca tu ca un inger pe pamant ai vietuit; Bucura-te, ca luminat pe Hristos ai marturisit; Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai rasarit; Bucura-te, ca dreapta credinta pana la sfarsit o ai pazit; Bucura-te, ca prin postire si rugaciuni necontenite, ingerilor te-ai asemanat; Bucura-te, ca prin faceri de bine si lacrimi, pe demoni i-ai infricosat; Bucura-te, nemuritoare odrasla a cetatii Tesalonicului; Bucura-te, reazem neclintit al Iliricului; Bucura-te, saditorule al crestinatatii; Bucura-te, dezradacinatorule al paganatatii; Bucura-te, ca intru primejdii lumii esti mare aparator; Bucura-te, ca celor ce cu credinta nazuiesc la tine le esti gata folositor; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 2 Auzind imparatul Maxminian ca parintele tau, mucenice al lui Hristos, a murit si socotind a te trage pe tine la un gand cu el, ti-a dat dregatoria de proconsul, iar tu de ai si primit, insa cu intelepciunea cea data tie de sus, pricepand maiestriile lui ai ramas cu darul lui Dumnezeu neprins de dansele, cantand: Aliluia! Icosul 2 Mucenice de trei ori fericite, n-ai voit a te supune poruncii imparatului de a ucide pe toti cei ce cheama numele lui Iisus, cel rastignit, ci mai vartos luminat L-ai marturisit pe El. Si ca alt Pavel pe toti ai invatat sfanta credinta, iar multa inchinare la idoli, cea fara de Dumnezeu, o ai dezradacinat. Pentru aceea vrednic esti a auzi de la noi acestea: Bucura-te, ca afara de Dumnezeu, n-ai ales mai mult; Bucura-te, ca vointei imparatului nu te-ai supus; Bucura-te, ca pe Dumnezeu cel adevarat L-ai marturisit luminat; Bucura-te, ca trupul tau vitejeste nu l-ai crutat; Bucura-te, ca tu credinta cea in Iisus Hristos o ai marturisit; Bucura-te, ca pe vrajmasii Crucii i-ai biruit; Bucura-te, ca locuitorilor Tesalonicului alt Pavel te-ai aratat; Bucura-te, ca pe ei credinta cea in Hristos i-ai invatat; Bucura-te, ca cinstea tiranului imparat o ai batjocorit; Bucura-te, ca de sfaturile lui te-ai lepadat; Bucura-te, ca de darurile lui te-ai ingretosat; Bucura-te, ca plata pentru dreapta credinta de sus ai luat; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 3 Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Mucenice Dimitrie, care te lumina si te inteleptea prin fapte bune, ca pe o scara mergand din putere in putere, viteaz ostas te-ai aratat al cerescului Imparat, Iisus. Netemandu-te de neputinciosul imparat pamantesc, Imparatului Hristos cu mare glas ai cantat: Aliluia! Icosul 3 Ravnind, ai ravnit pentru dreapta credinta a lui Hristos, pe care o aveai pururea in inima ta, rabdatorule de chinuri; mai inainte de a veni Maximian in Tesalonic, ai incredintat averea ta slugii tale Lupu, ca sa o imparta la saraci, iar tu, sfinte, prin rugaciuni si post, te-ai gatit spre nevointa, stand cu indrazneata cugetare; pentru aceea iti zicem: Bucura-te, ca momirea imparatului intru nimic o ai socotit; Bucura-te, ca ai marturisit luminat tuturor un Dumnezeu in Sfanta Treime; Bucura-te, ca de credinta parintilor tai tare te-ai tinut; Bucura-te, ca n-ai ingaduit a se huli credinta cea dreapta; Bucura-te, ca buna pilda cetatenilor Tesalonicului te-ai facut; Bucura-te, ca negutatoria sufletului bine o ai chibzuit; Bucura-te, ca adevarata credinta o ai inaltat; Bucura-te, ca nedumnezeirea de tot o ai nimicit; Bucura-te, ca bogatia ta intru nimic o ai socotit; Bucura-te, ca toata averea la saraci o ai impartit; Bucura-te, folositor si ajutator de obste; Bucura-te, aparatorule cu deosebita trebuinta pentru mine; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 4 Fiind instiintat imparatul de credinta ta, viteazule marturisitor, a venitian Tesalonic, inaintea caruia stand, cu indrazneala ai marturisit pe Hristos, Dumnezeu adevarat, iar multimea de zei cea paganeasea o ai ocarat; de care el foarte maniindu-se, a poruncit sa te inchida in temnita, unde intrand tu, cuvios suflet ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 4 Foc arzator avand in sufletul tau, fericite Mucenice Dimitrie, pentru dragostea Celui dorit al tau, intru nimic socotind chinuriie, intarit de darul Lui, vesel ai intrat in temnita, sezand ca intru o camara luminoasa, rugandu-te si cantand psalmi; pentru care de la noi auzi acestea: Bucura-te, ca ai fost imputernicit cu darul lui Hristos; Bucura-te, ca pe vrajmasi, cu rabdare i-ai biruit; Bucura-te, ca pentru Hristos in temnita ai fost dat; Bucura-te, ca pe diavolul l-ai infiorat; Bucura-te, ca temnita tie camara luminoasa s-a aratat; Bucura-te, ca in ea, cu cantari si doxologii pe Dumnezeu ai laudat; Bucura-te, ca, ingradindu-te cu semnul crucii, pe scorpie ai calcat; Bucura-te, ca ea, calcata fiind, nevatamat ai ramas; Bucura-te, ca ai urat dregatoria pamanteasca de proconsul; Bucura-te, ca cereasca ostasie ai indragit; Bucura-te, ca parintilor tai prin rugaciuni ai fost dat; Bucura-te, ca toata cetatea s-a bucurat de nasterea ta; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 5 Paganul imparat, indeletnicindu-se cu jocuri in arene, multi din crestini erau ucisi de catre un om, puternic luptator, anume Lie, din neamul vandalilor; aceasta faradelege nesuferind-o crestinul Nestor tanarul, aprins de ravna a alergat la tine in temnita, spunandu-ti si cerand binecuvantare si rugaciuni ca sa-l poata birui; iar tu, Sfinte Mucenice, nadejde avand in Cel ce te intarea pe tine, insemnandu-l cu semnul Crucii, i-ai zis: du-te, ca pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi, cantand dimpreuna: Aliluia! Icosul 5 Tanarul Nestor, nadejde in Dumnezeu avand prin tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, indata alergand la acea priveliste, cu mare glas a strigat: o Lie, vino sa ne luptam si amandoi; iar imparatul vazandu-l tinerel si frumos, chemandu-l la sine i-a zis: nu vezi pe cati a omorat Lie?, momindu-l cu fagaduinta de a-l trage la un gand cu dansul. Iar el nevrand a strigat: Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi. Si indata s-a apucat cu Lie la lupta, si aruncandu-l in sulitele cele ascutite, l-a dat la amara moarte, si asa s-a plinit proorocia ta, sfinte; pentru care te intampinam cu aceste laude: Bucura-te, ca mandria lui Lie ai surpat; Bucura-te, ca pe Nestor cu Lie a se lupta l-ai indemnat; Bucura-te, ca prin semnul Crucii ai zis ca-l va birui; Bucura-te, ca la amara moarte l-ai dat; Bucura-te, ca tanarul Nestor, reazem tare in Hristos si in ale tale rugaciuni a avut; Bucura-te, ca de nadejdea sa n-a fost lipsit; Bucura-te, ca proorocia ta, sfinte, s-a plinit; Bucura-te, ca si Nestor pe Hristos a marturisit; Bucura-te, ca el la momirile imparatului nu s-a supus; Bucura-te, ca si lui cununa frumoasa la ceruri i-ai arvunit; Bucura-te, ca din porunca imparatului, de Marcian capul i s-a taiat; Bucura-te, ca sufletul lui la ceruri cu mucenicii s-a numarat; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 6 Fiind instiintat nebunul imparat, cum ca tu, Mucenice Dimitrie, ai fost pricinuitor pierzarii lui Lie, s-a mahnit foarte, mai mult decat ar fi cazut din imparatia sa, si indata a poruncit ostasilor, ca asemenea cu sulitele sa fii strapuns; iar tu, vrednicule de lauda, asteptai cugetand la bunatatile ce aveai a le dobandi si cantand lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 6 Sezand tu in temnita, viteazule mucenice, a cautat spre tine Domnul de sus, cercetandu-te prin ingerul Lui care ti s-a aratat ca o preafrumoasa cununa din rai intru lumina mare, pe care punand-o pe capul tau, ti-a zis: pace tie, patimitorule al lui Hristos, Dimitrie; imbarbateaza-te, intareste-te si biruieste pe vrajmasii tai; iar tu sfinte, ai raspuns; ma bucur intru Domnul si ma veselesc intru Dumnezeu, Mantuitorul meu; aprins de dragostea Lui, doreai a-ti varsa pentru Dansul sangele tau, pentru care noi te laudam asa: Bucura-te, ca sezand tu in temnita vesel te-ai aratat; Bucura-te, ca Hristos din ceruri spre tine a cautat; Bucura-te, ca cercetare de la El prin ingeri ai primit; Bucura-te, caci cu frumoasa cununa din rai intru lumina mare la tine a venit; Bucura-te, ca vederea ingerului mult te-a bucurat; Bucura-te, ca el capul cu cununa ti-a incununat; Bucura-te, ca primind cununa, din inima ai multumit; Bucura-te, ca pe vrajmasul foarte mult l-ai scarbit; Bucura-te, ca pace, imbarbatare si intarire, prin inger ai luat; Bucura-te, ca prin rabdare intemeietor dreptei credinte te-ai aratat; Bucura-te, ca intru dansul bucurandu-te te-ai veselit; Bucura-te, ca pentru Dansul sangele a-ti varsa ai dorit; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie ! Condacul 7 Incepand a se lumina de ziua, au intrat ostasii in temnita la tine, mare mucenice, aflandu-te stand vesel la rugaciune, si indata a inceput a te strapunge cu sulitele; iar tu, nevoitorule, cu suflet viteaz ai ridicat mana dreapta, impungandu-te intaia sulita in coasta, inchipuind astfel patima lui Hristos, Domnul tau, Cel cu sulita impuns; in mainile Lui ti-ai dat sfantul tau suflet, cantand: Aliluia ! Icosul 7 Cumplit si fara crutare, ostasii au strapuns trupul tau, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, mare mucenic, incat pamantul s-a rosit cu sangele tau, facandu-te priveliste ingeriior si oamenilor; iar tu, rugandu-te din adancul inimii, ai ramas pana la sfarsit cu multumire rabdand si neclintit din dreapta credinta; pentru care primeste de la noi acestea: Bucura-te, ca intrand ostasii in temnita, vesel te-au aflat stand la rugaciune; Bucura-te, ca indata au inceput cu sulitele a te strapunge; Bucura-te, caci cu suflet viteaz mana dreapta ai ridicat; Bucura-te, ca intaia sulita coasta ta a strapuns; Bucura-te, ca patima lui Hristos, Domnul tau, ai inchipuit; Bucura-te, ca impungere in coasta ca si El ai primit; Bucura-te, ca pamantul cu sangele tau s-a rosit; Bucura-te, ca priveliste ingerilor si oamenilor te-ai facut; Bucura-te, ca sulitele vesel le-ai rabdat; Bucura-te, ca prin ele sufletul tau in mainile lui Dumnezeu l-ai dat; Bucura-te, ca tare ca un diamant te-ai aratat; Bucura-te, ca pana la sfarsit, multumind din adancul inimii, te-ai rugat; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 8 Mucenice de trei ori fericite, dandu-ti sfantul suflet in mainile Domnului tau, Caruia cu credinta ai slujit, s-a dus sa petreaca in locasurile cele ceresti impreuna cu cetele mucenicilor; trupul tau aruncat fara de cinste zacea la pamant, iar oarecare din credinciosi noaptea mergand l-au luat si l-au ingropat, cantand toti lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 8 Dupa ingroparea ta, credincioasa sluga ta Lupu, spre semnul dragostei luand haina si inelul muiate in sangele tau, sfinte, multe feluri de boli prin ele se tamaduiau si duhurile cele necurate se goneau; de care minune instiintandu-se tot Tesalonicul, necredinciosul imparat Maximian a poruncit ca si pe fericitul Lupu sa-l prinda si sa-i taie capul; si asa sluga cea buna dupa stapanul sau, adica dupa tine, Sfinte Dimitrie, s-a dus la Domnul; pentru care noi iti cantam asa: Bucura-te, ca trupul tau strapuns fiind a ramas jos; Bucura-te, ca Iisus crestetul tau l-a incununat frumos; Bucura-te, ca nevointa ta cea muceniceasca acum ai savarsit; Bucura-te, caci cu mucenicii in locasurile ceresti esti preamarit; Bucura-te, ca de la pamint la cele ceresti te-ai ridicat; Bucura-te, caci cu mucenicii dimpreuna te-ai numarat; Bucura-te, ca lui Lupu, credincioasa sluga ta, haina si inelul tau i-ai dat; Bucura-te, ca prin ele feluri de boli ai vindecat; Bucura-te, ca si lui din porunca lui Maximian i s-a taiat capul; Bucura-te, ca el, dupa tine, stapanului sau, a urmat; Bucura-te, cel ce credincioailor esti izvor de minuni nedesertat; Bucura-te, ca demoniior esti rana anevoie de vindecat; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 9 Deasupra mormantului tau, sfinte, fiind zidita o biserica mica, in care se savarseau multe minuni si feluri de vindecari bolnavilor se da, un boier credincios, anume Leontie, din partile Iliricului de boala grea fiind cuprins, adus si pus fiind unde sfintele tale moaste erau in pamant ascunse, indata a dobandit tamaduire, sculandu-se sanatos; pentru care, multumind lui Dumnezeu si pe tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, preamarindu-te, a cantat: Aliluia! Icosul 9 Vrand vindecatul boier Leontie a zidi o biserica mare si frumoasa, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, spre semn de multumire, daramand pe cea mai mica, a inceput a sapa santurile spre temelie. Dar, o minune ! A aflat sfintele tale moaste intregi si nestricate, curgand din ele mir binemirositor, unde, adunandu-se poporul, cu bucurie scotandu-le din pamant, multime nenumarata de bolnavi se tamaduia; iar Leontie, plin de veselie, ridicand degrab la acel loc biserica frumoasa si minunata, intr-ansa a pus cinstitele tale moaste, in racla de mult pret; deci bucurandu-ne si noi de aceasta, graim catre tine asa: Bucura-te, ca pe Leontie de boala grea l-ai vindecat; Bucura-te, ca el spre multumire biserica in numele tau a ridicat; Bucura-te, ca tu har de a face minuni de la Dumnezeu ai luat; Bucura-te, ca trupul tau iarasi noua l-ai dat; Bucura-te, ca indata ce din pamant s-a ivit, mir de buna mireasma la toti a tins; Bucura-te, ca pe multi de felurite boli i-ai izbavit; Bucura-te, ca inauntrul bisericii cu cinste de preoti s-a asezat; Bucura-te, caci credinciosii de aceasta s-au bucurat; Bucura-te, ca intregi sfintele tale moaste se pazesc; Bucura-te, ca cei ce patimesc si cu credinta nazuiesc la ele, se tamaduiesc; Bucura-te, vas de mir neimputinat si de feluri de boli vindecator; Bucura-te, ca pentru toti esti de daruri impartitor; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 10 Binecredinciosul Leontie, voind a se intoarce la Iliric, a vrut sa ia o parte din sfintele tale moaste, ca si acolo in patria sa sa zideasca o biserica in numele tau, sfinte; iar tu, aratandu-te, l-ai certat, ca sa nu indrazneasca a lua ceva, iar el luand numai giulgiul muiat in sangele tau si o parte din aurarii, in racla de aur le-a pus si ducandu-se, a cantat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 10 Minuni multe facand tu, sfinte, prin giulgiul tau, lui Leontie aratandu-te pe cale, l-ai izbavit de furtuna ce-l ameninta si vrand cu ai sai a trece raul Istrului i-ai spus sa ia racla cu giulgiul in mainile sale si sa nu se teama; asemenea si tuturor celor ce nazuiesc cu credinta la tine le esti de obste folositor si grabnic ajutator; pentru care-ti cantam asa: Bucura-te, ca pe Leontie, ce din sfintele tale moaste a vrut sa ia, l-ai certat; Bucura-te, ca giulgiul muiat in sangele tau, spre mangaierea lui l-ai dat; Bucura-te, ca de furtuna ce-l ameninta, aratandu-te, l-ai izbavit; Bucura-te, caci cu giulgiul tau fara vatamare l-a trecut; Bucura-te, ca el, sosind la Sirmion, in biserica ce zidise tie, acest odor a dat; Bucura-te, ca si acolo multi se indulcira de minuni si tamaduiri; Bucura-te, ca pe Marian, eparhul Iliricului, de buba grea l-ai tamaduit; Bucura-te, ca pe unul ce era indracit l-ai izbavit; Bucura-te, ca pe altul ce ii curgea sange l-ai izbavit; Bucura-te, ca foametea ce era in cetatea ta o ai potolit; Bucura-te, ca pe locuitorii ei, din primejdia ce-i ameninta, i-ai izbavit; Bucura-te, ca celor ce vindeau grau, aratandu-te aievea, le-ai poruncit sa inoate spre Tesalonic; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie ! Condacul 11 Sfesnic cu totul luminos fiind cinstitele tale moaste, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, pus in sfesnicul bisericii lumineaza pe toti cei ce cu credinta alearga la ele; deci de un dar ca acesta sa nu ne lipsesti si pe noi sfinte, cei ce cu dragoste ne aflam stand inaintea sfintei tale icoane; cu multa smerenie inchinandu-ne, cerem a fi scutiti de orice potrivnice intamplari iar mai ales de infricosatoarea groaza a cutremurului si a ne invata sa cantam lui Dumnezeu, dimpreuna cu tine: Aliluia! Icosul 11 Evlaviosul imparat Justinian a trimis in Tesalonic barbati cinstiti sa ia o parte din sfintele moaste, spre sfintirea bisericii pe care din nou o zidise; ajungand ei la Tesalonic si de racla ta apropiindu-se, o, minune! deodata a iesit foc si scantei de vapaie spre toti slobozind si un glas din foc infricosator zicand: stati si nu indrazniti; iar ei spaimantati de frica au cazut si intorcandu-se inapoi au spus imparatului cele ce s-au facut, aducand intru mirare pe toti; pentru care te laudam asa: Bucura-te, ca foc si scantei de vapaie s-au vazut din racla sfintelor tale moaste; Bucura-te, ca minunea aceasta pe multi i-a ingrozit; Bucura-te, ca in vis lui Onisifor, aprinzatorului de lumini, te-ai aratat; Bucura-te, ca fapta sa, cu iubire de oameni, o ai mustrat; Bucura-te, ca ai poruncit lui sa o paraseasca si sa se pocaiasca; Bucura-te, ca pe el, l-ai facut a se rusina, trezindu-se din sonm; Bucura-te, ca a doua oara iarasi aievea l-ai mustrat; Bucura-te, ca de glasul tau ca de un tunet la pamant zacea ca un mort; Bucura-te, ca venindu-si el intru sinesi singur a marturisit fapta sa; Bucura-te, ca spaimantandu-l, singur a spus tuturor mustrarea ta; Bucura-te, caci cu minunile tale pe popor ai veselit; Bucura-te, ca vrei ca toti sa se mantuiasca de la Dumnezeu; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 12 Stand inaintea lui Hristos, Cel ce te-a intarit spre patimire, prealaudate Mare Mucenice Dimitrie, de la Dansul dar ai luat a vindeca pe toti de patimile sufletesti si trupesti; rugamu-ne deci tie, sfinte, ca cel ce ai indrazneala multa, nu inceta mijlocindu-ne sufleteasca mantuire noua, celor ce cinstim a ta pomenire si cantam neincetat: Aliluia! Icosul 12 Cu cantari cinstim pomenirea ta, fericim chinurile tale si indelunga-rabdarea ta, marim si laudam minunile tale, vitejia si barbatia ta cea nebiruita; bine te cuvantam ca pe un mare ajutator si pazitor lumi, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie, si din inima graim tie acestea: Bucura-te, ca pe episcopul cel prins de barbari l-ai slobozit; Bucura-te, ca pe el la cetatea ta Tesalonic l-ai povatuit; Bucura-te, ca pe cele doua fecioare, ce au cusut chipul tau, le-ai izbavit; Bucura-te, ca pe rapitorul lor l-ai lasat batjocorit; Bucura-te, ca degraba le-ai adus pe ele, dimpreuna cu chipul, la biserica din Tesalonic; Bucura-te, ca acel chip inaintea altarului spre lauda ta s-a pus; Bucura-te, ca vazindu-se ele desteptate langa mormantul tau s-au bucurat; Bucura-te, ca cei adunati acolo, pentru minune au saltat; Bucura-te, ca de multe ori cetatea ta de navalirea barbariior o ai izbavit; Bucura-te, ca pe multi din robia barbarilor i-ai slobozit; Bucura-te, ca dimpreuna cu ingerii esti vorbitor; Bucura-te, ca tuturor de obste catre Stapanul ne esti mijlocitor; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! Condacul 13 O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui: Aliluia! O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui: Aliluia! O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui: Aliluia! Apoi se zice iarasi Icosul intai Credinta adevarata invatand-o, Mucenice Dimitrie, de la parintii tai, ai vietuit pe pamant prin darul lui Dumnezeu ca un inger, luminat marturisind si invatand pe toti apoi cu milostenie, cu neincetate rugaciuni si cu chinuri. Pentru care noi aducem tie aceste cantari de lauda : Bucura-te, ca tu ca un inger pe pamant ai vietuit; Bucura-te, ca luminat pe Hristos ai marturisit; Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai rasarit; Bucura-te, ca dreapta credinta pana la sfarsit o ai pazit; Bucura-te, ca prin postire si rugaciuni necontenite, ingerilor te-ai asemanat; Bucura-te, ca prin faceri de bine si lacrimi, pe demoni i-ai infricosat; Bucura-te, nemuritoare odrasla a cetatii Tesalonicului; Bucura-te, reazem neclintit al Iliricului; Bucura-te, saditorule al crestinatatii; Bucura-te, dezradacinatorule al paganatatii; Bucura-te, ca intru primejdii lumii esti mare aparator; Bucura-te, ca celor ce cu credinta nazuiesc la tine le esti gata folositor; Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! si Condacul intai Invatatorului dreptslavitoarei credinte celei intru Hristos, surpatorului si rusinatorului paganatatii, Izvoratorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostasul cel adevarat al lui Hristos, care s-a aratat Bisericii ca un soare si mare aparator credinciosilor, toti acum cantari de multumire si laude din suflet cu dorire aducandu-i sa-i cantam: bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! |
**"Ortodoxia este flacăra unei lumânări,iar restul..... sânt fluturii ce vin la flacără şi se ard şi cad jos"** **"Cine fuge de lumină se prăbuşeşte în întuneric;iar cei ce fug de adevăr,dau peste satana,tatăl minciunilor."** "Daca Dumnezeu nu exista si tu nu crezi in El, nu pierzi nimic. Dar daca Dumnezeu exista si tu nu crezi in El, ai pierdut totul."
vineri, 26 octombrie 2012
marți, 16 octombrie 2012
marți, 9 octombrie 2012
Predica la Sfanta Cuvioasa Parascheva
Am inceput cand inca era zi si am terminat cand inca e noapte. M-am gandit in timpul privegherii - si de aceea am facut semn ca fetele sa spuna "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii..." - ca femeia nu este superioara barbatului, nici inferioara lui si, cu atat mai putin, egala lui. Dovada, Sfanta Cuvioasa Parascheva de astazi, cea pe care nu am insotit-o nici laolalta cu sfintii barbati (fiindca e o femeie ce se pustnicea asemenea lor), nici n-o putem socoti inferioara nici unui barbat (pentru ca se afla superioara multora dintre ei) si nici superioara vreunui sfant (pentru ca intre sfinti nu exista piticisme si micisme, mariri si supra-venerari). Vedeti fratiile voastre, taina Cuvioasei Parascheva de astazi este taina tuturor femeilor lumii, care atunci cand nu pot naste si nu pot da in pantecele lor rod pentru slava lui Dumnezeu, care este Biserica, si de acolo, din pustie, nasc fii duhovnicesti. Cu ingaduinta lui Dumnezeu, iata, ne-am strans laolalta astazi sa fim fii duhovnicesti ai Cuvioasei Parascheva.
In fond si la urma urmei, cati dintre noi stim mare
lucru despre ea? Cati dintre noi stim, de exemplu, cati ani a avut cand a
murit? Sau cum s-a nevoit? Sau ce gust avea apa aia pe care o bea ea in
pustia Iordanului? Sau cum se imbraca? Sau ce haine avea? Sau cate
metanii facea pe zi? Nu stim nimic din toate acestea. Ce stim in schimb?
Stim ca Dumnezeu si prin ea ne iubeste.
Mi-aduc aminte ca eram elev in clasa a VII-a cand primisem "Meritul pioneresc" si credeam - mare comandant de unitate! - ca, vai de mine, ce important eram! Si a randuit Dumnezeu sa merg la Catedrala Metropolitana din Iasi, la un forum national al pionierilor, si la un moment dat, profesoara care era organizatoare, conducatoarea grupului nostru, ne-a dus sa vedem racla cu Moastele Sfintei Parascheva. A fost prima data in viata mea cand am inteles ca mai importanta decat toate premiile mele de la scoala si decat toate medaliile mele de pana atunci, si decat toate medaliile pe care as fi putut sa le mai iau in viata, a fost aceasta intalnire cu medalia lui Dumnezeu - Parascheva. E minunata intalnirea cu Moastele Sfintei si cu duhul de acolo, pentru ca este intalnirea cu smerenia lui Dumnezeu.
Mi-aduc aminte ca eram elev in clasa a VII-a cand primisem "Meritul pioneresc" si credeam - mare comandant de unitate! - ca, vai de mine, ce important eram! Si a randuit Dumnezeu sa merg la Catedrala Metropolitana din Iasi, la un forum national al pionierilor, si la un moment dat, profesoara care era organizatoare, conducatoarea grupului nostru, ne-a dus sa vedem racla cu Moastele Sfintei Parascheva. A fost prima data in viata mea cand am inteles ca mai importanta decat toate premiile mele de la scoala si decat toate medaliile mele de pana atunci, si decat toate medaliile pe care as fi putut sa le mai iau in viata, a fost aceasta intalnire cu medalia lui Dumnezeu - Parascheva. E minunata intalnirea cu Moastele Sfintei si cu duhul de acolo, pentru ca este intalnirea cu smerenia lui Dumnezeu.
Multi speculeaza, spun ca Vasile Lupu a cumparat cu bani grei aceste moaste, iar Dimitrie Cantemir,
in Descriptio Moldaviae, povesteste cum acesta a dat multe pungi cu aur
si cum patriarhul din vremea aceea, Partenie, ar fi aruncat peste
zidurile Constantinopolului, cum odinioara Pavel - tineti minte - un
scranciob. E important sau nu e important ca Sfintele Moaste au fost
cumparate cu bani grei si ca, de fapt, cu banii aceia Patriarhia
Ecumenica a mai supravietuit zeci de ani dupa aceea. E important sau nu e
important ca a trecut prin toate capitalele Europei, cu exceptia
Moscovei, prin toate capitalele Ortodoxiei.
Ziua de astazi este importanta insa prin modul in care am reusit sa ne strangem laolalta, ucenicii Sfintei Cuvioase Parascheva. Nu suntem noi postitori din cale-afara, n-om fi noi purtatori de vesminte pe care sa le dam de fiecare data celor mai saraci decat noi - poate nici n-am indrazni sa ranim saracia parintilor -, n-am facut minuni si poate nu vom face minuni niciodata. Dar o iubim pe Parascheva si prin ea il iubim pe Dumnezeu. Si iata, inca o minune a Sfintei Parascheva este seara de astazi, in care noi ne-am pus sufletele inaintea lui Dumnezeu, am ingenuncheat in rugaciune si ne-am bucurat intreolalta de harul cel mare al Cuvioasei Maicii noastre Parascheva.
De ce este important pentru noi sa sarbatorim de fiecare data cu inima deschisa pe Cuvioasa? Pentru ca ea a fost model multora dintre cuvioasele neamului romanesc si pentru ca, poate si datorita ei - daca nu sigur si datorita ei - mai vorbim inca romaneste si mai cantam inca romaneste in Bisericile noastre, si datorita ei minunatul colier al manastirilor Moldovei n-a fost trecut sub rotile trecutului si nici ras sub senilele buldozerului. Si noi stim cine a pastrat legatura intre sufletul amaratului de monah prigonit prin muntii Moldovei si Dumnezeul Slavei, prigonit si El prin cerurile cosmonautilor si astronautilor. In mod sigur Cuvioasa Parascheva va fi fost dintre cei care au purtat durerea noastra inaintea lui Dumnezeu. Si daca atunci cand ne-a purtat durerea am simtit-o intre noi, de ce n-am simti-o astazi, cand ne poarta bucuria inaintea lui Dumnezeu, cand iata-ne aici, in prag de seara, inaintea lui Dumnezeu, cu dragostea noastra!...
Dumnezeu sa binecuvanteze toate femeile Bisericii si pe toti acei care au luat jugul cel greu al manastirii. Pe noi sa ne invredniceasca sa luam aminte, sa ne cutremuram de fiecare data si sa pricepem ca cea mai mare medalie de merit inaintea lui Dumnezeu este sa ne facem chip si asemanare dupa oamenii lui Dumnezeu, pentru a putea primi asemanarea finala cu Dumnezeu.Eu va multumesc ca astazi ati fost alaturi si in duhul Cuvioasei Parascheva. Poate ca nu ne vom mai aduce aminte de Cuvioasa Parascheva decat la anul, pe vremea acesta. Dar cu siguranta ea isi va aduce aminte mereu de noi. Imi spunea cineva deunazi ca se afla la un milion de ani lumina departare de Dumnezeu. Si i-am raspuns ca El este la o secunda de noi. Important este ca noi sa fim cat mai aproape unul de celalalt.Fiti convinsi ca nu ne va lasa Cuvioasa Parascheva niciodata daca ne vom ruga, ci ne va da puterea ei de mana de om care s-a risipit pentru Dumnezeu, ca noi sa nu ne risipim.
Ziua de astazi este importanta insa prin modul in care am reusit sa ne strangem laolalta, ucenicii Sfintei Cuvioase Parascheva. Nu suntem noi postitori din cale-afara, n-om fi noi purtatori de vesminte pe care sa le dam de fiecare data celor mai saraci decat noi - poate nici n-am indrazni sa ranim saracia parintilor -, n-am facut minuni si poate nu vom face minuni niciodata. Dar o iubim pe Parascheva si prin ea il iubim pe Dumnezeu. Si iata, inca o minune a Sfintei Parascheva este seara de astazi, in care noi ne-am pus sufletele inaintea lui Dumnezeu, am ingenuncheat in rugaciune si ne-am bucurat intreolalta de harul cel mare al Cuvioasei Maicii noastre Parascheva.
De ce este important pentru noi sa sarbatorim de fiecare data cu inima deschisa pe Cuvioasa? Pentru ca ea a fost model multora dintre cuvioasele neamului romanesc si pentru ca, poate si datorita ei - daca nu sigur si datorita ei - mai vorbim inca romaneste si mai cantam inca romaneste in Bisericile noastre, si datorita ei minunatul colier al manastirilor Moldovei n-a fost trecut sub rotile trecutului si nici ras sub senilele buldozerului. Si noi stim cine a pastrat legatura intre sufletul amaratului de monah prigonit prin muntii Moldovei si Dumnezeul Slavei, prigonit si El prin cerurile cosmonautilor si astronautilor. In mod sigur Cuvioasa Parascheva va fi fost dintre cei care au purtat durerea noastra inaintea lui Dumnezeu. Si daca atunci cand ne-a purtat durerea am simtit-o intre noi, de ce n-am simti-o astazi, cand ne poarta bucuria inaintea lui Dumnezeu, cand iata-ne aici, in prag de seara, inaintea lui Dumnezeu, cu dragostea noastra!...
Dumnezeu sa binecuvanteze toate femeile Bisericii si pe toti acei care au luat jugul cel greu al manastirii. Pe noi sa ne invredniceasca sa luam aminte, sa ne cutremuram de fiecare data si sa pricepem ca cea mai mare medalie de merit inaintea lui Dumnezeu este sa ne facem chip si asemanare dupa oamenii lui Dumnezeu, pentru a putea primi asemanarea finala cu Dumnezeu.Eu va multumesc ca astazi ati fost alaturi si in duhul Cuvioasei Parascheva. Poate ca nu ne vom mai aduce aminte de Cuvioasa Parascheva decat la anul, pe vremea acesta. Dar cu siguranta ea isi va aduce aminte mereu de noi. Imi spunea cineva deunazi ca se afla la un milion de ani lumina departare de Dumnezeu. Si i-am raspuns ca El este la o secunda de noi. Important este ca noi sa fim cat mai aproape unul de celalalt.Fiti convinsi ca nu ne va lasa Cuvioasa Parascheva niciodata daca ne vom ruga, ci ne va da puterea ei de mana de om care s-a risipit pentru Dumnezeu, ca noi sa nu ne risipim.
Amin.
luni, 1 octombrie 2012
Învierea fiului văduvei din Nain
Fraţi creştini,
Parabola evanghelică de
astăzi este minunat ilustrată de pictorul evanghelist Apostolul Luca
şi ne inspiră multe învăţături duhovniceşti.
Într-o cetate numită Nain, moartea nemiloasă răpise sufletul unui tânăr, singurul copil al unei mame văduve. Cine ar putea spune durerea ce sfâşia inima acestei mame! Strigătele ei de durere şi rugăciunile fierbinţi storceau lacrimi şi din inimile cele mai împietrite. Această mamă îndurerată dusese pe acelaşi drum spre cimitir şi pe iubitul ei soţ, iar acum îşi ducea spre mormânt pe unicul său fiu care se găsea în primăvara vieţii. Cufundată în plâns mergea în urma sicriului, către mormântul care trebuia să-i primească fiul ei scump. Nimic nu e mai jalnic în Orient, şi nu numai, decât aceste feluri de ceremonii. Dar în această parte de lume, în asemenea ocazii în frunte merge un rabin, apoi urmează femei îndoliate care merg înaintea coşciugului conducând convoiul funebru. Rabinii zic aşa, că femeia care a adus moartea în lume prin păcat, tot ea să fie aceea care să conducă la mormânt victimele morţii. Aşa că la înmormântare şi mai ales a tinerilor, vin femei în număr mare cu părul despletit, în dezordine, altele plătite chiar ca să jelească, scoţând ţipete ascuţite şi înfiorătoare. Ridică mâinile spre cer şi îşi bat pieptul, plâng cu lacrimi fierbinţi, îşi sfâşie veşmintele şi îşi smulg părul. În acest timp cântăreţii folosind multe instrumente, scot sunete ascuţite, surescitând nervii. La această înmormântare însă era şi mai dureros fiindcă mama mortului care era şi văduvă ducea la groapă pe singurul ei copil. Deodată în faţă pe acelaşi drum, se arată un alt cortegiu tot aşa de numeros însă cu totul deosebit. Bucuria strălucea pe toate feţele, iar toate privirile erau aţintite asupra unui om care mergea înconjurat de ucenicii Săi. Era Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în al doilea an al propovăduirii Sale, în vremea Cincizecimii. Iisus venea din Capernaum unde vindecase pe fiul sutaşului şi se întorcea în Ierusalim pentru sărbătoare. Cetatea Nain se găsea pe drumul ce trecea pe la poalele muntelui Tabor, drum care se scurgea prin Samaria spre Ierusalim. Era o zi de primăvară, către apusul soarelui, ale cărui ultime raze luminau colinele păduroase şi pitoreşti ale Galileii. Ţăranii se întorceau de la munca câmpului. Iisus împreună cu ucenicii şi cu o mare mulţime de popor se apropia de poarta cetăţii Nain. Deodată se aud ţipete lungi de durere şi plângeri pătrunzătoare. Iată însă cum cortegiul vieţii se întâlneşte cu cortegiul morţii. Iisus nu dă nici o atenţie mulţimii. O nenorocită mamă era care suferea amar şi această suferinţă atrage inima bunului Mântuitor. Această sărmană femeie văduvă nu avea decât pe acest fiu de care moartea o despărţea aşa de crud. Azi toată lumea o compătimeşte şi mâine poate nimeni nu se va mai gândi la ea. Iisus nu cere credinţă ca sutaşului, nici nu aşteaptă să fie rugat de femeia care plânge cu lacrimi amare necerând nimic şi nimeni nu mijloceşte pentru ea. Dar Iisus vede lacrimile ei şi îi este destul. Aruncă asupra ei o privire dumnezeiască şi cu un ton plin de compătimire şi blândeţe, cu puterea autorităţii Sale zice: "Nu plânge!. El care este Stăpânul vieţii şi al morţii merge şi se atinge de pat. Tot convoiul se opreşte; cântăreţii din flaut şi plângătorii tac şi ei şi în această tăcere profundă se aude vocea Stăpânului lumii care zice: "Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!. Deodată aceste urechi pe care moartea le astupase pentru totdeauna, auziră porunca dată de glasul ceresc, iar tânărul ridicându-se a şezut drept şi a început să vorbească. Iisus l-a luat cu blândeţe de mână şi l-a dat mamei sale. Ce bucurie avu această mamă când a văzut pe fiul său coborându-se din sicriu şi aruncându-se în braţele sale. O, ce mare minune, fraţi creştini, a fost aceasta, căci toţi ştiau bine că tânărul murise cu adevărat, pentru că se duceau să-l îngroape, iar acum îl văd viu, mergând şi vorbind. Astfel tot poporul care-L urma pe Iisus şi toţi cei de faţă au fost cuprinşi de frică şi plini de bucurie slăveau pe Dumnezeu zicând: "Profet mare s-a sculat între noi, iar Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Aveau dreptate să se bucure căci Marele Profet, Marele Tămăduitor, era însuşi Dumnezeu întrupat. Era vremea ca neamul omenesc să fie izbăvit de vrăjmaşul său satana. Învierea trupească a tânărului din Nain era vestirea înainte a învierii morale a omenirii, aurora unei vieţi noi, razele luminii care alungau întunericul şi sigiliul morţii. Prin învierea tânărului de astăzi, Iisus arăta că este Stăpân al morţii, că este Dumnezeu. Învierile săvârşite de Mântuitorul au fost trei: doi tineri şi o fetiţă de 12 ani. Aceştia au fost prin urmare , Lazăr, fratele celor două surori Marta şi Maria, tânărul din Evanghelia de astăzi şi o fetiţă de 12 ani a lui Iair, mai marele sinagogii. Dar la fiecare în parte învierea a avut loc în momente deosebite. Pe fiica lui Iair a înviat-o chiar în ziua când a murit. Pe fiul văduvei din Evanghelia de astăzi, l-a întors la viaţă tocmai când îl conduceau la mormânt şi aceasta putea să fie cam a treia zi. Pe Lazăr l-a adus chiar din temniţele iadului, fiindcă el murise de patru zile şi începuse să putrezească, ne spun Sfintele Evanghelii, iar până la Mântuitorul şi buni şi răi mergeau toţi în iad. După ce a înviat Lazăr, Sfânta Evanghelie spune clar că Marta şi Maria au pregătit o cină Mântuitorului, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă, deci a mâncat şi Lazăr în văzul tuturor şi a trăit mult, căci după cum ne spun sfintele cărţi el a ajuns episcop al Ciprului, iar Maica Domnului i-a dăruit un omofor. Aceste minuni ale învierii n-au fost simple închipuiri aşa cum zic mulţi necredincioşi, căci Evanghelia spune clar că tânărul a început să vorbească, iar din tradiţie reiese că el a trăit mult şi a propovăduit minunea ce s-a făcut cu el. La fel şi cu fetiţa lui Iair, spune Sfânta Evanghelie, că Mântuitorul a poruncit să-i dea să mănânce şi tot din tradiţie reiese că ea şi părinţii ei au fost recunoscători, propovăduind pretutindeni minunea învierii. Cine putea să fie altul, dacă nu chiar Dumnezeu, care numai cu cuvântul atotputerniciei Sale săvârşea astfel de minuni. El a zis tânărului de astăzi: "Tinere, scoală-te!. El a zis fiicei lui Iair: "Copilă, scoală-te!. El a zis lui Lazăr: "Lazăre, vino afară!. Toţi au înviat la glasul puterii Sale. Aşa minuni au mai făcut unii prooroci şi chiar din apostoli, dar ei procedau altfel decât Mântuitorul. Ei nu porunceau morţii, ci se aşezau în genunchi, se rugau şi chemau în ajutor pe Dumnezeu pe care-L recunoşteau ca autor al minunilor. Mântuitorul Iisus Hristos, vedem că nu se roagă, ci porunceşte. Deci puterea de a scula morţii din mormintele lor nu aparţine decât lui Dumnezeu. El are această putere. Aceste minuni se propovăduiesc de către Sfânta Biserică de aproape 2000 de ani şi sunt mărturii clare că Iisus a fost Dumnezeu, nu om învăţat aşa cum spun necredincioşii. El a săvârşit toate aceste minuni în mijlocul poporului care-L înconjura şi de aceea aceste adevăruri nu au putut fi înăbuşite niciodată. Datoria noastră este de a cădea în genunchi în faţa Lui şi de a ne închina acestui Om care este Dumnezeu, Iisus Hristos, Domnul nostru şi Împăratul creştinilor. Dar vai, fraţi creştini, pe acest Binefăcător al omenirii şi al sufletelor noastre, L-am uitat, L-am dispreţuit, L-am înjurat şi L-am urmărit noi creştinii care ne-am botezat în numele Său, mai rău ca evreii care L-au răstignit, căci noi îl răstignim în toate zilele cu păcatele noastre măcar că auzim şi vedem cu ochii noştri cum moartea ne desparte pe unii de alţii lăsând în urmă lacrimi şi întristări. Pe pământul acesta moartea este mai tare şi astăzi o mulţime de tineri sunt răpiţi de ghearele ei şi nu oricum, căci vedem cum mulţi se sinucid în diferite chipuri. Într-o vară, o mamă văduvă se plângea cum singurul băiat pe care-l avea în vârstă de 20 de ani, s-a suit într-un tei să culeagă flori ca să facă bucurie mamei sale. Dar a căzut de acolo şi pe loc a murit. Cine putea spune durerea cea mare a bietei femei! De asemenea într-un sat o fată studentă în anul trei la medicină, mai avea puţin să termine, dar a terminat cu viaţa aceasta, căci o boală nemiloasă i-a curmat zilele. Cum o mai jeleau părinţii, căci numai pe ea o aveau, cum îşi mai smulgeau părul şi se tânguiau, dar îngerul morţii parcă le zicea la toţi: fiţi liniştiţi că aşa voi veni şi vă voi lua şi pe voi, unul câte unul! Nu va scăpa nimeni, toţi trebuie să plecăm. Şi aşa, fraţi creştini, moartea pune capăt la toate, căci orice ştiinţă omenească rămâne neputincioasă în faţa ei. Prin urmare orice are sau strânge omul, îi foloseşte numai până la groapă. Aici s-a terminat şi cu învăţătura cea multă şi cu banii şi cu mândria omenească. Trupul merge în mormânt, iar sufletul, dacă n-a auzit pe pământ glasul Evangheliei lui Iisus Hristos şi n-a trăit după legea LUI, merge în fundul iadului. Părinţii, rudele şi prietenii, toţi se străduiesc să facă o înmormântare cât mai plăcută lumii şi aşa au ajuns unii chiar să parfumeze şi să dea cu diferite sulemeneli pe morţi ca să fie cât mai frumoşi la vedere. Alţii aduc lăutari şi-i petrec cu muzică până la groapă unde un cavou scump de zeci de mii de lei aşteaptă acest trup păcătos şi trecător. Părinţii şi lumea plâng că a murit tânăr şi nedistrat, dar nu ştiu că fiul lor sau fiica lor a murit nepregătit şi se duce în fundul iadului. Mare păcat şi mult rău aduc sufletelor aceste obiceiuri cu totul păgâneşti. Dar cei mai mulţi nu dau nici o importanţă regulilor stabilite de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi pentru sufletele răposaţilor. Odată, un copil umblând prin cimitir cu mama sa, o întrebă cu mirare pe aceasta şi zise: - Mămico dragă, văd că aici sunt îngropaţi numai oamenii buni, dar oamenii care înjură şi fură, care se îmbată şi fac gâlcevuri, oamenii cei răi unde sunt îngropaţi? Iată ce întrebare la un copil, dar care are un mare înţeles. Să stăm şi să gândim mai adânc, dacă suntem robii lui Dumnezeu, sau robii păcatului, ai viciilor şi patimilor sau ai virtuţilor. În sfânta Evanghelie de astăzi vedem că Domnul Hristos a întors cu puterea Sa dumnezeiască de la moarte la viaţă pe tânărul acesta care nu cunoscuse pe Mântuitorul lumii ce venise să ne mântuiască. De moartea aceasta trupească nu scapă nimeni. Mai devreme sau mai târziu, trebuie să murim, căci aici suntem călători. Domnul Hristos n-a venit să ne scape de moartea trupească, vremelnică, fiindcă însuşi El a primit moartea cea mai grea. El a venit să ne scape de moartea sufletească, de păcatele cele grele care omoară sufletul şi-l aruncă în pieirea veşnică. De aceea judecăţile Lui sunt necuprinse de mintea noastră. De multe ori vedem cum la unele familii mor copiii de mici, iar la alţii nu le rămâne chiar nici unul. Aşa se plângea o mamă căreia îi murise doi copii pe neaşteptate. În deznădejdea ei se revolta chiar cu cuvinte grele împotriva lui Dumnezeu. Dar într-o noapte avu un vis grozav. Se făcea că într-un oraş se anunţase spânzurarea a doi ucigaşi fioroşi. O lume întreagă se strânsese să privească, iar în mulţimea aceea era şi ea. Toţi aşteptau cu răsuflarea oprită să vadă pe cei doi osândiţi. Iată că se arătară, iar femeia noastră uitându-se bine la ei, scoase un ţipăt de groază. Erau tocmai copiii ei care muriseră, iar acum crescuseră mari. Sub spaima acestui vis mama se trezi şi a înţeles că a fost mustrarea Celui de Sus, ca să nu-şi mai blesteme zilele şi să nu se mai certe cu Dumnezeu că i-a luat copiii. Dumnezeu care ştie toate şi cunoaşte pe fiecare din pântecele maicii lui, lucrează în aşa chip că pe unii din părinţi care-şi pun încrederea în copiii lor, îi pedepseşte în chip tainic, în timp ce pe alţii îi scuteşte de mari necazuri ce ar putea avea din partea lor. De aceea îi ia Dumnezeu mai de mici ca să nu-i ia satana mai târziu. Câţi părinţi nu sunt care cresc câte cinci, şase copii şi până la urmă ajung să moară pe mâinile străinilor, neavând milă de la nici unul. Îi cresc cu mare grijă, cheltuiesc cu ei să-i facă fericiţi, gândind că vor avea şi ei ajutor, dar până la urmă tot în singurătate mor bieţii părinţi. Aşa a înţeles şi mama aceasta din povestirea noastră, că fiii ei dacă trăiau ajungeau nişte criminali, şi astfel ar fi murit spânzuraţi. Vedem şi auzim în zilele noastre pe mulţi părinţi plângându-se de copiii lor, fiindcă tinerii noştri nu mai merg pe drumul vieţii, după Domnul Iisus, ci merg cu paşi repezi pe drumul morţii şi al pieirii sufleteşti, pe drumul plăcerilor şi al păcatelor. O mare decădere sufletească vedem în tineretul nostru creştin, cum le sunt alterate sufletele şi trupurile, căci s-au născut într-o lume îmbătrânită în rele şi s-au amestecat cu atâtea forme de rătăciri, încât credinţa multora s-a rătăcit, iar candelele simţirii mistice au înţepenit. În pătura cultă mulţi îşi au propria lor religie, o religie foarte liberă, personală şi superficială. Unii din cei vârstnici îşi mai aduc aminte din copilărie de unele idei religioase, dar şi acestea sunt înăbuşite de buruienile acestui veac materialist, căci cei mai mulţi pun în cântar cele dumnezeieşti cu cele pământeşti. Alţii sunt subjugaţi total ştiinţei profane şi au căzut atât de mult în necredinţă, încât se situează sub nivelul de viaţă spirituală al păgânilor. În pretenţiile lor, ei vor să experimenteze totul în laborator, să măsoare, să cântărească totul ca să se convingă de existenţa lui Dumnezeu. Ei judecă tot ce nu înţeleg şi tăgăduiesc tot ce nu cunosc. Aceşti oameni culţi şi atât de puţin înţelepţi, care surâd cu un aer de superioritate, când e vorba de mântuirea sufletului, uită că în domeniul credinţei, unităţile de măsură nu mai sunt cele materiale, ci cele duhovniceşti spirituale. Aceşti oameni necredincioşi ironizează toate mărturiile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, socotindu-le o literatură învechită, bună pentru prostime. Încrezători numai în ei, măsoară veşnicia după mintea lor limitată. Nepăsători de soarta sufletelor lor, fără nici o tresărire în faţa marilor taine care ne învăluie, ei rămân pasivi şi netulburaţi în tihna lor trupească, asemenea unor dobitoace fără raţiune. Una din piedicile cele mai mari pe care le întâmpină omul în calea mântuirii lui este măgulirea dată de propria lui persoană. Orbit de mândrie omul nesocoteşte pe Dumnezeu, pe care nu-L putem afla decât prin umilinţă şi smerenie. Dacă iubim învăţăturile creştineşti trebuie mai întâi să le cunoaştem şi să le gustăm. Dacă nu vrem să le cunoaştem şi să le urmăm ajungem la nebunie şi îndrăcire. Să ne întoarcem deci la cele simple şi drepte, la cele veşnice, să ne întoarcem la Dumnezeu şi să ne regăsim pe noi înşine, regăsindu-ne şi rostul adevărat, căci ne-am schimonosit chipul lăuntric cel asemenea lui Dumnezeu şi am rătăcit calea, trăgând mereu în plugul vieţii cu gândul spre cele pământeşti nemaivăzându-le pe cele cereşti. Preocupaţi de mijloacele existenţei, uităm de scopurile ei; umblând după poftele trupului pierdem sufletul şi cu cât trăim pentru noi înşine, ne îndepărtăm de Dumnezeu. Să ne oprim puţin din drumul frământărilor noastre şi să ne întrebăm cu toată sinceritatea, de ce ne iubim mai mult trupul care este vremelnic şi supus putrezirii, decât sufletul care este veşnic şi este cel mai mare dar cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. De ce ne îngrijim de boala trupului, iar boala sufletului o lăsăm nevindecată aşa încât mulţi nu se spovedesc cu anii şi din neştiinţă, necredinţă sau ruşine nici ultima spovedanie nu o fac cum trebuie. De ce iubim atât de mult împodobirile trupului, iar virtuţile sufleteşti şi faptele bune le trecem cu vederea?! De ce ne întristăm când ne pătăm hainele şi nu plângem când ne pătăm sufletul cu fel de fel de păcate?! De ce ne înşelăm şi ne duşmănim pe noi înşine prin ceea ce avem mai scump şi nemuritor, sufletul?! De ce ne amăgim cu o credinţă de suprafaţă şi nu păşim mai adânc trăind ca adevăraţii creştini?! Să deschidem ochii sufletului şi să auzim glasul Mântuitorului când ne strigă ca să ne întoarcem de pe drumul morţii la viaţă. Şi astăzi glasul aceluiaşi Mântuitor ne cheamă pe toţi ca să ne întoarcem de pe căile fărădelegilor. Să nu zicem ca necredincioşii că nu avem păcate. Să privim trecutul nostru şi să vedem cum stăm noi cum sufletul şi dacă socotim mai amănunţit, observăm cum păcate foarte grele mulţime de creştini le fac atât de uşor. Să zicem că nu ai pus foc la nimeni ca să-l păgubeşti, dar câte case n-ai aprins cu limba, prin vrajbă şi invidie, prin iscodiri şi minciuni?! Câte suflete n-au suferit şi nu suferă din cauza limbii unora?! Câte suflete nu se smintesc şi câţi nu se ceartă, ajungând la bătaie, câţi nu hulesc pe Dumnezeu, şi câte alte rele datorită pârâciunilor şi minciunilor lor?! Dar ce să mai spunem de păcatul acesta mare al desfrânării şi al avorturilor care se practică pe o scară întinsă ajungând să-l facă chiar şi fetele de şcoală?! Cei mai mulţi tineri nu întreabă nici pe mamă, nici pe tată şi necununaţi la biserică se întrec în păcate ca dobitoacele. Aşa cum au văzut prin filme, zămislesc copii fără cununie, care la rândul lor fac şi ei la fel, ba şi mai rău. Apoi diavolul îi împinge la un alt păcat, căci văzând că nu se înţeleg încep să alerge pe la vrăjitoare şi descântătoare, la ghicit şi spiritism. Aşa îi spurcă diavolul ca să nu mai aibă loc duhul lui Dumnezeu în sufletele şi trupurile lor. Vai de casa aceea unde se află o femeie care merge la vrăji şi descântece. Mulţi părinţi îşi smintesc proprii copii purtându-se cu neruşinare faţă de ei. Unii se dezbracă în faţa copiilor lor şi fac chiar glume proaste în faţa lor, sau dorm amestecaţi şi fără de nici o grijă, fără să gândească cum gânduri urâte şi viclene încolţesc în mintea şi inima acestor copii. Nu este îngăduit unui tată să doarmă cu fiica sa în pat după 7 ani, sau unei mame să doarmă cu fiul ei după vârsta aceasta şi nici fraţi cu surori, fiindcă copiii veacului acestuia au simţurile foarte dezvoltate şi ajung la păcate grele, pentru care părinţii vor da seama înaintea lui Dumnezeu. Mare dezastru sufletesc a reuşit diavolul să facă în sufletul tineretului prin fel de fel de filme, teatre şi distracţii imorale. Diavolul a învăţat chiar pe unele femei să-şi vândă trupul şi sunt sigur că astfel de femei nu ştiu ce e păcatul şi nu s-au spovedit niciodată. Tot un păcat mare este să ţineţi în casă reviste cu poze imorale care nu sunt altceva decât icoanele curvarilor. În casa unde se află astfel de tablouri, Dumnezeu nu ascultă rugăciunea şi vai de casa aceea în care rugăciunea nu e primită. Iată idolii moderni ai veacului de pe urmă. Multe mame vin cu copiii speriaţi, damblagiţi, plini de bube, slăbiţi şi cu lacrimi în ochi spun că aşa mari cum sunt, copiii lor urinează în pat. Se întreabă de unde au această spaimă, fără să se gândească că copilaşii lor când sunt pe întuneric în casă şi apar la televizor scene îngrozitoare, ei ţipă şi tremură de frică. Urmările apar mai târziu. Iată de ce femeile însărcinate n-au voie să privească astfel de scene, că de aceea se nasc copii cu duh de frică şi chiar îndrăciţi. Mulţi tineri şi tinere şi-au îmbolnăvit corpul şi şi-au otrăvit sufletul cu astfel de blestemăţii pe care duhurile necurate le-au scos la iveală pe faţa pământului. Acestea sunt cursele diavolului, undiţele lui ca să atragă tineretul din cea mai fragedă vârstă. Să ia aminte părinţii că vor da seama de sufletele tineretului nostru ajuns bolnav cu trupul şi mort cu sufletul de aceste păcate care-l frământă şi-l chinuiesc tot timpul. De aceea mulţi îşi mint părinţii, îi înşeală şi îi fură. Mulţi creştini cred că de aceste păcate pot scăpa uşor, plătind câte un pomelnic sau aprinzând lumânări. E uşor să facă omul lucrul acesta, mai ales acum când toată lumea are bani, dar să nu ne înşelăm şi să ştie toată lumea că nu există mântuire fără pocăinţă şi fără oprire de la fărădelegi precum şi fără împlinirea sfintelor canoane aplicate celor păcătoşi spre îndreptare. Dacă nu ne căim din inimă şi nu plângem păcatele noastre, încă nu suntem întorşi de pe calea morţii şi a pieirii veşnice. Să ne întoarcem la mama noastră care este Sfânta Biserică, şi să ascultăm glasul Mântuitorului care ne strigă pe toţi să ne întoarcem la El.
Rugăciune
Doamne şi Stăpânul vieţii noastre, Cel ce ai înviat pe fiul văduvei din Nain, milostiveşte-Te şi înviază sufletele noastre cele omorâte de păcat. Zi-le Tu, cu cuvântul Tău cel dumnezeiesc: sculaţi-vă, tinerilor, sculaţi-vă copiilor din drumul morţii, din drumul păcatelor şi viciilor şi veniţi ca în ziua cea mare să înviem cu toţii pentru viaţa veşnică.
Amin.
|
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Pîinea care s-a făcut piatră
Pîinea care s-a făcut piatră În vremea Sfîntului Ioan Gura de Aur (sec. IV) trăia un bogat, care ținea, împreună cu soț...
-
Pîinea care s-a făcut piatră În vremea Sfîntului Ioan Gura de Aur (sec. IV) trăia un bogat, care ținea, împreună cu soț...
-
P apa Francisc laudă practicile din Biserica Ortodoxă „retrogradă” Papa Francisc În discursul public a intrat în obişnuinţă descrierea Bis...
-
PREDICĂ LA DUMINICA A II-A DIN POST Duminica Sfântului Grigorie Palama Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! (Marcu II, 5) Fraţi cr...