PREDICĂ LA PRAZNICUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI ... că iată de acum mă vor ferici toate neamurile! (Luca, I, 48)                                            Fraţi creştini,        Se apropie 2000 de ani de când această proorocie a fost spusă de o fecioară săracă, într-unul din cele mai mici oraşe din Iudeea. Această fecioară necunoscută locuia într-o colibă modestă în pământul Hebronului şi se mângâia cu aceste cuvinte în care credea cu statornicie. Au trecut atâţia ani şi iată că aceste cuvinte se împlinesc înaintea ochilor noştri.        Ştim cu toţii că în toate timpurile popoarele au înconjurat cu cinste pe împăraţii lor, precum şi pe cei care şi-au jertfit geniul şi munca pe altarul patriei, ridicându-le în semn de recunoştinţă, statui şi monumente.        Biserica, însă, aduce laudă sfinţilor martiri care au suferit pentru dreapta credinţă, cântându-le imnuri sfinte şi păstrându-le sfintele moaşte în locaşurile sale. În familiile creştine copiii poartă respect şi dragoste către părinţii lor, iar, după ce îi conduc pe ultimul drum, le păstrează o dulce amintire, privind cu lacrimi în ochi chipurile lor în tablourile rămase.        Dar, oare, noi creştinii nu suntem datori să avem respect şi să venerăm pe regina creştinismului? Dacă oamenii mari, vestiţi, sunt vrednici de recunoştinţa noastră, cu cât mai mult trebuie să cinstim pe Împărăteasa Cerului, care este cea mai mare făcătoare de bine a noastră şi care ne-a deschis porţile fericirii veşnice! Prin Ea am redobândit viaţa sufletului nostru, căci Sf. Fecioară Maria este mai presus de toate femeile, aleasă mai înainte ca să fie Maica lui Dumnezeu şi a fost plină de Duh Sfânt şi de Har.        Viaţa ei a fost nepătată de păcat şi moartea nu a răpit-o ca pedeapsă pentru păcatele sale, căci trupul ei nu a fost supus putreziciunii în mormânt, ci s-a înălţat la cer împreună cu sufletul, la slava lui Dumnezeu şi a Fiului Său.        Sf. Fecioară Maria n-a avut niciodată pe cineva asemenea ei, nici în cer, nici pe pământ. Numai Dumnezeu este mai presus de ea şi s-ar putea spune că însuşi Dumnezeu s-a coborât mai jos decât ea, căci a ales-o ca Maică a Lui din care să se întrupeze şi din al cărui piept să se hrănească. Noi, pentru a lăuda pe Fecioara Maria şi a vorbi cu demnitate, după cuviinţă, nu este de-ajuns numai o singură cuvântare, căci nu putem găsi cununi de laudă după vrednicie, oricâtă bunăvoinţă am avea. Rog, însă, pe Fiul său să-mi dea harul trebuincios, punând cuvinte potrivite în cugetul inimii mele, ca să lumineze Sf. Duh toate inimile ascultătorilor şi să poată rodi fapte pentru viaţa veşnică.        Mai întâi, să audă toate popoarele, toţi creştinii şi păgânii, credincioşii şi necredincioşii că, dacă noi numim pe Sf. Fecioară Doamna şi Împărăteasa noastră, aceasta nu este o născocire a evlaviei creştine, căci această demnitate n-a luat naştere în închipuirea strămoşilor noştri, ci, auziţi, însuşi Duhul Sfânt a vestit înalta ei demnitate. El este care a lăudat-o prin gura profeţilor, şi, luminat de El, David împăratul vedea Împărăţia lui Hristos că se întindea de la apusul şi până la răsăritul soarelui. De-a dreapta lui Hristos, David a văzut pe Maria împărăteasă mai înaltă decât toate puterile cereşti şi ne-o arată lângă Cel Atotputernic care depune pe capul ei o coroană de pietre scumpe.        Datorită virtuţilor sale, Sf. Fecioară este încununată din timpul vieţii sale pământeşti, căci ea este ca un crin curat. Împăratul Solomon o vede ca pe regina florilor, mai înaltă decât codrii din Liban. Eva şi multe urmaşe ale ei au născut copii păcătoşi şi criminali, iar Preacurata Fecioară a născut pe Omul-Dumnezeu fără de păcate, care a mântuit pe toţi oamenii. Sf. Fecioară străluceşte ca un soare şi este icoana cea mai curată a sfinţeniei dumnezeieşti.        Despre ea zice Sf. Ap. Ioan că are ca veşmânt soarele, luna sub picioare şi pe cap o coroană de 12 stele. La adormirea ei au venit îngerii şi au luat-o cu trup şi suflet, aşezând-o pe tron, lângă Împăratul Slavei. Iată la ce înălţime se află Împărăteasa noastră a creştinilor şi iată cum se împlinesc profeţiile care au arătat că o vor ferici toate neamurile. Împlinirea acestei proorociri a fost şi în ţara noastră, unde mulţi domnitori au zidit multe biserici în cinstea ei, îngenunchind înaintea icoanei sale.        Să amintim pe Ştefan cel Mare, Neagoe şi Matei Basarb, Constantin Brâncoveanu, care au ridicat o mulţime de biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului şi credem că este suficient. Dumnezeu atât de mult a iubit-o pe Sf. Fecioară Maria încât i-a dat pe Unicul Său Fiu, care nu s-a ruşinat de sânul Preacuratei Sale Maici. Mântuitorul s-a supus ei în timpul vieţii Sale pământeşti şi, când era răstignit pe Cruce, a încredinţat ei, ca unei Maici, toată lumea creştină. A încununat-o cu slavă şi cinste şi a pus-o de-a dreapta Sa, în calitate de regină. Dar, cine poate să laude după vrednicie pe aceea care este mai presus decât toată lauda?        Monumente religioase se unesc cu mărturiile istorice pentru a arăta vechimea închinăciunii ce se cuvine Sfintei Fecioare Maria, preoţii, regii, împăraţii, pictura, sculptura, poeţii şi scriitorii din primele secole ale creştinismului din evul mediu şi din epoca noastră, toate generaţiile aduc tributul lor de respect, de recunoştinţă şi de laudă smeritei fecioare din Nazareth. Toată lumea creştină, în decursul veacurilor, a cunoscut puterea ei cea mare şi a simţit ajutorul ei în clipele grele.        Biserica Ortodoxă are o carte numită Minunile Maicii Domnului, pe care, poate, mulţi le-aţi citit şi aţi luat cunoştinţă de faptele minunate. Voi aduce acum şi trei mărturii din Sf. Scriptură, unde se vorbeşte despre alegerea Sfintei Fecioare în lucrarea dumnezeiască.        Prima şi cea mai veche se găseşte la Facere, cap. XXVIII, ver. 10, unde se vorbeşte de visul patriarhului Iacov, care a văzut o scară, ce unea cerul cu pământul, pe care coborau şi urcau îngerii lui Dumnezeu. Pe când Iacov privea uimit această frumuseţe minunată, a auzit glasul lui Dumnezeu care l-a binecuvântat. El s-a înspăimântat şi, deşteptându-se, a socotit că în locul acela este Poarta Cerului.        Scara din visul patriarhului Iacov este Sf. Fecioară Maria, căci pe această scară s-a coborât Dumnezeu Iisus Hristos şi S-a întrupat din pântecele său. Fecioara Maria este casa lui Dumnezeu şi Poarta Cerului şi numai cei ce recunosc aceasta vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Vai de toţi cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului şi care aduc hule împotriva cinstei sale, căci sunt şi de aceştia, o mulţime de ticăloşi, unii susţinând chiar că a mai avut şi alţi copii, atât de întunecat le este capul.        A doua mărturie o găsim la proorocul Iezechil care spune în vedenia sa cum a fost luat şi dus pe calea uşii sfinte ce duce spre răsărit, iar uşa aceasta era încuiată. A auzit atunci glasul Domnului, care i-a spus că uşa nu se va deschide şi nimeni nu va trece printr-însa, căci Domnul Dumnezeul lui Israel va intra printr-însa.        Dacă citeşte cineva toate acesta, neluminat de duhul lui Dumnezeu sau cu alt interes, nu poate înţelege Sf. Scriptură, căci în ea se ascund taine mari. Iată, uşa cea încuiată este preacurata Fecioară Maria, căci printr-însa a intrat şi a ieşit Mântuitorul Iisus Hristos, nestricând pecetea fecioriei, aşa cum străbate raza soarelui prin geam.        A treia mărturie o găsim tot în Vechiul Testamentul la Paralipomena cap. XIII, ver. 1, unde se spune că împăratul David a trimis nişte oameni ca să aducă dintr-o localitate Chivotul Domnului. Acest Chivot era un fel de ladă poleită cu aur în care se aflau tablele legii, primite de Moise din mâna lui Dumnezeu. Deasupra acestui chivot erau doi heruvimi de aur. Preoţii, tot poporul şi însuşi împăratul însoţeau în sunetul harfelor şi chitarelor carul în care se găsea Chivotul şi care era tras de boi. Ajungând la o cotitură, boii au smucit, iar Chivotul sta să se răstoarne. Atunci, un om din mulţime a întins mâna să-l sprijine, dar a murit pe loc.        Văzând moartea lui Uza (căci aşa îl chema), împăratul David s-a întristat şi s-a temut, totodată. Astfel, de frică, nu a mai dus Chivotul în cetatea lui, ci l-a aşezat în casa lui Obed Edom, pe care Domnul a binecuvântat-o.        Vedeţi, fraţi creştini, că Dumnezeu n-a suferit nici să fie atins cu mâna acesta chivot care închipuia pe Sf. Fecioară Maria?! Dar, ce se vor face acei nelegiuiţi care ating cu limba ascuţită sfinţenia şi fecioria Împărătesei Cerului? Unde vor băga capul hulitorii şi necredincioşii care aduc insulte Maicii Domnului prin care ne-a venit mântuirea?        Chivotul despre care am vorbit îl au toate bisericile creştine ortodoxe şi se află pe masa Sf. Altar, iar în el se păstrează cutiuţa cu Sf. Împărtăşanie. Chivotul este închipuirea Maicii Domnului, Casa lui Dumnezeu, Poarta Cerului, Uşa Raiului iar Sf. Împărtăşanie închipuie cuvântul lui Dumnezeu care se află în biserica slavei Sale. Dacă aşa stau lucrurile, nu se cuvine şi nu este drept a cinsti şi noi şi a aduce închinăciunile noastre Împărătesei Cereşti? Dacă însuşi Dumnezeu a cinstit-o, a iubit-o şi a păzit-o, cu cât mai vârtos trebuie să-i aducem mulţumirile şi închinăciunile noastre, noi păcătoşii şi nevrednicii?        Dacă este drept ca toţi copiii să iubească şi să venereze chiar pe mamele lor, apoi cu atât mai mult se cade să iubim şi să venerăm şi noi pe Maica Domnului, care este Maica noastră a creştinilor. Nimic nu este mai drept, nimic nu este mai cuviincios, decât a venera pe aceea pe care Dumnezeu şi-a făcut-o maică a Lui şi pe care îngerii şi arhanghelii o laudă în cer. Să se ruşineze, deci, toţi sectanţii, să se îmbrace cu blestem şi să piară toţi hulitorii Maicii Domnului, care este ocrotitoarea creştinilor şi salvatoarea omenirii.        Sf. Fecioară Maria este scăparea noastră din nevoi, apărătoarea noastră în primejdii, mângâietoare în suferinţe, mijlocitoare către Dumnezeu şi scăparea păcătoşilor care se întorc cu căinţă la Fiul Său. Nimic mai curat, nimic mai dulce, nimic mai sfânt ca numele de mamă. O mamă bună este un înger văzut pe care Dumnezeu l-a pus lângă noi ca să ne sprijine în lupte şi să ne mângâie în suferinţe. Cel din urmă cuvânt pe care-l murmură buzele muritorului este numele scump de mamă. Fie bărbat sau femeie, fie copil sau bătrân, pe patul morţii toţi murmură cuvântul mamă, pentru că o mamă întotdeauna este gata a se jertfi pentru fiul său.        Fraţi creştini, aşa e Sf. Fecioară Maria, mama noastră a creştinilor, care este gata să nu ne refuze rugăciunile şi să nu ne părăsească în necazuri şi primejdii, dacă o chemăm în ajutor. Dar acum, maica noastră preabună este supărată şi mult întristată pe neamul omenesc care s-a pus în slujba satanei. Astfel, o parte din femei despart pe tată de copii, despart pe copii de Împărăţia Cerului, lăsându-i să umble în întunericul patimilor. O parte dintre femei îşi omoară pruncii nevinovaţi în multe chipuri şi s-au rătăcit de la adevăr, nevoind să mai audă de învăţătura şi biserica lui Dumnezeu şi, astfel, trăiesc în petreceri şi desfrânări.        Maica Domnului este supărată pentru că ştie ce-i aşteaptă pe toţi aceşti nelegiuiţi. Ea vede de acolo, de pe tronul slavei sale, aceste nelegiuiri şi aceste suflete pierdute, care nu vor să ţină seama că s-a plătit atât de scump de către Fiul său, Iisus Hristos, răscumpărarea neamului omenesc. Amarnic vor plânge şi în zadar vor mai cere ajutor când se vor trezi în flăcările iadului şi în chinurile veşnice. Să audă acum toţi păcătoşii pământului, să se întoarcă degrabă toţi deznădăjduiţii şi rătăciţii şi să vină din calea rătăcirii. Să împreunăm mâinile cu toţii în locaşul lui Dumnezeu cel sfânt şi să cerem sprijinul şi apărarea noastră sub povăţuirea şi protecţia Preacuratei Fecioare Maria, zicând şi noi împreună cu toţi creştinii:        Rugăciune        Bucură-te, Fecioară şi Maica lui Dumnezeu, Templul cel viu şi nemuritor al dumnezeirii, comoara şi lumina lumii, cinstea fecioriei, sprijinitoarea credinţei ortodoxe!        Bucură-te, Împărăteasă, care ai născut pe Dumnezeu spre mântuirea neamului omenesc!        Ajută-ne, dar, ca să stingem focul patimilor şi războiul cel lăuntric să înceteze. Mijloceşte la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru ca să ne dea har să imităm şi noi virtuţile tale. Fă, cu rugăciunile tale, să înceteze toată tulburarea demonilor de pe pământ, să se sfărâme toată rătăcirea şi să se risipească toate vrăjitoriile şi spurcăciunile. Să biruiască lumina Evangheliei şi adevărul, să se stingă minciuna şi să triumfeze creştinii drept măritori întru Împărăţia Fiului tău, Fecioară Marie, Împărăteasa noastră a tuturor creştinilor, ca să fim şi noi acolo în vecii vecilor.    Amin.