Planificarea familiala, controlul nasterilor si contraceptia

Planificarea familiala, controlul nasterilor si contraceptia

Planificarea familiala si contraceptia nu sunt fenomene moderne. Dovezile istorice ne arata ca aproape cu 3000 de ani i.d.Hr., exista practica contraceptiei. Or, era posibila practica aceasta tocmai datorita unei prealabile idei de planificare familiala sau planificare a reproducerii umane.
In literatura chineza de specialitate exista prescriptia unui preparat avortiv datand din 2700 i.d.Hr. Papirusul egiptean Petrie sau Kahun (aprox. 1850 i.d.Hr.) recomanda diverse paste vaginale cu efect contraceptiv sau avortiv; papirusul Ebers (cea 1550 i.d.Hr.) recomanda paste spermicide. Practici similare se constata si in spatiul indian.
In literatura greco-romana de specialitate (Natura femeilor si Bolile femeilor din sec. V i.d.Hr, apartinand Scolii Hipocratice, Istoria animalelor a lui Aristotel, sec. IV, Istoria naturala a lui Pliniu cel Batran, 23-79 d.Hr.; Historia Medica a lui Dioscor din Cilicia, cca 75 d.Hr.) relateaza ca avortul si contraceptia se practicau in mod curent. Soranus din Efes (fost medic la Roma intre anii 98-138) in lucrarea Ginecologia prezinta toate cunostintele in domeniu din vremea sa; ba, mai mult, clasifica si descrie metodele contraceptive, facand distinctie intre metodele contraceptive si cele avortive. Practicile anticonceptionale si avortive, preluate de romani de la greci, au dus la un moment dat la depopularea masiva a Romei, ceea ce a facut ca autoritatile sa ia o serie de masuri in vederea cresterii demografice (Lex Mia, in anul 81 i.d.Hr, Lex Popeea, anul 9 d.Hr.), masuri care s-au dovedit de fapt ineficiente.
Spatiul ebraic nu a fost ocolit de aceste practici; in Sfanta Scriptura insa nu se mentioneaza decat cazul lui Onan pedepsit, de altfel, cu moartea de Dumnezeu (Gen. 10). Legea lui Moise opreste orice forma de omucidere, chiar pruncuciderea, iar mult mai tarziu Sfantul Pavel va atrage atentia credinciosilor ca tratamentele cu scop avortiv si contraceptiv sunt pacate care exclud omul de la imparatia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 9-10; Gal. 5, 20; Efes. 5, 3). Impotriva practicilor avortive si contraceptive Biserica a avut totdeauna o pozitie foarte categorica: ele sunt pacate grave care comporta cele mai grele forme de penitenta. Pentru lumea moderna secularizata interesata de sexualitate ca obiect de consum, fara risc si fara scrupule, disciplina Bisericii nu mai constituie o problema. Si este asa, pentru ca societatea moderna si postmoderna nu-si mai pune foarte serios problema unor raporturi normale cu Dumnezeu, nici problema imparatiei lui Dumnezeu, nici a stapanirii lui Dumnezeu in noi si, cu atat mai putin, problema finalitatii vietii afective si a structurii sexuate a persoanei umane, mai ales a femeii.
Daca in lumea antica si cea medievala a existat un anumit control al nasterilor si practici contraceptive, ele nu au constituit un fenomen de masa si nici preocuparea unor institutii publice, asa cum ele sunt in zilele noastre. Pentru ca astazi se cunosc mult mai bine, atat efectele, cat si riscurile asa-numitei planificari familiale si ale contraceptiei, Biserica (poate singura institutie care proclama apararea vietii umane sub toate aspectele ei) trebuie sa-si spuna cuvantul cu privire la planificarea familiala si la contraceptie - una dintre metodele prin care se realizeaza planificarea familiala.
"Planificarea familiala" (Family Planning) este un termen cu semnificatii multiple privind asigurarea planificata si constienta a urmasilor. Planificarea familiala se refera atat la aspectul biologic, cat si la cel social. Daca pe plan social el se refera la profesie, la calitatea muncii, la casatorie, la asigurarea locuintei urmasilor unui cuplu familial, pe plan biologic el se refera la reproducere, la nastere si mai ales la modul controlului acestora.
In cele de mai jos preocuparea noastra nu o constituie aspectul social, ci cel biologic, desi aspectul social este cel care determina in cea mai mare masura atitudinea fata de consecintele biologice si morale ale planificarii familiale.
Aspectul biologic al planificarii familiale se refera exclusiv la reglarea fertilitatii umane in sens cantitativ (numarul si momentul nasterilor) si in sens calitativ (sanatatea progeniturii, determinarea sexului etc). Or, reglarea fertilitatii, indiferent de motivatia acesteia, presupune masuri care privesc atat fertilizarea naturala sau artificiala, cat si masuri avortive si contraceptive.
Planificarea familiala este o realitate in orice societate ne-am gasi. Numai ipocritii si iresponsabilii nu-si pun problema planificarii familiale. Nasterea de prunci nu este singurul scop al familiei. Dar legata de nastere este si educarea lor corespunzatoare pentru viata in societate. Vorbind despre scopul relatiilor intime intre sot si sotie, un mare ascet al zilelor noastre si mare teolog, ava Matta El Maskin, staretul Manastirii Sfantul Macarie din Egipt, spunea urmatoarele: "Relatiile dintre barbat si sotie nu sunt limitate de Evanghelie doar la unicul scop care ar fi procrearea. Sfantul Apostol Pavel, spune ava Matta, este categoric din acest punct de vedere: "Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia sa-si aiba barbatul sau. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul, asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia. Sa nu va lipsiti un pe altul decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre " (I Cor. 7, 3-5). Este evident in textul citat ca apostol porunceste ca relatia dintre sot si sotie include satisfacerea dorintelor trupesti, incat satana sa nu poata ispiti din acest punct de vedere pe vreun din ei. Si pentru a face si mai clara aceasta intelegere in contextul adecvat al casatoriei ca institutie sfanta, apostolul spune: "Dar, din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa aiba barbatul ei (I Cor. 7,2). Prin urmare, daca relatiile dintre sot si sotie sunt intelese de Sfanta Scriptura atat ca necesitate trupeasca durabila, cat si ca mijloc sacru de procreare, atunci este evident ca Scriptura ne pune in situatia sa facem diferenta intre cele doua. Aceasta orientare divina este ea insasi un prim pas facut de Evanghelie pentru explicarea controlului nasterilor, spre a nu lasa ca relatiile intime care au loc, in mod frecvent si necontrolat in vederea satisfacerii unei dorinte fizice sa fie automat si ocazie de procreare. Astfel condusi de Scriptura, ar trebui sa facem distinctie, din punct de vede moral si duhovnicesc, intre cele doua tipuri de relatii intime". Iata un punct de vedere foarte realist, exprimat de unul din marii asceti ai zilelelor noastre. El ia cu siguranta in calcul responsabilitatea pe care trebuie sa aiba parintii fata de copii, dar nu neaga faptul ca relatiile intime intre barbat si sotie isi au scopul si in ele insele. Scopul acestora nu este in afara lor. Insa ele pot sa aiba o perspectiva care va trebui sa ia in calcul finalitatatea crearii omului ca fiinta sexuata, barbat si femeie (Gen. 1, 28): procrearea comuniunea interpersonala prin care, pe de o parte, se perpetueaza neamul omenesc, pe de alta parte se asigura conditiile desavarsirii omului (sot, soti copii etc) prin iubire. Parintii responsabili trebuie sa gandeasca la sanatatatea copiilor lor, la educatia si la asigurarea viitorului lor. Asigurarea cresterii si educatiei copilului sunt obligatii sacre ale parintelui. Ele fac parte din drepturile fundamentale ale omului. Inteleasa la nivel macro, planificarea fam liala este gandita si in perspectiva echilibrului prezent si mai ales viitor intre resursele economice, poluarea mediului si cresterea demografica ( la fiecare 40 de ani populatia planetei se dubleaza).
Pornind de la constatarea situatiilor sociale create prin cresterea demografica sau luand in consideratie alte motive de ordin social si individual, institutii si chiar state au promovat si promoveaza diverse masuri privind reglarea natalitatii si planificarea familiala. Masurile sunt de doua categorii: avortive si contraceptive. Aceste masuri ridica insa probleme foarte serioase atunci cand sunt evaluate din perspectiva Revelatiei si a sensului vietii umane, sau chiar din perspectiva consecintelor reale (pe termen mai scurt sau mai lung) in viata de cuplu familial si in viata femeii. Masurile de planificare familiala, venind din medii politice si medicale, nu tin cont de invatatura Bisericii. Sunt ele, oare, nevinovate atunci cand evaluam viata umana mult mai profund decat din punct de vedere demografic si social? La aceasta intrebare incercam sa raspundem in cele de mai jos.
Planificarea familiala, care nu tine seama de invatatura Bisericii, pe langa avort, considerat crima de catre Biserica, mai recomanda doua categorii de masuri, si anume:
1. Masuri contraceptive (dispozitive intrauterine, pilula de-a doua zi, implantarile subdermice, contraceptive - de fapt contragestive - injectabile, pilule anticonceptionale orale, pe baza de hormoni). Ceea ce nu stiu cele mai multe dintre utilizatoarele acestor metode este faptul ca aceste metode de planificare a nasterilor nu sunt anticonceptionale, ci avortive: ele impiedica nidarea ovulului fertilizat, provocand avorturi precoce. Cum avortul este un pacat greu, Biserica nu este de acord cu el in orice moment s-ar produce.
2. Masuri propriu-zis contraceptive. Acestea sunt fie practici care produc bariere mecanice sau chimice in calea fertilizarii ovulului, fie metode chimic-medicamentoa se care actioneaza la nivel hormonal, fie metode care realizeaza sterilizarea prin interventii chirurgicale (sterilizarea, vasectomia, ligatura tubara, histerectomia) . Nu intra in obiectul nostru prezentarea in parte a fiecarei metode si analizarea avantajelor si dezavantajelor acestora. Ne intereseaza sa facem cunoscut punctul de vedere crestin referitor la aceste practici.
Creat " dupa chipul lui Dumnezeu " (Gen. 1, 28) si chemat la asemanarea cu Dumnezeu, omul este o fiinta comunitara. Aceasta calitate si-o exercita nu numai in societatea mare, ci mai ales in cea mica, numita familie: in paradis Omul a fost creat cuplu conjugal nu pur si simplu barbat si femeie. Si aceasta, pentru ca Dumnezeu "sa-l fereasca pe om de singuratate" , in momentul in care Dumnezeu creeaza femeia si i-o prezinta primului om, acesta isi descopera propria-i barbatie, recunoscand- o ca fiind altcineva, egala cu el si in acelasi timp apartinandu- i (" Iata os din oasele mele si carne din carnea mea") " Barbat si femeie i-a facut pe ei si i-a binecuvantat; si a chemat numele lui om (Adam) " (Gen. 5, 2). "Omul este o unitate completa, deci chip al lui Dumnezeu, pentru ca unitatea sa de om se realizeaza nu in dualitatea personala neuniforma, ci complementara de barbat si femeie". Actul creatiei omului ca barbat si femeie este momentul instituirii tainei casatoriei si al constituirii familiei. Familia tine, asadar de insasi ontologia omului. Nu este un accident social, psihologic-afectiv si cu atat mai putin unul strict biologic, chiar daca presupune si cuprinde nivelul biologic, psiho-afectiv si social.
Daca tine de ontologia omului ca acesta sa nu fie singur, de ontologia lui tinand si unirea cu Dumnezeu, urmeaza ca scopul fundamental al casatoriei este realizarea acestei uniri, sotii conlucrand unul cu celalalt in iubire in vederea acestui scop. Expresie a luptei duhovnicesti in doi, casatoria ocupa un loc central in cadrul experientei duhovnicesti crestine: este locul unde omul invata comuniunea, sacrificiul si generozitatea si unde inteleg semnificatia profunda a comuniunii, a respectarii celui de langa el si a generozitatii. Nasterea de prunci (Gen. I, 28) face parte integranta din sensul existentei familiei ca fapt, ca eveniment istoric, social si mai ales ontologic, fara ca sensul familiei sa fie redus si restrans in mod exclusiv la acest aspect. Sfantul Pavel vede relatia dintre barbat si femeie ca pe o mare Taina, in Hristos si in Biserica, functionand dupa modelul relatiei dintre Hristos si Biserica (Efes. V, 22-33).
De-a lungul istoriei Bisericii, unii Scriitori si Parinti ai Bisericii au accentuat mai mult sau mai putin latura reproductiva a institutiei casatoriei. Astfel, Clement Alexandrinul, Origen, Minucius Felix, Lactantiu, Fer. Ieronim, Sfantul Ambrozie, Fer. Augustin sunt de parere ca scopul casatoriei este nasterea de prunci. Dincolo de faptul ca acest punct de vedere era in fluentat si de gandirea iudaica si stoica (Musonius, Seneca), el reprezenta pozitia oficiala a Bisericii care se confrunta cu sectele gnostice si cu montanismul care, prin forme de asceza exagerata, se opuneau inmultirii neamului omenesc. De aceea, masurile contraceptive sau avortive, utilizate de prostituate, concubine si in relatiile extraconjugale erau asimilate crimei.
In ceea ce priveste scopul casatoriei, in secolul al IV-lea, Sfintii Parinti din Rasarit privesc lucrurile mai nuantat. Spre exemplu, abstinenta in cadrul casatoriei este recomandata mai putin categoric, mai ales ca ea facea parte si din voturile pe care le depuneau adeptii sectelor de origine gnostica, criticate mai devreme de Parintii si Scriitorii apartinand secolelor II si III.
Va fi cultivata ideea ca rostul casatoriei este viata de comuniune a sotilor intemeiata pe iubirea lor reciproca si pe dragostea pentru copii, rod al acestei iubiri. Sfantul Grigorie de Nyssa va spune in acest sens: "Trebuie sa dam intaietate grijii si dorintei de cele dumnezeiesti, fara sa dispretuim deloc sarcina casatoriei, cu conditia sa stim sa ne folosim de ea cu cumpatare si cu masura". Obligatia de a implini relatiile familiale, va spune acelasi Sfant Parinte, tine de natura comuna a tuturor oamenilor.
Sfantul Ioan Gura de Aur nu neaga punctul de vedere traditional, potrivit caruia nasterea de prunci este scop al casatoriei, dar, considera ca el a fost scop principal in Vechiul Testament, la inceputul omenirii, pentru perpetuarea neamului omenesc devenit muritor in urma pacatului stramosesc, in Noul Testament acest scop nu mai este primordial, pentru ca: Altadata netocmit si gol, actualmente pamantul s-a umplut de oameni. Prin lucrarea nemuritoare a lui Hristos, oamenilor li s-a dat nadejdea invierii nemaicautand de acum inainte sa se invesniceasca prin urmasi; acum exista si altfel de fii, fiii duhovnicesti, pentru care nu este nevoie de casatorie, ci de nasterea de sus. Fidel invataturii Sfantului Pavel, Sfantul Ioan Gura de Aur considera casatoria drept remediu impotriva pacatului: "Singurul motiv pentru care se cuvine sa ne indreptam spre casatorie este fuga de pacat, ferirea de desfranare; si acesta trebuie sa fie scopul ei, sa ne mentina in curatie". Ca si Sfantul Pavel, Sfantul Ioan Gura de Aur nu incurajeaza abstinenta prelungita a sotilor sau, cu atat mai putin, a unuia dintre ei. Aceasta va crea tensiuni in interiorul cuplului care pot duce sotii spre adulter si desfrau. Cel care se infraneaza fara o reflectare serioasa si fara o evaluare corecta a infranarii poate fi susceptibil de dispretuirea relatiei conjugale, cum faceau unii eretici. In acest sens, Sfantul Grigorie de Nyssa va spune: "Cel infranat fara chibzuinta este infierat in cugetul sau (I Tim. 4, 2) [...], scarbindu-se de casatorie ca de desfranare". Departe de a infiera relatia conjugala, Parintii rasariteni, cum ar fi Sfantul Ioan Gura de Aur si Sfantul Grigorie de Nyssa indeamna la cumpatare, dezaproband insa practicile contraceptive: acestia isi mutileaza firea; nu-si omoara copiii, dar opresc izvoarele nasterii. Dupa cum a dezaprobat si a condamnat avortul, Biserica a dezaprobat si practicile contraceptive, aparand etosul ei specific, fundamentat pe grija pentru viata in lumina Revelatiei.
Contraceptia si epoca moderna
Epoca moderna a adus multe schimbari pe plan economic, stiintific, social si cultural. Omul a inceput sa-si gandeasca altfel propria personalitate, inca de pe vremea iluminismului, emanciparea de sub autoritatea Bisericii a fost considerata regasirea adevaratei libertati. Si acest proces de emancipare a continuat si continua. Emanciparea aceasta a afectat in mod inevitabil si conceptia despre familie, ba mai mult, intelegerea personalitatii umane, ca fiinta sexuata. Dupa ce a fost redusa la nivelul unui instinct (instinctul de reproducere) functia sexualitatii umane si-a pierdut semnificatia ei foarte complexa. Sexualitatea umana nu este numai un simplu instinct, fie el si de reproducere. Reducerea finalitatii functiei sexualitatii umane la reproducere a fost o greseala, chiar daca uneori a fost facuta de unii reprezentantii ai Bisericii.
Sexualitatea umana este o functie a personalitatii care, implinindu-se complementar in institutia sacra a familiei, este o cale de apropiere de Dumnezeu, este izvor de sfintenie, ceea ce nu poate fi simplul instinct, activitate a anonimatului firii cu efecte precise in viata organica sau in psihismul uman. Cuplul familial credincios poate face din manifestarea complementara a sexualitatii celor doi soti altceva decat ceea ce se consuma si se realizeaza prin aceeasi functie in lumea animala.
Emancipat fata de Biserica, fata de morala si fata de sublimul functiei sexualitatii, omul modern a inceput sa vada aceasta functie ca pe un instinct pe care-l poti suprima, il poti supralicita, il poti cumpara sau vinde, il poti perverti si transforma in patima. Gandirea moderna a depasit reducerea sexualitatii la genitalitate, dar a redus-o la nivelul unui obiect de consum, care, daca va fi si fara risc va fi cu adevarat o implinire.
La aceasta intelegere au contribuit mai multi factori intre care am putea enumera cativa:
1. Psihanaliza profesata de S. Freud, potrivit careia libidoul exprima persoana; sexului nu i se comanda; iar reprimarea sa aduce un cortegiu de consecinte nefaste. S-a uitat foarte repede ca Freud si-a fundamentat teoria pornind exclusiv de la cazuri patologice.
2. Existentialismul ateu a cultivat nihilismul in morala si a exaltat convietuirea libera, calificand-o drept ultima forma de comunicare reala.
3. Reducerea sexualitatii la excitatiile fizice si psihice care stimuleaza erotismul si genitalitatea dupa modelul animal este punctul de vedere al Raportului Kinsey al carui autor este un zoolog.
4. Secularismul modern si miscarile feministe.
5. Comertul din ce in ce mai larg cu medicamente avortive si contraceptive.
6. Ideologia marxista, pe de o parte, si capitalismul salbatic, pe de alta parte, care introduc femeia in campul muncii si o transforma in factor de productivitate. Ca sa onoreze aceasta "demnitate", potrivit acestor ideologii, femeia poate sa se foloseasca de orice mijloace, mai ales de cele avortive si contraceptive.
Am enumerat doar cativa din factorii care au facut din cultura moderna, sub multe aspecte, o cultura a mortii, intretinuta, pe de o parte, ideologic, pe de alta parte, prin tehnologia moderna si descoperirile bio-chimice. Una este planificarea familiala si alta este vasta actiune de ucidere a vietii umane in pantecele mamei sau de mutilare a trupului femeii mame, fie pentru ca ea sa poata face fata exigentelor unei societati din ce in ce mai dure, fie pentru a ramane obiect de placere pentru barbat.
Biserica si planificarea familiala
In privinta mijloacelor prin care se asigura planificarea familiala si contraceptia, Biserica Romano-Catolica s-a pronuntat de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial prin documente la cel mai inalt nivel ("Casti connubii", "Humanae vitae") culminand cu "Catehismul Bisericii Catolice", opera monumentala, foarte bine elaborata, aparuta in 1992.
Biserica Romano-Catolica se opune oricaror practici artificiale in vederea planificarii familiale. Insa, "infranarea periodica, metodele de reglementare a nasterilor bazate pe autoobservatie si recurgerea la perioadele nefertile sunt conforme cu criteriile obiective ale moralitatii. Aceste metode respecta trupul sotilor, incurajeaza afectiunea dintre ei si favorizeaza educarea unei libertati autentice".
Biserica Ortodoxa nu si-a formulat pana acum un punct de vedere oficial fata de planificarea familiala si contraceptie. Nu au intarziat insa sa apara puncte de vedere ale unor teologi cu autoritate, atat fata de contraceptie si planificarea familiala, cat si fata de punctul de vedere romano-catolic. Pavel Evdokimov, spre exemplu, critica reducerea iubirii si a comuniunii conjugale la aspectul functional care duce la procreatie. Femeia trebuie aparata de brutalitatea instinctului orb al barbatului. Ea trebuie ajutata sa-si puna in valoare in mod constient calitatile de mama. Evdokimov considera ca Biserica nu trebuie sa dea retete in aceasta privinta: "ea se ocupa de metanoia evanghelica si aspira sa-l schimbe pe om in faptura noua, sa-l faca plin de har [...]. Episcopul si orice preot nu vor refuza niciodata un sfat cerut, dar acest sfat va fi totdeauna personal si in afara oricarei discipline specializate, a eticii "binelui comun si a legii". Relatiile intime dintre sot si sotie, considera Evdokimov, tin de Taina casatoriei, unde nu este recomandat nici duhovnicului sa intre".
Evdokimov respinge orice atitudine care abdica de la responsabilitatea umana in actul procrearii. Nu natura este cea care hotaraste procrearea, ci persoana umana. Procreatia voluntara este cu mult mai nobila decat cea datorata orbeste hazardului, cel mai adesea neprevazuta si indezirabila [...], procreatia nu poate fi decat creatia gandita a unor fiinte libere si pregatite prin rugaciune... si nu determinata de momentul prescris de natura [...]. Iubirea umana inalta fiziologicul la nivelul daruirii duhovnicesti reciproce si imbogateste toata viata cu armoniile sale. Iubirea include procreatia, dar aceasta din urma nu o defineste pe prima; nici nu o epuizeaza catusi de putin, iar omul trebuie sa decida cu libera si suverana sa constiinta in fata lui Dumnezeu si a tainei iubirii". Departe de a recomanda mijloacele artificiale sau naturale in vederea planificarii familiale, intr-o lume in care se pun la dispozitie tehnici avortive si contraceptive sau se dau retete cu acelasi scop, Evdokimov recomanda "stapanirea duhovniceasca" a sotilor. Mitropolitul Hrisostom Zafiris va critica vehement punctul de vedere romano-catolic din enciclica Humanae Vitae privind procrearea si modalitati de limitare a acesteia (care presupun tot respectarea ritmului naturii). Mitropolitul Hrisostom respinge ideea ca legea naturala ar fi un cod impus de Dumnezeu fiintelor umane. Casatoria este locul unde natura se sfinteste prin unirea cu Hristos si unde sotii decid toate intr-o libertate aproape fara de margini. Mitropolitul Hrisostom considera ca libertatea omeneasca este produsul sinergiei dintre om si Dumnezeu, precizand ca "nimeni nu poate specifica locul unde sfarseste libertatea umana si incepe vointa divina. Sinergia inseamna colaborarea fiintelor umane cu Dumnezeu in continuarea creatiei lumii. Mitropolitul Hrisostom considera ca particularitatile vietii sexuale trebuie lasate la latitudinea sotilor, fiind primul teolog ortodox care propune utilizarea anticonceptionalelo r de catre soti in situatii speciale.
Punctul de vedere al Mitropolitului Hrisostom, emis acum mai bine de 20 de ani, este unul cu adevarat indraznet. A fost impartasit si de alti teologi din diaspora greaca (D. Constantelos si S. Harakas). El impinge libertatea umana pana la pierderea ei in cea divina. De aici nu vei mai sti unde actioneaza omul si unde Dumnezeu. Este nepermis sa divinizam ritmurile biologice ale naturii, dupa cum este nepermis sa generalizam metodele contraceptive fundamentate pe ritmurile naturii, neluand in calcul autodisciplina si cumpatarea sotilor. Nu putem absolutiza libertatea si nici expedia problema reproducerii umane in spatele a ceea ce numim Taina casatoriei. Taina casatoriei nu este un spatiu in care putem face orice cu libertatile noastre, nu este un paravan pentru comportamente uneori iresponsabile. Relatiile familiale sunt mult mai complexe decat le vad teologii celibatari, fie ei romano-catolici, fie Hrisostom de Mira. Omul este mult mai concret si mult mai divers decat il vedem din biblioteci sau din interiorul unei gandiri mai degraba idealist poetice (cf. P. Evdokimov), abstracte (Hrisostom), sau chiar din interiorul naturalist-biologic dupa cum reiese din documentele pontificale. In ansamblul ei, Biserica este mult mai realista, iar duhovnicul este cel mai in masura sa spuna aceasta. Biserica respecta taina, dar trebuie sa se pronunte clar in situatiile concrete in care se gasesc membrii sai, cum ar fi deci contraceptia si planificarea familiala. Nu poate accepta metodele anticonceptionale artificiale, nici planificarea familiala prin aceste mijloace. Si aceasta, pentru ca in ultimii ani s-au constatat urmari nefaste ale acestor metode pentru femeie. Femeia trebuie sensibilizata fata de aceste consecinte. Si nu poate face aceasta decat Biserica, utilizand bibliografie de specialitate si punctele de vedere ale specialistilor sinceri si tematori de Dumnezeu. Biserica trebuie sa-si spuna punctul de vedere din grija fata de femeie, ca mama si membru al Bisericii si din consideratia pe care o are fata de demnitatea reala a persoanei umane.
Prin urmare, morala crestina atrage atentia ca "relatiile" care se cultiva prin unele din practicile contraceptive (utilizarea condomului, spre exemplu) nu urmaresc implinirea iubitoare a sotului si a sotiei in raporturile conjugale, ci juisarea erotica egoista a unuia prin intermediul celuilalt. Practicile contraceptive prin utilizarea condomului sunt de tip onanist, femeia fiind privata de ceea ce Dumnezeu a randuit sa primeasca in relatia cu barbatul. Or, dupa cum am aratat mai sus, aceasta practica constituie un pacat grav, pedepsit cu moartea de Dumnezeu (Gen. 10) si cu excluderea din imparatia lui Dumnezeu (I Cor. 6,9-10; Gal. 5,20; Efes. 5,3). "Sensul vietii", "relatia cu Dumnezeu" si "imparatia lui Dumnezeu" sunt notiuni prea indepartate chiar lipsite de semnificatie pentru omul modern, victima a capitalismului mai mult sau mai putin salbatic, a goanei dupa supravietuire sau dupa confort, distractie si comoditate, a tehnologiei avansate si, in general, a secularizarii; dar in egala masura, si victima a needucatiei, a ignorantei privind consecintele mai apropiate sau mai indepartate ale folosirii mijloacelor contraceptive artificiale si mai ales a refuzului de a intelege semnificatia profunda a afectivitatii umane si a functiilor biologice ale persoanei umane.
Pe baza bibliografiei de specialitate, fara a intra in amanunte, este de datoria noastra sa facem cunoscute consecintele concrete la care se expun femeile care, cu sau fara voia lor, ajung sa foloseasca metodele contraceptive fie pentru rezolvarea planificarii familiale, fie pentru garantarea tragicei situatii in care sunt reduse la nivelul de obiect de placere pentru barbat.
- Implanturile sunt mici capsule din plastic, introduse sub pielea bratului care elibereaza o cantitate redusa de hormoni. Hormonii ingroasa mucusul cervical blocand intrarea spermatozoizilor in uter. Uneori blocheaza ovulatia. Efectul dureaza 5 ani. Fertilizarea se reinstaleaza dupa ce capsulele sunt extrase din uter. Dar, provoaca si schimbari in ciclul menstrual.
- Dispozitivul intrauterin (steriletul) este o mica bucata de cupru sau de plastic ce are pe ea fire de cupru. Este introdusa in uter prin interventie medicala. Corpul de cupru emite ritmic in mediul uterin intre 5 si 75 de mg de cupru ionic, doza suficienta pentru impiedicarea nidarii. Produce dureri si crampe si sangerare menstruala mai abundenta precum si actinomicoza pelviana si leziuni intrauterine. Inventat in SUA, steriletul nu mai este folosit de americani din anii '80. Este exportat insa cu succes in alte zone ale lumii.
- Spermicidele ucid sau imobilizeaza spermatozoizii, dar pot provoca iritatii uterine, infectii ale tractului urinar.
- Diafragma impiedica accesul spermatozoizilor in uter.
- Nuvaring (inelul flexibil introdus in vagin) elibereaza hormonii progestin si estrogen.
- Sterilizarea feminina prin legarea trompelor uterine facand imposibila unirea dintre ovul si spermatozoizi. Produce insa dureri dupa interventie, infectie si sangerare interna sau lezarea organelor interne. Este ireversibila.
- Sterilizarea masculina (vasectomia) consta in sectionarea canalelor deferente care duc spermatozoizii de la testicule la penis. Este ireversibila. Ultimele doua proceduri sunt de fapt mutilari.
Contraceptivele injectabile (o injectie la fiecare 3 luni) previn sarcina prin impiedicarea ovulatiei, prin ingrosarea mucusului in zona colului uterin, blocand intrarea spermatozoizilor in uter si prin impiedicarea nidarii. Actioneaza sistemic asupra organismului femeii cu consecinte care depasesc obiectivul principal - contraceptia.
Contraceptivele orale pe baza de hormoni impiedica eliberarea ovulelor de catre ovare. Produc tulburari digestive, hemoragii intre menstruatii, cefalee, cresteri in greutate, congestie cerebrala, boli cardio-vasculare, tromboze etc.
Contraceptivele care actioneaza la nivelul sistemului hormonal au consecinte inca necunoscute in mod deplin, dincolo de obiectivul lor principal si imediat. Ele nu sunt numai anticonceptionale sau avortive, dar, dupa o anumita perioada, pot face sa se instaleze sterilitatea feminina prematura definitiva. In ultimii 20 de ani s-au facut studii serioase privind legatura dintre folosirea anticonceptionalelo r pe baza de hormoni si cancerul de toate tipurile (nu numai mamar, uterin, ovarian, endometrial sau cervical).
In acord cu un studiu facut de Agentia Reuters, profesorul Dr. Aug. Berrington de la Cancer Research Institute din Oxford spunea ca hormonii din pilula contraceptiva determina cancerul de col uterin. Cercetari facute pe mai multe femei bolnave au aratat ca "femeile care utilizeaza pilula contraceptiva au un risc crescut de 10% de a se imbolnavi de cancer, la un an de la utilizare. Cu cat perioada de utilizare creste, creste si pericolul imbolnavirii. Astfel, unei perioade de utilizare de 9 ani, ii corespunde un risc de 60%. Folosirea pilulelor mareste si riscul imbolnavirii cu diversi virusi (papilomavirus, virusul herpetic, virusul hepatitei C). Se stie ca papilomavirusul conduce, in cele mai multe cazuri, la aparitia cancerului de col uterin".
Cercetarile prezentate la a treia conferinta europeana a cancerului de san au aratat ca riscul acestei maladii era cu 26 % mai mare la utilizatoarele de contraceptive, in comparatie cu femeile care nu utilizau pilulele, in acelasi timp, femeile care luau pilulele de mai mult timp aveau un risc de pana la 56 % de a dezvolta aceasta boala. Riscul cel mai mare la cancer de san il aveau femeile care utilizau pilulele din adolescenta.
In Marea Britanie sarcina ectopica constituie cauza cea mai des intalnita a mortalitatii materne. Sir Liam Donaldson, consilier pe probleme medicale al guvernului Marii Britanii, a avertizat medicii britanici ca un anumit tip de "pilula de-a doua zi" (Levonelle si Levonelle-2) determina o rata crescuta a sarcinilor ectopice.
Acestea sunt cateva exemple care ne fac sa gandim altfel la metodele folosite in mod curent si la noi in tara in vederea planificarii nasterilor si a contraceptiei.
Institutii publice din Romania , pe banii publici, duc o sustinuta activitate in vederea "educatiei sexuale", planificarii nasterilor si contraceptiei. Cu mici exceptii "educatia sexuala" nu se refera decat la tehnica actului sexual, prevenirea bolilor transmise pe cale genitala si prevenirea nasterilor. In 2003, fostul ministru al Sanatatii, Dr. Daniela Bartos anunta o adevarata strategie care urmarea cresterea accesului si a gradului de utilizare a serviciilor de planificare familiala si a metodelor moderne de contraceptie. Pilulele contraceptive sau avortive la indemana oricui, in contextul stimularii agresive a erotismului, au dus la debutul precoce al vietii sexuale a tinerilor. Au dus, am putea spune, la strivirea si mutilarea copilariei curate.
Prof. Petrache Vartej va spune ca sub 20 de ani epiteliul cervical este incomplet maturat si nepregatit filogenetic pentru o viata sexuala permanenta. Acelasi profesor spune ca actul sexual constituie un factor important in etiologia cancerului de col uterin. Debutul vietii sexuale inainte de 20 de ani prezinta un risc de doua ori mai mare de imbolnavire de cancer de col uterin.
Daca expresiile "credinta mantuitoare" , "frica de Dumnezeu", "imparatia lui Dumnezeu", "viata vesnica", sunt concepte oarecum putin acceptabile de mentalitatea omului secularizat de azi, exemplele privind sanatatea femeii date mai sus sunt mai mult decat evidente si nefericite. Consecintele nefericite ale formelor moderne de control al nasterilor sunt dovada liberalizarii sexualitatii umane. Aceasta nu mai este inteleasa ca o mare taina in Hristos si in Biserica (Efes. 5, 32), ci ca un mijloc de placere care exclude perspectiva. Departe de a fi impotriva sexualitatii umane, Biserica este impotriva liberalizarii acesteia. Biserica marturiseste pana la sfarsitul veacurilor ca Dumnezeu a randuit exercitarea sexualitatii in cadrul institutionalizat al familiei si nasterea de prunci in interiorul acesteia, nu in afara ei: "Dumnezeu a randuit insotirea cea dupa lege a barbatului cu femeia si nasterea de prunci dintr-insa" (Molitfelnic, Randuiala Sfintei Cununii). Dar manipularea sexualitatii (care nu se confunda cu erotismul), chiar in cadrul familiei, nu se justifica numai prin nasterea (fizica) de fii. "Daca viata data de parinti copiilor este o viata pe deplin omeneasca, ea nu se limiteaza numai la existenta fizica a copilului, ci cuprinde deopotriva atentia parintilor, educatia si un mod de viata decent. Cand au copii, parintii trebuie sa fie gata sa faca fata tuturor responsabilitatilor ". De aceea, problema planificarii familiale are si alte aspecte care astazi sunt in mod larg recunoscute si acceptate, cum ar fi situatiile delicate de ordin social, economic, psihologic, medical etc. care in mod sigur vor marca viata noului nascut. Nu putem nega existenta practicii planificarii familiale chiar si in familiile care practica viata crestina cu responsabilitate, dar, in egala masura, in Biserica exista suficiente dovezi privind posibilitatea disciplinarii functiei sexualitatii, atat in afara cat si inauntrul familiei. Posibilitatea aceasta devine certitudine cu conditia ca omul (atat barbatul, cat si femeia) sa nu solicite si sa expedieze manifestarea acestei functii in mod exclusiv in zona juisarii erotico-biologice. Functia aceasta tine de intreaga personalitate umana (trup, suflet, referinta si responsabilitate sociala, orientare eshatologica) . De vreme ce faptele savarsite in trup (din punct de vedere mental si imaginar) au fost deja savarsite in suflet, este de dorit ca judecata responsabila sa preceada orice act trupesc. Prin mijloacele ei specifice, Biserica il ajuta pe fiecare om sa orienteze duhovniceste faptele, cuvintele si chiar puterea de judecata, fara sa constranga pe cineva, fara sa condamne pe nimeni, dar cu responsabilitatea de a semnala si riscurile pentru lipsa de dreapta socotinta.
Daca planificarea familiala practicata din perspectiva liberalizarii sexuale va fi o forma de cultivare a pruncuciderii (in cazul avortului) si a omuciderii (in cazul contractarii diverselor maladii de catre femeia care utilizeaza diversele practici contraceptive) , planificarea prin disciplinarea mintii si a trupului in lumina Revelatiei este singura acceptata de Biserica. In acest sens, Biserica a randuit perioade de post, care nu inseamna doar post din punct de vedere alimentar. Biserica Romano-Catolica este de acord cu planificarea familiala, tinandu-se cont de ritmurile biologice ale femeii, respectiv de perioadele de nefecunditate ale trupului ei. Biserica Ortodoxa nu s-a pronuntat in mod expres in aceasta privinta. Oricum, nici ea nu accepta folosirea mijloacelor artificiale in vederea planificarii familiale. Cat priveste perioadele de nefertilitate ale trupului femeii, profesorul J. Meyendorff considera ca si acestea sunt randuite de Dumnezeu, precum pamantul insusi are perioade de rodire si de nerodire.
Biserica recomanda insa asceza, toate formele de asceza randuite de Biserica sau asumate in mod liber de fiecare persoana. In cadrul familiei, unde respectul si pretuirea mutuala a sotilor sunt reale, disciplinarea trupului si a sufletului prin asceza (totala si partiala) este posibila, stiut fiind ca tandretea familiala are nenumarate forme de a se manifesta, nu numai pe cea erotica. Nimeni nu poate nega realizarea unui anumit control al nasterilor. Ea nu este insa norma, ci in cazuri cu totul speciale, este exceptia de la norma. "Norma este increderea ascetica in providenta lui Dumnezeu, pe cand etosul contraceptiv sta in centrul increderii cosmopolite liberale, in puterile omului si in urmarirea confortului si a propriei satisfactii" .
Pentru toate acestea este nevoie de o sensibilizare deosebita a omului pentru Dumnezeu si pentru ceea ce El vrea de la noi. Se poate face aceasta printr-o catehizare reala si adecvata obiectului ei. In acest sens este nevoie de convingeri si de hotarari motivate duhovniceste.
Este nevoie de schimbarea intelegerii pe care omul o are fata de propria lui sexualitate si mai ales de educarea barbatului cu privire la ce reprezinta realmente femeia in viata lui. Nu putem nega faptul ca de multe ori femeia este umilita si batjocorita in specificitatea ei chiar de propriul sot. In alte situatii, eventuala sarcina (uneori pentru o anumita perioada, alteori pentru toata viata), presupune mari riscuri pentru viata femeii. Si intr-un caz si in celalalt, problema fertilitatii cuplului familial nu mai este doar una de ordin social sau medical, ci si una de ordin duhovnicesc, de aceea este nevoie de consilierea duhovniceasca, de rugaciune, de solicitarea cu seriozitate a duhovnicului. Acesta are obligatia sa participe la drama cuplurilor in care apar probleme nedorite care ating demnitatea femeii mama sau eventual mama si sa le rezolve cu mijloacele pe care Biserica le are la dispozitie, stiut fiind ca ea il pregateste pe om ca acesta sa fie realmente partas la imparatia lui Dumnezeu.
Este nevoie de institutii care sa apere realmente femeia, este nevoie de schimbarea mentalitatii angajatorilor si de legi care sa apere realmente femeia gravida si femeia mama de agresivitatea capitalismului mai mult sau mai putin salbatic si de riscurile ca ea sa fie exploatata in ceea ce ii este specific: calitatea de sotie, actuala sau viitoare mama. Este nevoie, in ultima instanta, de rugaciune, de iubire reala si de dragoste autentica.
Omul trebuie educat spre a intelege ca el nu trebuie sa devina victima propriei sale biologii, ca armonia trupeasca, armonia cuplului, trebuie sa fie armonia a doua persoane responsabile una fata de alta, de manifestarea si de consecintele propriei lor iubiri. Morala crestina cauta sa-l convinga pe om de riscul improprierii si chiar al generalizarii etosului contraceptiv, prezent din ce in ce mai mult in societatea consumista post-moderna. Dezaproba din capul locului cultivarea relatiilor consensuale nereproductive. Nu sustine in mod exclusiv etosul procrearii si al reproducerii umane cu orice pret, pentru ca nu vede biologia umana si structurarea sexuata a fiintelor omenesti ca pe o simpla intamplare. Crearea oamenilor ca barbati si femei, unirea lor, dupa randuiala lui Dumnezeu, ca sot si sotie, au in vedere cautarea unirii lor unii cu altii si impreuna cu Dumnezeu. Etosul contraceptiv creeaza premisele indulgentei fata de animalitatea excitata a omului si ale neincrederii in Dumnezeu, indepartand casatoria de scopul ei fundamental: cautarea si gasirea sfinteniei in imparatia lui Dumnezeu. Or, implinirea acestui scop presupune o anumita asceza, asumata liber de sot si sotie, de parinti si copii, o asceza placuta care presupune iubirea reala, renuntarea la iubirea de sine care poate fi sacrificata pe altarul iubirii lui Dumnezeu. Aceasta iubire indeamna baiatul si fata la feciorie, cheama barbatul si femeia la castitate, la fidelitate, la autodaruire rodnica in sanul familiei si la grija fata de sanatatea lor si a familiei, inteleasa ca intreg.

Pr. prof. dr. Vasile Raduca