BannerFans.com

Se afișează postările cu eticheta oprirea platii lucratorilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oprirea platii lucratorilor. Afișați toate postările

miercuri, 5 ianuarie 2011

PREDICA LA DUMINICA DUPA BOTEZUL DOMNULUI IISUS HRISTOS


S-a implinit vremea si imparatia lui Dumnezeu este aproape! (Matei IV, 17)

Frati crestini,


Domnul nostru Iisus Hristos, dupa ce a fost botezat in raul Iordan de sfantul Ioan, acesta L-a aratat poporului zicand: "Iata Mieluselul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii!Apoi insusi Tatal Ceresc L-a descoperit zicand: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit in care imi gasesc placerea!; iar Duhul Sfant in chip de porumbel s-a aratat deasupra capului Domnului Hristos.
Dupa Sfantul Botez Mantuitorul lumii a mers in pustie unde a stat patruzeci de zile impreuna cu fiarele salbatice si unde a fost ispitit de satana. De aici s-a aratat iarasi in lume si a inceput sa propovaduiasca, zicand: "Pocaiti-va si credeti in Evanghelie!Domnul Iisus Hristos s-a aratat pe Sine pilda de implinire a pocaintei, caci a postit patruzeci de zile, rugandu-se Tatalui Ceresc sa biruiasca toate ispitele.
Sfantul Ioan Botezatorul in predicile sale mai spunea: "Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui, opriti-va de la pacate, indreptati-va, caiti-va si curatiti-va, se apropie Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii, vine Mesia! Cuvantul, pocaiti-va, este trambita de desteptare, primul tunet prin care s-a trezit omenirea din iadul pacatelor si din umbra mortii.
Omul care vrea sa se pocaiasca de pacate trebuie sa se opreasca hotarat, de a mai pacatui, in primul rand; in al doilea rand, sa mearga la biserica si sa se spovedeasca de toate pacatele sale; al treilea sa faca un canon potrivit cu pacatele sale; al patrulea, sa se caiasca din inima mereu pentru ce a facut si sa regrete toata viata, iar in al cincilea sa se curateasca prin lacrimile varsate la rugaciune, caci numai asa se poate apropia de Mielul lui Dumnezeu ca sa-L primeasca prin Taina Sfintei Impartasanii.
Nu exista iertarea pacatelor fara spovedanie la un preot duhovnic iscusit si fara implinirea unui canon. Sfantul Ioan spune: "Faceti fapte vrednice de pocainta voastra! Auziti, fapte vrednice de pocainta voastra. Cuvantul "Pocainta! era strigatul adresat trufiei din lume, era o chemare adresata carturarilor si fariseilor vremii care ingropasera legea lui Moise si cuvintele profetilor in niste vorbe fara suflet si in forme fara viata.
Fariseii si carturarii erau robiti de lux, desfrau si risipa. Acestia ocupasera scaunul lui Moise si al profetilor. Ei erau niste conducatori orbi ai poporului de atunci si ii vorbeau numai in interesul lor putred, plin de fatarnicie si faradelege; de aceea se poticneau si cadeau in toate pacatele si viciile. Poporul era impartit in tabere, o mare parte isi cauta mangaierea cand dadea de necazuri prin vraji si ducea jertfe scumpe ca sa i se ierte pacatele, insa era fara de folos. Altii alergau la jocurile de la circ, la luptele dintre oameni si animale si faceau o bucurie si desfatare din aceste dracesti nelegiuiri.
Invatatii si conducatorii de atunci erau orbi si nu invatau poporul sa se lepede de aceste blestematii, fiindca traiau cu totii in acest mare intuneric. In mijlocul acestor amagiri si rataciri, apare Sfantul Ioan Botezatorul, apare Mantuitorul Hristos cu sfintii apostoli si striga acest zguduitor cuvant: "Pocaiti-va!; si lumea s-a cutremurat.
Pocainta dupa cum o predica Sfantul Ioan este o virtute si o scoala, care trebuie practicata in toata viata omului, e virtutea nasterii si scoala smereniei; e lupta morala de a face totdeauna fapte dupa voia si legea lui Dumnezeu; este taina care-l renaste pe om, innoindu-i botezul cel dintai, pe care l-a intunecat cu pacatele lui. In casa unde nu se face pocainta intra mania lui Dumnezeu si securea sta la radacina pomilor. De aceea vedem necazuri care mai de care mai grele, fiindca securea taie si arunca la focul suferintelor pe oameni, pana cand se pocaiesc. Taie si arunca la inchisoare, taie si arunca la spitale, taie si arunca in mizerie, taie si arunca pe unii soti, unii intr-o parte si altul in alta pana se pocaiesc, pana inceteaza a mai pacatui, pana cand se spovedesc si fac pocainta.
Cei care nu se pocaiesc nici in aceste suferinte si-i ajunge moartea in pacate vor merge si dincolo in suferintele iadului pe veci. Sa fim cu luare-aminte ca securea sta la radacina intregului pamant. E gata sa taie Dumnezeu toata uscatura si s-o arunce la foc, e gata sa ia foc pamantul, caci lumea nu vrea sa se pocaiasca, nu vrea sa se intoarca la Dumnezeu.
Plansul inabusit al pustiului se aude pretutindeni. Cuvantul lui Dumnezeu nu este ascultat, pilda si predica despre pocainta nu vrea sa le urmeze nimeni. Lumea se departeaza mereu, si in loc sa se intoarca la pocainta se leapada de Dumnezeu, scufundandu-se din nou in pacate si in barbarii.
Dumnezeu vrea sa se lumineze tot globul pamantesc si sa-l faca fericit prin Fiul Sau, prin invatatura cea adevarata a Evangheliei, dar oamenii stau ca intr-o trista inchisoare. Lumea este robita de pacate si nu simte grozavia pacatelor, s-a obisnuit cu placerile ticaloase, pierzand libertatea sufleteasca. Daca ar fi mai multa vointa de a scapa de pacate, ar cauta toate metodele posibile ca sa se libereze din aceasta robie, dar nu voieste nimeni.
Ca sa ne slujeasca, de pilda, imi amintesc de o intamplare pe care am citit-o mai demult. Intr-o temnita din Germania, un puscarias era condamnat pe viata; 10 ani la rand a ros la gratia de fier a temnitei cu un mic metal ascutit, ca pana la urma a reusit sa rupa gratia si sa scape in libertate. O, ce mare dar este libertatea de la Dumnezeu, si cat de mult o doresc cei ce au pierdut-o! Cati nu stau la puscarie zece, cincisprezece ani, toata viata, pentru niste pacate, pentru rele, asta este robia pacatelor. "Tot cel ce pacatuieste este rob al pacatului si al diavolului, zice Domnul.
Sa ne gandim cata rabdare a avut acel om, ca timp de zece ani sa frece la gratia aceea de fier. Eu cred ca omul stapanit de patima, devenit rob al acestei patimi, daca are rabdare si mai ales daca se stapaneste de la acea patima cu pocainta sincera, cu lacrimi fierbinti, cu rugaciuni si cu post, daca se infraneaza de la chefuri cu bauturi alcoolice, daca strica prietenia cu tovarasii care-l duc la aceste drumuri pacatoase, nu se poate sa nu scape de acea patima, mai ales daca se imprieteneste cu persoane care cunosc bine adevarata credinta ortodoxa.
Vrajmasul neamului omenesc este diavolul care a ispitit pe vrajmasii nostri Adam si Eva in rai; el si astazi se tine de capul nostru sa ne dezbrace de haina botezului si sa ne goleasca de toate darurile primite la botez. Ce a zis ispititorul, in gradina Raiului, Evei? "Cand veti manca din pom vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul? Dar dupa ce au mancat au vazut ca sunt goi; in loc sa fie ca Dumnezeu cum le spusese diavolul, s-au vazut dezbracati de darurile ceresti, dumnezeiesti si se ascundeau de Dumnezeu ca le era rusine. Iata ce au vazut Adam si Eva din acele fagaduinte ale satanei; au vazut ca erau goi.
Iata noua cunostinta produsa de pacat, care totodata era si o pedeapsa pentru pacat. Ei daca nu stiau ca sunt goi, acesta era unul din binele lor de nevinovatie. Cum li s-au deschis ochii cei trupesti, li s-au intunecat ochii cei duhovnicesti; ei de acum fugeau sa se ascunda de Dumnezeu, de facatorul si vazatorul a toate, dar zadarnic.
Asa de repede se intuneca la suflet si omul care pacatuieste. Iata mincinosul cum i-a inselat.
Judecati singuri ce fel de stiinta este aceasta, cat de ticaloasa si dezgustatoare este ea! Dar ceea ce este si mai dureros: intunericul acesta care vine in urma pacatului nu ingaduie omului sa vada ceea ce e nevoie pentru el si pentru sufletul lui, sa vada lamurit cine e facatorul si stapanul soartei lui. Ba nu-i ingaduie sa vada de unde este el, ce valoare mare are sufletul lui si pentru ce este aici pe pamant. Nu-l lasa necuratul pe om nici sa se pregateasca de moarte, el se ascunde de ochii lui si-i ascunde si moartea care-l pandeste la tot pasul. Toate acestea ar fi de o mare insemnatate pentru stiinta oamenilor, dar tocmai ele sunt acoperite de un mare intuneric din partea demonilor iadului.
Toate descoperirile ce s-au facut in lume, toti oamenii invatati au descoperit o multime de lucruri folositoare lor si lumii intregi, dar toate acestea sunt numai pentru viata aceasta vremelnica, trecatoare; ele vor ajuta la mantuirea numai a acelora care au ajuns sa-L cunoasca pe Domnul Iisus Hristos, intelepciunea cea de sus. Numai aceia care au descoperit si calea mantuirii, calea vietii vesnice sunt fericiti. Iata ce spunea un mare invatat care a facut multe descoperiri: "Cea mai mare descoperire, cea mai importanta, a fost aceea ca am descoperit pe Domnul si Mantuitorul meu Iisus Hristos; abia acum cunosc rostul meu pe lume, acum stiu ca am un suflet nemuritor si ma asteapta viata vesnica!
Iata un invatat care a pretuit mai mult intelepciunea care vine de sus, descoperita de sfanta Evanghelie de care ne spune Domnul sa ascultam si sa credem in Ea. Dar invatatii necredinciosi din toate timpurile au stiut ei ceva despre originea si soarta omului? E cu putinta oare ca acest intuneric sa fie firesc omului? Inteleptul Creator sa nu-i fi spus omului de la inceput menirea lui, sa nu-i fi aratat incotro merge si pe ce cale trebuie sa apuce? Care tata pamantesc ar face asa cu fiul sau, sa-l trimita cale lunga si sa nu-i spuna nici locul nici ce sa faca pe cale?
Dar cine ne-a lipsit pe noi de aceasta lumina fireasca si ne-a afundat in intuneric, cine? Nimeni altul decat diavolul si pacatul. Pacatul, caci stramosii nostri Adam si Eva erau curati si aveau insusirea prevederii, ei patrundeau in adancul lucrurilor; de aceea au fost in stare sa puna nume tuturor animalelor, pasarilor si la toate lucrurile, dupa o singura privire asupra lor. Astfel de nume au fost puse si aprobate de insusi Dumnezeu si se intrebuinteaza si astazi fiindca sunt foarte potrivite.
Aceasta au facut-o ei inainte de inselaciune, inainte de caderea in pacat; dar dupa caderea in pacat acelasi stramos a orbit sufleteste incat sarmanul credea ca se poate ascunde de Dumnezeu, de Acela care este pretutindeni. Iata deci ca pacatul este pricina tuturor relelor din lume. Pacatul este periculos, el vine in om printr-un glas de sirena care prin cantec omoara, el se naste in inima din pofta prin ganduri, in urma ispitei duhului rau si-l vrajeste pe om cu cantecul lui, pana ce-l omoara.
De la Adam toti oamenii se zamislesc in pacat, toti mostenesc pacatul, de aceea toti gem si suspina pentru ca mostenesc si otrava pacatului. Unul singur a fost fara de pacat. Acesta este Iisus Hristos Mantuitorul. El vine in lume sa mantuiasca pe pacatosi. Pacatul a adus in lume blestemul lui Dumnezeu, Iisus a adus binecuvantarea, pacatul a adus robia, Iisus libertatea. Pacatul a adus nelinistea, mustrarea constiintei, pacatul aduce bolile trupului, moartea si pierderea Imparatiei ceresti. Pacatul aduce ura si intunericul, pacatul aduce rusinea.
Dupa formele si felurile lor, pacatele sunt multe si nenumarate, dar, dupa greutatea lor pacatele cele mari se impart in trei grupe: pacate impotriva Duhului Sfant, pacate strigatoare la cer si pacatele de moarte. Pacatele impotriva Duhului Sfant nu se iarta nici pe pamant, nici in cer, pentru ca sunt facute impotriva Adevarului si a Darului Duhului Sfant. Cei ce se lupta impotriva Adevarului si pun minciuna ca adevar, cei ce cad in deznadejde si cei ce se incred prea tare in bunatatea lui Dumnezeu si fac pacate traind in necredinta si nepasare, ca si cei ce se leapada de dreapta credinta ortodoxa, acestia au terminat-o cu iertarea. Iar daca mor in astfel de pacate nu le sunt primite nici slujbele, nici pomenile care li se fac dupa moarte.
Pacatele strigatoare la cer sunt: uciderea, oprirea platii lucratorilor, a slujitorilor, a servitorilor, asuprirea vaduvelor si orfanilor, batjocorirea si asuprirea parintilor. Sodomia si toate pacatele trupesti facute in multe feluri in afara firii innebunesc si imbolnavesc pe oameni. Din cauza acestor pacate si a altora asemenea, vine mania lui Dumnezeu peste oamenii neascultarii. Asa ajung oameni multi la despartire si se ruineaza toata familia.
Pacatele cele de moarte, care sunt tot atat de grele, sunt acestea: primul pacat care l-a facut intai diavolul, adica mandria, fala cea lumeasca, trufia, fariseismul; al doilea iubirea de bani, prin care multi s-au vandut diavolului, cumparand pe duhul cel necurat ca sa-i imbogateasca; al treilea desfranarea; al patrulea lacomia, betia; al cincilea pizma sau invidia; al saselea mania; al saptelea lenea sau trandavia.
Aceste pacate nu se iarta fara spovedanie si fara canon. Canonul trebuie dat de duhovnic atunci cand se face spovedania. Sa stim ca nu primim iertare fara o pocainta serioasa, caci una este sa pacatuiesti si alta este sa gresesti. Greselile se iarta prin rugaciuni puternice cu lacrimi; de aceea zicem in Tatal nostru, "si iarta noua gresalele noastre, nu pacatele noastre. Greselile se mai iarta si prin fapte bune, prin metanii si prin milostenii, prin implinirea in ce spune in Tatal nostru: "...si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri...
Cand am fost botezati ni s-au iertat pacatele stramosesti de la Adam si Eva si am fost curati pana la etatea de sapte ani, iar de la sapte ani in sus, orice pacat am facut, daca nu-l spovedim si nu primim canon, acel pacat nu s-a iertat, se afla scris in catastiful diavolilor. De aceea ne-a lasat Domnul Hristos sfanta taina a spovedaniei cu pocainta, ca sa reinnoim botezul pe care l-am primit in copilarie.
Aceasta baie curatitoare spala, nimiceste si stinge pacatul, cum stinge apa focul si cum spala toate murdariile. Sa nu ascundem nimic la sfanta spovedanie, oricat ar fi de greu pacatul, ca duhovnicul sa stie ce canon sa dea. Primejdia pacatului cu atat este mai mare, cu cat omul nu-si da seama de otrava lui, fiindca la inceput pacatul este dulce ca mierea, dar pe urma e amar ca fierea si te ucide. De aceea omul care pacatuieste mult, orbeste, surzeste, acesta moare in dulceata pacatelor intocmai ca cei imbatati de mirosul florilor de crin. Pe astfel de suflete greu le trezesti ca sa se intoarca la viata cea noua, sa se curateasca prin focul pocaintei. Ele se inraiesc, se razvratesc pe cei ce le vorbesc despre pocainta. Acestia ar fi in stare sa rastigneasca pe cei ce le vorbesc despre spovedanie si pocainta.
Aceasta este lumea de acum, nu se indura de dulceata pacatului, si foarte multi au murit imbatati de aceste rele. Imi amintesc un caz: un barbat s-a dus dupa obicei la o femeie cu care era combinat mai demult, traind in desfranare; fiind bolnav de inima, a murit nenorocitul acolo; cu multa rusine l-a luat sotia lui sa-l ingroape. Si multe de felul acesta pe care le mai stiti si dumneavoastra. Se face omul de rasul lumii, de rasul demonilor si al vrajmasilor vazuti si nevazuti. De aceea sunt bisericile goale, temnitele si tribunalele pline, razboaiele si toate nelegiuirile, din cauza razvratirii omului impotriva adevarului.
Tot pamantul se razvrateste impotriva lui Dumnezeu, pentru ca tot pamantul pacatuieste. Oamenii beau pacatul ca apa, prefera sa se tavaleasca in decat sa umble in caile adevarului. Pacatul este foarte periculos si pentru faptul ca se intinde repede, se inmulteste intocmai ca microbii sau ca samanta de buruiana; o singura samanta este de ajuns intr-o gradina si in curand umple totul. Asa de repede se raspandeste si neghina diavolului, samanta pacatului. Pacatul prinde radacini foarte usor in inima omului chiar de la cea mai frageda varsta. Sunt copilasi care nu stiu Tatal nostru, Tatal Cel ceresc care ne hraneste cu de toate, dar cate vorbe urate le ies din gura, o iau la intrecere cu cei mari. Sunt copii care cad in desfranare, altii si-au omorat parintii.
Iata ispravile diavolului, iata bucuria demonilor, tot prapadul si toata nenorocirea o aduce pe fata pamantului, pacatul. Un credincios a intrebat pe duhovnicul sau: "Cum as putea, parinte, sa scap de murdaria pacatelor? Si duhovnicul ii dadu pilda aceasta: "Ai vazut, fiule, carbunele cat este de negru, poti sa-l speli pe deasupra cu orice fel de sapun, el tot negru ramane, cand insa il bagi in foc el isi pierde negreala. Asa e, dragul meu, si cu murdaria pacatelor?. "Cum parinte?, a intrebat crestinul. Parintele raspunse: "Ca sa scapam de murdaria pacatelor trebuie sa ne lasam sufletul si trupul cuprinse de focul pocaintei, suferinta postului, a metaniilor, durerilor si ostenelilor de tot felul, lacrimi cu cainta, acestea ne vor pregati si curati, ne vor inrosi negreala pacatelor de pe sufletul si trupul nostru si ne vor inflacara, facandu-ne ca un jaratec si vrednici de a primi Sfantul Trup si Sange al Mielului lui Dumnezeu?. Numai asa sufletul se albeste si se infrumuseteaza. Crestinul multumi parintelui si lua hotararea sa-i urmeze sfatul.
Canonul dat la sfanta spovedanie de un parinte iscusit are o mare valoare pentru iertarea pacatelor. Sa ne intre adanc la suflet aceste cuvinte si sa incepem cat mai serios sa reparam trecutul nostru, sa ne impacam cu Dumnezeu ca sa fim gata in toata clipa de plecarea noastra in vesnicie, fiindca nu stim ziua si ceasul cand ne va chema Stapanul sa dam socoteala de toata avutia pe care ne-a dat-o in primire si noi am cheltuit-o in lumea aceasta fie la bune, fie la rele.


Rugaciune
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel proslavit si propovaduit si aratat de Sfantul Ioan Botezatorul, Tu esti Mielul lui Dumnezeu care ai venit sa ridici pacatele lumii, sa vina si peste poporul acesta lumina Ta cea mare, care a venit si peste cei din tinutul Zabulonului si Neftalimului, care sedeau in intuneric si in umbra mortii.
Sa vina lumina Ta si sa lumineze pe toti ca sa inteleaga ce urmari grele are pacatul in viata omului si da-ne putere, Doamne, ca toti sa ne izbavim de cursele diavolilor si sa ne mantuim, si sa Te slavim pe Tine, Parintele nostru Cel Ceresc. Tatal, Fiul si Sfantul Duh, in vecii vecilor.

Amin.

  Planul Kalergi este acum în plină desfășurare Soros: „ Sper să trăiesc până în ziua în care se va naște ultimul copil alb.” ...