PENTRU AVVA ANTONIE
III
36. A mers oarecand avva Antonie la avva Amun in muntele Nitriei
si după ce au vorbit unul cu altul, a zis către el avva Amun : fiindcă
prin rugăciunile tale s-au inmultit fratii si voiesc unii dintr-insii sa
zidească chilii departe, ca să se linistească, cat poruncesti să fie de
departe chiliile ce se zidesc de cele de aici ? Iar el a zis : să
gustăm la ceasul al noualea si să iesim să mergem prin pustie si să
socotim locul. Iar dupa ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună
soarele, a zis către el ( Amun ) avva Antonie : să facem rugăciune si să
punem aici cruce, că aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Și cei de acolo când vor veni la aceștia, după ce vor gusta mica lor
bucățică de pâine la ceasul al noualea, așa să vie și cei ce se duc de
aici, același lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii
la alții. Și este departarea douăsprezece semne.
37. Zis-a avva Antonie : cel ce bate bucata de fier, întai
socotește cu mintea ce va să facă : secere, cutit sau topor ? Așa și
noi trebuie să socotim, care faptă bună uneltim, ca să nu ne ostenim în
desert.
38. Zis-a iarăși : supunerea cu înfrânare supune fiara.
39. Zis-a iarăși : știu călugări, care după multe osteneli, au
cazut, și intru ieșire din minți au venit, pentru ca s-au nădăjduit în
lucrul lor și amăgindu-se nu au înteles porunca celui ce a zis : întreabă
pe tatăl tău și iți va vesti ție ( 1 ).
______________________
( 1 ) II Lege, 32, 7.
40. Zis-a iarăși : de este cu putință, câți pași face călugărul,
sau câte picaturi bea în chilia sa, trebuie cu îndrăzneală să le
vestească bătrânilor, ca nu cumva să greșească întru dânsele.
Pilda zilei
Preţul lucrurilor
Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic
toată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere
lucruri de nimic. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască şi,
când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus:
- Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost.
- Cum să nu, tată? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi.
Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea
bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată
în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând
de ce a făcut tatăl său acest lucru.
- Acum să ştii că eşti pedepsit! a mai spus tatăl. Pleacă din casa
mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un
ban.
Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul
străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit
cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prin brutărie. Când
se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani.
Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.
- Tată, tată, a strigat el, intrând val-vârtej, am câştigat şi eu
bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncit
pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!
- Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt...
După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc.
De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în flăcări
să scoată banii pentru care muncise atât.
- Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le
cunoaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască, îi mai spuse
tatăl cu dragoste.
Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul la viaţă.
Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare. (Sfântul
Ioan Gură de Aur)