BannerFans.com

Se afișează postările cu eticheta Marele Stăpân. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marele Stăpân. Afișați toate postările

joi, 25 august 2011

PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII

PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII

Robul nemilostiv

...Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o... Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine? (Matei XVIII, 32-33)

Fraţi creştini,

O mare indignare ne-a cuprins inima, văzând purtarea neomenească a datornicului din Evanghelia de astăzi. El datora stăpânului său 10.000 de talanţi, o sumă enormă în banii noştri. Deoarece nu avea cu ce să plătească, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copii şi tot ce avea, ca să-şi plătească datoria.
Iată în ce grozavă nenorocire era să cadă toată familia aceasta. Dar, a fost de ajuns ca sluga aceasta să facă o mică rugăciune, să cadă în genunchi, cu lacrimi la picioarele stăpânului său şi acesta, plin de milă şi de bunătate, să ierte toată datoria şi să-l slobozească. Iată însă, că, pe când mergea el liniştit spre casa sa, şi încă nu i se uscase bine lacrimile cu care ceruse iertare iar praful de pe genunchi nu i se scuturase, întâlneşte pe un prieten al său care îi era lui dator o sută de dinari, o sumă foarte mică.
Se repede la el, îi pune mâna în gât şi îl sugrumă zicându-i: "Plăteşte-mi tot ce-mi eşti dator". La strigătul acesta neomenos şi brut, nenorocitul acela cerea zadarnic răgaz, căci tovarăşul lui era fără milă şi surd la rugăciunea acestuia, uitând de binele ce-i făcuse stăpânul său.
Vai, ce privelişte revoltătoare! Dar bine a făcut stăpânul care l-a chemat înapoi pe netrebnic şi l-a aruncat în temniţă să se chinuiască fără încetare. Uitucul şi nerecunoscătorul acesta îşi merită pedeapsa.
Dar, să nu ne mirăm prea mult de purtarea robului nemilostiv şi să nu-l osândim, fiindcă ne osândim pe noi înşine. Şi noi suntem ca şi el, ba mi se pare că mai mult, fiind chiar mai răi ca el. În timp ce dânsul avea o datorie iertată de un stăpân oarecare, noi avem sumedenii de fărădelegi trecute cu vederea de însuşi Dumnezeu.
În vreme ce sluga aceea cerea numai banii săi înapoi, noi am vrea şi sufletul semenilor noştri, care ne-au greşit cu ceva. Pentru o lovitură, dăm zece lovituri; pentru o nedreptate, zeci de răzbunări; pentru o jignire, ani de mânie şi de învrăjbire. Să nu ne amăgim, înfricoşată va fi pedeapsa stăpânului. De vrem să avem parte de mila Celui de sus, de vrem să ne mântuim sufletele, avem o singură cale: iertarea aproapelui nostru.
Unul din sfinţii părinţi din Pateric spune că sunt trei feluri de iertări pe pământ:
1. Oamenii care au ajuns la înălţimea aceasta, de a ierta pe vrăjmaşi şi de a-i iubi, se numesc fiii lui Dumnezeu, căci se aseamănă cu Mântuitorul care a iertat pe vrăjmaşii săi.
2. Oamenii care ţin minte răul se numesc fiii lui Adam.
3. Cei ce nu se pleacă cu nici un chip şi stau învârtoşaţi şi înţepeniţi de mândrie şi îngâmfare se numesc fiii celui viclean.
Aşa vedem că a zis Mântuitorul robului neiertător din Evanghelia de astăzi: "Rob viclean". Toţi aceştia îşi pierd sufletul dacă îi va apuca moartea în vicleşug, vrăjmăşie şi duşmănie.
Împăratul din Evanghelia de astăzi, care a vrut să se socotească cu robii săi, este Bunul Dumnezeu, Împăratul Slavei cerului şi al pământului. Robul care datora 10.000 de galbeni închipuie pe fiecare dintre noi toţi, care am primit din mâna Celui Preaînalt atâtea bogăţii, daruri şi avere, încât să nu se poată socoti valoarea lor.
Dumnezeu ne-a dat cerul, soarele, luna şi stelele, norii cu ploile, lumina şi căldura, aerul şi apele; ne-a dat pământul cu toate bogăţiile de pe el, bunătăţile şi toate florile, animalele şi păsările. Peştii apelor şi tot ceea ce există pe pământ, în ape şi în aer. Toate le-a dat în stăpânire omului. I le-a dat ca o zestre, ca să-i fie de folos. L-a îmbogăţit Dumnezeu pe om cu ochi ca să vadă, cu gură să vorbească, cu urechi să audă, picioare să umble, mâini să lucreze şi minte cu care să gândească şi să judece. Mare lucru este mintea la om.
Toate aceste bogăţii pe care le-a primit omul de la Împăratul Slavei, Dumnezeu, au aşa de mare valoare că un om niciodată n-ar putea plăti Stăpânului Ceresc, chiar de ar fi viaţa sa pe pământ mii de ani. Ce avem noi? Cu ce am venit noi pe pământ? Goi am venit şi goi plecăm! Plângând am venit şi, poate, plângând plecăm.
Cu toate acestea, omul netrebnic şi nerecunoscător vine şi el o dată pe an la biserică, dă o liturghie, spune o mică rugăciune şi i se pare că a făcut foarte mult pentru Dumnezeu. Deşi a primit atâtea daruri, peste care Dumnezeu l-a pus stăpân, începe să hulească numele Celui Atotputernic şi să cârtească împotriva Lui. S-au învăţat mulţi să se vaiete că sunt săraci, că au trebuinţă de multe. De fapt, se plâng tot acei care au.
Dar, toţi nemulţumiţii aceştia au uitat de marea bogăţie primită de sus de la Tatăl Ceresc. Ce ne-ar folosi nouă dacă am avea înainte toate frumuseţile lumii şi ar fi ale noastre, dacă n-am avea ochi să le vedem? Dacă ai avea înainte toate bunătăţile, la ce ţi-ar folosi dacă, din cauza unei boli, nu te poţi apropia de ele, dacă n-ai putea să umbli pe picioarele tale şi să te duce unde vrei, dacă nu te-ai putea folosi de mâinile tale să lucrezi şi să te serveşti cum îţi place?! Iată, deci, ce bogăţie mare avem de la Dumnezeu, aceste mădulare sănătoase pe care trebuie să le punem în slujba Sa, nu în slujba vrăjmaşului diavol.
Cu toate acestea, omul tot îndărătnic şi nerecunoscător este. Aude clopotul bisericii în duminici şi sărbători cum îl cheamă Dumnezeu ca să-I mulţumească pentru toate darurile Sale, dar el nu vrea să audă. O zi pe săptămână a oprit-o Dumnezeu pentru El, Ziua duminicii, e ziua Lui. Numele acesta "Duminică" e de la Dumnezeu, pentru ca omul să-I cinstească numele şi, venind la casa Lui, să-I aducă jertfă de laudă şi prinos de recunoştinţă pentru toate cele primite.
Dar unii nu vor să audă, iar alţii, dacă vin, vin tot cu interese pământeşti, vin să ceară de la Dumnezeu să le dea şi iar să le dea. Dar, unde este mulţumirea pentru tot ce s-a dat? Câţi recunosc că sunt datori, nespus de mult, să vină la Sf. Lui Casă să mai plătească din datorii? Aleargă omul după treburi cu maşina, cu avionul, ba şi prin ţări străine, ca să câştige vânt, praf şi cenuşă. Unii se întorc, alţii nu se mai întorc de loc, sau se întorc schilodiţi, pentru nimicuri pământeşti. În acest timp, Dumnezeu ne aşteaptă mereu, aici în casa Lui, ca să plătim din datoriile noastre.
Sluga care era datoare 100 de dinari acelui rob nemilostiv şi care a fost osândită la închisoare până va plăti datoria închipuie pe datornicii noştri, fraţii noştri, greşiţii noştri.
Dacă nu iertăm din inimă pe cei ce ne supără cu ceva, îi osândim sau îi păgubim cu ceva, să ştiţi că săvârşim un păcat strigător la cer şi, cât de curând, vine fără de veste Stăpânul de sus să ne zică şi nouă: "Slugă vicleană, toată datoria ţi-am iertat-o, fiindcă M-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de tovarăşul tău precum şi Eu am avut milă de tine?".
Va fi atunci vai şi amar de noi, căci vor curge bătăile de la Împăratul de sus, în lume aceasta, în diferite feluri. Dacă nu iertăm şi nu ne împăcăm, îndreptându-ne, ne va da şi pe noi la sfârşit pe mâna chinuitorilor şi vom merge la temniţa iadului pentru totdeauna.
Mai departe, ne spune Sf. Evanghelie că prietenii celui închis pentru 100 de dinari s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Aceşti prieteni sunt îngerii noştri păzitori, căci nu suntem singuri, ci fiecare are cu el pe îngerul său păzitor pe care l-a primit la botez. Aceşti prieteni mai închipuie şi pe sfinţii a căror nume îl purtăm fiecare, sau a căror icoană o avem în casele noastre. Aceştia toţi spun, pe drept cuvânt, toate câte le facem noi, aici pe pământ, fraţilor noştri, aproapelui nostru.
Auzind Împăratul spune Sf. Carte a chemat la el pe robul cel nemilostiv şi i-a zis: "Rob viclean, eu ţi-am iertat toată datoria fiindcă M-ai rugat, oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?"
Vedeţi, aici Domnul pune accent pe rugăciune, căci zice: "... ţi-am iertat toată datoria fiindcă M-ai rugat...". Fără rugăciune, deci, fără recunoaşterea greşalelor făcute şi fără a ne căi de cele făcute, nu primim iertare. Stăpânul s-a mâniat pe sluga vicleană şi a dat-o pe mâna chinuitorilor, aruncând-o în temniţă până va plăti tot. De aceea, a zis Domnul Hristos altădată: " Împacă-te cu pârâşul tău câtă vreme eşti pe drum cu el", adică cât suntem încă în viaţa aceasta. Să nu ne apuce moartea neîmpăcaţi cu cei ce ne-au greşit, sau le-am greşit cu ceva, căci la moarte s-a sfârşit drumul şi mergem să dăm seama de faptele noastre. Atunci vom fi daţi pe mâna temnicerilor iadului şi vom fi chinuiţi până vom plăti tot.
Domnul Hristos ne spune mai departe că aşa va face Tatăl Ceresc celor care nu iartă din inimă pe cei ce le-au greşit. Auziţi, din inimă trebuie să iertăm, nu numai din gură, să spunem şi noi aşa cum zic unii: "L-am iertat, dar nu-l pot uita!"
Domnul Hristos ne-a dat pildă de iertare chiar cu viaţa Sa. El a iertat pe toţi păcătoşii şi chiar pe vrăjmaşii lui Dumnezeu când a fost scuipat în faţă, hulit şi batjocorit, bătut cu bice şi condamnat la moarte, încununat cu spini, răstignit şi pus la un loc cu tâlharii, El se roagă Tatălui Ceresc şi-I cere să le ierte tot păcatul, pentru că nu ştiu ce fac. Iată pilde de răbdare pentru noi.
Cine a fost mai hulit şi batjocorit ca Domnul Hristos? Şi, totuşi, El a iertat, căci ştia că autorul tuturor relelor este diavolul. Diavolii făcuseră din cei ce L-au răstignit pe Iisus nişte unelte ale lor, şi nu mai ştiau, sărmanii, ce fac, căci erau îmbătaţi de răutatea demonilor şi strigau cu toţii: "Răstigneşte-L!" De aceea, ne porunceşte şi nouă Domnul Hristos să iubim chiar pe vrăjmaşii noştri.
Aceasta este una din poruncile Mântuitorului. Aceşti vrăjmaşi ai noştri, făcându-ne rău, ne fac totuşi un mare bine. Această poruncă au împlinit-o toţi sfinţii lui Dumnezeu şi primii creştini care s-au mântuit. De aceea, Sf. Ap. Pavel zicea: "Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda fără numai în Crucea Domnului Hristos, prin care lumea s-a răstignit faţă de mine şi eu faţă de lume". Un creştin adevărat trebuie să fie mort faţă de lume, faţă de ispitele ei, faţă de amăgirile ei.
Aşa se spune despre un creştin care nu înţelegea cuvintele acestea ale Sfântului Ap. Pavel, că el s-a răstignit faţă de lume, şi s-a dus la un pustnic să-l lămurească. Ca să-l facă să înţeleagă, pustnicul l-a trimis într-un cimitir să ocărască morţii. S-a dus omul acolo şi, aruncând cu pietre pe morminte, a început să strige: "Păcătoşilor, putreziţilor, ce de păcate aţi mai făcut şi voi în viaţă, ce răi şi lacomi aţi mai fost, vai vouă nenorociţilor, aţi ajuns acum mâncare viermilor!"
După ce a zis el multe şi de toate s-a întors înapoi la pustnic.
Ai făcut cum ţi-am spus? a întrebat pustnicul.
Am făcut, părinte i-a răspuns omul nostru. I-am ocărât şi le-am zis destule cuvinte grele.
Şi ce ţi-au răspuns morţii? mai întrebă pustnicul.
Ei n-au zis nimic, numai eu am vorbit! răspunse creştinul.
Acum du-te din nou la cimitir îl îndemnă pustnicul şi vorbeşte-i de bine, laudă-i, spune-le cuvinte cât mai frumoase.
S-a dus omul din nou şi a început să laude morţii, zicând: "Ferice de voi, morţilor! Ce viaţă frumoasă aţi avut voi! Ce frumos cântaţi voi la biserică şi ce frumos vorbeaţi la lume despre Dumnezeu! Ce de milostenii aţi făcut şi ce credincioşi aţi fost, ferice de voi!"
După ce i-a lăudat bine, s-a întors la pustnic şi i-a spus că a făcut întocmai.
Ei, zise pustnicul, şi ce ţi-au grăit morţii când îl slăveai cu vorbe frumoase?
Nimic, răspunse omul, numai eu am vorbit. Le-am zis destule bune şi numai eu vorbeam.
Ei, vezi dragul meu, dacă vrei şi tu ca să te mântuieşti fă tot aşa: fă-te mort faţă de lume, adică să nu primeşti hulele, ocările, defăimările şi vorbele rele şi urâte şi să nu iei seamă nici laudele, vorbele frumoase şi ispititoare şi, aşa, vei călca peste toate ispitele, împlinind cuvântul Domnului, al iertării şi iubirii de aproapele.
Noi nu trebuie să ne răzbunăm pe vrăjmaşii noştri, ci să-i compătimim, să-i plângem, căci merg în chinurile iadului şi acolo vor plăti cu vârf şi îndesat toată vrajba şi răutatea lor. De ce să ne mai răzbunăm noi, căci oricum, dreptatea lui Dumnezeu nu-i va ierta dacă nu se vor pocăi. Prin rugăciunea domnească Tatăl nostru Mântuitorul ne-a legat şi mai strâns, aşa ca să nu ne putem nici ruga, dacă nu iertăm pe cei ce ne-au greşit.
Vedeţi dar, că vrăjmaşii ne fac un bine! Credeţi că sfinţii mucenici, care sunt acum încununaţi în cer cu aşa mare strălucire şi fericire, ar mai fi fost atât de cinstiţi de îngeri, de sfinţi şi de Dumnezeu, dacă nu erau vrăjmaşii care să-i chinuie, să-i vorbească de rău şi să-i muncească?! Dar câţi înţeleg lucrul acesta? Câţi dintre noi înţelegem că vrăjmaşii ne fac un mare bine pentru suflet?
Foarte mişcătoare şi frumoasă faptă a făcut un credincios, tocmai pe patul morţii sale, ca să ia pildă şi ceilalţi ai casei lui. El avea un vecin care toată viaţa sa îl necăjise, îl supărase în fel de fel de chipuri. Acum, la ultima suflare, îl chemă şi-i dădu un C.E.C. cu o anumită sumă de bani, pe numele lui, pe care bătrânul îi pusese încă de pe când putea să umble. Văzând aceasta, ceilalţi ai casei au rămas miraţi de faptul lui şi l-au întrebat de ce a făcut acest lucru? El le-a răspuns: "Vecinul meu, prin necazurile pe care mi le-a pricinuit, mi-a făcut cel mai mare bine, pentru că m-a întărit în răbdare, m-a făcut să mă rog neîncetat şi am câştigat un frumos loc de fericire în Împărăţia Cerească, pe care Domnul Hristos mi l-a arătat puţin mai înainte". Avusese o vedenie mai înainte şi-i arătase Domnul Hristos locul de fericire câştigat prin răbdarea dovedită în faţa acestui vrăjmaş.
Frumoasă faptă! Iată cum putem şi noi câştiga fericirea cea veşnică prin răbdare şi iertare. Fără acestea nu înaintăm. Vrem să ne fie numai bine pe aici şi să nu ne zică nimeni nimic, că sărim în sus. Sunt însă unele cazuri grele de iertare în viaţă. Foarte mult contează şi ce urmăreşte persoana vrăjmaşă. Poate că doreşte să te păgubească, râvnind la casa ta, la trupul tău sau la averea ta, făcând abuz de putere. Aşa se purta, de pildă, împărăteasa Eudoxia, pe care Sf. Ioan Gură de Aur a mustrat-o foarte aspru. Chiar şi după moartea ei, zeci de ani i-a tremurat mormântul, până când i-au adus moaştele sfântului din exil şi a iertat-o dând pildă tuturor. Amintim acum şi de regina Isabela, mustrată de Sf. Prooroc Ilie şi multe alte persoane care au umblat cu nedreptăţi mari.
Sunt unii vrăjmaşi care vor să te tragă la vreo rătăcire, sau alţii care n-au nici o credinţă şi le place să-ţi facă numai rău. Pentru aceştia este de-ajuns dacă-i saluţi cu respect. Dacă nu vor să vorbească şi nu te iartă, păcatul rămâne al lor.
Dacă între noi creştinii, care mergem la biserică, ne spovedim şi ne împărtăşim, ţinem posturile, facem rugăciuni şi ne străduim să facem bine, se iveşte o neînţelegere, Domnul Hristos ne-a lăsat nişte sfaturi zicând: "Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l, între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău, iar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să te asculte, spune-l Bisericii, şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi vameş".
Vameşul şi păgânul erau socotiţi la fel din cauza răutăţii şi nedreptăţilor pe care le făceau. "Spune-l Bisericii" înseamnă să-l spui preoţilor sau să-l pui la slujbe; să faci rugăciuni şi metanii, căci Dumnezeu le va descurca pe toate.
Dar sunt şi cazuri că nu poţi să ierţi, căci îţi vin în minte mereu cuvintele acelea usturătoare pe care ţi le-a zis sau fapta rea a vrăjmaşului. Poate fiecare dintre noi am avut în viaţa noastră sau poate avem pe câte cineva pe care nu-l putem ierta. Ce trebuie să faci în această situaţie, creştine?
Lasă toate şi te împacă dacă vrei să primeşti iertare. Tu te duci să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu şi tu nu ierţi pe cel care te-a supărat. Păi, pe acela trebuie să-l ierţi care ţi-a făcut ceva, ţi-a zis sau te-a păgubit cu ceva, nu pe acela care nu ţia-a făcut nimic. Pe acela nu ai de ce să te superi, n-ai ce-i ierta.
Am fost şi eu într-o situaţie asemănătoare, căci aveam pe cineva pe care nu-l puteam ierta, şi a făcut Dumnezeu în aşa fel să mă întâlnesc cu el pe când mergeam la spovedanie. Mi-am adus aminte atunci de cuvintele Domnului din Evanghelia aceasta cu robul nemilostiv şi mi-am zis: "Rob viclean, iartă dacă vrei să primeşti iertare!" Am căzut deci pe grumazul lui, l-am iertat şi am rămas în pace şi Dumnezeu m-a iertat şi pe mine.
Dar am avut altădată nişte duşmani pe care nu-i puteam ierta deloc. Văzându-mă neputincios, m-am rugat la Dumnezeu cu metanii. Vă spun acestea, pentru că sunt cazuri deosebite şi grele, neputând să ierţi pe cel care ţi-a făcut rău. Ce să faci? Ştiind că nu este nici o scăpare, căci Domnul a spus că trebuie să iertăm din inimă, iată ce am făcut eu: m-am aşezat pe metanii şi rugăciuni. La fiecare metanie, înainte de orice altceva ziceam: "Dă-mi, Doamne, putere ca să iert pe vrăjmaşii mei! Dumnezeu mi-a slobozit inima, a străpuns-o darul Duhului Sfânt, a spart gheaţa, răutatea şi lanţul care o ţinea legată de cel rău şi am putut să iert, şi pace s-a făcut, iar diavolul s-a sfărâmat.
Altădată, spune Mântuitorul că va fi vai de lume din pricina prilejurilor de păcătuire, fiindcă nu se poate să nu vină şi din acestea. Dar, vai de omul acela prin care vine sminteala! Mai de folos îi e lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie înecat în adâncul mării. Aceste cuvinte înfricoşătoare ale Mântuitorului să ne intre adânc în inimă, căci nu ne jucăm cu păcatul smintelii. Cine a îndrăznit să întoarcă pe un creştin de la calea cea bună la păcate, la rătăcire, mai bine i-ar fi să dispară înecat în adâncul mării.
Nu există păcat mai greu ca acesta şi să ne cutremurăm când ne gândim câţi propovăduitori are satana, câte unelte are el, care se ţin numai de gâlcevuri, făcând sminteli după sminteli. Până şi creştinii noştri, în loc să se unească cu toţii împotriva vrăjmaşului diavol, a păcatelor, viciilor şi smintelilor, se duşmănesc între ei, latră şi se muşcă spre paguba şi pierzania lor sufletească.
O istorioară mult grăitoare şi foarte potrivită cu cele ce v-am spus, vreau s-o ascultaţi acum cu atenţie: Se zice că, odată, lupii s-au sfătuit între ei cum să atace pe vrăjmaşii lor, câinii. Astfel, au trimis pe unul dintre ei ca spion printre câini şi să afle cât sunt de tari, pe unde stau ascunşi şi cât sunt de uniţi. După ce s-a întors lupul spion din misiunea sa, toată gloata lupilor aştepta cu atenţia încordată şi gura căscată să audă ce le va spune trimisul lor. Acesta s-a suit pe un dâmb şi a început să le grăiască astfel:
Fraţilor, am umblat cu bine pe unde m-aţi trimis, aveţi cuvântul meu şi m-ascultaţi! Să nu vă temeţi, vrăjmaşii noştri, câinii, nu sunt aşa de tari cum îi credem noi. E adevărat că pe unde am umblat am văzut mulţime mare de câini, dar am băgat de seamă că periculoşi sunt numai câinii cei legaţi. Cei mai mulţi însă sunt nelegaţi şi umblă haimanale. Am mai băgat de seamă că sunt mai multe soiuri de câini şi mulţi dintre aceştia sunt cei care latră, dar nu muşcă. Şi vă mai spun o bucurie mare. Am văzut o altă specie de câini care se muşcau unii pe alţii şi nu le ardea lor să umble după lupi. Se urăsc din toată inima, se muşcă cumplit între ei şi îşi ascut dinţii unii contra altora şi nu împotriva noastră, a lupilor. Aşa că, fiţi tari şi nu vă temeţi!
Astfel le vorbi trimisul lupilor, iar toată gloata izbucni în urlete de bucurie, mulţumiţi că vor face prăpăd pe unde vor merge. Sfatul lupilor să ştiţi că este sfatul diavolilor, iar vrăjmaşii câini suntem noi creştinii care nu prezentăm nici o primejdie pentru diavoli, fiindcă noi creştinii nu stăm legaţi de poruncile Evangheliei, nu stăm legaţi de sfânta biserică care este casa lui Dumnezeu, nu stăm legaţi de păstorii bisericii, ci umblăm haimanale după poftele şi plăcerile noastre.
Unii mai mult latră decât muşcă latră împotriva altora minciuni şi calomnii. Alţii se muşcă între ei, în loc să-l muşte pe diavol prin rugăciuni, cântări şi fapte bune. Bieţii noştri creştini, aşa sunt. Îşi ascut dinţii unii contra altora, se dărâmă unii pe alţii prin fel de fel de sminteli, rătăciri şi păcate. În acest timp lupii diavolii fac prăpăd în ograda noastră, în casa noastră, între copii şi părinţi, între soţi şi soţii, şi pretutindeni.
Să ne trezim cu toţii, până nu e prea târziu, şi să ne rugăm la Dumnezeu ca să ne dea înţelepciune şi să nu ne mai sfâşiem între noi, ci să ne iubim, să ne iertăm şi să ne unim, ca să biruim pe duşmanul cel mare, diavolul. O fierbinte rugăciune ne trebuie şi nouă.
Să ne aducem aminte de toate datoriile noastre pe care le avem la Marele Stăpân din ceruri şi să-L rugăm cu adâncă smerenie, tot timpul vieţii noastre, fiindcă suntem datori, încât niciodată nu vom putea plăti. Să ne aducem aminte şi de cuvintele S. Ap. Pavel care zice: "Căutaţi cu toţii pacea şi sfinţenia, fără de care nu este mântuire".
Faptele bune primite sunt acelea care sunt făcute de acei creştini ce caută pacea, sfinţenia şi dragostea şi care trăiesc în plină armonie cu tovarăşii lor. Cei ce iubesc pe vrăjmaşii lor au cel mai mare avantaj sufletesc pentru că:
Întâi: cel care iubeşte pe vrăjmaşii săi împlineşte porunca Mântuitorului care zice: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!".
Al doilea: dacă ai iertat, primeşte şi el iertare de la Dumnezeu pentru toate păcatele făcute.
Al treilea: cel care împlineşte această virtute aduce multă pace şi linişte între oameni.
Al patrulea: cel care iartă aplică cele mai usturătoare bice demonilor care fug îngroziţi de omul iertător, fiindcă acesta e smerit. De aceea, cel mândru şi îngâmfat nu iartă.
Al cincilea: Dumnezeu se bucură şi se laudă înaintea îngerilor cu astfel de creştin care se aseamănă Fiului Său, Cel care a iertat pe toţi hulitorii şi răstignitorii Săi, atunci când a zis: "Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!"
Al şaselea: rugăciunile lui sunt ascultate şi împlinite cât mai curând, fiindcă sunt ascultate direct de Tatăl de sus, fără nici o piedică.
Al şaptelea: unui astfel de creştin îi sunt primite toate jertfele şi darurile pe care le aduce la sfânta biserică sau pe care le dă de pomană. Numai acestora le sunt primite darurile. Poţi să aduci orice, dacă ţii duşmănie pe cineva, Domnul Hristos, de aici din biserică, te trimite întâi să te împaci cu cel cu care eşti certat şi pe urmă să vii să-ţi aduci darul.
Al optulea: creştinul care şi-a cerut iertare de la vrăjmaşii săi, înainte de a merge la spovedanie, primeşte şi el, când se spovedeşte, iertare de toate păcatele lui, altfel, nu. De asemenea, când merge la biserică şi oriunde, rugăciunea lui este primită şi are multă putere înaintea Tronului dumnezeiesc.
Aţi auzit, cât de multe daruri primesc de la Dumnezeu cei ce iartă din inimă pe vrăjmaşii lor. Cât de mult se îmbogăţesc, şi ce mari avantaje sufleteşti şi trupeşti au! Să facem şi noi tot aşa. Nu există om, nu există creştin, care să nu aibă pe câte cineva care să-i fi greşit, sau să nu aibă câte un vrăjmaş care i-a făcut vreun rău.
Să ţinem seama că nu este altă cale de urmat, dacă vrem să ne mântuim sufletul, decât să iertăm din inimă. Iar ca să fim scutiţi şi să nu avem prea mulţi vrăjmaşi trebuie să fim înţelepţi şi să nu plecăm urechea la vorbele unuia sau altuia şi, mai ales, să nu luăm în considerare toate nimicurile pe care le auzim. Să fim şi noi înţelepţi, şi orice ne-ar ajunge la urechi, să trecem prin cele trei site ale înţeleptului filosof, Socrate. Aceste trei site sunt:
Întâi: să ai o deplină siguranţă că acele vorbe sunt adevărate şi nu auzite de la unii şi de la alţii.
A doua sită: să te întrebi dacă cuvintele pe care le auzi îţi fac vreo plăcere, sunt de bun folos, îţi aduc vreo bucurie sau vreun folos sufletesc.
A treia sită: este absolut necesar să cunoşti cele spuse de altul. Aceasta pentru că s-ar putea să fii în vreo primejdie şi, dacă nu le crezi, poţi să pierzi.
Aşa a venit la acest filosof, amintit mai sus, un om grăbit şi-i spuse:
Socrate, vreau să-ţi spun ceva grozav despre un prieten al tău. Acesta îl întrebă calm:
Da, dar le-ai trecut tu prin cele trei site, aceste vorbe pe care vrei să mi le spui?
Nu, răspunse omul. Atunci Socrate începu să-i cearnă toate vorbele şi-i zise zâmbind:
Dacă ceea ce vrei să-mi spui nu eşti sigur că sunt adevărate, fiindcă le-ai auzit de la alţii, nu eşti sigur că sunt atât de bune şi nici de neapărată trebuinţă pentru mine, apoi, dragul meu, du-te acasă, ia sapa şi lopata şi îngroapă bine toate vorbele pe care voiai să mi le spui, că eu nu am de ce să le ascult.
Aşa să facem şi noi cu cei ce vin cu linguşiri, cu minciuni, cu calomnii, ca să ni le spună la ureche împotriva aproapelui nostru. Numai aşa vom reuşi să nu ne facem mulţi duşmani, iar dacă tot nu scăpăm, să ne străduim, mai ales, să nu ne facem duşmani din prietenii cei mai apropiaţi, căci aceasta urmăreşte diavolul. Pe creştinii cei buni care se iubesc vrea să-i învrăjbească, să se mănânce între ei, aşa cum am auzit mai înainte.
Fraţi creştini, se spune în Vechiul Testament că, la potop, Noe a chemat şi a băgat în corabie câte o pereche din toate animalele şi păsările pământului. Fiind ele în corabie, în timpul potopului nu s-au luat la bătaie sau să se mănânce una pe alta. Sf. Carte ne spune că erau înfricoşate şi toate stau triste şi cu frică mare, pentru că simţeau mânia şi răzbunarea lui Dumnezeu asupra întregii suflări pământeşti.
Să luăm aminte şi noi, căci e timpul de pe urmă, e potopul cel grozav. Urlă valurile, urlă marea înfuriată! Dumnezeu e supărat pe noi. Toţi sfinţii ne compătimesc, iar îngerii ne întreabă: "Creştini, unde-i credinţa voastră? Creştini, împăcaţi-vă unul cu altul! Nu simţiţi voi mânia lui Dumnezeu, nu simţiţi voi că Dumnezeu vă ia pâinea de la gură? Creştini, treziţi-vă!"
Dacă animalele acelea din corabie erau înfricoşate, cu atât mai mult trebuie să ne înfricoşăm noi, cu atât mai mult trebuie să ne temem de mânia lui Dumnezeu, căci potopul fărădelegilor de afară urlă şi valurile ne îngrozesc. Să lăsăm mânia, să lăsăm păcatul, să lăsăm toate şi să stăm cu frică! Să luăm aminte şi să alergăm înaintea lui Dumnezeu şi în Casa Lui prea sfântă ca să ne salvăm!
Să ne aducem aminte de aceste animale şi noi creştinii şi să lăsăm toată răutatea şi duşmănia la o parte, căci nu ştim ziua de mâine, când vom fi despărţiţi de toate şi vom fi şi noi chemaţi să dăm socoteală Stăpânului de tot ce am făcut în viaţa noastră.

Rugăciune
O, Prea Bun şi nemărginit Părinte şi Stăpân a toate, cădem cu umilinţă la picioarele Tale şi îţi cerem iertare de toate relele şi de toate păcatele pe care le-am făcut.
Îngăduieşte-ne puţin ca să plătim toţi toată datoria către Tine, căci ştim bine că datoria noastră nu este numai de 10.000 de dinari, ci suntem datori vânduţi.
Fie-Ţi milă de noi după mare mila Ta. Îţi oferim inima noastră înfrântă şi smerită şi îţi mărturisim că vom face pace cu toţi vrăjmaşii noştri. Îţi oferim voinţa de a ierta sincer pe toţi acei care ne-au supărat.
Iartă-ne şi dă-ne putere să iertăm şi să fim cu toţii în pace şi bună înţelegere, iar sufletul şi viaţa noastră să fie ale Tale în veci de veci.


Amin.

  Planul Kalergi este acum în plină desfășurare Soros: „ Sper să trăiesc până în ziua în care se va naște ultimul copil alb.” ...