PILDA CREIONULUI

Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă ? Sau poate e o poveste despre mine ?
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea !
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este să ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.
Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă.
Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.

Lingurița

Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.
O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă.“
„O linguriţă?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“
„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata.
Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit.
Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“

După o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007

PARABOLA VIEȚII

Frumusețea parabolei este că ea oferă pur și simplu oamenilor un indiciu despre cum ar trebui să fie totul.

Într-o bună zi Bunul Dumnezeu a adunat toate creaturile pământului, pentru a stabili care și cât va avea de trăit. Primul a fost chemat omul: "Tu ești o creatura nu foarte mare, de aceea îți ofer o viață de 20 de ani". "Nu este de ajuns ...", s-a gândit omul, dar nu s-a opus, s-a smerit și a pășit la o parte.

Și Dumnezeu, între timp, făcu un semn către cal: "Ție o să-ți dau 40 de ani ca să trăiești - ești o creatură mai mare, de aceea vei avea o viață mai lungă. Dar calul a cerut: "Ai milă, Doamne! 40 de ani, să fiu înhămat, să fiu lovit și pus la muncă silnică! 20 este suficient ... Dă-i restul omului, el are mai multă nevoie. "

Dumnezeu a fost de acord și a chemat vaca. La fel ca și calului, ia oferit 40 de ani de viață. Vaca a refuzat: "Ferește-mă Doamne! 40 de ani să fiu mulsă în fiecare zi? Îmi sunt destui și 20 de ani și dă restul anilor omului, el are mai multă nevoie". Dumnezeu a fost de acord.

Următorul a fost câinele: "Ție câine, îți dau 30 de ani!" Și câinele: "Doamne, ai milă! Ei bine, să stau 30 de ani în lanț, să latru pe toată lumea și să mușc, să rod oase ... Dă-mi 15 și dă-i restul omului."

Dumnezeu a fost de acord. El a dat încă 15 ani omului, a chemat pisica și i-a oferit 20 de ani de viață. Dar pisica s-a gândit și a zis: Nu vreau să mănânc șoareci  20 de ani,mă mulțumesc și cu 10 ani dă-i omului restul."

De atunci, trăiește omul ... "Primii 20 de ani de viață - îngrijire și durere nu știe. Apoi vin anii calului: lucrează ca un cal, și cară după el - munca, acasă, familie ... Următorii 20 de ani - cei oferiți de vacă: omul este„muls“de baniși susținut de copii, nepoți ... care la țară, care în mașină ... Și apoi trăiește timp de 15 ani ca câinele: el stă acasă, păzește casa, are grijă de nepoții săi și se uită la stradă. Și vin anii pisicii, este la fel de norocos ... Poate fi mângâiat pe cap tot restul vieții sau  poate fi alungat în stradă cu un șut în fund. "