CLOPOTUL

– Ai aflat, bunicule? De acum înainte magazinele se vor deschide și în Duminici. – Ce spui, copilul meu?, a spus moșul Dimitrie, ațintindu-și cu nedumerire și mirare ochii săi încețoșati de ani asupra nepotului său. – Da, bunicule, este hotărârea ministrului. – Ce mai este și asta? Dar pentru ce? Ai aflat? Cum i-a venit să scoată o astfel de hotărâre? – Este lege a statului, bunicule! În unele Duminici din an magazinele pot rămâne deschise, ca să meargă oamenii să cumpere. – Adică vrei să spui că va bate clopotul dimineața și lumea va ieși în piață? – Ei, cam așa. Bătrânul a clătinat mâhnit din cap. Și-a coborât privirea sa obosită, a rămas pentru puțin gânditor, apoi, fără să și-o ridice, a spus ca pentru sine: – Nu mergem bine. V-o spun eu. Ne va pierde Dumnezeu. Apoi și-a adâncit și mai mult capul în piept. – Bunicule, îți aduci aminte… – l-a scos nepotul din visarea sa melancolică. Îți aduci aminte când veneau zilele de Paști în sat, atunci când eram la școala generală, și alergam cu ceilalți copii să tragem clopotul de doliul toată ziua de Vineri, iar apoi la Înviere… Ce frumos era atunci! Ei, îți aduci aminte? – Ah, bunul meu copil, tu numai aceasta îți aduci aminte? E firesc, pentru că te-ai născut la oraș și de aceea nu știi ce înseamnă sunetul clopotului. Pentru noi cei de la sat știi ce era clopotul în vremea aceea? Toată viața noastră cu clopotul se scurgea. Bucurie, nuntă, sărbătoare, mâhnire și doliu, primejdie, foc, adunare în piața satului, toate cu clopotul erau anunțate. Cu clopotul bisericii. Înțelegi ce înseamnă asta? Biserica era mama noastră, iar clopotul glasul ei. Așa o simțeam, copilul meu. Vorbea glasul ei. M-ai înțeles? Vorbea… Iată că acum mi-a venit în minte și Panais… – Cine, bunicule? – Știi ce minune s-a făcut cu acest om, voinicul meu, cu clopotul? Și acum îmi aduc aminte de cuvintele lui, când ne povestea în piața satului… Panais a fost un om înfricoșător, o adevărată sălbăticiune. Nedus la biserică și netămâiat. Era cioban sus în munte și se ocupa cu stânele toată vremea. De ani întregi piciorul lui nu călcase în biserică. „Nu calc eu în magazinul popii”, spunea el. Nu știu, ceva se vede că avusese mai demult, vreo neînțelegere… Și nici pe lângă biserică nu voia să treacă, nici o cruce nu făcea, binecuvântatul. Nedus la biserică și neîmpărtășit ani de zile, copilul meu. I se sălbăticise fața și de societate se separase, ca – ce să spun? – ca un afurisit acolo sus pe munte, la stâne… Pe acest Panais l-am văzut într-o zi în biserică. Ne uitam toți unul la altul și ne întrebam ce-o fi pățit Panais. Cu capul plecat, nebărbierit, nespălat, a stat toată Liturghia, apoi a plecat ca vânat de cineva. A doua Duminică la fel, a treia tot așa, Panais primul la biserică. Chipul său i se îmblânzise. Multă vreme nu a vorbit. Știi ce înseamnă, nici o vorbă? După mai multă vreme ne-a întâlnit în centrul satului. L-am chemat la o cafea și atunci acela ne-a spus totul. – Ce a spus, bunicule? – Și acum îmi aduc aminte cuvintele lui: „Ce-a fost ceea ce s-a petrecut cu mine, măi băieți? Nu pot să pricep. Oare puteți voi să-mi explicați? Eram, știți, acolo sus și pășteam oile. Se înserase și peste puțin aveam să bag oile în stână. Am stat un pic pe iarbă, așa proaspătă cum era. Vezi, era luna aprilie. Sufla continuu maistralul . Și pe morți îi învie acesta, o astfel de suflare are. Așa de mult mă liniștea acest vântuleț, încât nu mai voiam să mă ridic de acolo. Și atunci a fost… A venit în urechile mele clopotul. Clopotul Sfântului Gheorghie de aici de la biserică. Nu cumva prima dată l-am auzit? Nu sună în fiecare zi? Ei, vă spun, prima dată l-am auzit. Adică, cum să v-o spun? A sunat înlăuntrul meu. Ai înțeles? Am sărit în sus. «Pentru mine bate clopotul», am spus. Am simțit acest lucru. Ai înțeles? Și îndată, ca – ce să spun? -, ca tămâia să-mi vină. Am pățit-o, îți spun. Mi-au dat lacrimile. «Pentru mine bate clopotul – spuneam -, pentru mine». Iată, asta am pățit. Acum tu poți să-mi explici?”. Acestea le-a spus Panais. Și atunci, copilul meu drag, s-a ridicat cel mai bătrân, a stat în mijlocul nostru și a dat tâlcuirea: „Acesta, sătenilor, nu este un lucru la întâmplare. Panais, acesta nu a fost glasul clopotului, ci a fost glasul lui Dumnezeu. Ai înțeles? Cu glasul clopotului ți-a vorbit Dumnezeu. Dumnezeu ți-a dat un semn, ca să te bage în biserică. Tu cum fluieri și bagi oile în stână? Așa și Dumnezeu. Și ai prin noima, Panais! Ai prins-o. Și acum nu mai ești nedus la biserică și neîmpărtășit. Ai înțeles? Asta a fost”. Asta a fost, dragul meu. Clopotul. Și acum îmi spui că va suna clopotul Duminică dimineață și lumea va ieși în piață pentru cumpărături. Ah, ne va pierde Dumnezeu, copilul meu. Ce să spun, nu știu…