joi, 4 octombrie 2018

Profetia lui Ioan de la Ierusalim

Image

Profetia lui Ioan de la Ierusalim – “Peste o mie de ani femeile se vor culca cu femeile şi bărbaţii cu bărbaţii, bătrînii se vor culca cu copilele şi aceste cumplite fărădelegi se vor petrece în văzul întregii lumi şi vor fi considerate de toţi ca lucruri fireşti. Toate aceste spurcăciuni vor fi întărite prin legi.”

Cea mai veche profeţie despre Al Treilea Război Mondial, rămâne profeţia cavalerului templier Ioan (Jehan) de Vezelay, cunoscut şi sub numele de Ioan de la Ierusalim. El şi-a redactat viziunile in anii 1099.
Profeţia lui Ioan de la Ierusalim descrie cu o exactitate uimitoare istoria lumii pâna în anul 3000, iar ceea ce a descris până în anul 2000, s-a împlinit deja.
El spunea atunci în anul 1099:
„Văd şi ştiu. Ochii mei citesc in adâncurile cerului întâmplările viitoare şi eu trec dintr-un singur pas pragul Timpului. O mână mă conduce spre ceea ce voi nici nu vedeţi şi nici nu ştiti.
Peste o mie de ani Ierusalimul nu va mai fi oraşul lui Cristos. Creştinii veniţi în pelerinaj de departe nu vor mai putea intra după voia lor acolo unde ei aveau dreptul să intre, în locurile care sunt leagănul credinţei lor.
Creştinii nu vor mai îndrăzni să se apropie de Sfântul Mormânt şi de relicvele credinţei lor care vor fi în întregime sub paza şi supravegherea evreilor care îşi vor ridica din nou aici templele lor şi ţara lor. Evreii vor umple lumea si o vor domina de la un capăt la celălalt capăt al ei şi oamenii îşi vor pierde credinţa în Isus pe tot Pământul.
Continente şi lumi la care Herodot nici nu visa măcar vor fi descoperite de oameni dincolo de marile păduri de care vorbeşte Tacit şi dincolo de oceanul nesfărşit de apă care începe imediat după Coloanele lui Hercule (este vorba despre descoperirea Americii, care pe vremea lui Vezelay nu era descoperită și se afla dincolo de Gibraltar numit in antichitate Coloanele lui Hercule –n.n.).
Peste o mie de ani de aici încolo toate micile ţări din Europa şi câteva ţări mari şi puternice se vor uni într-un singur imperiu (Uniunea Europeană n.n.).
Apoi războaie fără număr vor începe cu popoarele Răsăritului.
Peste o mie de ani oamenii vor scotoci fundul mărilor cu corăbii care merg pe sub ape şi vor zbura cu navele în cer printre stele.
Ei vor ţine în pumnii lor puterea soarelui şi se vor crede dumnezei şi vor înălţa spre cer mii de clădiri cât Turnul lui Babel pe toată faţa Pământului.
Fiecare oraş va deveni o Sodomă. Obiceiuri spurcate vor deveni firesti. Oamenii vor fi mulţi ca nisipurile, vor popula pustiurile şi mările şi vor fi puternici ca nişte dumnezei şi se vor crede chiar dumnezei.
Omul va deveni aşa de însetat de putere că setea lui de putere nu va mai putea fi potolită. Dar la capătul acestui drum îl va pândi prăbuşirea in abis.
Peste o mie de ani foametea va domni pe cea mai mare intindere a Pământului, va arde măruntaiele oamenilor şi oamenii vor dori cu ardoare să schimbe lumea.
Atunci vor apare negustorii de iluzii, dar iluziile pe care ei le vor vinde oamenilor vor otrăvi sufletele, vor pângări trupurile şi vor întuneca minţile.
Atunci se vor porni răzmeriţe şi războaie cumplite, vor fi comise omoruri şi nelegiuiri şi viclenii aşa de mari ca lumea întreagă va deveni un iad şi fiecare zi va fi precum o apocalipsă.
Oamenii vor cade în păcate trupeşti înfiorătoare, bărbaţii şi femeile se vor destrăbăla la vedere. Femeia va fi cutezătoare şi semeaţă în destrăbălarea ei.
Popoarele se vor topi într-o unire fără rost, vor forma o adunătură în care fiecare se va simţi singur, legea va fi uitată, tradiția pierdută, credinţa abandonată.
Peste o mie de ani femeile se vor culca cu femeile şi bărbaţii cu bărbaţii, bătrînii se vor culca cu copilele şi aceste cumplite fărădelegi se vor petrece în văzul întregii lumi şi vor fi considerate de toţi ca lucruri fireşti. Toate aceste spurcăciuni vor fi întărite prin legi.
Dar din pricina acestei destrăbălări și a acestui marasm sângele va deveni impur, răul se va intinde dintr-un pat în alt pat precum focul de la o casă la altă casă, boli cumplite şi molime înfricoşătoare se vor abate peste locuitori, trupurile vor putrezi de vii adunând în ele toate bolile pământului, feţele se vor acoperi de răni şi bube cu puroi, membrele se vor descărna şi dragostea trupească va fi o primejdie de moarte pentru oricine (sida –n.n.).
Peste o mie de ani peste tot se vor răspândi ca o apă revărsată ereziile. Ura cea mai crâncenă va domni între popoare.
Peste o mie de ani lumea va ajunge la un cinism şi o prefăcătorie aşa de mari încât cel care este putred de bogat şi doarme pe sacii plini cu aur va primi ajutor și sprijin şi va primi hrană de pomană, iar el la rândul său se va preface că îi ajută pe săraci, dar ce va da el săracilor cu o mână le va lua inapoi înzecit cu cealaltă mână.
Peste o mie de ani lumea întreagă va deveni o piaţă în care fiecare lucru îşi va avea preţul lui şi totul va fi de vânzare. Carnea şi munca omului îşi vor avea şi ele preţul lor, ochi de om şi inimi de om scoase din piepturi ca nişte bucăţi de carne se vor vinde altora (transplantul de organe –n.n.).
Cuvîntul dat, onoarea sau credinţa nu vor mai valora nimic. Omul va ajunge cu adevărat stăpânul pământului, dar pământul va fi sterp, apa otrăvită şi putredă, văzduhul va fi dogoritor.
Peste o mie de ani viaţa se va scumpi fiindcă bogăţiile pământului vor secătui, bogatul va trăi ascuns in bogăţia lui ca lupul în vizuină.
Peste o mie de ani cei care vor conduce lumea nu vor avea nici un dumnezeu, vor fi suverani fără credinţă şi onoare, al căror nume nimeni nu-l va cunoaşte, vor porunci mulţimilor neştiutoare şi indiferente şi le vor hotărî soarta de la adăpostul palatelor lor ascunse de ochii lumii, de dinapoia zidurilor impenetrabile.
Nimeni nu va participa la adunările lor şi la sfatul lor. Vor face în aşa fel încât orice om ducând o viaţă de sclav să se creadă liber şi fericit.
Peste o mie de ani soarele va dogori cu putere şi va pârjoli câmpiile, apa se va ascunde tot mai adânc sub pamânt şi se va împuţina, văzduhul nu va mai apăra omul de căldura soarelui, lumina va arde pielea şi ochii.
Peste o mie de ani cei saraci si lipsiţi de drepturi, cei fără acoperiş deasupra capului vor porni un război distrugător în care vor fi ocupate multe ţări şi în care luptele cumplite vor aminti de năvălirile barbare de odinioară.”(La Prophetie de Ioan de Ierusalem )
Profeţia lui Ioan din Ierusalim este de fapt o descriere completă şi fidelă nu doar a actualei societăţii in care noi trăim azi ci şi a situaţiei ecologice planetare actuale.

miercuri, 4 iulie 2018

O minune a Maicii Domnului in Siria

O minune a Maicii Domnului in Siria, cu un musulman care a fost taiat bucati de niste hoti 

 

...şi morţii se vor scula nestricaţi...” (1Cor.15:52)
În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfăţişat la mai multe agenţii de presă pentru a relata următoarea întâmplare de necrezut, care i s-a petrecut şi care i-a schimbat viaţa. Povestea aceasta a apărut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste şi broşuri în întreaga Arabie Saudită, în Siria, Palestina şi în ţările vecine.
Acum câţiva ani, acel bărbat s-a căsătorit cu o musulmancă foarte bogată, însă stearpă. Anii au trecut, şi în pofida tuturor străduinţelor şi a cheltuielilor medicale însemnate, făcute la mulţi doctori, au rămas fără copii. Părinţii lui i-au propus să se căsătorească cu o altă femeie, păstrându-o şi pe întâia sa soţie (legea locală îngăduie până la patru căsătorii concomitente).
Obosit, neliniştit şi deznădăjduit, bărbatul nu a primit sfatul părinţilor săi, ci a ales să plece în vacanţă cu soţia sa în Siria. Ajunşi acolo, au închiriat o limuzină şi un şofer care să îi poarte ca ghid în călătoriile lor prin Siria. De-a lungul vacanţei, şoferul a observat că perechea saudită părea amărâtă, îndurerată, mâhnită. Deoarece devenise apropiat de pereche, şoferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiţi – poate pentru că nu sunt mulţumiţi de felul în care conduce excursia?
Perechea i-a mărturisit şoferului că pricina nefericirii lor este neputinţa de a avea copii. Şoferul, care era şi el musulman, le-a spus atunci că, în Siria, creştinii – şi anume creştinii ortodocşi – au o mănăstire numită Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă Preasfânta şi un cuvânt arab care înseamnă Doamna noastră) şi că mulţi oameni care nu pot avea prunci se îndreaptă către icoana ei făcătoare de minuni. Ei merg la mănăstire şi li se dă să mănânce din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi „Maria” creştinilor le dă cele ce doresc, după credinţa lor.
Însufleţiţi de emoţie, arabul saudit şi soţia sa i-au cerut şoferului să îi ducă la mănăstirea „Saidnaya” a „Doamnei Creştinilor”, spunând: „Dacă vom avea un copil, mă voi întoarce şi îţi voi da 20.000 de dolari SUA, iar mănăstirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la mănăstire şi au făcut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasă şi după ceva vreme, femeia a fost găsită însărcinată. După câteva luni, a născut un băieţel minunat. A fost cu adevărat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoarea.
Acum, de îndată ce soţia sa a născut, bărbatul saudit a vrut să se întoarcă în Siria, ca să-şi ţină făgăduinţele pe care le făcuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut să îl ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul era un om viclean şi rău, şi i-a convins pe doi prieteni ai săi să meargă împreună cu el la aeroport ca să îl ia pe bogatul arab saudit, să îi ia banii şi să îl omoare. Aşadar, l-au luat pe bogătaş de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fără să îşi dea seama că plănuiseră să îl omoare, le-a spus prietenilor şoferului că le va da fiecăruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.
Fiind ei tot nemulţumiţi, s-au abătut de la drumul către mănăstire şi au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorât pe bărbatul saudit, apoi i-au tăiat capul şi celelalte părţi ale trupului său (mâinile şi picioarele) în bucăţi. Orbiţi de patimă şi copleşiţi de fapta groaznică pe care tocmai o săvârşiseră, au pus rămăşiţele bărbatului în portbagajul maşinii, în loc să le părăsească acolo. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ce mai avea, au purces să caute un alt loc pustiu pentru a scăpa de rămăşiţe.
Apoi, pe când se aflau pe autostrada naţională, maşina a făcut o pană şi s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca să vadă ce se întâmplase cu motorul. Un trecător s-a oprit să îi ajute, însă ei, temându-se ca nu cumva să se descopere fapta lor cea groaznică, au spus că nu au nevoie de ajutor. Însă în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sânge picurând din spatele vehicolului, şi a chemat poliţia pentru investigaţii, căci întreaga scenă şi cei trei oameni dădeau de bănuit. Poliţiştii a sosit şi, văzând sângele de sub maşină şi de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.
Ei bine, atunci când au deschis portbagajul, dintr-odată!, bărbatul saudit s-a sculat, în chip vădit şi minunat în viaţă şi teafăr, zicându-le: „Chiar acum această Panaghia a isprăvit să-mi coasă gâtul, chiar aici (şi le-a arătat zona mărului lui Adam), după ce mi-a cusut restul trupului”. Văzând aceasta, cei trei ucigaşi şi-au pierdut de îndată minţile – au înnebunit. Poliţia le-a pus cătuşele şi în timp ce erau purtaţi către un spital de nebuni, criminalii strigau că este cu neputinţă ca bărbatul saudit pe care îl omorâseră, decapitaseră şi măcelăriseră să mai fie în viaţă.
Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de către doctori, iar aceştia au confirmat şi au întărit faptul că cusăturile erau făcute de puţină vreme, validând astfel această întâmplare minunată. Cusăturile erau, şi sunt încă, evidente. Atunci când sauditul a ieşit din portbagajul maşinii, părea a fi, literalmente, făcut din nou (pus laolaltă), mărturisind într-una că Panaghia a pus la loc trupul său şi l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.
Imediat după aceasta, arabul saudit şi-a chemat rudele în Siria, şi au mers toţi împreună la mănăstirea Panaghiei Saidnaya, dând laudă, slavă şi rugăciuni, iar în locul darului iniţial de 80.000 dolari SUA (pe care îl făgăduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Născătoarea de Dumnezeu.
Astăzi, atunci când bărbatul acesta istoriseşte amănuntele acestei minuni copleşitoare, îşi începe povestirea cu cuvintele: „Pe când eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmează...” – ceea ce arată că nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.
Această minune a covârşit cu înfricoşată surprindere toată lumea arabă – musulmană şi întreg Orientul Mijlociu.
„SLAVĂ DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU, DOMNUL PUTERILOR”
 

marți, 26 iunie 2018

Minune mare!

Minune mare! Iconița vindecătoare a Sfântului Nectarie! „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea Radu-Vodă..”

Minune mare! Iconița vindecătoare a Sfântului Nectarie! „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea Radu-Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Vezi aici ce s-a întâmplat.. Te podidesc lacrimile și inima sare din piept! Nu mai suntem fără ajutor în multele boli și necazuri

Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit!

Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit! Dumnezeu nu Îşi numără darurile când le dă, iar sfinţii, răsplătiţi cu harul facerii de minuni pentru dragostea lor, sunt tare grabnic ajutători şi nu se uită la păcatele celor care îi cheamă în ajutor! Aş vrea să vă povestesc şi eu minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o pentru fetiţa mea, minune pentru care Îi dau slavă lui Dumnezeu şi îi mulţumesc Sfântului Nectarie în fiecare zi.

Numele meu este Ana Pascu, locuiesc în Bucureşti şi am două fetiţe, Anastasia, care a împlinit anul acesta zece ani, şi Sofia, de şapte ani. Naşterea Anastasiei, în anul 2000, ne-a pricinuit o mare bucurie. Nici prin cap nu ne-a trecut că vor fi atâtea probleme. A avut o sănătate fragilă de la început şi, cu toate că am fost foarte grijulii, la vârsta de şapte luni a făcut o viroză respiratorie, care a declanşat o bronşiolită. A primit tratamentul adecvat şi s-a restabilit, dar nu îşi revenea deloc. Din iarnă şi până în vară, când a împlinit un an, a făcut, una după alta, otite, viroze, infecţii în gât… Părinţii cu copii mici ştiu foarte bine despre ce vorbesc.

Pe piele îi apăreau erupţii urticariene şi chiar în ziua când a împlinit un an am dus-o la munte cu braţele pline de urticarie. Acolo starea ei s-a ameliorat vizibil. Dar la munte am stat cât ne-au permis timpul şi banii, apoi ne-am întors în aerul poluat din Bucureşti. În iarnă, pe la un an şi cinci luni, i-a apărut o eczemă pe faţă, ca o pată roşie. Nici nu s-a vindecat, nici nu a evoluat până prin ianuarie, când a început să se mărească. Am dus-o la dermatolog, care i-a pus diagnosticul de eczemă atopică şi ne-a dat o cremă pe bază de hidrocortizon, cu care să o ungem. Am uns-o cu conştiinciozitate, dar, în loc să-i treacă, i-au apărut eczeme pe tot corpul, pe mâini, pe picioare, pe pleoape… M-am speriat şi, cum medicina clasică nu mă ajutase, am apelat la homeopatie. S-a vindecat după aproximativ o lună de tratament, scăpând totodată de o constipaţie chinuitoare care o făcea să plângă. Totul părea bine, dar, fiind iarnă, au reînceput virozele şi otitele interminabile.

Între timp, făcusem mucegai pe peretele garsonierei în care locuiam şi, deşi îl ştergeam săptămânal, nu a fost suficient. Bănuiesc că atunci a făcut alergie la mucegai şi am înţeles ulterior că şi eczemele care îi apăruseră puteau să fi fost de natură alergică, dar nu a tratat-o niciun doctor în acea perioadă de alergie, deşi am vizitat destui. În vară ne-am mutat într-un alt apartament, mai mare, dar în iarnă, deşi aici nu aveam mucegai, au reapărut eczemele, concomitent cu virozele, roşul în gât şi otitele. Bolile începeau în septembrie şi durau aproape fără pauză până în aprilie. Eczema se localizase pe bărbie şi, în ciuda tratamentului homeopatic, nu se mai vindeca niciodată complet, doar se ameliora pe perioade mai lungi sau mai scurte, apoi se agrava din nou. Aşa am dus-o până la trei ani şi jumătate, când în urma unei viroze a reapărut weezingul şi doctorul a diagnosticat-o cu: „tuse de hiperreactivitate pe fond alergic”, apoi „astm bronşic sub observaţie”. Am început tratamentele cu Ventolin şi Flixotide, cu Singulair şi siropuri de tuse, dar crizele cedau pentru foarte puţină vreme. Devenise alergică la praf, la mucegai şi detergent, iar primăvara, când începea polenul, făcea crize foarte grave de tuse.

Eczemele au dispărut când au început crizele de tuse, dar schimbarea nu mă mângâia cu nimic. Tuşea câte două-trei săptămâni continuu, în pofida tratamentului, zi şi noapte, şi de multe ori tuşea până când voma. Nu vreau să intru în detalii, căci amintirile sunt încă foarte dureroase. E greu să fii părinte şi să nu poţi face nimic. Am încercat şi tratamente homeopate, şi naturiste, nimic nu a ajutat-o. Doar vara se mai răreau crizele şi mai respiram şi noi, ca toamna să o luăm de la capăt până în vara următoare.

La un moment dat, în martie 2005, în timpul unei crize grave de tuse, m a vizitat o prietenă, care îmi spune: „Aveam o iconiţă a Sfântului Nectarie de dăruit şi nu ştiam cui s-o dau. Şi am auzit că Anastasia e bolnavă, aşa că am venit să ţi-o dau.” „Dar cine este Sfântul Nectarie?” „Cum, nu ştii? Este mare vindecător.” Nu ştiam, dar voiam să ştiu. Am împrumutat de la ea o carte cu viaţa Sfântului Nectarie, tot ea mi-a dat şi acatistul, dar nu-mi mai amintesc dacă atunci sau după câteva zile, cert este că m-am rugat sfântului să o ajute şi i-am pus fetiţei icoana pe piept. Tusea s-a oprit şi a dormit liniştită până dimineaţă, ceea ce nu se mai întâmplase de multă vreme.

A doua zi, tusea a reapărut, dar se alina când îi puneam icoana pe piept. Am început să citesc acatistul, dar, deşi se vedea o ameliorare evidentă, încă mai avea crize de tuse. Aşa am dus-o încă un an, cu crize de durată mai scurtă şi mai rare, dar tot bolnavă. Apoi, cu câteva săptămâni înainte de Sfintele Paşti, în 2006, iar a făcut o criză urâtă. Iar nesomn, iar crize de tuse până la vomă, plămâni încărcaţi şi weezing, ca la început. Cearcăne vinete de natură alergică până la nivelul nărilor, că arăta ca un urs panda, biata de ea. Iar pufuri, siropuri, tot tratamentul.

Marţi, în Săptămâna Mare, ne ducem încă o dată la doctor, dar doctorul ridică din umeri. Nu mai are ce să-i facă. Tuşeşte marţi, miercuri, joi, fără pauze, iar în Vinerea Mare o culc la prânz. Doarme un sfert de oră şi începe din nou să tuşească şi se trezeşte. Atunci îi spun soţului meu: „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea Radu-Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Soţul meu se uită lung la mine şi-mi spune: „Bine. Îmbrac-o.” O îmbrac şi închid uşa după ei. Tuşea atât de rău, că răsuna scara blocului. Mă gândeam cu tristeţe cât de rău îi va face polenul, căci era primăvară şi pomii înfloriseră. Mă rugam şi plângeam, căci ce mamă poate fi liniştită când copilul ei este bolnav şi se chinuieşte?

S-au întors după vreo oră şi m-a izbit imediat faptul că nu mai tuşea. Nu o mai văzusem de multă vreme atât de împăcată şi de veselă. Am aşteptat toată noaptea, dar tusea nu a revenit. De atunci nu a mai făcut nicio criză de astm. Aceasta s-a întâmplat în Vinerea Mare, pe 22 aprilie 2006. În anii care au urmat, a mai tuşit de două ori ceva mai tare, dar niciodată nu a mai avut crize cu weezing. O dată, când s-au asfaltat străzile în Bucureşti şi tot aerul era îmbâcsit cu particule de asfalt. A doua oară, la o pneumonie. La indicaţia doctorului, am tot urmat tratamentul cu Singulair până în 2008, de teamă să nu reapară crizele. Vedeţi ce înseamnă lipsa de credinţă?

În 2008 i-am făcut testele pentru alergie şi ce să vezi? Anastasia nu este alergică la nimic. Nici la praf, nici la polen, nici la mucegai! Sfântul Nectarie a vindecat o complet, dar noi nu am crezut şi i-am dat medicamente degeaba încă doi ani… Anastasia are o deosebită evlavie pentru Sfântul Nectarie şi deseori îi citeşte acatistul, mai cu seamă de când a aflat că numele de botez al Sfântului era Anastasie. Şi ce altă mulţumire putem aduce noi, păcătoşii, lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Săi, în afara rugăciunilor şi a străduinţei de a trăi o viaţă creştinească?

Într-una din vizitele noastre, Anastasia a găsit în grădina Mănăstirii Radu Vodă un şirag de mătănii. Le-a luat cu dragoste, ca pe un dar al Sfântului Nectarie, ca pe un îndemn la rugăciune. Să-L slăvim pe Domnul şi să le mulţumim sfinţilor pentru rugăciunile şi darul dragostei lor pentru noi. Amin!

(Ana Pascu, Bucureşti) Sursa: sfaturiortodoxe.ro

sâmbătă, 12 mai 2018

PILDA CREIONULUI


Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă ? Sau poate e o poveste despre mine ?
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea !
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este să ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.
Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă.
Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.

joi, 10 mai 2018

Lingurița



Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.
O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă.“
„O linguriţă?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“
„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata.
Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit.
Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“

După o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007

marți, 1 mai 2018

PARABOLA VIEȚII

Frumusețea parabolei este că ea oferă pur și simplu oamenilor un indiciu despre cum ar trebui să fie totul.

Într-o bună zi Bunul Dumnezeu a adunat toate creaturile pământului, pentru a stabili care și cât va avea de trăit. Primul a fost chemat omul: "Tu ești o creatura nu foarte mare, de aceea îți ofer o viață de 20 de ani". "Nu este de ajuns ...", s-a gândit omul, dar nu s-a opus, s-a smerit și a pășit la o parte.

Și Dumnezeu, între timp, făcu un semn către cal: "Ție o să-ți dau 40 de ani ca să trăiești - ești o creatură mai mare, de aceea vei avea o viață mai lungă. Dar calul a cerut: "Ai milă, Doamne! 40 de ani, să fiu înhămat, să fiu lovit și pus la muncă silnică! 20 este suficient ... Dă-i restul omului, el are mai multă nevoie. "

Dumnezeu a fost de acord și a chemat vaca. La fel ca și calului, ia oferit 40 de ani de viață. Vaca a refuzat: "Ferește-mă Doamne! 40 de ani să fiu mulsă în fiecare zi? Îmi sunt destui și 20 de ani și dă restul anilor omului, el are mai multă nevoie". Dumnezeu a fost de acord.

Următorul a fost câinele: "Ție câine, îți dau 30 de ani!" Și câinele: "Doamne, ai milă! Ei bine, să stau 30 de ani în lanț, să latru pe toată lumea și să mușc, să rod oase ... Dă-mi 15 și dă-i restul omului."

Dumnezeu a fost de acord. El a dat încă 15 ani omului, a chemat pisica și i-a oferit 20 de ani de viață. Dar pisica s-a gândit și a zis: Nu vreau să mănânc șoareci  20 de ani,mă mulțumesc și cu 10 ani dă-i omului restul."

De atunci, trăiește omul ... "Primii 20 de ani de viață - îngrijire și durere nu știe. Apoi vin anii calului: lucrează ca un cal, și cară după el - munca, acasă, familie ... Următorii 20 de ani - cei oferiți de vacă: omul este„muls“de baniși susținut de copii, nepoți ... care la țară, care în mașină ... Și apoi trăiește timp de 15 ani ca câinele: el stă acasă, păzește casa, are grijă de nepoții săi și se uită la stradă. Și vin anii pisicii, este la fel de norocos ... Poate fi mângâiat pe cap tot restul vieții sau  poate fi alungat în stradă cu un șut în fund. "

sâmbătă, 31 martie 2018

Un călugăr și-a scos mama din iad


Un călugăr și-a scos mama din iad