marți, 25 iulie 2017

Gestul emoționant făcut de casiera unui supermarket

Gestul emoționant făcut de casiera unui supermarket: Nu puteam să primesc un cadou mai frumos de ziua mea!

O întâmplare extrem de emoționantă a avut loc în urmă cu câteva zile într-un supermarket. O mamă și cei doi copii ai ei au mers în mall-ul în care se afla supermarketul  pentru a cumpăra mâncare cu ultimii bani în monezi de 10 și 5 bani.
S-a petrecut în Timișoara. Situația femeii a determinat-o pe casieră să achite cumpărăturile din propriul buzunar, iar gestul său i-a impresionat și pe alți clienți ai magazinului să intervină.
Un timișorean, Dan T. Necșa, martor la această scenă, a povestit acest lucru pe Facebook, postare care a devenit virală.
"O zi normală de joi din ianuarie. Un supermarket dintr-un mall din Timișoara. O femeie îmbrăcată modest cu doi copilași după ea. Era la banda de lângă mine. Se vedea că acei copilași sunt crescuți cu mult bun simț după cum se comportau. Pe bandă erau o rudă de salam, o sticlă de 1.5 L de lapte, câteva conserve și o pâine. Nu erau alcool sau altceva. Am prostul obicei să observ tot felul de tâmpenii.
În spatele ei doi tineri pe la 16 -17 ani și încă câteva persoane ce își așteptau rândul ca să-și plătească cumpărăturile. Femeia scoate dintr-un buzunar o pungă cu mărunțiș. Erau numai monezi de 10 bani și de 5 bani. Își cere umil scuze casieriței pentru că ăia sunt toți banii pe care îi are și speră să îi ajungă. Își cere scuze și celor din spatele ei pentru timpul de așteptare ca acea casieriță să numere monezile. Toată lumea stă liniștită și așteaptă în rând. Banda mea era deja blocată și stăteam. După ce îi numără casierița îi spune că are 17 lei și 60 de bani și că e în regulă. Poate să plece cu acele cumpărături liniștită după ce îi dă restul.
O strig pe casieriță și mă ofer să îi achit eu cumpărăturile. Casierița mă privește lung, îmi zâmbește și îmi spune că acele cumpărături au fost deja achitate. Eu insist, dar ea nu îmi mai răspunde. Scoate bonul, deschide casa și îi oferă rest. Femeia se uită lung și spune că e o greșeală că ea nu a dat o bancnotă de 50 de lei. Casierița insistă să primească restul și îi mulțumește. Femeia rușinată lasă capul în pământ și insistă, însă își primește într-un final cumpărăturile și restul și îi mulțumește cu lacrimi îi ochi acelei tinere. În acea secundă am crezut că pică pământul pe mine. Îmi spuneam în gând: "uite că mai sunt și oameni cu suflet mare!". Dar nici nu am apucat să mă gândesc prea mult că i-am auzit pe acei doi tineri cum au spus către casieriță că este una dintre cele mai extraordinare persoane și că ei nu mai vor nimic.
Au facut rapid doi pași către acea femeie și i-au întins o bancnotă de 100 lei. Spuneau că ei nu au nevoie de acei bani. Voiau să își cumpere țigări, dar ea are nevoie mai multă de acei bani pentru cei mici decât au ei de țigări. Toți cei aflați în preajmă au oferit ce au putut și cât au putut. Mâncare, dulciuri, bani. Am încercat să vorbesc cu ea, dar ea plângea. M-am întors la casieriță să îi mulțumesc pentru gestul ei. A zâmbit senin și mi-a spus: "Nu puteam să primesc un cadou mai frumos de la Dumnezeu de ziua mea!". Uite că mai sunt oameni buni, chiar dacă sărbătorile au trecut! Uite că bunătatea nu a murit! Uite că încă mai suntem OAMENI! Chiar dacă unii muncesc pe salarul minim pe economie nu uită că sunt oameni! La mulți ani, suflet bun! I-am spus acolo și o spun și aici! La mulți ani! Dumnezeu nu doarme! NICIODATĂ!!!".

duminică, 2 iulie 2017

Sarea din sânge, secrete medicale ţinute departe de ochii prostimii! „Excesul de sare, zahăr si grăsimi, dăunează grav sănătăţii !”, o mare gogonată

Va dezvaluim azi o taina ținută cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii „prostimii”.
Lipsa sării din sange!! Interesant, dar LOGIC.
Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioara a „normalului”. Sa aiba aceeasi justificare?
Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii „prostimii”. „Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii !”
Asta da avertisment medical! Ce înseamna exces nu ne explica însa nimeni!!!
La prima citire, exces înseamna.prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia !!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme… e o marjă de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte… care bea apa puternic magnetizata si aproape pura si cel de la ses sau de la oras care primește apa cea mai infecta, cel de la munte va „dizolva” si elimina mult mai repede chimicalele!
Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul – purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)!
Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda:
– orice reactie a apei cu sarea produce… caldura!!! Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de… 11 000 de ori viteza transferului informational catre creier!!! Mai simplu spus, lipsa sării din sânge…prostește!!!
Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasă, la televizor, unde ni se repeta zilnic prostiile astea: „excesul de sare zahar si grăsimi dăunează grav sanatatii!”
Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra drogurilor ??? Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani, atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor…nu mai conteaza!!!
Este vorba de profituri imense, accize si taxe! Si, în fond este bine sa ai multe „legume” în sistem ! Pentru ca legumele îsi plătesc taxele la zi! Amintiti-vă! Ce face medicul prima data când ajungi în spital? Îti schimba regimul alimentar: fără sare!!!! Adică taie legăturile informationale cu creierul, ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp. Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii!
ZAHĂRUL
Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Nu vorbim de „clasicul” zahar alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natură cu ajutorul apei ! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturala! Glucoza participa direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adica a evoluției. Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentrarea, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv. genetică!
Grasimile ?!
Sa vedem ce spun studiile! Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si, mai ales, o slaba functionare a sistemului imunitar.
În trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta până când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele! Sa le coboare la 200! Urmarea? Au aparut brusc 36 de milioane de „bolnavi”, si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig; dintr-un foc!.
Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!… tot cu slanina, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine… cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani… cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna?
Acum, trageti dvs concluziile.
APA.
„Ce face apa daca e baută inainte de a mânca si imediat după masă!”
Un articol foarte bun. Nu doar despre apa calda dupa mancare, dar si despre atacul de cord. Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei, nu apă rece. Poate e timpul să adoptam și noi obiceiul lor la masa.
Pentru cei carora le place sa bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct.
Este plăcut sa bei un pahar cu apa rece după masa, dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o. Va incetini digestia. Cand aceasta reactioneaza cu acidul, va fi absorbita de intestine mai repede decat mâncarea solidă.Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si duce la cancer. Este cel mai bine sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa masă.
Simptome comune de atac de cord.
Un punct serios referitor la atacul de cord.
Ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord se manifestă prin „durerea bratului stang”.
Atentie la dureri intense in zona falcilor. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima durere in piept in timpul atacului de cord. Nausea (ameteala) si transpiratia intensa sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc. Durerea la fălci te poate trezi din somnul adanc. Sa fim atenti. Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai multe sanse de supravietuire.
Un cardiolog spune ca fiecare care citeste acest mesaj si-l trimite la 10 oameni poate salva cel putin o viata. Citeste si trimite unui prieten. Ai putea salva o viata. Deci, fii un prieten adevarat si trimite-l tuturor prietenilor tai.
Secretul dezvăluit
Licoarea ce ne-ar scăpa de coşmarul chimioterapiei
Zilnic, în jurul nostru mor striviţi de necruţătoarea boală
canceroasă prieteni, rude sau colegi. Cu toţii îşi leagă speranţele de chimioterapie, metodă terapeutică folosită în lumea întreagă, crezând că această metodă îi va ajuta să scape de cumplitul flagel. Este cutremurătoare suferinţa bolnavilor de cancer întâlniţi în secţiile de oncologie!
Am cunoscut atâţia bolnavi de cancer care înfruntă efectele secundare ale acestei terapii, adulată şi dispreţuită în egală măsură… Uneori, după multă suferinţă, rezultatele chimioterapiei au prelungit viaţa unor bolnavi.
Alteori, celula canceroasă hrăpăreaţă n-a mai dat nici o şansă bolnavilor.
O alternativă…După ce ani de zile au spus pacienţilor că această terapie (chimioterapia) este singura cale pentru a încerca să se elimine cancerul, medicii de la Clinica John Hopkins din Statele Unite s-au hotărât să prezinte şi o cale alternativă de tratament a cancerului. Într-un studiu, aceşti temerari specialişti, au prezentat efectele negative ale chimioterapiei.
Printre altele, cercetătorii menţionează că tratamentul prin chimioterapie care presupune „otrăvirea” celulelor canceroase cu rată mare de creştere sunt distruse şi alte celule cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante cum ar fi ficatul, inima, rinichii sau plămânii sunt iremediabil afectate.
Specialiştii renumitei clinici au demostrat că o metodă modernă în
lupta cu această cumplită boală poate fi aceea a înfometării celulei
canceroase. De aceea medicii au prezentat alimentele care trebuie evitate, tocmai pentru a împiedica celula canceroasă să se multiplice.
Dar există un miracol anticancer, păstrat în mare secret.
O sursă de mare încredere, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu
competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne-a transmis o informaţie care ne-a tăiat respiraţia!
Două ingrediente la îndemâna oricărui bolnav de cancer reprezintă o alternativă sănătoasă la chimioterapie.
Timp de trei ani, în America, s-a experimentat un produs natural,
foarte simplu şi foarte eficient, pe un lot de 70.000 de subiecţi. Rezultatele au fost remarcabile !
O limonadă a fost administrată bolnavilor de cancer: celor care au
făcut chimioterapie, dar şi unui număr semnificativ din lotul martor, care n-a început acest tratament. Rezultatele au fost uluitoare: starea de sănătate a bolnavilor din fiecare grupă s-a îmbunătăţit în mod remarcabil şi boala n-a mai recidivat.
În cazul bolnavilor care se temeau că zilele lor sunt numărate, boala n-a avansat şi nu s-au observat metastaze. Tratamentul este benefic şi ca metodă de prevenţie.
Preparatul poate să ucidă celulele canceroase şi este de 10.000 de ori mai eficient decât chimioterapia.
Lămâia are numeroase proprietăţi terapeutice şi studiile au dovedit că modestul fruct este un remediu împotriva cancerului, remediu verificat în diferite forme de cancer.
După mai bine de 20 de probe de laborator, realizate începând din anii 1970, frotiurile au arătat că extractul de lămâie distruge celulele maligne în 12 tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de plămâni, de sân, de prostată şi de pancreas. În comparaţie cu produsul Adryamicin, un drog chimioterapeutic, folosit în mod uzual, extractul din lămâie cu bicarbonat acţionează de 10.000 de ori mai bine, încetinind creşterea celulelor canceroase, spun specialiştii.
Şi mai uimitor este faptul că limonada aceasta distruge doar celulele maligne, dar nu le afectează pe cele sănătoase.În privinţa bicarbonatului de sodiu, acesta schimbă PH-ul corpului şi se afirmă că este de mare folos în toate formele de cancer.
Mod de preparare:
Extrasul de lămâie cu bicarbonat, alternativa naturală la
chimioterapie, se prepară astfel:
– într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut, coaja unei
lămâi,apoi se lasă la macerat, de seara până dimineaţa.
– în dimineaţa zilei următoare, lichidul se filtrează.
În acest macerat se stoarce sucul lămâii, se adaugă miere (după
gust) şi o linguriţă de bicarbonat.
Bolnavii trebuie să consume zilnic un litru de limonadă preparată în
acest mod.
De asemenea, leacul miraculos se poate administra preventiv, fiind un tonic pentru întregul organism.
O persoană puternică ştie cum să îşi ordoneze viaţa. Chiar şi cu
lacrimi în ochi, tot are puterea să spună zâmbind „e în ordine”.
Nu vă costă nimic să încercați, fiti deschisi la minte si nu vă mai lăsați manipulati; simtiti ce este bun pentru dumneavoastra.
Acest mesaj nu spune sa renuntati la recomandarile medicale; fiecare face ce i se potriveste cel mai bine.

marți, 30 mai 2017

Adevărul despre Red Bull



A fost interzisă în două ţări, dar în România se vinde în toate magazinele. Băutura care „îţi dă aripi spre MOARTE”

Se vinde în toate  magazinele din tară. Se găsește oriunde este la modă, oricine poate să-l cumpere, să-l guste, fie și numai din curiozitate… dar poate fi mortal .

RED BULL a fost creat pentru a stimula creierul și nu pentru a fi consumat ca băutură inofensivă sau răcoritoare.
RED BULL  se comercializează la nivel mondial cu sloganul: ”Mărește rezistența fízica, îmbunătățește capacitatea de concentrare  și viteza de reacție, dă energi­e și o stare de spirit mai bună. Toate acestea se presupune că există într-o cutiuță de RED BULL, băutura energizantă a mileniului, (după cum spun propietarii) .
RED BULL se vinde în aproape o sută de țări.
Marca  Taurului Roșu are că principali consumatori  tineri și sportivi, două segmente atractive care au fost captivate de stimulent.
 ISTORIA:Băutură a fost creată de  Dietrich Mateschitz, un producător austri­ac , care a descoperit-o  în timpul unei călătorii de afaceri la HONG KONG , unde se întâlnea cu un fabricant de periuțe de dinți .
Lichidul – bazat pe o formulă ce conține cafei­na și taurină – făcea furori în orașul respectiv;  atunci s-a gândit că ar putea aduce produsul în Europa, unde nu era încă nici cunoscut, nici înregistrat, și se putea astfel erija în producător.
ADEVĂRUL DESPRE BĂUTURĂ ESTE ALTUL! ÎN FRANȚA ȘI DANEMARCA a fost interzisă băutura mortală, datorită componentelor sale  de vitamine amestecate cu GLUCURONOLACTONA.
GLUCURONOLACTONA este un produs chimic de înaltă periculozitate, folosit de către Departamentul de Apărare din Statele Unite în anii 60 pentru stimularea moralului trupelor cantonate în VIETNAM, și acționa ca un drog halucinogen care calma stressul de război. Totuși efectele sale în organism au fost devastatoare și a fost întrerupt datorită numărului mare de cazuri de migrene ,tumori cerebrale și boli ale ficatului manifestate la soldații care au consumat așa ceva.
În plus, pe cutia de RED BULL se poate citi conținutul:
GLUCURONOLACTONA, catalogată între medicamente ca un stimulent.
Ce NU SPUNE cutia de RED BULL, sunt consecințele consumului, care ar obliga  la o serie de AVERTIZĂRI:
1.ESTE PERICULOS SĂ-L BEI  CHIAR DACĂ DUPĂ ACEEA NU FACI EXERCIȚII  FIZICE, pentru ca prin funcția sa energizantă accelerează  ritmul cardíac și iți poate provoca un INFARCT  FULGERĂTOR.
2.Ești în pericol de a suferi o HEMORAGIE CEREBRALĂ, pentru că RED BULL conține compuși care diluați în sânge fac inima să pompeze mai puțin, și faci efort fizic  simțindu-te mai puțin epuizat.
3.Este interzisă combinarea RED BULL cu alcool, pentru că amestecul se transformă într-o ‘bombă mortală’ care ATACĂ DIRECT  FICATUL,  distrugând anumite zone care nu se mai refac niciodată.
4.Una dintre componentele principale ale RED BULL-ului este  vitamina B12, utilizată  în medicină pentru recuperarea pacienților intrați în  coma alcoolică. Astfel consumul energizantului produce hipertensiune și o stare de excitabilitate, ca și cum ai fi în stare de ebrietate, fără a fi băut alcool .
5.Consumul frecvent de RED BULL duce la apariția unei serii de afecțiuni nervoase și neuronale ireversibile (nu se pot recupera).
CONCLUZIE: Este o băutură ce ar trebui interzisă în toată lumea. Venezuela , Republica Dominicană, Puerto Rico și alte țări din Caribe avertizează celelalte națiuni că, amestecul acestui lichid cu alcool creaza  o bombă cu ceas pentru corpul omenesc.
Sursa: infoalert.ro

marți, 4 aprilie 2017

Ştergerea identităţii naţionale a poporului român

Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România:
Prof. Dr. Ioan Scurtu: "Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român"
Începem noul an sub auspicii incerte, când „aripile” identităţii naţionale ne sunt frânte din interior, deşi ar trebui să ne servească drept argument de forţă în vremuri de restrişte. Ca ţară membră a UE, avem nevoie de o voce puternică, de o afirmare clară, fără umbre, a ceea ce suntem în concertul european. Din marginile gri ale politicii comunitare, unde ne situăm azi, să facem pasul către... nucleul acţiunii şi deciziei Bruxelles-ului; de la integrarea „lejeră”, să trecem la integrarea „completă” în Uniune, aşa cum pleda, la Bruxelles, zilele trecute, însuşi preşedintele României. Cum să împlinim această dorinţă (similară, ca importanţă, cu realizarea unităţii naţionale în 1918), când suntem subminaţi de clasa politică şi de unii intelectuali autohtoni care răspândesc în lume ideea că românii nu au o identitate naţională şi nu sunt buni de nimic la ei acasă? Profesorul Ioan Scurtu, unul dintre istoricii de marcă ai ţării, este universitarul patriot şi de curaj, pe care-l preocupă pericolul în care se află identitatea românească, supusă unor atacuri nedemne şi lăsată pradă unor interese uşor de identificat.
„Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român”
După 25 de ani de libertate, asistăm la tentative vizibile de ştergere a identităţii naţionale, puse în practică de cei care „s-au săturat de România”. Trecutul este „rescris”, ca într-un cunoscut roman („1984”), iar studiul istoriei devine un fel de infracţiune, un demers „naţionalist”. Cine are interesul să-i văduvească pe români de cercetarea propriului lor trecut?
Se desfăşoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi, nu au realizat nimic viabil de-a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze. Câţiva intelectuali, autoproclamaţi exponenţi ai societăţii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăşurând o campanie intensă şi sistematică de denigrare a poporului român. Unul dintre aceştia, H.-R. Patapievici, scria: “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”. Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Cine îndrăzneşte să-i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al “societăţii civile”. România însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scârbă şi dispreţ. Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită (aşa cum făcuse Papa Ioan Paul al II-lea, care a numit-o “Grădina Maicii Domnului”). Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să-şi construiască o istorie reală. Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă şi de alte asemenea “mituri”. Cei care susţin contrariul - A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. etc. - sunt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor. Obiectivul lui Boia şi al susţinătorilor săi este clar: “Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut”. Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională ale unui Ion I.C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere. Poporul român are un trecut incert, a venit de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde. Doar duşi de mână, ca orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să acepte cu recunoştinţă tot ce li se cere din afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit. Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale.
Una dintre direcţiile de ştergere a memoriei româneşti este abandonarea monumentelor istorice. Au românii vocaţia distrugerii a tot ce-i leagă de trecut?
Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român. În 2013, am participat la lansarea cărţii „Palate din Bucureşti”, de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s-au demolat mai multe monumente istorice şi de artă decât în 45 de ani de comunism. Guvernanţii, prin aşa-zisa “restitutio in integrum”, au deschis calea unor uriaşe abuzuri, la care s-a asociat din plin şi justiţia. Au fost restituite clădiri istorice - care făceau parte din patrimoniul naţional - pe care proprietarii (mulţi dintre ei obţinând decizii judecătoreşti pe baza unor acte false) le-au demolat, pentru a face loc unor clădiri “moderne”, din beton şi sticlă. Evident că asemenea acte au avut loc cu implicarea Ministerului Culturii - care, culmea, se mai numeşte şi al Patrimoniului -, care are obligaţia de a păstra monumentele istorice şi de artă, precum şi cu ajutorul primăriilor, care au dat avize de demolare. După 1989, s-a mai înregistrat un fenomen curios, girat de guvernanţii de la Bucureşti: renovarea pe banii statului a unor clădiri monumente istorice şi apoi restituirea lor către proprietari, reali sau fictivi. Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care până la acea dată au aparţiunut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului român. Nesocotind acest Tratat, guvernele şi justiţia română au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniştrilor Culturii (lideri ai UDMR), acestea au fost refăcute şi renovate cu bani grei de la bugetul statului român. Toate acestea, în timp ce numeroase castele, cazinouri, palate, cule româneşti au fost lăsate în paragină. Nici măcar în “Anul Brâncoveanu” (2014) nu s-au acordat fondurile necesare pentru refacerea unor biserici şi palate construite de marele domnitor.
„Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia, cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor”
Majoritatea oraşelor din Transilvania nu au statui, busturi şi alte monumente construite în ultimii 25 de ani. Dacă n-ar fi cele ridicate în perioada interbelică şi chiar în anii comunismului, pieţele ar fi dominate doar de eroii altora. Nu au găsit autorităţile postdecembriste figuri eroice în istoria românilor?
Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au instalat zeci de busturi şi alte monumente prin care sunt omagiaţi diverşi lideri maghiari. Între aceştia, şi un criminal de război, ucigaş de români, Albert Wass, omagiat la Odorheiul Secuiesc. De altfel, liderii UDMR nu s-au disociat niciodată de politica horthystă, nici de liderii lor comunişti. Cu complicitatea guvernanţilor români, în judeţele Harghita şi Covasna s-a constituit “de facto” un “ţinut secuiesc”, în care aplicarea legilor României este facultativă. În ultimii ani se acţionează intens pentru legalizarea acestuia şi constituirea unei enclave teritoriale pe criterii etnice. Confruntându-se cu această realitate, prefectul de Harghita a contestat în instanţă mai multe hotărâri ale consiliilor locale din judeţ, privind autonomia “ţinutului secuiesc”, deoarece încălcau Constituţia, care prevede că România este stat naţional unitar. Guvernul Ponta nu numai că nu a acţionat pentru impunerea legalităţii, ci l-a destituit, în august 2014, pe prefectul român, înlocuindu-l cu un prefect maghiar, susţinut de UDMR. Am fost recent în cele două judeţe şi am avut senzaţia că mă aflu în Ungaria. Presa, televiziunea, radioul, carţile din librării, toate făceau propagangă revizionistă ungurească. Nu numai în magazine, dar şi la chioşcurile de pe trotuar, se vând hărţi, vase, tricouri cu Ungaria Mare, în care Transilvania este parte a acesteia. Românii de aici sunt trataţi ca străini şi presaţi să plece cât mai repede şi cât mai departe. În acest timp, oficialităţile de la Bucureşti dau asigurări românilor că totul este în regulă, să nu se îngrijoreze, deoarece totul nu este decât o propagandă a “extremiştilor români”.
În curând, vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. La Alba Iulia nu există încă un monument dedicat acestui eveniment. Mai este timp pentru construcţia unui grup statuar sau a unei alei dedicate „măreţelor umbre” de la 1918?
Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor. Personal cred că un asemenea monument ar putea fi amplasat pe platoul din faţa Catedralei Încoronării. Şi în Bucureşti ar trebui să existe un astfel de monument, eventual în Piaţa Unirii. Asemenea opere necesită timp de gândire şi de execuţie, iar 2018 “bate la uşă”. Ministerul Culturii ar trebui să lanseze concursul, pentru a nu intra în criză de timp, dacă se doreşte cu adevărat inaugurarea unor asemenea monumente. Desigur, poate fi realizat şi un “rond special” - de felul celui aflat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj sau în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti. Idei pot fi multe, important este ca guvernul să ia iniţiativa şi să asigure susţinerea financiară.
„Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume”
Cum integrarea europeană este un fenomen istoric în curs, vă rog să comentaţi afirmaţia recentă a preşedintelui Johannis, care a spus că doreşte o „integrare completă” a României în UE. Să fie aici o trimitere la linia conservatoare, de pierdere a identităţii naţionale, promovate de Bruxelles?
În opinia mea, cei mai mulţi dintre politicienii români nu au înţeles ce înseamnă integrarea europeană. Slugarnici şi lipsiţi de coloană vertebrală, aceştia nu au negociat cu adevărat aderarea României la Uniunea Europeană, ci au acceptat tot ce li s-a cerut, pentru a demonstra că sunt “democraţi” şi deschişi spre “economia de piaţă”. Aceasta este principala explicaţie a faptului că, după aderare, România nu numai că nu şi-a consolidat statutul internaţional, dar a devenit o ţară fără o politică naţională, preocupată doar “să facă frumos” în faţa Bruxelles-ului. De aici şi un anumit dispreţ pentru România, care nu este tratată ca un membru cu drepturi depline, ci ca unul care nu merită să stea decât în colţul mesei şi să i se aducă mereu reproşuri. În consecinţă, eu înţeleg declaraţia recentă a preşedintelui României ca o hotărâre de a se înceta cu această atitudine faţă de ţara noastră şi de a fi tratată ca un stat care este pe deplin integrat în Uniunea Europeană. Eu nu înţeleg, prin Europa unită, un continent uniform, croit după un model al teoreticienilor de laborator sau impus de statele puternice şi mari. Eu doresc o Europă armonioasă, în care fiecare ţară vine cu propriile sale valori, o Europă a civilizaţiilor, a cetăţenilor egali în drepturi şi în obligaţii. În acea Europă, România îşi va avea locul meritat, prin mărimea teritoriului şi resursele naturale, prin populaţia ei inteligentă şi creativă, prin zestrea intelectuală şi trecutul său milenar. Cu condiţia ca liderii politici să scape de complexul de inferioritate de care sunt dominaţi în faţa “celor mari”, să acţioneze cu hotărâre pentru progresul ţării lor şi pentru o propagandă activă pe plan internaţional. Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în mass-media, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume. Atunci denigratorii de profesie, precum cei menţionaţi mai sus, nu vor mai avea succes şi nici credibilitate, vor deveni nişte epave jalnice într-o lume care-i cunoaşte cu adevărat pe români şi-i respectă aşa cum se cuvine.Am studiat programul TV publicat vineri 16 ianuarie 2015 şi am constatat că la TVR istoria românilor beneficiază de “5 minute de istorie” pe programul 2 (excelenta emisiune realizată de Adrian Cioroianu), în timp ce “Cultura minorităţilor” are câte o jumătate de oră în cinci zile din săptămână, pe acelaşi program. Partea “leului” revine emisiunilor ”Maghiarii de pe unu” (TVR 1) şi “Maghiarii de pe doi” (TVR 2), câte o oră şi jumătate de fiecare, trei zile pe săptămână. Şi se zice că TVR este “televiziune naţională!”.
Sunt tot mai mulţi cei care cred că salvarea identităţii naţionale, întărirea statului şi protecţia maximă a naţiunii ar putea fi înfăptuite doar de monarhie. Monarhia salvează România. Dv. ce credeţi?
Monarhia a avut un rol important în istoria românilor. Eu am publicat cartea Istoria românilor în timpul celor patru regi, patru volume, câte unul pentru fiecare rege: Carol I, Ferdinand, Carol II, Mihai, care s-a tipărit în patru ediţii, fapt de demonstrează interesul românilor pentru acest subiect. Evident, monarhii respectivi au acţionat în condiţii istorice diferite, iar personalitatea lor şi-a pus amprenta asupra politicii din cei 81 ani de existenţă a acestei instituţii. Propaganda monarhică actuală pune accentul pe activitatea lui Carol I, se vorbeşte puţin de Ferdinand - sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918 - şi este ocultată domnia de 10 ani a lui Carol al II-lea, în timpul căreia România a realizat progrese spectaculoase (pierderea integrităţii teritoriale s-a datorat celor două mari puteri totalitare - Uniunea Sovietică şi Germania, iar insuficienta dotare a armatei este imputabilă întregii clase politice, inclusiv regelui). Se evidenţiază faptul că regele Mihai şi-a legat numele de actul istoric de la 23 august 1944, şi de opoziţia faţă de ascensiunea comuniştilor spre acapararea puterii în stat. Pe de altă parte sunt trecute cu vederea alte fapte: la 6 martie 1945 regele a semnat decretul de numire a guvernului Groza, la 9 mai 1945 a inaugurat statuia Ostaşului Sovietic eliberator, amplasată în faţa Guvernului României, la 1 decembrie 1946 a deschis lucrările Adunării Deputaţilor constituită în urma alegerilor falsificate din 19 noiembrie 1946. Istoria este complexă şi nu poate fi redusă doar la aspectele pozitive şi la speculaţii, aşa cum procedează adesea realizatorii emisiunii “Ora Regelui” de la TVR (pe când o emisiune “Ora Republicii”? Este o realitate că, în 1947, numai România mai avea un regim monarhic în această parte a Europei, iar la 30 decembrie, regele a trebuit să abdice. Evident, decizia a fost luată la Kremlin de I.V. Stalin, care a cerut să nu se recurgă la violenţă, având în vedere faptul că regele Mihai era decorat cu Ordinul “Victoria”, cea mai înaltă distincţie sovietică.Venirea regelui în România, după 1989, este un fapt normal, la fel şi onorurile de care se bucură. Pe de altă parte, mărturisesc că-mi displace rapacitatea unor membri (reali sau autoproclamaţi) ai Casei Regale, care s-au grăbit să intre în posesia a cât mai multe bunuri. Faptul că prinţul Paul a fost audiat la DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri constituie o realitate mai mult decât penibilă. Guvernul Tăriceanu s-a dovedit extrem de culant când a decis să-i împroprietărească pe unii membri ai Casei Regale (adevăraţi sau închipuiţi) cu anumite bunuri care aparţineau statului român. La rândul ei, justiţia (independenta şi intangibila justiţie românească!) nu a luat în calcul faptul că, atunci când s-a călugărit, principesa Ileana (maica Alexandra) a renunţat la toate bunurile materiale (inclusiv castelul Bran, ce-i fusese lăsat moştenire de regina Maria) şi, ca urmare, a decis să fie restituit fiilor acesteia. Astfel, acest celebru monument istoric şi de artă a devenit locaţie pentru botezuri şi nunţi, iar piesele valoroase au fost evacuate în garnizoana grănicerilor, care şi aceasta urmează să fie retrocedată printr-un şiretlic juridic. După cum justiţia şi guvernanţii nu au ţinut seama de faptul că legea din 1884, pentru constituirea Domeniilor Coroanei, prevedea că regele benficiază de veniturile obţinute (uzufructul) de pe moşiile respective, şi nu era proprietar al acestora, care aparţineau statului român.
Un partid de pe scena politică a propus un referendum prin care românii să decidă dacă vor sau nu reinstaurarea monarhiei. Care este poziţia dv.?
Având în vedere contextul în care regele a fost nevoit să abdice, ar fi util un referendum prin care românii să se pronunţe dacă doresc ca România să fie monarhie sau republică. Totodată, trebuie să se ţină seama de faptul că toate constituţiile din vremea monarhiei ereditare (1866, 1923, 1938) prevăd: “Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul primogenitură şi cu excluderea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor. Coborâtorii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului” (Constituţia din 1923, art. 77). Ca urmare - dacă s-ar reveni la regimul monarhic şi se va aplica acest articol - nici unul dintre actualii membri ai familiei regale nu poate ocupa tronul. În 1997, regele Mihai a numit-o pe principesa Margareta în calitatea de succesoare la conducerea Casei Regale, fapt ce ţine de organizarea internă a acestei Case şi nu de regimul politic din ţara noastră. Un rege al României trebuie să fie bărbat, prim născut, din familia de Hohenzollern, ceea ce pare a fi o imposibilitate practică. Sau, odată cu referendumul, să se renunţe la această prevedere constituţională, inclusiv în privinţa religiei, dacă este avut în vedere principele Nicolae, nepotul regelui Mihai, care şi-a oferit “serviciile” declarând: “Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor”. Dar acestea sunt mai curând speculaţii, monarhia fiind o instituţie istoriceşte depăşită.
La capitolul figuri istorice controversate se află, din nefericire, mareşalul Ion Antonescu - pentru unii, criminal de război, pentru alţii, erou naţional. Ce se poate spune, în actualul context internaţional, despre această tragică figură a istoriei noastre moderne?
Ion Antonescu a fost un militar român care şi-a adus contribuţia la făurirea unităţii naţionale, în calitate de şef al Biroului Operaţii din Cadrul Marelui Cartier General. Apreciind rolul său în războiul din 1916-1918, regele Ferdinand l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie militară - Ordinul “Mihai Viteazul”.A avut un rol important în cadrul delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), care a recunoscut, prin tratate, unirea Bucovinei, Transilvaniei şi Basarabiei cu România.În calitate de ataşat militar la Londra şi Paris, de şef al Şcolii Superioare de Război, de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, Ion Antonescu s-a remarcat prin exigenţă, corectitudine şi patriotism. şi-a asumat conducerea ţării în condiţiile dramatice de după sfărâmarea graniţelor României, când toţi politicienii, în frunte cu Iuliu Maniu, s-au dat deoparte, promiţându-i sprijinul. A crezut că, angajând România în război alături de Germania, poate reface graniţa de Est, eliberând Basarabia şi nordul Bucovinei ocupate de sovietici, dar până la urmă a eşuat.A aplicat în România politica antisemită dusă la extrem (holocaust), deportând sute de mii de evrei în Transnistria, dintre care 123.710 (după calculele lui Dinu C. Giurescu) şi-au pierdut viaţa. O asemenea politică nu poate avea nici o justificare, deoarece nu viza opozanţi ai regimului, ci bătrâni, femei, copii, bolnavi, pe toţi evreii în general, care au fost ridicaţi din casele lor şi trimişi peste Nistru (în Transnistria), unde au murit fără a fi avut vreo vină. Totuşi, nu poate fi trecut cu vederea faptul că în timpul regimului Antonescu a funcţionat, în Bucureşti, singurul Teatru Evreiesc din Europa şi că, la sfârsitul acestui măcel, în România trăia cea mai numeroasă comunitate evreiască de pe acest continent.
„G. Călinescu: «Personalitatea lui Iorga e covârşitoare»”
În fine, se cuvine menţionată o altă persona non grata pentru denigratorii poporului român: Nicolae Iorga. Se vorbeşte tot mai puţin de marele istoric, iar cine o face riscă a fi trecut în rândul „ciumat” al naţionaliştilor. De ce s-a ajuns aici?
Nicolae Iorga, ucis de legionari la 27 noiembrie 1940, în timpul guvernării Antonescu, a avut o uriaşă contribuţie la cultura românească şi universală. Larga sa recunoaştere pe toate meridianele globului îi irită pe “civiştii” care trebuie să susţină că poporul român este unul periferic, lipsit de valori autentice, că doar nişte naţionalişti, autohtonişti şi antieuropeni inventează “mituri”. A fost profesor la Facultatera de Litere şi Filosofie, director al Institutului de Studii Sud-Est Europene şi al Institutului de Istorie Universală (pe care le-a întemeiat), rector au Universităţii din Bucureşti, preşedintele Ligii Culturale Române, întemeietorul Universităţii Populare de la Vălenii de Munte, preşedintele Comitetului Monumentelor Istorice, directorul gazetelor “Neamul Românesc” şi “Neamul Românesc pentru popor” , al “Revistei Istorice”, al “Revue Historique des Études Sud-Est Européennes” (înfiinţate de dânsul), întemeietorul Casei Române de la Veneţia şi al Casei Române de la Fontenay-aux-Roses, preşedintele Partidului Naţionalist-Democrat, primul preşedinte al Adunării Deputaţilor de după Marea Unire (1919), preşedintele Consiliului de Miniştri (1931-1932), consilier regal (1938-1940), preşedinte al Senatului (1940). A fost membru al Academniei Române, al Academiilor din Stockholm, Cracovia, Santiago de Chile, doctor Honoris Causa al Universităţilor din Strasbourg, Lyon, Geneva, Vilnius, Orford, Paris, Bratislava, Roma, Alger, vicepreşedinte al Comitetului internaţional al Istoricilor.N. Iorga a scris 1.003 volume, între care istoria românilor în 10 volume, istoria Imperiului Bizantin, istoria statelor balcanice, istoria Imperiului Otoman, istoria românilor din Transilvania, istoria presei, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comerţului, istoria învăţământului, istoria artei etc. etc. - multe dintre acestea publicate în limbi străine (franceză, germană).A fost un reputat istoric şi critic literar, autor a peste 40 de piese de teatru, cele mai multe cu tematică istorică etc. etc.După ce, în 1926-1928, a publicat 4 volume, intitulate Essai de synthèse de l' Histoire de l'humanité, în 1940 a început să scrie Istoriologia umană, la care tocmai lucra când a fost răpit de legionari. Ar fi fost o operă de căpătâi a întregii umanităţi.George Călinescu aprecia: “Personalitatea lui Iorga e covârşitoare”. Lucian Boia consideră că N. Iorga este un “naţionalist” şi un “autohtonist” al cărui mesaj este depăşit şi, deci, nefolositor. Daţi-mi voie să cred că George Călinescu a făcut o judecată de valoare ştiinţifică, în timp ce epigonul său s-a rătăcit în meandrele politicianismului de duzină.

marți, 6 decembrie 2016

Nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură

Găseşti pacea când nu doreşti nimic altceva decât ceea ce-ţi dă Dumnezeu, când eşti mulţumit permanent cu ceea ce ai şi nu-ţi doreşti nimic altceva decât pe Dumnezeu. Am întâlnit un bătrân de 87 de ani, care nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură. Căsătorit fiind, a murit fecior. La fel şi bătrâna, care, cu cinci ani de zile fiind mai tânără, când a ajuns la vârsta la care a murit bătrânul, şi-a dat duhul şi ea. Exact la aceeaşi oră.
Pentru că a trăit la fel. Era blând, cum zice Domnul: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”. Dacă se certau doi, trei oameni, ziceau „Hai să mergem la badea Mihai!”. Pe atunci nu erau atâţia judecători, oamenii nu aveau atâtea înlesniri ca acum, fel de fel de legi şi oameni ai legii. Şi când ajungeau în faţa bătrânului căpătau pace şi linişte atât de multă, că se uitau: „Pentru ce-am mai venit? Ce aveam noi de gând? Nimica!” şi plecau. Îl ştiu pentru că mi-a fost vecin badea Mihai.
A ştiut cu 20 de ani înainte ceasul morţii. Oamenii toţi aveau scris în calendar ziua când trebuie să moară: Joia Luminată, după Paşti. În acea Joi a fost la biserică, s-a împărtăşit. Şi-a văzut gospodăria pe picioarele lui, s-a dus pe la vecini să-i vadă şi să-i sfătuiască de bine, după aceea a trimis bătrâna: „Du-te şi cheamă vecinii, ca să mă iert cu ei”. Şi i-a chemat şi s-au iertat şi a spus: „Aveţi grijă de babă, că eu plec. Iată, vine!”. S-a dus, a luat lumânarea cu mâna lui, a aprins-o, a pus-o într-o cană de lut, a făcut trei mătănii cu fruntea la pământ – avea 87 de ani şi jumătate – şi şi-a cerut iertare. „Iertaţi-mă şi Dumnezeu să vă ierte. Aveţi grijă de babă!” S-a urcat singur pe pat, a făcut cruce de trei ori, s-a întors cu faţa spre perete, s-a întins şi a fost mort. A murit un creştin.
Puţini sunt cei ce-L caută pe Dumnezeu. Dacă Diogene umbla ziua în amiaza mare cu felinarul aprins să caute un om şi nu găsea, se poate spune că şi acum e la fel. Nu poţi găsi un om adevărat, unit cu Dumnezeu, să-L caute pe Creator, cum copilul cel mic îi caută mereu pe părinţi să-l apere.
Nu vă gândiţi dinainte ce veţi mânca, ce veţi bea, cu ce vă veţi îmbrăca, că acestea păgânii le caută. Dacă Îl căutăm pe Dumnezeu avem de toate, suntem îndestulaţi. Să căutăm ce e duhovniceşte: rugăciunea, postul, milostenia şi spovedania şi împărtăşirea deasă, pentru a fi permanent curaţi. Aşa cum trupul are nevoie permanent de hrană ca să poată supravieţui, tot aşa sufletul are nevoie de hrană duhovnicească. Eu am fost bolnav. Treizeci de ani am avut meningită cronică. Dumnezeu m-a vindecat. Părintele Iovan Ioan m-a vindecat, printr-o dezlegare, şi ştiu ce înseamnă puterea lui Dumnezeu. Toate sunt deşertăciune în lumea aceasta, deşertăciunea deşertăciunilor.

luni, 14 noiembrie 2016

"Cum aţi supravieţuit aici timp de 48 de ore?"

Un tânăr deţinut a fost adus în baracă1, condamnat la 20 de ani pe baza art. 58 - un student având abia 23 de ani - şi îl chema Alexie. Cu lipsa de experienţă şi cu voiciunea tinereţii nu a întârziat să ajungă la neînțelegeri cu criminalii. Până acum nu fusese niciodată în închisori sau în lagăre şi nu ştia că dacă nu vrei să mori repede trebuie să taci, să te retragi, să fii de acord...
Hainele lui erau aproape noi. Criminalii au hotărât să-l dezbrace. Obicei vechi, jucau la cărţi hainele noilor veniţi. Cine câştiga lua putere asupra lor. Orice rezistenţă sau împotrivire era egală cu moartea. Învingător a ieşit Ivan Carii. S-a apropiat de tânăr şi i-a zis cu răceală:
- Prietenaşule, scoate hăinuţele tale.
Aşa a început drama. Alexie l-a privit ca pierdut. Vorbise serios? Era posibil să-i smulgă hainele cu ”aşa vreau” şi să-l lase gol? Ba, a glumit... Nu, nu i le va da. Nu! Atunci Carii s-a hotărât să înceapă ”comedia”, ca să-i distreze pe tovarăşii lui. Cu voce blândă şi cuvinte ironice a încercat să-l convingă pe Alexie că este în avantajul lui să cedeze fără împotrivire. Şi deodată, pe neaşteptate, i-a dat prima lovitură. Alexie a încercat să se apere. Deja toţi din baracă ştiau că este şters de pe lista celor vii. Se va face mare spectacol.
Nimeni nu îndrăznea să se bage în mijloc, să spună un cuvânt, să oprească vărsarea de sânge. Nici Saricov. Era lege. Orice socoteli se încheie, taci şi nu te amesteca. Te-ai băgat? Te vor ucide. Carii lovea neîntrerupt şi tânărul slăbi. Şi pe cât îl lovea, pe atât se sălbăticea. Faţa lui Alexie, care în zadar încerca să se apere, era roşie de sânge. În jur se adunaseră mulţi care priveau în tăcere... Criminalii, pentru a se distra, s-au împărţit în două grupe, dintre care una se făcea că îl susţine pe tânărul student.
În timpul când începuse macabrul ”spectacol”, părintele Arsenie aranja lemnele lângă sobe în cealaltă parte a barăcii. Aşa că nu a văzut cum a început omorul. Când a înţeles că se întâmplă ceva şi s-a apropiat, l-a văzut pe Alexie căzut şi plin de sânge, fiind ca o jucărie în mâinile de oţel ale sălbaticului Ivan Carii. Batiuşca nu a pierdut timpul. Fără să şovăie, liniştit dar cu fermitate, a dat la o parte pe spectatorii adunaţi şi a intrat în mijlocul încăierării. În faţa ochilor uimiţi ai tuturor, l-a prins strâns şi hotărât pe Carii de mână, silindu-l să se oprească. Criminalul l-a privit pe părintele Arsenie cu mirare. Cum a îndrăznit părintele? A, i-a venit şi lui ceasul?
Nu şi-a putut abţine un rânjet de sălbatică bucurie. De la început i-a stat în gât acest ”scârbos” bătrânel. L-ar fi aranjat de mult timp, dacă nu i-ar fi fost frică de ceilalţi. Acum, însă, nu se va împotrivi nimeni. El a fost cel care l-a provocat. Şi în acord cu ”legea” trebuie să plătească.
- Ei, aşadar, părinte..., a râs printre dinţi aproape vorbind de unul singur. A venit ceasul tău! Sfârşitul tău! Prima dată îl voi ucide pe tânăr, şi după aceea pe tine...
- Toţi stăteau ca încremeniţi. Cine să intervină? Vor sări asupra lui criminalii şi îl vor face bucăţi, ca pe un călcător al ”legii”. Carii a scos cuţitul şi s-a aruncat asupra lui Alexie. Fulgerător, cu o uimitoare mişcare îndemânatică, mâna părintelui Arsenie, blândului, răbdătorului, slăbitului părinte Arsenie, a căzut grea şi necruţătoare peste încheietura mâinii lui Carii. Lovitura a fost atât de puternică şi îndemânatică încât mâna înarmată a slăbit şi cuţitul a căzut pe podea. Părintele Arsenie a dat cu piciorul cuţitul, aruncându-l departe şi în acelaşi timp l-a îmbrâncit cu putere pe Carii.
Criminalul şi-a pierdut echilibrul şi a căzut. Căzând, s-a lovit cu capul de colţul unui pat şi a urlat de durere. Atunci unii au râs. Părintele Arsenie, apropiindu-se de Alexie, i-a zis:
- Ridică-te, Alioşa! Spală-te! Nu te va mai supăra nimeni. Şi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, s-a dus la treaba lui. Carii s-a ridicat încet. Toţi erau tăcuţi, înţelegând că voinicul a fost umilit şi pierduse orice influenţă asupra tovarăşilor lui. Cineva a împrăştiat cu piciorul sângele ce se afla pe podea şi a ridicat cuţitul.
Faţa lui Alexie era vânătă, urechea dreaptă ruptă, un ochi închis şi celălalt roşu. O frică de moarte plutea acum în baracă. Părintele şi studentul cu siguranţă nu vor mai trăi mult timp. Îi vor ucide prietenii lui Carii. Straniu şi neaşteptat, lucrurile s-au desfăşurat diferit. Cu generozitatea lui, părintele Arsenie a câştigat stima şi admiraţia criminalilor. Pană atunci cunoscuseră bunătatea şi iubirea lui de oameni. Acum i-au cunoscut curajul şi bărbăţia, îndrăzneala şi puterea lui. Toate aceste elemente ale persoanei lui i-au impresionat. În persoana lui vedeau un om neobişnuit, un om cu adevărat mare.
Carii s-a retras la patul lui şi a început să le șoptească ceva tovarăşilor lui. Aceştia însă, o simţea şi el, îl ascultau aproape cu indiferenţă. Dacă nu l-au sprijinit în timpul încăierării, nu-l vor sprijini niciodată. În seara următoare, după ce deţinuţii s-au întors în baracă, cu puţin timp înainte de a se închide uşile, au năvălit înăuntru comandatul cu câţiva supraveghetori.
- Ridicaţi-vă şi aşezaţi-vă în rând! a strigat ieşit din fire.
Au sărit toţi în picioare şi s-au aşezat în rând în faţa paturilor. Inspectându-i, şeful a ajuns la părintele Arsenie. L-a apucat şi a început să-l lovească ca un înnebunit. În acelaşi timp supraveghetorii l-au scos din rând pe Alexie.
- Pentru încălcarea legii, întărâtare la harţă şi tulburarea ordinii, ZEK-18376 şi P-281 vor fi duşi la carcera N-1, unde vor rămâne timp de 48 de ore, fără mâncare şi fără apă.
Pedeapsa anunţată a căzut ca trăsnetul în baracă. Toţi au înţeles. Carii îi vânduse... Aceasta, pentru deţinuţi şi desigur pentru cei condamnaţi penal, era cea mai josnică, cea mai dezgustătoare faptă. Carcera N-1 era o căsuţă aproape de partea centrală a lagărului, având camere foarte mici, încăpând unul sau doi oameni. Pereţii erau acoperiţi cu foi de tablă. La fel şi podeaua şi tavanul. Acolo, de obicei închideau pentru 24 de ore pe cei care cădeau în oarecare greşeală, cu o condiţie: temperatura să nu fie mai joasă de -5°C. Şi în această situaţie reuşeau să trăiască numai cei care săreau pe loc în tot timpul celor 24 de ore. Acum temperatura era de -30°C. Şi îi trimiteau acolo pe părintele Arsenie şi pe Alexie pentru 48 de ore.
Toţi au înţeles. În cel mult două ore vor muri de frig. Avsencov şi Saricov au ieşit în faţă şi au încercat să protesteze:
- Domnule comandant, pe acest timp îi trimiteţi la N-1? Vor îngheţa! Vor muri! Au sărit supraveghetorii pe ei ca tigrii. Cu pumni şi cu lovituri de picioare i-au forţat să tacă. Ivan Carii îşi băgase ruşinat capul între umeri. Se căia pentru fapta lui. Simţea o nedesfăcută strânsoare de moarte în jurul lui. Nu mai avea loc în baracă. Nu mai avea loc în viaţă. Însuşi ai lui îl vor scoate cât de curând din joc.
I-au împins cu putere înăuntru. Au căzut amândoi ca sacii pe podea. Uşa, bara, strigăte, paşi...şi pe urmă tăcere. Părintele Arsenie şi Alexie au rămas singuri în întuneric. Puţină lumină de la lună, care pătrundea înăuntru printr-o mică ferestruică cu gratii, abia le permitea să-şi vadă siluetele. Părintele Arsenie s-a ridicat încet.
- Uite, aşadar, Alexie, cum Domnul ne-a adus aici să rămânem singuri, numai noi doi... Este frig...Frig, Alexie!
- Vom îngheţa, părinte Arsenie! Vom îngheţa! Ne aşteaptă moartea! Trebuie să sărim, să sărim tot timpul. Dar nu am putere... Şi este atât de strâmt aici... Ne aşteptă moartea... Aceştia nu sunt oameni, părinte Arsenie! Oamenii nu fac asemenea lucruri...
Mai bună este moartea prin împuşcare!
Părintele Arsenie tăcea.
- Pentru ce nu vorbiţi? Pentru ce, părinte Arsenie?
Alexie aproape striga. Răspunsul s-a auzit ca şi cum ar fi venit de departe, foarte departe.
- Mă rog, Alexie!
- Pentru care lucru ne rugăm aici, când aproape îngheţăm? Suntem singuri. Pentru 48 de ore nu ne deranjează nimeni. Ne vom ruga aşadar, Alioşa! Vom putea să vorbim Domnului liberi, nestingheriţi, cu voce tare, pentru prima dată şi poate singura dată în acest lagăr. Să nu pierdem ocazia! Să ne rugăm... şi ştie Dumnezeu...
Alexie credea că părintele Arsenie a început să-şi piardă raţiunea, aceasta era singura explicaţie pe care putea să şi-o dea. Îl vedea la lumina slabă a lunii, care se strecură prin ferestruică, cum stătea în picioare, se însemna neîncetat cu semnul Crucii şi şoptea ceva. Singurul lucru care îl preocupa pe Alexie era că a îngheţat. Mâinile şi picioarele îi înţepeniseră, nu le mai simţea. Putere ca să se mişte nu mai avea. A înţeles că va muri încet. Toate îi erau indiferente...
Deodată a auzit limpede cuvintele rugăciunii pe care le spunea cu voce tare părintele Arsenie. Ceva a tresărit în el. La biserică a fost numai o singură dată în viaţa lui, şi atunci din curiozitate. A fost botezat de bunica lui. Familia sa era atee, sau total indiferentă faţă de credinţă. El însuşi era ateu, ce relaţii putea să aibă cu credinţa?
Având dureri, fiind înţepenit şi cuprins de groaza şi frica morţii apropiate, Alexie a auzit...
- Domnul meu şi Dumnezeul meu! Miluieşte-ne pe noi, păcătoşii! Preabunule şi mult Miloslive Iisuse!Nemărginita Ta dragoste pentru noi Te-a coborât din ceruri. Ai venit pe pământ şi Te-ai întrupat ca să ne mântuieşti. Izbăveşte-ne şi pe noi acum, după mare mila Ta, din această moarte crudă. Ajută-ne nouă, Tu, Care eşti Creatorul şi Binefăcătorul şi Mântuitorul nostru.
Fiecare cuvânt pe care îl scotea părintele Arsenie din gura lui era plin de dragoste, de nădejde şi de neclintită credinţă în Dumnezeu. La început Alexie nu putea să înţeleagă toate câte le auzea. Cuvintele rugăciunii îi erau necunoscute şi, pentru aceasta, le găsea străine, greu de înţeles. Dar cu cât trecea timpul şi trupul îi îngheţa, cu atât mai mult înțelegea însemnătatea cuvintelor şi frazelor. În sufletul lui s-a aşezat o linişte dulce. Frica a dispărut. Inima lui urmărea ca magnetizată cuvintele rugăciunii părintelui Arsenie, chiar şi acelea pe care nu le înţelegea prea bine.
- Doamne Iisuse Hristoase! Tu, cu preacuratele Tale buze ne-ai asigurat: ”Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu Care este în ceruri, că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20).
Alexie a repetat cuvintele:
- ”Se va da lor de către Tatăl Meu Care este în ceruri, că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”.
Tot trupul lui era aproape îngheţat. Şi deodată, într-o clipă, numai într-o singură clipă, toate s-au schimbat. Întunericul, frigul, amorţeala, durerile, frica, toate au dispărut. Locul l-a umplut vocea părintelui Arsenie: ”Acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”. Cine altul ar fi putut să fie acolo în mijlocul lor? Cine?... Alexie s-a întors spre părintele Arsenie şi nu-şi putea crede ochilor. Ce era ceea ce vedea?
”- Am înnebunit! Am halucinaţii! Mi-a venit sfârşitul! Mor...” s-a gândit în sine. Camera devenise spaţioasă şi luminoasă, foarte luminoasă, ca o biserică. Părintele Arsenie era îmbrăcat cu un strălucitor veşmânt preoţesc şi se ruga cu voce tare, cu mâinile înălţate. Cuvintele lui erau fără întrerupere, clare şi familiare lui Alexie. Pătrundeau în sufletul lui, alungând agonia şi suferinţa. Dar uite, într-adevăr, Cineva era acolo lângă el. Nu Îl vedea, însă simţea acolo prezenţa Lui. Şi alți doi tineri plini de lumină cu veşminte ca fulgerul stăteau de-a dreapta şi de-a stânga părintelui Arsenie. De unde au apărut?
Rugăciunea l-a fascinat pe Alexie, l-a umplut de viaţă. S-a ridicat şi s-a dus lângă părintele Arsenie.
Trupul i se încălzise. Respiraţia a devenit uşoară. O bucurie de nedescris i-a cuprins inima. Se ruga părintele Arsenie, se ruga şi Alexie împreună cu el, simţind prezenţa lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu era acolo, viu, împreună cu ei! Îl vedea cu ochii sufletului său, precum a văzut şi pe cei doi trimişi ai lui, care i-au apărat.
O dată sau de două ori i-a venit în gând că atât el cât şi părintele Arsenie muriseră, că au murit sau se găsesc în delir. Toate însă îi arătau că trăia realitatea. Cât timp a trecut aşa? Nu putea să aprecieze. După câteva clipe părintele Arsenie s-a întors şi i-a zis:
- Du-te, Alioşa! Ai obosit; du-te să te întinzi puţin. Eu mă voi ruga şi tu mă vei asculta. Alexie s-a întins pe podea, a închis ochii şi a continuat să se roage: ”... în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu Care este în ceruri”.
Ca o preafrumoasă melodie răsunau în inima lui dumnezeieştile cuvinte ”adunaţi în numele Meu...”.
- Da! Da! Nu suntem singuri...
Era liniştit, încălzit, mulţumit. Deodată a apărut de undeva maica lui. A venit lângă el şi l-a mângâiat cu multă căldură, aşa cum făcea întotdeauna, până anul trecut când l-au arestat. Apoi a prins capul lui în mâinile ei şi l-a strâns la piept. A vrut să-i zică:
- Mamă, auzi cum se roagă părintele Arsenie?
L-am cunoscut pe Dumnezeu! Cred...
I-a zis? Nu i-a zis? Însă ea i-a răspuns:
- Alioşa, când te-au luat, L-am găsit şi eu pe Dumnezeu! El mi-a dat curajul să trăiesc...
Acum Alexie nu mai cerea nimic de la Dumnezeu. Numai Îl slăvea şi Îi mulţumea. Cât au ţinut toate acestea? Nu ştia. În mintea lui nu au rămas decât cuvintele rugăciunii, căldura dulce, lumina abundentă, părintele Arsenie îmbrăcat strălucitor, cei doi tineri luminoşi şi frumoşi, simţirea neexprimatei bucurii interioare.
Se auziră voci, apoi lovituri. Au scos bara. Alexie a deschis ochii. Părintele Arsenie se ruga încă. Cei doi tineri l-au binecuvântat şi au dispărut. Lumina încet, încet s-a micşorat şi locul s-a îngustat. Se găseau din nou în întuneric şi în camera îngheţată.
- Ridică-te, Alexie! Au venit! Era comandatul, doctorul, şeful cu ordinea, şeful Secţiei Speciale, maiorul Ambrosimov şi doi-trei supraveghetori. S-a deosebit oarecare voce din spatele uşii:
- Aceasta este inadmisibil! Există pericolul să se afle la Moscova. Cine ştie cum o vor vedea... Timpurile noastre nu permit cadavre îngheţate. Uşa s-a deschis şi a apărut comandantul.
- Trăiţi?...
În tonul lui era uimire şi nedumerire. Vedea în faţa lui, în picioare, pe bătrânul cu barba scurtă şi cu geaca bufantă şi pe tânărul cu hainele sfâşiate şi faţa rănită. Pe buzele lor flutura un zâmbet uşor. Înfăţişarea lor era liniştită. Un strat de brumă acoperea hainele lor.
- Träiţi? Cum aţi supravieţuit aici timp de 48 de ore?
- Suntem vii, a zis simplu părintele Arsenie, fără să dea vreo explicaţie. Ceilalţi se priveau între ei fără glas. Era de necrezut!
- leşiţi în linişte, a ordonat comandantul.
- Afară! a strigat un supraveghetor.
Părintele Arsenie şi Alexie au ieşit afară. Supraveghetorii şi-au scos mănuşile şi au început să caute cu atenţie fiecare bucăţică a camerei. Doctorul a trecut mâna lui peste hainele celor doi dețiuți.
- De neexplicat! Cum au supravieţuit?... Sunt cu adevărat calzi.
A intrat în cameră şi a studiat-o cu atenţie.
- Cu ce v-aţi încălzit? a întrebat când a ieşit.
- Cu credinţa în Dumnezeu şi cu rugăciunea, a răspuns părintele Arsenie.
- Fanaticilor! a ţipat nervos un supraveghetor. Repede la baracă!
Ca înviaţi din morţi i-au primit cei din baracă.
- Cum aţi scăpat? i-au întrebat toţi.
- Dumnezeu ne-a scăpat, au răspuns amândoi într-un glas.
După o săptămână l-au mutat pe Ivan Carii în altă baraca. Şi după altă săptămână, în timp ce lucra, a fost strivit de pietre şi de pământ. A murit în chinuri. S-a zvonit că l-au aranjat tovarăşii lui, dar nu exista nicio dovadă pentru aceasta.
Alexie, după carceră, a devenit alt om. S-a născut din nou. Îl avea pe părintele Arsenie ca pe un părinte şi sfătuitor, ca pe un povăţuitor şi sprijinitor. Şi cu toţi credincioşii barăcii vorbea numai despre Dumnezeu şi despre credinţa ortodoxă, în rest nimic altceva.
(Părintele Arsenie. Acuzatul Zek-18376. Un sfânt în lagărele comuniste, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 62-73)

1. Acțiunea se petrece în Rusia sovietică, într-unul dintre cele mai terifiante lagăre:  Lagărul Special de Deținuți.

miercuri, 5 octombrie 2016

CÂȚI BANI COSTĂ O MINUNE?


O fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Era un dolar și 11 cenți. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere.
În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat și nu a luat aminte la copilă. Fetița a făcut puțin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă și a început s-o lovească de masă.
- Ce vrei?, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am văzut de mulți ani?
Atunci fetița i-a spus:
- Vreau să-ți vorbesc despre fratele meu, care este foarte bolnav și pentru care vreau să cumpăr o minune.
- Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni, i-a răspuns farmacistul.
- Știți, a spus fetița, fratele meu are ceva în cap care se mărește și tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani…
Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discuția, a întrebat-o pe fetiță de ce fel de minune are trebuință fratele ei.
- Nu știu, i-a răspuns fetița cu ochii înlăcrimați. Ceea ce știu este că are nevoie de operație, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.
La întrebarea câți bani are, fetița a răspuns:
- Un dolar și 11 cenți. Iar dacă vor trebui și alții, îi voi găsi.
- Ce coincidență, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar și 11 cenți.
A luat banii, apoi a luat-o pe fetiță de mână și i-a spus:
- Să mergem împreună la casa ta ca să-l văd pe fratele și pe părinții tăi și să facem minunea…
Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.
Operația a mers foarte bine și fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.
- Operația a fost o adevărată minune, a șoptit mama. Oare cât să fi costat?
Fetița zâmbea. Știa forte bine cât costă o minune: Un dolar și 11 cenți, și credința unui copil mic…

miercuri, 21 septembrie 2016

Puterea simplității


 monah-ortodox-1
În Karulia, cel mai aspru pustiu al Sfântului Munte, locuia un pustnic care avea o mică pisicuţă ce îl alina şi îl apăra de şerpi şi şoareci. Într-o zi, un vultur care zbura pe deasupra a ochit din cer prada, s-a năpustit în jos şi a apucat pisicuţa în gheare.
Pustnicul a fost necăjit şi, neştiind ce să facă, s-a dus imediat în paraclisul său să se plângă sfântului apărător al schitului. S-a dus către candela care ardea în faţa icoanei sfântului şi a stins flacăra, ca să-şi arate supărarea.
Pustnicul l-a considerat întotdeauna pe sfânt prietenul său, aşa că i-a povestit despre trista întâmplare şi i-a cerut ajutorul:
– De ce, sfântul meu, nu mi-ai apărat pisicuţa? s-a plâns el.
În acelaşi moment a auzit pisicuţa lângă uşă. Fusese eliberată din ghearele atacatorului.
*** Un părinte mi-a povestit o istorioară asemănătoare, despre un călugăr care a plecat la Karyes pentru o problemă şi a lăsat deschisă uşa de la chilie, deoarece avea încredere în Sfântul Nicolae, patronul său.
Când s-a întors, a găsit chilia golită de hoţi. Părintele s-a dus la biserică şi cu mult curaj, dar cu o voce prietenoasă, i-a spus Sfântului Nicolae:
– De ce nu mi-ai apărat chilia de hoţi? Începând de astăzi, nu-ţi voi mai aprinde candela, dacă hoţii nu vor fi prinşi. Şi s-a ţinut de cuvânt.
Câteva zile mai târziu, hoţii au fost prinşi. O dovadă a credinţei bătrânului, a încrederii şi simplităţii, cât şi a prezenţei reale a Sfântului Nicolae acolo. De fapt, hoţii s-au smerit şi s-au pocăit, venind ei înşişi să înapoieze părintelui tot ce furaseră.
*** Un părinte simplu ca un copil mi-a spus:
– În trecut călugării erau oameni simpli, nevinovaţi şi fără de răutate; erau mieluşeii Domnului.
Simplul părinte Metodie, deşi ţintuit la pat, încă locuieşte în Chilia Sfântului Nil. El se roagă aşa:
– Doamne, în ziua când vei chema la Tine pe acest sărman, aşează-l între slujitorii Tăi. Nu nădăjduiesc să fiu printre episcopi sau preoţi, îmi doresc doar un loc într-un colţ al împărăţiei Tale.
*** Un părinte a spus:
– Rugăciunea nu oboseşte, ci aduce pace şi linişte, aşa cum simte un copil în braţele mamei sale. Dacă cineva ar observa câţiva călugări rugându-se, ar putea gândi că sunt precum copiii. Într-adevăr, dacă i-ar vedea făcând tot felul de mişcări, ar putea crede chiar că au înnebunit. Unii dintre ei sunt precum copiii care aleargă către tată, trăgând de haina sa şi rugându-l: «Eu nu ştiu cum, dar tu trebuie să faci asta pentru mine…».
Dintr-un anumit punct de vedere, asemenea oameni ar putea fi consideraţi «nefolositori». De ce? Pentru că ei nu pot munci: trupurile lor sunt ca paralizate, iar oasele lor sunt înţepenite ca nişte lumânări. Ei nu sunt în stare să se mişte. Când dragostea lui Dumnezeu se revarsă asupra unui om din belşug, sfârşeşte prin a-l topi.
 fragmente din “Patericul atonit”

duminică, 11 septembrie 2016

preot01

O predica mai puțin obișnuită

În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli.
Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:
– Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.
Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei – se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.
– Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti.
Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă……
Extras din Danion Vasile, Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004


La final vine prăjitura

batrana
Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.
O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă.“
„O linguriţă?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“
„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata.
Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit.
Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“
După o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007

vineri, 26 august 2016

SECRETELE MURDARE ALE BERII

O anchetă a dezvăluit SECRETELE MURDARE ALE BERII din România. DOVEZI CLARE despre care nu ştim nimic şi care NE PUN VIAŢA ÎN PERICOL. Printre riscuri, TOXICITATEA CHIMICĂ


O ancheta a dezvaluit SECRETELE MURDARE ALE BERII din Romania
Asociaţia Berarii României şi orice producător onest de bere ştiu că această berea are un principiu simplu de fabricare: fermentarea naturală a zaharurilor și extracția cerealelor malțificate cu ajutorul apei fierbinți. O anchetă făcută de RISE Project despre berile din România arată că situaţia este cu totul alta. Multe întrebări fără răspunsuri, ingrediente îndoielnice folosite la reţeta berii, tăcere suspectă la vârful companiilor producătoare… Aceasta este atmosfera descrisă în ancheta care te face să te gândeşti că berea este fabricată altfel în România, poate pentru simplul fapt că este o ţară din estul Europei şi în această zonă poţi livra oamenilor produse slabe calitativ, pentru că oricum, cui să-i pese? Şi dacă i-ar păsa, ce se poate întâmpla cu aceia care strică intenţionat reţeta de fabricare a berii, mânaţi de interese obscure? Şi uite aşa, singurii care au de suferit, chiar şi numai pentru că le rămâne un gust ciudat în gură după ce beau o bere proastă, sunt doar românii.

Dezvăluiri clare din interiorul fabricilor de bere
Reporterii de la RISE Project au obţinut declarații și documente obținute de la persoane care activează în industria berii şi care au demonstrat ce nu fac marile companii producătoare de bere din România. Astfel, cei de la Heineken România, Ursus Breweries, Bergenbier și Tuborg România nu fabrică berea folosind doar ingredientele naturale. Aditivii și enzimele industriale sunt adăugate în cantităţi mari în bere, odată cu apa, hameiul, malțul din orz, mălaiul sau alte cereale. Despre această realitate a vorbit chiar un fost director din cadrul Ursus Breweries, desigur, sub protecția anonimatului. “Se fac mici șmecherii, pe furiș. Când ești presat, când ești la vârful sezonului și tu trebuie să livrezi, iar în container ai niște bere greșită, trebuie să faci ceva… Ce poți face este să adaugi niște aditivi. Ceri permisiunea șefului și asta faci. Eu, ca fabricant de bere, nu sunt complet sigur ce se va întâmpla cu berea respectivă și ce ți se va întâmpla ție dacă o bei. Poate o să ai doar dureri de cap și totul e în regulă. Ei te vor întreba cât ai băut. Îți vor spune că cinci sunt prea multe și că trebuie să bei maxim trei”, a declarat acesta.
De altfel, şi un fost angajat Heineken a confirmat că în bere se adaugă multe substanţe. “Fungamyl (n.r. - accelerează descompunerea amidonului pentru a produce o cantitate mai mare de alcool), Ceremix (n.r. -îmbunătățește calitatea berii și a materiilor prime) 6X MG sau Filtrase sunt doar câteva dintre substanțele folosite,” a relatat cel care a completat că stabilizatori ca PVPP și extracte de hamei modificat, cum este tetrahop, precum aditivi și enzime industriale, sunt băgate în bere. Astfel, dacă fabricarea normală a unei beri durează între două și șase săptămâni, angajaţii Heineken făceau berea în mai puțin de o săptămână şi “chiar într-o zi” cu ajutorul substanţelor menţionate mai sus. Tăcere şi ignoranţă. Aceasta a fost reacţia marilor companii producătoare de bere din România când reprezentanţii acestora au fost întrebaţi despre substanţele neştiute de consumatorii de bere.

sâmbătă, 13 august 2016

CHATBOTS-ii: Inteligenta Artificiala pregatita sa desfiinteze Crestinismul

Cercetatorul in domeniul Inteligentei Artificiale, Alan Metcalfe, a declarat pentru ANS, conform unui articol semnat de Dan Wooding, că el crede că cel mai "clar si alarmant pericol, din prezent, la adresa Creștinismului" este dezvoltarea "Chatbots"-ilor - adica a unor roboți de tip Chat, care sa-i educe, prin raspunsuri, pe oameni.

Iar daca titlul articolul nu a reusit prea mult sa va castige increderea, atunci trebuie sa amintim ca autorul sau, Dan Wooding, ajuns astazi la varsta de 75 de ani, este un autor premiat, radiodifuzor și jurnalist, născut în Nigeria, din părinți misionari britanici. El a lucrat in Misiunea de Interne a Sudanului. In prezent, trăiește în California de Sud, împreună cu soția sa, Norma, cu care este căsătorit de aproximativ 53 de ani. Au doi fii, Andrei și Petru, și șase nepoți care locuiesc în Marea Britanie. Dan este fondatorul și directorul internațional al ASSIST, și este, de asemenea, autor a 45 de cărți. El are, de asemenea, o emisiune de radio săptămânală și două emisiuni TV, toate in California de Sud.

CHATBOTS-ii - Inteligenta Artificiala pregatita sa desfiinteze Crestinismul


Chatbot, sau chatterbot, este un tip de robot care exista si functioneaza si in prezent, peste tot, de tip 'agent de conversație' - adica un program de calculator, conceput pentru a simula o conversație inteligentă cu unul sau mai mulți utilizatori umani, prin metode auditive sau textuale, avand o baza de date extrem de dezvoltata, pentru furnizarea automata de raspunsuri.

Metcalfe spune că Google, Facebook, Microsoft și de alți dezvoltatori ce tin de Inteligenta Artificiala se afla "într-o mișcare agresiva a unei afaceri ce tine de construirea unor Chatbots-i puternici 'alimentati' cu Inteligenta Artificiala, care sa le asigure copiilor noștri cunoștințele de care ei au nevoie, in orice domeniu, chiar și in ceea ce tine de Dumnezeu".

Experții australieni din domeniul Inteligentei Artificiale sustin ca Chatbots-ii vor "inunda" curand Internetul.

CHAT-BOTS-ii - Inteligenta Artificiala fara Hristos


"Zilele lumii, care sa mai fie influențate de Biblie sunt numărate", a avertizat Metcalfe, care este Presedinte al Worlds Safe TV.

"De-a lungul întregii istorii de până în prezent, Biblia și scrierile asociate au fost sursa si piatra de temelie ale cunoașterii umane. Dar, foarte curând, acest lucru nu va mai fi valabil".

"În anii următori, ceea ce oamenii vor mai sti despre Dumnezeu și orice altceva vor vrea sa invete, le va fi dat de catre robotii numiti Chatbots-i, carora le vor lipsi cunoștințele din Biblie".

"Mulți", a mai avertizat el, "se asteapta să fie programati de către oameni care nu cred în Biblie sau in Creștinism; si, de fapt, se vor opune acestora".

CHATBOTS-ii - Inteligenta Artificiala si pasul cel mare inapoi al Crestinismului


Alan Metcalfe spune că acest proces va provoca cel mai mare pas înapoi in Creștinism, de la hotararea instanței americane împotriva predării Creatiei Divine în școlile din SUA.
"Este un alt cui în sicriul lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos și al Creștinismului", spune el.

"Ca urmare a deciziei Curții din SUA împotriva Creației Divine, puțini oameni, chiar și din Biserica de astăzi, mai cred că inteligența atotputernica, pe Care noi o numim Dumnezeu, ne-a creat pe noi și tot ceea ce exista în această lume. 

Cei mai multi cred acum, de fapt, în teoria încă nedovedită a lui Charles Darwin. Este greu de găsit cineva care sa creada cu adevărat în Creația Divină - fata de care opoziția mass-mediei a fost si este atât de puternica si in crestere".

CHATBOTS-ii - Inteligenta Artificiala si indepartarea de Duhul Sfant


Metcalfe spune că, în urma eșecului teoriei lui Darwin privind explicarea inteligenței umane, a existat o dezbatere furioasa în știință, privind sursa morală și etică, dar din păcate Creștinismul a absentat de la aceasta argumentatie.
"Din păcate, astăzi, înțelegerea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, Care ne face sa fim cine suntem, este o misiune uitata, care pare sa nu mai aiba absolut nicio relevanță în știință", a continuat el să spună.

"Bisericile din toată lumea Ii cântă cântece Duhului Sfânt și I se închina cu mare afecțiune, dar eu nu sunt sigur cat de mulți mai sunt cu adevărat conștienți de Cine este El".

"Nu sunt sigur că mulți din lumea de astazi mai vad legatura intre spiritul uman neimblanzit, care ne permite să facem tot ceea ce suntem capabili să facem, cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu; iar acest lucru este o mare rușine, care limitează drastic înțelegerea umană".

"Acesta este motivul pentru care știința modernă a ajuns la un capăt mort cu căutarea, in Legile a Toate. Acesta este motivul pentru care au renunțat la a vorbi despre teoria Big Bang-ului, pentru că ei nu pot explica Singularitatea care exista la începutul timpului".

CHATBOTS-ii: Inteligenta Artificiala si... ziua intunecata a omenirii


Alan Metcalfe mai spune că este "conștient de faptul că unii oameni își dau seama că, in prezent, se duce un război împotriva Creștinismului". El adaugă că nu este sigur, totuși, că creștinii isi dau seama de amploarea sau de gravitatea acestui război.
"Cei mai mulți oameni", a continuat el, "sunt conștienți de faptul că Crăciunul este în mod sistematic șters din dosarul public.

Cei mai mulți oameni știu că Statul Islamic, cunoscut si sub numele de ISIS, este in mod intentionat si continuu direcționat spre creștini și uciderea și tranșarea lor oriunde s-ar afla, peste tot în lume.

Cu toate acestea, puțini oameni sunt conștienți de războiul tacut, târâtor, care acum este bine pus in functiune, la nivel mondial, care are ca scop stergerea totala a Creștinismului din dosarul public".

Metcalfe a concluzionat, spunând: 

"Dupa modul în care lucrurile merg, pot realiza ca va veni o zi când foarte, foarte puțini oameni vor mai avea vreo amintire a lui Dumnezeu sau a lui Iisus Hristos, iar aceasta va fi o zi foarte trista pentru lume".

Depinde de fiecare dintre noi, ca aceasta zi intunecata sa nu fie vreodata posibila.

joi, 4 august 2016

Controlul populaţiei prin glutamatul de monosodiu


Glutamatul monosodic sau E 621 este un potenţiator de aromă şi este adăugat în cantitate mare la amestecurile de condimente şi mirodenii cum ar fi produsele de tip Vegeta sau Delikat care conţin până la 15% glutamat monosodic, precum şi supele la plic, condimente pentru peşte, “fix pentru cartofi” etc., adică toate prafurile dubioase care promit mâncare bună făcută din nimic.
Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor.
Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nicio măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat. În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri.
  • De ce mâncăm fără să ne mai putem opri, până ajungem obezi?

Potrivit cercetătorilor F. Bellisle şi M. Monneuse, un procent de 0,6% glutamat de monosodiu (MSG) este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce tot mai mult şi mai repede. Se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG.
Aceasta înseamnă că, la un consum de două kilograme de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu: o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram (conform J E C F A : Toxicology Study, F A O Nutrition Meetings Report Series, 1974, No. 53).
De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate, datorită aplicării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a condus la o creştere experimentală a apetitului, încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG.
Într-un alt studiu având la bază subiecţi umani, „Umami şi apetitul” („Umami and Appetite”) realizat în 1990 de către P.J. Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atuncicând un om consumă o masă în care este adăugat MSG, acestuia i se face curând foame din nou şi va consuma o cantitate mai mare de hrană tratată cu MSG decât cea fără acest ingredient.

  • Distruge sistemul nervos şi creşte riscul de epilepsie
Într-un studiu realizat în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsie şoarecilor cărora li s-au administrat mici doze de MSG: „Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut în mod progresiv odată cu vârsta” (conform Monosodium-L-glutamate-induced convulsions–I. Differences in seizure pattern and duration of effect as a function of age in rats, Arauz-Contreras J., Feria-Velasco A., 1984).
Dereglări hormonale – insulina şi hormonul de creştere MSG-ul este responsabil şi pentru creşterea secreţiei de insulină, într-un studiu documentat de A. Niijima şi T. Togiyama, în 1990: „Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere rapidă a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la stimulare”.
Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment cu subiecţi umani (conform Glutamate ingestion and its effects at rest and during exercise în humans, Mourtzakis M., Graham T.E., 2002).
Glutamatul de monosodiu reduce, de asemenea, secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară.
Efectele se observă însă şi la oameni: „La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată (…), iar gradul acestui defect în secreţie este proporţional cu gradul de obezitate” (conform Growth hormone status in morbidly obese subjects and correlation with body composition, Savastano S., Di Somma C., Belfiore A., 2006).
“Poate produce dureri de cap, slabiciune, greata, astm, modificari de ritm cardiac. Poate declansa maladiile Huntington (dementa, pierderea abilitatilor mentale, tulburari de personalitate si de comportament), Alzheimer sau Parkinson”, explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi.
  • Afectează pruncul încă din pântecele mamei sale

În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate să depăşească bariera pusă de placentă şi să pună astfel în pericol copilul aflat în pântecele mamei sale.
Efectele negative au fost amplu analizate pe şoarecii folosiţi în experimente, dar „aceste observaţii dovedesc posibilitatea unei otrăviri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat” (cf. Neurotoxicity of monosodium-L-glutamate in pregnant and fetal rats, Toth L., Karcsu S., 1987). „S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentei.
În urma acestor observaţii experimentale a efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: „Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandate în timpul sarcinii”.

  • Potenţează comportamentul agresiv şi antisocial, scăzând totodată nivelul de atenţie şi concentrare
Un alt efect deosebit de important observat de cercetători în testarea glutamatului pe şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial generat asupra rozătoarelor.  Aceasta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum subliniază şi doctorul Russell Blaylock în cartea sa Excitotoxinele.
Şi cum omul este de cinci ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de patru ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, îndopaţi cu glutamatul găsit mai ales în chips-uri, dresinguri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi?
Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent cum glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive – atât la animale, cât şi la oameni, chiar din faza intrauterină, dacă mama a consumat multe alimente bogate în glutamat –, de ce ne-am mai mira de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri sau de faptul că, aşa cum arată aceleaşi studii, oamenii devin infertili?

Magazinele sunt pline de produse care contin glutamat monosodic, un aditiv periculos.
Iată în ce alimente se găseşte E 621 :
– Chipsuri
– Floricele
– Supe-instant
– Condimente
– Pate de ficat
– Pate vegetal
– Salam
– Parizer
– Cremvurşti
Nu cumpăraţi pate, floricele sau salam pe etichetele cărora apare aditivul glutamat monosodic !!