TAINELE BOBOTEZEI

 De ce se întoarce Iordanul? Iisus, pe post de bac între maluri. Botezul ca scufundare în mormânt

În comparație cu arta cu subiect religios din Vestul catolic al Europei, mai ales din perioada Renașterii și a Barocului, unde predomină un realism „trupeș”, carnal, icoanele ortodoxe bizantine par sărăcăcioase, austere. Însă, în spatele aparențelor, se ascunde o splendidă bogăție de simboluri. O întreagă filosofie.

Iată, de pildă, icoana „Botezului Domnului”, la care ne închinăm în aceste zile: Iisus se află în apele Iordanului, iar malurile se înalță și aproape că se unesc deasupra capului Său, cuprinzându-L ca un mormânt. Pe un mal se află Ioan Botezătorul, reprezentantul lumii vechi (și al Vechiului Testament), pe malul celălalt se află îngerii care se închină lui Iisus, reprezentând Împărăția Cerurilor. Hristos face legătura dintre cele două maluri, așadar trecerea de la o lume la alta.
În registrul cel mai de sus, se vede un segment de cerc, reprezentând Dumnezeirea care s-a manifestat la Botez. Ea este pictată în culori închise, întrucât Dumnezeu nu poate fi văzut, nici cunoscut. Însă Slava lui Dumnezeu, da. Aceasta este pictată sub forma unor raze deschise la culoare. O rază care se pogoară până deasupra capului lui Iisus se împarte în trei ramuri, reprezentând Sfânta Treime și având la răscruce porumbelul ce-L semnifică pe Duhul Sfânt.

Faptul că malurile se îngustează în partea de sus (Iordanul pare a izvorî din Cer) și se lărgesc în registrul de jos al icoanei amintește că la Mântuire se intră pe „poarta strâmtă” și pe „calea îngustă” se merge către Viața adevărată, așa cum a spus Iisus în Predica de pe munte.
Lucrurile capătă o semnificație și mai bogată, dacă ne aducem aminte că, de Bobotează, preoții rostesc: „Te-au văzut apele, Dumnezeule, și s-au temut, Iordanul s-a întors înapoi”. Așadar, Hristos este cel care întoarce apele dinspre aval (largul lumii materiale, accesibile, dar trecătoare) spre amonte, spre Izvoarele Cerești.
Credincioșii care participă în fiecare an la sfințirea apelor Iordanului de către Patriarhul Ierusalimului spun că, pentru câteva clipe, râul curge invers, de la Marea Moartă (sărată) spre Marea Galileii (dulce), împlinindu-se, astfel, profeția din Psalmul 113 al lui David: „Ce-ți este ție, mare, că ai fugit? Și ție, Iordane, că te-ai întors înapoi?” Credincioșii prezenți la slujba de Bobotează, care au gustat din Iordan, spun că, pentru puțin timp, apele acestuia sunt sărate, iar nu dulci ca de obicei. Schimbarea curgerii apelor dinspre marea sărată potroacă, lipsită de viață, spre marea cea dulce, plină de pești și vegetație, arată că venirea lui Hristos întoarce cursul Lumii, al Istoriei, de la Moarte la Viață.
Apostolul Pavel dezvăluie că botezul reprezintă simultan Moarte și Înviere. Omul vechi moare pentru a învia spre viața veșnică. Adam cel păcătos este „îngropat” în „mormântul Botezului”, pentru a Re-Naște în Hristos din apă și din Duhul Sfânt.
Cuvântul „botez” vine de la grecescul „baptein”, a scufunda, a afunda. De aceea, pruncul trebuie scufundat complet (nu stropit, așa cum cer mulți părinți și cum, din păcate, de multe ori preotul se conformează) de trei ori, câte o dată pentru fiecare zi petrecută în mormânt de Mântuitor, înainte de Înviere. Chiar și în Occident, până în secolul XIV, botezul se făcea prin scufundare.

Pustnicul din pădurea Voronei

O peşteră afundată în codrii Botoşaniului, în localitatea botoşăneană Vorona, este loc de pelerinaj pentru iniţiaţii creştin-ortodocşi, care cred că sihastrul de origine rusă, care ar fi trăit acolo acum 300 de ani, poate vindeca boli grave.

Comuna Vorona, aflată la 15 kilometri de municipiul Botoşani, este renumită pentru codrii ei seculari întinşi pe sute de hectare.

Totodată, aici se află şi două mănăstiri faimoase în lumea ortodoxă pentru vechimea şi frumuseţea lor: Vorona şi Sihăstria Voronei. Anual, în jur de 1.500 de oameni vin aici pentru a-şi găsi liniştea. Totuşi, mănăstirile sunt doar loc de popas.

Ţinta finală a pelerinilor este, însă, o grotă, pierdută în mijlocul sălbăticiei. De la mănăstiri până la grotă este un drum de patru kilometri, printre copaci, hăţişuri, pe pante abrupte.

Peştera pe care o caută se află în vârful unui pisc greu accesibil, într-un bloc masiv de calcar. Locul este cunoscut în lumea iniţiaţilor ordodocşi drept „grota lui Onufrie“. Istoric vorbind, lucrurile sunt neclare în privinţa pustnicului.

Legenda transmisă din generaţie în generaţie de localnici şi de oamenii bisericii spune că este vorba despre un călugăr rus singuratic, care s-ar fi aciuat la Vorona pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Ceea ce-l face cu adevărat atractiv pentru ortodocşi este credinţa că pustnicul a înfăptuit minuni.

Mărul vindecător

Sihastrul rus şi-a căpătat faima de sfânt după ce ar fi vindecat-o, după moarte, pe fata unui voievod al Moldovei. S-a întâmplat, spun monahii de la Vorona, după 1789, an în care se crede că Onufrie a murit în chilia sa, după 25 de ani de pustnicie.

A fost înmormântat la rădăcina unui măr de la mănăstirea Sihăstria Voronei. Se spune că voievodul Moldovei, Mihail Sturza, care îşi avea moşiile la Botoşani, se afla la vânătoare în pădurile Voronei. Era însoţit de fiica sa, bolnavă de epilepsie.

„Voievodul a ajuns şi la mănăstirea Sihăstria Voronei, populată atunci de călugări greci şi ruşi. A rupt un fruct din mărul lângă care se afla mormântul Sfântului Onufrie şi i l-a dat fiicei sale. Fata, după nici o lună, s-a însănătoşit. Atunci, tânăra l-a visat pe Sfântul Onufrie. Mihail Sturza l-a dezgropat cu mâinile sale pe sfânt. L-a găsit neputrezit şi a dat ordin să fie canonizat“, spune maica Evghenia, de la Mănăstirea Vorona.

Moaştele Sfântului Onufrie au fost puse de voievod într-o raclă de argint şi depuse la schitul Sihăstria Voronei. Mărul făcător de minuni face rod şi astăzi în curtea mănăstirii. Traseul pelerinajului iniţiatic presupune trecerea pe la mărul din curtea mănăstirii, la moaşte şi, în final, la grotă.

„Pe mine m-a vindecat de reumatism“

Iniţial, despre peştera la Botoşani ştia puţină lume, dar astăzi tinde să devină un nou cult. Sfântul Onufrie este celebrat în calendarul creştin-ortodox, la data de 9 septembrie. „Merg pe jos cât trebuie, numai să ajung la grotă. Parcă îmi ia totul cu mâna. Pe mine m-a vindecat de un reumatism care mă termina“, spune Anastasia, o femeie venită din judeţul Bacău la grota lui Onufrie. La mediatizarea minunilor sfântului contribuie şi maicile de la Mănăstirea Voronei. „Vin mulţi oameni, din toată ţara şi nu în grupuri mari. Vin pe rând, singuri, sau câte doi-trei.

La sfânt ajung oamenii cu probleme, se roagă fiindcă nu-şi găsesc altundeva alinarea“, adaugă maica Evghenia. Călugării de la Sihăstria Voronei spun că noaptea, în apropierea grotei, se văd flăcări aprinse şi se aud cântări îngereşti, mai ales în preajma sărbătorilor.

Pustinicul de la Vorona

Despre Onufrie se ştie doar ce au transmis călugării ruşi care au stat la început cu el la Sihăstria Voronei înainte să plece în pustnicie. Se spune că a venit din Rusia la Sihăstria Voronei în anul 1749, că s-a născut în Rusia ţaristă în jurul anului 1700 şi că ar fi făcut parte dintr-o mare familie nobiliară, fiind chiar rudă îndepărtată al ţarului Petru I.
Mulţi ani ar fi fost şi guvernator al unei provincii ruseşti. Nu se ştie de ce a apucat calea pustniciei. „S-a retras în sălbăticie. Acolo mânca, dormea, se ruga. A trăit 25 de ani în pădure singur. Mânca doar o singură dată pe zi, după apusul soarelui şi dormea doar trei ore“, spune maica Evghenia. Înainte de a muri, Onufrie ar fi apărut în vis unui preot din Tudora care ar fi plecat în toiul nopţii către peşteră unde l-a găsit căzut la pat pe Onufrie. L-a dus la Sihăstria Voronei unde a şi murit la aproape 90 de ani.

Bombe alimentare, episodul al II-lea: ciocolata

Cele mai păcătoase sortimente sunt cele cu creme de fructe, lichior sau alte combinaţii exotice. Ciocolata simplă, amăruie este cea mai sigură.

Unul din cele mai populare dulciuri în rândul adulţilor, dar mai ales al copiilor, este ciocolata. Cea ieftină, din comerţ este, de cele mai multe ori, "umflată" cu substanţe de sinteză.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au luat la puricat majoritatea mărcilor de ciocolată existente pe piaţă şi au efectuat un clasament al celor mai nocive produse, în funcţie de numărul de "E-uri" conţinute. Clasamentul a fost publicat în "Evenimentul zilei" în articolul "Cele mai nocive mărci de ciocolată din România".

Sortimentele cu cremă au cele mai multe E-uri

Majoritatea sortimentelor de ciocolată conţin E-uri. Cele mai nocive au opt aditivi: Novatini cu cremă de căpşuni şi frişcă şi Poiana cu lapte şi cremă cu aromă de vişine. Aceste sortimente sunt urmate de Primola Fresh Cherry, Primola Fresh Lemon, Novatini cu caramel, Novatini cu vişine şi Heidi Grand Or Florentine.

În general, cele mai nocive sunt sortimentele cu cremă de fructe, de capuccino, lichior, coniac sau alte combinaţii "exotice". Mărcile de ciocolată fără "E-uri" pot fi numărate pe degete. Acestea sunt şi mai scumpe şi au un conţinut mai mare de cacao: Anidor Intense Noir cu 80% cacao, Anidor Charme Noir cu 70% cacao, Lindt (ciocolată albă cu migdale), Lindt (ciocolată amăruie cu migdale) şi Lindt (lapte 44%, ciocolată amară 22% cu alune).

Efectele aditivilor se simt pe termen lung

Cei mai des întâlniţi aditivi din compoziţia ciocolatei sunt: E420 - sorbitol, E 270 - acid lactic, E120 - acid carminic, E200 - acid sorbic, E1103 - invertază, respectiv E322 - lecitină din soia, E476 - poliglicerol poliricinoleat şi E 330 - acid citric.

Părerile nutriţioniştilor asupra lor sunt însă împărţite: unii le-au declarat război deschis, alţii spun că nu sunt atât de "păcătoase". Un lucru e cert, spun la unison specialiştii: cu cât un aliment este mai simplu, cu atât este mai sănătos.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie, spune că ciocolata este, în general, periculoasă pentru sănătate. "E-urile din ciocolată produc dezechilibre, mai ales pe termen lung, nu neapărat efecte imediate. Cu toate acestea, întreaga industrie de gen se bazează pe astfel de aditivi şi conservanţi", explică specialistul.

Nutriţionistul Corina Zugravu spune că cei mai nocivi sunt coloranţii artificiali. "Nu poţi să spui despre E-uri că sunt rele sau bune, pentru că, în principiu, sunt acceptate prin lege. Multe sunt naturale. De exemplu, carotenul (din morcov) sau clorofila. Dacă tu vrei să mănânci cât mai simplu, cu puţini aditivi, este în regulă. De evitat ar fi, în general, coloranţii artificiali", recomandă Zugravu.

Ciocolata amăruie, recomandată

Cea mai sănătoasă ciocolată este cea amăruie, cu unt de cacao, fără alte grăsimi, care menţine inima sănătoasă. Cu cât procentul de cacao este mai mare, cu atât creşte numărul de calorii însă. Întrucât o cicolată poate ajunge şi la 600 de calorii, medicii dau dezlegare la maximum o jumătate de produs pe zi.

8 E-uri este
cantitatea maximă de aditivi din ciocolata din comerţ. Nutriţioniştii spun că efectele apar pe termen lung: tulburări hepatice, digestive, afecţiuni nervoase, dereglări hormonale.

REŢETĂ IDEALĂ

"Ciocolata trebuie să conţină unt de cacao, nu grăsimi vegetale"

Garanţia unei ciocolate de calitate nu constă doar în numărul mic de "E-uri", ci şi în tipul de grăsimi şi procentul de cacao, spune medicul nutriţionsitul Corina Zugravu.
 
EVZ: Vorbiţi-ne despre aditivii identificaţi de ANPC. Sunt nocivi?
Corina Zugravu: E420 sau sorbitolul dă un gust dulce, dar nu e nociv. E 270 sau acidul lactic este în regulă, mai ales că se găseşte şi în iaurt. E120 - acid carminic dă culoarea roşie şi se foloseşte mai mult pentru colorarea cremelor. Se extrage dintr-un gândac tropical, dar asta nu ar fi o problemă. Anumiţi oameni au însă alergie la carmin.

E200 sau acidul sorbic este folosit mai mult în mărcile de ciocolată cu adaosuri de fructe. Nu este grozav. Efecte imediate asupra sănătăţii nu are, dar au fost raportate efecte adverse pe termen lung. E1103 sau invertaza nu e un aditiv rău. Producătorii îl folosesc pentru a sparge zaharul în glucoză şi fructoză. Cum fructoza e mai dulce, fac această invertire pentru a îndulci compoziţia cu mai puţin zahăr.

În continuare, E322- lecitina din soia este un produs natural, la fel şi E 330 sau acid citric, care săracul, nu ştiu de ce are o aură aşa proastă, pentru că se găseşte şi în citrice, de regulă.

Care e cea mai bună ciocolată? Trebuie să ne uităm şi la E-uri, dar şi la grăsimi. Singura grăsime trebuie să fie untul de cacao, nu grăsimi vegetale sau hidrogenate. De regulă, astfel de grăsimi conţin ciocolatele ieftine, de pe tarabe, sau chiar din supermarket, cu gustul acela de plastic. Cea mai bună ciocolată este cea amăruie. Cu cât procentul de cacao este mai mare, cu atât este mai sănătoasă.

Care sunt beneficiile acesteia? Deşi nu se bucură de atâta succes, ciocolata amăruie are mulţi polifenoli, antioxidanţi mai speciali, care protejează vasele de sânge şi inima, menţinând elasticitatea arterelor, şi scad colesterolul rău. Studii recente au demonstrat că menţin funcţia cerebrală sănătoasă.

Papa Francisc laudă practicile din Biserica Ortodoxă „retrogradă”

Papa Francisc În discursul public a intrat în obişnuinţă descrierea Bisericii Ortodoxe drept o entitate „retrogradă“, care „nu ţine pasul cu vremurile“, care rămâne „refractară la schimbare“. Practicile păstrate de preoţii orientali sunt puse în opoziţie cu „deschiderea“ arătată de preoţii catolici. O declaraţie recentă a Papei Francisc pune sub semnul întrebării „supărările“ ortodocşilor pe propria biserică şi dă o temă de gândire bisericii occidentale. Printre cele mai des invocate motive enunţate de creştinii ortodocşi atunci când se scuză că nu merg duminica la biserică cel mai des este invocată „lungimea“ liturghiei, a timpului de desfăşurare a slujbelor. Ar fi „suportabil“, spun cei mai mulţi, dacă am sta jos, pe scaun, „aşa cum e la catolici“. Admiraţia pentru slujba catolică apare, mai mereu, în relaţie cu oboseala pe care creştinul ortodox o acumulează la slujbă, cu „scăunelul“ lipsă care l-ar ajuta să participe activ la liturghie. E o scuză auzită des şi, cumulată cu faptul că „la catolici“ slujba e mai scurtă, demonstrează „înapoierea“ ortodoxiei în comparaţie cu Bisericile Occidentale care „au evoluat“. Preoţii ortodocşi care au ales să fie „păstrători ai tradiţiei“ sunt ştampilaţi, din aceste motive, drept „retrograzi“. E un exemplu superficial, dar motivele invocate de obicei pentru neparticiparea la slujbe şi pentru îndepărtarea de Biserică sunt de această natură, nu vin din cugetări adânci comparative de practică şi teorie teologică. Pe drum de la Rio de Janeiro la Roma, în avion, după ce a participat la Zilele Mondiale ale Tineretului unde a oficiat o slujbă în faţa a peste trei milioane de pelerini, Papa Francisc a răspuns la o serie de întrebări ale jurnaliştilor într-o conferinţă de presă improvizată la altitudine. Din acest dialog a apărut declaraţia Papei despre gay care a făcut în câteva minute înconjurul lumii: „Cine sunt eu să judec homosexualii?“ Însă tot acolo, în avion, Papa Francisc a fost rugat de către jurnalistul rus Alexey Bukalov  să comenteze celebrarea a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei. Răspunsul este un discurs admirativ tocmai asupra „tradiţionalismului“ care în spaţiul românesc este blamat: „Bisericile ortodoxe au păstrat Liturghia originală. Ei (ortodocşii – n.a.) au păstrat-o, o cântă, Îl adoră pe Dumnezeu. Noi ne-am pierdut puţin simţul adorării Lui. Ei Îl cinstesc pe Dumnezeu şi Îi cântă cântece de preamărire fără să ţină seama de timp. Într-o zi, vorbind despre Biserica occidentală, mi s-a spus ‹‹ex Oriente lux, ex Occidente luxus››. Adică din orient provine lumina iar din occident societatea consumului şi a bunăstării care a făcut atâta rău. În schimb, ortodocşii au păstrat frumuseţea a lui Dumnezeu în centru. (…) Avem atâta nevoie de aerul proaspăt al orientului şi de această lumină pe care o emană!“

                                                                                                                                           Sursa: http://adevarul.ro/

Cu ochii larg deschişi în întuneric 

Oameni si demoni

" Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele." ( IOAN 3, 19)

Dând la o parte suprafaţa poleită şi înstelată a realităţii şi judecând după efectele sufleteşti ale integrării noastre în U.E. se pare că, de fapt, ne integrăm în iad. Căci în "pierderile colaterale" ale Integrării, dincolo de câteva artefacte ruginite ale vechiului regim, nu aflăm decât sufletele noastre...
Privaţiunile de azi ale crizei alcătuiesc postul care premerge liturghiei negre ( în faza de acum doar albastră), acel tip de privaţiune pe care îl ţin vrăjitorii pentru a-şi mări puterile malefice: se lipsesc de tot ce este bunătate, milă, iertare, dragoste. Acest post orientează foamea şi setea fiinţei spre ură şi răzvrătire împotriva oricărui tip de ordine: de aceea efectele, omniprezente în România de azi, sunt contestatare şi distructive, anarhice. Trăite fie stradal ca urlet vindicativ, fie, în intimitate, ca depresie...
Criza de acum nu ne sărăceşte doar financiar. Aceasta e numai o pârghie pentru a ne sărăci sufleteşte. Ne montează. Ce făcea acum 20 de ani ideologia, face acum economia: instigă poporul împotriva duşmanilor de clasă. Şi nu contează cine sunt aceştia: contează crima ce va urma. Şi legătura de sânge dintre criminali. Jertfa satanică, prin care se fac complici la Răul absolut. Întrarea în biserica lui Cain, ucigaşul de frate.
Ucigându-i pe Ceauşeşti am făcut jertfa ritualică prin care eram primiţi în Occident.
Ucigând 20 de milioane de prunci prin avort, am rămas în el până azi.
Acum se pregăteşte o nouă crimă ritualică: rugăciunile care o premerg umplu ziarele, programele de radio şi televiziune şi zgomotul străzii: imprecaţii, blesteme, hule, înjurături. Se evaluează ştiinţific nivelul urii populare: şi când atinge apogeul "liturgic" va fi adusă jertfa şi înjunghiată pe altarul interesului naţional.
Viclenia e absolută. Iată, pentru a ne salva pruncii, tinerii şi bătrânii, am sacrificat, pe altarul democraţiei, copilăria, tinereţea şi înţelepciunea naturală, omenească, a bătrâneţii. Am sacrificat tot ce mai era, datorită lui Hristos, uman în noi. Ne-am lepădat de umanitatea noastră genuină ca de o vinovăţie colosală, ca de tot ce stă în calea fericirii şi ne-am însuşit "sufletul" omului de tip nou, un android ale cărui organe şi nevoi fireşti au fost re-setate şi up-datate politic, social şi cultural.
Ne-am dus avuţia naţională la altarul european cu pomelnice pe care erau trecute numele tuturor eroilor şi sfinţilor acestui neam, în primul rând cei din închisorile comuniste, cei care au împiedicat absolutul succes al liturghiei negre cea după Marx. Pentru ca, în frunte cu marii preoţi ai liturghiei deocamdată albastră să scuipăm pe ei. Şi pe crezul lor: România creştină.
Nu vă lăsaţi înşelaţi: totul e teologie.
Comunismul şi integrarea României în U.E. reprezintă trecerea de la creştinism, la satanism.
Şi în liturghia neagră ca structură funcţională a modului de viaţă cotidian.
Catehizarea o face televizorul. De la Ştiri până la film, de la desene animate şi până la emisiunile de divertisment. Iniţierea în desfrâul ritualic, în mentalitatea ocultă, ca drept definitoriu al omului, o execută celelalte instituţii democratice, de la Parlament şi până la Magazinul de vise; printr-o largă paletă ideologică ce se întinde de la pornografia brută, prin educaţia sexuală din şcoli, până la educaţia orgiastică rafinată din arta şi literatura contemporane.
Cine va fi ucis?
Nu ştiu cine va mai fi ucis, dar ştiu ce: ultima noastră fărâmă de luciditate.



Căci deşi vedem zi de zi construindu-se în noi şi în afara noastră o societate infernală care ne mutilează non stop sufleteşte şi trupeşte, deşi sub ochii noştri larg deschişi ne transformă în monştri copiii, deşi singurii indici de creştere ai vieţii noastre sunt cei ai autodistrugerii, noi continuăm să mergem pe acestă cale.
Când vom ajunge ca să numim, în chip desăvârşit, fără nici un rest, fără nici o ezitare, întunericul, lumină şi răul, bine, atunci reeducarea noastră se va fi sfârşit.
Atunci va deveni inutil a spune că azi, din punct de vedere funcţional, religia oficială, de stat, a României este satanismul.
Şi că singura scăpare, Trupul lui Iisus Hristos Cel răstignit: Biserica.
Atunci, chinurile integrării vor lua sfârşit.
Şi va începe CHINUL.

                                            Linux nu este Windows

Articolul original este aici http://linux.oneandoneis2.org/LNW.htm

Traducerea și adaptarea: srbux2009, Jedi_Pi_Asimov și wladypauly ForumulUbuntu România
Fișier HTML creat de aimond.
Mulțumim comunității Ubuntu România pentru tot sprijinul acordat în traducerea, corectarea și editarea acestui fișier.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În articolul următor mă refer la GNU/Linux și alte programe libere cu sursă deschisă (FOSS) cu termenul generic „Linux”. E mai ușor de citit.

(GNU/Linux nu este Windows)

Dacă ai ajuns pe această pagină, cel mai probabil ești un utilizator nou de Linux care are ceva probleme cu trecerea de la Windows la Linux. De asta a apărut și acest articol. Trecerea la Linux este destul de dificilă și aduce cu ea multe probleme, așa că articolul este împărțit pe secțiuni specifice.

Problema nr. 1: Linux nu este identic cu Windows

Ai fi uimit cât de mulți se plâng de acest lucru. Trec la Linux crezând că este un fel de versiune cu sursă deschisă a Windows-ului; asta li se spune cel mai adesea de către utilizatorii înrăiți de Linux. Este o speranță paradoxală, totuși.

Motivele concrete pentru care oamenii încearcă Linux sunt din cele mai variate, dar motivul general se reduce la un lucru: ei speră ca Linux-ul să fie mai bun decât Windows-ul. Principalele etaloane de evaluare a succesului sunt costul, alternativele, performanța și securitatea. Sunt și altele, dar fiecare utilizator de Windows încearcă Linux-ul în speranța că va fi mai bun decât ceea ce are deja.

Aici e problema.

Logic este imposibil ca un lucru să fie mai bun decât altul și în același timp să-i fie identic. O copie fidelă poate fi identică, dar nu și mai bună. Așadar, când ai dat o șansă Linux-ului sperând să fie mai bun, sperai inevitabil să fie diferit. Prea mulți ignoră acest fapt și consideră fiecare diferență dintre cele două sisteme de operare ca fiind un eșec al Linux-ului.

Să luăm, de exemplu, actualizările de drivere: în general, un driver de Windows se descarcă de pe pagina web a producătorului, pe când în Linux se face actualizare de kernel.

Aceasta înseamnă că în Linux, o singură operațiune de descărcare și actualizare îți oferă cele mai noi drivere disponibile pentru calculatorul tău, pe când în Windows trebuie să cauți pe mai multe pagini web și să descarci fiecare driver individual; e o metodă diferită și, bună, cu siguranță, dar mulți se plâng de ea pentru că nu așa erau obișnuiți.

Sau, poate un exemplu mai grăitor este Firefox: una din cele mai cunoscute povești de succes din domeniul open-source (sursă deschisă). Un navigator web care a făcut furori în lume. Are succes pentru că este o imitație perfectă a Internet Explorer-ului (IE), cândva cel mai popular navigator web?

Nu. A avut succes pentru că era mai bun decât IE, și era mai bun pentru că era diferit. Avea file (tab-uri) pentru o navigare, semne de carte „live”, bară integrată de căutare, era compatibil cu formatul PNG, avea extensii de blocare a reclamelor și alte lucruri excelente. Facilitatea „Caută” apare în bara de unelte din josul paginii și returnează rezultatele căutării în timp ce tastezi, colorându-se cu roșu atunci când nu este niciun rezultat. IE nu avea tab-uri, nu avea funcții RSS, barele de căutare erau disponibile prin extensii de la terțe părți și avea un dialog de căutare care necesita un clic pe „OK” pentru a începe căutarea și un clic pe „OK” pentru a închide mesajul care spunea că nu s-a găsit nimic. Iată, deci, un argument clar al succesului unei aplicații cu sursă deschisă care este mai bună tocmai că este diferită. Dacă FF era o clonă a IE, s-ar fi pierdut în obscuritate; iar dacă Linux ar fi fost o clonă a Windows-ului - s-ar fi întâmplat la fel.

Prin urmare, soluția la problema numărul unu: reține că acolo unde Linux pare familiar și identic cu ceea ce erai obișnuit, nu înseamnă că este ceva nou și îmbunătățit. Acceptă-l pentru acele lucruri care sunt diferite pentru că numai așa are o șansă să strălucească.  

Problema nr.2: Linux e prea diferit de Windows

Următoarea problemă apare pentru că oamenii se așteaptă ca Linux-ul să fie diferit, dar unele diferențe sunt prea mari ca să le placă. Probabil cel mai bun exemplu este imensa varietate de opțiuni pe care o au utilizatorii Linux. În timp ce un utilizator obișnuit de Windows are interfața clasică sau XP a sistemului de operare (SO), cu Wordpad, Internet Explorer și Outlook Express instalate, un utilizator obișnuit de Linux are de ales dintre sute de distribuții, dintre mediile grafice Gnome, KDE, Fluxbox sau mai știu eu ce, cu vi, emacs sau kate, Konqueror, Opera, Firefox sau Mozilla, și tot așa mai departe.

Un utilizator de Windows nu este obișnuit să aibă atâtea variante din care să aleagă doar pentru a putea utiliza normal un sistem. Întrebări exasperate de genul „Chiar trebuie să fie atât de multe chestii din care să aleg?” sunt foarte frecvente pe internet.

Linux-ul chiar trebuie să fie atât de diferit de Windows? La urma urmei, amândouă sunt sisteme de operare. Fac același lucru: pornesc calculatorul și oferă ceva pe care poți rula diverse aplicații. Sigur nu ar trebui să fie mai mult sau mai puțin identice?

Privește problema din perspectiva asta: du-te afară și uită-te la câte feluri de mașini merg pe stradă. Toate sunt proiectate cam cu același scop: să te ducă din A în B, pe drum. Observă diferitele tipuri și modele de mașini.

Dar, poți să zici, mașinile diferă foarte puțin: toate au pedale, volan, schimbător de viteze, frână de mână, geamuri și portiere, rezervor de combustibil... Dacă poți conduce o mașină, le poți conduce pe toate!

Destul de adevărat. Dar n-ai văzut și oameni conducând motociclete, nu mașini?

Trecerea de la o versiune de Windows la alta este ca trecerea de la o mașină la alta. De la Windows '95 la Windows '98, nu prea se vedea vreo diferență. De la Windows '98 la Windows XP a fost o schimbare mai mare, dar nimic important.

Dar trecerea de la Windows la Linux e ca trecerea de la mașină la motocicletă. Amândouă sunt sisteme de operare/vehicule. Amândouă pot utiliza aceleași resurse hardware/drumuri. Amândouă oferă posibilitatea de a rula aplicații/a te duce din A în B. Dar utilizează două abordări fundamental diferite pentru a face toate astea. Windows-ul/mașina nu este protejat(ă) contra virușilor/furtului dacă nu instalezi un antivirus/încui portierele. Linux-ul/motocicleta nu are viruși/portiere, deci este complet sigur și dacă nu instalezi un antivirus/încui toate portierele.

Sau invers: Linux-ul/mașina a fost din start conceput(ă) pentru mai mulți utilizatori/pasageri. Windows-ul/motocicleta a fost conceput(ă) pentru un singur utilizator/pasager. Fiecare utilizator de Windows/motociclist este obișnuit să aibă controlul total și permanent asupra calculatorului/motocicletei. Un utilizator de Linux/pasager din mașină are controlul calculatorului/mașinii doar de pe contul de administrator al sistemului/de pe locul șoferului.

Două abordări diferite pentru a atinge același scop. Fundamental diferite. Ambele au puncte tari și puncte slabe, dar acestea diferă de la una la alta: sigur, cu mașina poți căra toată familia și bagajele din A în B, are mai mult spațiu și mai multe locuri. Motocicleta poate duce doar un singur om din A în B, dar cu un consum mai redus de combustibil și fără a fi prea afectată de blocaje rutiere.

Sunt multe lucruri care nu se schimbă dacă treci de la mașină la motocicletă: tot îți trebuie combustibil, mergi pe aceleași drumuri, tot trebuie să respecți regulile de circulație (să oprești la semafor/STOP, să semnalizezi la schimbarea direcției de mers, să respecți limita de viteză).

Dar sunt și multe lucruri care se schimbă: șoferii nu trebuie să poarte căști de protecție, motocicliștii nu au centură de siguranță. Șoferii învârt de volan ca să ia curba, motocicliștii trebuie să știe să se încline în șa. Accelerația la mașini este o pedală pe podea, la motociclete este pe ghidon.

Un motociclist care încearcă să ia curba cu o mașină doar înclinându-se va avea probleme mari foarte repede. Utilizatorii de Windows care vor să-și folosească priceperea și obiceiurile actuale pe Linux se vor confrunta cu multe probleme. De fapt, utilizatorii avansați de Windows au mai multe probleme cu Linux-ul decât utilizatorii cu experiență mai puțină sau deloc. De obicei criticile foarte vehemente de genul „Linux-ul nu e gata pentru desktop încă!” vin de la utilizatorii vechi de Windows care cred că dacă ei n-au fost în stare să treacă la Linux, un utilizator mai puțin experimentat nu are nicio șansă. Dar e tocmai pe dos.

Așa că, pentru a evita problema nr. 2: Nu presupuneți că dacă aveți experiență cu Windows-ul automat înseamnă că vă veți descurca și pe Linux: când treceți pentru prima dată la Linux, sunteți începător.

Problema nr. 3: Șocul cultural
Problema specifică 3a: Există o cultură specifică

Utilizatorii de Windows se află, mai mult sau mai puțin, într-o relație de tipul client-furnizor: plătesc pentru software, pentru garanții, pentru asistență și altele. Se așteaptă ca programele să funcționeze la un anumit nivel, prin urmare sunt obișnuiți să aibă drepturi cu privire la programele lor: au plătit pentru asistența tehnică și sunt îndreptățiți să-și ceară drepturile. De asemenea, sunt obișnuiți să interacționeze mai degrabă cu entități decât cu oameni; au încheiat contracte cu o firmă, nu cu o persoană.

Utilizatorii de Linux sunt mai aproape de conceptul de comunitate. Nu trebuie să cumpere programele, nu trebuie să plătească pentru asistența tehnică. Descarcă software gratuit și pentru a obține ajutor folosesc mesageria instant sau forumuri de pe internet; ei interacționează cu oameni, nu cu firme.

Ca să mă exprim delicat, un utilizator de Windows își va face mai mult rău dacă își menține vechea atitudine când intră în lumea Linux.

Cea mai frecventă cauză a divergențelor este interacțiunea online: utilizatorul de tip „3a”, nou în Linux, cere ajutor în legătură cu o problemă. Când nu obține ajutor la nivelul așteptărilor, începe să se plângă și să ceară mai mult ajutor - pentru că așa proceda cu asistența tehnică plătită. Problema, însă, este că în acest caz asistența nu se plătește. Este vorba de un grup de voluntari inimoși dispuși să ajute pe cei care au probleme. Noul utilizator nu poate avea pretenții de la voluntari, la fel cum cineva care beneficiază de un act de caritate nu poate pretinde donații mai mari de la contributori.

Tot cam la fel, un utilizator de Windows este obișnuit să folosească software comercial. Companiile producătoare nu lansează un software pe piață până nu e fiabil, funcțional și îndeajuns de prietenos cu utilizatorul. Așadar, cam la asta se așteaptă un utilizator de Windows de la un software: să înceapă cu versiunea 1.0. Dar un software de Linux este de regulă lansat chiar după ce a fost scris: acesta începe cu versiunea 0.1. În acest fel, cei care chiar au nevoie de funcționalitatea programului o pot avea foarte devreme iar dezvoltatorii de software interesați pot da o mână de ajutor la îmbunatățirea codului; în același timp, comunitatea este la curent cu tot ce se întâmplă.

Dacă utilizatorul de tip „3a” are probleme cu Linux, se va plânge: programul nu e la standardul dorit și crede că are dreptul să nu-i fie înșelate așteptările; buna dispoziție nu-i va reveni când va primi răspunsuri sarcastice de genul „Dacă eram în locul tău ceream returnarea banilor”.

Așadar, pentru a evita problema specifică 3a, reține că nu l-ai plătit pe dezvoltatorul de software și nici pe cei care îți oferă asistență tehnică online; aceștia nu îți sunt datori cu nimic. 
 Problema specifică 3b: „Nou” versus „vechi”

Linux-ul, într-o oarecare măsură, s-a născut din pasiunea hacker-ilor și s-a dezvoltat pe măsură ce a atras tot mai mulți hackeri pasionați. A durat ceva până când, cu excepția experților în calculatoare, oricine altcineva era în stare să obțină cu ușurință un sistem Linux funcțional. Linux a fost inițiat „de către experți, pentru experți” Chiar și azi, majoritatea utilizatorilor consacrați de Linux se consideră experți.

Și asta e un lucru destul de bun: e un mare avantaj că, dacă ai o problemă de hardware sau software, sunt mulți experți disponibili să lucreze la soluționarea acesteia.

Dar Linux-ul a avansat foarte mult comparativ cu perioada de început. Există distribuții pe care le poate instala aproape oricine și chiar distribuții care pot detecta tot hardware-ul calculatorului direct de pe CD-ul de instalare, fără nicio intervenție. A devenit astfel atractiv și pentru utilizatorii mai puțin pasionați, dar care sunt interesați de Linux pentru că este imun la viruși și actualizarea este ieftină. De asta divergențele între cele două tabere nu sunt un lucru neobișnuit. Totuși, e bine de reținut că nu e vorba de răutate; cauza problemelor, de ambele părți, este lipsa de înțelegere.

Pe de o parte, utilizatorii foarte avansați și pasionați presupun că oricine folosește Linux este la fel de pasionat ca ei. Asta înseamnă că ei se așteaptă la un nivel ridicat de cunoștințe, de aceea sunt des acuzați de aroganță, elitism și nepolitețe; e adevărat că uneori chiar așa este, dar nu întotdeauna. Este destul de elitist să spui „Toți trebuie să știe asta” dar este cu totul altceva să spui „Toți știu asta”.

De cealaltă parte se află utilizatorii noi care încearcă să facă schimbarea după ce „o viață întreagă” au folosit sisteme de operare comerciale. Acești utilizatori sunt obișnuiți cu programe pe care oricine (care stă în fața calculatorului) le poate utiliza ca „scoase din cutie”.

Problemele apar fiindcă primul grup menționat mai sus e format din oameni pentru care este o delectare să-și „desfacă în bucăți” sistemul de operare și apoi să-l monteze la loc” după bunul plac, pe când celorlalți nu prea le pasă cum funcționează un sistem de operare atâta timp cât acesta funcționează.

Pentru o mai bună evidențiere a problemei să ne imaginăm o discuție despre jocul Lego între un utilizator nou de Linux și unul vechi:

Nou: Am vrut o mașinuță de jucărie și toată lumea laudă mașinuțele de la Lego. Așa că mi-am cumpărat un set de Lego dar când am ajuns acasă am văzut că în cutie nu am decât o grămadă de piese, rotițe și tot felul de chestii. Unde e mașinuța mea??

Vechi: Trebuie să-ți construiești mașinuța din acele piese. Ăsta-i conceptul Lego.

Nou: Poftim?? Nu știu cum să construiesc o mașinuță. Nu sunt mecanic. De unde să știu cum să asamblez totul?

Vechi: În cutie se află o broșură; acolo îți arată exact cum să asamblezi piesele pentru a obține o mașinuță. Nu trebuie să știi cum se face, trebuie doar să urmezi instrucțiunile.

Nou: Bine, am găsit instrucțiunile, dar o să-mi ia câteva ore! De ce nu îți vând pur și simplu mașinuța ca să nu fii nevoit să o asamblezi singur??

Vechi: Pentru că nu toți vor să facă o mașinuță; din Lego se pot face și alte jucării. Asta-i ideea.

Nou: Totuși nu înțeleg de ce nu se vinde sub formă de mașinuțe pentru ca ăia care vor mașinuțe să le poată cumpăra iar ceilalți n-au decât să le dezmembreze, dacă asta vor. În fine, am reușit să asamblez mașinuța, dar unele piese se desprind din când în când. Ce să fac cu ele? Să le lipesc?

Vechi: Așa e Lego; e proiectat să se poată dezmembra. Asta-i ideea.

Nou: Dar nu vreau să se poată dezmembra. Tot ce vreau este o mașinuță de jucărie!

Vechi: Păi cine naiba te-a pus să-ți cumperi un set de Lego?

  Aproape toți pot înțelege că Lego nu este pentru cei care nu vor altceva decât o mașinuță de jucărie. Asemenea conversații nu au loc în lumea reală. Întreaga idee a jucăriilor Lego este să te distrezi asamblând piesele și să faci orice dorești cu ele. Dacă nu vrei să construiești nimic, Lego nu e pentru tine. E cât se poate de evident.

În ce privește utilizarea de lungă durată a Linux-ului, adevărul este același: Linux este un software cu sursă deschisă, complet personalizabil. Asta-i ideea. Dacă nu vrei să-i modifici măcar puțin componentele, de ce să te încurci cu el?

Totuși, în ultima vreme se depun eforturi mari pentru ca Linux să fie accesibil și celor mai puțin experți, situație care ar fi similară cu apariția pe piață a unor sisteme Lego pre-asamblate care să fie mai atractive pentru publicul larg; prin urmare, nu vor fi excluse discuții precum cea imaginată mai devreme: începătorii se plâng de existența unor funcționalități considerate de utilizatorii consacrați ca fiind fundamentale și resping ideea de a citi instrucțiunile pentru a face ceva să funcționeze. Dar a te plânge că există prea multe distribuții, sau că un software are prea multe opțiuni de configurare sau că nu funcționează ca „scos din cutie” este ca și cum te-ai plânge de faptul că Lego poate fi transformat în prea multe modele și că poate fi dezasamblat în bucăți și reconstruit în multe alte moduri.

Așadar, pentru a evita problema specifică 3b, reține că Linux-ul de acum nu este Linux-ul din trecut. Cea mai mare și semnificativă parte a comunității Linux, hackerii și dezvoltatorii, iubesc Linux-ul pentru că îl pot configura după bunul plac; nu le place doar pentru că trebuie să pună totul cap la cap înainte de a-l utiliza.  

Problema nr. 4: Creat pentru creator

În industria auto, foarte rar se întâmplă ca persoana care a proiectat motorul să proiecteze și interiorul mașinii: Este nevoie de cineva cu abilitați total diferite. Nimeni nu vrea un motor care doar pare că este puternic și nimeni nu vrea un interior care funcționează ireproșabil, dar care arată ca naiba. La fel, în industria software, interfața cu utilizatorul (UI), de obicei, nu este creată de cei care scriu software-ul.

Dar în lumea Linux-ului, nu se prea întâmplă la fel: proiectele sunt de obicei creația unui singur om. El face totul singur, astfel nu este nevoie de caracteristici “prietenoase cu utilizatorul (user-friendly)”: Utilizatorul știe totul despre software, deci nu are nevoie de ajutor. Vi este un bun exemplu de software creat pentru utilizatori care știu deja să-l folosească: se spune că utilizatorii noi sunt nevoiți să repornească sistemul pentru că nu găsesc altă metodă de a ieși dinvi.

Există o diferență importantă între un programator FOSS și majoritatea programatorilor de software comercial: software-ul creat de către un programator FOSS este proiectat cu intenția de a fi folosit doar de programator. Rezultatul final s-ar putea să nu fie la fel de “confortabil” pentru utilizatorii începători, dar aceștia pot sta liniștiți pentru că știu că software-ul este creat de cineva care știe ce-i trebuie utilizatorului final: Și el este un utilizator final. Acest lucru este foarte diferit față de programatorii de software comercial, care crează software-ul pentru a fi folosit de alți oameni: ei sunt utilizatori finali în necunoștință de cauză.

În timp ce vi are o interfață oribilă și neprietenoasă pentru utilizatorii noi,  este încă folosit astăzi pentru interfața superbă odată ce știi cum funcționează. Firefox a fost creat pentru oameni care navighează regulat pe Internet. Gimp a fost creat pentru oameni care sunt obișnuiți să modifice fișierele grafice. Și așa mai departe.

Interfețele Linux-ului sunt deseori “un teritoriu minat” pentru începători: în ciuda popularității, vi nu trebuie folosit de un utilizator nou care dorește doar să facă niște schimbări rapide unui fișier. Și dacă utilizați un program care se află în stadii incipiente de dezvoltare,  interfața sa prietenoasă și stilată se va afla doar pe lista de „lucruri de făcut”. Funcționalitatea este pe primul loc. Nimeni nu face o interfață ultimul răcnet apoi se apucă de adăugat funcții programului. Întâi se creează funcțiile programului, apoi se îmbunătățește puțin câte puțin interfața.

Deci, pentru a evita problema nr. 4: caută programe făcute anume să fie ușor de folosit de utilizatorii noi sau mulțumește-te să lucrezi cu programe mai dificil de învățat față de cum erai obișnuit. Dacă te plângi că vi nu este destul de „prietenos” cu utilizatorii noi, unii vor râde de tine că nu înțelegi rostul lui. 

Problema nr. 5: Mitul „prieteniei cu utilizatorul (user friendly)”

Asta e o mare problemă. Există un termen foarte mare în lumea computerelor, “user-friendly” (prietenos cu utilizatorul). Este și numele unei foarte reușite serii de benzi desenate de pe internet. Dar este un termen nepotrivit.

Conceptul de bază este bun: acel program care este creat pentru nevoile utilizatorului. Întotdeauna este folosit ca un concept unitar, dar nu este chiar așa.

Dacă ți-ai petrece întreaga viață lucrând cu fișiere text, software-ul ideal ar fi rapid și puternic, lăsându-te să lucrezi la capacitate maximă cu un efort minim. Scurtăturile din taste ar fi vitale, iar mausul inutil.

Dar dacă lucrezi cu fișiere de text rar și vrei doar să scrii, ocazional, o scrisoare, nu ai vrea să te încurci cu scurtăturile din taste. Meniurile bine organizate și pictogramele din barele de unelte ar fi ideale.

Programul creat pentru nevoile primului utilizator nu va fi bun pentru al doilea utilizator și viceversa. Deci, cum pot fi toate programele prietenoase cu utilizatorul dacă nevoile noastre sunt diferite?

Răspunsul simplu: “User-friendly” este un termen impropriu care face o situație complexă să pară simplă.

Ce înseamnă “user-friendly” cu adevărat? “User-friendly” este un software care poate fi utilizat destul de ușor de cineva care nu a mai utilizat niciodată software-ul. Drept urmare a acestei teorii, unele interfețe jalnice dar familiare intră în categoria “user-friendly”. Sub-problema 5a: Familiar înseamnă prietenos

În marea majoritate a editoarelor de text poți tăia și lipi textul cu ajutorul scurtăturilor Ctrl+X și Ctrl+V. Complet ne-intuitiv, dar toată lumea s-a obișnuit cu ele, așa că sunt combinații prietenoase de taste.

Dacă cineva se apucă de lucrat cu vi și vede că „d” este pentru tăiat textul și „p” pentru lipit, asta nu i se va părea prea „prietenos”. Nimeni nu este obișnuit cu asta.

Metoda asta este superioară celeilalte? Da, de fapt este.

Cu metoda Ctrl+X cum tai un cuvânt din document? (fără să folosești mausul!)

Pui cursorul la începutul cuvântului și apeși Ctrl+Shift+Săgeată dreapta ca să selectezi cuvântul.

Apoi apeși Ctrl+X ca să-l tai.

Metoda vi? dw șterge cuvântul.

Dar cum se taie cinci cuvinte cu metoda Ctrl+X?

Pui cursorul la începutul primului cuvânt și apeșiCtrl+Shift+Săgeată dreapta.
Ctrl+Shift+Săgeată dreapta
Ctrl+Shift+Săgeată dreapta
Ctrl+Shift+Săgeată dreapta
Ctrl+Shift+Săgeată dreapta
Ctrl+X

Și cu vi? d5w

Metoda vi este mult mai eficientă și mai intuitivă. „X” și „V” nu sunt comenzi evidente și ușor de memorat pentru „Taie” (Cut) și „Lipește” (Paste), pe când dw - (delete word – șterge cuvântul și p put it back – pune-l la loc) sunt destul de clare. Dar comenzile cu X și V sunt niște scurtături pe care le știm cu toții. Deci vi, deși este clar superior, nu este familiar din punctul ăsta de vedere. Prin urmare, este considerat neprietenos. Familiaritatea este singurul motiv care face ca o interfață asemănătoare celei din Windows să fie considerată prietenoasă. Și, după cum am aflat în problema 1, Linux-ul este implicit diferit de Windows, și, inevitabil, pare mai puțin prietenos decât Windows-ul.

Pentru a evita problemele de genul 5a, tot ce trebuie să faci este să ții minte că „prietenos cu utilizatorul” nu înseamnă obligatoriu „cu ce sunt eu obișnuit”. Încearcă să faci totul așa cum făceai și înainte, și dacă nu merge așa, încearcă să rezolvi problema cum ar face un începător.  

Sub-problema 5b: Ineficient înseamnă prietenos

Trist, dar inevitabil. Paradoxal, cu cât încerci mai mult să descoperi funcțiile unei aplicații, cu atât mai prietenoasă pare că devine.

Asta din cauză că „prietenia” este adăugată unei interfețe utilizând „indicii” simple și vizibile - cu cât mai multe, cu atât mai bine. La urma urmei, dacă un începător total în ale calculatoarelor este pus în fața unui editor de text WYSIWYG („ce vezi asta vei și obține” - informațiile afișate pe ecran sunt aproape identice cu cele ce vor fi obținute la final) și i se cere să scrie un mic text cu caractere aldine, ce va face cel mai probabil:

•va ghici că „Ctrl+B” este combinația standard

•va căuta indicii și va încerca să dea click pe meniul Edit. Dacă nu merge așa, va încerca altă opțiune probabilă de pe bara de meniu: Format. Noul meniu are o opțiune Format care sună promițător. Și gata! Uite opțiunea Aldin (Bold). Succes!

Data viitoare când mai aveți treabă cu editoarele de text încercați să faceți totul cu ajutorul meniurilor. Fără scurtături, fără bara cu pictograme. Meniuri și atât. O să vedeți că o să vă „târâți” pentru că fiecare sarcină va cere o grămadă de apăsări de taste/clickuri de maus.

Proiectarea „prietenoasă” a software-ului în modul acesta e ca și cum ai pune roți ajutătoare la o bicicletă. Poți începe să o folosești imediat, fără să ai nevoie de experiență sau îndemânare. Este metoda perfectă pentru un începător. Dar nimeni nu crede că toate bicicletele ar trebui vândute cu roți ajutătoare. Dacă ai primi o bicicletă de asta, pun pariu că primul lucru pe care-l faci este să-i dai jos roțile ajutătoare pentru că sunt inutile și te-ncurcă. Odată ce-ai învățat să mergi cu bicicleta, roțile ajutătoare sunt inutile.

La fel, mare parte din software-ul pentru Linux este proiectat fără „roți ajutătoare” - este proiectat pentru utilizatori care au niște deprinderi de bază. La urma urmei nimeni nu e începător pentru totdeauna: ignoranța are viață scurtă, dar cunoașterea este veșnică. Așa că software-ul este proiectat pentru majoritate.

Asta poate părea o scuză: la urma urmei MS Word are doar meniuri prietenoase, are și bare de unelte cu butoane, are și scurtături din taste... ce-i mai bun din tot ce este, nu? Prietenos și eficient.

Totuși, trebuie să privim asta dintr-o altă perspectivă: în primul rând, chestiile practice: crearea de meniuri, bare de unelte, scurtături, toate înseamnă multă programare, iar dezvoltatorii Linux nu prea sunt plătiți pentru timpul lor. În al doilea rând, nu se ține seama de utilizatorii avansați: foarte puțini dintre cei care lucrează cu text la nivel profesional utilizează MS Word. Ați văzut vreodată un programator care folosește MS Word? Gândiți-vă câți folosesc emacs și vi.

De ce? În primul rând, pentru că un comportament „prietenos” al software-ului scade din eficiența acestuia, ca în exempul cu „taie și lipește” de mai sus. În al doilea rând, majoritatea funcțiilor MS Word sunt „îngropate” în meniurile pe care trebuie să le folosești: doar funcțiile cele mai utilizate au butoanele alea utile pe bara de sus. Ca să găsești funcțiile mai puțin utilizate, dar vitale pentru utilizatorii avansați, pur și simplu îți trebuie o grămadă de timp .

Totuși e bine de știut și ținut minte că de multe ori, pentru software-ul din Linux sunt disponibile „roți ajutătoare” ca „suplimente/extra opțiuni”. Poate nu sunt prea evidente la prima vedere, dar de obicei sunt disponibile.

De exemplu, mplayer. Dacă scrii mplayer nume_fișier poți să vezi un film. Derulezi înainte și înapoi prin film cu tastele săgeți sau PageUp/PageDown. Nu e prea „prietenos” pentru utilizator, dar, dacă o să scrii în linia de comandă gmplayer nume_fișier, o să apară interfața grafică, cu toate butoanele ei frumoase, familiare și prietenoase.

Sau, alt exemplu, extragerea unui CD audio și conversia în mp3 (mp3 ripping) sau Ogg: în linia de comandă poți folosi cdparanoia, apoi îți trebuie un soft de codare... e cam multă bătaie de cap, chiar dacă știi exact cum se folosesc programele alea. Așa că mai bine descarci și instalezi ceva ca Grip. O interfață grafică pentru cdparanoia și softuri de codare, ușor de folosit, are chiar și suport pentru CDDB ca să-ți denumească automat fișierele extrase.

La fel este și cu DVD-urile: dacă vrei să convertești un DVD într-un fișier video (DVD ripping) o să fie un coșmar, ai o grămadă de opțiuni pe care trebuie să i le „spui” lui transcode. Dar există dvd:rip, cu interfață grafică, și rezolvă totul mult mai simplu.

Deci, pentru a evita problema 5b, țineți minte că „roțile ajutătoare” sunt mai degrabă opțiuni suplimentare în Linux decât să fie oferite automat cu programul principal. Și, câteodată, „roțile ajutătoare” pur și simplu nu pot fi incluse în program.
 
Problema 6: Imitație versus convergență

Un argument frecvent al celor care descoperă că Linux-ul nu este o clonă de Windows, așa cum se așteptau, este că Linux-ul a încercat (sau ar fi trebuit să încerce) să fie o clonă chiar de la începuturile sale. Iar cei care nu recunosc asta și încearcă să facă Linux-ul să semene cât mai mult cu Windows-ul greșesc mult. Aceștia aduc o mulțime de argumente în favoarea teoriei lor: Linux-ul a trecut de la linia de comandă la interfața grafică, o încercare clară de a copia Windows-ul
Frumoasă teorie, dar falsă. Sistemul original de ferestre X a fost făcut public în 1984, ca succesor al sistemului W portat pe Linux în 1983. Windows 1.0 a fost publicat în 1985 și nu a ajuns prea departe decât la versiunea 3.0, în 1990, - moment la care sistemul X ajunsese la versiunea X11 de mult, versiune utilizată și acum. Linux-ul însuși nu a fost creat decât în 1991. Deci Linux-ul nu a creat o interfață grafică pentru a copia Windows-ul, pur și simplu a utilizat una care exista cu mult înaintea Windows-ului. Windows 3 a deschis drumul pentru Windows 95 - aducând un număr impresionant de schimbări ale interfeței grafice, schimbări neegalate nici de Microsoft până acum. Avea multe caracteristici noi și inovatoare: funcția trage și lipește (drag & drop), bare de sarcini și altele. Normal, toate acestea au fost preluate de Linux.

De fapt...nu. Toate astea existau înainte ca Microsoft să le utilizeze. NeXTSTeP, mai ales, a fost o interfață grafică foarte avansată (pentru vremea ei), apărută cu mult înainte de Windows 95 - versiunea 1 a apărut în 1989, iar versiunea finală în 1995. OK, OK, deci Microsoft nu a inventat caracteristicile astea care fac parte din aspectul grafic din Windows. Dar a creat un aspect grafic pe care Linux a încercat să-l imite chiar de la început.

Pentru a infirma acest mit, trebuie să discutăm despre evoluția convergentă. Adică două sisteme complet diferite și independente evoluează în timp și ajung foarte asemănătoare unul cu altul. Se întâmplă mai mereu în biologie. De exemplu, rechinii și delfinii. Ambele specii sunt (în mod normal) organisme marine cam de aceeași talie și care se hrănesc cu pește. Și unii și alții au aripioare dorsale și pectorale, cozi și forme alungite asemănătoare.

Dar rechinii au evoluat din pești, în timp ce delfinii au evoluat dintr-o specie de mamifere patrupede terestre. Motivul pentru care aceste specii seamănă foarte mult este faptul că au trebuit să evolueze pentru a se adapta cât mai bine la mediul oceanic. Niciun moment, pe parcursul evoluției lor, un delfin nu s-a uitat la rechini și-a zis: „Uauu, ia uite ce aripioare. Sunt foarte bune. O să încerc să fac cumva să-mi crească și mie așa ceva!”

La fel, este perfect normal să te uiți la interfețele grafice simpliste de la începuturile Linux-ului de genul FVWM și TWM, apoi să te uiți la cele moderne ca Gnome și KDE, cu barele lor de sarcini, meniuri și toate ornamentele alea. Și da, e corect să spunem că interfețele grafice de acum din Linux, față de alea vechi, seamănă mult cu cele din Windows.

Dar, la fel e și cu Windows-ul: Windows 3.0 nu avea bară de sarcini. Și meniul Start? Care meniu Start?

Linux-ul nu avea o interfață asemănătoare cu Windows-ul modern. Și nici Windows-ul nu avea. Acum au amândouă. Ce ne spune asta?

Ne spune că dezvoltatorii din ambele tabere au căutat diverse metode de a îmbunătăți interfețele grafice. Și pentru că sunt doar câteva soluții la aceste probleme, au folosit metode asemănătoare. Asemănarea nu implică și nici nu dovedește deloc vreo intenție de imitație. Țineți minte asta și o să evitați complicațiile date de problema nr. 6.  

Problema nr. 7: Chestia aia cu FOSS.

Oho, asta provoacă multe probleme. Nu e evident, dar software-ul liber și cu sursă deschisă este o parte minunată și foarte, foarte importantă a ceea ce discutăm aici. Dar e destul de complicat pentru unii să înțeleagă cât de diferit este FOSS (software-ul liber și cu sursă deschisă) față de software-ul proprietar.

Am vorbit deja de unele exemple: oamenii care cred că pot cere suport tehnic și altele de genul ăsta. Dar sunt aspecte mult mai profunde.

Declarația-simbol a Microsoft este „Un calculator pe fiecare birou” - se sub-înțelege că fiecare calculator va rula Windows. Și Microsoft și Apple vând sisteme de operare, și ambele încearcă din răsputeri să facă pe cât mai mulți oameni să utilizeze produsele lor. Sunt niște afaceri și trebuie să câștige bani.

Pe de altă parte, există FOSS. Care, chiar și-n zilele noastre, este în totalitate non-comercial.

Înainte să săriți să-mi spuneți de Red Hat, Suse și restul: da, știu, ei „vând”Linux. Știu că toți ăștia ar vrea ca Linux-ul să devină sistemul universal, mai ales dacă va fi versiunea lor. Dar nu confundați furnizorul cu producătorul. Nucleul Linux nu a fost creat și nici nu este întreținut de vreo companie sau de oameni în căutarea vreunui profit. Utilitarele GNU nu au fost create și nici nu sunt întreținute de vreo companie sau de oameni în căutarea vreunui profit. Sistemul de ferestre X...păi cea mai populară implementare a lui este xorg, iar partea cu .org ar trebui să vă spună totul. Aplicații pentru calculator: Păi ați putea spune așa: KDE este comercial, că e bazat pe Qt. Dar Gnome, FluxBox, Enlightenment, etc., toate sunt non-profit. Sunt oameni care vând Linux, dar sunt doar câțiva, foarte puțini.

Cu cât crește numărul de utilizatori ai aplicațiilor proprietare, cu atât crește profitul firmei care le produce. Dar nu așa stau lucrurile și cu FOSS. Nu există niciun avantaj direct pentru niciun dezvoltator FOSS dacă sunt mai mulți utilizatori. Avantaje indirecte, da, sunt: mândria personală, un potențial mai mare de a găsi defecte în program, posibilitatea mai mare de a atrage noi dezvoltatori, posibilitatea de a primi o ofertă pentru un loc de muncă mai bun, ș.a.m.d.

Dar Linus Torvalds nu face niciun ban din numărul mai mare de utilizatori Linux. Richard Stallman nu face niciun ban din numărul mai mare de utilizatori ai aplicațiilor GNU. Toate serverele alea care merg cu OpenBSD și OpenSSH nu dau niciun ban în conturile proiectului OpenBSD. Și așa ajungem la cea mai mare problemă legată de utilizatori noi și Linux.

Își dau seama că nu sunt doriți.

Utilizatorii noi vin spre Linux după ce și-au petrecut toată viața cu un sistem de operare unde nevoile utilizatorului sunt în centrul atenției, unde „prietenos cu utilizatorul” și „orientaree către client” constituie un veritabil Sfânt Graal. Apoi, brusc se trezesc cu un sistem de operare care încă se bazează pe fișiere man, linie de comandă, fișiere de configurare modificate manual și Google. Și dacă se plâng, nu li se promite ceva mai bun sau nu sunt compătimiți: sunt dați pe ușă afară.

E o exagerare, desigur. Dar așa cred mulți dintre potențialii utilizatori Linux când nu reușesc să facă trecerea la Linux.

Ciudat, dar FOSS este o metodă foarte egoistă de dezvoltare de aplicații: oamenii lucrează doar la ce vor, când vor. Mulți nici nu văd de ce ar trebui să facă Linux-ul mai atrăgător pentru utilizatorii ne-experimentați: deja el face ce vor ei, ce contează că nu e bun pentru alții?

FOSS seamănă foarte mult cu internetul: nu plătești autorul unui sait/program să-l descarci și să-l citești/instalezi. Banda largă la discreție/interfețele prietenoase nu prezintă interes pentru cineva care are deja bandă largă/știe să utilizeze aplicația. Bloggerii/dezvoltatorii nu au nevoie de mulți cititori/utilizatori pentru a-și justifica scrisul/liniile de cod. Sunt mulți oameni care fac bani din asta (FOSS), dar nu după metoda „ăsta-i al meu, și dacă-l vrei, banu' jos”, metodă foarte la modă printre firme. Banii se obțin din servicii ca suportul tehnic/comerțul electronic.

Pentru Linux nu contează cota de piață. Nici nu are clienți, acționari sau termene-limită. Linux-ul nu a fost creat pentru bani. Linux-ul nu are ca scop să devină cel mai popular și răspândit sistem de operare de pe planetă.

Tot ce vrea comunitatea linux este să creeze un sistem de operare gratuit, liber, complet și foarte bun. Dacă asta va duce la o popularitate foarte mare a Linux-ului, cu atât mai bine. Dacă din asta Linux-ul va avea cea mai prietenoasă și intuitivă interfață grafică din toate timpurile, cu atât mai bine. Dacă Linux-ul va ajunge baza unei afaceri de multe miliarde de dolari, cu atât mai bine.

E grozav, dar nu ăsta e scopul. Scopul este ca Linux-ul să devină cel mai bun sistem de operare pe care-l poate face comunitatea. Nu pentru alții. Pentru ea. Amenințările frecvente de genul „Linux-ul nu va cuceri niciodată piața dacă nu face asta și asta” sunt pur și simplu irelevante. Comunitatea Linux nu încearcă să cucerească piața. Nu le pasă dacă Linux-ul de destul de bun ca să-l pui și tu pe calculator atât timp cât este destul de bun să rămână la ei pe calculator. Sunt mulți care urlă că urăsc Microsoft-ul și susțin Linux-ul, sunt mulți care fac bani din aplicații FOSS, dar sunt totuși o minoritate.

Asta vrea comunitatea Linux: un sistem de operare care poate fi instalat de cine vrea cu adevărat să-l instaleze. Dacă vrei să treci la Linux, mai bine întreabă-te mai întâi ce vrei tu cu adevărat.

Dacă vrei un sistem de operare care să nu fie ca un șofer care te duce cu mașina, ci îți dă ție cheile și te pune pe scaunul șoferului pentru că se așteaptă ca tu să știi ce faci: treci la Linux. O să-ți ia ceva timp să înveți cum se utilizează, dar odată ce-ai învățat, o să ai un sistem care o să joace după cum îi cânți tu.

Dacă vrei Windows-ul, dar fără viruși și problemele de securitate: informează-te, instalează un firewall bun, un anti-virus bun, schimbă IE cu un alt navigator mai sigur; și actualizează mereu sistemul. Sunt oameni (printre care și eu) care au folosit Windows de la 3.1 la XP fără să aibă probleme cu virușii sau alte programe „rele” de genul ăsta și la fel poți face și tu. Nu trece pe Linux. Te va dezamăgi profund pentru că nu este ce vrei tu.

Dacă vrei cu adevărat siguranța și puterea unui sistem bazat pe Unix dar orientat către client și cu o interfață de renume mondial, ia-ți un Mac OSX, e grozav. Dar nu trece la Linux. Nu va face ce vrei tu să facă.

Problema nu se pune așa: „De ce aș vrea eu Linux?” ci se pune așa: „De ce m-ar vrea Linux-ul pe mine?”

DEZGUSTATOR! Stiai ca poti manca PAR DE SOBOLAN si rumegus? 11 ingrediente ORIBILE pe care le consumi zilnic fara sa iti dai seama

Stim cu totii ca in fiecare aliment putem gasi substante nocive pentru organism, cum ar fi asa numitele E-uri.

Companiile alimentare pot face reclama folosindu-se de expresii precum arome naturale, calorii reduse si continut mare de vitamine, insa este putin probabil ca acestea sa promoveze utilizarea de vezici de la peste, nisip sau par uman, scrie Business Insider.

Iata 11 ingrediente dezgustatoare pe care le-am putea consuma zilnic in 11 produse, fara sa ne dam seama.

Colorant rosu: Rosu de cosenila (carminul), o substanta extrasa din insecta cu acelasi nume, folosit de compania Starbucks in produsele gen frapuccino, pe care le eticheteaza ca fiind vegetale. Odata cu iaurtul, gemul, prajiturile si produsele din tomate pe care le-am consumat pana acum se poate spune ca am consumat si cel putin un kilogram de carmin. Asta inseamna ca am ingerat si cel putin 70.000 de cosenile. Gandacul este zdrobit pentru a se obtine colorantul rosu.

Inghetata: Secretii anale de la castor. Aromele de vanilie si capsuni ale inghetatelor ar putea fi intensificate de ''castoreum'', un amestec din secretii anale si urina de la castori. Se gaseste, de asemenea, in parfumuri. Amestecul respectiv este etichetat sub denumirea de ''arome naturale'', deci nu vom sti niciodata ca le mancam.

Bere: Vezici de peste. Cleiul de peste, obtinut din vezici uscate de peste, ii da berii aspectul de galben stralucitor.

Chilli: Nisip. Unul dintre ingredientele cheie ale produsului Wendy's chili este dioxidul de siliciu, un agent anticoacere. Acesta este de fapt nisip sau pudra de sticla.
Jeleu sau gelatina: Tesut conjunctiv de la animale. Gelatina este facuta din colagen, care este fiert in tesut conjunctiv. In prezent, gelatina este cel mai probabil facuta din piele de porc.

Guma de mestecat: Secretii de la oaie. Lanolina, o secretie uleioasa intalnita in lana de la oaie, este un aditiv folosit des la fabricarea gumei de mestecat. Poate fi gasita si in produse cosmetice, de protectie solara sau in produsele pentru copii.

Branza: Rumegus. Celuloza, sau rumegusul, este un ingredient ce se gaseste in branza faramitata. Ajuta ca bucatile de branza sa nu se uneasca intre ele.

Paine: Pene de rata si par de om. L-cisteina este un aminoacid adaugat la multe produse coapte, introducandu-se in aluat cu scopul de a creste viteza de procesare industriala. In timp ce o parte din L-cisteina este direct sintetizata in laboratoare, cea mai mare parte este extrasa dintr-o sursa ieftina si abundenta de proteine naturale: parul uman sau penele de rata.

Ciuperci: Larve. Autoritatile americane sustin ca este legal sa existe pana la 19 larve si 74 de acarieni intr-o cutie de ciuperci conservate.

Chipsurile de cartofi : Agenti de curatare. Bisulfitul de sodiu este utilizat in majoritatea agentilor de curatare folositi la vasele de toaleta. Este folosit, de asemenea, pentru a extinde durata de valabilitate si pentru a decolora chipsurile.

Ciocolata: Par de soarece. Nu spunem ca parul de soarece este ingredientul secret al ciocolatei... insa ar putea aparea accidental. Autoritatile americane permit existenta unui fir de par la o anumita cantitate de ciocolata.

TOPUL BOMBELOR ALIMENTARE. 

Cele mai periculoase 10 produse contrafăcute care ajung pe mesele noastre

Ravagiile consumismului: există caşcaval fără brânză, frişcă fără smântână şi şuncă fără carne.

Comerţul a ajuns la forme de manifestare extremă. Dezvoltarea reţelelor de hypermarketuri a crescut fulgerător viteza în care se fac cumpărăturile şi cantitatea de alimente cumpărate la o singură aprovizionare. Un coş cu 20 de kilograme de mâncare se umple în mai puţin de 30 de minute. Spaţiile uriaşe fac loc unui număr imens de produse, confuzionând consumatorii. S-a ajuns la situaţii extreme, produse contrafăcute folosind denumiri generice într-un mod înşelător: există caşcavalul care nu conţine brânză, frişca fără smântână, pateul fără ficat, pasta de unt care nu conţine unt sau ciocolata cu alune care are doar 10% cacao şi doar 0,1% alune. Şi, mai ales, există şunca fără niciun fel de carne.

Noutate: fiecare producător are dreptul la reţeta proprie

Nu există un control al reţetelor, susţin voci din partea autorităţilor care reglementează punerea pe piaţă a alimentelor din carne sau lactate. Până anul acesta, fiecare companie care producea mezeluri, bunăoară, îşi autoriza reţetele folosite la direcţiile agricole. Acum această avizare nu mai e necesară.

Potrivit şefului Direcţiei Sanitare Timiş, asistăm la un vid legislativ în ceea ce priveşte alimentele de origine animală iar singura soluţie e să citim cu maximă atenţie etichetele şi să cumpărăm produse care conţin exclusiv carne sau lapte.

"Până acum jumătate de an, orice companie care producea mezeluri trebuia să îşi scoată o licenţă de la Direcţia Agricolă. Această licenţă stabilea inclusiv componenţa produselor, adică reţetele după care se fabricau acestea. Aprobarea acestor reţeţe se făcea ţinând cont de normele europene în vigoare", explică Tiberiu Lelescu, şeful Direcţiei Agricole Timiş.

Integrarea în UE a deschis poarta "alimentelor mutant"
Sorin Mierlea, preşdintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, atrage atenţia că în proporţie de 90% mesajele de pe etichete, de genul "cu gust de..." nu contravin legislaţiei naţionale şi europene. De exemplu, un parizer cu carne de curcan care conţine doar 50% carne de curcan şi în rest şorici şi slănină este în regulă dacă în apelativ nu apare prepoziţia "de" ci "cu". Adică nu "şuncă de curcan" ci "şuncă cu carne de curcan". Modul în care este realizat designul etichetei, înghesuind cuvintele unele în altele, creează însă confuzie în ochii cumpărătorilor.

Totuşi, potrtivit Codului Consumatorului, dacă un mesaj de pe eticheta unui produs poate da naştere la interpretări, acesta poate fi considerat ilegal.

"Consumatorul român trebuie să înceapă să aibă această educaţie de a citi etichetele atunci când îşi alege un produs. Cei din industria alimentară şi-au dat seama că într-o proporţie destul de mare consumatorul nu citeşte ceea ce e notat pe etichetă din punctul de vedere al conţinutului şi atunci prin mijloace publicitare induce un anumit mesaj, fără a fi în conformitate cu ceea ce se găseşte în acel produs", a declarat Mierlea.

Vid legislativ: fiecare face cum îl taie capul

El aminteşte de acele STAS-uri naţionale care existau înainte de Revoluţie. "Pentru a face un produs care se numeşte crenvurşti, existau înainte de 1989 anumite standarde de firmă care explicau procentual cantitatea şi tipul de carne folosite pentru a ieşi produsul din reţeta respectivă. Odată cu integrarea României în UE, a apărut acel standard de firmă prin care companiile îşi pot produce un anumit produs. S-a creat o bulversare pe piaţă, reţetele din 2011 nu coincid cu cele din 1987. Asta nu însemană că producătorii comit o ilegalitate, ci că omul care cumpără nu este informat foarte corect", a mai declarat şeful ANPC.

Tiberiu Lelescu, şeful Direcţiei Agricole Timiş, sintetizează deruta din relaţia producători-consumatori: "Trăim într-un vid legislativ: nimeni nu verifică dacă un parizer conţine piept de pui sau şorici. Pe oricine întrebi, DSV, OPC, DSP, toţi spun că nu e de competenţa lor. Comercianţii ştiu că nu se câştigă dacă pun în ele carne macră, aşa că o combină cu resturi, şorici, slănină. Am ajuns să nu mai mănânc mezeluri pentru că am înţeles că mă intoxic".

Locul 1: Parizer de porc

Parizer de porc: carne de porc 50% şi emulsie de şoric fierte şi vopsite cu carmin
Ingrediente:

• carne de porc 50%
• emulsie de şoric
• apă
• proteină vegetală din soia
• amidon
• sare
• condimente
• stabilizator: difosfat
• potenţiator de aromă: glutamat de sodiu
• antioxidant: acid ascorbic
• colorant natural: carmin
• dextroză
• conservant: azotit de sodiu

Mod de fabricare:Măcinată fin, carnea de porc se amestecă împreună cu emulsia de şoric, apă, soia şi amidon, plus ceilalţi aditivi, pentru a rezulta în final o pastă roz, colorată cu carmin. Totul se fierbe, îm membrană necomestibilă şi ajunge apoi în galantare.

Părerea specialistului:
Nu este, categoric, cel mai sănătos parizer, însă, spre deosebire de alţi "confraţi" nu conţine slănină şi poate trece drept aliment dietetic. Orine mezelar ştie încă că acest parizer este şi foarte departe de reţeta originală, inventată de nemţi şi care conţinea carne vită şi slănină tocate fin, afumate la cald şi apoi fierte.

Locul 2: Şuncă românească

Şuncă românească: carne de pasăre şi organe de porcIngrediente:

• Carne de porc
• Slănină
• Carne de pasăre separată mecanic
• Organe porc
• Apă
• Amidon de cartofi
• Proteină animală d eporc
• Proteină vegetală de soia
• Antioxidanţi (izoascorbat de sodiu, lactat de sodiu)
• Sare
• Zahăr
• Condimente
• Arome
• Stabilizatori (polifosfaţi, caragenan)
• Potenţiator de aromă (glutamat monosodic)
• Conservant (nitrit de sodiu)
• Colorant (acid carminic)

Mod de fabricare:
Şunca de faţă este de fapt un fel de mezel măcinat şi tratat termic. Este şi raţiunea pentru care conţien carne de pasăre separată mecanic. Potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii din 2002, aceasta se comercializează numai pentru utilizarea în fabricarea produselor din carne tratate termic. Ca atare, deşi se numeşte şuncă, e un amestec de carne de pui, porc, şi slănină, plus organe de porc şi diverşi aditivi care la final este colorat cu carmin şi fiert.

Părerea specialistului:
Specialiştii în alimentaţie atrag atenţia că ar trebui categoric evitată de bolnavii de gută. "Organele animale sunt foarte bogate în colesterol, de aceea trebuiesc categoric evitate alimentele în care se regăsesc, pentru că pot genera atacuri de gută", a explicat Gheorghe Mencinicopschi.

Locul 3 - Brânză topită caşcaval

Brânză topită caşcaval: 30% brânză, 23% caşcaval, apă, amidon şi ceva unt 
Ingrediente:

• Brânză 30%
• Apă
• Caşcaval 23%
• Lapte praf degresat
• Amidon din cartof
• Unt
• Săruri de topire (E452, E339)
• Corector de aciditate: carbonat de sodiu

Mod de fabricare:Această brânză topită cu aromă de caşcaval este un produs “obţinut prin topire". Conţine, totuşi, brânză şi caşcaval, dar numai într-un procent puţin mai mare de jumătate. În rest, produsul este un amestec de apă, lapte praf, unt şi amidon din cartof.

La toate acestea se adaugă nişte E452, un polifosfat care determină asimilarea lentă de calciu, magneziu şi fier şi, deci, atrofierea oaselor şi depunerile de calciu, respectiv E339.

Sfatul specialistului
Cercetările au arătat că unul din E-urile prezent e în acest produs nu e recomandat să fie ingerat frecvent. Este vorba de E339, care are acţiune emulsionantă, protejează grăsimile faţă de râncezire şi stabilizează culoarea cărnii. În cantităţi mari are efect laxativ şi poate tulbura echilibrul calciu / fosfor.

Locul 4 - Şuncă mozaic
Şuncă mozaic: carne de porc cu gust "îmbunătăţit"  
Ingrediente:

• carne de porc
• apă
• amidon de cartofi
• proteină vegetală din soia
• sare
• condimente
• zaharuri: dextroză
• stabilizatori: difosfat de sodiu, trifosfaţi de sodiu
• potenţiatori de gust: glutamat de sodiu, 5 ribonucleotide disodice
• antioxidant: ascorbat de sodiu
• gelifianţi: caragenan, gumă de xantan
• colorant alimentar: carmin
• conservant: nitrit de sodiu

Mod de fabricare:
Eticheta nu oferă indicaţii exacte despre ce cantitate de ingrediente conţine această "şuncă". Totuşi, prezenţa gelifianţilor ne indică faptul că nu e vorba de o şuncă în adevăratul sens al cuvântului, ci de un preparat în care intră şi amidon şi soia, un mix care, la final este colorat roz cu carmin şi tratat cu conservant chimic.

Părerea specialistului:
"Şunca mozaic este un pericol mai ales pentru bolnavii de inimă. Sarea conţinută atrage apa în organism, crescând astfel presiunea arterială, iar în final este suprasolicitată funcţia renală. Pe de altă parte, amidonul de cartofi prezent în compoziţie, este tot un dulce, iar dacă luăm în calcul că această şuncă are şi dextroză, deducem că nu poate fi defel recomandată diabeticilor", spune medicul de familie Ioana Vârtosu.

Locul 5 - Pate de porc

Pate de porc: 25% ficat de porc, slănină, apă, gumă xantan 
Ingrediente:

• apă
• ficat de porc 25%
• slănină
• şorici
• lapte semidegresat
• proteină vegetală de soia
• amidon de grîu
• stabilizator
• condimente şi extracte de condimente
• sirop de glucoză
• muştar
• emulgatori
• agenţi de îngroşare: caragerian, gumă guan, gumă xantan
• acidifiant : acid citric
• antioxidanţi
• potenţiator de aromă
• colorant: carmin
• conservant: nitrit de sodiu

Mod de fabricare:
Ca şi alte mezeluri cu care se înrudeşte pateul de porc de faţă se naşte în malaxor. În 10 kilograme de produs găsim 2,5 kilograme de pateu de porc, multă apă, slănină, şoric fin măcinat şi restul de chimicale menite să "lege" combinaţia de masă organică de origine animală.

Părerea specialistului:Medicii spun că a mânca pateul acesta este ca şi cum ai bea cola. Adică e la fel de nesănătos. "Dacă te uiţi pe etichetele băuturilor de tip cola vei găsi şi acolo sirop de glucoză şi gumele respective. În concluzie, nu e deloc recomandat diabeticilor, dar nici celorlalţi, în exces, pentru că poate predispune la această boală", a explicat dr. Ioana Vârtosu.

Locul 6 - caşcaval fără brânză

Caşcavalul feliat care nu conţine brânză!

E împachetat ca un caşcaval obişnuit. Cu litere mici scrie că se cheamă "specialitate cu aromă de edam". Este făcut pe bază de uleiuri vegetale şi cazeină

Ingrediente:

• Apă
• Uleiuri vegetale (28%)
• Cazeină (10%)
• Sare de mare
• Emulgatori: difosfaţi de sodiu & citraţi de sodiu
• Aromă edam
• Conservant: acid sorbic
• Gelifiant: caragenan
• Colorant: beta caroten

Mod de fabricare Acest produs, recomandat drept “ideal pentru sandwich-uri, salate şi pizza", nu are nicio legătură cu brânza, şi cu atât mai puţin cu brânza Edam, un produs tipic olandez, galben deschis la culoare, învelit într-un strat de parafină roşie. De fapt, produsul nu are nimic în comun cu orice fel de brânză. Are doar cazeină, o proteină extrasă de laptele de vacă sau oaie. În rest, e un amestec de apă, uleiuri vegetale, sare de mare, emulgatori, conservant, gelifiant şi colorant. Toate, mixate la scară industrială şi condimentate cu o suspectă "aromă edam", pentru obţinerea unui produs care aduce doar vag la culoare cu caşcavalul.

Sfatul specialistului Produsul poate fi sănătos, susţine medicul de familie Ioana Vârtosu, dar induce cumpărătorii în eroare, fiind un înlocuitor de caşcaval. “Faptul că nu conţine grăsimi de origine animală este un atu. Însă conservanţii, emulgatorii şi coloranţii pe care îi conţine această specialite complică efectele în timp asupra celor care îl consumă", a declarat dr. Ioana Vârtosu.

Locul 7 - untul din margarină

Untar – untul făcut din 70% margarină Ingrediente:

• grăsimi vegetale nehidrogenate 70%
• unt 30%
• conservant (acid scorbic)
• acidifiant (acid citric)
• colorant (betacaroten)

Mod de fabricare: Produsul numit "Untar" arată ca untul, dar nu este deloc unt, atrag atenţia nutriţioniştii. Acest produs, datorită faptului că are o denumire derivată de la cuvântul unt, se confundă foarte uşor cu untul, mai ales că este expus la vânzare între alte sortimente de unt, iar eticheta imită perfect un sortiment popular şi autentic. Un kilogram de produs se obţine amestecând 300 de grame de unt cu 700 de grame de margarină, plus conservant şi acidifiant. La final, procesatorul adaugă în amestec colorant (betacaroten), pentru a da produsului culoarea crem a untului gras.

Părerea specialistului: Medicii avertizează că margarina din dieta zilnică este mai dăunătoare decât untul. "Studii de specialitate au demonstrat că margarina este cancerigenă. Aceasta poate duce la dezvoltarea unor tipuri diverse de cancer, cum ar fi cel digestiv, pulmonar sau genital", a declarat dr. Ioana Vârtosu, medic de familie.

Locul 8 – ciocolata fără cacao

Ciocolată cu alune: 8% cacao, 0,1% aromă de alune Ingrediente:

• grăsime vegetală hidrogenată (margarină) 
• pudră de cacao ( minim 8%) 
• lapte praf integral (12%) 
• zer praf 
• aromă naturală de alune (0,1%) 
• aromă identic naturală de vanilie 
• emulgatori (lecitină de soia E322, poligliceroil poliricinoleat E476)

Mod de fabricare: O tabletă de ciocolată cu alune (100 g) conţine doar 8 grame de cacao, adică mai puţin de o linguriţă de pudră, cam o linguriţă de lapte praf, o picătură de aromă de alune şi în rest margarină de proastă calitate. Toate amestecate la cald şi turnate în binecunoscuta formă cu pătrăţele.

Părerea specialistului: Această tabletă vândută drept cicolată, conţine grăsimi extrem de periculoase pentru organismul uman (margarină din prima clasă, puternic aterogenă) care consumată în cantităţi mari poate provoca atac cerebral sau infarct. Potrivit şefului ANPC, este departe de ceea ce se numeşte ciocolată. "Ordinul 335/2003 arată că nu poate fi numit "ciocolată" decât un produs care conţine minimum 43% substanţă uscată totală de cacao", a explicat Sorin Mierlea .

Locul 9 – frişca fără smântână

Frişca vegetală Ingrediente:

• grăsimi vegetale hidrogenate 26%
• zahăr 11%
• proteine din lapte
• stabilizatori (E420iii, E463)
• emulgatori (E472e)
• lecitină din soia E322
• E472b
• sare
• arome
• colorant E160a

Mod de fabricare: În mod "miraculos", din apă, amestecată cu zahăr şi margarină, plus aditivi de rigoare, şi ceva proteine din lapte rezultă un lichid vâscos de consistenţa smântânii. Ca să arate până la identitate ca şi produsul original, amestecul este colorat în alb. Apoi, ţinut la rece şi agitat ulterior, acesta e capabil să ia consistenţa frișcăi originale.

Părerea specialistului: Deoarece în mod normal frişca ar trebui să conţină doar smântână, la capitolul materie primă, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că această frişcă vegetală are în compoziţie cele mai periculoase grăsimi din dietă, hidrogenate.

"Frişca vegetală este un nonsens. În mod normal ar trebui să i se spună substitut de frişcă", atrage atenţia directorul Institutului de Cercetări Alimentare, dr.Gheorghe Mencinicopschi.

Locul 10 - crenvurştii făcuţi din apă şi slănină

Crenvurşti din piept de pui: 40% carne scoasă mecanic, 60% apă şi slănină
Ingrediente:

• piept de pui dezosat (40%)
• apă, slănină, piele de pui, proteină vegetală din soia
• amidon, sare, condimente şi extract de condimente
• zaharuri, dextroză, aromă fum
• potenţiator de gust (glutamat monosodic), stabilizator (di şi polifosfaţi de sodiu), colorant natural (carmin), antioxidant (ascorbat de sodiu), conservant (nitrit de sodiu)
• Membrană naturală comestibilă.

Mod de fabricare: În 10 kilograme de crenvurşti găsim numai patru kilograme de piept de pui. Carnea, scoasă mecanic de pe oase, este măcinată fin, împreună cu slănină, bucăţi de piele de pui, după care totul se combină cu apă, condimente, amidon şi soia. La final pasta rezultată este colorată cu carmin alimentar, apoi se formează crenvurştii, ambalaţi în membrane, care se fierb şi se afumă înainte de a intra în pungile de plastic, porţionaţi, pentru vânzare.

Părerea specialistului: Medicii avertizează că, în loc să fie un produs dietetic, carnea de pui fiind considerată "slabă", aceşti crenvurşti sunt un pericol pentru sănătate, fiind în fapt plini de grăsimi care ne pot îmbolnăvi de boli vasculare. "Consumul repetat poate crea în timp probleme de colesterol. Aceşti crenvurşti conţin grăsime de porc în stare pură – slănină, care este cunoscută pentru creşterea colesterolului. La fel, pielea de pui este plină de grăsimi", a explicat dr. Gheorghe Mencinicopschi.

"Ţinând de gradul de educare şi informare al consumatorului din România, acesta poate fi extrem de uşor păcălit. Consumatorul român nu are exerciţiul consumatorului european de a fi atent la fiecare detaliu"
Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor


"Noi trăim într-un vid legislativ: nimeni nu verifică dacă un parizer conţine piept de pui sau şorici. Pe orticine întrebi, DSV, OPC, DSP, toţi spun că nu e de competenţa lor. Ceea ce ştim este că mezelurile nu mai au gustul de altă dată, pentru că comercianţii ştiu că nu se câştigă dacă pun în ele carne macră, aşa că o combină cu resturi, şorici, slănină etc. Eu personal am ajuns, tocmai din cauza asta să nu mai mănânc mezeluri, pentur că, citind etichetele, am înţeles că mîncând parizer sau cremwurşti te întoxici"
Tiberiu Lelescu, şeful Direcţiei agricole Timiş.

Bombe alimentare, ciocolata: 

Cele mai păcătoase sortimente sunt cele cu creme de fructe, lichior sau alte combinaţii exotice. Ciocolata simplă, amăruie este cea mai sigură.

Unul din cele mai populare dulciuri în rândul adulţilor, dar mai ales al copiilor, este ciocolata. Cea ieftină, din comerţ este, de cele mai multe ori, "umflată" cu substanţe de sinteză.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au luat la puricat majoritatea mărcilor de ciocolată existente pe piaţă şi au efectuat un clasament al celor mai nocive produse, în funcţie de numărul de "E-uri" conţinute.

 

Sortimentele cu cremă au cele mai multe E-uri

Majoritatea sortimentelor de ciocolată conţin E-uri. Cele mai nocive au opt aditivi: Novatini cu cremă de căpşuni şi frişcă şi Poiana cu lapte şi cremă cu aromă de vişine. Aceste sortimente sunt urmate de Primola Fresh Cherry, Primola Fresh Lemon, Novatini cu caramel, Novatini cu vişine şi Heidi Grand Or Florentine.

În general, cele mai nocive sunt sortimentele cu cremă de fructe, de capuccino, lichior, coniac sau alte combinaţii "exotice". Mărcile de ciocolată fără "E-uri" pot fi numărate pe degete. Acestea sunt şi mai scumpe şi au un conţinut mai mare de cacao: Anidor Intense Noir cu 80% cacao, Anidor Charme Noir cu 70% cacao, Lindt (ciocolată albă cu migdale), Lindt (ciocolată amăruie cu migdale) şi Lindt (lapte 44%, ciocolată amară 22% cu alune).

Efectele aditivilor se simt pe termen lung

Cei mai des întâlniţi aditivi din compoziţia ciocolatei sunt: E420 - sorbitol, E 270 - acid lactic, E120 - acid carminic, E200 - acid sorbic, E1103 - invertază, respectiv E322 - lecitină din soia, E476 - poliglicerol poliricinoleat şi E 330 - acid citric.

Părerile nutriţioniştilor asupra lor sunt însă împărţite: unii le-au declarat război deschis, alţii spun că nu sunt atât de "păcătoase". Un lucru e cert, spun la unison specialiştii: cu cât un aliment este mai simplu, cu atât este mai sănătos.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie, spune că ciocolata este, în general, periculoasă pentru sănătate. "E-urile din ciocolată produc dezechilibre, mai ales pe termen lung, nu neapărat efecte imediate. Cu toate acestea, întreaga industrie de gen se bazează pe astfel de aditivi şi conservanţi", explică specialistul.

Nutriţionistul Corina Zugravu spune că cei mai nocivi sunt coloranţii artificiali. "Nu poţi să spui despre E-uri că sunt rele sau bune, pentru că, în principiu, sunt acceptate prin lege. Multe sunt naturale. De exemplu, carotenul (din morcov) sau clorofila. Dacă tu vrei să mănânci cât mai simplu, cu puţini aditivi, este în regulă. De evitat ar fi, în general, coloranţii artificiali", recomandă Zugravu.

Ciocolata amăruie, recomandată

Cea mai sănătoasă ciocolată este cea amăruie, cu unt de cacao, fără alte grăsimi, care menţine inima sănătoasă. Cu cât procentul de cacao este mai mare, cu atât creşte numărul de calorii însă. Întrucât o cicolată poate ajunge şi la 600 de calorii, medicii dau dezlegare la maximum o jumătate de produs pe zi.

8 E-uri este cantitatea maximă de aditivi din ciocolata din comerţ. Nutriţioniştii spun că efectele apar pe termen lung: tulburări hepatice, digestive, afecţiuni nervoase, dereglări hormonale.

REŢETĂ IDEALĂ

"Ciocolata trebuie să conţină unt de cacao, nu grăsimi vegetale"

Garanţia unei ciocolate de calitate nu constă doar în numărul mic de "E-uri", ci şi în tipul de grăsimi şi procentul de cacao, spune medicul nutriţionsitul Corina Zugravu.
 
 Vorbiţi-ne despre aditivii identificaţi de ANPC. Sunt nocivi? 

Corina Zugravu: E420 sau sorbitolul dă un gust dulce, dar nu e nociv. E 270 sau acidul lactic este în regulă, mai ales că se găseşte şi în iaurt. E120 - acid carminic dă culoarea roşie şi se foloseşte mai mult pentru colorarea cremelor. Se extrage dintr-un gândac tropical, dar asta nu ar fi o problemă. Anumiţi oameni au însă alergie la carmin.

E200 sau acidul sorbic este folosit mai mult în mărcile de ciocolată cu adaosuri de fructe. Nu este grozav. Efecte imediate asupra sănătăţii nu are, dar au fost raportate efecte adverse pe termen lung. E1103 sau invertaza nu e un aditiv rău. Producătorii îl folosesc pentru a sparge zaharul în glucoză şi fructoză. Cum fructoza e mai dulce, fac această invertire pentru a îndulci compoziţia cu mai puţin zahăr.

În continuare, E322- lecitina din soia este un produs natural, la fel şi E 330 sau acid citric, care săracul, nu ştiu de ce are o aură aşa proastă, pentru că se găseşte şi în citrice, de regulă.

Care e cea mai bună ciocolată? Trebuie să ne uităm şi la E-uri, dar şi la grăsimi. Singura grăsime trebuie să fie untul de cacao, nu grăsimi vegetale sau hidrogenate. De regulă, astfel de grăsimi conţin ciocolatele ieftine, de pe tarabe, sau chiar din supermarket, cu gustul acela de plastic. Cea mai bună ciocolată este cea amăruie. Cu cât procentul de cacao este mai mare, cu atât este mai sănătoasă.

Care sunt beneficiile acesteia? Deşi nu se bucură de atâta succes, ciocolata amăruie are mulţi polifenoli, antioxidanţi mai speciali, care protejează vasele de sânge şi inima, menţinând elasticitatea arterelor, şi scad colesterolul rău. Studii recente au demonstrat că menţin funcţia cerebrală sănătoasă.

În ce alimente se găsesc cele mai periculoase E-uri?

Din gama aditivilor alimentari "interzişi" fac parte cei folosiţi pentru colorarea în galben şi roşu a sucurilor, gemurilor sau compotului şi chiar a muştarului. Ei pot complica boli deja existente sau chiar cauza cancer.

Aditivii alimentari sau E-urile sunt adăugaţi pentru a "ameliora" gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenţa la alterare a alimentelor sau băuturilor. Deşi unii asociază sintagma "E-uri" cu substanţe periculoase, trebuie să ştiţi că există şi aditivi care nu reprezintă un risc, dar nici nu este nevoie expresă de ei.

"Aditivii nu sunt nici necesari organismului şi nici nu au o calitate nutriţională superioară produselor tradiţionale, naturale. Totuşi, majoritatea aditivilor alimentari sunt în general inofensivi însă consumul lor în cantităţi mari sau a celor cu proprietăţi toxice şi chiar cancerigene, poate determina alergii, stări de oboseală, greţuri, dureri de cap, palpitaţii, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni grave", atenţionează Mihaela Gribovschi, medic nutriţionist la Centrul Medical Unirea din Cluj-Napoca.

De aceea, atunci când mergeţi la cumpărături citiţi cu atenţie etichetele alimentelor pentru a le evita pe cele care conţin E-uri periculoase sau cel puţin să limitaţi consumul lor.

Aditivii alimentari sunt împărţiţi în 24 de categorii, cele mai răspândite fiind: îndulcitori- care înlocuiesc zahărul, coloranţi - pentru a da o culoare mai apetisantă, acidifianţi - dau un gust uşor acid, corectori de aciditate - cresc sau diminuează aciditatea, emulsificatori - asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare, conservanţi - întârzie sau impiedică alterarea alimentelor.

Acestora li se adaugă corectorii de gust şi de miros care îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor, propulsorii - gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje, antioxidanţii - limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul.

Cei mai periculoşi aditivi

Printre cele mai periculoase E-uri se numără E102 sau tartrazina, un colorant galben, foarte nociv, care se găseşte în băuturi, muştar şi gem. Acesta poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronşic.

Exoticul Sunset yellow sau colorantul galben E110 poate avea efect cancerigen. El se găseşte în dulciuri, prăjituri, budinci. Nici colorantul E120 nu este lipsit de vină, acesta fiind responsabil pentru provocarea alergiilor.

E124, un colorant roşu care se găseşte în mezeluri este un aditiv toxic, ce produce tumori pe glanda tiroidă.

"Mezelurile, în special parizerul, crenvurştii, băuturile răcoritoare şi preparatele conservate cu substanţe chimice (în special supele la plic sau alimentele afumate) conţin cele mai multe E-uri din categoria celor periculoase", explică nutriţionistul Mihaela Gribovschi.

Există şi substanţe incriminate ca având o contribuţie semnificativă la apariţia diferitelor tipuri de cancer.

"Din categoria celor "răi" fac parte E131, E123, E142 (coloraţi), E211 (conservant) interzis în SUA, dar permis la noi. Cel din urmă se găseşte în unele băuturi răcoritoare, la fel ca E213, E214, E215. Şi potenţiatorii de gust şi aromă (rinoglucidele) întră în categoria aditivilor care influenţează apariţia cancerului, în special la nivelul tractului digestiv, al ficatului, căilor biliare sau al pancreasului", avertizează nutriţionistul.

E-uri cu nivel mic de pericol
Lista aditivilor care au un grad mediu de periculozitate este mult scurtă, dar şi aici, cap de listă sunt tot coloranţii galbeni şi roşii, respectiv E110 şi E123.

"Aceşti aditivi sunt folosiţi în sucuri, dulciuri, prăjituri, jeleuri, brânzeturi prelucrate prin topire, ei fiind consideraţi mai puţin periculoşi decât tartrazina şi eritrozina", detaliază specialiştii Puia Negulescu şi Gheorghe Mencinicopschi în cartea lor "Alimente pentru o viaţă sănătoasă. Ghid de prevenţie şi terapeutică". Acestora li se adaugă tiabendazolul (E233), folosit ca şi conservant în sucurile citrice.

Există şi aditivi care nu afectează sănătatea organismului. Din această categorie face parte E306 sau vitamina E, un antioxidant natural sau de sinteză, cu rol bine determinat în protecţia antioxidativă a grăsimilor, pe care îl găsim în ficat, ouă, peşte, soia. Şi vitamina C sau lecitina sunt aditivi alimentari care nu au efecte negative asupra sănătăţii.

TOP

E-uri pe care să le evitaţi

• E110

Sunset yellow - colorant galben Cancerigen
Se găsesc în: dulciuri, prăjituri, budinci, sucuri

• E123

Amarant - colorant roşu Cancerigen, interzis în SUA şi Rusia
Dulciuri, jeleuri, branză topită

• E124

Ponceau 4R - colorant roşu Toxic, interzis în SUA
Mezeluri

• E127

Eritrozina - colorant roşu Provoacă cancer al tiroidei la animale, posibil şi la om
Alcool, îngheţată, prăjituri, bomboane, sucuri răcoritoare

• E128

Roşu 2 G - colorant Mutagen şi toxic. Interzis în SUA şi Australia
Carne de hamburgeri

• E211

Acidul benzoic şi derivaţii săiPosibil cancerigen, interzis în SUA, dar permis la noi
Unele băuturi răcoritoare

• E220/E228

Sulfiţi - conservanţi Provoacă alergii
Carne de hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, vin, oţet de vin

• E231

Ortofenilfenol - conservant Toxic, posibil cancerigen. Interzis în SUA şi Australia.
Cirtice

• E233

Tiabendazol - conservanţi Toxic. Interzis în Australia
Citrice

• E249/E252

Nitraţi şi nitriţi - conservanţi Posibil cancerigen
Mezeluri şi alimente conservate prin sărare, brânză

• E320

Butil-hidroxi-anisol BHA-conservant Posibil cancerigen
Conservant, cartofi deshidrataţi, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, gumă de mestecat

• E425

Glucomanan - agent de texturăToxic respirator
Jeleuri

• E621

Glutamat monosodic MSG Provoacă efecte neurotoxice
Condimente, supe concentrate

• E95

Acetsulfam K - îndulcitor Posibil cancerigen, interzis în SUA
Gumă de mestecat, produse zaharoase, băuturi răcoritoare

• E954

Zaharină - îndulcitor Posibil cancerigen
Gumă de mestecat, produse dulci, băuturi răcoritoare

Cele mai nocive mărci de ciocolată din România

Nutriţioniştii recomandă părinţilor să înlocuiască zahărul din dulciuri, cum ar fi şi ciocolata, cu zahărul din natură, precum cel ce se regăseşte în fructe.

Unul dintre dulciurile preferate de adulţi, dar mai ales de copii este ciocolata. Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS) au avut o curiozitate: să afle câte E-uri conţin mărcile de ciocolată puse în vânzare pe piaţa autohtonă.
Aceşti aditivi sunt blamaţi în totalitate de nutriţionişti, care recomandă înlocuirea dulciurilor oferite copiilor cu fructele şi legumele. Metoda de lucru a celor de la "Protecţia Consumatorului" după care au întocmit clasamentul ciocolatei în funcţie de numărul de E-uri a fost simplă: s-a luat eticheta şi s-a calculat numărul de substanţe considerate dăunătoare care se află în conţinutul acestor dulciuri.

"Scopul acestei acţiuni a fost acela de a atrage atenţia consumatorilor asupra importanţei citirii informaţiilor pe care le au la îndemână", a subliniat Alexandra Machitescu, reprezentant relaţii publice în cadrul organizaţiei.
Novatini şi Poiana - opt E-uri, Anidor şi Lindt – zero E-uri
Conform studiului, pe primul loc în acestă ierarhie a E-urilor conţinute de ciocolată, cu maximul de opt, se afla Novatini (cu cremă căpşuni şi friscă) şi Poiana (cu lapte şi cremă cu aromă de vişine). Şapte E-uri conţin: Primola Fresh Cherry, Primola Fresh Lemon, Novatini (cea cu caramel şi cea cu vişine) şi Heidi Grand Or Florentine.
În schimb, Primola Fresh Mint, Novatini Cappuccino, Africana (cu cremă de capşune), Africana (cu cremă de rom) şi Poiana (cu frişcă şi căpşune) au în compoziţie câte şase E-uri.
Cinci astfel de aditivi conţin Schogetten, Anidor (Croquant – lait and folie noisettes şi amer), Primola (cu caramel sau cu căpşuni), Novatini (cu coniac şi cu rom), Africana (cu cremă de banane) şi Milka Raspberry Cream.

În continuare urmează Africana (cu cremă de cappuccino), Poiana (varianta simplă, cea cu cremă de caramel şi cea cu cremă de lichior), Amaretto, Dark Orange, Heidi Gourmette Heidi Cherry, Carrefour – Chocolat noir fără zahăr, cu câte patru E-uri.
Alte 37 de mărci de astfel de dulciuri au doar "un E".

În schimb, Anidor Intense Noir cu 80% cacao, Anidor Charme Noir cu 70% cacao, Lindt (ciocolată albă cu migdale), Lindt (ciocolată amăruie cu migdale) şi Lindt (lapte 44%, ciocolată amară 22% cu alune) nu conţin niciun E.
“Astfel de dulciuri trebuie înlocuite cu legume şi fructe"
În ceea ce priveşte ciocolata, medicul nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi ne-a declarat că acest produs este în general periculos pentru sănătate, mai ales pe termen lung.

"E-urile din ciocolată produc dezechilibre ale organismului mai ales pe termen lung, nu produc neapărat efecte imediate. Trebuie să ne ferim de astfel de substanţe care nu fac bine sănătăţii. Cu toate acestea, întreaga industrie de gen se bazează pe astfel de aditivi şi conservanţi", a explicat specialistul.
Cei mai des întâlniţi aditivi din compoziţia ciocolatei sunt: E420 sorbitol, E 270 acid lactic, E120 - acid carminic, E200 - acid sorbic, E1103 invertază, respectiv E322 - lecitină din soia, E476 poliglicerol poliricinoleat şi E 330 acid citric. Dintre cei opt, primii cinci sunt consideraţi periculoşi pentru sănătate.
"Aceste E-uri sunt nocive şi periculoase. Eu aş recomanda părinţilor şi bunicilor să nu mai dea copiilor dulciuri, să înlocuiască total dulciurile cu fructele. Sigur, copiii cer dulciuri, dar trebuie educaţi că adevăratele dulciuri sunt cele din fructe, nu cele din astfel de produse. De vină pentru că se consumă dulciuri de la vârste fragede este şi mediul familial", este de părere Gheorghe Mencinicopschi.
E-urile nocive provoacă alergii şi tulburări ale ficatului
Printre pericolele care pândesc organismul în urma consumării acestor substanţe considerate suspecte se regăsesc alergiile, dereglările hormonale, tulburările hepatice, bolile intestinale şi ale ficatului, tulburări ale tubului digestiv, tulburările nervoase şi creşterea colesterolului.

Aditivul sorbitol E420 din ciocolată are mai multe întrebuinţări în industria alimentară şi este întâlnit în multe produse. O cantitate mare de E420 consumată poate provoca probleme ale intestinelor şi dureri de stomac.

În schimb, E476 este folosit doar în alimentele sărace în grăsimi sau în dulciuri pe bază de cacao, cum ar fi ciocolata. La animalele de laborator a produs efecte hepato şi nefrotoxice.
În ceea ce priveşte E270 (acidul lactic), nu ar trebui dat bebeluşilor sau copiilor mici, deoarece aceştia nu au încă dezvoltate enzimele care să metabolizeze aceste forme de lactaţi.
Acidul carminic (E120) produce o creştere a hiperactivităţii. Se mai utilzează în cosmetică. E200 se află în unele alimente şi se regăseşte şi sub formă de acizi graşi naturali. Poate produce iritaţii dermice, alergii, distruge vitamina B12. Consumul frecvent nu este recomandat.
"Eu aş recomanda părinţilor să nu mai dea dulciuri copiilor, acestea să fie înlocuite cu fructele.“
GHEORGHE MENCINICOPSCHI, nutriţionist
2 mărci de ciocolată
au reuşit recordul negativ de a avea opt E-uri în compoziţie
SFAT
"Utilizează ce este înscris pe etichetă"
Aceasta este recomandarea oferită de reprezentanţii ANPCPPS. Astfel, pe lângă sfatul dat consumatorilor de a observa numărul de E-uri din dulciuri şi din orice alt tip de produs alimentar, se mai recomandă să se verifice de asemenea şi conţinutul caloric .
Nu în ultimul rând, trebuie urmărit şi ce proteine, glucide, lipide, lipide saturate şi sodiu au ciocolatele cumpărate de pe raft. "Fii un consumator informat şi utilizează informaţiile pe care le ai la îndemână, chiar pe etichetă!", este sfatul acordat consumatorilor de către ANPCPPS.
Organizaţia pune la dispoziţie şi website-ul e.o9atitudine.ro, accesibil de pe computer sau telefonul mobil, prin intermediul acestuia consumatorul putând afla uşor ce tip de E-uri (conservanţi, aditivi etc.) conţin produsele pe care le achiziţionează. Mai multe informaţii despre astfel de studii se găsesc pe pagina www.teste-comparative.ro şi protectia-consumatorilor.ro.

Îngheţata, o bombă calorică. Cum alegi una mai sănătoasă

O îngheţată medie de vanilie, cu toping şi bucăţi de ciocolată are la fel de multe calorii cât trei hamburgeri mari. Medicii explică cum se poate totuşi cumpăra sau prepara o îngheţată cu puţine calorii.

Iaurtul îngheţat preparat acasă sau luat de la gelaterie, îngheţata ambalată sau servită la restaurant, sorbetul sau ice-pop-urile – toate sunt deserturi apetisante şi răcoroase de vară. În ciuda satisfacţiilor de moment, ele pot avea efecte nocive pe termen lung.

"Ca orice alt desert, îngheţata e purtătoare de calorii, conţine lapte, zahăr, ouă, deci atenţie pentru cei care au surplus ponderal sau dereglări metabolice de tipuldiabetului", avertizează nutriţionistul Eduard Adamescu, de la Cabinetul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Moşilor" din Bucureşti.

Nici copiii nu trebuie să exagereze. Din cauza caloriilor în exces, micuţii riscă să se îngraşe.

Alegeţi topinguri naturale

Îngheţatele asortate, cu diverse topinguri pot fi adevărate bombe calorice. O îngheţată de vanilie de dimensiuni medii, cu bucăţi de ciocolată sau prăjituri şi toping de caramel are la fel de multe calorii ca şi trei hamburgeri de dimensiuni mari. Cu toate acestea, ele sunt recomandate în locul celor ambalate. Acestea din urmă conţin o cantitate mare de conservanţi nocivi pentru organism.

Pentru a reduce numărul de calorii, comandaţi mai puţine cupe şi alegeţi topingurile naturale. Specialiştii vă recomandă să optaţi pentru topinguri cu fructe proaspete sau nuci. Fructele conţin vitamine şi fibre, iar nucile proteine şi grăsimi nesaturate.

Mai puţină culoare = mai sănătos
O îngheţată cu o aromă specială este mai nesănătoasă decât un toping cu aceeaşi aromă. De exemplu, o cupă de îngheţată cu ciocolată şi alune are mai multe calorii şi glucide decât o porţie de iaurt îngheţat de ciocolată cu toping de unt de arahide. Atât în cazul îngheţatei, cât şi în cel al topingului, trebuie să dăm atenţie însă culorii. O culoare intensă înseamnă o cantitate mare de aditivi alimentari. "Cu cât este mai puţin colorată, cu atât mai bine", menţionează nutriţionistul.

Nou-apărute pe piaţa din România, îngheţatele light sunt recomadate persoanelor care au probele cu greutatea sau care suferă de boli ce nu le permit să consume zahăr. Astfel de îngheţate ar trebui să conţină cu 50% mai puţine grăsimi sau cu 33% mai puţine calorii decât îngheţata obişnuită.

Există însă şi siuaţii în care caloriile unei îngheţate light le depăşesc pe cele ale unei îngheţate obişnuite (deşi au mai puţine grăsimi).

ALTERNATIVĂ

Renuţaţi la ice-popuri, încercaţi iaurtul îngheţat

Cosumate în general de copii, ice-pop-urile nu au grăsimi deloc. Au în schimb foarte mult zahăr şi cantităţi mari de colorant. Cele mai multe astfel de deserturi sunt realizate din apă colorată cu zahăr. Înainte de a le cumpăra, citiţi cu atenţie etichetele. Căutaţi printre ingrediente fructe şi fibre şi respingeţi produsele cu indulcitori aditivi, ne îndrumă specialiştii.

Medicii propun ca alternativă la îngheţatele cu aditivi şi mult zahăr, iaurtul îngheţat. Acesta are mai puţine grăsimi decât îngheţata (este realizat din lapte, nu din frişcă), dar poate avea mai mult zahăr, dacă se alege un iaurt cu fructe. Ca alternativă sănătoasă, nutriţioniştii recomandă să cumpăraţi un iaurt ce conţine o cantitate redusă de glucide şi lipide şi să îl lăsaţi la îngheţat în congelator. “Iaurtul este un aliment de bază care, în general, are mai puţine calorii decât îngheţata", precizează nutriţionistul Eduard Adamescu.

 Bombele ascunse în magazinele de dulciuri

Dacă descifrezi etichetele produselor pentru copii ţi se pune un nod în gât. Cei mici înghit zahăr cu polonicul. E o sinucidere în masă.

Ce ne-ai adus dulce?". Este prima întrebare cu care vă întâmpină copiii în timp ce se încolăcesc în jurul sacoşelor, când aţi ajuns acasă. În sezonul cald, un puşti de 7 ani poate topi lejer 100 de îngheţate. Într-un an, prin stomacul său trec sute de ciocolate, de croissante, mii de bomboane, rulade cu cremă, napolitane glazurate şi butoaie întregi de suc.

Uitaţi-vă la copilul dvs. cât e de mic. Are 25 de kilograme. Ştiţi cât zahăr îngurgitează într-un an? Aproape cât greutatea lui corporală. Dacă nu v-aţi lămurit, luaţi un sac de 25 kg de zahăr, tăiaţi- i sfoara cu un cuţit şi deşărtaţi- l pe gâtul copilului.

Raioanele de dulciuri din supermarket- uri te copleşesc. Tot ce vă fură ochii e făcut din sinteză. Magazinul de dulciuri e un laborator de chimie. Glucoză/dextroză înseamnă de fapt sirop de porumb. E substanţa fundamentală în industria alimentară, e o matrice ascunsă sub o mie de chipuri.

Tort proaspăt care expiră peste cinci luni

Sunt prăjituri în supermarket a căror perioadă de valabilitate te lasă cu gura căscată. Am văzut tort de cacao, ambalat în cutie de carton, care expiră la mijlocul lui decembrie. Iar acum suntem în iulie. Eticheta este compoziţională, nu cantitativă. Doar specialiştii ştiu că ingredientele sunt trecute în ordinea ponderii în aliment. Tot timpul zahărul va fi în frunte, dar nu veţi primi decât foarte rar informaţii despre cantitatea exactă.

Tortul cu cacao are 55,5% carbohidraţi la suta de grame. "60% este făina, iar 40% sunt zaharuri simple cu absorbţie rapidă: zaharoză, fructoză, dextroză. Sursa acestora este siropul de porumb", explică cercetătorul Gheorghe Mencinicopschi, rugat să descifreze etichetele dulciurilor.

Tortul are 1 kg. 250 de grame sunt doar zaharuri simple. Sunt calorii goale care nu hrănesc, ci golesc organismul de vitaminele B, de magneziu şi crom. În ficat se tran sformă în grăsimi. O parte se depozitează ca ţesut adipos, colăceii de pe burtă, iar o altă parte devine colesterol rău, care în 20-30 de ani duce spre ateroscleroză, adică spre infarct miocardic sau accidente cerebrale.

Cu analiza tortului de cacao ajungem la E-uri. Cu zecile: umectanţi, sorbitol, agenţi de reglare a acidităţii, emulgatori, conservanţi, sorbat de potasiu. Apoi: cremă grasă (28% din totalul produsului, adică tot zaharoză), margarină, arome artificiale şi, în sfârşit, cacao. Conform etichetei, tortul are numai 5-6% cacao, adică foarte puţin.

Analiza nutriţională te bagă în sperieţi. Densitatea energetică este foarte mare (peste 480 kcal/100 g), deci acest tort este o bombă calorică. Practic, dacă un copil înghite 200 g din acest tort, nu va mai mânca nimic toată ziua. În schimb, aportul nutritiv este zero.

12 linguriţe de zahăr într-un pachet de biscuiţi

Trecem la cremele de ciocolată tartinabile. Zahărul e pe primul loc, un borcan de 250 g are 40% zahăr. Asta înseamnă 100 g, adică, mai clar, 20 de linguriţe de zahăr. Luaţi un borcan gol şi puneţi în el zahăr cu linguriţa. Număraţi de 20 de ori. Apoi daţi-l copilului să-l mănânce gol. E acelaşi lucru. Ştiţi ce mai conţin cremele tartinabile? Margarină cât cuprinde. Iar conţinutul de cacao reprezintă doar 8%, informaţie scrisă mărunt-mărunt pe etichetă. Deci, când luaţi din frigider o cremă cu cacao, nu faceţi decât să ungeţi copiilor pe pâine nişte margarină cu zahăr.

O categorie largă de dulciuri sunt biscuiţii cu umplutură, unii mai pufoşi, alţii mai crocanţi. Pe etichetă sunt desenate fructele din care e făcută crema, dar imaginea este mincinoasă. În aceşti biscuiţi nu există nicio urmă de fructe. Am analizat nişte biscuiţi cu zmeură, foarte răspândiţi. Au 360 kcal/100 g, enorm din punct de vedere caloric, înlocuind un prânz cu mâncare adevărată. La aceşti biscuiţi, peste 50% din compoziţie este zahăr. Un singur pachet conţine 60 g de zaharuri (sirop de porumb), adică 12 linguriţe pe care un copil le ronţăie în câteva minute.

Crema e făcută din suc concentrat, deci nu din fructe. Apoi urmează aditivii: acid citric (potenţează efectul conservanţilor şi determină vioiciune, hiperactivitate), acid malic (un E foarte păcătos), carmin (colorant extras din insecte), agenţi de afânare şi alte E-uri.

Arome natural identice, adică artificiale

Croissant-ele, pe care copiii le îngurgitează mai ales la şcoală pe post de pacheţel, sunt ca bombele artizanale. Încap în buzunar şi au efect devastator. Un singur croissant conţine 30 de grame de zahăr (6 linguriţe). Un copil îl înfulecă în cel mult un minut. Un croissant are 380 kcal/100 g, mănânci şi faci ca racheta. E doar aluat şi zahăr, niciun aport nutritiv.

În această faună, ruladele cu cremă sunt considerate printre cele mai sinistre dulciuri. Se vând în bucăţi de 500 g, iar 50% e numai zahăr. Mai sunt şi drajeurile, pe a căror etichete scrie "arome natural identice", adică un mod foarte complicat de-a spune că, de fapt, sunt artificiale. Au E-uri şi mult temutul colorant azoic, obţinut din sinteză chimică pură. Are culoare galbenă şi e un mare duşman al omului, toată literatura de specialitate imputându-i efectul can cerigen.

Mai există şi tot felul de prăjiturele împachetate în staniol colorat. Se vând la 50 g, adică două guri şi-ai încheiat socoteala. Peste 50% din conţinut e zahăr şi au 440 kcal/100 g, adică tot "bombe calorice". Mai conţin umectanţi şi pe o etichetă a apărut propilen-glicolul, nimic altceva decât substanţa folosită ca antigel de maşină. Chimie de înalt nivel. Poftă bună!

Sucurile: zahăr cu polonicul

Jeleurile gumate fac ravagii printre copii. Pe pungi scrie că sunt de cireşe, de portocale, de ananas, de orice fel de fructe proaspete şi gustoase vreţi. Dar la ingrediente scrie foarte mărunt că aromele concentrate sunt obţinute din concentrat de morcov negru şi ridiche. Nici pomeneală de-un fruct, gustul şi aroma sunt obţinute chimic. 67% din jeleuri reprezintă zaharuri (veşnicul sirop de porumb). O treabă ingenioasă este că E-urile sunt menţionate cu denumirile lor ştiinţifice, ca să nu te prinzi.

Pentru un expert în alimentaţie, sucurile sunt ca o migrenă puternică. Cu mici excepţii, sucul e făcut din apă, enorm de mult zahăr, arome şi coloranţi artificiali. Pe eticheta unui răcoritor la 2 l, producţie internă, scrie 11 g zaharuri/100 ml. La doi litri intră un sfert de kil de zahăr. E ca şi cum aţi umple un PET de la chiuvetă şi apoi turnaţi în el 50 de linguriţe de zahăr. Începeţi şi nu vă mai opriţi. Şi apoi daţi copiilor acea apă cu zahăr s-o bea.

Am găsit 8 E-uri pe eticheta unei sticle de suc. Prea multe pentru o singură zeamă. Şi a apărut benzoatul, celebrul conservant care distruge drojdiile, interferează cu absorbţia vitaminelor din organism şi sensibilizează celulele intestinale. Benzoatul omoară tot în jur, chiar şi organismul-gazdă.

Toate sucurile conţin zahăr cât cuprinde. Dulcele în exces place mult papilelor gustative şi creează dependenţă. Daţi-i unui copil să înghită dulciuri şi să bea sucuri. Sau, mai simplu, băgaţi- i pe gât zahăr cu polonicul, că e acelaşi lucru. Două polonice dimineaţa, trei la prânz şi trei seara. Şi ultima informaţie: diabetul face ravagii în România şi se manifestă clinic abia după 10 ani de la instaurare, adică stă ascuns în trupul copiilor şi adolescenţilor. Copilul dv. cât dulce a mâncat azi?

SIROPUL DE PORUMB, O PUTERE MONDIALĂ

Interesele giganţilor din alimentaţie sunt protejate

Siropul de porumb are o încărcare glicemică foarte mare, suprasolicită pancreasul, care secretă o cantitate foarte mare de insulină şi se trece de la hiper- la hipoglicemie, adică iar ţi-e poftă de dulce şi, în câţiva ani, apare rezistenţa la insulină, adică diabet de grad 2.

Aşa se explică incidenţa tot mai mare a diabetului în România. Siropul de porumb este cel mai dulce zahăr natural din lume. Este foarte ieftin şi nu cristalizează, deci e ideal pentru industria alimentară.

"Nutriţional e un coşmar: dereglează echilibrul foarte fin dintre foame şi saţietate, adică măreşte apetitul şi predispune la obezitate. În plus, glucoza din sirop glicolizează hemoglobina, o caramelizează şi provoacă boli cardiovasculare", afirmă Mencinicopschi.

Oamenii n-au acces la informaţiile privind cantitatea substanţelor active dintr-un produs. Acum sunt obligatorii doar etichetele compoziţionale şi menţionarea alergenilor. Eticheta nutriţională este facultativă. Este una dintre cele mai mari bătălii pe care UE le are de purtat cu giganţii industriei alimentare.

EXPERIMENT

Sucul băut zilnic duce la boală

Un studiu autentic, nu inventat de presă, a fost realizat la începutul anului de către nutriţioniştii americani. 29 de bărbaţi sănătoşi, cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani, au fost puşi să bea câte două doze de suc pe zi, timp de trei săptămâni. În total, au avut de băut 42 de doze de suc, mult sub "capacitatea de absorbţie" a unui copil mare amator de băuturi dulci.

După numai trei săptămâni, s-a observat o creştere rapidă a nivelului de zahăr din sânge. Chiar consumul moderat al acestor băuturi cauzează schimbări ce pot fi periculoase pentru organism. Concluzia nutriţioniştilor a fost că obiceiul de a consuma zilnic o doză de suc poate duce la boli ale inimii şi diabet.

CIOCOLATA E DE FAPT MARGARINĂ

20 kg de zahăr înghite un copil într-un an

Cât zahăr mănâncă un copil într-un an, dacă e scăpat de părinţi la dulciuri? Plecăm de la premisa verificată în piaţă că aproximativ 50% din conţinutul pro duselor dulci reprezintă diverse forme de zaharuri. Un copil de 7 ani poate mânca 100 de îngheţate pe an (a 100 g fiecare), 70 de ciocolate (a câte 100 g), 100 napolitane (x 250 g), 70 de croissante (x 50 g), 100 de litri de suc (2 litri pe săptămână), 20 de pungi cu jeleuri (x 100 g) şi vreo 2 kg de prăjituri cu cremă. Cam 45 kg de dulciuri într-un an plus hectolitrul de suc. Transformat în zahăr, asta înseamnă 20 kg de glucide pure (vreo 54 g/zi).

"Pentru producători, prioritatea este calitatea senzorială, să aibă aspect frumos, să lucească, să aibă gust bun. Foarte puţine produse sunt promovate pentru valoarea nutriţională", afirmă Gheorghe Mencinicopschi.

Un singur exemplu, ciocolata comună este de fapt margarină şi zahăr. Aportul de cacao este 10-12%. O ciocolată veritabilă trebuie să conţină minim 70% cacao, unt de cacao, zahăr şi arome. Când o pătrăţică de ciocolată vi se topeşte în gură să ştiţi că, de fapt, ceea ce simţiţi e margarină.