TAINELE BOBOTEZEI

 De ce se întoarce Iordanul? Iisus, pe post de bac între maluri. Botezul ca scufundare în mormânt

În comparație cu arta cu subiect religios din Vestul catolic al Europei, mai ales din perioada Renașterii și a Barocului, unde predomină un realism „trupeș”, carnal, icoanele ortodoxe bizantine par sărăcăcioase, austere. Însă, în spatele aparențelor, se ascunde o splendidă bogăție de simboluri. O întreagă filosofie.

Iată, de pildă, icoana „Botezului Domnului”, la care ne închinăm în aceste zile: Iisus se află în apele Iordanului, iar malurile se înalță și aproape că se unesc deasupra capului Său, cuprinzându-L ca un mormânt. Pe un mal se află Ioan Botezătorul, reprezentantul lumii vechi (și al Vechiului Testament), pe malul celălalt se află îngerii care se închină lui Iisus, reprezentând Împărăția Cerurilor. Hristos face legătura dintre cele două maluri, așadar trecerea de la o lume la alta.
În registrul cel mai de sus, se vede un segment de cerc, reprezentând Dumnezeirea care s-a manifestat la Botez. Ea este pictată în culori închise, întrucât Dumnezeu nu poate fi văzut, nici cunoscut. Însă Slava lui Dumnezeu, da. Aceasta este pictată sub forma unor raze deschise la culoare. O rază care se pogoară până deasupra capului lui Iisus se împarte în trei ramuri, reprezentând Sfânta Treime și având la răscruce porumbelul ce-L semnifică pe Duhul Sfânt.

Faptul că malurile se îngustează în partea de sus (Iordanul pare a izvorî din Cer) și se lărgesc în registrul de jos al icoanei amintește că la Mântuire se intră pe „poarta strâmtă” și pe „calea îngustă” se merge către Viața adevărată, așa cum a spus Iisus în Predica de pe munte.
Lucrurile capătă o semnificație și mai bogată, dacă ne aducem aminte că, de Bobotează, preoții rostesc: „Te-au văzut apele, Dumnezeule, și s-au temut, Iordanul s-a întors înapoi”. Așadar, Hristos este cel care întoarce apele dinspre aval (largul lumii materiale, accesibile, dar trecătoare) spre amonte, spre Izvoarele Cerești.
Credincioșii care participă în fiecare an la sfințirea apelor Iordanului de către Patriarhul Ierusalimului spun că, pentru câteva clipe, râul curge invers, de la Marea Moartă (sărată) spre Marea Galileii (dulce), împlinindu-se, astfel, profeția din Psalmul 113 al lui David: „Ce-ți este ție, mare, că ai fugit? Și ție, Iordane, că te-ai întors înapoi?” Credincioșii prezenți la slujba de Bobotează, care au gustat din Iordan, spun că, pentru puțin timp, apele acestuia sunt sărate, iar nu dulci ca de obicei. Schimbarea curgerii apelor dinspre marea sărată potroacă, lipsită de viață, spre marea cea dulce, plină de pești și vegetație, arată că venirea lui Hristos întoarce cursul Lumii, al Istoriei, de la Moarte la Viață.
Apostolul Pavel dezvăluie că botezul reprezintă simultan Moarte și Înviere. Omul vechi moare pentru a învia spre viața veșnică. Adam cel păcătos este „îngropat” în „mormântul Botezului”, pentru a Re-Naște în Hristos din apă și din Duhul Sfânt.
Cuvântul „botez” vine de la grecescul „baptein”, a scufunda, a afunda. De aceea, pruncul trebuie scufundat complet (nu stropit, așa cum cer mulți părinți și cum, din păcate, de multe ori preotul se conformează) de trei ori, câte o dată pentru fiecare zi petrecută în mormânt de Mântuitor, înainte de Înviere. Chiar și în Occident, până în secolul XIV, botezul se făcea prin scufundare.