Stăpâna noastră! (O minune a Maicii Domnului)
În părțile Lombardiei trăiau doi
soți foarte credincioși care aveau multă evlavie la Maica Domnului.
Pentru aceasta, cuprinși de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al
casei lor icoana ei, cheltuind mulți bani pentru ca ea sa devină cât mai
frumoasă și mai măreață.
De fiecare dată când treceau prin fața
icoanei, se închinau cu respect și rosteau cântarea îngeresca:
“Bucură-te, Ceea ce ești plină de har, Marie…” Pentru acest obicei bun
la lor, Maica Domnului le-a trimis toate bunătățile cerești și
pământești. Viața lor era plină de fapte bune, trăind în pace cu toată
lumea. Din acestă pricină oamenii i-au numit “ pașnicii”. Acești
creștini binecuvântați aveau un copil de trei ani care, văzând pe tatăl
și pe mama lui că de fiecare dată se opreau înaintea icoanei Maicii
Domnului și se închinau cu evlavie, a încept să facă și el la fel.
Încet-încet a învățat și cântarea
îngerescă, pentru că o auzea în fiecare zi de la părinții lui. Copilul
însă nu se ruga din evlavie, ci dintr-o obișnuință bună, deoarece credea
că Maica Domnului, așa cum era zugrăvită stând pe tron, era Stăpâna
casei. Într-o zi , în timp ce se juca cu alți copii pe malul râului, din
lucrarea diavolului a căzut în adâncul apei. Copiii au vestit-o pe mama
copilului care, împreună cu vecinii, au alergat la râu. Doi bărbați au
sărit în apă, dar în ciuda nenumăratelor lor încercări, nu l-au putut
afla pe copil. Atunci mama copilului a alergat ca o nebună în josul
râului nădăjduind că îl va găsi acolo. Deodată îl vede pe copil în
mijlocul râului stând pe apă ca pe un scaun. Văzându-l, mama lui a
strigat cu nespusă bucurie :
– Copilul meu, ce faci acolo ? Ești bine
? – Sunt bine, mamă ! Stăpâna mă ține și de aceea nu mă tem ! Din
pricina bucuriei mama copilului nu a înâeles despre care Stăpână îi
spunea el. Doi bărbați au înotat până la mijlocul râului și au luat
copilul, pe care l-au dat înapoi mamei lui. Ajungând acasă și
întrebându-l cum s-a izbăvit de înec, copilul a răspuns: – Când am căzut
în apă, Stăpâna casei noastre (și copilul a artătat cu degetul spre
icoana Maicii Domnului) m-a scos din apă și m-a ținut până au venit
vecinii și m-au luat. Atunci toți cei care se adunaseră să audă cele
povestite de copil s-au închinat Maicii Domnului și s-au minunat de
iubirea de oameni și de milostivirea ei.
Toată noaptea au cântat tropare și
cântări de laudă în cinstea Maicii Domnului. Desigur cântarea cea mai
iubită de toți a fost : “ Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu