Predica la Sfantul Gheorghe
Hristos a-nviat!
Frati crestini, aseara si astazi am praznuit in chip
deosebit pe Sfantul mare mucenic Gheorghe. Biserica l-a laudat in
cantari frumoase si vrednice de el, pentru ca a meritat toata lauda, un
asemenea tanar general, cum a fost Sfantul Gheorghe care, pentru
credinta lui sincera in Mantuitorul Hristos, a patimit cele mai cumplite
chinuri din partea paganilor.
Din Viata spusa astazi la sfanta Liturghie, deja de
la acatistul din seara aceasta poate ca v-ati dat seama ce-a insemnat
aceasta mare personalitate crestina, Sfantul Gheorghe. Vreau sa va spun
numai atat din viata lui, ca a patimit sub Diocletian, ultimul mare
imparat pagan, insa mare prigonitor al crestinilor; si a patimit Sfantul
Gheorghe pe la anul 298. Era originar din Capadochia, maica sa fiind
din Palestina. Dupa patimile sale a fost inmormantat in Tara Sfanta, in
orasul Lida.
Foarte multi dintre calatorii care merg la locurile
sfinte au fost si la mormantul Sfantului Gheorghe si s-au bucurat
sarutandu-i icoana si racla cu moaste si lanturile cu care a fost legat
si chinuit in timpul patimirilor sale.
Cinstea lui insa este mai presus de fire, mai presus
de lume, in lumea lui Dumnezeu. Pentru ca el, impreuna cu ingerii si cu
toate puterile ceresti, se lauda acolo impreuna in cantari ingeresti,
cum noi, oamenii pamanteni, nu putem intelege. Acolo e lauda lui, pentru
ca si-a dat viata pentru Hristos, pentru Dumnezeu.
In seara aceasta as vrea sa va citesc ceva despre
mucenici, cum a fost si Sfantul Gheorghe. Pentru ca el a fost unul din
marii marturisitori ai lui Hristos, insa au fost foarte multi. El, ca si
Sfantul Sava Stratilat pe care-l praznuim maine, a fost ofiter superior
in armata romana. Insa au fost foarte multi recruti, tironi - cuvantul
tiron are sens de recrut in limba greaca, ca Sfantul Teodor Tiron -
foarte multi ostasi si foarte multi oameni de rand, tarani, muncitori
din toate categoriile care, cand a fost vremea marturisirii, cu foarte
mult curaj au spus: "eu cred in Dumnezeu". Si aceasta le-a adus moarte,
moarte crunta, insa prin asta s-au desavarsit si au devenit prietenii
lui Dumnezeu, cei care L-au marturisit in vremuri de grea cumpana pentru
viata lor.
Pentru acesti sfinti marturisitori plini de curaj,
avem un cuvant aici, inaintea noastra, rostit undeva in Asia Mica. In
Siria de un mare cuvantator al Bisericii, numit Sfantul Asterie,
episcopul Amasiei, care era un foarte mare iubitor de mucenici. El
traieste in perioada de indata dupa chinuirile lor, adica pe vremea lui
Constantin cel Mare, cand aceste chinuri au incetat. Si iata cuvantul
lui - cuvantul este ma: lung, insa am sa va citesc numai un fragment -
incepe asa:
Daca diavolul nu prigonea pe crestini, si n-ar fi
pornit razboi impotriva Bisericii, n-am fi avut mucenici. Iar daca n-ar
fi fost mucenici, viata noastra ar fi fost trista si fara sarbatoare.
Caci ce este egal in valoare cu aceste sarbatoii? Adevarata evlavie este
de a te inchina si de a cinsti pe cei care au suferit cu rabdare patimi
pentru Domnul, si care s-au pregatit pentru cea mai mare primejdie,
moartea.
Cei indeobste praznuiti - sfintii mucenici - au ajuns
corifei si inainte statatori. Oameni nemuritori din pricina vietii lor
frumoase, vesnic vii, pentru ca au dispretuit viata, au schimbat sangele
lor cu imparatia cereasca si au declarat corpul cel ispititor,
binefacator sufletului. Asa lucreaza vointa cea sfanta si buna, cand ea
este in om ca un conducator de care de lupta, cand i se supun ei toate
pornirile si miscarile si cand tine gandurile cu grija, ca pe niste
firauri, lovind pe cea salbateca si infranand pe cea care este peste
masura de iute, pentru ca nu cumva drumul vietii sa ajunga neordonat si
primejdios.
Mucenicii sunt nu numai dascalii unei bune vietuiri,
ci si acuzatorii pacatului. Daca acela a biruit prin rabdare para
focului, pentru ce tu nu imblanzesti prin castitate desfranarea? Daca
mucenicul nu avea nici o mila de bogatia si banii pe care i-a lasat,
pentru ce tu nu dispretuiesti putin argint pentru dreptate?
Sfantul Gheorghe avea o avere foarte mare, asa era pe
vremea aceea. Parintii ii murisera si inainte de a suferi martiriul, a
impartit toata averea lui la saraci. La asta se refera si Sfantul
Asterie. "Daca mucenicul nu si-a iubit rudele mai mult decat pe
Dumnezeu, ci s-a despartit de sotie, de copii si de cei mai dragi lui,
pentru ce nu osandesti prieteniile patimase si primejdioase, simpatia
pentru persoanele care intamplator au oarecare legaturi de familiaritate
cu tine, pentru ce treci peste dreptate, pentru ce spui ca este o
nebunie frica de Dumnezeu?
Daca mucenicul s-a dezbracat de trup pentru Dumnezeu,
pentru ce tu nu te lipsesti de o singura haina ca sa imbraci pe cel
sarac? Dar toate acestea, comparate unele cu altele, dovedesc felul
nostru rau de purtare. Asadar, sau sa ne rusinam de sfinti, ca de niste
dascali, sau sa ne temem de ei, ca de niste acuzatori.
Sa aratam ca viata noastra imita pe cei cinstiti de
noi. Sa avem un atata incredere in Dumnezeu, pe cata au avut sfintii
cand s-au supus poruncilor si au nadajduit cu tarie in fagaduintele lui
Dumnezeu. Caci noi oamenii suntem in asa fel formati de la natura, ca sa
ne purtam cu moliciune si fara hotarare fata de muncile care nu au nici
o rasplata si dimpotriva, sa ne ocupam de cele ce au de sfarsit
rasplata si cinste.
Din aceasta pricina, toti mucenicii au dat atentii:
cuvintelor evanghelice prin care Domnul indeamna pe sfintii Sai, zicand
asa: "Daca cineva Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor, voi
marturisi si Eu pe el inaintea Tatalui Meu cel din ceruri".
Intemeiati pe aceasta marturisire a Domnului,
mucenicii au suferit cu sufletul neschimbat ascutisul sabiei, au mers in
foc, fiecare si-a oferit spatele spre biciuiri, li s-au sfasiat
coastele cu varful unghiilor, au rabdat lanturi de fier si au fost dusi
in locuintele intunecoase ale inchisorilor; s-au topit de foame si s-au
vestejit de sete: ca niste pietre isi dadeau fetele lor celor ce-i
loveau; auzeau insultele ca niste surzi; taceau ca niste muti in fata
celor care-i insultau si batjocoreau; au fost expusi in fata gloatelor
si in teatre; erau purtati prin piata si prin for cu trupurile complet
goale si, ce e mai dureros, nu numai barbati, ci si femei.
Unii au fost arsi in foc, altii au inghetat din
pricina gerului, ne-au impartit faptele lor de vitejie in felurite
chipuri, pentru ca sa invinga chiar prin moartea lor.
Pentru aceea imbracam cu cinste evlavioasele lor
trupuri, vasele alegerii, uneltele fericitelor lor suflete, casele in
care au locuit filozofi. Le pastram ca pe niste odoare ele mare pret,
pentru toata viata, ne inarmam cu ele, ca si cu niste merite proprii.
Biserica se intareste cu mucenicii, dupa cum se
intareste un oras cu soldati viteji. Se fac in cinstea lor praznuiri
obstesti si ne desfatam de bucuria sarbatorilor. Cei cuprinsi de
greutati sau nenorociri omenesti, se grabesc ca la un alin la locul de
odihna al preafericitilor mucenici.
Din pricina indraznirii lor in fata lui Dumnezeu,
facem din ei mijlocitorii rugaciunilor noastre. La locurile de odihna
ale mucenicilor, saracii scapa de saracie, bolnavii sunt vindecati,
amenintarile puternicilor adorm. Sfintele lor locasuri de odihna sunt in
mare cinste. Astfel, ascultati aici: tatal sau mama isi ia in brate
copilul bolnav, lasa la o parte spitale si pe doctori, se refugiaza la
ajutorul unui om care n-a invatat medicina.
Venind la unul din mucenici, prin el se roaga
Stapanului a toate, intrebuintand aceste cuvinte catre mijlocitor -
ascultati o rugaciune catre martir: "Patimind pentru Hristos, roaga-te
pentru patima si boala! Avand indrazneala catre Dumnezeu, pune cuvant
bun pentru semenii tai. Chiar daca ai parasit viata aceasta a noastra,
roiuri cunosti suferintele omenesti. Te rugai si tu altadata
mucenicilor, pe cand nu erai mucenic. Atunci cand cereai, dobandeai;
acum, pentru ca ai, da! In cinstea ta, cere pentru noi folos si castig.
Sa fim vindecati prin rana ta, dupa cum tu ai fost vindecat prin rana
lui Hristos".
Altul care voieste sa se insoare, face inceputul
casatoriei sale printr-o rugaciune catre mucenici. Cine vrea sa plece in
calatorie cu corabia, nu ridica ancora corabiei inainte de a chema in
ajutor pe sfintii mucenici si pe Stapanul lor, pe Stapanul marii. Locul
de odihna al mucenicilor este un camin otaresc, pentru cete de saraci si
siruri de sarmani. Mucenicii sunt cautati pretutindeni, pe uscat si pe
mare, si nu au frica de nimeni, acesti sfinti ai lui Hristos, numai de
Hristos Domnul se temeau, sa nu greseasca cu viata lor.
"Asa sunt mucenicii. Cum erau insa tiranii si
ucigasii ior, cate gandeau lucruri grozave despre ei, care se laudau cu
trufie si nu cunosteau pe Stapanul lor?" Iata cum erau ucigasii: "mugeau
mai infricosat decat leii, alergau mai iute decat leoparzii, sfasiau
mai rau decat ursii, varsau sange mai mult decat lupii, vicleneau ca
vulpile. Acum insa zac mai netrebnici decat cei cu adevarat morti;
uitarea a cuprins viata lor."
Au fost imparati, cum a fost Diodetian si alti
imparati. Acest mare criminal, acest varsator de sange a murit ca un
netrebnic, totdeauna era zguduit de frica, tremura; avea un palat la
Spoleto, pe malul Marii Mediterane, in Croatia de astazi si acolo
tremura ziua si noaptea, mereu veneau valuri de sange, valuri de chinuri
ale constiintei care il mustrau pentru ce-a facut toata viata lui ca
imparat. Si altii au murit mancati de viermi sau rosi de alte chinuri
launtrice.
Asa au murit acesti ucigasi ai crestinilor. Este o
carte intreaga a lui Lactantiu, "Despre moartea celor care au
persecutat"; acest Lactantiu a trait pe vremea Sfantului Constantin cel
Mare, ii cunostea, o parte din ei traiau sau murisera sub ochii lui.
"Celor chinuiti de ei insa le-a urmat o amintire
nestearsa si o lauda nemuritoare. Cei mai in varsta au primit de la
batrani povestiri despre viata si suferintele mucenicilor si au predat
cultul mucenicilor la randul lor, bunicul - nepotului, tatal -
copilului, asa ca au facut nemuritoare lauda.
In chipul acesta viata pastreaza din generatie in
generatie aceste sarbatori ca pe o mostenire nefurata, dar mai bine zis
ca pe un bun de mare pret, mai scump decat mostenirile pamantesti.
In adevar, averile mostenite sau sunt furate de hoti,
sau sunt luate de dusmani ca prada de razboi, sau se pierd din pricina
vitregiei vremurilor, pe cand praznuirea barbatilor sfinti nu este
intrerupta nici intr-un an, atat timp cat vor fi ani, cat va curge
timpul, cat va avea cerul soarele, cat va hrani pamantul fiintele sale,
iar marea vietatile ei.
Adevarat vorbim, chiar cand vor inceta de a mai fi
stihiile lumii acesteia, slava mucenicilor si a dreptilor nu se va
stinge, nici nu va pieri vreodata impreuna cu creatia si cinstea
cuvenita lor.
Dimpotriva, atunci mai mult va inflori slava lor,
caci este mutata spre viata cea nemuritoare a omenirii, viata cereasca".
Frati crestini, ati desprins din aceasta lauda a
mucenicilor caracterul general in care au fost mari marturisitori,
acesti sfinti, cu pretul vietii lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu