marți, 17 aprilie 2012

SURPRINZĂTOR. Topul celor mai sănătoase "E-uri"



Vitaminele de sinteză B2, C şi E sunt aditivi benefici, iar licopenul sau luteina sunt coloranţi alimentari naturali, care nu dereglează organismul şi nu sunt cancerigeni.
Prăjiturile și produsele de patiserie conțin și E-uri bune - vitamina C și un colorant natural numit „roșu de sfeclă”

Nu toate E-urile sunt dăunătoare sănătăţii. Sub aceeaşi denumire sunt ascunse şi substanţe inofensive pentru organism, dintre care unele pot avea chiar beneficii: vitamine de sinteză, care au proprietăţi similare celor care provin din surse naturale, coloranţi extraşi din fructe, legume şi diverse plante şi lecitina, despre care se spune că ajută la îmbunătăţirea memoriei.

Vitamine ascunse sub numele de E-uri

1. E300 - vitamina C. Este un aditiv cu proprietăţi antioxidante, care se găseşte în pâine, aluaturi, prăjituri, cereale pentru micul dejun, sucuri, suplimente alimentare şi chiar vin.


Vitamina C ajută organismul să ardă mai multe grăsimi în timpul antrenamentelor, ajută la regenerarea ţesutului, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, protejează organismul de acţiunea radicalilor liberi, creşte absorbţia fierului din alimente şi stimulează sistemul imunitar.

2. E101 - vitamina B2. Vitamina B2 este cunoscută sub numele de riboflavină şi este folosita drept colorant alimentar. E101 are şi efecte benefice.

"Reduce severitatea şi frecvenţa migrenelor, ajută la funcţionarea glandei tiroide şi a metabolismului, menţine sănătatea părului, reglează secreţia de sebum şi combate oxidarea", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie.

3. E306 - vitamina E. Este un aditiv considerat inofensiv şi este folosit în uleiuri ca să nu râncezească. Surse naturale de vitamina E sunt: ouăle, laptele şi carnea.

4. E160a(ii) - beta-caroten. Este substanţa care conferă morcovului culoarea portocalie. Aditivul este un colorant natural, galben-portocaliu, care se transformă în vitamina A.

"Atenţie însă, fumători! Studiile au demonstrat că beta-carotenul poate creşte riscul de cancer pulmonar, însă doar în cazul fumătorilor", avertizează specialistul.

Coloranţii care nu dăunează sănătăţii

5. E100 - curcumina. Curcumina este o substanţă care se extrage din rădăcina de curcumă (înrudită cu ghimbirul), care are culoare galbenă şi este folosită ca un colorant.

S-a dovedit că are efect antiinflamator şi poate atenua simptomele psoriazisului şi eczemelor şi poate reduce numărul polipilor de colon.

6. E160d - licopen. Licopenul pentru uz comercial este un colorant roşiatic, extras din tomate şi folosit îndeosebi în pasta de tomate şi alte produse de culoare roşie.

Protejează pielea împotriva ultravioletelor, ajută la controlul crizelor de astm şi are proprietăţi anti-cancer.

7. E161b - luteina. Luteina este extrasă din petale de gălbenele şi este folosită ca şi colorant alimentar.

"Luteina protejează sănătatea ochilor şi poate reduce riscul declanşării cataractei, menţine sănătatea pielii şi previne apariţia ridurilor prin creşterea nivelului de hidratare şi menţine sănătatea inimii", subliniază Mencinicopschi.

E-uri care conservă memoria

8. E163 - antocianinele. Sunt coloranţi naturali. Se găsesc în compoziţia produselor lactate, jeleurilor, dulciurilor, băuturilor răcoritoare şi supelor de legume.

"E163 este, de obicei, extras din coaja strugurilor sau din varza roşie. Ajută la prevenirea celulitei şi ridurilor, protejează sănătatea sistemului cardiovascular şi ameliorează artrita reumatoidă graţie proprietăţilor sale antiinflamatorii", adaugă Mencinicopschi.

9. E162 - "roşu de sfeclă". Este tot un colorant natural, care se extrage din sfeclă roşie. Substanţa se găseşte în produse precum sucuri, lichioruri, prăjituri, bomboane si produse de cofetarie. Este inofensiv, dar trebuie administrat cu restricţie la copiii mici şi la preşcolari.

10. E322 - lecitină. Se găseşte în ciocolată, iar studiile arată că îmbunătăţeşte memoria şi menţine creierul în priză.

Niciun comentariu: