PREDICĂ LA DUMINICA A III-A DUPĂ PAŞTI
Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe
Hristos a înviat!
Fraţi creştini,
Sfânta noastră Biserică
prăznuieşte astăzi duminica sfintelor femei mironosiţe. Sfinţii părinţi
au găsit de cuviinţă ca în această duminică să se facă pomenirea
sfintelor femei mironosiţe dimpreună cu Iosif şi Nicodim cei care au
îngropat trupul Domnului Hristos. Este impresionant şi vrednic de toată
lauda curajul acestor femei credincioase. Fapta lor dovedeşte dragoste,
devotament, iar mai mult decât orice, recunoştinţă.
Dacă pentru Domnul Hristos Săptămâna Patimilor a fost durere
şi suferinţă, acelaşi lucru putem spune şi despre aceste femei
binecuvântate care împreună cu Maica Sa au petrecut o săptămână plină de
lacrimi şi jale până la Învierea Izbăvitorului din mormânt. Şiroaie de
lacrimi le-au curs din ochi încă din Betania, când Mântuitorul se
despărţea de Prea Curata Sa Maică şi mergea la Ierusalim ca să
pătimească. Prea Curata Fecioară a fost însoţită, mângâiată şi
înconjurată întotdeauna de aceste minunate femei. Să urmărim mai
îndeaproape rolul ce l-au jucat aceste sfinte mironosiţe în vremea
Patimilor lui Iisus.
Când toţi ucenicii s-au împrăştiat de frica iudeilor, ele au
fost martore la toate cele întâmplate pe dealul Golgotei. Priveliştea
răstignirii a trei oameni este un lucru destul de însemnat ca să atragă o
mare mulţime de popor acolo. Unii veniră din ură înverşunată ca să vadă
cum scapă de cel mai mare duşman al lor - Iisus. Aceştia erau preoţii,
cărturarii şi fariseii. Alţii veniseră din curiozitate şi aşa în scurt
timp s-au unit cu toţi în batjocuri, în cuvinte şi în gesturi împotriva
lui Iisus. Unii strigau, alţii scoteau limbile strâmbându-se spre Iisus,
iar alţii clătinau cu capetele şi şuierau un fel de "Huo!, cum se zice
la cineva care e vrednic de hulă. Niciodată omul nu s-a arătat mai rău
ca atunci. Tot iadul se strânsese în acel loc ca să-i îndemne să-L
hulească de Dumnezeu.
De obicei, oamenii au multă milă de cei ce suferă, mai ales
de cei ce mor, oricare ar fi pricina morţii lor, dar acum nu mai era
aşa. Nu este privelişte mai zguduitoare ca priveliştea răstignirii
Domnului Hristos. Să privim o clipă mai atenţi şi să ne închipuim că
suntem amestecaţi prin mulţimea aceea de pe Golgota.
Uitaţi-vă la faţa lui Iisus care a fost lovită cu pumnii,
umflată şi învineţită, apoi a fost scuipat, iar pe cruce şiroaie de
sânge I se prelingeau din cauza spinilor, deoarece pe cap avea o cunună
de spini peste care a fost lovit, iar aceştia se înfigeau adânc în
pielea capului Său. Spatele Lui era zdrelit de loviturile bicelor.
Priviţi mâinile şi picioarele străpunse de piroane; priviţi la trupul
Lui gol şi despuiat cum atârnă între cer şi pământ. Pământul se lepădase
de El, cerul încă nu-L primea şi cine-I putea măsura durerile
sufletului Său?
"Ocara îmi rupe inima" se spune în psalmi. Fariseii şi
cărturarii îşi bat joc de puterea Lui mântuitoare şi-I zic: "Pe alţii
i-a mântuit, dar pe Sine nu se poate mântui!? Când Iisus strigă la cer
zicând: "Eli, Eli, Lama Sabachtani! ceea ce înseamnă "Dumnezeul Meu,
Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit toţi râd ironic şi zic:
"I-auziţi, strigă pe Ilie, lasă să vedem dacă va veni Ilie să-L scape.
De când este pământul, nu s-a mai văzut aşa ceva şi acesta
s-a cutremurat; soarele s-a ascuns şi întuneric s-a făcut peste tot
pământul timp de trei ore. Perdeaua din templu s-a rupt în două de sus
până jos. Deodată, batjocura a încetat şi se întorceau acum acasă
bătându-se în piept, semn că i-a cuprins o groază mare. Bâjbâind prin
întuneric, cu frica în piept şi în suflet, coborau spre Ierusalim spre
casele lor. Femeile mironosiţe erau acolo şi până în acel moment
fuseseră şi ele ţinta batjocurilor lor. De aceea stăteau departe şi se
uitau la cele ce se petreceau. Nenumărate şi grele au fost asupririle,
ocările, scuipatul şi batjocura pe care mulţimea le arunca şi asupra lor
cu ură şi dispreţ.
Multe din aceste femei au fost lovite, altele luate în crudă
bătaie de joc, mai ales Maria Magdalena, a cărei viaţă era cunoscută. De
altfel, au fost urmărite de ochii pizmaşi şi răutăcioşi ai multora, de
când mergeau urcând spre Golgota când Iisus ducea Crucea cea grea,
deoarece ele se apropiau cu rândul şi cu mare respect de Iisus
ştergându-I faţa cu năframele lor de sânge şi sudoare. Ele nu mai voiau
să ştie altceva şi nu mai vedeau nimic decât drumul durerii, Crucea şi
pe Izbăvitorul lumii Iisus. Nu le păsa de batjocurile şi de toată
răutatea lor.
Atunci, pentru prima dată Maria Magdalena, rămânând puţin
timp lângă Crucea lui Iisus, a observat, prin întunericul acela care se
lăsase, un bărbat îngenuncheat care plângea în hohote. Acesta era
Varava, tâlharul care a fost eliberat de Pilat în locul lui Iisus, şi
astfel pentru prima dată la piciorul Crucii lui Iisus se află un tâlhar
şi o desfrânată care cer iertarea păcatelor lor. S-au apropiat apoi
toate celelalte femei împreună cu Maica Lui, Prea Curata Fecioară şi
dimpreună cu Maria Magdalena, îngenunchind în faţa Crucii lui Iisus
plângeau cu lacrimi amare pentru scumpul lor Învăţător.
Acum să amintim pe cei ce au fost în acele momente grele lângă Iisus.
IOSIF din Arimateea a fost unul din cei 70 de ucenici ai
Domnului. După ce a fost îngropat Domnul Hristos, evreii l-au luat pe
acest Iosif şi l-au aruncat într-o groapă, într-un fel de închisoare din
care a fost scos cu puterea lui Dumnezeu şi dus în Arimateea la casa
lui. Aceasta s-a întâmplat după ce Domnul Iisus a înviat şi I s-a arătat
scoţându-l de la închisoare.
NICODIM era unul din fruntaşii evreilor care, după ce a
îngropat trupul Domnului, a fost dat afară din Sinagogă şi nu a mai fost
primit. El însă a povestit cu de-amănuntul şi a propovăduit Patimile şi
Învierea Domnului Hristos pretutindeni unde a fost.
Femeile mironosiţe cele mai cunoscute au fost următoarele:
MARIA MAGDALENA din care Domnul scosese 7 draci. Aceasta a
fost cea mai înflăcărată în credinţă, atât în timpul acela, cât şi după
aceea, mergând după Învierea Domnului până la Roma, la Cezarul Tiberius,
căruia i-a relatat despre toată judecata nedreaptă pe care o făcuse lui
Iisus Pilat împreună cu arhiereii Anna şi Caiafa şi cum L-au răstignit.
Tot ea, cu puterea Domnului Hristos, a vindecat pe împăratul Tiberius
la un ochi, iar acesta, drept mulţumire, a trimis ostaşi să aducă legaţi
la Roma pe toţi cei vinovaţi, care şi-au luat pedeapsa meritată. După
aceea propovăduind cu înflăcărare şi răspândind credinţa peste tot pe
unde mergea, Maria Magdalena a murit în Efes, fiind îngropată de Sfântul
Evanghelist Ioan.
SALOMEEA a doua mironosiţă. Aceasta era fata Sfântului
Iosif, logodnicul Maicii Domnului care era căsătorită cu Zevedei, tatăl
lui Ioan Evanghelistul şi al lui Iacob.
IOANA a treia mironosiţă. Aceasta era femeia lui Husa care a fost econom în palatul lui Irod împăratul.
MARTA ŞI MARIA a patra şi a cincia mironosiţă. Acestea sunt surorile lui Lazăr.
MARIA LUI CLEOPA este a şasea mironosiţă şi
SUZANA a şaptea mironosiţă. Aceasta era singura soră a
marelui învăţat Gamalieil, tânără, înţeleaptă şi frumoasă, care a
cunoscut pe Domnul Hristos în apropierea Patimilor Sale.
Toate aceste femei au fost martore la suferinţele lui Iisus,
la îngroparea Lui şi apoi la Învierea Lui din mormânt. Aceste femei au
lucrat cu mare râvnă pentru Domnul de la începutul propovăduirii Lui.
Ele mergeau cu o zi două înainte la locul unde trebuia să vină Domnul şi
pregăteau cele ce trebuiau pentru masă, gătind şi servind pe Domnul şi
ucenicii Săi. Tot timpul activităţii Domnului, au lucrat sfintele femei,
ele dovedind şi un curaj deosebit în timpul Sfintelor Patimi. De aceea,
Sfinţii Părinţi le-au aşezat în rândul apostolilor, întocmai cu
apostolii.
Sfinţii evanghelişti vorbesc de cele mai cunoscute, dar ele
au fost mai multe. Aşadar, pe bună dreptate duminica de astăzi s-ar mai
putea numi şi duminica femeii creştine, duminica diaconiţelor, a
purtătoarelor de mir, de sfintele învăţături ale Domnului Hristos.
Sfintele femei mironosiţe au purtat în sufletul lor toată tradiţia,
învăţătura prin viu grai a Domnului Hristos şi au învăţat lumea cum şi
ce să creadă. Ele au învăţat mai cu seamă de la Sfânta Fecioară Maria,
cu care au rămas în continuare după Învierea Domnului şi pe care o
ajutau să face veşminte pentru preoţi, omofoare pentru arhierei,
acoperăminte pentru sfintele vase de cult şi altele.
Femeile mironosiţe au înţeles de la Domnul Hristos înalta
demnitate în care a fost pusă femeia creştină. Ştim că înainte de Domnul
Hristos, istoria păstrează o amintire tristă pentru bietul neam
femeiesc, femeile nefiind altceva decât nişte unelte în mâna bărbatului.
Ele nu puteau să cumpere, să vândă, nu puteau hotărî nimic şi uneori
erau lipsite chiar de bucuria rodului pântecelui lor, căci bărbaţii,
dacă nu voiau copii, îi luau cu sila de la sânul mamei şi-i aruncau la
râpă.
Fiul lui Dumnezeu, care a voit să se nască dintr-o femeie, a
redat onoarea femeii, căci El a fost purtat în braţele unei mame, a fost
alăptat la pieptul unei mame, îngrijit şi alintat de cea mai curată
mamă, SFÂTA FECIOARĂ MARIA. De atunci, femeia este preţuită şi
respectată, iar sfintele femei creştine de la început au imitat-o şi au
avut-o ca un far luminos înaintea ochilor pe Sfânta Fecioară Maria.
Sfânta Elena a ştiut să dea fiului ei , Constantin, o
creştere aleasă, căci a ieşit biruitor asupra păgânismului, dând
libertate creştinismului şi declarându-l religie de stat. Sfânta Antuza,
mama Sfântului Ioan Gură de Aur, a dat şi ea o educaţie creştinească
fiului ei care lepădând păgânismul a devenit cel mai mare stâlp al
Ortodoxiei. Rămânând văduvă, ea nu a vrut să se mai căsătorească, numai
ca să dea fiului ei o educaţie aleasă.
Toţi păgânii admirau virtuţile lor şi ziceau: "Vai, ce
minunate femei se găsesc la creştini! Sfânta Biserică face pomenirea
unei sfinte care a încreştinat ţara păgână a Iviriei sau Georgia.
Această sfântă întocmai cu apostolii este sfânta Nina. Fiind de neam din
Ierusalim, dorea din copilărie să răspândească învăţătura dreptei
credinţe într-o ţară unde nu era cunoscut Domnul Hristos. După ce tatăl
ei s-a făcut pustnic, iar mama sa a ajuns diaconiţă într-o mănăstire,
dorinţa ei s-a împlinit. Şi astfel sfânta Nina s-a îndreptat către
această ţară păgână Iviria, unde prin viaţa ei îmbunătăţită şi
propovăduirea Domnului Hristos, a cucerit inimile oamenilor de acolo,
aducând la credinţă pe însăşi împăratul Miriam al Georgiei.
Acesta a trimis scrisori la Constantinopol să-i trimită
episcopi şi preoţi, botenzându-se el, curtea şi toată ţara lui. Mai
târziu, prin îndrumările sfintei Nina, a ridicat în capitala ţării sale
cea mai frumoasă biserică creştină. Din această ţară a Iviriei am avut
şi noi românii un mare călugăr şi cărturar de seamă, pe mitropolitul
Antim Ivireanu, care, ca şi sfânta Nina, a fost un mare luminător în
ţara noastră. El a înfiinţat o tipografie la mănăstirea Snagov unde s-au
scris cărţi religioase în câteva limbi.
Iată cum s-a înmulţit lumina lui Hristos în lume prin
uceniţele şi ucenicii Domnului şi e nesfârşit numărul femeilor creştine
care au lucrat pentru numele Domnului şi care L-au propovăduit cu viaţa
şi cu faptele lor până în zilele noastre. Cine nu-şi aminteşte din
istoria ţării noastre de mamele creştine care au adus pe lume prin
naştere şi prin creştere oameni mari, viteji şi sfinţi. Astfel avem pe
mama lui Ştefan cel Mare, mama lui Mihai Viteazul, mama lui Tudor
Vladimirescu, mamele multor domnitori şi voievozi, care au răspândit
învăţătura dreptei credinţe în ţara noastră.
Dacă femeia creştină a fost înălţată şi pusă la loc de cinste
de Domnul Hristos, apoi să vedem şi ce anume obligaţii trebuie să
îndeplinească ea. În primul rând, femeia creştină trebuie să
propovăduiască învăţăturile Mântuitorului ca şi femeile mironosiţe în
toate locurile unde se află. Dacă este necăsătorită, să-şi păzească
cinstea până la cununia religioasă şi să îndemne şi pe celelalte
prietene ale ei să facă asemenea, să nu se înşele şi să-şi piardă
fecioria, căci va fi vai de casa lor.
După ce se căsătoresc, femeia şi bărbatul creştin nu trebuie
să trăiască oricum, ci numai în ascultare de legea Domnului, de
Biserică, păzind credinţa. Femeia să devină mamă, căci aceasta este
menirea femeii pe pământ, să nască toţi copiii pe care-i dă Dumnezeu, nu
să-i arunce, să-i avorteze, să-i omoare în diferite chipuri, căci acest
păcat atrage mânia lui Dumnezeu asupra casei lor şi din această cauză
se ajunge la despărţire.
Trei păcate sapă la temelia unei case ca s-o distrugă:
avorturile, când soţii se înşeală şi ferirea în diferite chipuri de a
face copii. Aceste păcate mari distrug căsnicia. De aceea vedem astăzi
în lume atâtea divorţuri, pentru că se rupe legătura cu Dumnezeu, prin
ruperea inelelor cununiei care se face prin aceste trei mari păcate.
Aşadar, femeile ca şi bărbaţii să ţină seama că după ce s-au căsătorit
pot să cadă în păcate şi mai grele. Au vrut să scape de păcatul
desfrânării, dar foarte uşor pot cădea în păcatul preacurviei.
Nu este îngăduit nici unuia dintre soţi să privească cu pofte
păcătoase la alte persoane, ci trebuie păzită învăţătura Domnului
Hristos, a Sfântului Apostol Pavel care zice că femeia trebuie să aibă
temere de bărbat şi să-i poarte respectul păzindu-se curată numai pentru
el. Iată de ce nu este bine ca femeia sau bărbatul să plece de unul
singur la diferite distracţii, la nunţi, în staţiuni, fiindcă de aici
pleacă răul şi cele mai multe cazuri de despărţire.
Când într-unul din soţi a intrat gelozia, bănuiala şi
neîncrederea, în casa aceea nu mai este bine, începe cearta, duşmănia,
bătaia şi de aici divorţul. De aceea femeia creştină să se lupte în
familie să păzească hotarele legii dumnezeieşti de care sfinţii părinţi
fac pomenire în rugăciunile de la cununie. Aceste hotare ale legii sunt
posturile şi sărbătorile care trebuie păzite în curăţie trupească şi
sufletească, căci numai astfel făcând vor avea copii buni, sănătoşi, cu
mintea întreagă care vor aduce bucurii părinţilor, Bisericii şi lumii
întregi.
Copiii care sunt zămisliţi în posturi şi sărbători, de
părinţi beţivi, desfrânaţi, cu diferite vicii, aceşti copii vin pe lume
cu sufletul şi cu trupul zdrenţuite de păcate sufleteşti şi trupeşti,
căci unii se nasc suciţi, strâmbi, orbi, surzi, ologi, nevoiaşi şi chiar
nebuni. De aceea se plâng astăzi majoritatea părinţilor de copiii lor
că sunt răi, necredincioşi şi înstrăinaţi de Dumnezeu. Se nasc
necredincioşi, hoţi şi criminali, hulitori şi desfrânaţi, beţivi şi
tutunari, îndrăciţi şi înrăiţi, făcând să sufere nu numai pe părinţi şi
rude, ci chiar o lume întreagă.
Aşadar, să luăm aminte că binele sau răul în lume pleacă din
casa fiecăruia dintre noi, de la zămislire de prunci legiuită sau
nelegiuită. În ce priveşte avorturile, femeia nu trebuie să plece
urechea la şoaptele necuratului, care o poate ispiti prin bărbatul ei,
prin doctori şi prin alţii care îndeamnă la acest mare păcat. Să se ştie
clar că bărbaţii care îndeamnă femeile la avorturi au aceleaşi păcate
ca şi ele. Femeile care dau buruieni sau fac injecţii, ceaiuri, sau
chiar numai un îndemn dacă fac, au aceleaşi păcate.
Aşa se fac păcatele astăzi, cele mai multe făcându-se în
anturaje, în vorbire, în diferite împrejurări. Acelea care vă ştiţi că
aţi greşit în vreun fel, să nu uitaţi să spuneţi la spovedit, iar pentru
că acest păcat al avorturilor este foarte răspândit în lume, am să vă
spun o întâmplare cu o femeie care era ameninţată de bărbatul ei că o
lasă dacă nu face avorturi.
Această femeie de prin părţile Moldovei era însărcinată în a
treia lună. Bărbatul ei aranjase cu un doctor ca să intervină şi să
oprească sarcina, dar ea, fiind credincioasă şi cu frică de Dumnezeu, nu
voia să consimtă să facă acest lucru. Nemaiputând trăi din cauza
bărbatului care o ameninţa că o omoară, s-a dus şi ea la un preot
duhovnic şi cu lacrimi în ochi i-a povestit toată întâmplarea. Preotul a
sfătuit-o să postească o zi şi să se roage cu credinţă la Dumnezeu,
făcând milostenii şi închinăciuni câte va putea.
Femeia a mers şi a făcut întocmai. Într-o vineri a postit,
s-a rugat, a plâns înaintea icoanelor ca să îmblânzească Dumnezeu pe
bărbatul ei şi s-o întărească în necazul ei. În noaptea aceea avu un vis
minunat, căci a fost răpită într-un loc foarte trist. Acolo erau nişte
munţi de aramă şi nişte păduri parcă erau de foc, iar copacii roşii ca
de jar. În marginea pădurii era un şes şi nişte copaci uriaşi de foc
care ardeau, iar de fiecare copac era legată cu funii de foc câte o
femeie goală. Din munţii aceia ieşeau nişte vulturi cu cioc şi cu aripi
de foc, care aşezându-se pe pieptul acelor femei, îi mâncau sânii până
se vedeau coastele, iar ele zbierau groaznic. După ce se săturau,
vulturii zburau în acei munţi de aramă, iar lor le creşteau imediat
sânii şi după puţin timp vulturii veneau din nou şi-i mâncau în
zbieretele lor şi tot aşa se chinuiau în veci.
Deodată, femeia a observat lângă ea un tânăr care i-a zis:
"Vezi aceste femei? Ele n-au vrut să aibă copii, ci i-au omorât în
pântece aşa cum era să faci şi tu. Aici îţi este locul dacă nu te
hotărăşti să laşi pruncul să trăiască. Aceste femei aşa se chinuiesc în
vecii vecilor, şi acei vulturi le mănâncă sânii, fiindcă Dumnezeu de
aceea a lăsat sânii femeii, ca să alăpteze prunci, nu să-i arunce la
gunoi. Ia aminte că dacă ai să faci avort, vezi copacul acela liber,
uită-te bine că şi funiile te aşteaptă, acolo e copacul unde vei fi
adusă. Maica Domnului m-a trimis să-ţi spun şi să-ţi arăt locul, dacă nu
asculţi.
Când s-a trezit femeia din această vedenie, udă de lacrimi,
şi tremurând de frică n-a mai ţinut seama de nimic şi a spus bărbatului
că, chiar dacă o împuşcă, ea nu va face această faptă rea. Acesta este
numai un loc din chinurile iadului, dar sunt mai multe şi-n diferite
feluri. Iată un loc tot atât de îngrozitor de care mi-a povestit cineva.
Tot într-o vedenie această persoană a fost dusă de un înger
să vadă o parte din chinurile iadului. Acolo a văzut într-un loc o
femeie care făcuse şapte avorturi cât a fost în viaţă. Şapte balauri
erau încolăciţi pe ea şi o sugeau: doi de sâni, doi de ochi, doi de
mâini şi unul de stomac. După ce o chinuiau un timp, apăreau şapte
demoni, o luau în furci şi o duceau alături unde erau şapte grămezi de
carne. Acolo demonii o îndopau cu acea carne şi ziceau: "Acesta este
rodul tău, să te saturi de sângele lor. Mult m-am speriat de acest loc
groaznic, spunea acea creştină, dar nu voi înceta să spun mereu la femei
şi să nu mai facă nimeni aşa ceva că mare rău le aşteaptă.
Aşadar, femei creştine, treziţi-vă, spovediţi-vă şi spuneţi
la duhovnic cu lacrimi în ochi câte avorturi aveţi, făcând canon pentru
iertarea acestor păcate grele. Canonul nu constă în a cumpăra lumânări
de mii de lei sau altceva de genul acesta, ci mai întâi de toate trebuie
îndreptare, oprire de a mai face acest păcat şi părere de rău până la
moarte. Pocăinţa împreună cu faptele bune vor salva şi sufletele
nevinovaţilor prunci.
Femeia trebuie să fie ca un înger păzitor al casei, ea
trebuie să-şi păzească bărbatul să nu cadă în păcate, căci multe femei
neiscusite şi-au stricat bărbaţii buni. Dacă e îngerul casei, femeia
trebuie să aibă grijă mare de copii, să nu fie sminteală pentru ei, să
nu se dezbrace în faţa lor, căci mult greşesc aceste mame care nu se
ruşinează în faţa copiilor. Acolo unde sunt băieţi şi fete, mama trebuie
să-i separe mai din timp, fiindcă de la neruşinare vin păcate grele
care nu se pot spăla aşa uşor.
Femeia creştină trebuie să se deosebească de celelalte femei
necredincioase. Ea să fie pildă oriunde merge şi cu mult mai mult la
Sfânta Biserică, observând cu atenţie învăţătura Sfinţilor Părinţi, care
spun că în biserică nu se vorbeşte şi nu se umblă din loc în loc, iar
îmbrăcămintea femeii creştine trebuie să fie modestă. Sfântul Ioan Gură
de Aur a întâlnit o femeie gătită, parfumată şi a întrebat-o: "Unde
mergi, femeie, aşa? Ea-i răspunde cu bucurie că merge la biserică.
Sfântul îi răspunde: "Îmbrăcămintea ta nu te arată că mergi la biserică,
poate mergi la nuntă sau la teatru, căci pentru a merge la biserică nu
se cere să fii aşa de elegantă, înzorzonată, nu aşa se îmbracă o femeie
păcătoasă care se pocăieşte şi cere iertare de la Dumnezeu. Hainele tale
luxoase nu te vor învrednici de iertare, ci vor atrage mai degrabă
asupra ta mânia lui Dumnezeu.
Tot în acele vremuri se ducea o mamă la biserică cu singurul
ei băieţel de mână. Mama, din neştiinţă şi din îndemnul diavolului, după
cum era obişnuită, s-a îmbrăcat foarte luxos. Când au ajuns ei amândoi
la biserică, copilul a fixat ochii la Domnul Hristos răstignit pe Cruce
şi deodată zice: "Ia priveşte, mamă, la Stăpânul nostru Hristos, că este
gol şi plin de răni şi cu piroane în mâini şi picioare, iar tu vii la
biserică aşa de luxoasă! Bagă de seamă, mamă, să nu cazi în focul
iadului! Mama, ruşinată de cuvintele copilului, şi-a făcut o haină
simplă numai pentru biserică, şi a trăit până la moarte în modestie şi
rugăciune.
Sfântul Ieronim zice că femeile care se îmbracă luxos, şi mai
ales la modă, sunt întocmai ca femeile care folosesc otravă să omoare
pe cineva. Ele păcătuiesc pentru că dau altora băutura ucigătoare şi-i
fac să cadă în ispită. Sfântul Ambrozie zice şi el: "cu cât o femeie se
arată în faţa oamenilor mai gătită, cu atât este mai greţoasă şi
scârbită înaintea lui Dumnezeu.
De aceea să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, crezând că
dacă venim la biserică şi zicem "Doamne, Doamne, vom intra în
Împărăţia cerului. Dacă nu ne comportăm smeriţi şi cuvioşi în casa lui
Dumnezeu, după cum ne învaţă sfinţii părinţi, vai nouă, mai bine să nu
venim să facem sminteală. De multe ori vedem în timpul slujbei când e
cel mai înalt şi înfricoşat moment, atunci când se sfinţesc darurile,
câte o femeie venind şi apucându-se să se închine şi să se plimbe cu
lumânările în mână pe la icoanele din faţă ca să tulbure pe toţi. Vai de
rugăciunea ei, vai de lumânarea ei!
Să nu se mai întâmple aşa ceva. Ai venit la biserică şi
Sfânta Liturghie e începută, să stai într-un loc acolo unde te găseşti
şi roagă-te cu smerenie şi credinţă, fără să-i sustragi pe ceilalţi de
la rugăciune. De aceea spun Sfinţii Părinţi că pe unele le aduce
diavolul la biserică, căci se trezesc şi ele pe la orele 10 11 şi vin
la biserică ca să facă tulburare. Femeile creştine să fie ca şi
mironosiţele în ascultare de ucenicii Domnului ca să înveţe şi pe cele
neştiutoare credinţa, aşa cum ne-a lăsat-o nouă Domnul Hristos şi
sfinţii apostoli, fiindcă în lume s-au ivit mulţime de credinţe rătăcite
care fac mari ravagii între credincioşi.
Spre exemplu, sunt unele femei care învaţă spunând că nu e
bine să se facă cununii în luna mai; auziţi ce au învăţat ele de la
diavolul, că nu le merge bine celor care se cunună în această lună. De
aceea îi apucă moartea pe mulţi necununaţi şi-i tot amână şi umple
diavolul iadul cu ei; apoi tot ele trimit pe urmă după preot când moare
unul din soţi, ca să vină preotul şi să cunune pe cel rămas în viaţă cu
cel răposat. Altele învaţă să ţină de sărbători mari joile verzi,
marţile după Rusalii şi joile după Paşti.
Altele învaţă lumea să ţină posturile care nu sunt orânduite
de Biserică spre exemplu postul Sfântului Anton sau să ajuneze câte o
săptămână în care intră şi sâmbăta şi duminica. Canoanele spun că cine
ajunează sâmbăta şi duminica să se afurisească. Unele femei sfătuiesc să
nu se facă maslu celui bolnav, spunând că moare imediat. Le întreb unde
au pomenit ele în rugăciunea de la maslu că se roagă moarte bolnavului?
Se apucă altele şi împart la cei care se împărtăşesc lumânări ca să fie
pentru cei răposaţi.
Să se ştie clar că fiecare trebuie să se împărtăşească cu
lumânarea lui. Pentru cei care au murit nespovediţi, neîmpărtăşiţi şi
fără lumânare, sunt alte orânduieli. Să se grăbească, fraţi creştini,
toţi să se împace cu Hristos, să vină la biserică, să se împărtăşească
din vreme şi să se spovedească cum trebuie, că vai de cei care mor
nespovediţi şi neîmpărtăşiţi. Unii mai spun că au apucat lumânare; poate
să apuce 100 de lumânări, dacă a murit nespovedit şi neîmpărtăşit, nu-i
mai garantează nimeni mântuirea.
Lumina este Hristos, El e Lumina lumii, trupul şi sângele Lui
pe care-L primim prin Sfânta Împărtăşanie, ne va lumina, ne va trece
peste toate vămile şi peste toate relele până la împărăţia cerească. De
aceea e bine să ascultaţi de Sfânta Biserică, să nu apucaţi vreun drum
greşit, ca astfel să vă lepede Dumnezeu şi să vă vedeţi la sfârşit fără
nici un folos.
Fiţi în strânsă legătură cu noi şi să ne aduceţi la
cunoştinţă orice abatere de la dreapta credinţă ca să vă luminăm şi aşa
cum v-am lămurit noi să propovăduiţi şi să învăţaţi şi pe ceilalţi. În
felul acesta vă veţi face datoria ca femeile mironosiţe care au ascultat
de apostoli şi au urmat învăţăturile Domnului până la sfârşit.
Alergaţi, mărturisiţi, îndemnaţi şi chemaţi la casa Domnului,
căci numai în Biserică mai este lumină. Lumea vă va scoate fel de fel
de vorbe, vă va zice ipocrite, habotnice, mironosiţe, mistice, va râde
ironic cum învaţă demonul, dar sus privirea, sunteţi ucenice ale lui
Iisus.
Să ne aducem aminte de sfintele femei mironosiţe cât au
suferit, de înaintaşele noastre creştine şi nici o clipă să nu pierdem
fără folos, căci în ochii Domnului sunteţi de mare preţ. El ne iubeşte
şi vrea să fim ai Lui şi pentru El şi Împărăţia Lui, să luptăm ca să ne
câştigăm sufletul şi să ni-l mântuim.
Rugăciune
Doamne, Iisuse Hristoase, ridică vălurile minţii
noastre ca să Te putem vedea şi urma ca sfintele femei mironosiţe.
Vorbeşte inimii noastre, Doamne, şi fă-o să Te asculte şi cu lacrimi
să-Ţi răspundă. Loveşte piatra credinţei noastre ca să curgă şiroaie de
lacrimi din dragoste şi recunoştinţă pentru binele ce ne-ai făcut nouă,
robilor Tăi, ca să ne mântuim şi noi şi să Te slăvim în vecii vecilor.
Amin.
|