PREDICĂ LA DUMINICA TOMII


... Nu fi necredincios, ci credincios! (Ioan cap. XX, v. 27)

Fraţi creştini,

Aceste cuvinte din Evanghelia de astăzi sunt cele mai însemnate în viaţa creştină şi în calea mântuirii veşnice: "Nu fi necredincios, ci credincios!, a spus Domnul Hristos Apostolului Toma când i s-a arătat după înviere. Şi într-adevăr, dacă noi am fi credincioşi cu adevărat, am fi drepţi, am fi sfinţi, am fi desăvârşiţi. Dar pentru că suntem necredincioşi, sau puţin credincioşi, sau cu îndoială cât de mică de existenţa lui Dumnezeu şi a lucrurilor nevăzute, devenim îndeobşte vicioşi, iubitori de păcate, stricaţi şi nelegiuiţi, rătăcind cu totul pe căile cele mai primejdioase ale sufletului şi trupului.
Credinţa ne insuflă râvnă, evlavie, nădejde şi dragoste, bucurie şi pace, sfinţenie şi apropiere de Dumnezeu. Iar necredinţa ne pricinuieşte în sufletele şi în inimile noastre întunecare, împietrirea inimii, pofte deşarte, plăceri pătimaşe, gânduri urâte, trândăvie în a face lucruri bune, apropiere de toate păcatele şi unire chiar cu diavolul. Credinţa este începutul mântuirii noastre, iar necredinţa este pricina osândirii noastre şi în lumea aceasta şi la judecata viitoare şi în veşnicie.
Sfânta Evanghelie de astăzi ni-l arată pe Sfântul Toma în aceste două stări, a credinţei şi a necredinţei. El se îndoieşte de învierea Domnului şi Mântuitorului Hristos şi nu a vrut să creadă ca ceilalţi apostoli. Dar după ce a pipăit coasta Mântuitorului şi semnele cuielor, s-a încredinţat pe deplin şi a mărturisit cu credinţă ca nimeni altul, zicând: "Domnul meu şi Dumnezeu meu!
Mărturisirea lui înfocată şi evlavioasă ne opreşte şi pe noi de a mai fi necredincioşi, îndemnându-ne a fi credincioşi.
Din Grădina Ghetsimani, de când Mântuitorul s-a lăsat să fie prins, legat şi dus la judecata mai marelui poporului, o mare tulburare, deznădejde şi necredinţă a început să stăpânească sufletele ucenicilor.
Am auzit cu toţii în Evangheliile din Săptămâna Patimilor, cum Domnul îi înştiinţase de cele ce avea să I se întâmple, însă ei nu credeau că Acela care făcuse atâtea minuni, care înviase morţii, o să se lase să fie batjocorit ca nimeni altul şi răstignit pe Cruce între doi tâlhari, fără a se apăra. De aceea, descurajaţi, ucenicii s-au risipit toţi şi s-au întors la treburile lor, ba Petru s-a şi lepădat de El de trei ori în faţa duşmanilor Lui. Numai Ioan, ucenicul cel iubit al lui Iisus, a fost martorul cel mai statornic care a văzut toate cele ce s-au făcut, doar el L-a urmat pe Domnul, fiind o mare mângâiere pentru Preacurata Fecioară Maria, a fost sprijin şi ajutor al ei şi al celorlalte sfinte femei mironosiţe.
Dar de ce erau ucenicii aşa de răspândiţi în gândurile lor, aşa de fricoşi, aşa de nestatornici? Pentru că cu toţii gândeau mai mult cele pământeşti, cele ale lumii acesteia. Ei încă nu cunoşteau gândul Mântuitorului, gândul cel dumnezeiesc care voia să-i facă şi pe ei să fie îndumnezeiţi şi să lucreze pentru Împărăţia Cerurilor, Împărăţia cea veşnică a lui Iisus. Duhul sfânt nu venise peste ei şi de aceea erau tot materialnici, tot pământeşti în gândurile şi ideile lor. Nu se curăţiseră prin Duhul Sfânt care trebuia să vină de la Tatăl după înălţarea Mântuitorului.
Ucenicii doreau viaţa pământească, fericirea lumească şi tot ceea ce poate oferi lumea aceasta trecătoare. Pentru aceasta Iuda L-a vândut, Petru s-a lepădat, Toma nu L-a crezut, Filip a cerut să-i arate pe Tatăl şi fiecare dintre ei ar fi vrut întâietate şi lucruri pământeşti. Nu i-au transformat multele minuni pe care le făcuse Mântuitorul, decât trezindu-i pentru moment sau pentru un timp foarte scurt şi pentru unii numai pentru timpul cel până la răstignire; aici s-au încurcat foarte rău şi n-au mai ştiut ce să creadă, li s-a spulberat toată nădejdea lor în Mesia cel aşteptat ca să-i facă fericiţi aici pe pământ.
Dar aşa trebuia să se întâmple ca să-i scuture de toate visurile înşelătoare ale lumii acesteia, de toate plăcerile vieţii trecătoare şi, cu adevărată lepădare de sine să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe Domnul. Şi pentru ca să facă aceasta, trebuia să propovăduiască o minune mai mare decât toate minunile, minunea Învierii Lui, care este sărbătoarea sărbătorilor, Duminica cea binecuvântată, ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.
Adeverirea dumnezeirei lui Iisus ne străluceşte mai întâi pe dealul Golgotei, când lumina lumii apunea, El murind pe Cruce răstignit; atunci s-a făcut întuneric mare peste tot pământul de la al şaselea până la al noulea ceas, pământul s-a cutremurat, stâncile Golgotei s-au despicat şi mormintele morţilor s-au deschis. Morţii înviaţi au început să umble prin cetate, arătându-se şi chiar vorbind cu prietenii lor. Fulgerele şi trăsnetele care s-au dezlănţuit de pe bolta cerească au sfâşiat perdeaua din interiorul templului ca semn de protest împotriva tuturor necredincioşilor şi vrăjmaşilor lui Iisus. Toate aceste semne înfricoşate au adeverit că El a fost Fiul lui Dumnezeu şi că suferise pentru mântuirea noastră. Ucenicul Ioan, Maica Domnului şi sfintele femei au auzit pe sutaşi spunând: "Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu !"
După ce Domnul Hristos a fost îngropat de Iosif şi Nicodim, după ce a fost pecetluit mormântul şi piatra cea grea pusă deasupra mormântului, Domnul Iisus Hristos a înviat, arătându-se Mariei Magdalena şi ucenicilor care erau încă încuiaţi de frica iudeilor. Sfânta Evanghelie ne încredinţează că Domnul a înviat duminică de dimineaţă, înainte de a se lumina de ziuă. Sfântul Evanghelist Matei scrie foarte amănunţit minunea învierii. El spune că în ziua întâi a săptămânii, înainte de a se lumina de ziuă, s-a făcut cutremur mare de pământ şi un înger al Domnului a venit din cer, a prăvălit piatra de la uşa mormântului, iar străjerii tremurau de frică şi au îngheţat ca nişte morţi. Iar femeile care erau acolo, Maria Magdalena cu celelalte au auzit pe înger zicându-le: "Nu vă temeţi, ştiu că voi căutaţi pe Iisus care a fost răstignit, nu este aici, a înviat după cum zisese, veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi.
Sfintele femei au plecat repede şi au dat de veste ucenicilor, dar pe cale le-a întâmpinat Iisus şi le-a zis: "Bucuraţi-vă! Ele I s-au închinat şi au plecat spre oraş.
Pe când mergeau ele să spună ucenicilor, au intrat în cetate şi străjerii care păziseră mormântul, au dat de veste preoţilor despre toate cele întâmplate, spunându-le că a înviat Iisus. Evreii însă au dat bani ostaşilor învăţându-i să spună că pe când dormeau ei, Iisus a fost furat de ucenici; de aceea ei cred şi astăzi o minciună în locul adevărului. Domnul Hristos nu a mai putut fi găsit de nici un necredincios, decât numai de aceia care s-au căit de păcatele lor şi au recunoscut că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.
În aceeaşi zi, după ce ucenicii au auzit de la sfintele femei cele spuse de înger, tot nu credeau, iar Petru a dat fuga la mormânt şi a găsit giulgiurile singure zăcând. Iisus înviase, nu mai era acolo. Spre seară, în aceeaşi zi, alţi doi ucenici din cei 70, Luca şi Cleopa mergeau spre Emaus şi Domnul s-a apropiat de ei, iar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Au mers vorbind împreună, Iisus adeverindu-le din Scripturi cele cu privire la El şi i-a mustrat pentru necredinţa şi învârtoşarea inimii lor. La stăruinţa lor a rămas ca să cineze cu ei, iar în momentul când a rostit binecuvântarea, frângând pâinea şi dându-o lor, li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut. Dar El s-a făcut nevăzut dinaintea lor. Apoi cei doi s-au dus la Ierusalim spunând şi celor unsprezece cele întâmplate. După înviere Domnul Hristos s-a arătat în mai multe rânduri ucenicilor ca să-L cunoască şi să slăvească ziua Învierii Sale.
Cea mai temeinică adeverire a Învierii lui Iisus a fost încredinţarea lui Toma apostolul după cum am auzit din Evanghelia de astăzi. Toate împrejurările îl sileau pe Toma să creadă că Iisus Hristos a înviat. Spusele femeilor care-L văzuseră, mărturisirea Magdalenei care vorbise cu El, spusele celor doi ucenici care stătuseră cu El la masă în Emaus, mărturisirea celorlalţi apostoli adunaţi, în mijlocul cărora se arătase Mântuitorul, mormântul ce s-a găsit gol, mărturia străjerilor care făcuseră de gardă împrejurul mormântului, toate acestea trebuiau să-l convingă pe Toma despre învierea Mântuitorului, însă el stă tot împietrit, trist şi îngândurat, cu sufletul abătut şi nu crede; din contră el spune celorlalţi că, de nu va vedea coasta, mâinile şi semnele cuielor şi de nu va pune degetul lui în coasta Sa nu va crede.
Dar iată că bunul Păstor care priveghează asupra oilor Sale cele bolnave se apropie să vindece şi sufletul necredinciosului Toma. El, Păstorul cel bun însă, a aşteptat opt zile ca în ucenicul acesta să se aprindă o dorinţă şi mai mare pentru a-L vedea; şi pe când erau adunaţi cu toţii în acelaşi foişor, unde mâncaseră Paştele cu Domnul, de data aceasta era şi Toma, uşile erau zăvorâte de frica iudeilor; Iisus vine în mijlocul lor şi le zice: "Pace vouă!"
O, cât de mare o fi fost emoţia apostolului Toma, mai cu seamă când Mântuitorul, luându-l de o parte îi zise: "Adu-ţi degetul tău încoace, Toma, şi vezi mâinile mele şi adu mâna ta şi pune-o în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios! Toma se apropie de Domnul, Harul ceresc deschide ochii acestui necredincios, el îşi recunoaşte mândria, nerespectul, împietrirea inimii şi îndărătnicia lui. Lumina cerească îi goneşte întunericul necredinţei, Adevărul adevărat îl apasă, conştiinţa îl învinovăţeşte. Toma cade în genunchi înaintea Domnului şi, zdrobit de emoţie, strigă: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Toma , prin aceste cuvinte se înalţă mai presus de el, căci mărturiseşte dumnezeirea lui Iisus Hristos, el este cel dintâi care spune în chip hotărât că Iisus Hristos este Dumnezeu. Au fost mai mulţi care L-au recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, căci Petru a zis: "Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu!?; Natanail a zis: "Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Marta a zis: "Eu am crezut că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! sutaşul a zis şi el: "Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!
Aceste mărturisiri indirecte mărturisesc despre El, ca Fiu natural al lui Dumnezeu, însă Toma îl mărturiseşte hotărât ca Dumnezeu adevărat. De aceea şi Biserica are ca cea dintâi dogmă fundamentală mărturisirea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu. Peste o jumătate de secol, împăratul Traian primeşte o scrisoare de la Pliniu, în care spune despre creştini că ei cântă imnuri de slavă lui Hristos cel răstignit de evrei, ca unui Dumnezeu. De aceea, fără această dreaptă credinţă în dumnezeirea lui Iisus Hristos, nimeni nu se poate mântui, oricine ar fi, oricât de luminat ar fi în celelalte învăţături.
Dar oare este de ajuns numai a crede în Dumnezeu? Adevărul după Sfânta Scriptură şi după trăirea Sfinţilor Părinţi şi a tuturor creştinilor adevăraţi, până mai acum un sfert de veac, ne dovedeşte că nu este de ajuns numai a crede în Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune lămurit, credinţa fără fapte este moartă, după cum trupul fără suflet este mort, scrie Apostolul Iacov. Şi tot el arată că şi dracii au credinţă puternică şi se înfioară, dar faptele lor ştim cu toţii că sunt împotriva lui Dumnezeu. Şi zice iarăşi Apostolul Iacov: "Suflete preacurvare, nu ştii că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?
Aici este vorba despre lumea necredincioasă, despre lumea vrăjmaşă Bisericii şi dreptei credinţe ortodoxe; credinţă are multă lume, aşa după capul lor, o credinţă rătăcită. Credinţă spun că au şi sectanţii, toţi despărţiţii de Biserică. Întâlnim creştini care n-au fost la Biserică şi n-au venit unii de când erau copii şi dacă-i întrebi, ei răspund că au credinţă, că se pot închina şi ei cred că există Dumnezeu, dar după faptele lor îi vom cunoaşte, aşa cum a spus Mântuitorul când a vorbit despre proorocii mincinoşi şi hristoşii mincinoşi.
Sfântul Apostol Iacov, insuflat de Duhul Sfânt, zice: "Dacă crede cineva că este religios şi nu-şi înfrânează limba, îşi înşeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia adevărată, curată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani, pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume şi ne mai dă un sfat folositor, zicând: "Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.
Creştinii din vechime se sileau să fie cât mai corecţi, aveau tot felul de fapte bune împreunate cu credinţa şi trăiau în cea mai fierbinte dragoste de Dumnezeu. Iubeau dreptatea, pacea şi trăiau o viaţă sfântă. În acea vreme toţi mâncau post, unii se nevoiau mai mult şi mâncau numai seara, alţii petreceau cu multă sfinţenie şi teamă de a păzi legea lui Dumnezeu. Nu spurcau postul cu pofte trupeşti. Alţii se făgăduiau lui Dumnezeu şi trăiau în feciorie, erau nelipsiţi de la Sfânta Biserică în duminici şi sărbători.
Când nu ştiau ceva despre credinţă, călăuza lor era arhiereul şi preotul care le tălmăcea cele de trebuinţă. Când se întâlneau cântau şi vorbeau despre Dumnezeu. În duminici şi sărbători soţii nu se culcau în acelaşi pat, ci fiecare deosebit. Femeile nu erau pricină de sminteală bărbaţilor, ele erau foarte înţelepte, ştiau să se poarte cât mai simplu şi cuviincios ca să nu greşească lui Dumnezeu şi oamenilor.
Iată ce scrie un preot creştin din vremea aceea pentru o cetate din părţile Tebaidei: "Erau în cetatea aceea foarte mult popor, multe biserici şi mănăstiri şi nu se afla acolo nici un om de altă credinţă sau vreun eretic; toţi erau creştini ortodocşi, iar cei mai mulţi vieţuiau în feciorie, în chipul călugărilor, şi erau de acest fel ca la zece mii de bărbaţi şi două zeci de mii, parte femeiască. Aceştia căutau să placă lui Dumnezeu cu tot felul de fapte bune în linişte, în curăţie şi ascultare de mai marii lor. Erau păzitori ai sfintelor sărbători şi duminici, iubitori de străini şi se întreceau care mai de care în fapte bune, mai ales în fapta milosteniei.
Dacă se întâlneau cu persoane necredincioase, eretici, păgâni, când mergeau în altă cetate, ei nu le dădeau nici bună ziua, aşa cum spun sfinţii apostoli. Ei mărturiseau învierea Domnului Hristos şi se salutau cu cuvinte de laudă şi slăvire lui Dumnezeu, precum şi cu frumosul salut de "Hristos a înviat! Şi atâta timp cât s-a păzit credinţa dreaptă împreună cu aceste fapte sfinte, au fost toate bune şi au avut pace şi linişte şi au crescut ca nişte pomi udaţi la vreme.
Dar ce vedem astăzi între creştinii noştri, care numai de formă mai poartă credinţa? Nu mai spun, că le ştiţi prea bine. Nu mai e frică de Dumnezeu, a pierit orice ruşine, s-au lepădat încetul cu încetul de dreapta credinţă şi au ajuns creştinii noştri ca o desfrânată care şi-a înşelat bărbatul părăsind casa, s-a dus departe trăind în desfrânare. Aşa se numesc aceia care s-au lepădat de Sfânta Biserică şi s-au depărtat de Sfânta Împărtăşanie, de Mirele Hristos şi nu vor să ştie de sfinţenie şi de păzirea dragostei dumnezeieşti, deşi se laudă cu credinţa în Dumnezeu. Să se ştie lămurit de toţi că zadarnică e credinţa fără faptele care sunt legate de credinţa noastră.
Dar de unde ni se trage nouă, creştinilor, atâta rătăcire, atâta necredinţă, atâta rău? Pentru că din cauza păcatelor s-au încuibat duhurile necurate în trupurile multora, îi chinuiesc îngrozitor şi nu mai pot vedea adevărul credinţei.
Înainte de potop, fiii lui Dumnezeu se numeau cei născuţi din Sit, al treilea fiu al lui Adam, care s-a născut în locul lui Abel, cel omorât de Cain. Aceşti fii ai lui Dumnezeu au luat soţii din neamul lui Cain. Şi cei ce s-au născut din ei au fost oameni uriaşi la statură, urâţi şi mâncători de oameni. Aceştia s-au înmulţit, s-au înrăit şi mai mult, căci numai potopul le-a pus capăt, stârpindu-i de pe faţa pământului.
Aşa şi noi, creştinii, am primit tot felul de învăţături şi obiceiuri păgâneşti anticreştine. De la străini au venit toate sectele, obiceiuri cu fel de fel de bâlciuri în sărbători şi zile de duminică. Când clopotele sunau la Biserică, chemând pe creştini să ia parte la Sfânta Liturghie, lumea a început să se ducă în târguri să vândă şi să cumpere. Prietenia s-a înteţit şi încetul cu încetul credinţa s-a destrămat şi s-a pierdut, lumea a ajuns să nu mai aibă frică de Dumnezeu şi n-au mai păzit sfânta duminică. Evreii însă şi sectanţii ţin sâmbăta lor, dar creştinii nu mai ţin duminica, ziua învierii Domnului, ziua eliberării noastre din robia satanei şi a iadului. Evreii ţin că au fost eliberaţi din robia Egiptului pământesc, iar noi creştinii nu vrem să ţinem sărbătoarea sărbătorilor, care este sfânta duminică, ziua Domnului.
Iată acum câtă stricteţe ţin evreii la sâmbăta lor.Un scriitor creştin povesteşte că un evreu foarte bogat, învăţat şi râvnitor în a păzi sâmbăta lui, avea într-un orăşel un prieten creştin,şi mergând acolo dânsul, a zăbovit până în ziua sâmbetei. Şi ducându-se evreul pentru nevoia cea trupească la WC-ul acelui creştin din întâmplare s-a rupt podina şi a căzut într-însul.Aşteptând, creştinul nu ştia de ce nu mai vine şi se duse să vadă. Îl găseşte scufundat în murdării,îi cere ca să-i dea mâna şi să-l scoată afară, dar el refuză zicând:"Nu, nu se poate că este ziua sâmbetei.Şi a rămas acolo până a doua zi.
Trecând ziua sâmbetei a mers creştinul să vadă ce face acolo, era duminică dimineaţa şi voia să meargă la Sfânta Biserică. La găsit scufundat până la brâu în murdării şi ceru creştinului să-l scoată de acolo; dar şi creştinul nostru cu frică de Dumnezeu, înflăcărat în credinţă i-a spus: "De ce n-ai vrut ieri să te scot? Azi e ziua Domnului şi cum voi putea eu să calc porunca Domnului meu, dacă tu atât de nebun ai fost ca să ţii la legea ta, care este vremelnică, cu atât mai mult voi ţine eu la legea mea, căci n-am nici o nevoie şi n-am pentru ce să calc legea Sfintei Duminici. Şezi acolo până va trece şi sărbătoarea mea şi te voi scoate mâine.? Şi lăsându-l, creştinul s-a dus. Luni dimineaţă venind ca să vadă ce face, nu l-a mai văzut pentru că se scufundase cu totul şi pierise acolo.
Iată cum ţineau creştinii din vremea aceea la credinţa lor, ce frică aveau de Dumnezeu. Nu ca cei de astăzi, care s-au vândut pentru bani şi s-au lepădat şi de sărbători şi de Dumnezeu. Te doare sufletul când vezi creştinele noastre, fete tinere, plimbându-se şi distrându-se cu tot felul de străini, că s-a spurcat pământul ţării noastre de destrăbălările pe care le fac fetele creştinilor cu toţi păgânii şi necredincioşii, ateii şi vrăjitorii, cu toate naţiile şi rasele pământului. Au făcut copii şi au rămas pe pământul ţării noastre care este o ţară sfântă de la strămoşii noştri creştini. Păcatele acestea sunt foarte mari şi grele şi cad sub blestem dumnezeiesc, al sfinţilor părinţi şi al moşilor şi strămoşilor noştri, cad aceia care le-au făcut şi le fac.
Am auzit cu toţii la slujba Sfintei Învieri cuvinte înfricoşătoare, cuvinte de osândire care sunt spuse de Duhul Sfânt prin gura lui David: "Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui, să piară cum piere fumul, cum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iar drepţii să se veselească.
Sub blestemul acesta cad toţi necredincioşii care-şi pierd timpul în altă parte şi nu vor să vină Duminicile la Sfânta Biserică, fiindcă ziua duminicii este ziua Domnului şi nu a omului. Ar trebui plini de recunoştinţă să venim să-I mulţumim pentru toate cele ce ne-a dat El nouă.
De aceea, iubiţi fraţi şi creştini şi voi tinere şi tineri care vă îndulciţi de darurile binefăcătoare ale Bisericii şi care vă încălziţi la focul Sfântului Duh în Casa Domnului, fericiţi sunteţi că vă aflaţi aici să-L urmaţi pe El. Când Domnul nostru a fost prins şi legat în Grădina Ghetsimani, toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit de frică, lăsându-L în mâinile soldaţilor şi servitorilor arhiereilor, dar pe drumul ce cobora din Ghetsimani spre Ierusalim, un tânăr mergea după El.
Cine era acest tânăr, ce nume purta, Sfânta Carte nu ne spune, Sfântul Evanghelist Marcu e singurul care scrie acest amănunt, dar nu dă numele. Pentru tineretul care citeşte Sfânta Scriptură şi se străduieşte să trăiască învăţăturile Domnului, nu este mai mare bucurie ca aceea de a şti, că atunci când cei vârstnici au părăsit pe Hristos, s-a găsit un tânăr curajos care să meargă după El.
Se vor ridica mulţi învăţători ai tineretului şi vor chema pe tineri să-i urmeze, vor promite tot ce gura le poate vorbi; tineretul creştin are însă un singur Învăţător de care trebuie să asculte şi după care să meargă, Hristos Lumina lumii. Fără El nu este mântuire, El a luminat întotdeauna sufletele tinerilor care L-au chemat şi L-au rugat cu credinţă şi cu dragoste.
Aţi auzit în noaptea Învierii pe preoţi strigând: "Veniţi de luaţi lumină! Această lumină este simbolul luminii lui Hristos, care luminează în întunericul acestei lumi. Păziţi cu sfinţenie această lumină pe care aţi luat-o până acum şi vegheaţi cu tărie ca nimeni să nu v-o poată stinge, nici un vrăjmaş de zi şi de noapte, nici vântul cel turbat şi nici vijeliile şi toate uraganele de s-ar înfuria împotriva voastră.
Sunteţi salvaţi, sunteţi luminaţi, sunteţi în corabie, sunteţi cu Împăratul, este în mijlocul nostru. Păziţi mai departe credinţa, nădejdea şi dragostea şi nimic să nu fie în stare să vă întoarcă de pe drumul cel adevărat care duce la viaţă. Acum este momentul să stăm mereu de veghe ca să nu pierdem truda şi agoniseala sufletească, uniţi cu toţii în rugăciunile din Biserică, cât şi cele de acasă, să zicem şi noi cu Apostolul Toma:

Rugăciune
Domnul meu şi Dumnezeul meu, ajută-ne să sfârşim cu bine zilele vieţii noastre, trăind în dreapta credinţă şi în sfântă pregătire sufletească şi trupească, ca să fim cu tine nedespărţiţi în ceruri în vecii vecilor.

Amin.

Cele mai periculoase E-uri

Principalele specii de aditivi din farfurie

Coloranţi:

E 110 - Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S
E 150 - Caramel. Termenul caramel se referă la produse de o culoare brună mai mult sau mai puţin intensă, care sunt destinate utilizării ca şi coloranţi. Termenul nu corespunde produsului zaharos aromat obţinut prin încălzirea zaharurilor şi care este folosit pentru aromatizarea alimentelor.
E 160c - Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină
E 175 - Aur

Îndulcitori:

E 420 - Sorbitoli
E 421 - Manitol
E 950 - Acesulfam-K
E 951 - Aspartam
E 952 - Ciclamaţi

Alţi aditivi

E 249 - Nitrit de potasiu
E 250 - Nitrit de sodiu
E 251 - Nitrat de sodiu
E 252 - Nitrat de potasiu
E 260 - Acid acetic
E 330 - Acid citric
E 943a - Butan
E 943b - Izobutan
E 944 - Propan
E 948 - Oxigen
E 949 - Hidrogen

SURPRINZĂTOR. Topul celor mai sănătoase "E-uri"



Vitaminele de sinteză B2, C şi E sunt aditivi benefici, iar licopenul sau luteina sunt coloranţi alimentari naturali, care nu dereglează organismul şi nu sunt cancerigeni.
Prăjiturile și produsele de patiserie conțin și E-uri bune - vitamina C și un colorant natural numit „roșu de sfeclă”

Nu toate E-urile sunt dăunătoare sănătăţii. Sub aceeaşi denumire sunt ascunse şi substanţe inofensive pentru organism, dintre care unele pot avea chiar beneficii: vitamine de sinteză, care au proprietăţi similare celor care provin din surse naturale, coloranţi extraşi din fructe, legume şi diverse plante şi lecitina, despre care se spune că ajută la îmbunătăţirea memoriei.

Vitamine ascunse sub numele de E-uri

1. E300 - vitamina C. Este un aditiv cu proprietăţi antioxidante, care se găseşte în pâine, aluaturi, prăjituri, cereale pentru micul dejun, sucuri, suplimente alimentare şi chiar vin.


Vitamina C ajută organismul să ardă mai multe grăsimi în timpul antrenamentelor, ajută la regenerarea ţesutului, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, protejează organismul de acţiunea radicalilor liberi, creşte absorbţia fierului din alimente şi stimulează sistemul imunitar.

2. E101 - vitamina B2. Vitamina B2 este cunoscută sub numele de riboflavină şi este folosita drept colorant alimentar. E101 are şi efecte benefice.

"Reduce severitatea şi frecvenţa migrenelor, ajută la funcţionarea glandei tiroide şi a metabolismului, menţine sănătatea părului, reglează secreţia de sebum şi combate oxidarea", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie.

3. E306 - vitamina E. Este un aditiv considerat inofensiv şi este folosit în uleiuri ca să nu râncezească. Surse naturale de vitamina E sunt: ouăle, laptele şi carnea.

4. E160a(ii) - beta-caroten. Este substanţa care conferă morcovului culoarea portocalie. Aditivul este un colorant natural, galben-portocaliu, care se transformă în vitamina A.

"Atenţie însă, fumători! Studiile au demonstrat că beta-carotenul poate creşte riscul de cancer pulmonar, însă doar în cazul fumătorilor", avertizează specialistul.

Coloranţii care nu dăunează sănătăţii

5. E100 - curcumina. Curcumina este o substanţă care se extrage din rădăcina de curcumă (înrudită cu ghimbirul), care are culoare galbenă şi este folosită ca un colorant.

S-a dovedit că are efect antiinflamator şi poate atenua simptomele psoriazisului şi eczemelor şi poate reduce numărul polipilor de colon.

6. E160d - licopen. Licopenul pentru uz comercial este un colorant roşiatic, extras din tomate şi folosit îndeosebi în pasta de tomate şi alte produse de culoare roşie.

Protejează pielea împotriva ultravioletelor, ajută la controlul crizelor de astm şi are proprietăţi anti-cancer.

7. E161b - luteina. Luteina este extrasă din petale de gălbenele şi este folosită ca şi colorant alimentar.

"Luteina protejează sănătatea ochilor şi poate reduce riscul declanşării cataractei, menţine sănătatea pielii şi previne apariţia ridurilor prin creşterea nivelului de hidratare şi menţine sănătatea inimii", subliniază Mencinicopschi.

E-uri care conservă memoria

8. E163 - antocianinele. Sunt coloranţi naturali. Se găsesc în compoziţia produselor lactate, jeleurilor, dulciurilor, băuturilor răcoritoare şi supelor de legume.

"E163 este, de obicei, extras din coaja strugurilor sau din varza roşie. Ajută la prevenirea celulitei şi ridurilor, protejează sănătatea sistemului cardiovascular şi ameliorează artrita reumatoidă graţie proprietăţilor sale antiinflamatorii", adaugă Mencinicopschi.

9. E162 - "roşu de sfeclă". Este tot un colorant natural, care se extrage din sfeclă roşie. Substanţa se găseşte în produse precum sucuri, lichioruri, prăjituri, bomboane si produse de cofetarie. Este inofensiv, dar trebuie administrat cu restricţie la copiii mici şi la preşcolari.

10. E322 - lecitină. Se găseşte în ciocolată, iar studiile arată că îmbunătăţeşte memoria şi menţine creierul în priză.

În ce alimente se găsesc cele mai periculoase E-uri?

Din gama aditivilor alimentari \"interzişi\" fac parte cei folosiţi pentru colorarea în galben şi roşu a sucurilor, gemurilor sau compotului şi chiar a muştarului. Ei pot complica boli deja existente sau chiar cauza cancer.

Aditivii alimentari sau E-urile sunt adăugaţi pentru a "ameliora" gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenţa la alterare a alimentelor sau băuturilor. Deşi unii asociază sintagma "E-uri" cu substanţe periculoase, trebuie să ştiţi că există şi aditivi care nu reprezintă un risc, dar nici nu este nevoie expresă de ei.

"Aditivii nu sunt nici necesari organismului şi nici nu au o calitate nutriţională superioară produselor tradiţionale, naturale. Totuşi, majoritatea aditivilor alimentari sunt în general inofensivi însă consumul lor în cantităţi mari sau a celor cu proprietăţi toxice şi chiar cancerigene, poate determina alergii, stări de oboseală, greţuri, dureri de cap, palpitaţii, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni grave", atenţionează Mihaela Gribovschi, medic nutriţionist la Centrul Medical Unirea din Cluj-Napoca.


De aceea, atunci când mergeţi la cumpărături citiţi cu atenţie etichetele alimentelor pentru a le evita pe cele care conţin E-uri periculoase sau cel puţin să limitaţi consumul lor.

Aditivii alimentari sunt împărţiţi în 24 de categorii, cele mai răspândite fiind: îndulcitori- care înlocuiesc zahărul, coloranţi - pentru a da o culoare mai apetisantă, acidifianţi - dau un gust uşor acid, corectori de aciditate - cresc sau diminuează aciditatea, emulsificatori - asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare, conservanţi - întârzie sau impiedică alterarea alimentelor.

Acestora li se adaugă corectorii de gust şi de miros care îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor, propulsorii - gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje, antioxidanţii - limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul.

Cei mai periculoşi aditivi

Printre cele mai periculoase E-uri se numără E102 sau tartrazina, un colorant galben, foarte nociv, care se găseşte în băuturi, muştar şi gem. Acesta poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronşic.

Exoticul Sunset yellow sau colorantul galben E110 poate avea efect cancerigen. El se găseşte în dulciuri, prăjituri, budinci. Nici colorantul E120 nu este lipsit de vină, acesta fiind responsabil pentru provocarea alergiilor.

E124, un colorant roşu care se găseşte în mezeluri este un aditiv toxic, ce produce tumori pe glanda tiroidă.

"Mezelurile, în special parizerul, crenvurştii, băuturile răcoritoare şi preparatele conservate cu substanţe chimice (în special supele la plic sau alimentele afumate) conţin cele mai multe E-uri din categoria celor periculoase", explică nutriţionistul Mihaela Gribovschi.

Există şi substanţe incriminate ca având o contribuţie semnificativă la apariţia diferitelor tipuri de cancer.

"Din categoria celor "răi" fac parte E131, E123, E142 (coloraţi), E211 (conservant) interzis în SUA, dar permis la noi. Cel din urmă se găseşte în unele băuturi răcoritoare, la fel ca E213, E214, E215. Şi potenţiatorii de gust şi aromă (rinoglucidele) întră în categoria aditivilor care influenţează apariţia cancerului, în special la nivelul tractului digestiv, al ficatului, căilor biliare sau al pancreasului", avertizează nutriţionistul.

E-uri cu nivel mic de pericol

Lista aditivilor care au un grad mediu de periculozitate este mult scurtă, dar şi aici, cap de listă sunt tot coloranţii galbeni şi roşii, respectiv E110 şi E123.

"Aceşti aditivi sunt folosiţi în sucuri, dulciuri, prăjituri, jeleuri, brânzeturi prelucrate prin topire, ei fiind consideraţi mai puţin periculoşi decât tartrazina şi eritrozina", detaliază specialiştii Puia Negulescu şi Gheorghe Mencinicopschi în cartea lor "Alimente pentru o viaţă sănătoasă. Ghid de prevenţie şi terapeutică". Acestora li se adaugă tiabendazolul (E233), folosit ca şi conservant în sucurile citrice.

Există şi aditivi care nu afectează sănătatea organismului. Din această categorie face parte E306 sau vitamina E, un antioxidant natural sau de sinteză, cu rol bine determinat în protecţia antioxidativă a grăsimilor, pe care îl găsim în ficat, ouă, peşte, soia. Şi vitamina C sau lecitina sunt aditivi alimentari care nu au efecte negative asupra sănătăţii.

TOP

E-uri pe care să le evitaţi

E110

Sunset yellow - colorant galben
Cancerigen
Se găsesc în: dulciuri, prăjituri, budinci, sucuri

E123

Amarant - colorant roşu
Cancerigen, interzis în SUA şi Rusia
Dulciuri, jeleuri, branză topită

E124

Ponceau 4R - colorant roşu
Toxic, interzis în SUA
Mezeluri

E127

Eritrozina - colorant roşu
Provoacă cancer al tiroidei la animale, posibil şi la om
Alcool, îngheţată, prăjituri, bomboane, sucuri răcoritoare

E128

Roşu 2 G - colorant
Mutagen şi toxic. Interzis în SUA şi Australia
Carne de hamburgeri

E211

Acidul benzoic şi derivaţii săi
Posibil cancerigen, interzis în SUA, dar permis la noi
Unele băuturi răcoritoare

E220/E228

Sulfiţi - conservanţi
Provoacă alergii
Carne de hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, vin, oţet de vin

E231

Ortofenilfenol - conservant
Toxic, posibil cancerigen. Interzis în SUA şi Australia.
Cirtice

E233

Tiabendazol - conservanţi
Toxic. Interzis în Australia
Citrice

E249/E252

Nitraţi şi nitriţi - conservanţi
Posibil cancerigen
Mezeluri şi alimente conservate prin sărare, brânză

E320

Butil-hidroxi-anisol BHA-conservant
Posibil cancerigen
Conservant, cartofi deshidrataţi, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, gumă de mestecat

E425

Glucomanan - agent de textură
Toxic respirator
Jeleuri

E621

Glutamat monosodic MSG
Provoacă efecte neurotoxice
Condimente, supe concentrate

E95

Acetsulfam K - îndulcitor
Posibil cancerigen, interzis în SUA
Gumă de mestecat, produse zaharoase, băuturi răcoritoare

E954

Zaharină - îndulcitor
Posibil cancerigen
Gumă de mestecat, produse dulci, băuturi răcoritoare

Invierea Domnului

Nici un evanghelist nu descrie Invierea Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Evanghelistii consemneaza numai ceea ce s-a petrecut dupa ce Hristos a iesit din mormant. Din evanghelii aflam ca in prima zi a saptamanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormantul lui Hristos, cu care aveau de gand sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus. Se pare ca Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormant si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormantului gol, nu le mai asteapta pe celelalte femei si alearga sa le vesteasca apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede ingerul, care le intampina pe celelalte femei si nici nu-i asculta mesajul - ca Hristos a inviat.Pe cand femeile mironosite mergeau catre apostoli sa vesteasca cele intamplate, sunt intampinate de Hristos cu urmatoarele cuvinte: "Bucurati-va" si "Nu va temeti". El le repeta indemnul dat de inger: "Duceti-va si vestiti fratilor Mei, sa mearga in Galileea si acolo ma vor vedea".La mormant ajung si Ioan si Petru. Desi Ioan soseste primul, el intra in mormant dupa Petru. Se pare ca in afara de prezenta giulgiului si a mahramei, care indicau ca Hristos a inviat, apostolii au vazut in mormant ceva minunat. A fost o experienta invaluita in taina, care a constituit o adevarata iluminare. Din aceasta clipa, Ioan a crezut fara sovaiala in Invierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge sa vesteasca si celorlalti Invierea lui Hristos. Maria Magdalena, care ii urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormant, ramane aici sa planga. Gandul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa merga si sa vesteasca ucenicilor: "Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru".Desi trupul lui Hristos fusese preamarit, Hristos accepta, in rastimpul celor 40 de zile, sa se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest "trup al slavei", dupa expresia paulina, nu mai este dependent nici de spatiu, nici de timp, caci nu mai face parte din lumea cazuta. Aratarile sunt un pogoramant fata de slabiciunea omeneasca. Domnul se face accesibil simturilor: poate fi vazut, auzit si chiar pipait. Hristos cel inviat este tot atat de real ca si Cel dinainte de Patimi, dar se afla la alt nivel existential, deoarece trupul Sau nu mai este supus mortii, in El straluceste Duhul. Desi trupul a fost indumnezeit, ca si natura Sa omeneasca, firile vor continua sa ramana neschimbate si de sine statatoare pentru vesnicie.Invierea lui Hristos nu este o simpla revenire la viata pamanteasca, ci inceputul altei vieti: viata vesnica, in care trupul omenesc nu mai este supus stricaciunii. De aceea, Biserica Ortodoxa canta in ziua de Pasti: "Praznuim astazi omorarea mortii si inceputul unei alte vieti, vesnice”.
Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata Invierii, trasatura patimitoare. Din momentul mortii si a invierii Domnului, istoria intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei.Trebuie sa retinem ca Invierea nu-L indeparteaza pe Hristos de oameni. El va continua, chiar sezand de-a dreapta Tatalui, lucrarea de prefacere a lumii.

PREDICĂ LA PATIMILE DOMNULUI


Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Ia-L, ia-L şi-L răstigneşte! (Luca XXIII, 21)

Fraţi creştini,

Să însoţim şi noi pe Hristos şi să trăim suferinţele Lui în aceste zile de tristeţe şi durere. Să mergem pe urma paşilor Lui să vedem cu ochii noştri şi să auzim cu urechile noastre cele ce se vorbesc despre El. Să deschidem inima larg, iar ochii să picure din belşug lacrimi pentru păcatele noastre, căci El pentru noi s-a rănit şi în locul nostru a răbdat bătăile, Crucea şi piroanele, hulele şi toate durerile.
LUNEA CEA MARE. Suntem în Săptămâna Patimilor. Este luni dimineaţa. Glasurile puternice care ieri strigau "Osana!?, s-au potolit. Ierusalimul întreg pare că doarme. Sub mantia soarelui primăvăratec ce poleieşte cu aur şi argint uliţele şi casele cetăţii, încet, încet, oraşul se trezeşte. Ici şi colo se strâng cete de preoţi care şoptesc în taină cu chipuri încruntate.
Aceştia se adună şi şoptesc între ei privind plini de ură spre norodul sărman care întâmpinase ieri pe Nazarineanul ca pe un împărat. Cei mai înfierbântaţi sunt cărturarii, fariseii şi bogaţii, dregătorii cetăţii, împotriva cărora Iisus rostise deseori cuvinte grele de osândă pentru fărădelegile lor, pentru inima lor împietrită faţă de suferinţele celor săraci. Ei pun astăzi la cale răzbunarea. Se pregătesc de luptă. Dacă ieri a fost biruinţa lui Hristos, mâine trebuie să fie biruinţa lor.
Frământarea creşte, uliţele se umplu de lume, cetatea e plină de freamăt, mulţime mare se îndreaptă spre templu ca să audă cuvântul tâlcuitorilor legii. În depărtare, pe drumul prăfuit se coboară dinspre Betania sărbătoritul de ieri, Iisus. Înconjurat de ceata ucenicilor Săi păşeşte încet, liniştit, spre oraşul revoltat.
La margine de drum un smochin îşi întinde ramurile pline de frunze. Iisus se simte flămând şi îşi ridică privirile spre ramuri. Caută în copac, şi în şoaptă zice: "Numai frunze, mulţime de frunze şi nici un rod!? Ochii Lui se pleacă întristaţi şi buzele Lui şoptesc cu amărăciune: "De acum în veac să nu mai fie rod în tine!? Deodată se usucă pe loc, toate frunzele căzând învârtindu-se. Ucenicii înmărmuresc plini de mirare. Domnul le tâlcuieşte minunatul fapt, arătându-le cum trebuie dat pierzării cel ce vieţuieşte pe pământ fără să aducă roada faptelor bune.
Ceata întreagă porneşte mai departe. Se apropie de Ierusalim, intră în cetate, se îndreaptă spre templu; Iisus urcă scările de piatră. Iată-L la uşă. Privirile pline de ură ale preoţilor îl întâmpinară. Din toate colţurile, ochii se îndreaptă spre El. Căpeteniile preoţilor încearcă să-I întindă curse ispitindu-L cu întrebări viclene şi meşteşugite. Domnul însă îi ruşinează cu răspunsurile Lui, descoperindu-i ca pe nişte neştiutori ai scripturilor şi mustrându-i pentru răutatea lor.
Smochinul cel din marginea drumului, care era plin numai de frunze, închipuia Biserica evreiască dimpreună cu toţi arhiereii şi preoţii Vechiului Testament, care erau plini numai de vorbe goale, fără faptele adevăratei credinţe, fără duh de viaţă şi fără roadele bogate pe care le căuta Iisus şi pe care le caută şi la noi creştinii şi ucenicii Bisericii Lui până la sfârşitul veacurilor.
Aşa cum unui om nu-i trebuie numai umbra şi frunza copacului, nici Lui Iisus nu-i trebuie creştinul care are doar formele credinţei, dar e lipsit de roadele dreptăţii, milei şi iertării. După ce Domnul îi mustră fără putinţă de răspuns, începu să vestească celorlalţi credincioşi ai Săi cuvântul adevărului. El vesti dărâmarea Ierusalimului şi dreapta Sa judecată, apoi ieşi din templu învăluit de umbrele înserării şi urcă domol spre muntele Măslinilor.
MARŢEA CEA MARE. Domnul se odihneşte peste noapte între prietenii Săi dragi din Betania. În zorii zilei Iisus vine iarăşi în Ierusalim unde-L aşteaptă ura şi furia fariseilor, saducheilor şi cărturarilor. Urcă treptele de piatră ale templului, vorbeşte poporului care era dornic să primească minunatele lui învăţături şi iarăşi mustră cu asprime făţărnicia şi masca evreilor.
Vorbeşte apoi despre pilda celor zece fecioare, despre datoria fiecăruia de a-şi pregăti sufletul pentru a fi gata oricând să întâmpine pe Domnul, zicându-le: "Privegheaţi aşadar, căci nu ştiţi, ziua nici ceasul în care Fiul Omului are să vină ţineţi aprinse candelele credinţei, candelele iubirii aproapelui, fiţi pregătiţi a răspunde celui ce vă va întreba dacă aţi iubit pe aproapele vostru?.
Bunul Iisus dezvăluie taina dreptei judecăţi, răsplata sau osânda, după împlinirea sau neîmplinirea poruncilor. Inimile împietrite au rămas însă fără răspuns, au rămas neclintite ca nişte stânci ale urii, căci erau sufletele lor stăpânite de diavolul răutăţii şi n-au putut înţelege adâncul tâlc al predicii Mântuitorului. Urechi n-au avut să audă şi nici ochi să vadă.
Aceasta a fost predica de pe urmă către popor a Domnului, aceasta a fost legea statornicită de El, ca toţi cei ce cred şi mărturisesc numele Lui să trăiască în iubire şi să vestească iubirea. De azi înainte Iisus nu mai vorbeşte mulţimii. Timpul este aproape şi cele din urmă cuvinte le dăruieşte prietenilor Săi, acelora care aveau să semene pretutindenea sămânţa cea bună a Evangheliei, după care împreună cu ucenicii Săi părăseşte cetatea urii şi răzbunării, îndreptându-se spre locaşul de pace şi tihnă al prietenilor Săi din Betania.
La evrei se apropia Paştele, de aceea fariseii şi cărturarii plini de duşmănie pe Iisus, pentru că tot poporul venea după Dânsul, căutau prilej ca să-L omoare înainte de a sărbători ei Paştele.
MIERCUREA CEA MARE. Ziua aceasta a petrecut-o întreagă în Betania unde avea prieteni dragi, pe Lazăr cel înviat din morţi, pe surorile lui, Marta şi Maria, pe Simon leprosul şi pe mulţi alţii. Pe când se afla în casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru plin cu mir scump pe care l-a turnat pe capul şi picioarele Domnului, când şedea la masă. Iuda cel iubitor de argint a mustrat-o pe femeie pentru această risipă susţinând că mirul trebuia vândut, iar banii împărţiţi săracilor. Iisus însă a zis: "Pe săraci îi aveţi pururea cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea, această femeie a turnat mir pe trupul Meu şi M-a pregătit pentru îngropare?.
Pe când Iisus se afla cu ucenicii în Betania, în Ierusalim se uneltea răzbunarea fariseilor şi cărturarilor. Ei s-au strâns şi au hotărât în unanimitate moartea Mântuitorului. În acest timp, iată că se apropie Iuda Iscarioteanul şi le făgăduieşte a-i ajuta, zicându-le: "Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da în mâinile voastre?? Ei s-au învoit cu el să-i dea 30 de arginţi.
Pământul nu s-a cutremurat, soarele străluceşte mai departe peste omenire, frunzele măslinilor foşnesc deasupra celui ce se roagă în această seară pentru toţi oamenii, chiar şi pentru cei care vor striga: "Să se răstignească!? Dacă atunci lângă Iisus era un Iuda, câţi nu se vor fi mai născut şi câţi nu s-or mai naşte până la sfârşitul veacurilor, ca să-L vândă pe bani, să-L trădeze pe Mântuitorul sufletelor noastre? Vai acelora însă, că era mai bine să nu se fi născut.
Iată de ce Sfânta Biserică pomeneşte foarte des fapta mârşavă a trădătorului Iuda, ca să audă toate urechile creştinilor şi să ia aminte. Dar vai, sunt astăzi atâtea iude, care vând pe Mântuitorul pe orice lucru de nimic. Aceştia sunt cei care neagă existenţa lui Dumnezeu şi cei ce se luptă pe toate căile ca să încurce sau să distrugă învăţăturile Lui, Biserica Lui. Grozav lucru este acesta, căci Iuda pentru trădare nu şi-a agonisit numai spânzurătoare, ci şi muncile cele nesfârşite ale iadului.
JOIA CEA MARE. În dimineaţa acestei zile, Iisus trimite pe Petru şi pe Ioan să pregătească locul unde spre seară avea să mănânce Paştele cu ucenicii Săi. Această zi a petrecut-o tot în Betania, lângă prea-iubita Sa Maică, pe care căuta s-o liniştească cu cele mai dulci cuvinte, fiindcă presimţea că prin inima ei de mamă va trece sabia cea proorocită de bătrânul Simeon.
Ochii ei cei sfinţi şi frumoşi vărsau necontenit lacrimi amare şi ruga pe Fiul ei să nu se ducă în Ierusalim de sărbătoarea Paştelui, fiindcă ştia că evreii sunt învrăjbiţi şi caută să-L omoare. Căzând în genunchi în faţa Fiului ei, îl ruga zicându-i cu durere: "Fiul meu cel prea dulce, nu te duce în Ierusalim, asculte pe Maica Ta, că evreii Te vor prinde şi te vor omorî?. Atât era de sigură de suferinţele Fiului său în aceste zile, că de multă întristare cădea jos copleşită şi dacă n-ar fi fost sfintele femei ca s-o mângâie şi să o reţină, s-ar fi desfigurat smulgându-şi părul şi zgârâindu-şi faţa de multă durere.
Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat-o, a mângâiat-o, spunându-i că a venit vremea şi trebuie să meargă la Ierusalim. Şi-a luat rămas bun de la ea, a lăsat-o în grija sfintelor femei şi a plecat întristat şi îngândurat de durerea cea amară pe care o lăsa în urmă.
Mergea încet, trist, domol şi liniştit, gândindu-se la toată viaţa Lui pământească, la peştera cea săracă unde S-a născut, la drumul Egiptului cu suferinţele îndurate în pribegie, la munca cea mântuitoare a propovăduirii, la calea spre apele Iordanului ca să primească botezul de la Ioan. Se gândea la toate minunile şi învăţătura răspândită în timpul celor trei ani şi jumătate prin localităţile Iudeii, chemând la viaţă nouă, la pace şi dreptate.
După atâtea binefaceri pe care le făcuse poporului suferind, vedea cu Duhul Său uneltirile celor mari, ticăloşia celor răi, trădarea ucenicului, vedea urcuşul Golgotei şi simţea pe umerii Săi povara Crucii înfiorându-se de străbaterea piroanelor prin mâini şi picioare. Odată cu venirea serii, se apropia şi ceasul patimilor, cu pas domol se îndreaptă spre locul unde va cina cu ucenicii Săi pentru cea din urmă oară. Înainte de a se aşeză la masă spală picioarele ucenicilor, pildă de adâncă smerenie, spală picioarele celui ce avea să-L vândă, iar Iuda nu se împotriveşte, nu se ruşinează.
Aşezându-se la masă a binecuvântat pâinea şi a dat-o ucenicilor zicând: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu!? Luând apoi paharul cu vin, binecuvântându-l a zis: "Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu a legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor?. A spus apoi ucenicilor Săi planul ticălos al vânzării, zicându-le: "Adevăr zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde!?
După ce au cinat cu toţii, au mers împreună pe muntele Măslinilor şi lăsându-şi ucenicii să vegheze, Iisus se depărtează şi intră în grădina Ghetsimani. Îngenunchează şi întinde mâinile către cer în liniştea nopţii, între măslinii sălbateci, rugându-se cu lacrimi de sânge şi zicând: "Tată, să treacă paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti!?
Pe când se ruga cu cele mai fierbinţi lacrimi, ce cădeau pe pământ amestecate cu sudorile de sânge, deodată grădina Ghetsimani se umplu de ostaşi cu făclii aprinse în mână. În fruntea lor mergea Iuda. Se apropie de învăţătorul său şi-l sărută, arătând astfel pe Cel vândut pe 30 de arginţi. Ostaşii îl leagă pe Hristos ca pe un răufăcător, ucenicii se risipesc, fug şi se ascund, văzând cele întâmplate. Iisus este dus înaintea lui Pilat şi a arhiereilor Anna şi Caiafa. Pilat L-a întrebat: "De ce eşti Tu vinovat?? Domnul nu-i răspundea, numai ochi-i lăcrămau. Fariseii, soldaţii, toată gloata îi cer moartea-n gura mare: "Răstigneşte-L, o, Pilate!? Pilat întreabă pe Domnul, zicându-I: "Neamul Tău şi tot poporul Te-au adus la mine, ce-ai făcut??
O, Pilate, de ce întrebi ce-a făcut, tu, care ai auzit de multele Lui minuni, de învăţătura Lui cea sfântă. Deschide ochii, o, Pilate, şi înţelege că Acesta a făcut cerul şi pământul, soarele şi luna, stelele şi lumina, marea şi izvoarele apelor, păsările şi animalele, plantele şi toate cele ce se văd şi nu se văd, precum şi dulceaţa pământului şi parfumul florilor.
Un singur lucru nu a făcut: păcatul. Dacă nu vrei să crezi, întreabă mulţimea pe care a săturat-o cu cele cinci pâini şi doi peşti, întreabă pe Maria Magdalena din care a scos şapte diavoli, întreabă pe Zaheu vameşul şi pe Lazăr cel mort de patru zile; întreabă pruncii Ierusalimului. Toate acestea Pilat le cunoaşte, ştie bine că nu are nici o vină, şi totuşi îl osândeşte la moarte, la moarte pe Cruce.
VINEREA CEA MARE. La evrei era obiceiul de Paşte să fie slobozit câte un condamnat la moarte. Era atunci un tâlhar numit Varava. Pilat întreabă poporul: "Pe cine voiţi să slobozesc: pe Iisus sau pe Varava?? Tot poporul a strigat: "Pe Varava?, cerând ca Iisus să fie răstignit. Pilat dă sentinţa de moarte, mai ales la remarca fariseilor că dacă va elibera pe Iisus nu este prieten al Cezarului, iar el, ca să nu-şi piardă postul, închide ochii, nu mai vede adevărul.
O, ce judecată nedreaptă! O, ce cerinţă fără socoteală a poporului. Poporul acesta miluit şi vindecat de Iisus a cerut să fie liberat un tâlhar care făcuse atâtea crime în locul Fiului lui Dumnezeu şi binefăcătorului lor. De atunci, în cursul vremurilor, aşa au făcut şi aşa vor face multe popoare şi mulţi judecători nedrepţi; căci dreptatea şi drepţii vor fi ţinuţi în lanţuri, adevărul înăbuşit, iar hoţii şi criminalii vor triumfa plini de bucurie săturându-se de libertate.
După o noapte de stat în închisoare cu picioarele în butuci, de umilinţă şi biciuiri nemiloase, de stat cu picioarele pe table arse, Iisus este dus înăuntrul curţii şi îmbrăcat într-o mantie roşie. Pilat îl arată poporului zicând: "Iată Omul!? Mulţimea agitată de farisei şi cărturari au început să strige ca ieşită din minţi: "Răstigneşte-L, răstigneşte-L. Ia-L, ia-L şi-L răstigneşte!?
Ostaşii îl scot afară legat de mâini pe Iisus şi îi fac vânt pe scară. El cade, lovindu-se foarte greu. O, Părinte ceresc, vezi pe iubit Fiul Tău pe care L-ai născut mai înainte de veci! În vremea aceasta şi Tatăl şi-a acoperit fericiţii Săi ochi cu aripile serafimilor să nu mai vadă patima Fiului Său. Unde sunteţi apostolilor, unde sunteţi ucenicilor?? Toţi aceştia L-au lăsat şi au fugit. Acum El este omul care nu mai are pe nimeni lângă El. O, soare, înfricoşează-te şi voi, ceruri, suspinaţi. În această mulţime de popor nu se găseşte nimeni ca să aibă milă de El.
Durerile care au sfâşiat trupul lui Iisus, bătăile de la stâlpi cu biciuri cu plumb la vârf, cine poate să le spună cu de-amănuntul? Era lovit de moarte peste mâini şi peste spate; când unii oboseau, alţii luau bicele şi-L băteau. Sângele curgea şiroaie, de la cap până la picioare, iar usturimile îi sfâşiau inima de durere. Au venit apoi unii cu o coroană de spini şi i-au pus-o pe cap. Coroana o puneau şi o luau în mod repetat ca să-I facă cât mai multe răni. Aşa s-au împlântat spinii în capul lui Iisus şi unii au rămas acolo până la ziua judecăţii. Atunci îi va scoate şi-i va arăta lumii zicând: "Am stat cu ghimpii în cap şi v-am aşteptat să vă întoarceţi la Mine.
De acolo L-au dus la un zid unde I-au pus o trestie în mână şi îngenunchind înaintea Lui îi ziceau: "Bucură-Te, împăratul iudeilor!? Unii îi smulgeau părul şi barba, iar alţii îl scuipau în faţă. S-a înfiorat pământul văzând Crucea rezemată de un zid, pregătită spre a-L primi pe Domnul. Miez de zi şi arde soarele ca niciodată. Soare, arşiţă şi Crucea se împlântă adânc în umăr. Este greu păcatul lumii. Te cutremuri. Tras de funii printre loviri, cu Crucea-n spate, Dumnezeu poartă azi osânda inimilor vinovate. Ioan zice: "Doamne, cum putut-a oare trădătorul să te vândă? / Cum l-a biruit pe Iuda pofta de arginţi flămândă? / Cine-o să ne mai înveţe, cine plânsul să ne-aline? / Unde ni Te duci, Iisus, ia-ne şi pe noi cu Tine!?
Sfârşit de suferinţă, Iisus cade din când în când sub greutatea Crucii. O, suflete, suflete, dacă L-ai vedea, ai plânge într-una şi ai suspina. Inimă, inimă, dacă L-ai simţi, ai plânge într-una şi L-ai preaslăvi. La o cotitură a drumului ce duce spre Golgota, nişte femei cu copiii în braţe plângeau. Domnul se întoarce spre ele şi le zice: "Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri că vor veni zile grele peste voi şi veţi zice: munţilor, cădeţi peste noi, dealuri, acoperiţi-ne că nu mai putem suferi groaza şi mânia aceasta!?
Suie în tăcere dealul, golindu-şi singur paharul ce I-a fost dat să-l bea. La o răspântie de drum, se întâlneşte cu Maica Sa, care nu-L mai văzuse de joi, de când s-au despărţit în Betania. Văzându-L cu Crucea în spate, a strigat din adâncul sufletului: "Fiul meu cel prea iubit!? A căzut apoi leşinată în braţele sfintelor femei. E cald şi Crucea este grea, sudori se scurg din fruntea Sa, iar spinii îl dor amar. Convoiul îl urmează. Văzând-o pe Maica Lui, multe femei o compătimesc, zicând: "Sărmana femeie, e mama Lui?.
Altele o insultă cu vorbe urâte zicând, că dacă ar fi ştiut să-L crească nu s-ar fi ajuns aici. Câte n-a auzit Prea Curata Fecioară din gurile spurcate ale hulitorilor! Ea însă mergea cu suspinuri în urma Fiului ei zicând: "Fiul meu, unde te duci, Fiul meu! Oare mai este o nuntă ca aceea din Cana Galilei să le prefaci apa în vin? Unde mergi aşa grăbit Fiul meu? Să-i saturi cu pâine şi peşte ori să le vindeci bolile? O, Fiul meu cel prea dulce, unde mergi aşa grăbit??
Împovărat de greutatea Crucii, Iisus ajunge iarăşi la o răspântie, unde i se înfăţişează o fecioară numită Veronica cu o mahramă pe care I-o dă Domnului să se şteargă de sudorile amestecate cu sânge de pe faţa Sa. Atunci S-a imprimat faţa Domnului pe acea mahramă, pe care Veronica a primit-o ca răsplată şi care există şi astăzi în Biserica creştinilor. Fiind cald şi nemâncat, iar Crucea foarte grea Iisus a căzut iar sub greutatea ei. Atunci ostaşii au silit pe un om, anume Simion Cirineanul, să-I ducă Crucea. Simion duce Crucea în vârful Golgotei, iar Domnul arată lumii şi nouă umărul Său jupuit de greutatea Crucii.
Ajunşi în vârful Golgotei, Domnul zice: "Poporul Meu, ce vreţi să-Mi faceţi poporul Meu, de ce voiţi să Mă răstigniţi? Pentru ce, poporul Meu, pentru că am dăruit viaţă la cei morţi în păcate, la cei bătuţi de soartă am împărţit dreptate, pentru că am potolit durerea în inimă străină şi am alinat amarul la cei care suspină? Fiindcă la morţi am dat viaţă, la orbi am dat lumină? Poporul Meu, pentru ce? Poporule îndărătnic, îmi dezbraci cămaşa de pe Mine! Cu asta îmi plăteşti Mie, popor aprins de patimi, de ură şi mânie!?
Domnul plânge mult. Fiind întrebat, răspunde: "Cum să nu plâng, când văd că sufăr durerile amare şi văd cum astăzi satana vă poartă-n gheare, poporul Meu?. Miez de zi. Golgota geme azi sub cea mai grea povară. Răcnet răguşit de ură şi două cruci se ridică. Cuie, funii, scări şi tot mai greu ciocanul pică şi între două cruci pe culme, o altă Cruce se ridică. Piroanele reci, groase şi ruginite, I-au străpuns mâinile şi picioarele. La ridicarea Crucii trupul se lasă greu, iar rănile de la mâini şi picioare se lărgesc. Se rupe carnea şi sângele curge şiroaie pe Cruce.
Astfel, Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit în vârful Golgotei între doi tâlhari, unde a fost adăpat cu fiere şi oţet, unde a făgăduit tâlharului raiul, unde a încredinţat pe Maica Sa ucenicului Ioan, zicând apoi: "Săvârşitu-s-a?, adică s-a împlinit scriptura. Şi-a plecat apoi capul zicând: "Tată, în mâinile Tale îmi dau Duhul Meu!? Ca răspuns din partea Tatălui ceresc, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis şi în întunericul acela umblau cei morţi care înviaseră printre cei vii, iar aceştia din urmă strigau îngroziţi ca să plece dintre ei.
Aceste semne înfricoşate le-au văzut şi le-au trăit cu toţii în acele clipe de groază. Se înnoptase dintr-odată şi soarele şi-a stins lumina. Jos, sub Cruce, Mama Lui plânge cu Maria Magdalena. Cerul se îmbracă în noapte, totul prinde să se-nfioare. Ucenicul şi cu Mama Lui plâng de jale. Vântul vâjâie puternic; Ioan strigă printre suspine: "Unde ni Te duci, Iisuse? Ia-ne şi pe noi cu Tine!?
Ucenicii închişi în casă de când L-au prins pe Învăţătorul lor, stau şi aşteaptă. N-au gustat din seara aceea nici odihna şi nici somnul. Se căiau cu toţii că au părăsit pe Domnul. Petru nu mai putea de-atunci să-şi stăpânească plânsul, căci de-atâtea ori pe faţă el s-a lepădat de Dânsul.
SÎBĂTA CEA MARE. Iosif cel din Arimateea, ucenic în ascuns al lui Iisus, e cuprins de jale mare şi se mâhni foarte tare. Se duse la Pilat şi începu a se ruga, zicând aşa: "Pontianule Pilate, / Dă-mi pe mortul cel urât / şi de lume ocărât. / Şi Pilat lui i l-a dat, / El s-a dus de l-a-ngropat. / Luând o pânză frumoasă, într-însa l-a-nvăluit / Şi cu miruri l-a gătit. / Mormântul a fost pecetluit şi de ostaşi păzit?.
SÎBĂTĂ NOAPTEA DUMINICA ÎNVIERII.
La Caiafa-i veselie şi în cântec e soborul / Fericiţi că nu mai este Mesia Răsculătorul, / Mulţumiţi cu toţi-n suflet că şi-au săturat plăcerea. / Numai vântul parcă spune: Se apropie-nvierea. / La mormânt glumesc soldaţii, la apus e lună nouă, / Şi de-odat-un fulger cade, spintecă văzduhu-n două. / Îmbrăcat cu foc de soare, un Arhanghel se coboară, / Zbor peceţile departe, piatra-n altă parte zboară. / Ca trăsniţi cad păzitorii, la pământ cu toţi de frică / Şi cu Cel ce-nvinse moartea, viaţă nouă se ridică. / A-nviat Stăpânul vieţii, pus cu hoţii şi cu furii / S-a-mplinit în clipa asta toate scrisele Scripturii. / Groapa-i goală, Petru plânge, Ioan strigă prin suspine: / "Unde, unde-ai mers Iisuse, ia-ne şi pe noi cu Tine!?
Stăpânul vieţii şi al morţii s-a arătat după înviere mereu ucenicilor, pe care-i povăţuia, îi întărea şi le spunea: "Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor, mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea. Cei ce vor crede şi se vor boteza, se vor mântui, iar cei ce nu vor crede se vor osândi?.
Aşa şi noi, iubiţi creştini, să ascultăm glasul Stăpânului şi mergând în această lume plină de necredinţă şi de nepăsare, să vestim Cuvântul adevărului până mai este timp. Să-i aducem pe toţi la picioarele Crucii lui Iisus, căci zilele trec ca fumul şi vine moartea când nu vom mai putea face nimic. Vedem cu toţii cât de repede trec zilele şi cât de nestatornică este viaţa aceasta.
Să fugim ca de foc de pilda trădătorului Iuda; să ne ferim de necredinţa evreilor, care n-au vrut să cunoască pe Fiul lui Dumnezeu. Să fugim de lepădarea lui Petru căci omul se leapădă de Dumnezeu foarte uşor, prin viaţa lui, prin faptele lui, fie din ştiinţă, fie din neştiinţă. Se leapădă pentru bani, pâine, pentru serviciu bun, pentru cinste pământească se leapădă de frica de oameni, din necredinţă sau pentru un trai mai bun. Noi însă ca de satana să fugim de toate păcatele şi mai bine să murim de foame cu Hristos, decât să trăim cu diavolul fără Hristos.

Rugăciune
O, Stăpânul nostru, Prea Milostive Împărate al Slavei, Iisuse Cel ce ai biruit, căci tu eşti biruitorul iadului şi al morţii, nu Te dezlipi de noi robii Tăi. Întăreşte-ne şi fii cu noi în toate zilele, căci fără de Tine nu putem face nimic, şi ajută-ne să biruim toate ispitele, poftele şi fiarele cele apocaliptice ce se războiesc cu noi în tot chipul şi în tot timpul. Fă-ne Tu pe noi biruitori, ca să ne înviezi în ziua Ta cea mare împreună cu toţi sfinţii Tăi pentru vecii vecilor.

Amin.