PREDICA ZILEI

Prăznuirea Sfântului Pantelimon - Mucenicul şi Tămăduitorul preamilostiv


În fiecare an, la 27 iulie Biserica sărbătoreşte pe Sfântul Pantelimon, „doctorul cel fără de arginţi“, martirizat în vremea persecuţiei împăratului roman Diocleţian (284-305), în cetatea Nicomidia din Asia Mică, pe când avea doar 29 de ani. Este numit „doctor fără de arginţi“ pentru că, medic fiind, a îmbrăţişat credinţa creştină, şi-a împărţit averea săracilor şi nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea. Evlavia populară l-a cinstit îndată după ce a fost încununat cu mucenicescul sfârşit, devenind, din împărăţia lui Dumnezeu, ocrotitor al celor ce vindecă şi ajutător al celor ce se vindecă.

Sfântul Pantelimon s-a născut în jurul anului 275, în cetatea Nicomidia din provincia Bitinia, într-o familie nobilă, şi a primit numele Pantoleon, care tradus din limba greacă înseamnă „cel în toate puternic ca un leu“. Tatăl său, Eustoghie, era senator păgân al împăratului Maximian Galeriu (286-305), într-un Imperiu roman în care credinţa creştină era pricină de persecuţie, batjocură şi moarte. Cu toate acestea, mama sa, Euvula, îmbrăţişase tainic credinţa în Hristos, şi şi-a crescut copilul în dragostea lui Dumnezeu. Nu mult timp s-a bucurat tânărul Pantoleon de dragostea şi ocrotirea maicii sale, căci aceasta s-a mutat la cele veşnice, pe când el era încă era un copil. Pentru sfinţenia vieţii şi datorită fiului pe care l-a odrăslit şi crescut, Euvula a fost canonizată de Biserică şi este cinstită la 30 martie.

Rămas alături de tatăl său, a fost îndepărtat de credinţa creştină, fiind îndreptat către studiul medicinei. Ucenic al renumitului medic Eufrosin, şi-a însuşit tainele vindecării atât de bine, încât a fost chemat de împăratul Maximian la palatul său, ca medic personal. În acea vreme, persecuţiile creştinilor erau în toi, în cetatea Nicomodiei fiind martirizaţi, în anul 303, douăzeci de mii de mucenici, arşi de vii în biserica cetăţii, în timpul Sfintei Liturghii. Pe aceştia, Biserica îi sărbătoreşte la 28 decembrie. Dintre ei, Sfântul Antim, episcopul cetăţii, a reuşit să scape şi, alături de el, preotul Ermolae. Scăpând de prigoană, preotul Ermolae se ascundea într-o casă. Pentru că trecea zilnic prin faţa acelei case, în drum spre Şcoala de Medicină din Nicomidia, tânărul Pantoleon a fost remarcat de Ermolae şi chemat pentru a sta de vorbă. Aşa a înţeles că ştiinţa medicală nu rodeşte decât în faţa lui Hristos, Care vindecă şi aduce mântuirea fără nici o plată. Timpul trecea şi, la calea către învăţătorul Eufrosin în ale vindecării trupului, Pantoleon a adăugat popasul la casa preotului Ermolae, cel ce îl povăţuia în tainele lui Dumnezeu.

Pe când se întorcea acasă de la cursurile lui Eufrosin, Pantoleon a întâlnit un copil mort după ce fusese muşcat de o năpârcă. Socotind că era vremea să încerce învăţăturile despre care îi vorbise Ermolae, chemă în ajutor numele Domnului Hristos, şi îndată copilul se ridică, iar năpârca muri. Văzând acestea, fugi îndată la preotul Ermolae şi ceru să primească Sfânta Taină a Botezului. Şi a rămas alături de acesta vreme de opt zile după Botez, iniţiindu-se şi mai mult în tainele credinţei. Auzind împăratul că preotul Ermolae continuă să slujească lui Hristos, a fost prins şi martirizat prin decapitare, în anul 305, iar Biserica noastră îl prăznuieşte la 26 iulie. Întors acasă, tânărul Pantoleon a ascuns că este creştin, spunându-i tatălui său că, în timpul cât a lipsit de acasă, a tratat pe un bolnav la palat. Între timp, însă, căuta să-şi convingă părintele de zădărnicia închinării la idoli. Într-o bună zi, a fost adus la senatorul Eustoghie un orb care îşi risipise întreaga avere la doctori, fără nici un rezultat. Chemându-şi fiul să-l cerceteze, află de la Pantoleon că va fi vindecat prin puterea Stăpânului său. Făcând semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului şi rugându-se lui Hristos să-l tămăduiască, îndată bărbatul şi-a recăpătat lumina vederii. Recunoscător că prin puterea lui Dumnezeu a fost vindecat, a cerut să fie primit în rândul creştinilor. Şi a fost botezat atât el, care fusese vindecat, cât şi Eustoghie, tatăl lui Pantoleon, martor al minunii. La puţin timp după botez, Eustoghie trecu la cele veşnice, încreştinat, iar toată averea sa rămase lui Pantoleon. Cunoscând cuvintele Mântuitorului, Care îndeamnă pe omul doritor a moşteni viaţa veşnică: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri“, Pantoleon a împărţit întreaga sa avere săracilor, a eliberat sclavii de la curtea sa şi s-a dedicat îngrijirii săracilor, cărora nu le cerea preţ de vindecare decât să creadă în Hristos, Cel din mila Căruia erau tămăduiţi.

Vremea trecea, oamenii îşi găseau alinare trupului şi sufletului venind la doctorul Pantoleon, ajungând vestit în acele vremuri. Iar ceilalţi doctori din Nicomidia nutreau sentimente de invidie şi căutau prilejul de a-l îndepărta. Nu a trecut mult timp şi i-a fost adus doctorului fără de arginţi spre îngrijire un creştin chinuit tocmai din ordinul împăratului. Vindecându-i rănile, doctorii din cetate l-au denunţat la împărat că tratase un creştin. Iar la curtea împăratului a fost adus tocmai cel ce fusese vindecat de orbire, întrebat fiind prin ce mijloace a fost tămăduit de Pantoleon. A răspuns că a fost vindecat în numele lui Hristos şi din acea clipă a primit adevărata lumină, a credinţei. Furios, împăratul a cerut să fie decapitat, fiind prăznuit în sinaxarul ortodox în aceeaşi zi cu Sfântul Pantelimon, la 27 iulie. Deşi îl preţuia pe Pantoleon pentru devotamentul şi serviciile sale, împăratul prigonitor Maximian nu putea accepta ca doctorul său să fie creştin. Totuşi, căuta să-l scape de chinuri, îndemnându-l să apostazieze. Mai mult, în cetatea Nicomidia era bine înrădăcinat cultul zeului medicinei, Asklepios. Prin închinarea la Hristos, Pantoleon sfida atât pe împărat, cât şi pe zeul slujit de el. A fost adus în timpul judecăţii sale un paralitic asupra căruia toate eforturile celorlalţi doctori de la curte erau sortite eşecului. După ce incantaţiile către zeul Asklepios au încetat, fără folos, Pantoleon a înălţat rugăciuni către Dumnezeu, l-a luat pe paralitic de mână şi l-a ridicat din neputinţa sa, în numele lui Hristos. În loc să fie pedepsit un creştin, mai mulţi păgâni au venit la adevărata credinţă, văzând minunea săvârşită. Pentru că nici promisiunile, nici ameninţările chinurilor ce-l aşteptau nu l-au convins să renunţe la credinţa sa, împăratul a poruncit să fie pedepsit.

Cele mai crude încercări de a-l vătăma se loveau însă de Pantoleon, creştinul „cel puternic ca un leu“, în faţa slujitorilor idoleşti. Armele şi fiarele se înmuiau înaintea sa, prin puterea lui Dumnezeu fiind ferit de orice atingere. Văzând că în nici un chip nu-l pot pedepsi, împăratul a poruncit să fie decapitat. Dar la locul execuţiei, pe când călăul a ridicat sabia, aceasta s-a topit precum ceara în para focului. Din nou, creştinul nu a pierit, şi mai mulţi soldaţi l-au urmat pentru minunile sale. Când şi-a înălţat o ultimă rugăciune, din ceruri a primit răspuns: „Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum îndeplinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Tu vei fi de acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor şi teroare demonilor, de aceea numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon“, care se tâlcuieşte „preamilostiv“. Şi întinzându-şi grumazul pe tăietor, şi-a primit mucenicescul sfârşit, la 27 iulie 303, iar soldaţii i-au încredinţat cu evlavie moaştele pentru a fi îngropate, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul. Încă de atunci a fost cinstit ca sfânt, părticele din sfintele sale moaşte păstrându-se cu mare cinste în diferite lăcaşuri de cult, iar numele său a devenit hram al multor biserici sau aşezăminte sociale.

CÂTE CEVA DESPRE PROTESTELE DIN ROMÂNIA

ROMÂNI - Dacă Tot Protestaţi În Stradă Trimiteţi Nişte Mesaje Mai Deştepte! Arătaţi că gândiţi !

LUMEA ÎNTREAGĂ VA VEDEA ŞI VA APRECIA!

Urmarim si noi cu interes ce se intampla in tara si pe de-o parte ne bucura ca o parte din oameni s-au trezit si devin mai activi , insa pe de alta constatam cu tristete cat de adormiti sunt inca majoritatea. Nimeni nu merge mai departe de Basescu ca revolta si mesaj. Basescu pare capul tuturor rautatilor insa si el este in amarat de pion in piramida puterii. Ne revoltam impotriva unei zale din lantul din jurul gatului nostru (de vite la pascut dupa cum ne vad ei), uitand cine sunt adevaratii stapani care ne-au pus in lant. Nimeni nu striga impotriva FMI-ului, impotriva ocultei mondiale care dicteaza in tara asta totul şi doresc instaurarea Noii Ordini Mondiale complet si definitiv pe tot Pamantul (BILDERBERG, COMISIA TRILATERALA, CFR, CLUBUL DE LA ROMA, SIONISTILOR ROTSCHILD SAU IEZUITILOR samd), nimeni nu se revolta impotriva familiei Rotshchild si a altor mari bancheri de talie mondiala, gen Rockefeller, care practic detin toti banii lumii si care fac lumea să se învârtă şi ne afectează inclusiv pe toti. Corporatiile multinationale sunt deasupra guvernelor si nimeni nu se revolta impotriva lor, impotriva mariilor imperii multinationale care au bugete mai mari decat multe tari! Mariile companii energetice si din alte industrii strategice, din presa, banci, dicteaza foarte mult mersul acestei tari. Ne doare la basca daca pica Basescu, Boc sau Udrea. Caci alti rechini sunt pregatiti sa le ia locul. Ne doare la basca de toate partidele din Romania oricare ar fi deoarece toate sunt sclavele UE si ocultei. Guvernantii nostrii romani sunt niste pacalici, niste pioni care sunt foarte usor de inlocuit, aflati foarte jos in piramida puterii (din poza de mai sus). Cerseala dupa un banut in plus (o faramitura de la masa unor bogati care au triliarde bani facuti din nimic) pentru un loc de munca (inregimentarea intr-un sistem bolnav, un soricel pe rotita, un sclav in plus) si majoritatea cererilor pe care le-am auzit sunau umilitor pentru conditia umana. Ei ne umilesc, ne calca in picioare si ne exploateaza ca pe niste vite, iar voi cereti mai mult fan, un staul mai curat si un stapan un pic mai bun, care sa va mulga mai tandru ... cam asa suna multe dintre cererile voastre! Dar asta e parerea noastra. In esenta aceste proteste sunt pentru AFIRMAREA DEMNITATII! şi nu altceva.

TOT SISTEMUL ESTE PUTRED! TREBUIE TAIAT RAUL DE LA RADACINA SI REGANDIT COMPLET TOTUL!

Dedicăm şi noi celor care ies în stradă şi jandarmilor şi forţelor de ordine următorul filmuleţ. Acest fragment din filmul Marele Dictator suprapus pe muzica din filmul Inception

se potriveşte perfect zilelor noastre. Un discurs genial sustinut de o muzica pe masura. O potrivire perfecta!

De asemenea va amintim o poezie scrisa de Constantin Tanase in anii 40 care este la fel de actuala acum ca si atunci, semn ca istoria se repeta cam la fel, dupa aceleasi tipare inventate de oculti:

"Constantin Tănase,
“Şi cu asta ce-am făcut?”

Ne-am trezit din hibernare

                                                         Şi-am strigat cât am putut:
                                                         Sus Cutare! Jos Cutare!?
                                                         Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Constantin Tănase, născut la 5 iulie 1880, a murit la Bucureşti, în 1945. Există zvonuri potrivit cărora ar fi fost ucis de Armata Roşie invadatoare, deşi alte surse indică faptul că moartea sa s-a datorat unui blocaj renal.Constantin Tănase încă mai juca în Bucureşti, la un an de la invazia sovietică şi se spune că ar fi fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi, care aveau obiceiul să rechiziţioneze mai ales ceasuri, folosind expresia: “Davai Ceas” (davai = dă-mi)

Rău era cu “der, die, das”
Da-i mai rău cu “davai ceas”
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraşo tovărăşie!

După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptuşite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos niciun cuvânt. Apoi şi-a descheiat pardesiul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Două zile mai târziu, marele actor era mort."

“Poporul suveran” ca sa aibe voie in tzarcuri, se lasa perchezitionat, legitimat si fotografiat! Scopul protestelor: afirmarea demnitatii !

Nu e “intrare la meci” si nici nu se dau “bilete”! “Tzarcurile” sunt spatiul in care “e voie”, carosabilul – acolo “nu e voie”. Ca sa intri “in tarc”, ridici mainile, te lasi pipait, scoti ce ai in buzunare, raspunzi frumos la intrebari, arati buletinu’, faci poza, apoi… “ai voie”. Stii ca nu obti nimic material daca intri “in tzarc”, dar o faci din “demnitate”. Ca sa arati ca nu (mai) ti-e frica sau din spirit civic: vrei sa fie bine in tara, deci e “si a ta”. Apoi “in tzarc” laolalta cu ceilalti esti pe “pamamant liber” unde poti striga nemultumirea, durerea, sau sa-ti bati joc de cei ce isi zic ‘conducatori” si te-au umilit. Acel spatiu strans ca o cusca, inghesuit si suprapopulat e “al tau”! Dar, acolo intra jandarmii: “patruleaza”. Se freaca de toti ca sa-si faca loc, se uita, “ridica” pe cineva sau nu si ies. Spatiul “tau”, e al “lor” ti s-a reamintit: “ai grija”! La miezul noptii, Constitutia inceteaza. Carosabilul protejat de jandarmi “pentru circulatie”, e blocat cu un cordon …de jandarmi si nu mai circula nimic. Carosabilul a fost al lor, e al lor, fac ce vor pe el. Si trotuarele la fel. Incep “retinerile”. Lumea s-a imputinat, cateva sute chiar nu conteaza. Din nou legitimari, desi nimeni nu e violent, multi sunt retinuti, restul trimisi “acasa”, daca vor de bunavoie, daca nu “o sa iasa mai rau”. Cei “retinuti” sunt batuti, injurati, batjocotiti si la urma amendati. Tarziu, spre dimineata, acasa, dupa “ziua de demnitate” in Romania de azi” !
Puterea nu se cere, se ia! Ca sa o iei, iti trebuie putere! Daca manifestezi pentru demnitate, asta inseamna ca esti demn. Nu ai ce cere, o manifesti. Nu e de acceptat sa te lasi perchezitionat, fotografiat. Esti acolo sa-ti arati puterea de a spune NU! Nici nu ai de ce sa stai “in tzarc” daca nu o doresti. “Simbolul Revolutiei, Piata Universitatii”, a fost “ATUNCI”. ACUM, el e doar un “tarc” pazit. Atat. O noua miscare, isi creeaza propriile ei forme, care mai tarziu vor fi simbolurile acelei miscari. Daca alegi sa stai in tzarc si e “teritoriul tau”, atunci faci zid si NU PERMITI accesul jandarmilor acolo! Tu nu ai voie pe carosabil, “ei” nu au voie pe teritoriul TAU! Daca ei folosesc violenta ca sa patrunda, asta inseamna ca “in vazul camerelor de vederi ale televiziunilor, ei sunt cei ce au provocat, au intrat pe trotuar peste manifestanti, i-au incitat! Nu le va conveni! Vor incerca, daca nu reusesc si NU TREBUIE SA REUSEASCA, inseamna ca ACOLO, AU PIERDUT ! E un “mesaj” de demnitate. Daca “reusesc sa intre” o lume intreaga va vedea “cum au facut-o fara motiv” si tot AU PIERDUT!
Dar de ce trebuie stat la Universitate, “in tzarc”? Incolonati mergand intr-un circuit pe la toate “obiectivele”: Piata Romana, Piata Victoriei, Calea Victoriei, Cercul Militar, Casa Poporului, Universitate! Se vor tine dupa coloana si jandarmii si televiziunile. Multimea “e stapanul” iar ceilalti ii urmeaza, nu altfel. Fara perchezitii. Fara fotografieri. E ilegal – dreptul la imagine. Refuz. Dubele in care oamenii sunt retinuti si batuti, inconjurate de manifestanti: “stim ce se intampla acolo, si nu aveti voie sa faceti asta”! Amenzile contestate in justitie pana la CEDO. Exista o directiva europeana prin care “absenta autorizatiei pentru manifestatii e mai putin importanta ca manifestarea dreptului cetatenesc la libera exprimare si manifestare, care e prioritar”. Deci amenzile sunt NULE daca sunt contestate.
Vine gerul. Armurile negre sunt facute sa reziste la lovituri, dar la frig?

PREDICĂ LA DUMINICA A XXVIII-A DUPA RUSALII Cina împăratului Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga Sa ca sa spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata (Luca XIV, 17)        Fraţi creştini,

Mare de tot a fost neghiobia oamenilor din pilda Evangheliei de astazi. Am auzit că un om a facut cină mare, a pregătit un ospaţ bogat şi strălucit şi a poftit lume multă ca să vină să mănînce la el. La o masă aşa bogată ar fi trebuit ca cei chemaţi să alerge într-un suflet ca să guste din bunătăţile pregătite. Dar ce vedem?        Cei poftiţi, în loc să se grăbească, nici n-au vrut să audă, căci unii s-au dus la holdele ori afacerile lor, iar alţii s-au încurcat în poftele păcatelor trupeşti. Această cină de care vorbeşte Sf. Evanghelie de astăzi este masa cea bogată în hrană duhovnicească, din Sfînta Biserică.        Omul care a făcut cina este Dumnezeu-Tatăl. Cina Lui înseamnă Împaraţia lui Dumnezeu, Biserica creştină aici pe pămînt şi în ceruri. Pilda aceasta s-a împlinit în toate timpurile cu unii oameni, căci Dumnezeu a chemat, prin slugile Sale, să vină lumea să se hrănească din masa Lui cea bogată şi bine pregătită în sfînta Lui casă, în biserică.        Dar, cei mai mulţi n-au vrut să vină. Unii nerecunoscători, răzvrătiţi ca şi iudeii, s-au dedat plăcerilor trupeşti, s-au împietrit la inimă, şi-au astupat urechile, respingînd chemarea, lumina şi credinţa ca şi cei dintîi chemaţi. I-au orbit mîndria şi lăcomia, adică grija de bogăţii şi desfătările lumeşti, desfrânarea. Astfel, n-au voit să asculte glasul trimişilor Domnului, ca să vină să mănînce din ospăţul mîntuitor, spre folosul sufletului şi al trupului .        Să ne silim a înţelege Sf. Evanghelie de astazi, iar noi niciodată să nu căutăm scuze, care întotdeauna sunt neîntemeiate, şi să venim la ospăţul cel Dumnezeiesc din casa Domnului, în Sfînta Biserică. Să vedem acum în ce împrejurare a spus Domnul aceasta pildă.        Pe la începutul lunii decembrie din anul al treilea al propovăduirii Sale Mîntuitorul se ducea la Ierusalim pentru sărbătoarea înnoirilor şi, pe cale fiind, una din căpeteniile fariseilor L-a invitat la masă. Mîntuitorul a primit şi, intrînd în casa fariseului, a stat la masă. Aici, după obiceiul Său, folosindu-se de acest prilej pentru a învăţa pe cei de la masă, El le-a vorbit de binefacerile către cei săraci şi le zise că acei care hrănesc pe cei lipsiţi vor fi săturaţi de Dumnezeu în cer.        La aceste cuvinte unul din cei de faţă a zis: ,,Fericit este cel ce va cina întru Împărăţia lui Dumnezeu."        Mântuitorul, răspunzînd acestuia şi la toţi care-L ascultau, le-a arătat prin pilda aceasta că toţi pot lua parte la această cină din Împărăţia cerului, dar că cea mai mare parte a lumii nu va cina în cer, pentru că alege mai mult bunurile din lumea aceasta trecătoare, uitînd de ospăţul ceresc.        Toţi oamenii sînt chemaţi la cină, căci Dumnezeu vrea ca toţi să se mîntuiască şi să ajungă la cunoştinţa adevărului. Dărnicia fară de margini a lui Dumnezeu este mare prin belşugul bucatelor ce se servesc aici pe pămînt. Casa lui Dumnezeu este Sfînta Bisericaă bucatele care se servesc la masa Lui sunt Trupul si Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos care se dau prin Sf. Împărtăşanie, aceasta fiind adevarata Cină de mare taină pe pămînt.        Hrana si băutura de la masa Domnului mai pot fi Cuvîntul lui Dumnezeu din Sf. Evanghelie. Predicile di învăţăturile sînt o adevărata hrană duhovnicească. Cîntările cele sfinte, imnurile religioase cu melodiile lor dulci şi mângâietoare sunt cu adevărat o băutură răcoritoare ce veseleşte mintea, sufletul si inima.        Toate Sfintele Taine sunt de mare folos omului aici pe pămînt, dar, în chip deosebit, este Sf. Liturghie, pentru că prin aceasta căpătăm cele mai mari binefaceri şi dobîndim nenumarate foloase de la Dumnezeu, în Sfînta Biserică. Sfinţii părinţi ne asigură că, atunci cînd ascultăm cu credinţă o Sfîntă Liturghie, cu frică si cu smerenie, ne aşeazăm la masă cu Sf.Treime, cu Maica Domnului, cu Sf. Arhangheli şi cu cetele îngerilor, ale apostolilor şi ale sfinţilor părinţi.        În timpul Sf. Liturghii, Iisus moare în chip tainic, dându-şi viaţa pentru noi şi oferă Tatălui ceresc Sîngele Său pentru mîntuirea noastră, a celor care ne aflăm de faţă şi care suntem pomeniţi la Sf. Proscomidie. În timpul Sf. Liturghii se petrec minuni mari. În chip nevăzut, mulţi creştini care-şi plîng păcatele, după spovedanie, au fericirea ca acestea sa fie stropite cu Sîngele Domnului Hristos şi curăţite de petele păcatului. Sfinţii îngeri, în chip nevăzut, împart acestora daruri binefăcătoare.        Cînd luăm parte la Sf. Liturghie, diavolul este ţinut departe de noi, iar noi ajungem cu totul duhovniceşti, putând oferi şi noi jertfă sfîntă de laudă pentru alţii. Prin participarea la Sf. Liturghiem, aducem cea mai plăcută închinăciune Sf. Treimi, lui Dumnezeu. Cinstim Patimile Domnului, cinstim pe Maica Domnului şi ne bucurăm împreună cu ea de darurile Fiului său.        Luînd parte la Sf. Liturghie înseamnă a face cea mai mare şi frumoasă faptă. Este un act de credinţă suprem care ne asigură o mare răsplată. Sunt nenumărate darurile pe care le primim de la Cina cea de Taină, de la masa cea bogată la care sîntem invitaţi prin Sf. Evanghelie de astăzi. Ca să putem privi cu ochii cei duhovniceşti la marea milostivire şi la dragostea Fiului lui Dumnezeu, ascultaţi o istorioară, cu un frumos şi adînc înţeles.        Un mare împărat, pe vremuri, avea o provincie îndepărtată, iar oamenii din acele ţinuturi au început să se răzvrătească împotriva împăratului. Unii îl înjurau pe faţă iar alţii atît se înrăiseră încît ajunseseră să spună că, dacă l-ar prinde, l-ar omorî. Toate hulele şi necinstirile ajunseseră la urechile împăratului.        El adună toţi sfetnicii săi în divan şi începu să se sfatuiască cu ei, cerîndu-le părerea şi întrebîndu-i ce să facă ca să liniştească pe cei răzvrătiţi. Mai marele oştirii îi zise:        - Dă-mi oaste, împărate, şi mă voi duce să aduc pe cei răzvrătiţi la tine ca să-i pedepseşti aspru. Împăratul însă clătină din cap şi nu aprobă. Se sculă atunci un altul şi zise:        - Voi da o poruncă aspră, ca acela care va nesocoti numele tău să plătească cu capul.        Altul zise:        - Aceluia care nu se supune să i se ia averea, împărate! Împăratul clătină din nou din cap şi zise:        - La ce mi-ar folosi să am o ceată, un popor de sclavi care tremură, dar care pândeşte mereu prilejul ca să scape de mine şi să mă omoare?        Sfetnicii toţi amuţiră. Dar iată că unicul fecior al împăratului, prinţul moştenitor, se plecă înaintea tatălui său şi-i zise:        - Tată, lasă-mă pe mine să mă duc la ei şi-i voi face să fie ascultători, întorcîndu-i la tine. Împăratul mirat îl întrebă:        - Şi cum ai vrea tu, fiule, să procedezi ca să-i faci ascultători? Prinţul grăi:        - Eu le voi povesti de dragostea ta cea mare, de mila şi de bunătatea ta, de toate câte le-ai dat, câte le dai şi câte mai vrei să le dai şi nu voi înceta, tată, cu iubirea mea pentru ei pînă cînd nu-i voi scoate din rătăcire, pînă ce flacăra dragostei nu se va aprinde din nou în sufletele lor reci.        Atunci împăratul privi cu lacrimi îndelung şi cu duioşie în ochii copilului, şi zise:        - Da, mergi fiul meu, şi poartă grijă de cei căzuţi căci numai dragostea ta îi va putea izbăvi; numai mila şi dragostea ta îi vor aduce la adevărul cunoştinţei. S-a dus departe fiul în ţara răzvrătită şi nu ştia de odihnă, ci zi şi noapte căuta pe cei pierduţi şi rătăciţi ca să-i întoarcă la tatăl său.         Dar, pînă la urmă, preţul plătit a fost foarte scump, căci a trebuit să-şi dea viaţa. În felul acesta însă biruinţa a fost mai strălucită. Acum, ce va face Tatăl acelor nelegiuiţi şi nerecunăscători din pricina cărora a fost jerfit Fiul său? Cu ce pedepse va trebui să pedepsească pe aceia pentru care şi-a dat fiul, iar ei au dispreţuit jerfa dragostei şi l-au omorât?         Din acestă istorioară, oricine ar putea bănui că aici e vorba de Tatăl ceresc, Împăratul Slavei şi de Fiul Său care a luat asupra Sa toate neputinţele noasre şi, plin de dragoste şi milă, a venit la noi, răzvrătiţii, înrăiţii şi păcătoşii ca să ne aducă la Tatăl. Dragostea Fiului lui Dumnezeu este fără margini, căci lumea răzvrătrită şi răutăcioasă L-a omorît , răstignindu-L pe Cruce. El însă nu se depărtează de noi, nu ne-a lepădat, ci arată aceeaşi dragoste mereu, pînă la sfîrţitul veacurilor.        Aţi auzit de cîte daruri ne învredniceşte, prin Taina Sf. Împărtăşanii, atunci cînd El este prezent în fiecare duminică şi sărbătoare la Sf Liturghie. De aceea, cei care nu vin duminica la biserică, la Sf. Liturghie, sunt consideraţi nesupuşi, neascultători, dispreţuitori ai Jertfei şi se lipesc de toate acele daruri binecuvîntatte şi, astfel, viaţa lor este în pericol.         Trăirea acestor oameni va fi numai în întuneric, în necazuri şi supărări şi se vor lipsi de tot binele sufletesc şi trupesc. Acelora care nu iau parte la Sf.Liturghie nu le sunt primite nici celelalte slujbe şi rugăciuni pe care le fac, fie în biserică, fie acasă.        La începutul creştinismului, creştini care îndrăzneau să lipsească duminica de la slujbă, erau daţi afară din biserică sau puşi la canon aspru, ca sa fie iarăşi primiţi. De la această nepăsare şi neascultare, la chemarea lui Dumnezeu, mari nenorociri se abat pe capul oamenilor, chiar aici în lumea aceasta.        Iată de ce multora nu le merge bine, n-au spor în casă, n-au căsătorie fericită, iar alţii chiar nu ajung la la căsătorie şi astfel ruinează familia, iar ei se distrug sufleteşte şi trupeşte văzînd cu ochii. Bolile încolţesc, căci Dumnezeu se depărtează de ei. Prin urmare, trebuie să ne înfricoşăm şi mai mult şi să înţelegem că astfel de suflete, care nesocotesc chemarea la biserică, atunci când vor trece în viaţa cea de dincolo, cu siguranţă nu vor gusta din fericirea veşnică, din frumuseţea Domnului şi din toate bunătăţile cele cereşti.         Aţi auzit pe stăpânul acelei, case care a făcut cina, cum a zis:? "Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea" .Este greu pentru cei ce mor neîmpărtăşiţi şi nu-şi asigură mîntuirea, fiindcă aceştia pleacă fără merinde în veşnicie. Cei care nu respectă ziua Domnului şi nu vin la biserică dau dovadă că sunt nişte răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Aceştia vor avea parte de mari pedepse, şi în lumea aceasta, dar mai ales în cea viitoare.        Trebuie să ţinem seama că, aşa cum reiese din Sf. Evanghelie de astăzi, venirea la cina Domnului este obligatorie, căci vedem cum spune Domnul despre cei ce n-au venit, că nu vor gusta din cina cea cerească. Iată de ce diavolul se luptă pe toate căile posibile ca să-l împiedice pe om să nu mai ajungă la cina Domnului, aşa cum de altfel vedem şi în minunata pildă din Evanghelia de asăzi.        De ce, oare, credeţi că s-a mîniat stăpînul pe cei poftiţi? Oare, pentru că s-au dus să-şi vândă ogorul sau să-şi încerce boii, ori pentru că s-au însurat? Nu pentru aceasta s-a mîniat stăpânul, ci pentru faptul că s-au dus tocmai în ziua când trebuia să vină la cină. Atunci s-au gasit să-şi facă treburile pămînteşti, tocmai când trebuia să se îngrijească de cele cereşti şi sufleteşti.         Tot aşa, vrednici de osândit sunt acei creştini care, din pricina grijilor pentru hrană şi îmbrăcăminte, nu au niciodată timp pentru suflet. Din constatările noastre, ca părinţi ai bisericii, observăm că mulţi creştini nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc câte 4-5 ani la rînd. Întrebaţi fiind, aceştia răspund că n-au avut timp .         Aceşti creştini nu spun că n-au avut credinţă sau că s-au îndoit de foloasele şi puterea Sf.Taine, ori că au uitat pe Dumnezeu şi au lăsat sufletul în părăsire. Nimic din toate acestea! Ei spun scurt că n-au avut timp. Şi într-adevăr, s-au făcut robii trupului, hamalii îndeletnicirilor pămînteşti. Seara şi dimineaţa, cînd e timpul să facă puţină rugăciune, duhul cel rău ? diavolul ? îi opreşte spunîndu-le: "Nu e timp, grăbiţi-vă şi mergeţi la ale voastre!" La masă nu se roagă, nu-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru binele primit, fiindcă duhul necurat le şopteşte mereu: "Nu este timp!"         În schimb, cît de obosiţi sunt şi oricâte treburi ar avea, îşi fac timp pentru a citi reviste, ziare şi a sta ore întregi la palavrageală şi câte alte preocupări nefolositoare, fără să mai amintim de televizor, unde se iroseşte mult timp. Când vine ziua duminicii şi clopotele îi cheamă la închinare, ei amână, zicând că vor merge altă dată.         Celor care sînt hotărâţi totuşi să vină la biserică, nu se poate să nu le iasă diavolul inainte cu o ispită, ca să-i împiedice de a ajunge la Cina Domnului. Unora le trimite neamuri de departe, tocmai atunci, ca să-i reţină de a merge la biserică. Cei căsătoriţi se scuză, ca şi omul din Evangheliea de astăzi, care spunea, după cum am văzut, că s-a însurat şi de aceea nu poate veni.         Cei mai mulţi, tocmai în ziua chemării la cină se găsesc să-şi facă poftele, împiedicîndu-se unul pe altul ca să nu ajungă la biserică. Alţii vin de departe pe la oraş, cu gîndul să ia parte la slujbă, dar diavolul le iese înainte şi le aduce aminte că au de cumpărat cîte ceva şi astfel aleargă ei din magazin în magazin, până obosesc de nu-i mai ţin piceoarele. Ajung frânţi de oboseală la Sf. Biserică şi nu mai sunt în stare să se roage sau să asculte cu atenţie sfintele învăţături. Mai mult pe chiar, pe unii atât i-a alergat necuratul şi i-a tot dus, încît au scăpat şi sfânta slujbă şi ajung, la sfîrşit, după ce cina s-a mîncat, ospăţul s-a terminat iar ei nu s-au folosit cu nimic, pierzînd prilejul de mîntuire.         Aşa, o mare parte din oameni aleargă ca nişte hamali ai vieţii acesteia trupeşti, în goana nebună după placeri, ca să dobîndească fericirea veacului acestuia trecător. Aşa se trezesc mulţi pe patul morţii, înşelaţi de demonii iadului, care le apar în clipa sfârşitului şi le spun: "Ai noştri sunteţi, căci nouă ne-aţi slujit toată viaţa". În zadar mai cheamă atunci preotul, când nu mai pot vorbi şi nu mai au nici timp să facă pocăinţă pentru păcatele săvârşite.         Dacă s-ar putea să întrebăm pe toţi nenorociţii ce se chinuiesc acum în focul iadului despre cauza osândirii, oare, ne-ar mai putea spune ei că n-au avut timp să vină la biserică şi să se pregătească? Nu cred că ar putea să ne spună aşa, ci cei mai mulţi ne-ar răspunde: "Am ajuns aici fiindcă am preţuit mai mult decât sufletul nostru ogoarele, vitele, serviciile, afacerile şi petrecerile, iar pentru suflet n-am vrut să facem nimic. Neglijarea sufletului nosru ne-a depărtat de Dumnezeu şi ne-a făcut să ne scufundăm în păcate".         Scufundarea în păcate este cel mai mare izvor al necredinţei. Oare, de ce se împotrivesc oamenii şi nu vor să guste din binefacerile mîntuirii? Ce-i opreşte să se apropie de Dumnezeu, să vină la casa Lui, la masa Lui duhovnicească? Iată ce: obişnuinţa rea în viaţa pămîntească prin care şi-au stricat inimile cu totul şi trăiesc în întuneric.         Religia noastră creştinească nu-i o religie care să se învoiască cu slăbiciunile omeneşti şi cu păcatele. E aspră şi neînduplecată. La păgîni nu era aşa. La grecii vechi, orice păcat se putea săvârşi fără teamă, fiindcă orice patimă omenească îşi avea un reprezentant în cerul zeilor. Desfrâul avea zeul lui, beţia avea zeul ei, tâlharii îşi aveau patronii lor şi aşa mai departe.        La noi este cu totul altfel, căci Hristos Dumnezeul nostru nu doreşte înţelegere şi pace cu slăbiciunile şi patimile noastre, pe care le condamnă. Învăţătura lui Hristos osândeşte mândria, zgârcenia, lăcomia, desfrânarea, pizma, mânia şi toate păcatele, pentru că toate acestea spurcă sufletul şi trupul. De aceea, Domnul vrea să ne curăţim şi să nu le mai practicăm niciodată, devenind astfel curaţi sufleteşte şi trupeşte.        Noi suntem permanent în luptă cu păcatul şi nu-l putem birui fără Harul dumnezeiesc pe care-L primim de la masa cea bogată a lui Dumnezeu, din Sf. Taine şi din toate sfinţeniile din biserică. Zgîrciţii care se închină la avere, femeile care-şi înşeală bărbaţii, tinerii care se tăvălesc în noroiul desfrânărilor niciodată nu vor asculta glasul Evangheliei care îi îndeamnă la luptă împotriva patimilor. Cei mai mulţi ar vrea să fie şi cu Dumnezeu, dar şi cu păcatele.        Câte persoane nu vin la biserică, dar când aud că e vorba să se lepede de unele păcate, renunţă, fiindcă sunt aşa de legate de patimi, că li se pare ceva imposibil ca să se despartă. Spre exemplu, o tânără femeie nu poate să se despartă de un prieten cu care trăieşte de multă vreme, făcându-şi din el un zeu, un idol. Nu se pot lăsa unii de băutură şi tutun, de ghicit şi de multe rele care au prins rădăcini adînci în sufleteleşi trupurile lor. Ei nu înţeleg că locul acela al fericirii din raiul lui Dumnezeu este curat şi sfânt şi, de aceea, numai cei curaţi pot ajunge acolo.         Iată de ce ne cheamă Dumnezeu la masa lui bogată, la cină, ca să ne curăţim şi să ne sfinţim de aici de pe pămînt pentru fericirea raiului de sus. O mare parte însă dintre creştini înţeleg să trăiască la un loc cu toate păcatele şi nădăjduiesc ca, la sfîrşit, să găsească şi ei un loc într-un colţuleţ din grădina raiului.        Să nu ne înşelăm, că nimic spurcat şi ruginit nu va intra în Împărăţia cerului, aşa cum spune Sfînta Carte. În raiul lui Dumnezeu este peste tot aceeaşi sfinţenie, aceeaşi curăţenie şi lumină. Aceşti oameni aduc prin aceste păreri greşite o insultă lui Dumnezeu.         Aşa a păţit odată un misionar creştin care căuta să convertească pe un indian şi să-l aducă la religia noastră creştină. Dar, într-o zi, indianul zise misionarului:        - Dumneata îmi vorbeşti de un Dumnezeu care vede şi ştie totul, dar eu nu am nevoie de un astfel de Dumnezeu, care să cunoască şi să ştie tot ce fac eu. Mai lasă-mă în pace cu Dumnezeul dumitale, că mie îmi place viaţa aceasta, aşa cum este ea.         Cam aşa este şi lumea creştină de astăzi. Aşa au ajuns mulţi să spună, dar să ştiţi că nu a fost aşa. Acum lumea este rătăcită, înrăită şi pierdută, dar adevăratele oi ale casei lui Israel n-au fost aşa. Lumea creştină de astăzi este scufundată în patimi şi păcate şi multora nu le mai convine religia aceasta, care mustră păcatul şi luptă împotriva plăcerilor.         Creştinilor noştri ortodocşi le convine mai mult să stea în cârciumă şi în fum de ţigară, decît în biserică şi în mirosul de tămîie. De aceea, mulţi ar dori ca nici să nu existe Dumnezeu, care să-i tragă odată la răspundere şi să-i pedepsească pentru faptele lor rele.        Ideea aceasta că nu există Dumnezeu este scornită de cei mai nelegiuţi şi păcătoşi oameni: de criminali, hoţi şi desfrînaţi, de beţivi şi mincinoşi. Fără îndoială, că în inimile unor astfel de oameni Dumnezeu nu există şi nu locuieşte, pentru că acolo a pus stăpînire duhul cel rău. Cei care au voit să-L cunoască pe Dumnezeu au putut să-L simtă şi să-L slăvească prin credinţă.        Dar, unde L-au simţit creştinii pe Dumnezeu? În desfăşurarea vieţii pămînteşti, în mulţumirea conştiinţei lor, în trăirea fericită a păzirii poruncilor, în mijlocul naturii strălucitoare, în lumina soarelui şi în cîntecul păsărilor, în murmurul izvoarelor şi în culorile florilor, în dulceaţa fructelor şi în tot în ce a creat Milostivul şi Bunul Dumnezeu.        Cei necredincioşi fac parte din tabăra celor nătângi, care n-au voie să vină la cina Domnului. Aceştia sînt vrednici de plâns şi de dispreţuit. Sînt nişte bieţi nenorociţi, rătăciţi printr-o tristă pustietate, nişte flori rupte de furtună de pe ramura vie a Bisericii şi căzuţi din dreapta credinţă în prăpastia deznădăjduirii şi a pieirii sufleteşti. Aşa sunt toţi sectanţii.        Toţi cei care nu vor să înţeleagă chemarea de la Cina Domnului din Sfânta Biserică se lipsesc de cina cea cerească şi nu se vor mîntui. Pot ei să facă toate faptele bune, pot să nu zică vorbe rele, tot la iad se duc, fiindcă au dispreţuit Cina Domnului, Biserica, cu toate tainele ei. Cei ce au fost chemaţi mai întâi de pe pămînt, de Dumnezeu, sunt preoţii şi cărturarii poporului evreu, care nu s-au supus chemării Domnului şi nu au vrut să vină la masa mîntuirii cereşti, pe care atât de bogat o pregătise Dumnezeu la început prin sfinţii prooroci.        Ceilalţi care au fost chemaţi de pe străzi şi din uliţi: săracii, betegii şi ologii, sunt tot evreii poporul cel de jos pe care l-a hrănit Dumnezeu în pustie şi l-a tămăduit. Poporul acela vindecat de Fiul lui Dumnezeu L-a cunoscut pe Acesta, dar era orbit de făţărnicia fariseilor şi cărturarilor care-l oprea să meargă după El. Poporul acesta era ologit trupeşte şi sufleteşte.        Totuşi au venit şi din sânul acestui popor au şezut la masă şi sunt mîntuiţi acum, fiind în ceruri cu Domnul, căci poporul cel de jos a cunoscut că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi L-a mărturisit înaintea împăraţilor păgâni şi mulţi au murit martiri pentru credinţa şi dragostea lor. A mai trimis apoi stăpînul, încă o dată, pe robul său, spunîndu-i să iasă la drum şi să silească pe toţi să intre, aşa încât casa să fie plină.        Această poruncă dumnezeiască este îndreptată către celelalte popoare păgâne care se închinau la idoli şi erau împresurate de păcate. Expresia ,,să-i silească să intre" nu înseamnă ca să-i forţeze cu sabia, aşa cum au făcut turcii omorând mii de oameni şi distrugîndu-i în multe chipuri, ca să treacă la religia lor. Domnul Hristos vrea ca noi să venim din dragoste la El, să venim din convingere; de aceea, spune robului: "Sileşte-i", adică convinge-i, arată-le pentru ce-i chemi şi cât de bine îi aşteaptă la masa Mea în Împărăţia Mea.        Domnul Hristos nu obligă pe nimeni, de aceea zice: "Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, sa-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie!" Creştinul adevărat trebuie să înţeleagă că Dumnezeu zice să ne lepădăm de toate patimile şi păcatele, pentru că acestea sunt piedicile care ne opresc să ajungem la masa sfinţeniei, aici pe pămînt, şi la cina cea cerească, în raiul desfătării. Trebuie să ne lepădăm de toţi idolii moderni ai veacului de pe urmă. Să nu ne robească nimic şi să nu ne mai închinăm timpul şi viaţa nici unui idol. Nimic să nu ne stăpînească şi să fim gata în orice vreme de a ne lepăda de toate pentru slava lui Dumnezeu.        Mult sânge creştinesc s-a vărsat pentru stârpirea idolatriei. Astăzi însă demonii au devenit mai diplomaţi în lupta lor, căci au născocit alt fel de idoli, aşa încât omul creştin, de multe ori, nici nu bănuieşte când îşi închină viaţa unui idol modern. Pe măsură ce veţi cunoaşte credinţa, veţi cunoaşte şi astfel de idoli periculoşi, iar unii poate i-aţi şi cunoscut.        Îmi amintesc de o veche istorioară, cum, un misionar creştin adusese la credinţă pe un păgîn, care se închina la idoli. Acesta nu vrea, însă cu nici un chip, să spargă un idol la care se închinase toată viaţa şi la care ţinea în mod deosebit. Bietul creştin misionar îl sfătuia să spargă idolul şi îi zicea:        - Iubitul meu, sparge acest dumnezeu mincinos şi să nu-ţi pară rău, că Dumnezeu îţi va da o mare bucurie, şi ai să fii fericit atât în lumea aceasta cât şi în cealaltă.        Într-o zi păgînul s-a hotărît să spargă idolul. A luat toporul şi l-a lovit cu putere, dar, ce să-i vadă ochii?! Idolul acela era plin cu bani de aur. Strămoşii lui ascunseseră, pe timpuri, în el o comoară şi, astfel, nimicirea lui aduse un trai fericit bietului păgîn, care era sărac. S-a întărit şi mai mult în credinţă, s-a botezat şi a început să facă fapte bune, devenind un bun creştin, avâînd mulţumire sufletească şi câştigând împărăţia cerului.         Iată, frate creştine, ia aminte, poate şi tu ai un idol la care ţii mult şi te închini lui de multă vreme; un idol de plăceri, de patimi rele şi îţi închipui că nu poţi trăi fără acest idol la care te-ai închinat o viaţă întreagă. Poate iubeşti patima beţiei, de unde pleacă toate relele. Sparge idolul acesta, frate, sparge-l, că vei găsi Împărăţia lui Dumnezeu.        Poate te stăpîneşte patima desfrânării, şi ai o prietenă de care nu te desparţi şi nici nu te cununi cu ea. Sparge legătura dintre idolul acesta şi tine, frate creştine, pînă nu e prea tîrziu. Poate te înşeală patima luxului, a fumatului, a jocului de cărţi şi hulelor. Sparge aceşti idolişi şi ascultă chemarea Domnului, pe care o face prin slujitorii Săi şi hotărăşte-te a veni la masa lui Dumnezeu, căci încă te mai cheamă.        Roagă pe Dumnezeu să îţi dea putere ca să învingi păcatul care îţi stăpâneşte sufletul şi trupul. Atunci ai să găseşti, frate creştine, o comoară de bucurii, chiar şi în lumea aceasta vremelnică şi vei plînge de bucurie pentru că ai găsit Împărăţia cerului.Vei fi un ales şi un plăcut al Domnului Dumnezeu, care te va primi cu bucurie la ospăţul cel minunat, în Împărăţia Lui cea cerească. Acolo este ţinta noastră a creştinilor şi acolo trebuie să meargă sufletele noastre.        Rugăciune        Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvîntul lui Dumnezeu Celui viu! Luminează Tu mintea noastră, ca să înţelegem că numai Tu eşti Cel ce ai pregătit atâtea bunătăţi pentru sufletele şi trupurile noastre. Fă-ne să fim gata oricând a asculta chemările Tale şi să venim cu dragoste la Cina Ta cea bogată ca să fim şi noi printre aleşii Tăi şi să cinăm cu Tine în Împărăţia cerească în veci. Amin.

PREDICĂ LA DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII Bogatul lacom Nebunule! În noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi! (Luca XII, 20)        Fraţi creştini,        Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie a Domnului nostru Iisus Hristos cuprinde în ea comori ce niciodată nu se sfârşesc. Cuprinsul ei este ca o livadă plină de roade bogate pentru toată lumea. Ea este izvor de apă curată, cristalină pentru mii şi milioane de suflete însetate. Ea este făclie de lumină pentru toate veacurile.        Trebuie să ştim însă un lucru şi anume că se cere ca bunătăţile ei să fie gustate, frumuseţile ei cunoscute, iar învăţăturile ei urmate. Iată, o bogăţie de învăţături preţioase pentru sufletul nostru, cuprinde şi Sfânta Evanghelie de astăzi. Să stăm deci liniştiţi şi să gustăm din roadele ei.        Era toamnă, era linişte şi noaptea coborâse peste sat, iar oamenii se odihneau tăcuţi. Ce dulce este somnul când aşternutul ţi l-ai făcut din osteneală! Era în satul acela un om bogat care nu putea să doarmă, deşi moşia lui rodise mai mult ca oricând în anul acela. Avea casă mare cu odăi multe, cu paturi şi aşternuturi moi, cu lux mare şi găteli orbitoare şi totuşi nu putea să doarmă. Camera unde stătea părea prea strâmtă, iar saltelele de lână parcă erau pline de ghimpi.        Lungă pare noaptea când nu poţi să dormi şi amar este chinul când somnul te părăseşte! Omul bogat nu putea să doarmă, pentru că-l muncea un gând care îi răpea somnul, făcându-l să se răsucească în pat ca pe o vatră de jăratec. Singur în noapte, ca şi când n-ar fi avut nici soţie, nici copii, nici servitori, bogatul vorbea singur cu el însuşi: "Ce voi face, că nu mai am unde să-mi pun roadele mele??        Dar ce se întâmplase? Se milostivise Bunul Dumnezeu cu ploaie şi căldură la vreme, aşa încât câmpurile au dat rod mai mult ca oricând. Omul bogat, ale cărui roade s-au arătat mai frumoase decât îşi putuse închipui, se frământa în miez de noapte zicând: "Ce voi face??        În loc să mulţumească Milostivului Dumnezeu pentru prisosul de avuţii ce se revărsase peste el, în loc să doarmă tihnit de atâta belşug venit pe negândite, bogatul se rezumă să zică doar atât: "Ce voi face?? Târziu îi veni în minte un gând care-l linişti şi-şi zise: "Aceasta voi face; voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te?.        Sărmane bogat, vorbirea ta te arată că eşti aşa de sărac, încât ne cuprinde mila de rătăcirea în care te-a dus pofta de avuţii nesfârşite. Nu bagi tu de seamă că vorbeşti singur ca nebunul?        Iată din pricina averii ţi-ai pierdut mintea şi prietenii, soţia şi copiii. Chiar dacă îi ai pe aceştia, ei pentru tine nu există. De ce vorbeşti singur?        Sărmane bogat, vorbirea ta nebunească te arată că eşti doar ţărână. După tine şi pentru tine sufletul este trup care mănâncă, trup care bea şi care se veseleşte. Sărmane bogat, tu nu mai vezi pe nimeni şi nu mai preţuieşti decât un singur lucru, averea ta.        Tu şi averea ta umpli toată lumea. Dincolo de voi nu mai există nimic în cer şi pe pământ. Pentru tine cerul este pământul, iar pământul este moşia ta. Viaţa ta este plină cu hambarele, moşiile, mâncărurile şi băuturile. Toate acestea se învârtesc în jurul tău, la toate acestea te închini pentru că ele sunt dumnezeul tău.        Totuşi toate nu-ţi aduc nimic din cele ce-ţi făgăduiesc. Tu nu vezi cât de înşelătoare sunt? Te frămânţi cu gândul în miez de noapte ca să faci hambare şi pătule, să clădeşti case şi magazii, fără să bagi de seamă că într-o zi, pe negândite, le vei părăsi pe toate.        O, ce mare este păcatul acesta al lăcomiei, fraţi creştini! El este moştenit de la strămoşii noştri Adam şi Eva. Ştim că pe aceştia i-a creat Dumnezeu, i-a pus stăpâni peste toate frumuseţile raiului şi făpturile pământului. Ce vrea Adam mai mult decât atât? S-a mulţumit el cu ce i-a dat Dumnezeu?        Nu s-a mulţumit, ci a vrut până la urmă să fie şi el egal cu Dumnezeu. Aşa a poftit şi a mâncat bietul Adam din pomul oprit ca să fie şi el Dumnezeu. Şi a căzut în cea mai jalnică pieire, căci a fost izgonit afară din fericirea raiului. Oare pe noi fiii lui Adam nu ne urmăreşte tot acest păcat al lăcomiei, al neînfrânării şi al mândriei? O, lăcomie, început şi izvor al tuturor răutăţilor, pentru tine a pierdut Adam paradisul!        Să ascultăm acum, noi toţi fiii lui Adam, ce zice Duhul Sfânt prin proorocul Isaia: "Ţeseţi pânză de păianjen, dar urzeala voastră nu va fi pentru voi îmbrăcăminte, ci osteneala voastră este nelegiuire?. Fraţilor, nici o vietate nu lucrează cu mai multă trudă şi meşteşug ca păianjenul. Se distruge lucrând, fiindcă ţesătura lui este cea mai subţire ţesătură, căci iese din toate măruntaiele lui. Mai mulţi savanţi au urmărit cu atenţie lupta aprigă a unui păianjen, care voia să oprească cu pânza lui limbile unui ceas mare. De 480 de ori a început şi a reînceput munca înverşunată fără să se hrănească timp de 25 de zile. Toţi erau curioşi să vadă cât va mai rezista fără hrană.        Aşa este şi munca omului lacom şi avar, fără Dumnezeu, căci nu va avea nici un folos de pe urma ei. Ţesătura păianjenului este făcută cu scop rău şi toată truda lui este zadarnică. Aşa şi omul lacom. Se osteneşte zi şi noapte, aleargă, minte, înjură şi fură, înşeală şi omoară.        Omul lacom dispreţuieşte sărbătorile, necinsteşte pe Dumnezeu şi duminicile petrecându-şi timpul cu fel de fel de îndeletniciri. Aşa ţese omul cu păcatul acesta al lăcomiei zi şi noapte, an de an, împletind pânza de păianjen şi adăugând blestem peste blestem, fiindcă munca fără Dumnezeu este blestemată. Dar cel mai greu şi vrednic de plâns este pieirea multora prin moartea cea grabnică, căci fără de veste, într-o clipă vine ultima chemare ca bogatului din Sfânta Evanghelie de astăzi. Poate fiecare dintre noi am auzit fel de fel de cazuri de moarte năprasnică. Pe unul l-a călcat maşina, cu alţii s-a prăbuşit avionul, unii din cutremure, alţii înecaţi. Un oarecare s-a bucurat că a ieşit la pensie, dar până să-i vină primii bani a murit. Cu prima pensie cei ai casei l-au îngropat.        Deci când nu ne gândim, când nu ştim nimic, ne poate veni glasul chemării de sus şi ne desparte pe veci de toate acestea care le strângem pe aici. Atunci toate acestea pentru care ţi-ai distrus viaţa şi ţi-ai jertfit sufletul, cui rămân? Iată pânza de păianjen fără folos! Şi cum se face că această chemare, ca şi la bogat vine tot noaptea! Adică în noaptea păcatelor, în întunericul lăcomiilor şi desfrânărilor, al beţiei şi fărădelegilor.        Acest timp îl pândeşte şi diavolul, ca să-l prindă pe om nepregătit. O, ce roadă bogată are diavolul! Acum atâtea suflete sunt înşelate de el şi le tot amână mereu să nu vină la biserică, să nu se lase de păcate şi să nu se întoarcă la Dumnezeu.        Când omul era tânăr diavolul îi spunea că trebuie să se distreze şi la bătrâneţe să meargă la biserică. Când era în serviciu, îi spunea că la pensie este timpul să se întoarcă la Dumnezeu. Ieşind la pensie vede că nu-i ajung banii şi mai munceşte ca să-şi mai facă unele lucruri. Şi aşa niciodată nu-l lasă diavolul pe om să vină la credinţă, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-şi vadă de suflet ca să se mântuiască. Aşa-i apucă sfârşitul nepregătiţi pe mulţi şi vedem cum oamenii bătrâni mor nepregătiţi şi fără lumânare.        Îmi vine să cred că diavolul, ca şi bogatul din Evanghelia de astăzi este îngrijorat că nu mai are unde să-şi pună atâta roadă, atâtea suflete câştigate de el. S-a umplut iadul cu sufletele de creştini, nu de păgâni, creştini botezaţi, suflete care au plecat din moarte năprasnică, fără pregătire. De aceea ne zice Domnul Hristos: "Să vă rugaţi că nu ştiţi ziua nici ceasul?.        Pe când bogatul din Evanghelia de astăzi era împresurat în toiul nopţii de grijile pe care ţi le dau avuţiile, glasul lui Dumnezeu se strecoară în inima lui şi-i grăieşte cuvinte de foc: "Nebunule, iată ţi-a sunat sfârşitul şi chiar în noaptea aceasta este cerut sufletul tău, iar toate cele ce ai strâns cui vor rămâne?? Nu-i deloc plăcută chemarea aceasta pentru o persoană bogată, pentru un om învăţat şi în mare cinste.        Da, sărmane bogat, acesta este sfârşitul tuturor frământărilor tale. Moartea îţi bate la uşă, va intra în mijlocul comorilor, al banilor şi al viselor tale, îţi va răpi sufletul care va fi dus la Judecătorul cel Drept şi atunci vei putea oare să iei cu tine toate câte ai strâns? O, mare nebunie a omului robit de pofta averii! Să nu cugeţi tu decât la îmbrăcăminte, la case, la băutură, la aur şi la maşini şi să uiţi că toate acestea nu sunt decât pulbere, praf pe care îl va spulbera vântul într-o clipă.        Poate zice cineva că acum nu mai sunt bogaţi cu pogoanele şi hectare de pământ ca să-şi umple hambarele, pătulele şi jitniţele cu roade. Dar cu toate acestea chipul bogatului zugrăvit în Evanghelia de astăzi ne este cunoscut, fiindcă îl întâlnim adesea. O mulţime de oameni zic şi astăzi sufletului lor: "Suflete ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea şi te veseleşte?.        Iată că aceştia au ca dumnezeu al lor pântecele şi banii, iar în loc de Evanghelie, au mâncarea şi băutura. Paradisul lor este lumea aceasta cu miile lor de distracţii, amăgeli şi pofte deşarte. Oameni vrednici de plâns, care au uitat de suflet şi sunt gata de pieire. O, lăcomie fără de margini. Nu simţiţi voi nesăţioşilor că înăuntrul vostru se zbate o fiinţă mult mai de preţ pe care tot aurul din lume şi nici o bogăţie n-o poate mulţumi? Nu simţiţi voi cum se zbate un suflet flămând şi însetat? Nu vedeţi că el caută altă hrană şi suspină după alte bucurii? Iată deci că nu trebuie să lăsăm la o parte sufletul acesta scump care a fost răscumpărat cu preţul cel mare al sângelui vărsat pe cruce de Fiul lui Dumnezeu. De preţul cel mare al sufletului vorbeşte Domnul Iisus Hristos, cel întrupat şi chinuit pe cruce, vorbeşte mulţimea sfinţilor şi a îngerilor din cer care se roagă pentru sufletele noastre. De preţul acesta mare al sufletului nostru vorbeşte şi diavolul, căci prin atâtea osteneli şi ispite vrea să-l câştige, să-l aibă şi să-l ducă cu el.        Numai noi, purtătorii lui nu vrem să-i recunoaştem nici un preţ. Preţuim mai mult ca orice, ambalajul acesta de trup, cadavrul acesta trecător, temniţa aceasta murdară care se va strica curând.        Cunosc oamenii numele tuturor actorilor şi campionilor, cunosc toate filmele şi localurile de petrecere, ştiu toate parfumurile şi umblă după toate plăcerile, schimbându-se în fel de fel de haine, înşelând şi lăsându-se înşelaţi. Se foiesc ca păunii în saloane de zi şi noapte, căci aceasta este suprema lor fericire în viaţă. Îşi găsesc plăcerea uitând de suflet pentru că nu-i cunosc valoarea. Aşa s-au perindat în istoria omenirii mulţi cuceritori care au pierit cu toată fala şi lăcomia lor.        Astfel se spune de Alexandru Macedon care pornise să cucerească lumea, că ar fi ajuns şi în Persia. Acolo a poruncit să aducă pe mai marii ţării la el, pe filozofii şi învăţaţii locului. Adunându-i înaintea lui le zise: "Cereţi de la mine orice şi vă voi da?.        - Să ne dai împărate, ziseră filozofii, viaţă fără de moarte aici pe pământ. Împăratul le răspunse:        - Aţi cerut o nebunie, căci cine dintre oamenii pământului va scăpa de moarte? Vă credeam nişte oameni învăţaţi, dar văd că sunteţi nişte nebuni, nu ştiţi ce cereţi!        - Apoi dacă nimeni nu poate scăpa de moarte îţi facem o întrebare împărate: Oare vei muri şi tu vreodată?        - Aceasta este lucrul cel mai sigur, răspunse împăratul.        - Atunci dacă este aşa de sigur că vei muri, de ce te porţi şi trăieşti tu ca şi când n-ai muri niciodată? De ce nu-ţi mai ajung împărăţiile, comorile, averile şi bunătăţile pământului?        Împăratul înţelese înţelepciunea filozofilor care s-a arătat ca mare dar şi adevăr pentru el şi a plecat îngândurat.        Iată de ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de astăzi că este o mare nebunie să nu ne gândim la moarte, să strângem mereu aici pe pământ, fără să ne îmbogăţim sufletul pentru Împărăţia cerului.        Dacă bogatul căruia i-a rodit ţarina ar fi socotit în cugetul său ca tot ce-i prisosea să treacă în hambarele săracilor, el ar fi dovedit că are milă de oameni şi conştiinţă faţă de Dumnezeu, iar aceasta i-ar fi adus în miez de noapte pace în suflet şi nu tulburare şi neodihnă. Atunci sfinţii îngeri şi celor săraci şi flămânzi ar fi venit să străjuiască împrejurul patului său veghindu-i somnul, iar el ar fi dormit ca-n paradis.        Ce mare binefacere este averea, dacă se fac binefaceri cu ea pe pământ şi ce blestem cumplit sunt avuţiile unui om fără suflet, fără inimă şi fără Dumnezeu. De aceea zice Domnul Hristos mai departe: "Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu?.        Veniţi acum toţi bogaţii pământului şi ascultaţi ce trebuie să faceţi ca să vă îmbogăţiţi în Dumnezeu, căci vedem cum astăzi cea mai mare parte a lumii este bogată mai mult în păcate. Totuşi fiecare are posibilitatea să-şi facă comoară în cer, unde furii nu o fură, moliile nu o strică şi nici rugina nu o roade. Nu vei putea să faci singur o biserică, dar poţi să contribui cu câţiva bănuţi la ridicarea ei, sau la repararea alteia. Nu vei putea să faci un spital sau un azil, dar poţi să te duci la căpătâiul unui bolnav şi un ceas, două să-l îngrijeşti şi să-l încurajezi.        Cât de sărac ar fi omul, tot găseşte unul mai sărac decât el. Căutaţi văduve fără pensie şi copii orfani. Căutaţi pe cei lipsiţi ce nu au căldură, încălţăminte şi îmbrăcăminte, mâncare şi cele de trebuinţă. Căutaţi case unde sunt orbi, şchiopi şi neputincioşi care n-au nici un ajutor, dar căutaţi mai ales pe cei rătăciţi pe cărările pierzării şi aduceţi-i la cunoştinţa de Dumnezeu, căci aceştia sunt mai de plâns decât toţi ceilalţi.        Aşa după cum sufletul este mai de preţ decât trupul, tot aşa şi faptele sufleteşti sunt mai de preţ decât cele trupeşti. Cine a reuşit să aducă suflete la lumina Evangheliei lui Hristos şi să le întoarcă de pe drumurile pierzării, mare comoară şi-a făcut în cer, bijuterii din cel mai curat aur, comoară de briliante, pentru că aşa cum am spus, lumea e înşelată de diavolul, foarte mult îmbogăţită în păcate, orbită şi nebună după păcatele cele trupeşti, dar săracă şi lipsită de Dumnezeu.        Dacă omul s-ar gândi mai mult la suflet şi-ar pregăti în cer un loc fericit din fapte bune. Dar pentru suflet el nu vrea să facă nimic. Mare orbire!        Îşi cumpără mobile şi fel de fel de lucruri scumpe. Cât bine nu s-ar fi putut face pentru suflet cu toţi aceşti bani. Nu mai vorbim de cei care-şi clădesc cavouri scumpe prin cimitire de zeci de mii de lei, ca să bage acolo cu cinste trupul acesta putred care a ştiut numai să mănânce şi să bea, să se distreze şi să înjure, să fumeze şi să hulească pe Dumnezeu trăind în păcate şi în desfrânare. Iar bietul suflet sărac şi lipsit va plânge în temniţele iadului de unde nu va mai ieşi niciodată.        Să nu trecem cu vederea îndemnul Sfintei Evanghelii de astăzi şi să ne apucăm serios de faptele cele bune şi mai ales de milostenia sufletească. Să avem milă de sufletele rătăcite şi de cele ce sunt în suferinţe de tot felul, căci mila biruieşte judecata, iar Dumnezeu nu ne va lăsa nici pe noi dacă vom avea milă de aproapele nostru.        Pe la anul 1802 trăia într-un sat din Italia un om cu multe obiceiuri urâte. Era stăpânit mai ales de păcatul desfrânării, însă avea şi obiceiul acesta frumos să facă multe fapte de milostenie. Făcea rugăciuni şi sărindare, se spovedea, dar fiind copleşit de această patimă urâtă, cădea iar în acest păcat. Atunci dintr-o dată s-a îmbolnăvit aşa de greu, căci n-a durat mult şi a murit.        După trei zile, ca de obicei, îl scoaseră preoţii care însoţiţi de mult popor mult îl duceau la groapă. Pe la jumătatea drumului spre cimitir, mortul a înviat. S-a ridicat şi sta privind galben şi sfârşit spre mulţimea care fugea de frica lui. El însă cu o voce stinsă a început să-i cheme să stea fără frică că are să le spună ceva:        - Ştiţi cu toţii viaţa mea cea stricată ştiţi şi aţi auzit de păcatele mele; să ştiţi că pentru acele păcate ale mele eram osândit să ard în chinurile iadului, într-o mare nesfârşită de foc, dar mila lui Dumnezeu mi-a dat răgaz, m-a înviat ca să vă spun şi vouă, să mă spovedesc iarăşi şi să fac pocăinţă aici pe pământ pentru păcatele mele. Această milă am căpătat-o pentru puţinele mele fapte de milostenie pe care le-am făcut eu pe pământ, pentru sărindarele şi rugăciunile preoţilor.        S-au întors cu toţii din drum spre casele lor şi multă lume atunci şi-a schimbat viaţa, lăsându-se de păcate şi apropiindu-se de Dumnezeu. Iar el a devenit un om nou. Făcea mare pocăinţă şi povestea la toţi cu lacrimi în ochi ce a văzut el acolo. Nu mai mânca zile întregi, făcea rugăciuni, umbla desculţ prin spini şi bălării, trăia numai cu pâine şi apă, iar tot ce mai câştiga da pe la săraci.        Când cineva îi zicea să nu se mai chinuiască aşa de rău, el răspundea:        - Am văzut iadul, am văzut cu ochii mei şi am simţit focul iadului. Dacă aţi fi văzut şi voi ce am văzut eu, n-aţi mai zice nimic şi aţi face la fel ca mine.        Să ne ferim de păcate, fraţi creştini, că pe noi nu mai înviază Dumnezeu ca să facem pocăinţă aici pe pământ. Vai de sufletul pe care-l va prinde moartea nepregătit. Sfânta Evanghelie de astăzi vrea să ne ferească, să ne trezească, să ne smulgă din somnul morţii, din ghearele demonului şi ale iadului, din somnul păcatelor şi al înşelăciunilor pământeşti. De aceea ne aminteşte că moartea vine pe neaşteptate şi că toate speranţele legate de pământ se vor stinge neputincioase.        Să căutăm acum să ne îmbogăţim sufletul, să-l hrănim şi să-l creştem cât mai frumos pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ca la plecarea de aici, când va fi chemarea glasului lui Dumnezeu, să meargă sufletul nostru curat, sfânt, ispăşit, plin de milă şi lumină şi să fie aşezat de Părintele Luminilor între cei aleşi şi sfinţi ai Săi.        Rugăciune        Părinte ceresc, Tatăl îndurărilor, revarsă peste noi Harul tău, ca să cunoaştem că în lumea aceasta nu suntem decât nişte călători. Fă-ne să înţelegem Doamne, că în curând sau mai târziu, va trebui să ne întoarcem la Tine cu roadele ce am strâns pe pământ, iar atunci ne vei plăti la fiecare după munca şi osteneala făcută.        Ajută-ne acum să facem numai bine, să stăm treji pe calea luminii Tale, ca să fim şi noi ai Tăi, în vecii vecilor.  Amin.

 

Rugaciunea zilei

Rugaciunea de Miercuri
Doamne Atotputernice și Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peșteră și ai fost vândut cu treizeci de arginți de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoșii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primește, Doamne, această mică a mea rugăciune, și umilita a mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat, și mă amărăsc pentru ca Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranța, și cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura și de mine acum, ca să mă mântuiești de chinurile cele de veci, și să mă învrednicești Împărăției Tale.
Nu Te depărta de la mine Doamne, și ajută-mi, ca în toate sa fac voia Ta, și să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici sa Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioși în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea pacătoasa să-Ti spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi și eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ți fie păcatele... Amin.

 

File din Pateric

    PENTRU AVVA ANTONIE
    III
    36. A mers oarecand avva Antonie la avva Amun in muntele Nitriei si după ce au vorbit unul cu altul, a zis către el avva Amun : fiindcă prin rugăciunile tale s-au inmultit fratii si voiesc unii dintr-insii sa zidească chilii departe, ca să se linistească, cat poruncesti să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici ? Iar el a zis : să gustăm la ceasul al noualea si să iesim să mergem prin pustie si să socotim locul. Iar dupa ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună soarele, a zis către el ( Amun ) avva Antonie : să facem rugăciune si să punem aici cruce, că aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Și cei de acolo când vor veni la aceștia, după ce vor gusta mica lor bucățică de pâine la ceasul al noualea, așa să vie și cei ce se duc de aici, același lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii la alții. Și este departarea douăsprezece semne.
    37. Zis-a avva Antonie : cel ce bate bucata de fier, întai socotește cu mintea ce va să facă : secere, cutit sau topor ? Așa și noi trebuie să socotim, care faptă bună uneltim, ca să nu ne ostenim în desert.
    38. Zis-a iarăși : supunerea cu înfrânare supune fiara.
    39. Zis-a iarăși : știu călugări, care după multe osteneli, au cazut, și intru ieșire din minți au venit, pentru ca s-au nădăjduit în lucrul lor și amăgindu-se nu au înteles porunca celui ce a zis : întreabă pe tatăl tău și iți va vesti ție ( 1 ).
    ______________________
    ( 1 ) II Lege, 32, 7.
    40. Zis-a iarăși : de este cu putință, câți pași face călugărul, sau câte picaturi bea în chilia sa, trebuie cu îndrăzneală să le vestească bătrânilor, ca nu cumva să greșească întru dânsele.

Pilda zilei

  Preţul lucrurilor
Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic toată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere lucruri de nimic. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască şi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus:
- Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost.
- Cum să nu, tată? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi.
Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.
- Acum să ştii că eşti pedepsit! a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban.
Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani.
Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.
- Tată, tată, a strigat el, intrând val-vârtej, am câştigat şi eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!
- Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt...
După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât.
- Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le cunoaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască, îi mai spuse tatăl cu dragoste.
Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul la viaţă. Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Mai beti bere dupa acest articol?! INDUSTRIA SECRETĂ DIN SPATELE BERII ROMÂNEȘTI

“Procesul de fabricare al acestei băuturi naturale se bazează, încă de pe vremea anticilor, pe un principiu simplu: fermentarea naturală a zaharurilor și extracția cerealelor malțificate cu ajutorul apei fierbinți.” spun, într-un raport de anul acesta, Berarii României, asociația care reprezintă interesele marilor producători de bere. În același document este citat și ministrul agriculturii, Daniel Constantin, care declară și el că: “Berea este un produs nobil, creat din ingrediente naturale, care aduce bucurie milioanelor de consumatori români.”.

Reporterii RISE Project au descoperit însă că ingredientele nu sunt întotdeauna cele naturale și nici procesul de fabricație nu este unul bazat pe principii tocmai simple. Declarații, interviuri și documente obținute de la persoane care activează în marea industrie a berii scot la iveală faptul că cele patru mari companii producătoare de bere din România- Heineken România, Ursus Breweries, Bergenbier și Tuborg România – nu fabrică berea folosind doar ingredientele naturale.
Tacit și fără a fi controlați în amănunt de autorități, marii producători de bere adaugă în procesul de fabricație produse și adjuvanți tehnologici pentru a fabrica licoarea adorată de români. Practic, consumatorul nu cunoaște ce conține această “băutură nobilă”, într-o piață în care doar companiile știu ce e cu adevărat în bere.

Imperiul celor patru

Piața de bere din România este dominată de patru companii multinaționale: Heineken România este controlată de Heineken International din Olanda; Ursus Breweries este o companie subsidiară a SABMiller din Marea Britanie;Bergenbier este parte a grupului Molson Coors, cu rădăcini în Statele Unite; iar United Romanian Breweries Bereprod(Tuborg Romania), deține o licență de fabricație de la grupul Carlsberg din Danemarca.

Toate aceste companii produc și comercializează în România peste 30 de mărci de bere. Majoritatea mărcilor internaționale produse de cele patru companii sunt fabricate în România. Berea din import constituie doar trei la sută din totalul berii consumate iar producătorii independenți sunt aproape invizibili pe piață.

Rețeta secretă: aditivi și enzime industriale

Apa, hameiul, malțul din orz, mălaiul sau alte cereale sunt ingrediente care se regăsesc pe eticheta oricărei sticle sau doze de bere, fiind folosite în diverse combinații. Aceste ingrediente nu reprezintă însă decât o mică parte din ceea ce conține cu adevărat o bere românească.
Un fost director din cadrul Ursus Breweries a vorbit cu reporterii RISE Project, sub protecția anonimatului, despre felul în care se produce berea. Acesta dezvăluie o industrie în care magia chimiei, a adjuvanților și aditivilor devine ingredient de bază al băuturii consumate de majoritatea românilor.
Fostul angajat susține că toți cei din industria berii vor declara întotdeauna că ingredientele din bere sunt naturale.“Aceasta este versiunea ‘oficială!”, doar că “se fac mici șmecherii, pe furiș”. Sursa noastră declară că procesul de producție este un subiect extrem de delicat pentru companii și  acestea vor încerca mereu să țină etapele de producție departe de ochii consumatorilor.
Fabricarea berii depinde, în orice sezon, de calitatea cerealelor și a hameiului. Uneori, aceste ingrediente pot avea o calitate mai slabă și pot să nu îndeplinească standardele impuse de producție. Nu mai departe de săptămâna trecută, un producător independent de bere a trebuit să arunce o mie de litri de bere tocmai fiindcă întregul volum nu a ieșit așa cum trebuie. În mod evident, există și situații în care se fac greșeli pe parcursul fabricației, iar greșelile costă dacă nu sunt remediate.
“Când ești presat, când ești la vârful sezonului și tu trebuie să livrezi, iar în container ai niște bere greșită, trebuie să faci ceva…”
“Ce poți face este să adaugi niște aditivi. Ceri permisiunea șefului și asta faci. Eu, ca fabricant de bere, nu sunt complet sigur ce se va întâmpla cu berea respectivă și ce ți se va întâmpla ție dacă o bei. Poate o să ai doar dureri de cap și totul e în regulă. Ei te vor întreba cât ai băut. Îți vor spune că cinci sunt prea multe și că trebuie să bei maxim trei.”
Un fost angajat Heineken, care a dorit să rămână anonim, a confirmat și el adăugarea substanțelor în bere. “Fungamyl, Ceremix 6X MG sau Filtrase sunt doar câteva dintre substanțele folosite,” relatează acesta.
Acestea sunt enzime industriale produse de Novozymes din Danemarca, o companie specializată în biotehnologii alimentare.
Fungamyl-ul accelerează descompunerea amidonului pentru a produce o cantitate mai mare de alcool, iar Ceremix-ul îmbunătățește calitatea berii și a materiilor prime.
Lista continuă însă. Fostul angajat Ursus a povestit că se mai adaugă inhibitori pentru stabilizarea spumei și aditivi pentru aromatizare. Cel de la Heineken amintește de stabilizatori ca PVPP-ul și extracte de hamei modificat, cum este tetrahop-ul. Un alt angajat al unei fabrici de bere Heineken confirmă și el folosirea aditivilor și enzimelor industriale, spunând că lista lor nu ar încăpea pe eticheta berii.
Firmele producătoare spun că folosirea enzimelor industriale face ca berea să fie mai consistentă și mai stabilă din punct de vedere chimic. În același timp, introducerea lor în procesul de fabricație înseamnă reducerea timpului și costurilor de fabricație.
Majoritatea berilor din România sunt beri de tip lager. Fabricarea acestora durează, în mod normal, între două și șase săptămâni. Foștii angajați Heineken spun însă că, în perioada în care lucrau în fabrică, berea se făcea în mai puțin de o săptămână. Într-o perioadă din 2008, “am încercat să facem bere și într-o zi.”
“Eu am o zicală: un copil care se naște la nouă luni are toate șansele să fie sănătos, să nu ia toate bolile. Cel la șapte luni are toate șansele să…” răspunde fostul angajat întrebat dacă timpul redus de fabricare al berii are efecte adverse.

Tăcerea producătorilor

Pe parcursul a mai bine de șase luni, RISE Project a solicitat, în repetate rânduri, interviuri marilor companii producătoare de bere din România. Reprezentanții Ursus Breweries, Bergenbier, Heineken România și Tuborg România nu au răspuns nici măcar emailurilor în care le-am adresat întrebări punctuale despre folosirea enzimelor sau aditivilor. Molson Coors, compania mamă a Bergenbier, nu a răspuns nici ea.
Peter Hammarstedt, director în cadrul companiei Carlsberg International pentru zona de Export, Licențe și Duty Free, cel care supervizează practic licența Carlsberg în România, a spus că urmează să verifice existența enzimelor industriale în berile Tuborg România, dar apoi nu a revenit cu un răspuns.
Întrebată dacă berea Heineken conține adjuvanți și enzime industriale, Marie – Christine van’t Hullenaar, purtătoarea de cuvânt a Heineken International, a răspuns în felul următor:
“Berea Heineken® este fabricată după rețeta originală din 1873. Folosim în mod consecvent această rețetă în toată lumea pentru fabricarea berii Heineken.”.
Emily Hamburger, purtătoarea de cuvânt a SABMiller, compania ce deține Ursus în România, a spus că nu ne poate oferi informații dacă materialul nostru este centrat pe folosirea enzimelor industriale în producția berii.
Reporterii RISE au încercat să ia legătura cu angajați sau foști angajați ai fabricilor de bere deținute de Tuborg Romania și Bergenbier. Niciunul nu s-a arătat disponibil să discute spunînd că nu vor să se amestece în acest subiect. În schimb, un distribuitor național și un producător internațional de enzime industriale au confirmat prezența substanțelor în berile produse de aceste companii în România.
Cei de la Grama Trading, o companie specializată în vânzarea enzimelor industriale în România, menționează pe site-ul lor că printre cei cu care colaborează se numără: Heineken Romania, Bergenbier, Tuborg Romania și Ursus. Contactat de RISE pentru a confirma datele de pe site, directorul de vânzări al Grama Trading, Marius Toboșaru a spus: “Aceasta este o întrebare la care, sincer, nu pot răspunde, pentru că ține de meseria mea și de secretele de fabricație.”  A menționat că totuși colaborează cu toate companiile majore de bere din România.
Compania daneză Novozymes este una dintre cele mai mari producătoare de enzime industriale din lume. Este activă și pe piața din România. Debbie Spillane, reprezentanta Novozymes în relațiile cu presa, ne-a declarat:
“Pe piața din România activează marii producători internaționali de bere: MolsonCoors (fost AB-InBev și StarBev), Heineken și SABMiller – responsabili pentru producția celei mai mari cantități de bere. Industria românească folosește enzime în procesul de fabricare a berii din diferite motive. Unele enzime sunt folosite pentru producția berilor light, altele pentru îmbunătățirea calității materiilor prime locale  sau în alte situații, pentru asigurarea stabilității berii. ”

Enzimele industriale

Conform Novozymes, folosirea enzimelor industriale scade perioada de producție, scade costurile și crește profitul, asigurând o calitate constantă a berii. Tot cu ajutorul lor, se poate produce bere din ingrediente mai puțin tradiționale precum porumbul, orezul, orzul nemalțificat sau sorgul. Anumite tipuri de enzime se folosesc strict pentru producerea berii light sau a celei fără gluten.
Din punct de vedere științific, “enzimele sunt proteine cu centri activi care catalizează o anumită reacție” a  precizat Spillane.
“Novozymes fabrică enzimele industriale folosind procedee de fermentare submersă. Practic, micro-organisme selectate atent sunt crescute cu grijă în containere speciale care conțin o supă de nutrienți (mediul fermentării) și o concentrație ridicată de oxigen (condiții aerobice). În momentul în care micro-organismele descompun nutrienții se produc enzimele dorite. ”
Enzimele industriale nu sunt considerate aditivi sau ingrediente. Motivul este simplu: atunci când sunt folosite în dozele recomandate, odată ce își îndeplinesc rolul, devin inactive și nu mai pot fi detectate în bere. Ele sunt însă folosite în diverse etape de producție a berii. Se adaugă pentru “îmbunătățirea materiei prime” sau pentru “pregătirea cerealelor pentru a crea avantaje financiare”. Novozymes recomandă în acest scop Ultraflo® și Termamyl®. Pentru fermentare și pentru a controla diacetilul, un produs secundar al fermentării,  se recomandă Neutrase® și Maturex®.
Unele enzime sunt extrase după submersia micro-organismelor, iar altele sunt produse prin fermentarea submersivă a organismelor modificate genetic (proteina enzimatică extrasă nu este modificată genetic).
Un fost angajat Heineken România susține că, pentru producător, cantitatea este cea importantă și abia mai apoi calitatea, iar cu ajutorul enzimelor industriale se poate produce o cantitate mai mare de bere cu costuri reduse.
“Nu ești nevoit să iei o materie primă chiar de calitate foarte bună. Poți să iei calitate mai proastă, pe care binențeles să o cumperi mai ieftin, dar cu ajutorul acestor enzime poți să obții calitate mai bună și cantitate mai multă”
Și, bineînțeles, berea este produsă mult mai rapid. Fostul angajat povestește că vara, când cererea de bere este mare, producătorul fabrică berea în cinci zile. În timpul iernii, același tip de bere este produs în 16 zile.  Pe site-ul Heineken România scrie că procesul de fabricare a berii durează între  12 și 39 zile.

Controlul enzimelor industriale de bere

Nu există nicio reglementare la nivel Uniunii Europene în ceea ce privește utilizarea enzimelor industriale în procesele de fabricare a berii. Nu există nicio listă care să conțină enzimele considerate sigure și general-acceptate de statele membre ale Uniunii Europene.
Jan Op Gen Oorth, purtător de cuvânt al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară ne-a declarat:
„Majoritatea enzimelor sunt adjuvanți pentru procesarea ingredientelor. Adjuvanții alimentari nu sunt reglementați la nivel european, dar se aplică legile naționale.”
În România însă nu există legi specifice care să reglementeze folosirea enzimelor și nici liste care să le enumere.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) este cea care trebuie să se ocupe, printre altele, de siguranța berii din România. Reprezentanții instituției spun că deoarece enzimele industriale nu sunt considerate ingrediente, producătorii de bere nu sunt obligați să le declare. Oficialii din ANSVSA consideră că nu există o instituție de stat care să dețină o lista a enzimelor industriale care sunt adăugate în bere
Nicușor Ciocănea, directorul general adjunct al ANSVSA, ne-a declarat că instituția pe care o conduce asigură siguranța berii folosind principiile HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point). Adică, inspectorii ANSVSA verifică dacă producătorii îndeplinesc normele de igienă și dacă apa este de bună calitate. Aceștia mai investighează gradul de contaminare radioactivă și nivelul de staniu din dozele de bere. Asta ne-a declarat ANSVSA în prima fază, nimic legat de aditivi sau enzime industriale. Câteva luni mai târziu, ANSVSA a revenit cu un alt răspuns. Citiți mai multe despre bâlbele ANSVSA la finalul acestui material.
În afara unui control inițial, când o bere apare pe piață, nicio agenție din România nu verifică dacă ingredientele de pe etichetă se potrivesc cu ceea ce este în bere. De asemenea, nimeni nu verifică dacă enzimele industriale sunt folosite în dozajele recomandate.
Deși enzimele folosite în industria băuturilor și alimentelor sunt considerate sigure și non-toxice, Uniunea Europeană atrage atenția:
„Industria enzimelor alimentare încearcă în continuu să-și îmbunătățească tehnologia de producție, rezultând o creștere a numărului de enzime alimentare. Pe parcursul anilor, acestea au devenit din ce în ce mai complexe și sofisticate. Ar putea exista riscuri cauzate de natura și sursa chimică ale acestora. Spre exemplu alergiile, toxicitatea legată de activitatea lor, activitatea microbiologică reziduală și toxicitatea chimică.”
Folosirea enzimelor industriale în procesul modern de fabricare a berii este, în continuare, o practică discutabilă. Germania a interzis folosirea acestora și a aditivilor similari încă din 1993, când a adoptat Legea Provizorie a Berii, urmașa „Reinheitsgebot”-ului, o lege care reglementa puritatea berii încă din 1526.
Sebastian Mergel, Președintele Asociației Globale a Fabricanților Artizanali de Bere, a declarat  că enzimele reduc costurile producătorilor de bere și nu vede vreo problemă cu utilizarea enzimelor sau chiar a aditivilor de tipul PVPP-urilor, cu o singură condiție
„Consumatorul trebuie să știe. Trebuie să fii transparent pe etichetă… Ar trebui să scrie pe ea.”
Dr. Charles Bamforth, renumit expert în industria berii și profesor de știință și tehnologie alimentară la Universitatea din California-Davis, vede folosirea enzimelor ca pe o practică rezonabilă de a îmbunătăți berea și de a uniformiza loturile de producție.
Doar că, << atunci când companiile de enzime spun, „Hei, poți face chestiile într-un alt mod cu totul diferit, de exemplu, poți folosi orz nemalțificat.” În cazul ăsta nu vei avea aceeași bere, iar eu nu pot să sprijin acest lucru.>> spune acesta.

Enzimele industriale: un fenomen tipic românesc?

În România, enzimele industriale sunt relevante din cauza popularității cerealelor nemalțificate, cum ar fi porumbul sau orzul nemalțificat, din berile de larg consum. Rețeta tradițională a berii prevedea trei ingrediente: malț din orz, hamei și apă. Statistic vorbind, mai puțin de un sfert din mărcile de bere produse autohton de către companiile multinaționale conțin doar aceste ingrediente.
În schimb, berile de larg consum au o concentrație ridicată de cereale nemalțificate. Ingrediente care sunt în general mai ieftine ca malțul folosit în mod tradițional la producția berii. Cantitatea și gustul depind practic și de folosirea enzimelor industriale în procesul de producție.
Spillane, reprezentanta Novozymes, ne-a declarat că producătorii de enzime fac berea mai accesibilă oamenilor din regiunile cu venituri mici.
Nimeni nu poate spune cât de răspândită este folosirea enzimelor industriale în restul statelor din Uniunea Europeană pentru că  nu sunt considerate ingrediente, deci nu există informații publice sau statistici. Este însă cert că enzimele sunt folosite pentru fabricarea berilor puțin alcoolizate sau non-alcoolice, a berilor tari și a celor fără gluten în mai multe regiuni din spațiul european.

Micii producători de bere

O explicație referitoare la predominanța enzimelor industriale pe piața de bere românească poate fi aceea că micii fabricanți, care produc berea după rețete tradiționale, sunt rari în România.
Conform unei statistici realizate de Asociația Berarilor din Europa, în 2013 existau doar doi producători independenți de bere în țară, în timp ce în Marea Britanie existau 1440.  Din 24 de state incluse în statistică, România se află pe penultimul loc, depășind doar statul maltez care nu avea niciun producător. În același timp, România este al optulea mare producător de bere și al șaptelea consumator de bere pe cap de locuitor din Europa.
Situația din 2013 s-a schimbat totuși. Clinica de Bere, Zăganu, Ground Zero, Csiki Sor și Sikaru sunt producători autohtoni, dar cantitățile fabricate de ei sunt mult mai mici față de cele puse pe piață de multinaționale. Toți micii producători contactați de noi s-au plâns de problemele pe care le au în încheierea de contracte cu  baruri și restaurante.
Marius Mircea, directorul Clinicii de Bere, a spus că diferența dintre fabrica lui și cele ale  multinaționalelor constă în calitatea ingredientelor folosite și în timpul alocat procesului de fabricare.
 „Din câte știu (…) companiile mari de bere au scurtat procesul de la două săptămâni la cinci zile… Sunt beri pe piață care sunt mai ieftine decât apa. Desigur că nu te poți aștepta să aibă ingrediente bune.”
Marius Mircea ne-a mai spus că nu știe cum funcționează enzimele industriale sau aditivii, pentru că nu le folosește.
Însă Leonard Andras, patronul Csiki Sor, un fabricant mic din Transilvania, ne-a declarat că știe foarte bine ce sunt enzimele industriale, dar că a decis să nu le folosească.
„Nu mai este bere când folosești enzime.” A adăugat că primește constant oferte de la distribuitori de enzime, rugându-l să ia în considerare produsele lor.
Patronul unei alte fabrici de bere și-a adus aminte că a fost sunat de o companie care comercializează enzime. Când i-a spus distribuitorului că nu îl interesează oferta, acesta l-a întrebat: „Dar cum faceți bani?”
În cadrul documentării acestui material, reporterii RISE Project au vorbit cu numeroși consumatori de bere din România însă niciunul nu auzise de enzimele industriale folosite în fabricare berii. Niciunul nu a știut ce sunt sau cum funcționează acestea. În același timp, producătorii mari de bere se laudă, în reclame televizate, cu ingrediente naturale și rețete vechi de secole. Lipsa de transparență a uneia dintre cele mai mari industrii din România este îngrijorătoare pentru consumatorul care, de multe ori, bea un surogat care doar poartă denumirea bere.

9 luni de transparența ANSVSA 

Reporterii RISE Project au discutat timp de nouă luni de zile cu experți din cadrul ANSVSA pentru a înțelege felul în care această  instituție monitorizează producția berii de larg consum în România.
Iată șirul răspunsurilor contradictorii:

• 28 ianuarie 2015 reprezentanții ANSVSA precizează foarte clar ce fel de controale fac angajații instituției în fabricile de bere. Practic, niciun fel de control legat de enzime sau aditivi alimentari.
• 24 februarie 2015, reprezentanții ANSVSA menționează că nu au în posesie o listă a enzimelor industriale folosite de producătorii de bere
• 3 septembrie 2015, reporterii RISE Project au fost chemați la o întâlnire cu experții instiuției. Conform directorului general adjunct al ANSVSA, Georgeta Popovici este expert în aditivi alimentari.  Întrebată dacă ANSVSA face verificări în privința utilizării aditivilor alimentari în producția berii, aceasta a oferit un răspuns nesigur.
  

  “ Reporter: ANSVSA testează acești aditivi în berea normală?
  Expert ANSVSA: În produsele alimentare …
  Reporter: În bere normală, nu ne interesează restul de produse.
  Expert: Nu știu dacă avem matricea bere la analiză, nu mai știu. O să ne uităm pe …pe listă.
  Expert: Cred că avem și determinări…de fapt da, nu știu, nu mai știu ce produse”

• 17 Septembrie 2015. Cu o zi înainte de publicarea materialului, ANSVSA trimite un răspuns prin care, conform legii fac teste și chiar monitorizează dozajul de aditivi alimentari din bere, fără a oferi vreo dovadă în acest sens.
• 7 septembrie 2015. Reporterii RISE Project trimit o nouă solicitare de informații legat de prezența aditivilor alimentari în bere.

Nu este cert încă dacă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară face controale în privința aditivilor folosiți de producătorii de bere, dar este cert că nimeni nu controlează producătorii în privința utilizării enzimelor industriale.