Există
următoarea parabolă. Un ţăran avea douăsprezece gâşte grase, iar
vecinul lui - una singură, murdară şi slăbănoagă. „Doamne”, s-a indignat
vecinul, „unde este dreptatea? Cum de îngădui aşa ceva?” - şi a auzit
glas de Sus: „De acum vei avea douăsprezece gâşte.” „Nu”, a întors vorba
omul, „mai bine fă să aibă şi vecinul tot una.”
Iată esenţa invidiei: mizantropia,
întristarea provocată de bunăstarea aproapelui, dorinţa ca cel care
trăieşte mai bine decât tine să păţească ceva rău. Invidiosul se bucură
de insuccesele altora şi se amărăşte de reuşitele lor. El vrea să-l vadă
urât pe cel plăcut la înfăţişare, sărac - pe cel bogat, lipsit de
înzestrare - pe cel talentat.
Incă o istorie. Intr-un salon de spital
cu două locuri zăceau doi oameni bolnavi fără speranţă - pe paturi
identice, în condiţii identice. Singura diferenţă era aceea că unul se
putea uita pe fereastră, iar celălalt - nu; în schimb, lângă acesta din
urmă era butonul care alerta asistenta de gardă. A trecut vremea,
anotimp după anotimp... Cel care zăcea lângă fereastră îi povestea
vecinului tot ce vedea: ploaie, zăpadă, soare, pomii ba acoperiţi cu
„dantelă” pufoasă de zăpadă, ba acoperiţi cu ceaţă uşoară de primăvară,
ba împodobiţi cu strai de verdeaţă sau cu cel galben-purpu- riu, de
rămas-bun, al toamnei...
Odată, bolnavului de la fereastră i s-a
făcut rău noaptea. L-a rugat pe celălalt să cheme asistenta, însă
vecinul, înrăit, nu l-a ascultat, şi nefericitul a murit. In ziua
următoare, în cameră a fost adus alt pacient. „Veteranul” s-a folosit de
prilej şi a rugat să fie mutat la fereastră. Atunci a văzut, în
sfârşit, că... fereastra dă spre un perete cenuşiu, care ascundea restul
lumii de afară. A tăcut ce a tăcut, după care i-a zis noului vecin:
„Dacă o să mi se facă rău noaptea, să nu chemi asistenta.”
Vedeţi unde îl duce pe om invidia?!
Mecanismul apariţiei sale în suflet e simplu: văzând un om care o duce
bine, invidiosul mai întâi îşi doreşte acelaşi lucru pentru sine însuşi,
dar când înţelege că acest vis este irealizabil, vrea să-i răpească
bunăstarea şi să-l aducă la nivelul său. Potrivit Apostolului Pavel,
trufia naşte boala gâlcevilor şi certurilor de cuvinte, din care pornesc
ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene (I Tim. 6,4).
Sursa Ce ne impiedica sa fim cu Dumnezeu, Konstantin V. Zorin. Editura, Sophia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu