BannerFans.com

luni, 27 februarie 2012


DUMINICA ÎNTÂI DIN POST

Duminica Ortodoxiei


RABI Învăţătorule Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel! (Ioan I, 49)

Fraţi creştini,

Astăzi prăznuim Duminica Ortodoxiei, adică ziua în care ne aducem aminte de toate luptele şi de toate biruinţele Bisericii din trecut. La acest popas duhovnicesc ne vom întoarce privirile şi, de sus, de pe culmea celor aproape 2000 de ani de istorie glorioasă, vom trece pe dinaintea ochilor noştri sufleteşti începuturile Bisericii, întărirea ei şi faptele de glorie duse împotriva duşmanilor săi de totdeauna şi de pretutindeni.
Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a coborât în lume din înălţimea cerului, de la Dumnezeu Tatăl. El a propovăduit o învăţătură cum nu s-a mai auzit şi a arătat un chip de viaţă cum nu s-a mai văzut. A adus jertfa de care îngerii s-au cutremurat, jertfa Sângelui Său. După ce a făcut toată lucrarea de mântuire a lumii, s-a înălţat de pe pământ întorcându-se la dreapta Tatălui din ceruri. Dar lucrarea Sa mântuitoare trebuia continuată şi s-a gândit să încredinţeze grija lucrului Său, oamenilor.
Să vedem pe cine a ales Mântuitorul să-i vestească numele pe pământ, să ducă mai departe sfânta Sa învăţătură şi să adune pe oameni sub steagul Crucii împărăţiei Sale, al noii credinţe! Oare a ales vreun împărat ca să cucerească lumea cu puterea armelor sale? A procedat oare ca un mare şi vestit filozof, s-o atragă prin vorbele lui meşteşugite? A pus oare oameni ca s-o câştige cu puterea banilor lor?
Nu, dimpotrivă, Dumnezeu Iisus Hristos a ales lucrurile cele simple, cele nebune, ca să ruşineze pe cele înţelepte; a ales pe cele slabe ca să ruşineze pe cele tari, a ales lucrurile dispreţuite, ca să nimicească pe cele ce sunt. Să privim cu toţii la foişorul din Ierusalim. De acolo s-au coborât 12 bărbaţi şi din vorbele lor, din mişcările lor, se vede că aceşti oameni sunt săraci şi nu au un ban asupra lor, nici sabie, nici traistă, nici două rânduri de haine.
Unul singur dintre ei e un vameş, ceilalţi nişte pescari, oameni simpli din popor. Vorbirea lor e cu totul neiscusită şi iată că această ceată umilă şi săracă iese în cale patru laturi ale lumii să facă un lucru atât de măreţ şi uriaş. Aceşti 12 galileeni cu îndrăzneala şi graiurile lor, au făcut să răsune până la marginile pământului Cuvântul lui Dumnezeu. În curând, Crucea Mântuitorului a pătruns mântuitoare până în palatul împăratului roman.
Vedem în Atena templele idoleşti dărâmându-se şi în locul lor ridicându-se altarele Dumnezeului Cel viu Biserica. Vedem Evanghelia îmbrăţişată peste tot şi neamurile botezându-se în noua credinţă. Este începutul Bisericii lui Hristos, este arătarea puterii dumnezeieşti, la sădirea micului grăunte de muştar. Într-un loc din Evanghelia de la Matei, Mântuitorul ne vorbeşte despre o casă zidită de un om înţelept, peste care au venit ploile s-au revărsat râurile, au suflat vânturile, dar casa a rămas tare şi neclintită, fiind zidită pe temelie de piatră.
Casa acesta este Sfânta Biserică, cea zidită pe piatra din capul unghiului, Hristos Dumnezeu. Puterile potrivnice amintite în pilda Mântuitorului (ploile, revărsarea râurilor, vânturile puternice) sunt cele trei feluri de duşmani care s-au ridicat împotriva Bisericii în cursul vremurilor.
Ploaia însemna ura şi răutatea poporului evreu care se dezlănţuia ca un potop de furie asupra ucenicilor Domnului. Cine ar putea spune câte ponegriri şi lovituri a avut de suferit Biserica din partea evreilor la început?! Tot felul de calomnii şi pârâciuni la mai marii dregători şi împăraţii acelei vremi. Dar precum potopul cel de 40 de zile, n-a făcut nici o stricăciune corabiei lui Noe, aşa prigoana evreilor care au răstignit pe Domnul Hristos n-a avut nici o putere faţă de această corabie sfântă Biserica ca s-o nimicească.
După ploaie sau revărsat râurile şi au ameninţat casa lui Hristos; râuri de sânge nu de apă. Acestea sunt prigoanele venite din partea împăraţilor păgâni. Ce nu s-a folosit împotriva închinătorilor Crucii? Tot felul de cruzimi şi de chinuri pe care le poate născoci mintea omenească. Sabia şi rugul, smoala topită, dinţii fiarelor, uciderea cu pietre, răşina topită, arderea cu făclii, tăierea cu fierăstrăul, închisorile cele împuţite şi pline de târâtoare veninoase; aruncarea în ape îngheţate, în mări şi oceane, punerea sfinţilor pe roate, chinuirea prin foame şi sete, tăiere câte puţin din mădularele lor, tăierea capetelor şi fel de fel de chinuri, care mai de care mai îngrozitoare.
Mii şi milioane de creştini au căzut pradă acestor cruzimi şi cu sângele lor s-ar fi făcut o altă Mare Roşie, dar şi râurile s-au potolit, tiranii au pierit, tronurile s-au dărâmat şi, la sfârşitul celor trei veacuri de prigoană, Biserica se înalţă mai frumoasă, mai puternică, mai strălucitoare.
Dar deodată au început să sufle vânturile, adică s-au pornit împotriva ei vânturile turbate ale ereziilor. Aceste vânturi au fost loviturile cele mai crunte pe care le-a primit Biserica, fiindcă veneau din partea creştinilor rătăciţi. Ereticii, câtă frunză şi iarbă au început să otrăvească cu veninul limbii lor învăţătura sănătoasă despre Dumnezeu, despre Fiul, despre Născătoarea de Dumnezeu, Sfintele Taine, despre sfinţi, Sfintele Icoane. Dar nici de aceşti vrăjmaşi Biserica n-a fost învinsă.
Împotriva ereticilor Biserica a chemat soboare, a ridicat bărbaţi puternici în cuvânt şi în faptă care au vorbit şi au apărat sfântul tezaur al învăţăturii Mântuitorului. Din coroana cea de pietre scumpe a bisericii nu s-a pierdut nimic.
Dintre toate prigoanele pornite împotriva Sfintei Biserici cele mai groaznice au fost cele împotriva Sfintelor icoane care au ţinut mai mult de o sută de ani. Diavolul răcnea ca un leu şi prin uneltele lui chinuia pe sfinţi, târându-i pe uliţe, tăindu-le limbile şi mâinile, băgându-i apoi în temniţe întunecoase. După moartea împăratului Teofil, căci el era prigonitorul, împărăteasa Teodora, soţia lui, a întărit dreapta credinţă la sfatul sfântului patriarh Metodie şi al celorlalţi mărturisitori şi pustnici care au rugat-o să repună sfintele icoane în cinstea cuvenită lor. Sfânta împărăteasă a primit cu toată dragostea sfatul sfinţilor părinţi, a adunat sobor şi de la început dânsa a luat o icoană mare cu chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a închinat şi a sărutat-o.
Împărăteasa a strigat înaintea tuturor aceste cuvinte: ,,Cine nu se închină şi nu sărută sfintele icoane cinstindu-le, nu ca pe dumnezei, ci ca pe nişte chipuri ale persoanelor sfinte care sunt pe ele pictate, toţi aceia să fie anatema, blestemaţi.
Împreună apoi cu toată ceata preoţilor şi sfinţilor mărturisitori, cu tot poporul au postit şi au privegheat toată săptămâna cea dintâi a sfântului post, şi a cerut împărăteasa ca toţi creştinii să se roage pentru iertarea bărbatului ei, Teofil împăratul. Dumnezeu i-a descoperit că pentru credinţa şi lacrimile ei, fapta ei cea mare, precum şi rugăciunile făcute de sfinţii părinţi, a primit iertare de la Dumnezeu şi el, împăratul. Apoi cu toţii, ţinând în mâini Sfânta Cruce, sfintele icoane şi sfintele evanghelii, au strigat : ,,Doamne, miluieşte-ne!.
Bisericile lui Hristos au fost împodobite din nou cu sfinte icoane şi de atunci, în fiecare an, în prima duminică din postul mare, se face pomenirea pentru acest praznic sfânt, ca să nu mai amăgească satana pe cineva şi să-l răzvrătească împotriva sfintelor icoane; deci această slăvită pomenire de bucurie şi de mântuire prăznuim noi astăzi iubiţi creştini.
Astăzi Biserica Ortodoxă fericeşte şi binecuvântează pe cei ce cu credinţă se închină sfintelor icoane; şi tot astăzi Biserica afuriseşte şi-i leapădă pe cei ce nu le cinstesc, căci aceştia se aseamănă cu evreii care au răstignit pe Domnul Hristos. Cum să nu cinstim noi sfintele icoane ce reprezintă chipul Mântuitorului, al Maicii Sale şi al sfinţilor care sunt prietenii lui Dumnezeu, deoarece ştim că însuşi Mântuitorul ne-a lăsat chipul său imprimat cu minune dumnezeiască în trei rânduri.
Despre aceasta aminteşte Sfânta noastră Biserică Ortodoxă atunci când pentru prima dată Domnul Hristos a dat chipul Său domnitorului Avgar din Edesa. Acesta fiind bolnav, îl chema printr-o scrisoare pe Mântuitorul să vină să-l tămăduiască şi apoi să împărăţească cu el în ţara lui. Dar Mântuitorul s-a spălat pe faţă, a cerut o pânză ca o mahramă, s-a şters cu ea şi acolo şi-a lăsat chipul imprimat pe acea mahramă. A dat-o celui trimis de împărat şi i-a spus că se va tămădui, dar nu de tot, ci mai târziu, după ce va primi un ucenic al Lui ca să asculte învăţătura. Acest chip de pe mahramă înfăţişează numai capul cu ochii deschişi şi se află pictat în multe biserici pe catapeteasmă deasupra sfintelor uşi. Cine vrea să se convingă despre această convorbire a Mântuitorului cu domnitorul Avgar, pe care a avut-o prin trimisul acestuia, să citească pe larg în mineiul Bisericii din luna august ziua 16.
A doua oară a dat chipul său unei tinere numită Veronica tot pe mahramă. Această tânără a fost vindecată de Domnul Hristos de curgerea sângelui pe care o avea de mulţi ani şi ca drept recunoştinţă când L-a văzut urcând cu Crucea în spate pe dealul Golgotei, s-a înrolat şi ea în convoiul sfintelor mironosiţe; văzând că Domnul a căzut sub greutatea Crucii şi este transpirat şi plin de sânge de la coroana de spini pe care o avea pe cap, s-a dus repede cu o mahramă pe care o avea, dând-o Mântuitorului. Domnul Iisus s-a şters pe faţă şi i-a dat-o înapoi, iar ea a păstrat-o şi se află până în zilele noastre într-una din bisericile creştine din Franţa.
A treia oară a lăsat chipul Său pe giulgiul care îi acoperea faţa şi trupul atunci când a fost îngropat cu miresme. Pe acest giulgiu era imprimat capul Mântuitorului şi picăturile de sânge care curgeau pe faţa Lui. Despre acest lucru se vorbeşte în Sfânta Evanghelie la Ioan XX, 7 unde se spune aşa: ,,... iar mahrama care fusese pe capul lui Iisus nu era cu fâşiile de pânză la un loc, ci făcută sul şi pusă într-un loc singură. Această mahramă se păstrează până în zilele noastre la Torino.
Tot din acele timpuri, sfântul evanghelist Luca, care era doctor şi pictor, a pictat chipul Maicii Domnului pe lemn. Din tradiţie se ştie că avem şi noi în ţară una din icoanele pictate de el. De asemeni ştim şi din istoria creştinismului că în catacombele de la Roma, s-au găsit icoane pictate pe pereţi, din primele veacuri creştine. Avem apoi la Sfântul Munte Athos o mulţime de icoane făcătoare de minuni, cu chipul Maicii Domnului; chiar la mănăstirea românească Prodromul este o icoană cu Maica Domnului numită ,,Prodromiţa. Această icoană a fost pictată în ţara noastră la Iaşi în casa unui pictor creştin printr-o minune dumnezeiască. Acesta nu putea să facă faţa Domnului şi a Maicii Domnului. Rugându-se cu credinţă într-o noapte, când s-a trezit dimineaţa din somn, le-a găsit terminate, aşa cum se află acum pe icoană. Minunea terminării acestei icoane se află, de asemeni, scrisă în mineiul Bisericii.
Există apoi icoana Maicii Domnului, numită ,,Axioniţa, unde sfântul arhanghel Gavriil a învăţat pe un ucenic simplu de mănăstire cântarea numită axionul; tot în sfântul munte se află icoana Maicii Domnului, numită ,,Portăriţa. Aceasta a fost găsită venind pe mare de călugării din mănăstirea Ivirului; în timpul unei nopţi se vedea un stâlp de lumină, iar ei când s-au dus să vadă ce este, au găsit icoana aceasta pe care au adus-o cu mare cinste în mănăstirea Ivirului.
De aici a dispărut şi a fost găsită pe zidul porţii la intrarea în mănăstire; când au găsit-o călugării acolo se minunau şi nu ştiau ce poate să fie aceasta. Pe când se gândeau s-o aducă din nou în biserică de frică să nu o fure cineva au auzit un glas deasupra lor zicându-le: ,,Nu voi mă păziţi pe mine, ci eu vă păzesc pe voi, de aceea am venit aici ca să vă păzesc pe voi. Credeţi, faceţi rugăciuni, aveţi încredere în ajutorul Fiului meu şi în mine căci mi s-a dat acest loc de linişte, printre slujitorii Fiului meu. De atunci călugării au zis acestei sfinte icoane ,,Portăriţa, fiindcă se află la poarta mănăstirii, fiind păzitoarea cea mare a acelei mănăstiri. De altfel această icoană se află şi astăzi la poarta mănăstirii Ivirului, care este una din cele mai bogate mănăstiri din sfântul munte ATHOS.
Altă icoană este numită ,,Miluitoarea, alta ,,Grabnică Ajutătoare, alta ,,Dulcea Sărutare, alta ,,Sfânta Hrănitoare, toate fiind icoane făcătoare de minuni folositoare tuturor scârbiţilor; şi aşa sunt foarte multe făcătoare de minuni care sunt pe tot pământul împrăştiate de pictori sfinţi cu viaţă curată. Trebuie să ştim că toate icoanele sunt făcătoare de minuni şi ne pot ajuta, dar depinde de credinţa noastră cât este de fierbinte. Să ne aducem aminte că însuşi Mântuitorul care era Dumnezeu de faţă, când făcea câte o minune, spunea: ,,Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!
Dar cine poate spune câte minuni s-au făcut prin sfintele icoane până în zilele noastre! Dacă citiţi cartea Minunile Maicii Domnului, veţi găsi acolo multe minuni făcute de Maica Domnului chiar din icoana cu chipul său. Aşa se povesteşte de către un pictor foarte evlavios care era iscusit în lucrul lui şi se silea cu multă dragoste şi credinţă să picteze icoana Născătoarei de Dumnezeu cât mai frumoasă, mai frumoasă chiar ca a celorlalţi sfinţi pictori. Pe diavolul însă îl picta aşa de urât, încât nu putea cineva să vadă chipul lui şi să nu se înfricoşeze. Deci acest evlavios pictor făcând aşa mereu, diavolul îl ura de moarte şi căuta vreme nimerită ca să-l omoare. Iată că odată când se afla sus pe scară şi picta la icoana Maicii Domnului într-o biserică, deodată apare diavolul lângă el şi-i zice: ,,De acum nu mai poţi scăpa tu de mine; de ce pe mine mă faci urât şi pe Maria o faci frumoasă? Acum te arunc jos de aici!. Luând deci necuratul lemnele pe care sta sprijinită scara, pictorul era gata să cadă, dar şi-a întins mâna să se sprijine de perete şi Maica Domnului din icoană i-a întins mâna dreaptă şi nu l-a lăsat să cadă. Sta pictorul acolo în văzduh ţinut de mâna Maicii Domnului din icoană până când i-au adus oamenii scara şi a fost salvat, mulţumind apoi cu lacrimi Prea Sfintei Fecioare, dimpreună cu toţi cei ce au văzut minunea şi au propovăduit-o pretutindeni.
Să vedem acum ce folos au creştinii dacă cinstesc sfintele icoane.
Sfântul Vasile cel Mare zice că cei care se închină sfintelor icoane, închinăciunea lor este primită de Dumnezeu ca şi când ar fi faţă către faţă căci cinstea pe care o dăm icoanei se mută la chipul pe care-l reprezintă. Sfintele icoane au puterea de a înălţa pe om cu mintea şi cu sufletul mai presus de cele pământeşti şi a-l transforma într-un închinător adevărat al dumnezeirei; aceasta pentru că icoanele, fiind sfinte, îi inspiră omului curăţie, sfinţenie, pace, milă, dreptate şi îl sustrage pe om de la deşertăciunile lumii, îi sfinţeşte mintea.
Cei ce nu cinstesc sfintele icoane nu se numesc creştini adevăraţi; căci creştinii ortodocşi trebuie să aibă în casă sfintele icoane, precum şi sfânta cruce şi să facă cruci pe feţele lor ca o pecetluire cu semnul lui Hristos. Prin cinstirea sfintelor icoane şi semnul sfintei Cruci, ne deosebim de toţi necredincioşii. Cine ar putea să spună că sfintele icoane ar cauza un rău cuiva sau l-ar împinge la vreo nelegiuire? Cum ar putea să se supere Dumnezeu pe noi că le cinstim, că le venerăm, că le admirăm, când ele ca o carte ne arată evanghelia în culori?!
Când priveşti pe Iisus răstignit pe Cruce, imediat te gândeşti la suferinţele Lui, la jertfa Lui, pentru mântuirea noastră. Când priveşti naşterea Lui, Bethleemul, vezi şi-ţi imaginezi umilinţa, smerenia Lui, vezi pe Fecioara cu dragostea ei de mamă. În altă parte vedem Învierea din mormânt, în altă parte Cina cea de Taină, Botezul lui Iisus, vindecările şi minunile cele mai presus de fire care sunt imagini colorate după Sfânta Scriptură şi care au fost folositoare întotdeauna creştinilor până în zilele noastre; pe drept cuvânt au fost numite Biblia neştiutorilor de carte.
Iată de ce nimeni să nu se lipsească de acest dar mare, şi fiecare creştin să aibă în casă sfinte icoane şi să le cinstească cum se cuvine. Fiecare să se roage cu frică şi cu credinţă, să aprindă candela în faţa icoanelor, să le tămâieze, căci chipurile care sunt pictate, fiind sfinţite, sunt vii prin lucrarea Sfântului Duh. Creştinii care nu au icoane să nu aştepte să le dea alţii de pomană, că poate nu vor mai primi niciodată. A mai scos diavolul o vorbă prin lume că nu e bine să cumperi icoană dimpotrivă, să aveţi ambiţie să vă cumpăraţi fiecare icoana cea mai frumoasă şi mai scumpă şi s-o aşezaţi la loc de cinste în partea de răsărit a camerei, în locul cel mai curat.
Să faceţi metanii înaintea lor, să le sărutaţi cu drag, căci cu ce cinste va cinsti omul sfintele icoane, sfânta Biserică, Sfânta Cruce şi persoanele bisericeşti, cu aceeaşi cinste va fi primit la ieşirea sufletului de Dreptul Judecător. Cu cinste să purtaţi medalioane la gât, cruciuliţe; să nu le duceţi în locuri spurcate unde este batjocorit numele lui Dumnezeu. Pentru ca să vedeţi câtă ură are diavolul pe sfintele icoane, să vă spun din Pateric ce i s-a întâmplat unui sfânt părinte:
Acest cuvios părinte era bântuit zi şi noapte de duhul cel necurat al desfrânării. Deşi era în pustie, totuşi necuratul nu înceta a-i aduce gânduri urâte şi a-l ispiti în diferite feluri. După o vreme îndelungată se prezintă diavolul la el şi-i spune: ,,Vrei să nu mai fi ispitit, să nu mai ai gânduri urâte, să te las în pace? Vreau un lucru de la tine să faci: ia icoana aceea de pe perete şi arunc-o afară.
Pustnicul a fost pus într-o mare încurcătură, căci avea pe perete icoana Maicii Domnului la care se ruga şi pe care o cinstea după cuviinţă. El n-a vrut să dea icoana, dar s-a dus la un părinte duhovnic şi i-a spus cele ce i-a zis diavolul. Duhovnicul l-a povăţuit zicându-i să nu dea icoana afară din chilie chiar dacă ar cădea în păcatul desfrânării, că mai mare păcat este să se lepede de sfintele icoane, ca păcatul desfrânării. El a înţeles şi n-a dat icoana afară, din contră, s-a rugat cu mai multă credinţă, iar Maica Domnului l-a izbăvit de ispită.
Iată deci că acei care s-au lepădat de icoane, de sfânta Cruce, cei care s-au lepădat de credinţă sunt mai ticăloşi decât desfrânaţii. Dar şi creştinii care au în casă icoane şi nu le cinstesc cum trebuie fac, şi ei, un păcat. Vai de creştinii care îşi aşează televizorul în partea de răsărit, în faţa sfintelor icoane; căci acolo, în televizor, apar fel de fel de imagini cu conţinut imoral, care strică sufletul şi mintea până şi celor mai mici copii. Să fiţi atenţi că mare păcat este să distrugeţi sufletul copiilor.
Tot aşa de mare păcat fac şi acei care ţin în casă tablouri ce reprezintă nuduri, precum şi reviste pornografice; căci aceştia sunt idolii moderni ai veacului de pe urmă. Să se ştie clar, că în casa unde se află astfel de tablouri şi reviste pornografice acolo locuieşte diavolul; căci acestea sunt icoanele desfrânaţilor.
În multe case sunt plini pereţii cu fel de fel de chipuri de prin reviste, care întunecă mintea ispitindu-i pe tineri la desfrâu. Din astfel de case a fugit Darul lui Dumnezeu. Să nu vă miraţi de ce duhurile necurate vă fac fel de fel de neplăceri, de ce sunt atâtea boli şi suferinţe în copii, în oameni mari, de ce sunt certuri, de ce se lipesc vrăjile, de ce e atâta răutate, ceartă şi neascultare de părinţi. Mamele să ia seama la copiii lor, să le controleze bine dulapurile şi unde găsesc astfel de reviste, pe foc cu ele, distrugeţi idolii, luaţi otrava de la ochii şi gura copiilor, căci mare rău le fac aceste lucruri. Din ele au învăţat să facă nişte păcate urâte şi mari şi au căzut în boli mintale.
De aceea sunt nervoşi, s-au înrăit şi îndobitocit cu totul. Iată idolii de care vorbeşte Sfânta Carte; aceştia sunt idolii, nu sfintele icoane cum zic sectanţii, care reprezintă chipul Domnului Hristos, al Maicii Sale şi ale sfinţilor. Am văzut deci care sunt icoanele cele rele, icoanele desfrânaţilor.
Să vedem acum care sunt icoanele beţivilor şi tutunarilor. Nu ştiu dacă dumneavoastră aţi văzut, dar mie mi s-a întâmplat să văd în unele case câte o vitrină cu sticle de tot felul, unele pline, altele goale, numai de frumuseţe, cu etichete pe ele, unele străine, altele româneşti. Toate acestea reprezintă icoanele beţivilor.
În alte case am văzut câte o vitrină cu fel de fel de cartoane de etichete ce reprezintă emblema diferitelor ţigări scumpe. Tabachera, luleaua şi foiţele, brichetele, scrumierele, toate acestea sunt icoanele tutunarilor. Iată idolii pe care trebuie să-i sfărâme şi să-i arunce creştinul din casă, din viaţa lui, ca să devină un ucenic al lui Iisus şi un fiu al împărăţiei cerului; căci nimic spurcat şi necurat nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu. Pe acestea toate să ştiţi, iubiţi creştini, le condamnă Sfânta Biserică, Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii noştri părinţi.
Le condamnă şi le canonisesc, pentru că sunt idoli ai veacului de pe urmă şi prin aceşti idoli se pierd şi se smintesc o mulţime de suflete. Cine a văzut vreodată pictat un sfânt cu ţigara în gură sau cu vreo sticlă de alcool în mână? Dar toate aceste rătăciri au fost inventate de diavoli, propovăduite şi înmulţite de oameni vicleni şi rătăciţi care fără frică hulesc şi amestecă şi sfintele icoane aici, zicând că sunt chipuri cioplite.
Ba mai mult, puzderia sectelor a ajuns să înşele lumea şi cu Biblia, căci au tipărit Biblii după planul lor, sucind înţelesul unor versete ca să sune în urechile neştiutorilor greşit şi ca să-i poată amăgi şi în acest fel. Să luăm de exemplu versetul 7 din psalmul 97, unde se spune aşa: ,,Sunt ruşinaţi toţi cei ce slujesc chipurilor cioplite şi care se fălesc cu idolii. Sectanţii au scris în Bibliile lor astfel: ,,Să se ruşineze toţi cei ce se închină icoanelor. Este lesne de văzut că e o deosebire mare, ca de la cer la pământ, între icoane şi idoli; pentru că idolii şi cele cioplite erau tot una şi aceştia erau zeii păgânilor pe care Biserica i-a dărâmat şi de care s-a lepădat.
Aşa se lăuda o familie rătăcită, că în satul lor nu după mult timp se va strica biserica şi nu va mai avea nimeni icoane prin case, îi vor convinge ei pe toţi să arunce icoanele şi să le pună pe foc. Nu după mult timp însă, după aceste vorbe de hulă la adresa icoanelor, au murit amândoi soţii, unul câte unul, în chinuri grele, iar casa lor a fost vândută de singurul copil pe care l-au avut unei persoane, care la rândul ei a închiriat-o unui pictor de icoane. A ajuns astfel casa hulitorilor acestora aşa de bogată în icoane că toţi pereţii erau plini numai cu icoane, umplând şi satul acela cu aceste binecuvântate icoane.
Să nu vă înşelaţi, de aceea, că Dumnezeu nu se lasă batjocorit, El îi lasă pe nebuni să se urce cu îndrăzneala lor cât mai sus şi când îi trânteşte nu se mai alege nimic de ei. Un lucru să ştiţi, că sectanţii, care au lepădat Biserica, Sfintele Taine şi sfintele icoane, au o moarte foarte grea. Nu le iese sufletul uşor, căci în acele momente apar demonii la căpătâiul lor, iar ei, îngrozindu-se, ţipă, căutând ajutor la cei din jur. Predicatorii lor însă şi fraţii lor de credinţă, dimpreună cu rudele, le pun o pernă pe gură ca să nu mai vorbească şi să sperie şi pe ceilalţi, ci ca să moară mai repede. Acestea mi le-a spus un creştin care a fost mai întâi sectant, iar mai pe urmă s-a întors la credinţa cea adevărată.
Deci, fraţi creştini, fugiţi de înşelăciune, fugiţi de oamenii vicleni care se strecoară cu vorbe măgulitoare să vă ducă în rătăcire. Feriţi-vă de toţi sectanţii care fug de icoane, de Biserică, de preot, precum diavolii de tămâie.
Sfintele canoane interzic cu desăvârşire să stăm de vorbă cu sectanţii. Aţi auzit atâtea adevăruri de credinţă pe care scrieţi-le pe tăbliţa inimii şi nu le uitaţi niciodată, căci e timpul de pe urmă, timpul lepădării de credinţă, aşa cum spunea sfântul apostol Pavel. În această cursă vor cădea mulţi şi, după cum spune Domnul Hristos, vor înşela şi pe cei aleşi, adică vor cădea mulţi şi dintre cei mai credincioşi ca să se-mplinească Sfânta Scriptură.
Rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită, căci ispititorul este pe pământ şi umblă printre noi în diferite chipuri. Să nu trăim în nepăsare, căci vremea este aproape; să nu dispreţuim ceea ce ne-a lăsat în Biserica noastră ortodoxă sfinţii apostoli, sfinţii părinţi, moşii şi strămoşii noştri care s-au născut creştini. Să nu fim, ca unii, puţin credincioşi, având îndoială în credinţă şi nici ca alţii, rău credincioşi, care cred greşit sau nu cred nimic, ci să fim aşa cum zice Domnul Hristos, buni, dreptcredincioşi; căci pentru aceia se roagă şi Biserica şi zice :
,,Doamne mântuieşte pe cei binecredincioşi! Ca Natanail cel fără de vicleşug din Evanghelia de astăzi, să zicem şi noi împreună cu el :

Rugăciune
Rabi, - Învăţătorule -, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel. Învăţătorule al poporului celui credincios, Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, trimite îngerii Tăi să ne călăuzească, să ne îndemne la fapte bune, să ne păzească de toate rătăcirile şi de duhul cel viclean, ca şi noi, smeriţii şi cu dreaptă credinţă, să ne închinăm Ţie în toate zilele vieţii noastre şi în vecii vecilor.


Amin.

Niciun comentariu:

  Planul Kalergi este acum în plină desfășurare Soros: „ Sper să trăiesc până în ziua în care se va naște ultimul copil alb.” ...