Datele personale ale cetatenilor UE, trimise in Israel


Site-ul WikiLeaks.ro scrie despre ultimul “beneficiu” al apartenentei Romaniei la Uniunea Europeana: absolut toate datele noastre personale, urmeaza sa fie transferate pentru “pastrarea in siguranta deplina”, statului Israel.

Potrivit site-ului WikiLeaks.ro, niciunul dintre reprezentantii nostri nu se intreaba ce treaba are statul evreu cu numele, chipurile si varsta copiilor nostri, cu parerile noastre politice si cu starea de sanatate a romanilor precum rezultata din fisele de asigurare ale CAS? ”Dar cu veniturile noastre si cu numerele de telefon sunate, cu rudele si prietenii nostri, bagati impotriva vointei lor intr-o uriasa baza relationala de date?”, scrie WikiLeaks.ro.

”Are cineva idee daca romanii au fost pusi la curent cu faptul ca, pe 31 ianuarie Comisia Europeana a aprobat transferul datelor personale ale cetatenilor tarilor membre, catre Israel ? Decizia adoptata pe 31 ianuarie 2011 prin care se prevede transferul datelor personale ale cetatenilor CE catre Israel explica faptul ca acest Stat raspunde directivei 95/46 privind protectia datelor. Justificarea deciziei nu apare in text.

Comisarii nostri au fost de acord cu aceasta decizie? Cum se justifica hotararea?

Date personale inseamna numerele de telefoane, conturile bancare,datele de sanatate, familia, deplasarile. TOATE datele pe care guvernele statelor membre le colecteaza despre noi. Toate Statele trebuie sa puna in aplicare directiva 95/46 in termen de trei luni.”, mai noteaza site-ul WikiLeaks.ro.

Acest site prezinta si textul in cauza.

2011/61/UE: Decizia Comisiei din 31 ianuarie 2011 in temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind nivelul de protectie adecvat asigurat de Statul Israel privind prelucrarea automata a datelor cu caracter personal [notificata cu numarul C(2011) 332] Text cu relevanta pentru SEE. Jurnalul Oficial L 027 , 01/02/2011 p. 0039 – 0042

Decizia Comisiei

din 31 ianuarie 2011 in temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind nivelul de protectie adecvat asigurat de Statul Israel privind prelucrarea automata a datelor cu caracter personal [notificata cu numarul C(2011) 332] (Text cu relevanta pentru SEE) (2011/61/UE)

COMISIA EUROPEANA,

avand in vedere Tratatul privind functionarea Uniunii Europene,

avand in vedere Directiva 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date [1], in special articolul 25 alineatul (6), Dupa consultarea Autoritatii Europene pentru Protectia Datelor, intrucat:

(1) In temeiul Directivei 95/46/CE, statelor membre li se cere sa ia masuri astfel incat transferul datelor cu caracter personal catre o tara terta sa poata avea loc numai in cazul in care tara terta in cauza asigura un nivel adecvat de protectie si in cazul in care legile statelor membre care pun in aplicare alte dispozitii ale directivei sunt respectate inainte de transfer.

(2) Comisia poate constata ca o tara terta asigura un nivel adecvat de protectie. In acest caz, datele cu caracter personal pot fi transferate din statele membre fara sa fie nevoie de garantii suplimentare.

(3) In temeiul Directivei 95/46/CE, nivelul de protectie a datelor trebuie evaluat tinand seama de toate imprejurarile care au legatura cu o operatiune de transfer de date sau cu o serie de operatiuni de transfer de date si acordand o atentie speciala mai multor elemente relevante pentru transfer, enumerate la articolul 25.

(4) Avand in vedere diferitele abordari privind protectia datelor din tarile terte, evaluarea caracterului adecvat trebuie efectuata si orice decizie in temeiul articolului 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE trebuie adoptata si pusa in aplicare astfel incat sa nu creeze discriminari arbitrare sau nejustificate fata de tarile terte in care exista conditii similare ori intre acestea, si sa nu se constituie o bariera mascata in calea comertului, tinand seama de angajamentele internationale actuale ale Uniunii Europene.

(5) Sistemul juridic din Statul Israel nu dispune de o constitutie scrisa, insa Curtea Suprema din Statul Israel a acordat un statut constitutional anumitor “legi de baza”. Aceasta “legislatie de baza” este completata de o jurisprudenta extinsa, intrucat sistemul juridic israelian adera in mare masura la principiile dreptului comun. Dreptul la protectia vietii private este inclus in legislatia de baza: “Demnitate umana si libertate”, in sectiunea 7.

(6) Standardele legale pentru protectia datelor cu caracter personal in Statul Israel sunt bazate in mare parte pe standardele stabilite prin Directiva 95/46/CE si sunt prevazute in Legea privind protectia vietii private 5741-1981, modificata ultima data in 2007 pentru a stabili noi cerinte privind prelucrarea datelor cu caracter personal si organizarea detaliata a autoritatii de supraveghere.

(7) Legislatia in domeniul protectiei datelor este completata, de asemenea, de decizii guvernamentale privind punerea in aplicare a Legii privind protectia vietii private 5741-1981 si organizarea si functionarea autoritatii de supraveghere, bazata in mare parte pe recomandarile formulate in raportul adresat Ministerului Justitiei de catre Comitetul de examinare a legislatiei in ceea ce priveste bazele de date (raportul Schoffman).

(8) Mai multe instrumente juridice care reglementeaza diferite sectoare, precum legislatia din sectorul financiar, reglementarile in domeniul sanatatii si registrele publice, contin, de asemenea, dispozitii privind protectia datelor.

(9) Standardele juridice in materie de protectie a datelor aplicabile in Statul Israel includ toate principiile de baza necesare pentru a asigura un nivel adecvat de protectie a persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal din bazele de date automatizate. Capitolul 2 din Legea privind protectia datelor 5741-1981, care prevede principiile de prelucrare a datelor cu caracter personal, nu se aplica prelucrarii datelor cu caracter personal din bazele de date neautomatizate (bazele de date manuale).

(10) Aplicarea standardelor juridice in materie de protectie a datelor este garantata prin cai de atac de ordin administrativ si judiciar, precum si printr-un control independent exercitat de autoritatea de supraveghere, si anume de Autoritatea privind legislatia, informatia si tehnologia din Statul Israel (ILITA), care este investita cu atributii de investigatie si interventie si care actioneaza in deplina independenta.

(11) Autoritatile israeliene responsabile de protectia datelor au dat explicatii si asigurari referitoare la modul in care trebuie interpretata legislatia israeliana si au confirmat ca legislatia israeliana privind protectia datelor este pusa in aplicare conform acestei interpretari. Prezenta decizie tine seama de explicatiile si asigurarile respective si este, prin urmare, conditionata de acestea.

(12) Prin urmare, ar trebui sa se considere ca Statul Israel asigura un nivel adecvat de protectie a datelor cu caracter personal, astfel cum este prevazut in Directiva 95/46/CE, in ceea ce priveste transferurile internationale automatizate de date cu caracter personal din Uniunea Europeana catre Statul Israel sau transferurile neautomatizate supuse unor prelucrari automatizate in Statul Israel. Pe de alta parte, transferurile internationale de date cu caracter personal din UE catre Statul Israel, atunci cand atat transferul in sine, cat si prelucrarea ulterioara a datelor se efectueaza exclusiv prin mijloace neautomatizate, nu intra sub incidenta prezentei decizii.

(13) Pentru a asigura transparenta si pentru a garanta capacitatea autoritatilor competente ale statelor membre de a asigura protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor lor cu caracter personal, trebuie specificate circumstantele exceptionale in care poate fi justificata suspendarea anumitor fluxuri specifice de date, fara a aduce atingere constatarii unui nivel adecvat de protectie.

(14) Constatarile prezentei decizii privind nivelul adecvat de protectie se refera la Statul Israel, astfel cum este definit in conformitate cu dreptul international. Transferurile ulterioare catre un destinatar din afara Statului Israel, astfel cum este definit in conformitate cu dreptul international, ar trebui considerate transferuri de date cu caracter personal catre tari terte.

(15) Grupul de lucru pentru protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal, stabilit in temeiul articolului 29 din Directiva 95/46/CE, si-a dat avizul favorabil cu privire la nivelul adecvat de protectie a datelor cu caracter personal in ceea ce priveste transferurile internationale automatizate de astfel de date din Uniunea Europeana sau transferurile neautomatizate supuse unor prelucrari automate in Statul Israel. In avizul sau favorabil, grupul de lucru a incurajat autoritatile israeliene sa adopte noi dispozitii care sa extinda aplicarea legislatiei israeliene la bazele de date manuale, care sa recunoasca in mod explicit aplicarea principiului proportionalitatii la prelucrarea datelor cu caracter personal in sectorul privat si care sa interpreteze exceptiile pentru transferurile internationale de date in conformitate cu criteriile prevazute in documentul sau de lucru privind interpretarea comuna a articolului 26 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE [2]. Acest aviz a fost luat in considerare pentru pregatirea prezentei decizii [3].

(16) Comitetul instituit in temeiul articolului 31 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE nu a emis un aviz in termenul stabilit de presedintele acestuia,

ADOPTA PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1) In sensul articolului 25 alineatul (2) din Directiva 95/46/CE, se considera ca Statul Israel ofera un nivel adecvat de protectie a datelor cu caracter personal transferate din Uniunea Europeana in ceea ce priveste transferurile internationale automate de date cu caracter personal din Uniunea Europeana sau in cazul transferurilor neautomate, daca aceste sunt supuse unor prelucrari automate in Statul Israel.

(2) Autoritatea israeliana competenta in materie de supraveghere a aplicarii standardelor juridice privind protectia datelor in Statul Israel este “Autoritatea privind legislatia, informatia si tehnologia din Statul Israel (ILITA)”, mentionata in anexa la prezenta decizie.

PREDICĂ LA DUMINICA A XXXIV-A DUPĂ RUSALII

Fiul risipitor

Tată, am păcătuit la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău! (Luca XV, 21)

Fraţi creştini,

În Sfintele Scripturi nu este un alt lucru de care să se pomenească mai des ca despre mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Am putea spune că despre aceasta ne arată şi ne dovedeşte aproape fiecare pagină a Bibliei. Dar nu cred să fie o Evanghelie mai mângâietoare pentru noi ca aceasta pe care am auzit-o astăzi.
Evanghelia despre fiul rătăcit ne îndreaptă privirile spre marea îndurare a lui Dumnezeu, de la care nădăjduim mântuirea sufletului. Noi toţi suntem păcătoşi, nu este zi, nu este ceas în care să nu supărăm pe Dumnezeu. Dacă ar fi după faptele noastre, am merita să nu mai vedem lumina soarelui, ci îndată să se deschidă pământul şi să ne înghită de vii, prăbuşindu-ne în întunericul cel veşnic al iadului.
Această minunată pildă a fiului cel rătăcit, risipitor sau desfrânat cum i se mai zice, este icoana în care fiecare dintre noi se recunoaşte cu uşurinţă fără să mai fie nevoie de explicaţie, ci numai ascultând-o putem zice: "Acest fiu risipitor sunt eu, în cutare vreme din viaţa mea din trecut sau în traiul meu de astăzi, aşa am fost sau aşa sunt. Acest părinte bun, acest Tată Ceresc şi eu l-am părăsit în multe rânduri din viaţa mea; am părăsit şi eu casa părintească care este biserica Lui; L-am lăsat plângând în pragul uşii uitându-se după mine cum mă depărtez de El şi de casa Lui şi iată mă cheamă la Sine. M-a aşteptat atâta timp şi n-am voit să mă întorc.
E vrednic de plâns omul acela care astăzi ascultând cuvintele Evangheliei încă nu simte un sentiment bun şi nici o lacrimă nu-i pică din ochi, acum când aude scrisoarea de dragoste a Tatălui. Un astfel de împietrit la inimă şi la suflet s-ar putea să rămână pe veci în haznaua pierii veşnice. De aceea să deschidem ochii sufletului ca să nu pierdem prilejul cel mai scump pentru mântuirea noastră, să auzim glasul Evangheliei de astăzi care este glasul Tatălui Ceresc şi care voieşte să cheme acasă pe toţi fiii rătăciţi, răzvrătiţi, bolnavi şi zdrenţuiţi din ţara depărtării, din pământul pierzării, spre mila şi dragostea Lui, spre casa Lui, spre ţara Lui cea plină de bunătăţi.
Un om zice Sfânta Evanghelie avea doi feciori. Acest om este Bunul Dumnezeu, iar cei doi fii sunt drepţii şi păcătoşii. Fiul cel mai mic n-a vrut să se mai supună tatălui, ci a început să asculte sfaturile cele vătămătoare ale oamenilor răi. Într-o bună zi a rupt toate legăturile de respect şi recunoştinţă şi i-a zis: "Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie.
Ispititorul, diavolul îi suflase la urechi că e timpul să-şi fie singur dumnezeu, să fie liber, să facă ce vrea, să nu mai asculte de nimeni şi să-şi întemeieze viaţa numai după cum îi dictează inima lui. Vedem de altfel că majoritatea tinerilor noştri găsesc că e bine să facă şi ei tot aşa. Tatăl, spune Sfânta Carte, le-a împărţit avuţia.
Tânărul nostru mândru şi îngâmfat şi-a luat averea din mâna tatălui şi a plecat cu ea într-o ţară îndepărtată, probabil într-un oraş mare, unde putea găsi toate desfătările şi plăcerile trupeşti. Nu se duse într-o ţară mai apropiată, ci departe în ţara uitării de tată. Acolo trăieşte risipitorul nostru în lux şi desfătări, are bani de ajuns, înmulţeşte sărbătorile, bancheturile şi chefurile, precum şi jocuri diferite unde pierde zile şi nopţi şi unde risipeşte mereu din bănuţii dăruiţi de bunul lui tată. Cumpără haine de moda cea nouă ca să semene cu fiii oamenilor mai de seamă din ţara aceea, unde intră în anturajul lor. Se face şi el momeala cea mai ademenitoare a femeilor uşoare şi stricate.
Şi aşa încetul cu încetul tânărul nostru duce o viaţă de risipă, de plăceri şi desfrâu. Toate acestea cereau bani şi timp, căci grozav este păcatul desfrânării. Acest păcat înfricoşat stăpâneşte majoritatea lumii de astăzi căci mai peste tot este prezent duhul cel întunecat al desfrânării. În secolul nostru desfrânarea loveşte cu o putere îngrozitoare, sparge vasele cele mai cinstite, înşeală minţile cele mai lăudate. Aşa îşi bate diavolul joc de trupurile cele mai tinere, pătează obrajii cei mai curaţi, amăgeşte pe mamele cele mai tinere, iar uneori umple de necinste şi pe cele mai în vârstă.
Duhul acesta diabolic nu are milă de pruncii cei nevinovaţi, căci face pe părinţii lor de se despart unul de altul. El împietreşte inimile maicilor, făcându-le ucigaşe de copii, duhul desfrânării face neruşinaţi pe tineri şi tinere ca să se poată purta necuviincios.
Acest lucru se observă nu numai la băieţi, dar chiar şi la fete, unii venind fără de ruşine şi în sfânta biserică. În felul acesta se poartă şi în faţa fraţilor lor şi a tatălui lor, din care cauză au umplut de necinste şi de mirare o lume întreagă. De aceea au ajuns mai rău ca animalele care nu au raţiune şi cad în desfrânare rudenii apropiate şi chiar părinţii cu copiii lor. Nu de mult mi-a venit o veste plină de mirare, jale şi vrednică de plâns: trei fete mari, surori toate, au căzut în păcatul desfrânării cu însuşi tatăl lor. După ce l-au denunţat şi s-au făcut cu toţii de râsul lumii şi al diavolului, au apucat fiecare pe drumul pedepsei vremelnice, iar dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu va fi vai de sufletul lor în veci.
Iată, vedem că se întâmplă astăzi ca şi în anticele Sodoma şi Gomora de care ne vorbeşte Sfânta Scriptură care au fost arse cu foc şi cu pucioasă din pricina păcatului acestuia scârbos. Aşa s-a întâmplat şi în acest cămin blestemat, şi desigur sunt multe cazuri, unde a pătruns acest păcat sub diferite feluri ca: sodomia, onania şi alte urgii.
Duhul acesta necurat al desfrânării face pe tineri neruşinaţi, nu mai au ruşine nici de părinţi, nici de fraţi sau de rudenii. Păcatul acesta de moarte a înşelat şi pe unele văduve chiar bătrâne care închiriază casa tinerilor desfrânaţi. Multe din aceste văduve au căzut chiar ele la adânci bătrâneţi în păcatul acesta urât şi le-a apucat moartea fără pocăinţă. Vai de sufletul lor, căci au mâncat pâinea cea mai murdară făcându-se părtaşe la păcatele acestea mari, pe care le-au făcut acei tineri în casele lor, adică desfrânarea şi uciderea pruncilor.
Sfinţii îngeri sunt îngroziţi de aceste nelegiuiri care le văd pe pământ la noi, deoarece o mare parte din lume a întrecut pe cei din Sodoma şi Gomora alăturându-se dobitoacelor şi asemănându-se lor. Probabil că satana ştie că mai are puţine zile, se sileşte cu toată puterea să înşele lumea cu tot felul de păcate trupeşti. Numai aşa se explică de ce este aşa de răspândit acest păcat, că aproape nu este tânăr care să nu păcătuiască mai înainte de căsătoria cu cununie religioasă.
Aproape că nu întâlneşti femeie care să nu-şi fi omorât primul rod al pântecelui ei şi aceasta de bună voie. Aproape că nu întâlneşti soţ care să-şi păstreze patul neîntinat şi care să nu fie ameninţat cu dezbinarea şi divorţul din cauza acestui păcat. Desfrânarea a devenit o plagă socială pentru întreaga omenire, un fel de cancer şi se pare că nu mai are nici un fel de leac, decât focul mâniei dumnezeieşti. Sfinţii părinţi numesc acest păcat turbare.
Pravila veche bisericească spune când e vorba de acest păcat că: "S-a turbat cineva asupra cuiva�. Aşa se explică faptul că majoritatea lumii s-a îmbolnăvit la cap. Duhul desfrânării răcneşte ca un leu turbat şi umblă peste tot ca să înşele pe mulţi. Îl întâlneşti pretutindeni, pe toate drumurile se plimbă vesel, zâmbeşte la toate răspântiile, se odihneşte şi se răsfaţă cel mai mult la petreceri, înşeală ochii tinerilor şi stă neizgonit chiar în casele căsătoriţilor.
Nu este departe nici de casele văduvelor, râde pe străzi, se răsfaţă în târguri, făgăduieşte lucruri mari, îl cheamă pe om la beţie, la glume urâte, la mâncăruri şi la întâlniri păcătoase. Duhul desfrânării bate la poarta fiecărui muritor, deschide uşa multor case şi fereastra multor inimi. Înmoaie cugetele celor mai tari şi vorbeşte tuturor la ureche, spunându-le că e ceva firesc şi că acesta nu este un păcat sau că este un păcat prea mic; aşa înşeală pe mulţi şoptindu-le la ureche şi chiar prin gura unor medici care afirmă că fără acest păcat nu pot trăi, se îmbolnăvesc, înnebunesc. Minciuni!
Dar unde nu umblă el să caute suflete omeneşti, în care sat nu-l întâlneşti şi în ce oraş nu domneşte el fără nici o jenă? Umblă peste tot şi intră nepoftit, dacă omul nu are uşile şi ferestrele zăvorâte şi încuiate cu cheile credinţei şi ale sfinţeniei din Biserică. Când intră păcatul desfrânării în mintea tinerilor şi chiar a copiilor, nimeni nu se mai înţelege cu ei. Aşa mi se plângea o mamă care avea un băieţel de 13 ani, că acesta îi spuse într-o zi maică-si că, dacă nu-l lasă să aducă acasă pe fetiţa de 12 ani cu care vorbea de multă vreme şi să trăiască împreună amândoi, se spânzură. Iată duhul necurat, iată isprăvile petrecerilor.
Mulţi copii, în special fete care au crescut de mici în familii despărţite, ajung la 14-15 ani şi nu mai ascultă de mamă, o părăsesc şi se ataşează tatălui care le dă voie să-şi facă toate plăcerile vinovate; până la urmă totul se sfârşeşte cu cele mai grele urmări, căci ajung ca cele trei fete care trăiau cu tatăl lor de care aţi auzit mai sus şi vor avea o viaţă foarte dezastruoasă. Vai de sufletul lor şi al acestor părinţi. Iată fiii pierduţi, iată copiii rătăciţi pe căile îndepărtate de Tatăl ceresc. Aveţi de plâns părinţi care aveţi astăzi copii!
Sfinţii părinţi ne sfătuiesc să fugim de acest păcat şi să ne îndepărtăm de lucrurile sau cauzele ce duc la acest păcat. Tot ceea ce ne întinează cele cinci simţuri ale noastre să lepădăm de la noi. Fericit este cel ce nu păcătuieşte cu privirea, căci acest păcat intră mai întâi prin ochi şi urechi, născându-se aproape nevăzut.
Începe a lucra apoi gândul şi imaginaţia, mintea şi voinţa.
O copilă, cuminte şi cu părinţi credincioşi care au crescut-o în frica lui Dumnezeu, a venit la mine într-un hohot de plâns cu şiroaie de lacrimi ca să mă întrebe ce să facă şi cum să scape de urmărirea unor imagini blestemate pe care le văzuse. Biata copilă a fost prinsă într-un moment de slăbiciune şi, din curiozitate, s-a dus şi ea cu una din colegele ei şi a privit o revistă pornografică venită de la cei care-şi zic oameni liberi. Cele ce a văzut ea în acea revistă au trezit simţurile ei, i-au iritat nervii şi i s-a născut imediat în minte păcatul desfrânării.
Prin vederea acelor imagini a intrat duhul necurat şi a pus stăpânire pe mintea ei, nemaieşindu-i din cap acele imagini stricătoare de suflet. Întotdeauna le vedea în faţa ochilor. Îi tulbura şi-i spurca mintea. Iată cât de repede intră păcatul şi ce uşor poate fi aruncat omul în prăpastia desfrânării. Când vă spunem că revistele acestea strică sufletul şi viaţa copiilor, la mulţi vi se par glume. Când vă spunem să nu daţi voie copiilor să privească orice la televizor, că le stricaţi sufletul şi-i pierdeţi, nu luaţi aminte. Este un aşa de mare rău, că nu putem vorbi îndeajuns.
Un mare pictor italian a pictat un tablou cu ieşirea sufletului unui om păcătos. Ce vedem în acest tablou? O ceată de diavoli din care unul îi arată muribundului un tablou cu o femeie goală pe care acesta îl avea în casă căci sunt unii oameni care au în casele lor diferite nuduri cu rame foarte scumpe, iar Chipul Domnului Hristos şi al Maicii Sale, ori nu-l au deloc, ori abia se vede mic în câte o iconiţă aruncată în colţul casei plină de praf, iar aceştia îşi mai zic şi creştini.
În multe case am văzut, când am fost cu botezul, camere întregi pline cu fel de fel de imagini din reviste pornografice aşezate cu mare grijă. Iată, şi-au făcut casa un templu idolesc la care se închină. Acesta este un mare rău în lume. Vedem cum omul îşi arată pe faţă pe cine iubeşte mai mult. De aceea şi necuratul vine pe patul de moarte şi-i arată desfrânatului icoana pe care a ţinut-o în casă tot timpul, la care a privit cu plăcere şi cu care îl are la mână înaintea Dreptului Judecător.
Păcatul acesta al desfrânării este cu atât mai periculos şi mai greu de lăsat de el, cu cât a trecut mai mult timp şi a devenit o obişnuinţă pentru om, căci i s-a făcut ca o lege a firii lui şi-l sileşte să treacă peste orice punând stăpânire pe toate simţurile lui. A fost de-ajuns până l-a făcut o dată şi apoi nu s-a mai putut desbăra de această patimă urâtă.
Un părinte bisericesc ne spune o întâmplare adevărată, dându-ne ca pildă şi arătându-ne printr-o istorioară cum ajunge păcatul stăpân pe viaţa omului chiar dacă-l primeşte numai o singură dată. Împărăteasa, soţia lui Nin împăratul asirienilor a fost ispitită de duhul mândriei că ar fi o mare fericire pentru ea să poruncească de pe tronul împărătesc şi să conducă şi ea numai o zi împărăţia asirienilor. A rugat pe bărbatul ei să o lase să se bucure şi ea măcar o zi de această mărire lumească.
La început împăratul n-a aprobat dorinţa femeii, spunând că este un lucru necuviincios şi că bucuros îi dă orice altceva, dar nu poate trece stăpânirea împărăţiei în mâinile unei femei. "Bine - răspunse împărăteasa - dar ce mare lucru este o zi?! Începu apoi să plângă şi să-l roage, încât lacrimile şi rugămintea ei ademenitoare l-au biruit pe împărat şi i-a făcut pofta de a fi stăpână, să facă numai ce vrea dar numai pentru o singură zi.
Îndată ce femeia plină de mândrie a primit pe cap diadema împărătească, a apucat în mână sceptrul şi a şezut pe scaunul împărătesc, a pus mâna pe peceţile împărăţiei şi văzând tot poporul gata de ascultare la poruncile ei, ascultaţi ce a făcut! Cea dintâi poruncă a dat-o ca ostaşii să lege de mâini şi de picioare pe bărbatul ei, pe Nin împăratul pe făcătorul ei de bine, iar apoi să-i taie capul. Lucrul acesta s-a făcut cu adevărat întocmai.
Iată cum pune păcatul stăpânire pe inima omului, pe mintea lui. Vedeţi cum şi-a pierdut împărăţia şi viaţa acest împărat pentru că a ascultat numai o dată de femeia şireată care rămâne stăpână şi împărăteasă toată viaţa. Iată aşa este şi păcatul, îi dai voie să intre odată, numai o zi şi ai terminat cu libertatea, cu puterea ta de voinţă. Ai ajuns rob păcatului. De acum el vorbeşte, el conduce.
De păcat vorbeşti mereu cu plăcere, când te culci gândul tău este până adormi tot la el, când te scoli gândul tău la el fuge. Nu te înduioşează lacrimile orfanilor, nu te opresc plângerile femeii tale pe care o laşi şi te duci în casă străină. O singură zi sau o singură noapte te-ai dus în casa unei femei desfrânate şi acolo ai rămas rob, nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai vrei să mai ştii nimic de ai tăi.
Pe soţia ta cu care ai cununia religioasă n-o mai poţi suferi, copilaşii tăi al căror tată eşti îi părăseşti şi nu vrei să ştii de ei, aducându-le lor cele de trebuinţă. Căsuţa care altădată era aşa de frumoasă şi atrăgătoare, de acum îţi este neagră, plină de întuneric şi nu mai poţi intra în ea. Toată bucuria şi dragostea ta le-ai pierdut, le-ai risipit într-o zi, într-o noapte, într-o clipă, ca ticălosul împărat din povestire. Din om liber într-o clipă ai devenit şi tu rob al unei femei desfrânate. Grozave sunt ravagiile acestui păcat, căci împreună cu sufletul distruge şi trupul şi-l face să cadă într-o mare deznădejde.
Acolo unde unul din soţi este căzut în păcatul desfrânării, treburile nu mai merg bine, toate merg de-a-ndoaselea. În casă intră cearta şi bătaia, în curte intră paguba, căci le mor vitele, păsările, n-au nici un spor la bani, se îmbolnăvesc când unul, când altul, îşi fac între ei viaţa amară şi nu ştiu de ce. Pe cel desfrânat îl roade mereu viermele deznădejdii. De aceea toţi care sunt căzuţi în păcatul acesta greu al desfrânării, al risipei şi al rătăcirii sufleteşti şi trupeşti nu vor avea pace şi linişte sufletească la ei nu va înceta bătaia şi supărarea, nu vor înceta necazurile din casa şi viaţa lor până când nu se vor întoarce ca fiul rătăcit înapoi la Tatăl, la Bunul Dumnezeu, la Biserică, la credinţă, la sfinţenie.
De aceea merg mulţi pe la toate bisericile cu pomelnice ca să se roage preoţii şi să se îndrepte lucrurile în casa lor, dar de păcatul acesta nu vor să se lase. Iată de ce Dumnezeu nu vrea să-i asculte şi rugăciunile nu le sunt primite şi tot mai rău le va merge. Să ia aminte toţi că nu e de glumă cu păcatul acesta.
După ce fiul cel pierdut şi-a cheltuit toţi bănişorii pe care-i avea de la tatăl său, după ce au trecut ani de zile şi i s-au rupt hăinuţele şi încălţămintea din picioare, iată că în acea ţară mai veni şi o foamete mare. Fiind constrâns din toate părţile, a fost nevoit să intre slugă la un om bogat, iar acela l-a trimis să-i pască porcii. Aşa se întâmplă cu atâţia fii pierduţi ai vremii noastre. Până nu ajung ei în starea aceasta de plâns, cu sufletul şi cu trupul zdrenţuite de păcate, ca o cârpă cu care ştergi pe jos, până nu cugetă serios la viaţa lor şi nu-şi vin în fire să se trezească la adevăr, nu se întorc.
Dar când se vede încolţit fiul rătăcit din toate părţile, când se vede sărac şi bolnav, părăsit de cei dragi şi se mai vede şi plin de păcate, înstrăinat de tot binele, de casă şi de ai săi, atunci îi apar în faţa ochilor trei tablouri. Acestea sunt: trecutul, prezentul şi viitorul său. Atunci începe să se întrebe el: "Ce eram eu acum câţiva ani? Îşi aduce aminte de libertatea lui, de fericirea pe care o simţea lângă părinţi, de dragostea lor, cum şedea cu ei la masă, cât era de preţuit şi onorat de toţi.
După ce arată ochilor minţii lui tabloul amintirilor trecutului, starea lui aşa de fericită, priveşte apoi imediat şi se uită pe lângă el şi se vede în tabloul prezentului cât a ajuns de nenorocit; vede zdrenţele care-i curg, foamea care-l chinuie, durerile din şolduri şi din oase şi mai ales nenorocita stare în care se află să fie şi păzitor de porci.
Când priveşte mai departe, fiul rătăcit vede celălalt tablou, al viitorului, vede că dacă continuă aşa se apropie moartea şi parcă simte durerile sfâşietoare ale agoniei, arsurile grozave ale foamei, iar din mijlocul acestor gânduri care-l frământă mereu îi vin grozave mustrări de conştiinţă. Un strigăt din adâncul inimii îl îndeamnă să scape de această tristă soartă şi atunci zice: "Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: Tată scump, greşit-am la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă chemi tu fiul tău, dar primeşte-mă şi pe mine ca pe unul din slugile tale!
Iată, plin de încredere, porneşte la tatăl. Omul păcătos şi rătăcit se întoarce la Dumnezeu şi la Sfânta lui Biserică. Plin apoi de smerenie şi cu lacrimi în ochi, îşi mărturiseşte păcatele cu pocăinţă înaintea duhovnicului. Hotărârea temeinică de a nu mai sta nici o clipă în păcat, spovedania sinceră, canonul după spovedanie, faptele cele bune, mergerea la sfânta biserică, mai ales duminicile, şi hrănirea sufletului cu sfintele învăţături, cântări şi rugăciuni din biserică, toate acestea precum şi altele îl fac pe om, pe fiul rătăcit să ajungă la Tată.
Păcatele trebuie plânse aici, căci dacă nu le plângem aici şi nu ne spălăm acum sufletul cu lacrimile pocăinţei, vom plânge în iad fără nici un folos. Trupul acesta este un mare vrăjmaş şi trădător al sufletului. Toţi creştinii adevăraţi s-au purtat cu asprime faţă de el, fiindcă poftele lui sunt împotriva mântuirii sufletului.
Pilda Sfintei Evanghelii de astăzi se potriveşte tuturor muritorilor de pe pământ; căci cu toţii am rătăcit calea vieţii celei curate şi neprihănite şi am preferat o viaţă de risipă, neregulată, plină de păcate şi slăbiciuni omeneşti. Bunul Dumnezeu nu ne pedepseşte că am rătăcit calea şi am făcut păcate, deoarece El ştie firea omenească cât este de înclinată spre rău şi supusă păcatului, dar ne va osândi pentru că nu vrem să ne întoarcem din calea rătăcirii la El, cum s-a întors fiul rătăcit.
Omul simte plăcerea să facă păcate, iubeşte patimile cele urâte, nu vrea să renunţe niciodată la ele. Nu vrea să iasă din această stare de întuneric, iar dacă trece timp prea mult ajunge să cadă în păcatul deznădejdii, căci întristează pe Duhul Sfânt prea mult şi se depărtează de la el, ajungând să cadă în păcatul lui Iuda, care s-a spânzurat. O mulţime de oameni îşi iau viaţa prin spânzurare. Când auzi că s-au spânzurat oameni mari, intelectuali, directori, doctori, profesori, te întrebi: "Oare ce le lipsea oamenilor acestora de s-au spânzurat?"
Aceştia să ştiţi că s-au depărtat încetul cu încetul de credinţă, de Biserică şi de Dumnezeu şi aşa s-a lipit apoi diavolul de trupul şi de sufletul lor. Le-a dat deznădejdea şi i-a învăţat să-şi pună ştreangul de gât. Acolo duc nepăsarea de credinţă, păcatele îngrămădite şi lipsa de sfinţenie a Bisericii. De aceea se lipesc toate farmecele, toate vrăjile şi duhurile necurate de cei care nu vin la biserică cu anii, de cei care nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc.
Să se ştie clar că cei care nu vin la biserică, cei care nu se spovedesc, cei care nu se lasă de beţie, de păcatul desfrânării şi trăiesc necununaţi, cei care nu se lasă de înjurat, de drăcuit şi de fumat, cei care nu se lasă de vrăji, descântece şi spiritism, de pârâciuni şi duşmănii şi toate lucrurile diavolului, cei care nu se lasă de toate acestea nu s-au întors încă la Tatăl. Aceia nu s-au trezit la viaţă, nu au înviat din moartea păcatelor, ei stau tot în mormânt şi tot departe, ca fiul rătăcit în ţara uitării, păscând porcii pe care diavolul i-a dat în primire, păcatele.
Fericiţi sunt toţi cei ce au parte de întâia înviere, se zice la Apocalipsă. Întâia înviere, fraţi creştini, este să înviem din moartea păcatelor la o viaţă nouă trăită cu Hristos, în Biserica Lui cea sfântă, într-o continuă sfinţenie şi dragoste de cele cereşti. Cine nu înviază aşa nu va învia la ziua judecăţii, pentru fericire, ci pentru osândire veşnică. De aceea luaţi aminte ca aceste cuvinte să nu treacă pe la ureche şi să vă fie atunci de mărturie, ci de mântuire.
Ne spune mai departe Domnul Hristos, în pilda pe care am ascultat-o astăzi, că, după ce fiul rătăcit s-a întors acasă, tatăl a poruncit slugilor sale să aducă haina cea dintâi, să-i pună inel în mână, încălţăminte în picioarele lui şi să fie jertfit viţelul cel mai gras. Cu toţii să mănânce şi să se veselească, pentru că fiul acesta era mort şi a înviat, era pierdut şi s-a aflat. Mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se întoarce la Dumnezeu cu toată inima.
Se bucură îngerii şi sfinţii împreună cu Tatăl Ceresc, se bucură pentru că a întors spatele diavolului şi s-a lepădat de păcate. Se bucură că a ruşinat pe stana, l-a biruit întorcându-se la dreapta credinţă. Să nu ne batem cu pumnul în piept şi să zicem că suntem credincioşi, dacă se mai află la noi acele păcate care le-am amintit mai sus. Să vedem acum mai amănunţit explicaţia acestei pilde.
Tatăl care ne aşteaptă este Dumnezeu, Bunul şi Atotputernicul, Cel care ne-a creat, Ziditorul; fiul cel pierdut suntem noi toţi, căci toţi am rătăcit şi ne-am depărtat de El. Averea, bogăţia pe care a primit-o fiul rătăcit de la tatăl sunt anii şi zilele pe care le risipim fără folos sau în scopuri rele, mai sunt sănătatea, frumuseţea, înţelepciunea şi puterea.
Roşcovele pe care le mâncau porcii sunt nişte fructe care întâi au un gust dulce şi puţin aromat, iar mai apoi lasă un gust amar, dispărând toată aroma. Aşa şi păcatul, mai ales desfrânarea, nu satură, mai mult umple viaţa de amărăciuni, fie a bărbatului, fie a femeii. Câţi nu sunt la puşcărie pentru o clipă de plăcere, câţi nu sunt în spitale, câte fete nu şi-au pierdut mintea, nu şi-au pierdut cinstea, fecioria, pentru o clipă de plăcere?! Câte nu şi-au distrus complet sănătatea cu avorturile?! Şi pentru ce toate acestea?! Pentru câteva secunde de plăcere. Iată că păcatul nu satură, ci, din contră, lasă un gol mai mare; aşa este păcatul acesta al desfrânării.
Viţelul cel gras şi înjunghiat este Domnul Hristos, care s-a răstignit, s-a jertfit pentru noi şi se jertfeşte mereu la Sfânta Liturghie. Haina cea dintâi care se dă celui întors la Tatăl este reînnoirea Sfântului Botez prin taina Sfintei Spovedanii curate. Cine se spovedeşte bine spunând toate păcatele cu căinţă şi cu lacrimi, cu părere de rău, acela îşi reînnoieşte botezul, se face ca un copil mic botezat atunci. Inelul pe care-l primeşte în mâna lui înseamnă aureola nemuririi şi legătura cu Mirele Ceresc. Încălţămintea din picioare închipuie umblarea pe Calea Domnului şi dreptul de a propovădui ce a făcut Dumnezeu pentru el.
Feciorul cel mai mare care era la câmp închipuie sfinţii care s-au ostenit şi prin multe chinuri au ajuns la sfinţenie şi la bucuria cerească. Omul bogat la care a fost slugă fiul cel pierdut este diavolul. Domnul Hristos îl numeşte bogat pentru că într-adevăr el are cele mai multe suflete şi în iad şi aici pe pământ. Am auzit pe unii, sărmanii de ei, care zic că mai bine se duc în iad, că acolo sunt mai mulţi şi acolo în iad sunt şi cei mai deştepţi şi mai învăţaţi, de ce să se ducă în rai cu proştii! Sărmanii de ei, ce-i învaţă diavolul!
Dacă ar putea suferi aici pe pământ să le pună demonii numai mâinile la frigare, atunci să vedem! Turma de porci e turma păcatelor la care se angajează omul să slujească pe pământ. Ţara îndepărtată unde a fugit fiul rătăcit înseamnă timpul cât a stat omul în păcate până la întoarcerea lui la spovedanie, la pocăinţă, căci unii au stat 20-30 de ani până s-au spovedit. Alţii au stat 50-70 de ani, alţii stau robi până la sfârşit şi slujesc toată viaţa îngrijind bine porcii stăpânului lor, diavolul.
Pe patul morţii, când li se deschid ochii sufletului şi văd cui i-au slujit, atunci trimit şi ei repede după preot să-i spovedească şi să-i împărtăşească. Sunt şi acum mulţi părinţi şi propovăduitori ai satanei, care atunci când văd pe cineva, un copil, o fată, un băiat care apucă calea aceasta mai curată şi Sfântă a Bisericii se împotrivesc şi le spun: "De ce acum, la bătrâneţe, să te pocăieşti? Iată ce învaţă demonul să zică. Dar să se ştie că, la toţi acei care amână pocăinţa, pot să vină şi o sută de preoţi să-i spovedească şi să-i împărtăşească pe patul de moarte, nimeni nu le garantează mântuirea, salvarea sufletului, dacă toată viaţa n-au vrut să ştie de Dumnezeu.
Haideţi astăzi, fraţi creştini, să ne sculăm din păcate şi să zicem cu toată inima: "De astăzi mă întorc la Tatăl Ceresc şi vreau să las porcii păcatelor, să nu mai slujesc diavolului, făcând poftele lui. Vreau de azi înainte să nu mai lipsesc de la casa lui Dumnezeu; vreau şi eu să spun: "Tată scump, greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă chemi fiul Tău, primeşte-mă ca pe una din slugile Tale!
Să ne întoarcem cu toată inima astăzi, să nu mai zăbovim nici o clipă, căci mâine poate fi prea târziu; să ne grăbim astăzi până nu se închid uşile milostivirii lui Dumnezeu şi până nu suntem duşi de alţii la judecata veşnică astăzi, până când nu vine biciul mâniei lui Dumnezeu, până nu vine focul urgiei Lui, astăzi, cât mai avem ziuă şi mai străluceşte soarele milostivirii Sale peste cei bui şi peste cei răi, până nu vine judecata cea din urmă, până nu ni se închid ochii şi nu se mai poate face nimic.
Să strigăm din adâncul sufletului cu căinţă şi cu lacrimi:

Rugăciune
O, Părinte Ceresc, Tată scump şi bun, Dumnezeul nostru pe care Te-am părăsit, care eşti bogat în milă, în bunătate şi răbdare, trimite peste noi Harul Tău Ceresc şi peste toţi fiii Tăi care sunt pecetluiţi cu Sfântul Botez şi întoarce-i, Doamne, din căile pierzării, căci ştii neputinţa firii noastre şi cât este de mare zavistia demonilor împotriva noastră. Trimite, Doamne, peste noi toate câte ştii că ne sunt de trebuinţă, ca să ne facă să ne întoarcem la Tine şi să-Ţi slujim în toate zilele vieţii noastre, făcând numai voia Ta cea sfântă şi aici şi în vecii vecilor.

Amin.

PREDICĂ LA DUMINICA A XXXIII-A DUPĂ RUSALII

Vameşul şi Fariseul

Învăţaţi de la Mine că sunt şi blând şi smerit cu inima!

Fraţi creştini,

Maica noastră Sfânta Biserică ne pregăteşte în duminica aceasta a vameşului şi a fariseului pentru sfântul şi marele post. Începe cu o pildă foarte minunată, pilda vameşului şi a fariseului unde este condamnată mândria, păcatul cel mai mare şi cel dintâi păcat care a fost făcut de îngeri, de Lucifer iar apoi de oameni. Nici un păcat nu este mai nesuferit înaintea lui Dumnezeu ca mândria, nici un păcat nu este mai mare ca acesta. Mare păcat este înaintea lui Dumnezeu minciuna, urât este păcatul desfrânării, al sodomiei, al onaniei, grozav păcat este uciderea, batjocoritoare este beţia.
Mânia lui Dumnezeu urmăreşte pe cei ce ghicesc, pe cei ce vrăjesc şi descântă, mare păcat este necredinţa, deznădejdea, sinuciderea. Mari păcate sunt chefurile, cântecele lumeşti, jocurile. Toate aceste păcate, ne spune Dumnezeu, că de nu le vom părăsi, vom fi aruncaţi în ziua judecăţii Domnului Hristos în iazul cu foc şi pucioasă, iar osânda aceea se numeşte moartea a doua.
Mai mare păcat însă decât toate acestea este mândria. Să ştiţi că pe toţi păcătoşii de orice fel îi iartă Dumnezeu dacă se vor pocăi şi se vor îndrepta. Ba mai mult, Dumnezeu îi urmăreşte pe oamenii păcătoşi pas cu pas în toată clipa vieţii lor ca să-i întoarcă la calea cea bună, la calea mântuirii, pentru că Dumnezeu este iubire: "Că aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
"Spune-le pe viaţa Mea zice Domnul Dumnezeu că nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască, adică să aibă viaţă veşnică! Întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea, pentru ce voiţi să muriţi casa lui Israel, adică creştinilor!
De aici vedem că Bunul Dumnezeu Atotputernicul îi cheamă pe păcătoşi la pocăinţă, la mântuire, pe care o dă gratis celor ce se întorc la El. Există însă o singură categorie de păcătoşi spre care Dumnezeu nu numai că nu-şi întinde mila chemării Sale la pocăinţă, dar le stă împotrivă aceştia sunt cei mândri. De ce oare?
Nu din cuvintele noastre vom dovedi acest lucru, ci din cuvintele lui Dumnezeu. Cei mândri, încrezători în ei înşişi, sunt nesuferiţi chiar celor ce-i înconjoară. Dar cât de nesuferit trebuie să fie cel mândru înaintea Creatorului care l-a făcut! De aici poate oricine pricepe de ce le stă Dumnezeu împotrivă celor mândri. Dar să vedem ce este mândria.
Mândria este încrederea omului în sine însuşi, în puterea sa, în averea sa, în hainele sale, în frumuseţea sa, în înţelepciunea sa. Omul mândru, cu nimeni nu se împacă decât cu cei ce-l linguşesc şi-l laudă, încolo pe toţi îi vorbeşte de rău, pe toţi îi dispreţuieşte. Omul mândru de va primi de la cineva vreun ajutor la nevoie, nu mulţumeşte aceluia. Dar el, de-i va da cuiva un ajutor, pretinde să-l laude în gura mare.
Omul mândru în cugetul inimii sale şi de crede în Dumnezeu, cum zice el, chiar când se roagă ia o atitudine de sfidare a lui Dumnezeu, adică un fel de dispreţ. Omul mândru, când se roagă, porunceşte lui Dumnezeu, îşi laudă singur calităţile pe care nu le are, iar gândul că ar fi păcătos e departe de el. Omul mândru nu suferă învăţătura bună dacă-i faci o mustrare pentru a se îndrepta, el provoacă scandal, iar dacă cere cuiva vreun sfat spre învăţătură, după ce l-a primit, îl auzi spunând: "asta o ştiam şi eu!
Ne spune Dumnezeu că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, însă mândria este începutul tuturor răutăţilor. Din cauza mândriei a fost aruncat din cer satana cu îngerii lui. Acum să vedem de ce este aşa de mare păcatul mândriei.
Sfânta Scriptură ne spune că orice dar bun şi orice dar desăvârşit vine de la Părintele luminilor, adică de la Dumnezeu. Va să zică, noi, făptura omenească, oricine am fi, orice bun avem, orice calitate, fie frumuseţe, fie sănătate, fie bogăţie omenească, fie inteligenţă sau credinţă mare, fie răbdare multă pentru Hristos şi Evanghelia Sa, sau alte fapte bune creştineşti, le avem dăruite de la Dumnezeu, precum zice: "Căci cu privire la Hristos vouă vi s-a dăruit nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El.
Va să zică orice bun avem noi nu este al nostru, ci al lui Dumnezeu. Dacă te lauzi, te mândreşti cu ce nu-ţi aparţine, aceasta se numeşte mândrie, iar Dumnezeu pe bună dreptate le stă împotrivă celor mândri.
Judecaţi şi dumneavoastră şi veţi vedea că ce spun e drept. Deci, ce va face Dumnezeu celor ce se laudă cu ce nu le aparţine? El va pedepsi pe toţi cei mândri după dreptate, căci Dumnezeu este proprietarul tuturor bunurilor ce sunt în fiecare om şi în tot universul. Ce lucru ai tu, omule, pe care să nu-l fi primit, şi dacă l-ai primit de ce te lauzi ca şi cum l-ai fi avut tu?
Una din poruncile lui Hristos, este aceea de a fi smerit, căci iată ce ne învaţă: "Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească, fiecare să dea altuia întâietate, nu umblaţi de lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite, să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, iar dacă te abaţi de la porunca smereniei, atunci, oricine ai fi, îţi va sta Dumnezeu împotrivă.
La proorocul Ieremia cap. 49, v. 16, zice Domnul: "Înfumurarea ta, îngâmfarea inimii tale, te-a rătăcit şi chiar de ţi-ai aşezat cuibul tot atât de sus ca al vulturului şi de acolo te voi prăbuşi, zice Domnul! Vedeţi mândria inimii, vedeţi din ce cauză a rătăcit lumea de la dreapta credinţă. Să ştiţi că pricina rătăcirii lumii nu se datorează atât de mult păcatelor făcute cât înfumurării şi îngâmfării inimii lor, fiindcă s-au socotit singuri înţelepţi, au înnebunit, zice Sfântul Apostol Pavel.
Lumea, întocmai ca un om nebun, a ajuns pentru păcatul mândriei să rătăcească în gândurile ei întunecându-se în inima sa. A schimbat adevărul cu minciuna şi astfel a căzut închinându-se făpturilor în locul Făcătorului, iar Dumnezeu a lăsat-o să cadă în pângărire, cuprinsă fiind de pofte nesăţioase, aşa încât, schimbându-şi firea, şi bărbaţii şi femeile se tăvălesc în cele mai scârboase plăceri.
Citiţi cu atenţie tot capitolul amintit şi să nu ne mai mirăm de ce sunt atâţia nebuni, de ce s-au ivit atâţia care zic că nu există Dumnezeu şi că nu mai este nimic după moarte. Iată mândria unde i-a dus, făcându-se şi înălţându-se ei ca Dumnezeu. Spun că omul este totul, că a descoperit şi că a făcut atâtea maşinării şi mari progrese. El uită, din cauza mândriei, că toate câte le au la îndemână, fie înţelepciune, fie materie primă, le au de la Dumnezeu. Dacă ar fi smeriţi, ar vedea că nu sunt în stare să facă un fir de păr în plus omului.
Tot din mândrie au rătăcit unii de la dreapta credinţă, lepădându-se de Biserică, de preoţie, de toate Sfintele Taine. Dacă aţi avut vreodată ocazia să staţi de vorbă cu vreun sectant, un rătăcit, imediat poţi să-l cunoşti de câtă mândrie, de câtă înfumurare şi îngâmfare este stăpânit. Ei, rătăciţii, în loc să-şi vadă bârna din ochiul lor, văd gunoiul din ochii altora şi numai ce îi auzi zicând că ei nu mai fac păcate de când au plecat de la biserică şi că preoţii sunt nişte păcătoşi, iar creştinii ortodocşi la fel.
Citind puţin prin Sfânta Scriptură şi prin alte cărţi, lor li se pare că sunt la înălţime ca vulturul şi că nimeni nu ştie ce ştiu ei. De aici vine dispreţul de semenii lor. Ei s-au împărţit în multe grupări şi au început să aiureze zicând că au descoperit tainele lui Dumnezeu, iar dacă nu vom zice şi noi ca ei, mânia lui Dumnezeu ne aşteaptă. Iată înfumurarea şi mândria cea drăcească.
Fraţi creştini, vrând Bunul Dumnezeu să ne ferească de păcatul mândriei şi totodată vrând să ne arate cât de mult urăşte pe cei mândri, ne-a dat mai multe pilde, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament.
În Vechiul Testament, ne dă pildă de un împărat anume Iehonia, fiul lui Ioachim, împărat al iudeilor: "Pe viaţa Mea zice Domnul că, chiar dacă Iehonia, fiul lui Ioachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, l-aş scoate şi de acolo! Şi drept este că acest împărat a fost lepădat de Dumnezeu, ca să ia aminte toţi cei mândri. Nişte inele de pecetluit în mâna dreaptă a lui Dumnezeu au fost apostolii cei dintâi ai lui Hristos, precum şi urmaşii lor până la sfârşitul veacurilor. Însă care dintre ei s-au îngâmfat, s-au mândrit în inima lor, au fost lepădaţi de Dumnezeu, cum a fost Iuda Iscarioteanul şi, după Iuda, până în zilele noastre, o mulţime de preoţi şi predicatori, oameni morali de altfel, au dispreţuit pe semenii lor. Acestora le-a stat Dumnezeu împotrivă, iar ei au rătăcit şi au fost lepădaţi ca nişte cârpe murdare.
Sfântul Apostol Pavel ne spune că noi, creştinii, suntem o pecete a apostoliei în Domnul. Va să zică Pavel era un inel de pecetluit, iar creştinii sunt pecetluiţi de inele ca acesta. Deci, dacă pe inele le leapădă Dumnezeu când se mândresc, cu atât mai mult pe cei ce sunt pecetluiţi dacă ei cad în păcatul mândriei. La proorocul Obadia cap. III, v. 4 zice Dumnezeu aşa: "Dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşezat cuibul între stele, te voi arunca jos, iar la proorocul Amos cap. IX, v. 2, zice: "Chiar de s-ar sui în ceruri, şi de acolo îl voi doborî.
Auziţi, fraţi creştini, în ceruri de s-ar sui mândrul, şi de acolo îl va arunca Domnul, căci El nu minte. Grozav păcat este mândria. Noi, creştinii, prin Tainele sfinţitoare ale lui Dumnezeu, suntem fii şi fiice ai Lui, moştenitori ai împărăţiei cerurilor, căci prin Sfintele Taine ne urcăm în ceruri. Însă de vom cădea în păcatul mândriei, şi din ceruri vom fi doborâţi, adică de la înălţimea aceasta a sfinţeniei, cum spune Domnul Hristos.
Iată ce a zis Domnul despre unele cetăţi: "Tu, Capernaume, care până la cer te-ai înălţat, până la iad te voi pogorî! În altă parte zice: "A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi a înălţat pe cei smeriţi! Înaintea lui Dumnezeu, orice jertfă ar face cel mândru, oricât de mare şi de scumpă ar fi, poate să dea săracilor pomeni mari, mese întinse, din cauza mândriei şi a neascultării Evangheliei precum şi a poruncilor lui Hristos, toate faptele bune nu sunt primite la Dumnezeu. Orice bine ai face e în zadar. Este întocmai cum ai pune apă într-un vas spart şi ar curge jos: când te duci să bei e tot gol. Aşa sunt cei mândri, lipsiţi de mila lui Dumnezeu. De aceea cei mândri nu pot suferi mustrarea celor înţelepţi, căci sunt plini de duhul diavolesc al mândriei.
De multe ori se întâmplă că din cei de jos se ridică unii la ranguri mari în lumea aceasta, mai ales în zilele noastre. Vedem cum băieţii şi fetele de ţărani de la coada sapei, ce au purtat opinci până ieri, alaltăieri, s-au ridicat, ajungând doctori, profesori, ingineri, din care cauză au căzut în mândrie, li s-au urcat fumuri la cap, le e ruşine de rudele, de prietenii cu care au copilărit şi chiar cu părinţii lor. Iată cum se văd ei pe sus ca vulturii la înălţime. Şi mai ales prin căsătorie îşi aşează cuibul cât mai sus printre stele. Dar pe mulţi îi dărâmă Dumnezeu într-o clipă, căci ajung în starea cea mai nenorocită şi de plâns aducându-şi aminte de unde au plecat şi privind cu suspine spre cer, la Marele Creator, Dumnezeu.
Iar pe cei care nu se trezesc nici din astfel de nenorociri îi aşteaptă focul gheenei, cum zice Domnul Hristos: "Şerpi, pui de năpârci, cum veţi scăpa de focul gheenei?! Vedeţi dar, fraţi creştini, că duhul mândriei duce la piere veşnică. Naţiuni mari, împărăţii puternice care au stăpânit lumea, atunci când s-au mândrit, s-au prăbuşit ca şi când n-ar fi fost niciodată, pentru că le-a stat Dumnezeu Atotputernicul împotrivă.
Toate păcatele la un loc să ştiţi că nu fac cât mândria înaintea lui Dumnezeu. De ce? Fiindcă mândria este un păcat direct împotriva lui Dumnezeu, care ne dă toate darurile bune şi tot ce avem noi.
Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu, dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului Dumnezeu cine-l va mai putea scăpa, cine se va mai ruga pentru el! Nimeni!
Prin păcatul mândriei, majoritatea lumii a ajuns vrăjmaşă lui Dumnezeu. Şi, după ce că suntem păcătoşi, să mai fim şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu? Pe cine-l mai rugăm de iertare, la cine mai putem striga ca să ne ierte şi să ne primească?! În ochii lumii nu pare aşa de mare păcatul mândriei, de aceea nici nu-l socoteşte; dar, după câte am auzit de la Domnul, mândria este pricina tuturor răutăţilor din lume şi pricina căderii din împărăţia cerurilor, de la mântuire.
De păcatul mândriei se ruda proorocul David să-l scape Dumnezeu, zicând: "Iartă-mi Doamne, greşalele pe care nu le cunosc şi păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine, şi atunci voi fi fără de prihană, nevinovat de păcate mari! Iar în alt loc zice: "Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule! Aşa se rugau oamenii sfinţi înaintea lui Dumnezeu, fiindcă erau smeriţi. Nu se socoteau buni, drepţi sau fără de păcate, ci cei dintâi păcătoşi.
Dacă mândria este atât de păcătoasă înaintea lui Dumnezeu şi este osândită cu foc nestins, smerenia e aşa de mare şi aşa de plăcută lui Dumnezeu încât pe ea o numeşte podoabă. De aceea zice: "Tot aşa şi voi, tinerilor, să fiţi supuşi celor bătrâni şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. (I Petru V, 5).
Da, să ştiţi, fraţi creştini, că nimica nu e mai plăcut lui Dumnezeu, ca smerenia. Toate virtuţile creştineşti sunt bune însă fără smerenie n-au nici o valoare. Smerenia este temelia de piatră a tuturor virtuţilor creştineşti. Bune sunt milosteniile, rugăciunile, mergerea regulată la biserică, postul, spovedania păcatelor, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, citirea Bibliei, propovăduirea învăţăturii Evangheliei, dar fără smerenie nu au nici o valoare.
Poţi să dai toată averea săracilor, dacă o dai din slavă deşartă, ai pierdut. Credinţa, nădejdea şi dragostea, ca şi celelalte fapte bune ce decurg din acestea, sunt ca o îmbrăcăminte, căci ne spune Sfântul Apostol Pavel: "Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Va să zică toate virtuţile creştineşti sunt ca îmbrăcămintea, iar smerenia e ca o podoabă.
Aţi văzut vreodată la sărbători naţionale ofiţeri împodobiţi cu decoraţii diferite, medalii de aur şi argint sau diferite insigne ca podoabe pe îmbrăcămintea lor. Aţi văzut poate arhierei şi preoţi împodobiţi cu medalioane şi cruci, cu lănţişoare de aur purtând la gât. Aşa şi creştinilor s-a poruncit ca podoaba lor pe deasupra îmbrăcămintei cu virtuţile, să fie smerenia.
Fără această podoabă, creştinul nu are nici o valoare înaintea lui Dumnezeu, este ca un mormânt văruit, este ca un fariseu făţarnic. Dacă vreţi dovadă, am auzit din Sfânta Evanghelie de astăzi. Fariseul avea fapte bune, credea în Dumnezeu, se ducea la biserică, însă era mândru. Mândria, lauda de sine sunt ca un foc ce arde totul, nimicind toate faptele bune.
Dar vameşul, deşi foarte păcătos, fiindcă s-a smerit în inima sa şi s-a căit făgăduind că se va îndrepta, a fost iertat de Dumnezeu. De aceea a zis Domnul Hristos că cine se înalţă va fi smerit, iar cine se smereşte va fi înălţat.
Fraţi creştini, să căutăm a ne cumpăra şi noi această podoabă ce ne face cinste, ce ne laudă şi ne înalţă înaintea lui Dumnezeu. Să ne dezbrăcăm de duhul mândriei care ne lipseşte de slava cerească. Să ne agonisim smerenia care nu costă nici un ban. A avea această podoabă trebuie ca în cugetul inimii să te socoteşti că eşti cel dintâi păcătos, aşa cum zicea despre sine Sfântul Apostol Pavel. Când împlineşti toate poruncile lui Hristos, să zici: "sunt un rob netrebnic, am făcut ce eram dator să fac.
Dacă eşti smerit, frate şi soră creştină, tu nu mai poţi să umbli în felul lumii plin de mândrie, care n-a auzit niciodată Cuvântul lui Dumnezeu, tu nu mai poţi să umbli cu ei, să mai faci ca ei. Ca să ne dovedim smerenia, trebuie s-o arătăm prin cugetele inimii, prin vorbe, prin fapte, precum ne spune: "Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din duh de slavă deşartă, ci în smerenie fiecare să primească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era în Hristos Iisus.
Aşa este smerenia, ea nu te lasă să te socoteşti mai bun decât altul, chiar cât de păcătos ar fi el, ci tu să te socoteşti în inimă şi mai păcătos. Smerenia nu-l lasă pe creştin să se laude cu faptele lui şi, când ar vrea să facă aceasta, îl trimite la Hristos să-L vadă şi să audă că El, când făcea bine, le poruncea cu dinadinsul să nu spună nimănui. Când lumea îl numea bun, răspundea: "Ce-Mi zici bun? Bun este singur Dumnezeu!"
Astfel, smerenia inimii nu-ţi dă voie să te compari cu cei mai răi din lume, ci smerenia te trimite să te compari cu Iisus Hristos, cu Maica Domnului, să vezi cum s-a purtat Maica lui Dumnezeu, cum s-a îmbrăcat ea în lumea aceasta, ce podoabe a pus ea în urechi, în mâini, pe cap; smerenia te trimite să te compari cu apostolii, cu mucenicii care toată viaţa şi-au înfrânat poftele trupului, luptându-se cu păcatul.
Smerenia te trimite să-i vezi în nevoile lor pe cei apăsaţi, pe cei bolnavi, să le speli bubele, să suferi mirosul cel greu, să stai la căpătâiul lor, să scoţi murdăria de sub ei şi fără de cârtire să-i ajuţi în toate nevoile lor, iar celor lipsiţi care n-au ce le trebuie să le sari în ajutor. Aşa este smerenia. Da, fraţilor şi surorilor, să ne dezbrăcăm de lucrurile blestemate, de fardurile de pe faţă, de pe mâini, de pudră şi roşu, de cercei şi brăţări, de privirile trufaşe şi de toate podoabele şi modele ce atrag bărbaţii în păcate, căci toate acestea fac parte tot din mândria satanei.
Să gândim modest, să vorbim modest, să ne îmbrăcăm modest, să fim cât mai simpli în toate: aceasta este smerenia plăcută lui Dumnezeu. Femeile să se roage cu capul acoperit, cu ruşine şi sfială, să vorbească cu respect în faţa bărbaţilor lor, nu să le poruncească. Femeia smerită, dacă vrea să se mântuiască, trebuie să observe cu atenţie toate aceste sfaturi. Ştiu că nu toţi pot înţelege aceasta; unora li se pare un lucru greu de împlinit. Dar când se vor trezi în iad, aşa cum s-au trezit mulţi în urma cutremurelor şi a altor catastrofe pe care le-a trimis Dumnezeu, îşi vor aduce aminte de toate acestea şi acolo vor suspina în zadar. Aceasta se întâmplă tot din pricina mândriei, căci nu pot să înţeleagă şi li se pare greu de îndeplinit.
Când într-un corp sângele e stricat, răsuflă prin piele în diferite părţi ale trupului. Tot aşa şi mândria răbufneşte în afară dinlăuntru, din inimă şi din minte. Astfel, după cum bubele sunt expresia sângelui stricat, tot aşa şi mândria din afară este expresia gândurilor dinlăuntru. Învăţându-ne smerenia, Dumnezeu ne spune: "Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu mai este în el, căci tot ce este în lume este pofta trupului, pofta ochilor, nu este de la Tatăl, ci din lume, şi lumea trece cu poftele ei. Dar cine face voia Tatălui rămâne în veac.
Va să zică luxul, mândria, nu sunt de la Dumnezeu, ci de la lumea necredincioasă, e scornitura diavolilor, a duhurilor necurate care au adus în lume răul. Pentru lumea necredincioasă, mândria este ca o hrană, deoarece mai repede se lipsesc unele femei de mâncare bună, numai să le rămână bani pentru a se împodobi, să aibă cu ce se mândri. Aşa s-au împodobit în haine scumpe şi în parfumuri mulţi bogaţi; aşa petrecea zi şi noapte în chefuri bogatul nemilostiv din Sfânta Evanghelie, care până la urmă a moştenit văpaia cu foc nestins.
Aşa ne spune Duhul Sfânt că va fi lumea la sfârşitul veacurilor, trufaşă, plină de mândrie şi neascultătoare de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui. Pretutindeni, la sate şi la oraşe, duhul mândriei stăpâneşte şi a fugit din lume Duhul lui Dumnezeu. De aceea s-au încuibat toate duhurile rele, toate răutăţile în lume, că nu mai are cine să călăuzească. Dacă e firesc să vedem cu ochii noştri, să auzim cu urechile noastre ce n-au văzut şi n-au auzit strămoşii noştri, e firesc să aşteptăm din zi în zi căderea şi sfârşitul acestui veac păcătos, căci din cauza mândriei lumea va fi prăbuşită în cuptorul cu focul cel nestins.
Deci să ne pregătim, fraţilor şi surorilor, să întâmpinăm a doua venire a Domnului Hristos, care va fi ca fulgerul ce se arată de la răsărit spre apus; să ne pregătim a-L întâmpina pe Domnul întru smerenie, ca El să ne înalţe pe toţi în slava Sa cea cerească.
Să lăsăm lumea cea deşartă, căci nici un folos nu avem de la ea, şi, din duminica aceasta, să începem pregătirea sufletească, ca, începând sfântul şi marele post, să ne împodobim cu toate podoabele smereniei şi hainele virtuţilor, spre mântuirea sufletelor noastre.

Rugăciune
Doamne şi Stăpânul vieţii noastre, Cela ce Te-ai smerit până la moarte ca să ne înveţi pe noi căile Tale şi să ne scapi de duhul mâniei, dă-ne, Doamne, inimă smerită, căci recunoaştem că suntem păcătoşi înaintea Ta; nu putem noi să îndeplinim datoriile noastre pentru atâtea binefaceri care ni le dăruieşti nouă, căci ne saturi din masa Ta bogată, ne hrăneşti sufletele şi trupurile, iar noi nimic nu facem şi nu-Ţi aducem slava şi cinstea care se cuvin Ţie.
Porunceşte Tu, Stăpâne, duhurilor necurate să nu ne mai ispitească iar noi niciodată să nu mai cădem în păcatul mândriei şi să Te vedem înaintea ochilor noştri, blând şi smerit, arătându-ne căile Tale mai departe.

Amin.

PREDICA LA PRAZNICUL INTAMPINARII DOMNULUI Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace, ca au vazut ochii mei mantuirea Ta (Luca II, 29-30) Frati crestini, Praznicul Intampinarii Domnului ne da prilejul sa aflam mai multe lucruri folositoare pentru mantuirea noastra. In primul rand vedem ca Sfanta Fecioara Maria implinea toate obiceiurile legii vechi si cauta sa faca intocmai dupa invatatura legii vechi si a Bisericii Vechiului Testament, asa cum era scris si poruncit de Dumnezeu, ca orice femeie care va naste prunc, dupa 40 de zile de la nasterea lui sa fie adus la biserica pentru ca preotul sa-l inchine lui Dumnezeu; aceasta deoarece primul copil care se nastea era sfant si fagaduit lui Dumnezeu. De aceea Sfanta Fecioara Maria a luat pe pruncul ei Iisus in brate si a venit la biserica cea mare din Ierusalim, dupa 40 de zile de la nasterea lui. O data cu aducerea pruncului in biserica, era obiceiul sa fie adus in dar preotului doua turturele sau doi porumbei. Aceasta porunca a legii a implinit-o si Prea Curata Fecioara Maria, Maica lui Hristos, impreuna cu Iosif, logodnicul sau. Acolo in Ierusalim, spune Sfanta Evanghelie de astazi, era un om pe care-l chema Simeon. Acestuia ii fagaduise Duhul Sfant sa nu moara pana cand nu va vedea pe Domnul Hristos cu trup pe pamant. Dar pentru ce a fost el canonisit ca sa traiasca 360 de ani pana va vedea pe Domnul Hristos? Ascultati cum s-a intamplat cu el. In timpul imparatului Ptolomeu, care a trait cu 283 de ani inaintea nasterii lui Hristos, s-a facut traducerea Sfintei Scripturi din limba evreiasca in cea elineasca. Traducerea a fost facuta de 70 de carturari mari. Intre acesti 70 de barbati care au talcuit Sfanta Scriptura, se afla si dreptul si batranul Simeon, care avea atunci 77 de ani. Fiecare din acesti batrani trebuia sa talcuiasca cate ceva din Scriptura, nu numai unul toata. Batranului Simeon i-a cazut sa traduca pe Sfantul Prooroc Isaia. Si a ajuns el cu traducerea pana la cap. VII, 14, unde se spune asa: "Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel". Acesta talcuit inseamna "Dumnezeu este cu noi". Si batranul Simeon, macar ca era sfant si carturar mare, cand a ajuns la locul acesta din Scriptura, citind aceste cuvinte, s-a indoit in inima lui si a zis: "Cum o fecioara sa nasca, ca fecioara nu poate sa nasca, fara numai o femeie care a trait cu barbat?!" Si a gandit el ca este o greseala in locul acela. Atunci a sters si a scris ca o tanara, in ascuns de barbatul sau, a trait cu altul si alte cuvinte de felul acesta care nu erau altceva decat o mare hula si un neadevar. Acestea erau in mintea lui, a lui Simeon, dar nu si in a lui Dumnezeu. Dupa ce a scris asa, s-a dus sa se odihneasca. Cand a venit dimineata, a gasit scris din nou si mai frumos: "Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu " si celelalte. El s-a mirat si nu stia cine a scris. Atunci iarasi a sters si sta atent sa vada cine sterge si scrie acele cuvinte. Si n-a putut pricepe pana cand a treia oara i se arata Arhanghelul Gavriil, il apuca de maini si-i zise: "Pentru ce te indoiesti, Simeoane, si ti se pare lucru cu neputinta la Dumnezeu? Adica Dumnezeu, care a facut femeia din barbat, nu poate sa scoata barbat din fecioara? Nu poate, fara barbat si fara sa strice pecetile fecioriei ei, sa nasca fiu din fecioara?" "Iata, pentru ca n-ai crezut Cuvantul Domnului care se va implini la vremea lui, vei trai pana cand vei vedea cu ochii tai pe Emanuel Hristos si pe Fecioara. Nu vei muri pana cand nu-L vei pipai cu mainile tale". Si s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dansul, iar Simeon avea atunci cand i s-au intamplat toate acestea 77 de ani. Cand a ajuns la varsta de 360 de ani, era o spaima in Ierusalim pentru el, ca atatea randuri de oameni murisera si omul acesta nu mai murea, pentru ca era legat de Dumnezeu sa nu moara. Toti ii spuneau in templu si in Ierusalim "Simeon cel fara de moarte". Chiar carturarii si arhiereii credeau ca nu va mai muri si-l intrebau: "Pana cand ai sa mai traiesti, Simeoane?" Iar el le raspundea: "Pana cand va voi Domnul!" Nu le spunea insa nimic ca este legat sa nu moara, tinea ascunsa aceasta taina. In ziua cand a venit Fecioara Maria cu pruncul Iisus in biserica si cu batranul Iosif, a fost instiintat de Duhul Sfant si Simeon sa mearga la biserica. Batran si garbovit de spate, cu vederile slabite, a ajuns si el la biserica Domnului. Aici erau o multime de femei cu copii lor in brate, care asteptau la rand sa li se faca rugaciunea de curatire si de primire a pruncilor inaintea Domnului. Dar deodata o raza de lumina straluceste de la pruncul Iisus pe care-L tinea Sfanta Fecioara Maria in brate. Stralucirea Domnului in bratele Maicii Lui, raza de lumina l-au atras pe batranul Simeon si a pornit dupa acea raza spre prunc pe care luandu-L in brate cu lacrimi a zis: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa Cuvantul Tau in pace, ca au vazut ochii mei mantuirea Ta". Apoi batranul Simeon i-a binecuvantat pe dansii si a zis catre Maica Domnului Hristos: "Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri: Acesta pe care-L tin in brate este Cuvantul lui Dumnezeu si multi vor cadea ca nu vor asculta Cuvantul, marturia LUI. Iar popoarele cele pagane se vor scula din pacatele lor, din intunericul idolilor si se vor lumina si curati cu Botezul Fiului Tau, Fecioara, inaltandu-se la imparatia cerurilor. Evreii se vor lepada de lumina Lui, ii vor zice samarinean, ii vor zice indracit, il vor face om pacatos si hulitor, il vor rastigni si-L vor omori, Fecioara. Multi se vor sminti si nu vor crede in Fiul tau, chiar din ucenicii Lui il vor parasi. Multi evrei il vor huli in toate veacurile. Pana la sfarsitul lumii va fi semn de impotrivire, caci multi nu vor crede si vor huli Crucea Fiului tau care este semnul ce va scoate sufletele din legaturile iadului. O, Fecioara Preacurata, sabie de amandoua partile ascutita va trece prin inima ta, cand vei vedea pe Hristos Fiul tau rastignit pe lemnul Crucii, cand il vei vedea gol, strapuns la maini si picioare si mort: atunci mare jale va cuprinde sufletul tau si ca o sabie ascutita vor trece prin inima ta toate aceste necazuri". Atunci raspunse si Preacurata Fecioara catre Simeon batranul: "Cum zici tu, batrane Simeoane, ca voi avea atatea suferinte? Caci eu cu bucurie L-am zamislit, cu bucurie L-am nascut, cu bucurie L-am hranit si cum voi avea eu asa grea suparare pentru aceasta bucurie mare a toata lumea?" Iar Simeon a grait iarasi catre dansa: "Destul iti este tie ca te chemi Maica a acestui Fiu, destul iti este ca te vei chema Imparateasa cerului si a pamantului si Maica lui Dumnezeu. Cand se vor implini aceste cuvinte pe care ti le-am spus eu, iti vei aduce aminte de mine si vei plange mult cu lacrimi, Fecioara, Sfanta Maica si Fecioara. Atunci se vor descoperi gandurile din inimile multor oameni, atunci se vor arata cei care vor tine si vor iubi pe Fiul tau, atunci se vor cunoaste cei care il vor uri pe El si pana la sfarsitul lumii se vor cunoaste cei care pentru dragostea Lui vor primi chinuri si pedepse, foame si sete, precum si cei ce se vor lepada de dansul". Dupa aceste cuvinte, batranul Simeon, impovarat de cei 360 de ani, repeta iarasi rugaciunea de la inceput: "Acum slobozeste pe robul Tau Stapane, dupa Cuvantul Tau in pace adica da-mi, Doamne, drumul sa ma duc in liniste in cealalta lume, caci Tu ai venit sa mantuiesti lumea caci vazura ochii mei mantuirea Ta". Acestea zicand, batranul Simeon a cazut si s-a risipit acolo in Biserica, iar osemintele lui au fost ingropate langa zidul bisericii din Ierusalim. Sfintele Carti ne spun ca, in vremea rastignirii Domnului Hristos, printre ceilalti morti care au inviat, a fost si acest batran Simeon, pe care l-au vazut multi din cetatea Ierusalimului, l-au sarutat si au vorbit cu el, s-au intalnit cu el pe strazile Ierusalimului, in acele zile triste. Acolo in biserica aceea din Ierusalim, in care a fost adus Domnul Hristos, scrie Luca evanghelistul in Evanghelia de astazi, era si o femeie ce se chema Ana, fata lui Fanuel din neamul lui Aser. Aceasta imbatranise in zile multe; caci petrecuse numai 7 ani cu barbatul sau, iar in vaduvie 84 de ani si nu lipsea din biserica niciodata. Postea si se ruga, slujind lui Dumnezeu ziua si noaptea. Aceasta femeie se afla acolo cand a luat Simeon pe Domnul Hristos in brate si a zis acele minunate cuvinte pe care le-au auzit toti cei ce asteptau sa auda ceva de mantuirea sufletului. Atunci a inceput si aceasta batrana sa spuna oamenilor cuvinte de lauda pentru Domnul Hristos, proorocind astfel: "Vedeti voi, oamenilor cati va aflati aici astazi, vedeti voi acest Prunc mititel, acesta a facut cerul si pamantul, acest Copil mic a facut toata lumea, acest Prunc mic a facut soarele, luna si stelele, acesta a facut ingerii si stihiile, acesta a zis si s-a facut apa pe care noi o bem si curge deasupra pamantului. Acesta a zis si s-au facut copacii, fiarele pamantului, pestii in mare, pasarile in vazduh, acestuia deci sa ne inchinam si noi. Pe acesta deci si noi sa-L preamarim ca pe un Dumnezeu adevarat ce este". Aceste cuvinte a grait Ana proorocita despre Domnul Hristos, in acele momente. Daca au facut si au implinit toate cum invata legea lui Moise, Sfanta Fecioara Maria cu Iosif s-au intors in Galileea, in cetatea Nazareth, iar Pruncul, adica Domnul Hristos, crestea si se intarea cu Duhul Sfant si se umplea de intelepciune, iar Darul lui Dumnezeu era peste Dansul. Acum sa scoatem si alte invataturi spre folosul sufletului nostru, din cinstita praznuire a zilei de astazi. Intai si intai, sa fim multumitori lui Dumnezeu pentru toate cate ne-a dat noua. Caci El, ca un Dumnezeu adevarat caruia i se inchina toate cate sunt in cer si pe pamant si dedesubtul pamantului, acum si-a plecat capul sa fie binecuvantat de mana preotului. Iata ce dar mare este preotia pe pamant. Acela caruia imparatii de la Persida i-au adus daruri la nasterea Lui ca unui imparat, acum aduce si El cu Maica Sa daruri preotului, doi porumbei. Spaimanteaza-te, omule, spaimanteaza-te si tu, suflete al meu, ca Dumnezeu pentru tine a saracit ca sa te imbogateasca si sa te mantuiasca. Pentru tine, suflete, a umblat smerit, bland, descult si sarac, ca sa te caute si sa te inalte la slava cea cereasca. Oare cu ce dragoste-i multumesti tu? Esti tu gata sa-I multumesti pentru tot binele pe care ti l-a dat? Ascultati acum ce inchipuiau cei doi pui de porumbel care au fost adusi ca dar preotului. Aceasta insemna cele doua firi ale lui Hristos; firea cea dumnezeiasca si cea omeneasca. Caci Domnul Hristos a fost om deplin si Dumnezeu deplin. Deci firea cea omeneasca, adica Trupul Sau, s-a rastignit, a suferit ca oricare trup pamantesc si a murit. Dar dumnezeirea a ramas sloboda de toate acestea, fara chinuri si fara dureri. De aceea preotul pe unul din acesti porumbei il injunghia, iar pe celalalt il slobozea de se ducea unde voia. Aceasta era partea dumnezeiasca sloboda, iar partea cea trupeasca, omeneasca, era injunghiata, adusa ca jertfa. O alta invatatura care era in legea veche si pe care o avem si noi, crestinii, este ca femeia dupa ce naste, pana la 40 de zile, sa nu se apropie de barbatul ei si sa nu intre in biserica, fiindca cele ce indraznesc sa calce aceste oranduieli fac mari pacate; deoarece copiii care se zamislesc din aceste femei se nasc orbi, miopi, rahitici, cu picioarele moi, cu nervi slabiti, cu sange stricat, cu bube si buboaie inveninate; iar in viata aceasta acei copii nu au nici o fericire. Sa-si aduca aminte fiecare femeie si barbatii chiar sa nu se lase ispititi de satana de a calca aceste oranduieli, fiindca ii va urmari blestemul dumnezeiesc si vor avea pagube de tot felul in viata aceasta, iar dincolo, chinurile vesnice. De aceea este bine ca in timpul acesta, precum si in timpul perioadei lunare a femeii, in duminici si sarbatori, barbatul sa aiba pat separat, precum si in posturi si sarbatori cand vor sa se impartaseasca. Aceasta masura de curatenie este pentru toti si vai de cei ce nu o respecta, fiindca vor plati cu varf si indesat chiar in viata aceasta, cheltuind cu copiii pe la doctori si umbland cu ei in brate din spital in spital ca sa-si vada neinfranarea si sa-si aduca aminte de pacatele lor. Iata ce mare invatatura ati putut afla astazi din Sfanta Evanghelie, din viata acestor sfinti mari. O alta invatatura foarte importanta luam de la batranul Simeon. Acest batran, desi era bland si sfant cu viata, totusi a cazut intr-o mare indoiala si necredinta; caci n-a crezut cuvintele Scripturii, Sfintei Carti, ca Fecioara va naste si iarasi va ramane fecioara. In pacatul acesta sunt cazuti toti sectantii, pentru ca au venit cu hule impotriva Sfintei Fecioare Maria, caci ei zic ca Fecioara a mai avut copii si ne compatimesc pe noi zicand ca ne rugam la o femeie care a murit ca orice femeie de rand. Vai lor, aceste hule grozave aduse Maicii Domnului, hule impotriva Duhului Sfant ii vor desparti pe vecii-vecilor de Fiul lui Dumnezeu si al Fecioarei Maria si nu se vor mantui fiindca pacatul acesta, sa stiti, nu se iarta, adica hula impotriva Duhului Sfant. De aceea, ei nu pot sa se intoarca la Dumnezeu fiindca sunt lepadati de Duhul Sfant, spre pierzarea lor. Cati nu incearca sa le spuna: "Vai, va rataciti, va duceti in iad", le arati bine din Biblie si ei o tin tot asa; nu sunt chemati, sunt lepadati, sunt lepadati pentru ca au hulit. Sa fim atenti si noi si nimeni sa nu se insele si sa nu plece urechea la ratacitii care hulesc pe Maica Domnului. Ce trebuie sa mai stim este ca batranul Simeon, de cand i-a spus Ingerul ca nu va muri pana cand nu va vedea cu ochii Fecioara si pruncul, era nelipsit de la biserica; acolo il astepta ca sa vina, in biserica lui Dumnezeu, nu in alta parte cum cred sectantii, ci in casa lui Dumnezeu, in biserica, acolo l-a astepta batranul atat vreme. El venea cu nadejdea ca intr-o buna zi se va arata aici, in biserica sfinteniei. Si iata ca dupa atata asteptare a aparut lumina mantuirii, a aparut Mantuitorul, Emanuel cel proorocit si Fecioara cea aleasa si sfanta care-L aduse la biserica. Aici a fost locul de intalnire a lui Simeon cu Dumnezeu Iisus Hristos si cu Maica lui Dumnezeu, Fecioara Maria. Aici in biserica se intalneste omul cu Dumnezeu. De aceea biserica se numeste casa lui Dumnezeu, iar Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca cine nu are Biserica de mama nu are pe Dumnezeu de tata. Ne dam noi seama ce inseamna ca Biserica sa ne fie mama? Cum suge pruncul la pieptul mamei sale ca sa se hraneasca si sa creasca, asa trebuie sa suga crestinul Harul ceresc, credinta, invatatura, Cuvantul lui Dumnezeu, ca sa se hraneasca si sa creasca si sa aiba si pe Dumnezeu de tata. Tocmai aceasta n-o fac sectantii; i-a despartit necuratul de mama, de cea mai scumpa fiinta mama. Iata cat de mult gresesc cei ce s-au lepadat de Sfanta Biserica; chiar si din crestinii nostri multi zic: de ce sa ma duc la biserica? Ce atata biserica mereu? Iata cei ce s-au lepadat de preotie si de toate sfintele taine cat de mult gresesc ca nu vin aici sa suga la pieptul mamei Sfintele Taine, Trupul si Sangele Domnului, sfinteniile care sunt in biserica, in casa lui Dumnezeu. Sfantul Simeon, daca a venit la biserica, s-a invrednicit a primi in brate pe Dumnezeu, pe Acela care a facut cerul si pamantul, pe Cel ce a zidit pe om cu mana, pe Cel ce a facut ingerii si toate cate se vad si nu se vad. Si noi avem fericirea aceasta mare sa-L purtam pe Domnul Hristos in inimile noastre, si noi suntem purtatori de Dumnezeu atunci cand ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, si asa face intotdeauna crestinul adevarat. Sfantul Ignatie Teoforul a fost intrebat de imparatul Traian de ce se numeste el "teofor" purtator de Dumnezeu. Si i-a raspuns Sfantul Ignatie: "Ma numesc teofor pentru ca port pe Dumnezeu in mine, asa dupa cum toti crestinii care s-au botezat si nu s-au lepadat si sunt impartasiti cu Trupul si Sangele lui Hristos poarta pe Dumnezeu in ei, in sufletul si trupul lor". Iata ce taina mare avem noi crestinii, cum ne indumnezeim trupul si sufletul nostru. Dar suntem pe pamant, nu pricepem, nu intelegem, nu simtim, nu ne dam seama ce mare har se revarsa peste noi. De aceea sa fim si noi demni de a purta cu dragoste, cu cinste si cu credinta pe Dumnezeu in inimile noastre, ca si batranul Simeon. Sa nu ne indoim niciodata de adevarurile scrise in Sfanta Scriptura, asa cum s-a indoit Simeon si cum s-au indoit si altii; acestea sa ne slujeasca noua de pilda, de invatatura, de aceea a fost asa si niciodata sa nu fim indoielnici, caci spune Sfantul Apostol Iacov: " ca barbatul indoielnic este nestatornic in toate caile sale". Omul indoielnic zice: oare exista sau nu exista Dumnezeu? Oare exista iad sau nu? Un astfel de om este ca un orb, pe care-l poarta satana cum vrea, caci el nu crede cu fermitate, cu tarie in existenta lui Dumnezeu si a lucrurilor nevazute. De aceea satana il duce unde vrea, caci de la necredinta pleaca tot raul in lume. Omul care nu se teme de Dumnezeu e in stare sa faca orice pacat; si vai, ce pacate mari si grele se fac astazi pe pamant, pacate grozave! Auziti, mama sa-si omoare copilul cu ciocanul ca sa fie barbatul de al doilea cu ea si sa traiasca cu ea, sa nu plece barbatul pe care l-a gasit. L-a omorat inainte de a merge la scoala si l-a ingropat in gradina si nu s-a stiut mult timp, ca asa ii spusese barbatul: nu te tin, nu stau cu tine daca nu-i faci ce i-oi face copilului. Daca l-a omorat si l-a ingropat in gradina, au trecut ani si nu s-a stiut pana la vremea cand trebuia sa-l ia in armata, iar atunci s-a descoperit, caci a venit ordinul de chemare sa intre in armata. Si au cercetat indeaproape lucrurile, i-au luat la cercetare si au trebuit sa spuna tot. Au aratat cum au facut de l-au omorat, cum i-au dat cu ciocanul in cap, cum s-a chinuit, si l-au intrebat si pe el: dar tu ai dat in el? Am dat si eu cateva picioare. Vai, ce rautate pe pamant si cate sunt pe care noi nu le stim, doar Dumnezeu le stie. De cine sa se teama daca nu au pe Dumnezeu? Daca nu se teme omul de Dumnezeu, toate relele le poate face. De aceea vedem atatea rele pentru ca oamenii nu-l mai au pe Dumnezeu. Iata de ce sunt atatea crime, atatea rautati si dusmanii, atata inselatorie si minciuna, atata mandrie si rautate, invidie si lacomie. Caci unde nu este frica lui Dumnezeu, oamenii se indobitocesc; dar ce sa zic? Care dobitoace, care fiare salbatice fac asemenea pacate, asemenea rele, sa-si omoare puii? Din contra, te rupe daca te duci sa iei unul din puii ei. Iata ca omul a intrecut orice fiara cu rautatea si ajunge ca demonii, si va trai pe pamant ca in iad daca nu se intoarce la Dumnezeu. Sa punem la suflet cele ce am auzit si sa scriem pe tablita inimii noastre aceste sfinte invataturi pe care le-am ascultat astazi la praznicul Intampinarii Domnului nostru Iisus Hristos. Rugaciune Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu si al Fecioarei Maria, invredniceste-ne si pe noi ca sa te primim, prin Sfanta Taina a Impartasaniei, in bratele sufletului nostru si slobozeste-ne de toate pacatele pe care le-am facut cu voie si fara voie, ca sa fim si noi ai Tai pe vecii vecilor. Amin.