PREDICĂ LA DUMINICA A II-A DIN POST

PREDICĂ LA DUMINICA A II-A DIN POST

Duminica Sfântului Grigorie Palama


Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! (Marcu II, 5)

Fraţi creştini,

După cum observăm din Sfânta Evanghelie de astăzi,dacă pe faţa pământului există fel de fel de suferinţe,boli şi necazuri,cauza este numai păcatul.Omenirea este slăbănogită de o mulţime de păcate întocmai ca bietul slăbănog din Evanghelia de astăzi.Cei mai mulţi oameni nu s-au spovedit din copilărie,iar alţii nu s-au spovedit niciodată cum trebuie şi astfel nu au primit iertare.
Slăbănogul de care ne-a vorbit Sfânta Evanghelie,îndată după ce a primit iertarea păcatelor de la Domnul Hristos, a luat şi putere tămăduitoare, deoarece vedem că s-a întărit, luându-şi patul în spate şi mergând vesel la casa sa.Creştinii noştri nu cunosc greutatea păcatului,nu ştiu cum să se spovedească şi nici nu ştiu cât de importantă şi necesară este taina mărturisirii sau spovedaniei, cum îi mai zicem.Iată de ce oamenii împlinesc taina spovedaniei formal şi nu fac pocăinţă adevărată pentru iertarea păcatelor.
Sunt unii care trăiesc în vrajbă cu vecinii,fraţii,cunoscuţii,cumnaţii,sunt deci oameni cărora le place cearta şi gâlceava.Când se apropie timpul de spovedanie şi de împărtăşanie,caută să se împace,însă după ce a trecut puţin timp de la împărtăşanie,iarăşi caută râcă şi duşmănie,şi aşa o ţin multă vreme.Toţi aceştia să nu creadă că-L înşeală pe Dumnezeu.O mare pedeapsă îi aşteaptă chiar aici,căci primesc foc în gura lor la împărtăşanie şi nu vor scăpa nici de dreapta judecată a lui Dumnezeu.
Dacă omul nu caută pacea şi sfinţenia,nu se mântuieşte.De aceea zice Mântuitorul:,,De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor,nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre?.Iată condiţia iertării păcatelor.Nu putem trece peste aceste cuvinte ale Mântuitorului;nu putem închide ochii să nu vedem cu ce fel de legături ne-a legat,ca să putem primi iertarea păcatelor,aceasta făcându-se fie prin taina sfintei spovedanii,fie prin rugăciunile şi faptele bune ale noastre pe care le facem.
Toată strădania demonilor este însă parcă îndreptată împotriva noastră,ca să nu fim nici unul scutiţi de a nu cădea în acest păcat de învrăjbire, de mânie şi ceartă cu cineva.Parcă mai mult ca oricând aceste răutăţi s-au înmulţit.E frecventă duşmănia dintre părinţi şi copii, dintre fraţi şi rudenii,dintre soţi şi,nu mai vorbim,dintre vecini şi străini.Trebuie să ştim că, oricât de mare ar fi paguba materială pe care ne-o fac cei care ne duşmănesc,nu există iertare nici chiar la spovedanie,dacă nu îi iertăm din toată inima.
Pentru aceea,frate şi soră,dacă ai vrajbă cu cineva,întâi să te împaci imediat,că altfel nici o rugăciune sau faptă bună,sau vreun prinos adus la altar nu e primit înaintea lui Dumnezeu;nu te poţi împărtăşi cu Sfintele Taine şi nici rugăciunea Tatăl nostru n-ai s-o poţi spune,căci atunci când zici:,,şi ne iartă nouă precum şi noi iertăm greşiţilor noştri,îţi ceri singur osânda de la Dumnezeu,fiindcă ceri să-ţi ierte precum şi tu ierţi,iar dacă tu nu ierţi şi ţii duşmănie,ură,nici Dumnezeu nu te va ierta.Domnul zice să iertăm de 70 de ori câte 7 într-o zi celor ce ne greşesc.Aceasta înseamnă să iertăm la infinit,aşa cum Dumnezeu ne iartă nouă când ne întoarcem cu adevărată căinţă şi hotărâre de a nu mai greşi.Suntem datori şi noi să iertăm la infinit tuturor acelora care ne greşesc şi mai ales atunci când ei vin sinceri şi cu durere în suflet şi ne cer iertare.Dacă ei nu înţeleg că atunci când ne greşesc trebuie să vină cu părere de rău să ne ceară iertare,noi,care suntem creştini şi cunoaştem mai mult, trebuie totuşi să-i iertăm din toată inima,căci ei nu ştiu ce fac;nu numai să-i iertăm,dar noi să le cerem lor iertare,că în felul acesta ei se umilesc şi se îmblânzesc.
Dacă ei nu înţeleg lucrul acesta şi ne iau în râs sau, şi mai rău ne tulbură,deşi ei sunt vinovaţi,datoria noastră de buni creştini cere ca noi să le facem bine şi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea şi îndreptarea lor,că iarăşi zice Domnul:,,Să iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi să faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi!.Însuşi Mântuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce,zicând:,,Părintele Meu,iartă-le lor că nu ştiu ce fac!.Dacă vom ţine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mântuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu .
Dumnezeu nu ne dă iertarea direct,ci prin Taina Sfintei Spovedanii,pe care trebuie s-o facem sub epitrahil,înaintea unui preot duhovnic.Această Sfântă Taină a fost mai înainte proorocită de Duhul Sfânt prin unii prooroci ai Vechiului Testament .Iată ce spune Dumnezeu prin proorocul Ezechiel:,,Spune-le pe viaţa mea,zice Domnul Dumnezeu,că nu voiesc moartea păcătosului,ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă,întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea,pentru ce vreţi să muriţi în păcat,voi,casa lui Israel,voi,creştinilor?
Prin proorocul Osia,zice:Întoarce-te,Israele,la Domnul Dumnezeul tău,căci ai căzut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de căinţă şi întoarce-te la Domnul.De vom citi psalmii lui David, vom vedea că acolo se vorbeşte de iertare prin pocăinţă şi pocăinţa constă în întoarcerea la Domnul Hristos şi la învăţătura Evangheliei Sale;întoarcerea de la calea rea la cea bună, adică pe calea Bisericii.
Pocăinţa constă în a fugi de calea cea largă a desfătărilor şi a umbla pe calea cea strâmtă şi necăjită Pocăinţa constă în părerea de rău şi căinţa pentru păcatele făcute, hotărându-te să nu mai faci.Pocăinţa constă în mărturisirea păcatelor la preot,aşa cum vedem în Sfânta Scriptură,că după ce a înviat din mormânt,Domnul Hristos a venit în mijlocul ucenicilor şi le-a zis:"Luaţi Duh Sfânt,cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine,ţinute vor fi.Pilde de iertare a păcatelor prin spovedanie la preot,avem destule în Sfânta Scriptură spre exemplu:întoarcerea fiului risipitor sau neosândirea femeii care a fost prinsă în preacurvie.
Mai pe scurt,Domnul Hristos spune că a venit să caute oaia cea rătăcită,a venit să mântuiască pe cei păcătoşi care se pocăiesc,că nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor,ci cei bolnavi.Tot un fel de spovedanie e şi trimiterea celor 10 leproşi,pe care i-a vindecat,să se arate preoţilor.Sfântul Ioan Botezătorul,înainte de a boteza în apa Iordanului,îi punea pe cei care veneau să-şi mărturisească păcatele,adică îi spovedea.
Mai înainte,în Legea Veche, până la marii prooroci inspiraţi de Dumnezeu ca să vorbească despre pocăinţă şi iertarea păcatelor,în Legea lui Moise nu exista pocăinţă,ci răzbunare împotriva păcătosului.Căci aşa scria în Legea lui Moise:,,moarte pentru moarte,şi chiar de la altar să fie scos ucigaşul şi să fie omorât.Viaţă pentru viaţă,ochi pentru ochi,dinte pentru dinte şi aşa mai departe.Cine muncea sâmbăta,spre exemplu,chiar dacă promitea că nu mai face,nu era iertat.Dacă desfrâna cineva,fără discuţie trebuia omorât.Aşa era de aspră Legea cea veche a lui Moise.
În legea cea nouă a lui Hristos,a Evangheliei,totul e schimbat.Dumnezeu a trimis pe Ioan Botezătorul mai înainte,ca să strige:,,Pocăiţi-vă,că s-a apropiat împărăţia cerurilor,faceţi roade vrednice de pocăinţă!Cu toate că idealul credinţei noastre creştine este ca nimeni să nu păcătuiască,omul este însă neputincios şi foarte lesne se lasă amăgit de vrăjmaşii mântuirii sufletului,care sunt:trupul,lumea şi diavolul.De aceea a lăsat Domnul Hristos această poruncă a mărturisirii păcatelor.
Spovedania se face la reprezentanţii lui Hristos,la ucenicii Lui,care sunt preoţii şi arhiereii.Creştinii ortodocşi trebuie să se spovedească la arhiereii şi preoţii duhovnici care au acest dar.Ereticii şi mulţi necredincioşi plini de mândrie se ridică împotriva spovedaniei susţinând mărturisirea directă,lui Dumnezeu,motivând că preotul duhovnic este şi el un om păcătos.La alţii intervine sentimentul ruşinii şi-l evită pe preotul duhovnic,iar unii judecă uşor,susţinând că nu au păcate grele.
Oamenii pătimaşi întotdeauna au iubit întunericul nopţii,ca la adăpostul întunericului să poată săvârşi fărădelegea fără grijă că-i poate vedea cineva.Aceştia sunt la fel ca fiarele sălbatice,care după ce se înnoptează pleacă să prădeze,iar când se luminează de ziuă se retrag în culcuşurile lor.Aşa şi cu oamenii pătimaşi:nu suferă Evanghelia,lumina credinţei,învăţătura sănătoasă,ci stau în întunericul păcatelor.Noi,oamenii,trăind în această viaţă,nu se poate să nu greşim cu ceva;dacă nu înaintea oamenilor,înaintea lui Dumnezeu sigur suntem plini de păcate.Cine zice că nu are păcate face un îndoit păcat,căci îl face pe Dumnezeu mincinos,fiindcă numai El este fără păcat.
A mărturisi,a spovedi păcatele,este o virtute,o biruinţă a omului împotriva eu-lui său,împotriva mândriei care este de la diavolul;este una din marile virtuţi ale faptelor bune. În clipa când ai primit iertare sub epitrahil de la preot,păcatele spuse cu căinţă,cu lacrimi, se şterg din catastifele demonilor.Dacă nu spui unul din păcate,dintr-un oarecare motiv,ţi se dublează şi celelalte şi te faci mai rău ca la început;ori le spui pe toate,ori mai bine nu te spovedi de formă. De aceea preotul duhovnic este dator să amintească omului care a venit la spovedanie cuvintele sfinţilor părinţi din molitfelnice:,,Iată, fiule Hristos este de faţă, nevăzut,primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina ca să ascunzi de mine vreun păcat,ci fără sfială spune toate câte ai făcut ca să primeşti iertare de la Domnul.Iată,şi sfânta lui icoană este înaintea noastră,iar eu sunt numai un martor ca să spun înaintea Lui toate câte mi-ai mărturisit,iar de vei ascunde de mine ceva,să şti că toate păcatele îndoite le vei avea.Ia seama,aşadar,să nu te întorci de la doctor nevindecat.
Ca dovadă că sunt adevărate aceste cuvinte,ascultaţi ce a văzut ucenicul unui duhovnic de la o mănăstire când a venit o femeie să se spovedească.Această femeie se mai spovedise şi la alţi duhovnici,dar la nici unul nu îndrăznea,de ruşine,să spună un păcat mare pe care-l avea. Venind şi la duhovnicul acestei mănăstiri,în momentul spovedaniei,ucenicul acestuia,care era cu treburi prin altar,s-a uitat fără să vrea spre locul unde spovedea duhovnicul şi a observat că femeia care se spovedea sta cu gura deschisă,iar din aceasta voia să iasă un şarpe mare.Ieşea puţin,apoi se trăgea înapoi,iar jos în faţa ei era o grămadă de şerpi mai mici.Pe când preotul duhovnic îi da dezlegare,a văzut ucenicul cum şarpele cel mare s-a tras înapoi;atunci şi ceilalţi şerpi de jos au intrat unul câte unul pe gura femeii înapoi.După ce a plecat femeia,
ucenicul a spus duhovnicului cele ce a văzut,iar acesta l-a trimis după ea ca s-o întoarcă.
Ducându-se,ucenicul a găsit-o pe drum moartă.Iată deci că prin acest păcat al minciunii faţă de Dumnezeu şi-a primit pedeapsa pierzându-se şi vremelnic şi veşnic.
Vrăjmaşul diavol învaţă pe oameni să nu-şi mărturisească păcatele lor înaintea preotului. Aşa i-a învăţat şi pe primii oameni,Adam şi Eva,să păcătuiască,să mănânce din pomul oprit. Căzând în păcat, Adam şi Eva au fost constrânşi a-L minţi pe Dumnezeu.Iată ce zice Sfânta Scriptură:,,Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin rai,Adam şi femeia lui s-au ascuns de la faţa Domnului!.Dovedit că a mâncat din pomul oprit,şi astfel cunoscând că este gol,Adam a dat vina pe femeie,iar femeia pe şarpe.Domnul Dumnezeu a aruncat blestemul asupra şarpelui,iar femeii i-a zis:,,Voi înmulţi mereu necazurile tale,mai ales în vremea naşterii;în dureri vei naşte copii,atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni.Lui Adam i-a zis:,,Pentru că ai ascultat de femeia ta şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci,blestemat va fi pământul pentru tine... În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta până când te vei întoarce în pământul din care ai fost luat,căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce.
Iată,fraţi creştini,primul blestem aruncat de Dumnezeu asupra lumii.Observăm că Dumnezeu a plecat cu blestemul de la cel care a fost pricina păcatului,de la şarpe.Pe şarpe l-a blestemat întâi,apoi a trecut la femeie,iar apoi la Adam,ca să ne înveţe că mai mare păcat are cel care face pe altul să păcătuiască.Diavolul,după ce-i învaţă pe oameni să păcătuiască,nu-i lasă să se spovedească cum trebuie.La spovedanie fiecare pârăşte pe celălalt:soţia pe bărbat,bărbatul spune că femeia l-a făcut să zică,părinţii pe copii şi aşa mai departe.
Cu acestea nu facem nimic,iar blestemul nu-l curmăm de la noi decât printr-o spovedanie sinceră,cu căinţă,fără ocol.De aceea creştinul este dator să facă trei feluri de mărturisiri ale păcatelor în viaţa lor.Mai întâi trebuie a ne mărturisi vina păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu,direct prin rugăciunile ce trebuie să ni le facem zilnic,prin psalmul 50,unde se aminteşte de păcat,psalmii 3 şi 87,precum şi alte rugăciuni.A doua mărturisire trebuie făcută către oamenii din jurul nostru;adică să nu le spunem niciodată că suntem buni sau drepţi,ci mari ticăloşi în faţa lui Dumnezeu,căci de aceea zice apostolul Iacov:,,Mărturisiţi-vă unii altora păcatele,plângeţi-vă păcatele unii altora!.A treia mărturisire a păcatelor trebuie făcută către episcopi sau preoţii duhovnici,păstrătorii cheilor împărăţiei cerurilor,
reprezentanţii autorizaţi ai lui Hristos pe pământ.
Aceste porunci,ca şi toate celelalte,nu sunt grele de împlinit Dar,cum am spus, diavolul stă de capul omului,îndemnându-l să nu-şi mărturisească păcatele niciodată,iar dacă o face, să o facă incomplet.Îl îndeamnă pe om să facă păcate multe şi cu neruşinare.Când merge să le spovedească îi dă ruşine să nu le poate spune.De aceea aceşti oameni se aseamănă cu unii care oricât ar sta pe fundul apei nu simt greutatea noianului de apă ce stă deasupra lor;dacă sunt scoşi pe uscat şi le pui 50-60 kg de apă în spate nu pot suferi povara.
Aşa sunt aceştia care sunt cufundaţi în adâncul fărădelegilor.Ei nu simt greutatea păcatelor,dar când se întorc la Domnul Hristos cu inimă smerită şi fac un păcat cât de mic,îi mustră conştiinţa şi nu pot suferi până când nu se spovedesc la preot.Pe mulţi,din cauza ruşinii de a mărturisi păcatele la preot, i-a apucat moartea în păcate grele iar acum se află în temniţele iadului,în focul veşnic,în chinuri.Acolo au văzut ei paguba nemărturisirii păcatelor şi acolo strigă cu ţipete mari,ca bogatul din Evanghelie,dar e prea târziu.
Noi,care vrem să ne mântuim din văpaia focului veşnic,să lăsăm ruşinea la o parte, fraţilor,şi să alergăm după iertarea păcatelor până nu ne mutăm din viaţa aceasta trecătoare, căci nu ştim ziua şi ceasul când ne va chema Domnul.Nu se poate pocăinţă fără mărturisire şi fapte bune şi nici spovedanie fără pocăinţă şi fapte bune;căci toate acestea trei sunt legate între ele.
Sectanţii şi mulţi creştini neştiutori fac puţină pocăinţă,ţinând post,fac rugăciuni, mai fac milostenii,dar nu vor să se spovedească la preot.De aceea pierd şi osteneala postului şi a faptelor bune pe care le-au făcut.Poate omul să-şi dea viaţa averea de pomană,să facă toate faptele bune posibile,dacă nu se spovedeşte la preotul duhovnic,tot în iad se duce,cu toate faptele lui bune.Aşa înţeleg sectanţii,rătăciţi,cei care s-au despărţit de biserică şi de preot,că e suficient să aibă credinţă şi nu le trebuie preot şi nici spovedanie.
Unii creştini se spovedesc mai rar,alţii mai des,dar preoţii nu le dau canon pentru păcatele lor şi nici ei nu fac nici un fel de pocăinţă.Nu postesc,nu se roagă,nu fac milostenii,fiind şi ei tot în pericol sufletesc.De aceea vin peste ei canoane de ispăşire a păcatelor în diferite chipuri,canoane de la Dumnezeu.Aceste canoane constă în mari supărări, în boli,închisori,pagubă,moarte în familie şi fel de fel de suferinţe.Nimeni să nu se înşele că dacă a făcut păcate şi nu le-a spovedit va putea fi iertat,făcând fapte bune sau plătind slujbe pentru ele.Ascultaţi dintr-o carte veche a Bisericii un astfel de caz.
O femeie făcuse un păcat de moarte şi nu îndrăznea de ruşine,să-l mărturisească.Făcea însă fapte bune,mereu,ca:milostenii,postea,se ruga,priveghea,se spovedea de celelalte păcate şi se împărtăşea cu Sfintele Taine,rugându-se lui Dumnezeu cu lacrimi ca să-i ierte păcatul cel mare pe care-l făcuse şi-l ţinea ascuns.Iată că a căzut într-o boală grea şi nici atunci nu şi-a mărturisit păcatul cel mare,ci plângând s-a împărtăşit cu dumnezeieştile taine şi aşa a murit.
După multe zile,o fată a ei se ruga cu credinţă în cameră şi deodată a simţit un miros nespus de greu şi nu ştia de unde vine.Privind într-o parte a camerei,vede stând deasupra patului o umbră urâtă şi înfricoşată Ea a căzut jos şi a început să strige pe Dumnezeu şi Maica Domnului în ajutor.Atunci i-a venit glas de la acea umbră, zicându-i:,,Nu te teme,fiica mea, eu sunt nenorocita ta mamă.Fata îi spune:,,Cum este cu putinţă, maica mea,să vii cu acest miros atât de urât,tu care erai atât de bună şi plină de fapte frumoase.Ea a răspuns:,,Adu-ţi aminte,fiica mea,că ţi-am spus eu odată că am făcut un păcat mare,de moarte,şi nu l-am spovedit la preot fiindu-mi ruşine;pentru acest păcat mă chinuiesc nespus de mult!?
"Dar celelalte fapte bune zise fata nu ţi-au folosit,mamă?,,Nu mi-au folosit cu nimic răspunse femeia pentru că eu am ascuns păcatul.Fata îi zise:,,Dar acum pot să te ajut eu cu slujbe,sărindare,liturghii şi milostenii,ca să capeţi iertare mamă? Aceasta îi răspunse:,,Nu mai este pocăinţă în iad,fiica mea;cât am avut vreme nu m-am îndreptat,iar acum nu-mi mai foloseşte la nimic.Îndată ce m-am despărţit de trup m-au răpit viclenii diavoli şi m-au dus la judecata lui Hristos unde mi s-a spus cu glas înfricoşat,de tunet:Du-te de la Mine,blestemato,în gheena cea nesfârşită.Deodată m-am pomenit în fundul iadului.Aşadar,nu mai este milă pentru mine;ci doar am fost slobozită ca să-ţi spun ţie să propovăduieşti la toţi şi să nu mai păcătuiască şi alţii ca mine.Spune şi fratelui tău să-şi îndrepte viaţa,să se lase de toate împodobirile lumeşti,să nu se mai ducă la distracţii, căci aici în iad sunt multe femei şi mulţi oameni care se chinuiesc pentru multe păcate de acestea?.
Fata a întrebat-o mai departe şi altele,dar ea nu i-a mai spus nimic,spunându-i că nu are voie să-i zică mai multe.S-a stins apoi ca fumul şi a rămas în urma ei un miros atât de greu,încât nimeni nu mai putea intra în camera aceea.A trebuit să-şi facă patul în altă parte, unde a zăcut bolnavă multe zile de frica acestei vedeniiA chemat apoi duhovnicul şi i-a spus toate câte a văzut şi le-au şi scris într-o carte,ca să citească toţi şi nimeni să nu se mai înşele şi din cauza ruşinii să nu se spovedească.
Din Sfânta Scriptură vom aduce câteva mărturii,care ne arată cum trebuie să fie spovedania noastră.Ne vom referi la doi apostoli dintre cei 12:Iuda care l-a vândut pe Domnul pe 30 de arginţi şi Petru care s-a lepădat de El de trei ori.Petru a primit iertare şi s-a făcut iarăşi prieten al lui Hristos,iar Iuda a rămas neiertat şi s-a spânzurat,lăsându-şi ticălosul trup atârnat de o cracă, iar sufletul în chinuri veşnice căzând în deznădejde.Pentru ce a rămas Iuda neiertat? Ce trebuia să facă? Trebuia oare să-şi spovedească greşeala? Da,dar a mărturisit-o şi pe faţă a spus:,,Am greşit vânzând sânge nevinovat!Pe lângă aceasta,a întors înapoi şi cei 30 de arginţi,pe care i-a aruncat în templu în faţa arhiereului.Atunci ce n-a făcut Iuda ca să fie iertat de Domnul?El n-a făcut pocăinţă,fraţi creştini,pocăinţa adevărată,nu s-a căit înaintea Domnului,n-a plâns cu lacrimi păcatul ci a căzut în deznădejde. El a dat vorbe şi bani,aşa cum majoritatea creştinilor noştri se spovedesc numai cu gura, spunând fel de fel ,dar numai adevăratele lor păcate nu le spun înaintea duhovnicului. Pălăvrăgesc fel de fel,mai ales femeile,şi socotesc că dacă plătesc cu bani la spovedanie va veni şi iertarea de la Dumnezeu.
Nimeni să nu se înşele, că fără spovedanie curată şi dreaptă înaintea duhovnicului, nu este mântuire.Străină şi mincinoasă a fost spovedania lui Iuda;adevărata mărturisire a fost a lui Petru,care după ce şi-a cunoscut greşeala,a ieşit din casa lui Caiafa unde se lepădase de trei ori de Hristos şi a plâns cu lacrimi amare.
Deci,frate creştine,când vrei să te mărturiseşti,părăseşte şi tu casa cea blestemată unde pentru dragostea unei femei blestemate te-ai lepădat de Dumnezeu;pleacă definitiv din casa ei, nu numai cu trupul,ci şi cu inima şi cu mintea.Fugi afară,desparte-te de obiceiurile cele rele,de prietenii cei răi,de calea pierzării în care ai petrecut şi te-ai dezmierdat;căci Petru i-a părăsit pe toţi,a rămas singur,s-a cutremurat,a plâns şi,frângându-şi inima,cu căinţă mare s-a rugat la Domnul de iertare.Retrage-te şi tu, frate creştine,un ceas la o parte,înlătură toate grijile lumeşti,adună-ţi gândurile,roagă-te lui Dumnezeu să te lumineze şi, amintindu-ţi toate păcatele,scrie-le pe hârtie,după cum ne învaţă Sfântul Ioan Scărarul. Ucenicii lui ţineau totdeauna la ei câte o mică cărticică unde însemnau toate gândurile,nu numai păcatele pe care le spovedeau la duhovnic.
Gândeşte-te cu de-amănuntul ce păcate ai făcut cu mintea,cu cuvântul,cu fapta,faţă de Dumnezeu,faţă de aproapele,faţă de tine însuţi.De ai vreun vrăjmaş,iartă-l din tot sufletul, de ai în casă vreun lucru străin,întoarce-l înapoi,de te-ai atins de cinstea cuiva,cere iertare,înduioşează-te,umileşte-te,suspină şi plângi cu amar,iar pentru toate păcatele ceartă-te pe tine însuţi,hotărându-te cu multă statornicie să nu le mai faci niciodată.Cu inimă zdrobită şi umilinţă mergi către duhovnic şi mărturiseşte-te Mergând la duhovnic,să nu duci, ca Iuda,vorbe şi bani,ci,ca Petru,fapte şi lacrimi.
Spovedania să fie întâi fără ruşine şi în al doilea rând fără scuze şi acuzări.Să nu facem ca Adam care zicea că Eva l-a îndemnat,aceasta a aruncat pe şarpe şi aşa cu toţii sau osândit.Cine ascunde păcatele sale, zice duhul prin gura lui Solomon, nu va câştiga nici un bine,ci va fi ca un netrebnic înaintea lui Dumnezeu,căci păcatul ascuns este ca o rană ce putrezeşte şi rămâne fără leac dacă nu o cunoaşte doctorul.Să facem ca David,care nu s-a ruşinat,ci mărturisind Domnului păcatul zicea: ,,Am arătat fărădelegea mea Domnului şi păcatul meu nu l-am ascuns! (Psalmul 31).
Este dator omul care se spovedeşte să-şi amintească şi de câte ori a păcătuit, mai ales în ceea ce priveşte păcatele grele.De pildă: ,,Câţi copii sunt fără cununie religioasă,câte avorturi,când ai păcătuit,în posturi sau sărbători;păcatele sunt unele mai grele şi altele mai uşoare.Cel care păcătuieşte cu femeia nemăritată face desfrânare,iar cel ce păcătuieşte cu femeie măritată,face păcatul preacurviei.Trebuie să spui în ce loc ai făcut păcatul,în ascuns sau la arătare;pentru că toate acestea îngreunează sau micşorează păcatul.
Iată un exemplu de păcat:am furat,părinte.Una este însă a fura un ou şi alta este a fura un bou,cum spune vorba bătrânească.Una este a fura de la bogat şi din cauza lipsei tale şi alta este a fura de la văduvă,de la orfani,lăsându-i cu lacrimile pe obraz.În ce priveşte acest păcat,trebuie precizat un lucru:nu ai iertare de te-ai spovedit la toţi arhiereii până nu dai înapoi în vreun chip oarecare ceea ce ai furat.Chiar dacă nu mai trăiesc persoanele acelea, să le dai la săraci,la văduve,la orfani,la necăjiţi.
Un alt exemplu:părinte,am minţit.Dar şi minciuna îmbracă mai multe aspecte:de pildă când, un beţiv ţi-a cerut bani pentru băutură şi cunoşti acest lucru,mai bine este să spui că nu ai, căci nu faci un păcat.Dar în nici un caz să nu te faci martor mincinos,să nu bagi pe cineva la închisoare,să nu spui minciuni despre o familie,să nu vorbeşti pe cineva de rău şi aşa mai departe,căci acestea sunt păcate care apasă sufletul şi nu vei scăpa de osânda lui Dumnezeu dacă nu le spovedeşti cum trebuie.La ieşirea sufletului va fi vai şi amar,că de aceea trag unii câte o săptămână ca boii la jug şi nu le iese sufletul din cauza acestor păcate grele, minciuni,pârâciuni,răutăţi.Adevărul trebuie să iasă la iveală din toate păcatele,acestea trebuie să le ştie duhovnicul,nu vorbe goale cu care să-l oboseşti în zadar.Persoana care vrea să se spovedească să o facă cu smerenie,să-şi cunoască păcatul,să se aşeze în genunchi înaintea duhovnicului pe care l-a ales şi,cu capul plecat,să facă mărturisire completă Este bine să căutaţi duhovnici iscusiţi,că şi aceştia sunt ca doctorii, unii mai cunoscători,alţii mai puţin cunoscători,iar alţii fac pe cunoscătorii şi dau un tratament greşit.
Mulţi creştini m-au întrebat dacă e bine sau nu să schimbe duhovnicul.Ascultaţi cu luare aminte,ca să nu vă mai încurcaţi în această problemă.Într-adevăr,nu este bine să se schimbe duhovnicul,ci e bine să ştie un preot duhovnic toate păcatele tale.Dacă schimbi duhovnicul că nu ţi-a împlinit voile tale,adică te-a oprit de la împărtăşit,sau spui unele păcate la unul şi altele la altul,cu gând să te dezlege la împărtăşit,e o mare greşeală.
Se admite schimbarea duhovnicului atunci când nu ai fost mulţumit, că nu ţi-a dat canon, sau nu te-a ascultat cu răbdare ca să-i spui toate păcatele.Tot aşa să fugi de preotul care a fost caterisit sau,şi mai grav,să fugi de preotul care are diferite obiceiuri rele,îndrăznind la glume necuviincioase,dovedind astfel că este un om neserios şi fără frică de Dumnezeu.E bine să te depărtezi şi să atenţionezi şi pe alţii spre a nu cădea în astfel de ispite.
Fiecare să-şi cerceteze conştiinţa sa şi să se apropie cu curaj,cu credinţă tare de scaunul de spovedanie,cu hârtiuţa cu păcatele scrise,începând cu cele mai grele.Mărturisirea să fie făcută cu smerenie,cu lacrimi dacă se poate.Iată care este spovedania cea adevărată.
Întâi,caută să te împaci cu toţi cei pe care i-ai supărat sau ai vreo supărare din partea lor.
Al doilea: cercetează-ţi păcatele prin rugăciune şi pregăteşte-te să le pui pe hârtie.
Al treilea: caută duhovnic care să ştie vindeca rănile păcatelor;duhovnicul trebuie să vindece pe cel bolnav,nu să-l omoare,să rânduiască canon după starea materială a persoanelor, după funcţia pe care o îndeplinesc, după păcatele lor.Celui bogat să-i dea milostenii,celui sărac metanii,celui sănătos şi voinic post,celui slab şi neputincios rugăciuni.
Al patrulea:mărturiseşte după hârtiuţă cu smerenie păcatele sub epitrahil,fără să spui vorbe fără rost.
Al cincilea: mai înainte de a începe să citeşti păcatele, zi aceste cuvinte cu lacrimi:
,,Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu,a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor,înaintea sfinţiei voastre,cinstite părinte,că am păcătuit cu mintea,cu gândul,cu ochii,cu urechile,cu picioarele,cu mâinile şi cu toate simţurile mele trupeşti şi sufleteşti,noaptea şi ziua de faţă şi în ascuns,împotriva cerului şi a pământului,împotriva aproapelui,am făcut cu voie şi fără de voie şi începi astfel să-ţi citeşti păcatele după hârtie.
După ce v-aţi spovedit, aveţi grijă să împliniţi canonul şi să-l primiţi cu dragoste şi bucurie, nu cu neplăcere şi silă. Nimeni să nu se întristeze dacă este oprit de la Sfânta Taină pentru o vreme, crezând că nu se mântuieşte. Dacă se află sub canon şi-l apucă astfel moartea, dar n-a mai săvârşit păcate de moarte, mila lui Dumnezeu îl primeşte şi se mântuieşte. Păcatul, odată mărturisit, a fost iertat de Dumnezeu prin gura preotului care zice:
,,Să te ierte pe tine,fiule sau fiică duhovnicească,Dumnezeu de toate păcatele şi fărădelegile tale.?Să ţinem seama că această taină este atât de importantă pentru că ţine al doilea loc după botez.Cel care se spovedeşte cum trebuie este ca şi când s-a botezat din nou. Dacă nu te păzeşti de păcatele de moarte,de cele strigătoare la cer,sau împotriva Duhului Sfânt,te asemeni cu un pom care-şi dezbracă haina cea frumoasă şi o aruncă la gunoi.Cei care fac cu ştiinţă păcate mari ca:preacurvia,desfrânarea,avorturile,mergerea la vrăjitoare,cei ce se leapădă de ortodoxie şi se fac sectanţi,se leapădă de Dumnezeu şi alte păcate asemănătoare să se aştepte că le va veni pedeapsă dumnezeiască în vreun chip oarecare încă în lumea aceasta,chiar dacă va fi mai târziu:adică boli grele,suferinţe,pagube,închisoare,moarte.
Aceştia să-i mulţumească lui Dumnezeu că nu i-a lepădat,ci vrea să-i cureţe prin suferinţă ca să fie buni pentru grădinile raiului celui curat.Căci pe cei pe care nu îi ceartă Domnul pe aici,îi păstrează ca pe nişte uscături pentru focul veşnic al iadului. De aceea e bine să frecăm mereu rugina păcatelor de pe cazanul sufletului şi al trupului nostru prin pocăinţă,fraţi creştini.Să frecăm până se ia toată rugina,căci omul,când păcătuieşte, rugineşte,cocleşte şi într-un astfel de vas nu se poate pune ceva curat.
Nu se poate împărtăşi cu Trupul şi Sângele Scumpului nostru Iisus Hristos nici un om dacă nu a făcut pocăinţă adevărată,adică post,rugăciuni,metanii,osteneli,diferite fapte bune, chiar ajunări unii care pot.Să fugim ca de foc de toate păcatele mari şi mici de care aţi auzit,cu riscul de a primi moartea ca sfinţii mucenici,căci numai aşa vom dovedi şi noi că-L iubim pe Dumnezeu, păzindu-ne cât mai curaţi şi împlinind sfintele Lui porunci .

Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, primeşte mărturisirea noastră, deschide mintea şi inima tuturor celor ce au ascultat şi vor asculta aceste cuvinte, ca nici unul să nu fie înşelat de diavol. Dă-ne tărie şi putere şi fă-ne ca să ne mărturisim drept şi cu pocăinţă înaintea feţei tale, ca să fim şi noi părtaşi împărăţiei cerurilor şi să ne mântuim împreună cu toţi creştinii şi sfinţii în vecii vecilor.

Amin.

Predică la Duminica I-a din Post (a Ortodoxiei)

Predică la Duminica I-a din Post (a Ortodoxiei)

Duminica Ortodoxiei

RABI Învăţătorule Tu eşti Fiul lui Dumnezeu,Tu eşti Împăratul lui Israel! (Ioan I, 49)

Fraţi creştini,


Astăzi prăznuim Duminica Ortodoxiei, adică ziua în care ne aducem aminte de toate luptele şi de toate biruinţele Bisericii din trecut.La acest popas duhovnicesc ne vom întoarce privirile şi,de sus,de pe culmea celor aproape 2000 de ani de istorie glorioasă,vom trece pe dinaintea ochilor noştri sufleteşti începuturile Bisericii,întărirea ei şi faptele de glorie duse împotriva duşmanilor săi de totdeauna şi de pretutindeni.
Domnul nostru Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu,s-a coborât în lume din înălţimea cerului,de la Dumnezeu Tatăl.El a propovăduit o învăţătură cum nu s-a mai auzit şi a arătat un chip de viaţă cum nu s-a mai văzut.A adus jertfa de care îngerii s-au cutremurat,jertfa Sângelui Său.După ce a făcut toată lucrarea de mântuire a lumii, s-a înălţat de pe pământ întorcându-se la dreapta Tatălui din ceruri.Dar lucrarea Sa mântuitoare trebuia continuată şi s-a gândit să încredinţeze grija lucrului Său,oamenilor.
Să vedem pe cine a ales Mântuitorul să-i vestească numele pe pământ,să ducă mai departe sfânta Sa învăţătură şi să adune pe oameni sub steagul Crucii împărăţiei Sale,al noii credinţe! Oare a ales vreun împărat ca să cucerească lumea cu puterea armelor sale?A procedat oare ca un mare şi vestit filozof,s-o atragă prin vorbele lui meşteşugite?A pus oare oameni ca s-o câştige cu puterea banilor lor?
Nu,dimpotrivă,Dumnezeu Iisus Hristos a ales lucrurile cele simple,cele nebune,ca să ruşineze pe cele înţelepte;a ales pe cele slabe ca să ruşineze pe cele tari,a ales lucrurile dispreţuite,ca să nimicească pe cele ce sunt.Să privim cu toţii la foişorul din Ierusalim.De acolo s-au coborât 12 bărbaţi şi din vorbele lor, din mişcările lor,se vede că aceşti oameni sunt săraci şi nu au un ban asupra lor, nici sabie,nici traistă,nici două rânduri de haine.
Unul singur dintre ei e un vameş,ceilalţi nişte pescari,oameni simpli din popor.Vorbirea lor e cu totul neiscusită şi iată că această ceată umilă şi săracă iese în cale patru laturi ale lumii să facă un lucru atât de măreţ şi uriaş.Aceşti 12 galileeni cu îndrăzneala şi graiurile lor,au făcut să răsune până la marginile pământului Cuvântul lui Dumnezeu.În curând,Crucea Mântuitorului a pătruns mântuitoare până în palatul împăratului roman.
Vedem în Atena templele idoleşti dărâmându-se şi în locul lor ridicându-se altarele Dumnezeului Cel viu Biserica.Vedem Evanghelia îmbrăţişată peste tot şi neamurile botezându-se în noua credinţă.Este începutul Bisericii lui Hristos,este arătarea puterii dumnezeieşti,la sădirea micului grăunte de muştar.Într-un loc din Evanghelia de la Matei,Mântuitorul ne vorbeşte despre o casă zidită de un om înţelept,peste care au venit ploile s-au revărsat râurile,au suflat vânturile,dar casa a rămas tare şi neclintită,fiind zidită pe temelie de piatră.
Casa acesta este Sfânta Biserică,cea zidită pe piatra din capul unghiului, Hristos Dumnezeu.Puterile potrivnice amintite în pilda Mântuitorului (ploile, revărsarea râurilor,vânturile puternice) sunt cele trei feluri de duşmani care s-au ridicat împotriva Bisericii în cursul vremurilor.
Ploaia însemna ura şi răutatea poporului evreu care se dezlănţuia ca un potop de furie asupra ucenicilor Domnului.Cine ar putea spune câte ponegriri şi lovituri a avut de suferit Biserica din partea evreilor la început?! Tot felul de calomnii şi pârâciuni la mai marii dregători şi împăraţii acelei vremi.Dar precum potopul cel de 40 de zile,n-a făcut nici o stricăciune corabiei lui Noe,aşa prigoana evreilor care au răstignit pe Domnul Hristos n-a avut nici o putere faţă de această corabie sfântă Biserica ca s-o nimicească.
După ploaie sau revărsat râurile şi au ameninţat casa lui Hristos;râuri de sânge nu de apă. Acestea sunt prigoanele venite din partea împăraţilor păgâni.Ce nu s-a folosit împotriva închinătorilor Crucii?Tot felul de cruzimi şi de chinuri pe care le poate născoci mintea omenească.Sabia şi rugul,smoala topită,dinţii fiarelor, uciderea cu pietre,răşina topită,arderea cu făclii,tăierea cu fierăstrăul, închisorile cele împuţite şi pline de târâtoare veninoase;aruncarea în ape îngheţate,în mări şi oceane,punerea sfinţilor pe roate,chinuirea prin foame şi sete, tăiere câte puţin din mădularele lor,tăierea capetelor şi fel de fel de chinuri, care mai de care mai îngrozitoare.
Mii şi milioane de creştini au căzut pradă acestor cruzimi şi cu sângele lor s-ar fi făcut o altă Mare Roşie,dar şi râurile s-au potolit,tiranii au pierit, tronurile s-au dărâmat şi,la sfârşitul celor trei veacuri de prigoană, Biserica se înalţă mai frumoasă,mai puternică,mai strălucitoare.
Dar deodată au început să sufle vânturile,adică s-au pornit împotriva ei vânturile turbate ale ereziilor.Aceste vânturi au fost loviturile cele mai crunte pe care le-a primit Biserica, fiindcă veneau din partea creştinilor rătăciţi.Ereticii, câtă frunză şi iarbă au început să otrăvească cu veninul limbii lor învăţătura sănătoasă despre Dumnezeu,despre Fiul,despre Născătoarea de Dumnezeu,Sfintele Taine, despre sfinţi,Sfintele Icoane.Dar nici de aceşti vrăjmaşi Biserica n-a fost învinsă.
Împotriva ereticilor Biserica a chemat soboare,a ridicat bărbaţi puternici în cuvânt şi în faptă care au vorbit şi au apărat sfântul tezaur al învăţăturii Mântuitorului.Din coroana cea de pietre scumpe a bisericii nu s-a pierdut nimic.
Dintre toate prigoanele pornite împotriva Sfintei Biserici cele mai groaznice au fost cele împotriva Sfintelor icoane care au ţinut mai mult de o sută de ani. Diavolul răcnea ca un leu şi prin uneltele lui chinuia pe sfinţi,târându-i pe uliţe,tăindu-le limbile şi mâinile,băgându-i apoi în temniţe întunecoase.După moartea împăratului Teofil,căci el era prigonitorul,împărăteasa Teodora,soţia lui, a întărit dreapta credinţă la sfatul sfântului patriarh Metodie şi al celorlalţi mărturisitori şi pustnici care au rugat-o să repună sfintele icoane în cinstea cuvenită lor.Sfânta împărăteasă a primit cu toată dragostea sfatul sfinţilor părinţi,a adunat sobor şi de la început dânsa a luat o icoană mare cu chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,s-a închinat şi a sărutat-o.
Împărăteasa a strigat înaintea tuturor aceste cuvinte:,,Cine nu se închină şi nu sărută sfintele icoane cinstindu-le,nu ca pe dumnezei,ci ca pe nişte chipuri ale persoanelor sfinte care sunt pe ele pictate,toţi aceia să fie anatema,blestemaţi.
Împreună apoi cu toată ceata preoţilor şi sfinţilor mărturisitori, cu tot poporul au postit şi au privegheat toată săptămâna cea dintâi a sfântului post,şi a cerut împărăteasa ca toţi creştinii să se roage pentru iertarea bărbatului ei, Teofil împăratul.Dumnezeu i-a descoperit că pentru credinţa şi lacrimile ei,fapta ei cea mare, precum şi rugăciunile făcute de sfinţii părinţi, a primit iertare de la Dumnezeu şi el, împăratul.Apoi cu toţii,ţinând în mâini Sfânta Cruce,sfintele icoane şi sfintele evanghelii,au strigat :,,Doamne, miluieşte-ne!.
Bisericile lui Hristos au fost împodobite din nou cu sfinte icoane şi de atunci,în fiecare an,în prima duminică din postul mare, se face pomenirea pentru acest praznic sfânt,ca să nu mai amăgească satana pe cineva şi să-l răzvrătească împotriva sfintelor icoane;deci această slăvită pomenire de bucurie şi de mântuire prăznuim noi astăzi iubiţi creştini.
Astăzi Biserica Ortodoxă fericeşte şi binecuvântează pe cei ce cu credinţă se închină sfintelor icoane; şi tot astăzi Biserica afuriseşte şi-i leapădă pe cei ce nu le cinstesc,căci aceştia se aseamănă cu evreii care au răstignit pe Domnul Hristos. Cum să nu cinstim noi sfintele icoane ce reprezintă chipul Mântuitorului, al Maicii Sale şi al sfinţilor care sunt prietenii lui Dumnezeu,deoarece ştim că însuşi Mântuitorul ne-a lăsat chipul său imprimat cu minune dumnezeiască în trei rânduri.
Despre aceasta aminteşte Sfânta noastră Biserică Ortodoxă atunci când pentru prima dată Domnul Hristos a dat chipul Său domnitorului Avgar din Edesa.Acesta fiind bolnav,îl chema printr-o scrisoare pe Mântuitorul să vină să-l tămăduiască şi apoi să împărăţească cu el în ţara lui.Dar Mântuitorul s-a spălat pe faţă,a cerut o pânză ca o mahramă,s-a şters cu ea şi acolo şi-a lăsat chipul imprimat pe acea mahramă. A dat-o celui trimis de împărat şi i-a spus că se va tămădui,dar nu de tot, ci mai târziu,după ce va primi un ucenic al Lui ca să asculte învăţătura.Acest chip de pe mahramă înfăţişează numai capul cu ochii deschişi şi se află pictat în multe biserici pe catapeteasmă deasupra sfintelor uşi.Cine vrea să se convingă despre această convorbire a Mântuitorului cu domnitorul Avgar,pe care a avut-o prin trimisul acestuia,să citească pe larg în mineiul Bisericii din luna august ziua 16.
A doua oară a dat chipul său unei tinere numită Veronica tot pe mahramă. Această tânără a fost vindecată de Domnul Hristos de curgerea sângelui pe care o avea de mulţi ani şi ca drept recunoştinţă când L-a văzut urcând cu Crucea în spate pe dealul Golgotei,s-a înrolat şi ea în convoiul sfintelor mironosiţe;văzând că Domnul a căzut sub greutatea Crucii şi este transpirat şi plin de sânge de la coroana de spini pe care o avea pe cap,s-a dus repede cu o mahramă pe care o avea, dând-o Mântuitorului.Domnul Iisus s-a şters pe faţă şi i-a dat-o înapoi,iar ea a păstrat-o şi se află până în zilele noastre într-una din bisericile creştine din Franţa.
A treia oară a lăsat chipul Său pe giulgiul care îi acoperea faţa şi trupul atunci când a fost îngropat cu miresme.Pe acest giulgiu era imprimat capul Mântuitorului şi picăturile de sânge care curgeau pe faţa Lui.Despre acest lucru se vorbeşte în Sfânta Evanghelie la Ioan XX,7 unde se spune aşa:,,... iar mahrama care fusese pe capul lui Iisus nu era cu fâşiile de pânză la un loc,ci făcută sul şi pusă într-un loc singură.Această mahramă se păstrează până în zilele noastre la Torino.
Tot din acele timpuri,sfântul evanghelist Luca,care era doctor şi pictor, a pictat chipul Maicii Domnului pe lemn.Din tradiţie se ştie că avem şi noi în ţară una din icoanele pictate de el.De asemeni ştim şi din istoria creştinismului că în catacombele de la Roma,s-au găsit icoane pictate pe pereţi,din primele veacuri creştine.Avem apoi la Sfântul Munte Athos o mulţime de icoane făcătoare de minuni, cu chipul Maicii Domnului;chiar la mănăstirea românească Prodromul este o icoană cu Maica Domnului numită ,,Prodromiţa.Această icoană a fost pictată în ţara noastră la Iaşi în casa unui pictor creştin printr-o minune dumnezeiască.Acesta nu putea să facă faţa Domnului şi a Maicii Domnului.Rugându-se cu credinţă într-o noapte,când s-a trezit dimineaţa din somn,le-a găsit terminate, aşa cum se află acum pe icoană. Minunea terminării acestei icoane se află,de asemeni,scrisă în mineiul Bisericii.
Există apoi icoana Maicii Domnului,numită ,,Axioniţa,unde sfântul arhanghel Gavriil a învăţat pe un ucenic simplu de mănăstire cântarea numită axionul;tot în sfântul munte se află icoana Maicii Domnului,numită ,,Portăriţa.Aceasta a fost găsită venind pe mare de călugării din mănăstirea Ivirului;în timpul unei nopţi se vedea un stâlp de lumină,iar ei când s-au dus să vadă ce este,au găsit icoana aceasta pe care au adus-o cu mare cinste în mănăstirea Ivirului.
De aici a dispărut şi a fost găsită pe zidul porţii la intrarea în mănăstire; când au găsit-o călugării acolo se minunau şi nu ştiau ce poate să fie aceasta.Pe când se gândeau s-o aducă din nou în biserică de frică să nu o fure cineva au auzit un glas deasupra lor zicându-le:,,Nu voi mă păziţi pe mine, ci eu vă păzesc pe voi, de aceea am venit aici ca să vă păzesc pe voi.Credeţi,faceţi rugăciuni,aveţi încredere în ajutorul Fiului meu şi în mine căci mi s-a dat acest loc de linişte, printre slujitorii Fiului meu.De atunci călugării au zis acestei sfinte icoane ,,Portăriţa,fiindcă se află la poarta mănăstirii,fiind păzitoarea cea mare a acelei mănăstiri.De altfel această icoană se află şi astăzi la poarta mănăstirii Ivirului, care este una din cele mai bogate mănăstiri din sfântul munte ATHOS.
Altă icoană este numită ,,Miluitoarea,alta,,Grabnică Ajutătoare, alta ,,Dulcea Sărutare,alta ,,Sfânta Hrănitoare, toate fiind icoane făcătoare de minuni folositoare tuturor scârbiţilor; şi aşa sunt foarte multe făcătoare de minuni care sunt pe tot pământul împrăştiate de pictori sfinţi cu viaţă curată.Trebuie să ştim că toate icoanele sunt făcătoare de minuni şi ne pot ajuta,dar depinde de credinţa noastră cât este de fierbinte.Să ne aducem aminte că însuşi Mântuitorul care era Dumnezeu de faţă,când făcea câte o minune,spunea: ,,Credinţa ta te-a mântuit,mergi în pace!
Dar cine poate spune câte minuni s-au făcut prin sfintele icoane până în zilele noastre!Dacă citiţi cartea Minunile Maicii Domnului,veţi găsi acolo multe minuni făcute de Maica Domnului chiar din icoana cu chipul său.Aşa se povesteşte de către un pictor foarte evlavios care era iscusit în lucrul lui şi se silea cu multă dragoste şi credinţă să picteze icoana Născătoarei de Dumnezeu cât mai frumoasă,mai frumoasă chiar ca a celorlalţi sfinţi pictori.Pe diavolul însă îl picta aşa de urât,încât nu putea cineva să vadă chipul lui şi să nu se înfricoşeze.Deci acest evlavios pictor făcând aşa mereu,diavolul îl ura de moarte şi căuta vreme nimerită ca să-l omoare.Iată că odată când se afla sus pe scară şi picta la icoana Maicii Domnului într-o biserică,deodată apare diavolul lângă el şi-i zice:,,De acum nu mai poţi scăpa tu de mine;de ce pe mine mă faci urât şi pe Maria o faci frumoasă?Acum te arunc jos de aici!.Luând deci necuratul lemnele pe care sta sprijinită scara, pictorul era gata să cadă,dar şi-a întins mâna să se sprijine de perete şi Maica Domnului din icoană i-a întins mâna dreaptă şi nu l-a lăsat să cadă.Sta pictorul acolo în văzduh ţinut de mâna Maicii Domnului din icoană până când i-au adus oamenii scara şi a fost salvat,mulţumind apoi cu lacrimi Prea Sfintei Fecioare,dimpreună cu toţi cei ce au văzut minunea şi au propovăduit-o pretutindeni.
Să vedem acum ce folos au creştinii dacă cinstesc sfintele icoane.
Sfântul Vasile cel Mare zice că cei care se închină sfintelor icoane, închinăciunea lor este primită de Dumnezeu ca şi când ar fi faţă către faţă căci cinstea pe care o dăm icoanei se mută la chipul pe care-l reprezintă.Sfintele icoane au puterea de a înălţa pe om cu mintea şi cu sufletul mai presus de cele pământeşti şi a-l transforma într-un închinător adevărat al dumnezeirei;aceasta pentru că icoanele,fiind sfinte,îi inspiră omului curăţie,sfinţenie,pace,milă,dreptate şi îl sustrage pe om de la deşertăciunile lumii,îi sfinţeşte mintea.
Cei ce nu cinstesc sfintele icoane nu se numesc creştini adevăraţi; căci creştinii ortodocşi trebuie să aibă în casă sfintele icoane, precum şi sfânta cruce şi să facă cruci pe feţele lor ca o pecetluire cu semnul lui Hristos.Prin cinstirea sfintelor icoane şi semnul sfintei Cruci,ne deosebim de toţi necredincioşii.Cine ar putea să spună că sfintele icoane ar cauza un rău cuiva sau l-ar împinge la vreo nelegiuire? Cum ar putea să se supere Dumnezeu pe noi că le cinstim, că le venerăm, că le admirăm, când ele ca o carte ne arată evanghelia în culori?!
Când priveşti pe Iisus răstignit pe Cruce, imediat te gândeşti la suferinţele Lui,la jertfa Lui,pentru mântuirea noastră.Când priveşti naşterea Lui,Bethleemul,
vezi şi-ţi imaginezi umilinţa,smerenia Lui,vezi pe Fecioara cu dragostea ei de mamă.În altă parte vedem Învierea din mormânt,în altă parte Cina cea de Taină, Botezul lui Iisus,vindecările şi minunile cele mai presus de fire care sunt imagini colorate după Sfânta Scriptură şi care au fost folositoare întotdeauna creştinilor până în zilele noastre;pe drept cuvânt au fost numite Biblia neştiutorilor de carte.
Iată de ce nimeni să nu se lipsească de acest dar mare,şi fiecare creştin să aibă în casă sfinte icoane şi să le cinstească cum se cuvine.Fiecare să se roage cu frică şi cu credinţă,să aprindă candela în faţa icoanelor,să le tămâieze, căci chipurile care sunt pictate,fiind sfinţite,sunt vii prin lucrarea Sfântului Duh. Creştinii care nu au icoane să nu aştepte să le dea alţii de pomană,că poate nu vor mai primi niciodată.A mai scos diavolul o vorbă prin lume că nu e bine să cumperi icoană dimpotrivă,să aveţi ambiţie să vă cumpăraţi fiecare icoana cea mai frumoasă şi mai scumpă şi s-o aşezaţi la loc de cinste în partea de răsărit a camerei,în locul cel mai curat.
Să faceţi metanii înaintea lor,să le sărutaţi cu drag,căci cu ce cinste va cinsti omul sfintele icoane,sfânta Biserică,Sfânta Cruce şi persoanele bisericeşti,
cu aceeaşi cinste va fi primit la ieşirea sufletului de Dreptul Judecător.Cu cinste să purtaţi medalioane la gât,cruciuliţe;să nu le duceţi în locuri spurcate unde este batjocorit numele lui Dumnezeu.Pentru ca să vedeţi câtă ură are diavolul pe sfintele icoane,să vă spun din Pateric ce i s-a întâmplat unui sfânt părinte:
Acest cuvios părinte era bântuit zi şi noapte de duhul cel necurat al desfrânării.Deşi era în pustie,totuşi necuratul nu înceta a-i aduce gânduri urâte şi a-l ispiti în diferite feluri.După o vreme îndelungată se prezintă diavolul la el şi-i spune:,,Vrei să nu mai fi ispitit,să nu mai ai gânduri urâte,să te las în pace? Vreau un lucru de la tine să faci: ia icoana aceea de pe perete şi arunc-o afară�.
Pustnicul a fost pus într-o mare încurcătură,căci avea pe perete icoana Maicii Domnului la care se ruga şi pe care o cinstea după cuviinţă.El n-a vrut să dea icoana,dar s-a dus la un părinte duhovnic şi i-a spus cele ce i-a zis diavolul. Duhovnicul l-a povăţuit zicându-i să nu dea icoana afară din chilie chiar dacă ar cădea în păcatul desfrânării, că mai mare păcat este să se lepede de sfintele icoane,ca păcatul desfrânării.El a înţeles şi n-a dat icoana afară, din contră, s-a rugat cu mai multă credinţă,iar Maica Domnului l-a izbăvit de ispită.
Iată deci că acei care s-au lepădat de icoane,de sfânta Cruce,cei care s-au lepădat de credinţă sunt mai ticăloşi decât desfrânaţii.Dar şi creştinii care au în casă icoane şi nu le cinstesc cum trebuie fac, şi ei,un păcat.Vai de creştinii care îşi aşează televizorul în partea de răsărit,în faţa sfintelor icoane;căci acolo,în televizor,apar fel de fel de imagini cu conţinut imoral,care strică sufletul şi mintea până şi celor mai mici copii.Să fiţi atenţi că mare păcat este să distrugeţi sufletul copiilor.
Tot aşa de mare păcat fac şi acei care ţin în casă tablouri ce reprezintă nuduri,precum şi reviste pornografice;căci aceştia sunt idolii moderni ai veacului de pe urmă.Să se ştie clar,că în casa unde se află astfel de tablouri şi reviste pornografice acolo locuieşte diavolul;căci acestea sunt icoanele desfrânaţilor.
În multe case sunt plini pereţii cu fel de fel de chipuri de prin reviste, care întunecă mintea ispitindu-i pe tineri la desfrâu. Din astfel de case a fugit Darul lui Dumnezeu.Să nu vă miraţi de ce duhurile necurate vă fac fel de fel de neplăceri,de ce sunt atâtea boli şi suferinţe în copii,în oameni mari,de ce sunt certuri,de ce se lipesc vrăjile,de ce e atâta răutate,ceartă şi neascultare de părinţi.Mamele să ia seama la copiii lor,să le controleze bine dulapurile şi unde găsesc astfel de reviste,pe foc cu ele,distrugeţi idolii,luaţi otrava de la ochii şi gura copiilor,căci mare rău le fac aceste lucruri.Din ele au învăţat să facă nişte păcate urâte şi mari şi au căzut în boli mintale.
De aceea sunt nervoşi,s-au înrăit şi îndobitocit cu totul.Iată idolii de care vorbeşte Sfânta Carte;aceştia sunt idolii,nu sfintele icoane cum zic sectanţii, care reprezintă chipul Domnului Hristos,al Maicii Sale şi ale sfinţilor.Am văzut deci care sunt icoanele cele rele,icoanele desfrânaţilor.
Să vedem acum care sunt icoanele beţivilor şi tutunarilor.Nu ştiu dacă dumneavoastră aţi văzut,dar mie mi s-a întâmplat să văd în unele case câte o vitrină cu sticle de tot felul,unele pline,altele goale,numai de frumuseţe,cu etichete pe ele,unele străine,altele româneşti.Toate acestea reprezintă icoanele beţivilor.
În alte case am văzut câte o vitrină cu fel de fel de cartoane de etichete ce reprezintă emblema diferitelor ţigări scumpe.Tabachera,luleaua şi foiţele, brichetele,scrumierele,toate acestea sunt icoanele tutunarilor.Iată idolii pe care trebuie să-i sfărâme şi să-i arunce creştinul din casă, din viaţa lui,ca să devină un ucenic al lui Iisus şi un fiu al împărăţiei cerului;căci nimic spurcat şi necurat nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu.Pe acestea toate să ştiţi,iubiţi creştini,le condamnă Sfânta Biserică,Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii noştri părinţi.
Le condamnă şi le canonisesc,pentru că sunt idoli ai veacului de pe urmă şi prin aceşti idoli se pierd şi se smintesc o mulţime de suflete. ine a văzut vreodată pictat un sfânt cu ţigara în gură sau cu vreo sticlă de alcool în mână?Dar toate aceste rătăciri au fost inventate de diavoli, propovăduite şi înmulţite de oameni vicleni şi rătăciţi care fără frică hulesc şi amestecă şi sfintele icoane aici, zicând că sunt chipuri cioplite.
Ba mai mult,puzderia sectelor a ajuns să înşele lumea şi cu Biblia,căci au tipărit Biblii după planul lor,sucind înţelesul unor versete ca să sune în urechile neştiutorilor greşit şi ca să-i poată amăgi şi în acest fel.Să luăm de exemplu versetul 7 din psalmul 97,unde se spune aşa: ,,Sunt ruşinaţi toţi cei ce slujesc chipurilor cioplite şi care se fălesc cu idolii.Sectanţii au scris în Bibliile lor astfel: ,,Să se ruşineze toţi cei ce se închină icoanelor.Este lesne de văzut că e o deosebire mare,ca de la cer la pământ,între icoane şi idoli; pentru că idolii şi cele cioplite erau tot una şi aceştia erau zeii păgânilor pe care Biserica i-a dărâmat şi de care s-a lepădat.
Aşa se lăuda o familie rătăcită,că în satul lor nu după mult timp se va strica biserica şi nu va mai avea nimeni icoane prin case,îi vor convinge ei pe toţi să arunce icoanele şi să le pună pe foc.Nu după mult timp însă,după aceste vorbe de hulă la adresa icoanelor,au murit amândoi soţii,unul câte unul,în chinuri grele, iar casa lor a fost vândută de singurul copil pe care l-au avut unei persoane, care la rândul ei a închiriat-o unui pictor de icoane.A ajuns astfel casa hulitorilor acestora aşa de bogată în icoane că toţi pereţii erau plini numai cu icoane,umplând şi satul acela cu aceste binecuvântate icoane.
Să nu vă înşelaţi,de aceea,că Dumnezeu nu se lasă batjocorit,El îi lasă pe nebuni să se urce cu îndrăzneala lor cât mai sus şi când îi trânteşte nu se mai alege nimic de ei.Un lucru să ştiţi,că sectanţii,care au lepădat Biserica,Sfintele Taine şi sfintele icoane,au o moarte foarte grea.Nu le iese sufletul uşor,căci în acele momente apar demonii la căpătâiul lor,iar ei,îngrozindu-se,ţipă,căutând ajutor la cei din jur.Predicatorii lor însă şi fraţii lor de credinţă,dimpreună cu rudele, le pun o pernă pe gură ca să nu mai vorbească şi să sperie şi pe ceilalţi,ci ca să moară mai repede.Acestea mi le-a spus un creştin care a fost mai întâi sectant,iar mai pe urmă s-a întors la credinţa cea adevărată.
Deci,fraţi creştini,fugiţi de înşelăciune,fugiţi de oamenii vicleni care se strecoară cu vorbe măgulitoare să vă ducă în rătăcire.Feriţi-vă de toţi sectanţii care fug de icoane,de Biserică,de preot,precum diavolii de tămâie.
Sfintele canoane interzic cu desăvârşire să stăm de vorbă cu sectanţii.Aţi auzit atâtea adevăruri de credinţă pe care scrieţi-le pe tăbliţa inimii şi nu le uitaţi niciodată,căci e timpul de pe urmă,timpul lepădării de credinţă,aşa cum spunea sfântul apostol Pavel. În această cursă vor cădea mulţi şi, după cum spune Domnul Hristos,vor înşela şi pe cei aleşi,adică vor cădea mulţi şi dintre cei mai credincioşi ca să se-mplinească Sfânta Scriptură.
Rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită,căci ispititorul este pe pământ şi umblă printre noi în diferite chipuri. Să nu trăim în nepăsare,căci vremea este aproape; să nu dispreţuim ceea ce ne-a lăsat în Biserica noastră ortodoxă sfinţii apostoli, sfinţii părinţi,moşii şi strămoşii noştri care s-au născut creştini.Să nu fim,ca unii,puţin credincioşi,având îndoială în credinţă şi nici ca alţii,rău credincioşi, care cred greşit sau nu cred nimic,ci să fim aşa cum zice Domnul Hristos,buni, dreptcredincioşi;căci pentru aceia se roagă şi Biserica şi zice :
,,Doamne mântuieşte pe cei binecredincioşi!Ca Natanail cel fără de vicleşug din Evanghelia de astăzi,să zicem şi noi împreună cu el :


Rugăciune
Rabi, - Învăţătorule -, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.Învăţătorule al poporului celui credincios,Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, trimite îngerii Tăi să ne călăuzească,să ne îndemne la fapte bune,să ne păzească de toate rătăcirile şi de duhul cel viclean,ca şi noi,smeriţii şi cu dreaptă credinţă,să ne închinăm Ţie în toate zilele vieţii noastre şi în vecii vecilor.



Amin.

PREDICĂ LA DUMINICA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ

PREDICĂ LA DUMINICA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ

Duminica izgonirii lui Adam din Rai


Întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, lacrimi şi tânguiri! (Ioil II,12)

Fraţi creştini,

Iată-ne ajunşi în pragul marelui post: este ultima duminică care ne pregăteşte pentru nevoinţa postului, numită a izgonirii lui Adam şi a Evei din rai. Dar pentru ce ni se aminteşte tocmai astăzi de izgonirea lui Adam din rai? Pentru ca să ne arate nouă cât de rea este neînfrânarea de la mâncare şi ce urmări grozave are păcatul lăcomiei.
Dar izgonirea lui Adam din rai mai are şi alt înţeles. Sfinţii noştri părinţi ne spun că, după ce au fost scoşi afară din rai, Adam şi Eva au plâns 40 de zile la poarta raiului cu multă căinţă, bătându-şi pieptul şi făcând rugăciuni cu multă jale, ca să li se ierte păcatul şi să fie iarăşi primiţi înăuntru. Am auzit şi din cântările de la strană cum Adam se jeluia la poarta raiului şi cu lacrimi amare zicea: ,,Vai mie, că femeia şi şarpele m-au amăgit, făcându-mă să pierd fericirea raiului vai mie ce voi face, cu ce lacrimi voi plânge înaintea Ta, Ziditorule, ca să-mi dăruieşti mie fericirea cea dintâi?"
De mâine intrăm în postul cel mare al sfintelor patimi. Departe, departe începe să se zărească Crucea răstignirii. Fiul lui Dumnezeu, Mieluşelul cel nevinovat, voieşte să se răstignească, din dragoste mare pentru salvarea noastră. De acum, Biserica, mireasa lui Hristos, îşi dezbracă astăzi podoabele şi veşmintele strălucitoare, îndemnând pe toţi fiii săi şi aducându-le aminte că au sosit zilele înfrânării, ale înnoirii sufleteşti ale pocăinţei, aşa cum strigă proorocul Ioil: ,, Întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, lacrimi şi cu tânguiri!
Pe la sfintele mănăstiri, în aceste zile se cântă o duioasă şi mişcătoare cântare, numită ,, La râul Babilonului! Este vorba de psalmul 137. Acest psalm aminteşte poporului evreu de soarta zbuciumată a trecutului său până în zilele noastre. Acesta, din cauza neascultării de poruncile Domnului, a fost luat şi dus în grea robie între neamuri păgâne. Două au fost robiile cele mai principale: robia din Egipt, care a durat 430 de ani, şi robia din Babilon, care a ţinut 70 ani. Acolo au suferit mult, căci împăratul Nabucodonosor îi silea să se închine idolilor, îi punea la munci grele, iar cei care nu se supuneau erau aruncaţi în cuptoare aprinse cu foc, aşa cum s-a întâmplat cu cei trei tineri Anania, Azarie şi Misail, sau cu marele prooroc Daniil, care a fost aruncat într-o groapă cu lei.
În acest timp de grea prigoană, bieţii oameni îmbătrâneau aşteptând să-i scoată cineva, dar nimeni nu i-a scos din mâna cea tare a tiranului împărat. Chinuiţi de dorul patriei lor, de cetatea Ierusalimului, de frumuseţile Sionului unde era zidită biserica Domnului Savaot, poporul evreu se aduna pe malul unui râu care era hotarul imperiului păgân şi acolo plângea cu lacrimi nemângâiate, după ţara în care s-a născut şi după slava Ierusalimului pierdut. Atât de întristaţi erau evreii, încât nimeni nu-i putea mângâia şi opri din suspinul lor. Uneori se apropiau de ei boierii Babilonului acolo unde plângeau şi-i rugau să le cânte din cântările Sionului, aşa cum cântau ei în ţara lor.
Cuprinşi de multă întristare, răspundeau cu toţii într-un glas: ,,Cum vom cânta cântarea Domnului în pământ străin ? 70 de ani şi-au amestecat lacrimile cu apele Babilonului, iar oasele le-au rămas în pământ străin pentru că mult supăraseră pe Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat înainte de venirea Domnului Iisus Hristos, care s-a născut din Fecioara Maria, din neamul lor, ca să-i mântuiască pe ei şi întreg neamul omenesc, fiindcă El era Mesia cel aşteptat de proorocii lor. Dar ei n-au vrut să-L recunoască.
De aceea mai târziu, după ce au răstignit şi pe Fiul lui Dumnezeu, omorând mai întâi o mulţime de prooroci, au păţit-o şi mai rău, căci armata romană i-a trecut prin foc şi sabie şi i-a împrăştiat pe tot pământul făcându-i sclavii popoarelor. După aproape 2000 de ani, unii dintre ei au rămas tot în rătăcirea lor, căci şi astăzi aşteaptă pe Mesia ca să-i izbăvească şi să-i adune pe toţi la un loc. La Ierusalim au ei un zid care a mai rămas din vechile ruine, unde se adună şi astăzi când şi când şi plâng ca la râul Babilonului; acolo suspină, se tânguiesc, cerând de la Dumnezeu pe Mesia şi izbăvirea lor. După atâta timp şi după ce atâţia fraţi ai lor au cunoscut pe Domnul Hristos şi s-au trezit, ei refuză mereu pe Fiul lui Dumnezeu; căci bine le-a spus Domnul Hristos în faţă: ,,Mă veţi căuta voi şi nu mă veţi mai găsi căci unde mă duc Eu voi nu puteţi veni ! "
Dar să-i lăsăm pe ei în pribegia şi necredinţa lor şi să ne întoarcem la neamul nostru creştinesc, căci acesta este poporul cel ales de Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos, în al cărui nume ne-am botezat, ne-am pecetluit cu botezul Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cei botezaţi, toţi creştinii de pe întregul pământ sunt poporul cel ales al lui Dumnezeu. Acesta este noul Israel. Noi aici însă, suntem cu toţii în ţară străină pe pământul acesta. Aici am căzut robi în fel de fel de păcate şi ne frământă mulţime de griji şi gânduri rele.
Vrăjmaşul sufletelor noastre diavolul ne-a înstrăinat de Dumnezeu, ne-a îndepărtat de biserică şi rugăciune, de post şi spovedanie. De aceea suntem chinuiţi cu tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti; căci o mulţime de creştini a ajuns să-şi lepede credinţa pentru cine ştie ce nimicuri. Alţii au trecut la sectanţi, iar alţii insultă cu ură şi duşmănie pe Dumnezeu, pe Fiul Său Iisus Hristos, pe Maica Lui, Biserica, Crucea şi icoanele, înjurând cu ură infernală. Unii se dau necuratului în orice moment pentru lucruri de nimic. Alţii trăiesc numai în judecăţi cu o ură înverşunată, iar alţii se pândesc şi se urmăresc ca fiarele prin junglă. Şi aşa, creştinii noştri înoată în mocirla tuturor păcatelor, căci foarte bine ne asemănăm şi noi cu poporul evreu care a fost luat în robia Babilonului din cauza mulţimii păcatelor şi îndepărtării de Dumnezeu.
De aceea, fraţi creştini, să ne aducem aminte că aici pe pământ nu suntem decât călători, că avem un scurt popas de făcut, în timpul celor câţiva ani de zile pe care îi trăim aici. Noi însă trebuie să căutăm mereu împărăţia cerurilor, dreptatea lui Dumnezeu, veşnica fericire a sufletului, grădina raiului cea pierdută de strămoşii noştri. Biserica ne cheamă astăzi să ne facă cunoscut ce să facem ca să ajungem în acea ţară minunată.
În primul rând, să nu mai ascultăm de satana care ne ispiteşte şi ne atrage în cursele pierzării. Să păşim apoi peste râul Babilonului, adică peste obiceiul cel vechi al păcatului şi peste toate fărădelegile care curg ca un râu înspumegat pe pământ, care să înece toată lumea. Acest râu al fărădelegilor îl formează toate plăcerile amăgitoare ale lumii, care au puterea şi vraja satanică a ne robi lui Faraon diavolul. Dacă reuşim să trecem peste acest râu blestemat al plăcerilor lumeşti, să fugim cât mai departe de ţara păcatelor şi de hotarul ei, ca să ne simţim cât mai în siguranţă.
Drumul spre această ţară ni l-a arătat însuşi Domnul Hristos căci El a zis: ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!. Prin sfânta Biserică păşim cu încredere şi curaj după Domnul vieţii noastre. În drumul nostru întâmpinăm desigur multe obstacole; diavolul, care este tatăl minciunii, ne iese înainte şi începe să ne înfăţişeze viaţa într-o altă formă. El vorbeşte prin gura lumii, care şi-a făcut o mulţime de crezuri despre viaţă. Cum ai început să mergi mai des la biserică, îi şi ridică diavolul pe unii împotriva ta şi îi auzi zicând, chiar pe unii din casă cu tine, că doar ce păcate mari ai făcut de te duci mereu a biserică, doar n-ai omorât pe nimeni, că la biserică merg numai păcătoşii, ce vrei, să te faci călugăr ?
Asemenea şi alte vorbe le spune diavolul prin gura lumii. În ziua de astăzi, cine nu ştie să desfrâneze, să se îmbete, să joace şi să cânte diavolului, să stea numai prin restaurante şi localuri de petrecere, acela este socotit prost, un om care trăieşte degeaba sau, mai bine zis, un om pierdut, care nu ştie să petreacă. Lumea zice chiar că acel om nu este nici creştin ortodox, ci e un sectant. Cum te-ai lăsat de păcate, nu mai eşti creştin ortodox, eşti sectant, aşa învaţă diavolul pe lume. De aceea calea aceasta a lui Dumnezeu este vorbită de rău. Pe omul care apucă să meargă drept pe ea, cu credinţă, cu nădejde şi dragoste, pe acela, în lumea acesta, îl aşteaptă crucea şi suferinţa, Golgota, ca pe Mântuitorul care ne-a învăţat s-o urmăm. De aceea Sfânta Biserică ne cheamă astăzi ca să ne lămurească cu privire la rostul şi foloasele postului.
Noi, conducătorii sufleteşti ai poporului în această zi, trebuie să facem lucrul comandanţilor de oştire înaintea luptelor, să vorbim şi să arătăm însemnătatea luptei ce se va da. Să lămurim cugetele, să întărim inimile şi să arătăm şi roadele biruinţei. Multă lume nu ştie ce însemnătate are postul. Spun unii că ar fi poruncă pusă de preoţi şi nu face parte din poruncile lui Dumnezeu, că de aceea a spus Domnul Hristos: ,,că nu spurcă ce intră în gură, ci ce iese din gură? (pe aceasta o ştiu toţi). Dar observăm chiar din Sfânta Evanghelie de astăzi, că Mântuitorul n-a desfiinţat postul, n-a spus să nu mai postească nimeni, ci a arătat cum trebuie ţinut postul şi care este adevăratul post plăcut lui Dumnezeu. Vedem că însuşi Mântuitorul a postit 40 de zile în pustia Carantaniei, unde a fost ispitit de diavol.
Altădată, Domnul Hristos laudă postul şi arată şi puterea lui când spune ucenicilor că unele soiuri de draci nu se pot scoate decât cu post şi rugăciune. De aceea sfinţii părinţi zic că postul este poarta iar epitrahilul este uşa mântuirii; adică prin poarta aceasta strâmtă de care vorbeşte Mântuitorul vor intra virtuţile sfinte în sufletul şi trupul omului, îmblânzindu-le şi sfinţindu-le. De altfel, atâţia sfinţi prooroci şi mărturisitori prin post şi rugăciune au dobândit mari binefaceri de la Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare spune că atât de bătrână este porunca postului încât ea este de o vârstă cu omul.
Înainte de orice altă poruncă, Dumnezeu i-a poruncit lui Adam în rai să postească, adică să nu mănânce din pomul oprit, acela al cunoştinţei binelui şi răului. Adam şi Eva, cât au păzit porunca, au moştenit raiul, iar când au mâncat, au pierdut raiul şi veselia de acolo. Prin căderea acestei porunci s-a prefăcut veselia în lacrimi, mintea s-a îngroşat, trupul a murit şi toată natura s-a răsculat împotriva omului, căci a intrat moartea.
Dumnezeu a creat trei feluri de fiinţe desăvârşite care au diferite vieţi, potrivit diferitelor însuşiri ale naturii lor; adică: îngerul, omul şi animalul. Îngerul este o fiinţă cu totul duhovnicească. Animalul este o fiinţă cu totul materială, nu are suflet, viaţa lui e cu totul trupească. Omul este o fiinţă compusă dintr-o substanţă duhovnicească şi alta trupească, din trup şi suflet. Când omul trăieşte după trup, degenerează din nobleţea sa şi cade în condiţia animalului, aşa cum observăm în lume la mulţi oameni, care în zadar se numesc oameni, deoarece se tăvăleşte în noroi ca porcii, din cauza beţiei, sau urlă precum câinii, trăind în desfrânări. Iată oameni căzuţi în rândul animalelor sau, mai rău, că nu vezi un câine beat sau un porc.
Când omul trăieşte după duh, după suflet, el îşi menţine demnitatea şi se înalţă la starea unui înger. Când omul urmează voia trupului, ascultând de poftele lui şi îndeplinind toate plăcerile, se zice că trăieşte ca un animal. Adevărul este că viaţa curată şi nevinovată, pe care Dumnezeu o cere de la creştini în timpul postului, constă în abţinerea de la păcate, precum şi în abţinerea de la carne şi celelalte bucate de dulce. Acesta este postul cel adevărat, să postească şi trupul, şi sufletul.
Abţinerea de la păcat este postul sufletului, iar abţinerea de la bucate este postul trupului. Postul trupesc nu trebuie despărţit de cel duhovnicesc, adică, dacă omul posteşte la mâncare dar în schimb înjură, dă răului şi alte păcate, un astfel de post e ca un trup fără suflet. Deci abţinerea de la păcate este sufletul postului care-i dă tot meritul şi desăvârşirea. De aceea Domnul Hristos a mustrat pe fariseii cei ipocriţi care posteau până li se usca gura şi îşi posmogeau feţele de slăbiciune, dar în schimb erau plini de mândrie, de îngâmfare, slavă deşartă şi tot felul de păcate.
Adevăratul post este ca să ne abţinem de la tot felul de patimi, de vicii rele. Căci la ce ne serveşte să nu mâncăm carne, dacă osândim pe fratele nostru, vorbindu-l de rău, duşmănindu-l şi pârându-l. La ce ne foloseşte să nu bem vin, dacă vărsăm sângele fraţilor noştri. Ce ne foloseşte dacă vom mânca numai seara, iar toată ziua am petrecut-o pe la spectacole, la filme, în procese, pe la tribunale şi în tot felul de păcate rele. Trebuie să ştim că şi sufletul şi trupul au o hrană şi un post al lor.
Trupul are postul lui oprindu-l de la unele bucate, iar sufletul raţional, substanţa duhovnicească, are hrana potrivită cu natura sa. Această hrană este cuvântul lui Dumnezeu: rugăciunile, citirea psaltirii, cântarea sfântă religioasă. Omul nu trăieşte numai ca animalul, mâncând şi bând; el cugetă, iubeşte, se roagă, gândeşte. Ceea ce hrăneşte cugetul lui, iubirea lui, este Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea şi Mântuitorul când a fost ispitit de satana în pustie şi i-a zis să facă pietrele pâini, Domnul Hristos i-a răspuns: ,,Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu!"
Iată deci care este secretul mântuitor al sufletului şi al trupului. Pentru aceasta cei mai mulţi din creştinii noştri la fel ca şi fariseii de care pomeni Domnul Hristos în Evanghelia de astăzi, se abţin de la mâncăruri, ba unii nu mănâncă zile întregi, în schimb în loc să se hrănească cu Cuvântul lui Dumnezeu întărindu-se, să prindă aripi şi să se ridice mai sus de cele pământeşti, ei se hrănesc cu lucrurile diavolului, cu minciuni, cu vorbiri deşarte, cu povestiri, spun fel de fel de glume, stau numai cu ochii în televizor ascultând tot felul de cântări lumeşti şi programe imorale, cu bârfirea pe limbă crezând că-i poate mântui numai abţinerea de la păcate. Greşeală mare este aceasta.
Sfinţii noştri părinţi aseamănă postul cu o scară cu 40 de trepte. O scară ce urcă pe om prin înfrânare, de la pământ la cer. La ospăţul cel de jos al scării stă săracul Adam, omul noi iar de la cel de sus priveşte Domnul Iisus Hristos spre noi. Jos plângem noi cu strămoşul Adam şi cu Eva, noi toţi păcătoşii iar sus aşteaptă Milostivul Dumnezeu şi priveşte să vadă lupta noastră, lucrarea noastră, dragostea noastră, cum urcăm noi pe aceste scări, pe aceste trepte ale postului. Fiecare dintre aceste trepte ale scării reprezintă o zi.
În aceste 40 de zile ale sfântului post să nu fie una să o petrecem fără de folos. Într-o zi fă milostenie, într-o zi fă pace între cei ce se duşmănesc, într-o zi deschide ochii sufletului unui necredincios, în altă zi însoţeşte un mort la groapă în altă zi scrie ceva de mână, o rugăciune, o cântare sfântă, o învăţătură sfântă, şi împarte cu cel neştiutor tot felul de fapte bune, împreună cu postul, cu rugăciunea şi cu smerenia. Şi aşa să urcăm zi de zi pe scara aceasta până acolo sus la Stăpânul nostru, unde ne vom bucura de milostivirea lui Dumnezeu. Dar să ştiţi că postul are cei mai mulţi duşmani, mai mulţi decât celelalte fapte bune.
De aceea el e socotit de lume şi chiar de unii creştini ca ceva învechit şi fără de folos. Cel puţin sectanţii care s-au despărţit de Biserică nu respectă postul deloc.
Trei sunt principalii duşmani ai postului: diavolul, lumea şi trupul. Diavolul ne şopteşte ca şi lui Adam: ,,Omule, postul nu este o poruncă, te poţi mântui şi fără post, căci nu spurcă ce intră în gură, n-a zis oare Hristos aşa!? Al doilea duşman este lumea care ne amăgeşte zicând: ,,Nu mai posti, femeie, că te faci de râs, cine mai posteşte azi, fii serioasă, nu te mai lua după babe !. Trupul e al treilea duşman. Auzind că este vorba de post începe dinainte să se întristeze, să se mânie asupra noastră zicând: ,,O, cât o să mă chinuieşti cu bucate de acestea sărăcăcioase, nu vezi că sunt bolnav, faţa mi se îngălbeneşte şi nu mai pot. Doar sunt tânăr acum, am eu vreme să postesc mai la bătrâneţe!
Iată, aşa se lasă creştinii biruiţi de aceste ispite de la cei trei duşmani: trupul, lumea şi diavolul. Mai ales dacă stăm şi ne gândim câţi nu au de întâmpinat greutăţi şi batjocuri din cauza postului de la mulţi, în multe locuri. Sfinţii cei mai iscusiţi ne spun că în trei rânduri ispiteşte diavolul pe om; înainte de a face binele, în timpul săvârşirii lui şi după ce a făcut binele.
Întâi diavolul se trudeşte în multe chipuri să nu reuşim să facem fapta bună. Dacă totuşi începem să o facem, el ne întinde curse, ca să facem rău acea faptă bună, sau amestecată cu răul şi dacă totuşi am împlinit făcând fapta bună aşa cum o cere Dumnezeu, diavolul caută să ne arunce în păcatul mândriei şi aşa să pierdem tot ce am lucrat, cum am auzit în Sfânta Evanghelie de astăzi că acei farisei făţarnici, care posteau de ochii lumii, şi-au luat plata cuvenită lor. Mai găsim unele persoane şi între creştini care ajunează câte o vineri până seara, apoi vin la biserică cerând anafură în gura mare, că ei au ajunat până atunci, să ştie toată lumea.
Unele persoane chiar nu mai ţin seama nici de rânduiala Bisericii, că poate în vinerea aceea a fost dezlegare în calendar, fiind harţi şi nu trebuia să ajuneze. Ele se apucă să postească şi când nu trebuie, să ajuneze sâmbăta şi duminica, şi Cartea Sfântă, sfinţii părinţi spun că acei care ajunează sâmbăta şi duminica să se afurisească, căzând sub blestem. Iată de ce trebuie să ştiţi că sunt unii creştini care se iau după babe fără credinţă şi zic că postesc postul Maicii Domnului, iar aceasta constă în a posti câte o zi din săptămână, adică a ajuna chiar sâmbăta şi duminica. Încă o dată precizăm că sâmbăta şi duminica nu este voie să se ajuneze; nu cunoaştem decât o singură zi de ajunare a sâmbetei, Sâmbăta cea mare, în postul Paştelui, când Domnul Hristos este îngropat, aşa cum ţinem rânduiala noi creştinii.
Mulţi creştini fac ajunări, citesc psaltirea şi multe fapte bune, iar diavolul vine şi el cu mândria să i-o aşeze în cap. Se apucă astfel ca fariseul să se laude , că dau zeciuială, că postesc de două ori pe săptămână, aşa ca să ştie toată lumea. Astfel sunt mulţi creştini şi chiar oameni bătrâni care se laudă la alţii. Aceştia îşi iau plata pentru laudele lor aici pe pământ fiindcă s-au mândrit cu ele. Trebuie să ţinem seama că după sfânta pravilă, după canoane şi după învăţăturile sfinţilor părinţi, postul nu este pentru toţi la fel: vorbim desigur despre postul de bucate, căci în ceea ce priveşte postul duhovnicesc oprirea de la păcate şi fapte rele acesta este pentru toţi la fel. Vedem că nici sfinţii părinţi n-au ţinut postul la fel, unii puteau mai mult, alţii mai puţin. Postul de bucate poate fi îndulcit pentru cei care sunt bolnavi de anumite boli mai grave, nu de orice boală, cum au luat-o unii, că dacă te doare puţin capul când posteşti te descurajezi imediat şi te apuci să mănânci că nu poţi. Numai acei care suferă de plămâni, de ficat, de stomac, de anemie, operaţii, diabet şi unde se cere regim special, numai pentru aceştia mâncarea este o doctorie, dar şi aceasta cu dezlegarea duhovnicului.
În acest caz pot să mănânce mâncărurile care le priesc; dar şi aceştia, aşa cum am spus, după ce fac dezlegare, după ce se spovedesc, după ce se împărtăşesc şi în timpul acesta să pună dragoste mare şi fierbinte pentru Domnul. Aceştia să ţină şi ei cât pot şi în schimb să se păzească de faptele cele rele şi să înmulţească faptele cele bune. Ceilalţi care au stomacul sănătos şi n-au suferinţele pe care le-aţi auzit, n-au nici o îndreptăţire ca să nu postească.
Trebuie să ţinem seama că dacă e vorba de post, postul este un canon şi dacă vrem să facem pocăinţă cu adevărat, să arătăm şi noi Domnului Hristos că-L iubim şi ne pocăim, ne chinuim cu ceva, suferim şi simţim ceva. Altfel nu este pocăinţă aşa cum ar trebui. Să ne gândim câtă suferinţă au provocat Domnului cuiele şi suliţa pe care le-a răbdat.
Cei care vor mânca legume vor trage cele mai mari foloase sufleteşti şi trupeşti, căci postul nu omoară pe nimeni. Din contră, să ştiţi că toate bolile au ieşit în lume din cauza nepostirii şi a îmbuibării. Mâncarea uşoară prelungeşte viaţa omului. Omul cumpătat trăieşte mult. Citim în vieţile sfinţilor că pustnicii, care trăiau cu verdeţuri şi cu mâncare săracă, au avut o viaţă lungă. Aşa de pildă sfântul Pavel Ieremitul a trăit 113 ani, sfântul Antonie cel Mare a trăit 105 ani, sfântul Arsenie cel Mare, 120 de ani, sfântul Teodor, 105 ani, sfântul Ioan Tăcutul, 104 ani ,sfântul Macarie a trăit 100 de ani şi exemplele ar putea continua.
Iată o dovadă vie că a posti şi a ne înfrâna şi a trăi în cumpătare nu ne păgubeşte nici trupeşte, nici sufleteşte. Când e vorba să se facă dezlegare la cei bolnavi, să nu se înţeleagă că desfiinţăm postul ci să ne aducem aminte că boala, suferinţa pe care o poartă de ani de zile unii este tot un fel de post. Mulţi o duc cu această suferinţă până la moarte. Să nu înţelegem postul greşit, păzirea postului, şi să facem cum a făcut o creştină fără înţelepciune. Aceasta din cauza unor medicamente îşi otrăvise o fetiţă de 6 anişori. Doctorul i-a spus să-i dea lapte şi imediat îşi va reveni. Dar femeia, prea fixă în ideile ei despre sfântul post, n-a vrut să-i dea lapte copilului pentru că era într-o vineri, şi copilaşul a murit chinuindu-se în braţele ei. Iată neînţelepciune.
Să fim înţelepţi cum ne învaţă Sfânta Biserică, să avem înţelepciune, că de aceea au lăsat sfinţii părinţi în Biserică, cuvântul acesta care se zice prin gura preotului: ,,Să luăm aminte, cu înţelepciune!. Să nu o luăm după capul nostru şi după învăţături străine. Să ştim cu toţii că sunt patru posturi pe an, apoi miercurile şi vinerile aşa cum scrie în calendar şi trei ajunări: ajunul Crăciunului, ajunul Bobotezei şi ajunul din Vinerea Patimilor, precum şi a doua zi, sâmbătă dacă doreşte cineva. Mai avem apoi zile de întristare, dar nu cu ajun, mâncându-se de post în orice zi ar cădea la ,,Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 29 august şi ,,Înălţarea Sfintei Cruci 14 septembrie .
Mai departe ne aminteşte Sfânta Evanghelie de astăzi, zicându-ne: ,,Să nu ne adunăm comori pe pământ, unde le strică şi le fură hoţii, ci să ne adunăm comori în ceruri , unde nu se strică şi nimeni nu le poate fura; căci unde este comoara noastră, acolo va fi şi inima noastră?. Ne face atenţi că în acest timp al postului, avem fericita ocazie să ne îmbogăţim cât mai mult, să ne facem comori în împărăţia cerului.
Comoara din cer pe care o putem face de aici de pe pământ în timpul postului, constă din tot felul de fapte bune: osteneli, metanii, închinăciuni, citirea psaltirii, ajunări şi post, milostenii, cercetarea bolnavilor, îngroparea morţilor care nu au pe nimeni, împărţirea la oamenii săraci duhovniceşte, cele ce sunt de trebuinţă, să dai de pomană o icoană, o candelă, o cărticică de rugăciuni; iar pe cei lipsiţi de cele trebuincioase trupului, să-i ajutăm cu cele necesare: lemne de foc, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte şi de toate.
Să luăm aminte, trebuie bine căutaţi cei care merită ajutor. Nu mai daţi nici un ban la cei care vă ies în cale pe la poarta bisericii şi se strecoară şi prin biserică căci aceştia care o fac pe nenorociţii au poate mai mult decât dumneavoastră care munciţi din greu să vă câştigaţi existenţa. Tot ceea ce faceţi bun cu sfântă osteneală, să faceţi cu sufletul zâmbind de bucurie şi cu multă flacără de credinţă şi dragoste în numele Scumpului nostru Mântuitor Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru noi. Să ne grăbim să facem cât mai mult căci viaţa noastră trece ca norii pe cer. Zilele alunecă grăbite ca frunzele pe apă, iar noi ne apropiem de amurgul serii, de mormânt, de unde nu ne mai întoarcem niciodată.
Să nu uităm că poate mâine va suna trâmbiţa să ne adune pentru judecată. Să nu uităm că Domnul Hristos ne-a răscumpărat cu Scump Sângele Său. Să ne întoarcem acasă, să ne întoarcem la biserica lui Hristos ca fiul rătăcit prin pocăinţă şi rugăciuni, căci aici pe pământ suntem doar în treacăt.
Sculaţi-vă să mergem la Hristos! Preoţii aşteaptă în pragul bisericilor, clopotele sună să ne scoale din somn şi să venim în casa lui Dumnezeu. Necazurile, urgiile ne vorbesc despre Dumnezeu şi ne spun să ne întoarcem înapoi la calea mântuirii şi a adevărului veşnic; căci, iată, vine noaptea, vine moartea şi nu se mai poate face nimic.
În Abibisinia este un oraş numit Harar, foarte vechi întemeiat. Viaţa acestui oraş e paşnică şi simplă. În zorii zilei şiruri lungi de locuitori ies pe cele cinci porţi mânând cirezi de vite spre păşunile de pe dealuri şi se înapoiază seara încărcaţi cu câte ceva; unii cu cereale, alţii cu lemne sau nutreţ. Dar la asfinţitul soarelui când se închid porţile, portarul strigă cu glas de răsună văile: ,,Saile! grăbiţi-vă se închide poarta! La puţin timp după această strigare poarta se închide. Cei rămaşi afară trebuie să aştepte până dimineaţa, dacă vor mai ajunge această dimineaţă, deoarece noaptea umblă tâlharii şi fiarele sălbatice şi cei mai mulţi rămaşi afară sunt aflaţi morţi.
Aşa e şi cu mântuirea noastră. Mântuitorul Hristos zice: ,,Intraţi pe poarta cea strâmtă care duce la viaţă postul şi toate virtuţile?. Intrarea aceasta trebuie să o facem până nu vine noaptea. Ziua este pe sfârşite, nori negri încep să apară pe cerul mântuirii, fiare sălbatice îngrozitoare se vor năpusti asupra celor ce n-au vrut să vină să intre în cetatea cea salvatoare. Întunericul se lasă din ce în ce mai greu şi va veni vremea când toţi cei ce n-au vrut să audă strigătul de salvare vor rămâne afară în primejdia pierzării veşnice.
Vor rămâne cu ucigaşii, cu vrăjitorii, cu mincinoşii, cu fiarele apocaliptice şi închinătorii la idoli. Atunci vor striga disperaţi şi ei, vor bate în zadar la porţile bisericilor dar va fi prea târziu, prea târziu. Domnul Hristos, în Evanghelia de astăzi, chiar de la începutul ei ne pune o condiţie foarte importantă: ,,Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru va ierta greşalele voastre. Dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre.
Să nu ne înşelăm, că orice faptă bună am face nu primim iertare dacă nu iertăm pe cei ce ne-au greşit. Suntem datori să cerem iertare la cei cărora le-am greşit, sau ne-au greşit; făcând noi gestul acesta frumos, smerit şi plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a aproapelui, chiar dacă el nu vrea să ne ierte, să-l iertăm noi din toată inima şi atunci vom primi iertare de la Dumnezeu. Acesta este lucrul cel mai principal din Evanghelia de astăzi care ne va da valoare la toate celelalte fapte pe care le vom face.

Rugăciune
Tatăl nostru cel din ceruri, iartă-ne nouă greşalele noastre, căci şi noi iertăm din toată inima pe greşiţii noştri. Întoarce-ne la Tine pe căile Tale cele sfinte. Ajută-ne cu Harul Tău, să punem început bun din clipa aceasta a vieţuirii noastre, să ne putem lăsa de toate obiceiurile cele rele, de vorbele cele proaste, ca să- Ţi urmăm Ţie în toate zilele vieţii noastre, Doamne.
Iar atunci când vei veni pe norii cerului, să ne duci şi pe noi din Babilonul fărădelegilor, în Ţara Ta cea Sfântă, Noul Ierusalim, raiul pe care l-au pierdut Adam şi Eva, fericirea cea veşnică, ca unde eşti Tu Împărat, acolo să fim cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Sfatul demonilor asupra lumii actuale

Sfatul demonilor asupra lumii actuale

O pilda despre fapte rele si patimi, viclenia actuală

Satan a organizat o conventie mondiala cu toti demonii sai. Odata ce s-au adunat toti inaintea lui, a luat cuvantul si le-a zis:

- Nu putem pe crestini sa-i oprim sa mearga la Biserica, sa citeasca Sfanta Scriptura si sa descopere cuvantul. Nu avem nici o putere sa oprim relatia intima pe care o au cu Salvatorul lor. Odata ce se prind in legatura cu Iisus, puterea noastra asupra lor este nimicita. Asadar m-am gandit si iata ce idee mi-a venit… Dati-le voie sa mearga la Bisericile lor, sa se inchine Dumnezeului lor, dar furati-le timpul ca sa nu mai aiba timp sa dezvolte si sa intretina o relatie cu Iisus Hristos!

Potrivnicii crestinilor au tacut…

- Iata! Tineti-i ocupati cu aspectele neesentiale ale vietii, inventati nenumarate scheme care sa le ocupe mintea tot timpul. Tentatii, sa cheltuiasca, sa-si doreasca mai mult, mai mult, mai mult. Sa caute sa munceasca cat mai mult, 10,12,14 ore pe zi, chiar si Duminicile, pentru ca sa creada ca asa isi pot implini toate cele ce tin de trebuintele lor materiale. Imputinati-le timpul pe care l-ar petrece cu copiii, cu familiile lor.

- Suprastimulati-le mintea ca sa nu mai poata auzi linistea, care le-ar putea oferi un timp de meditatie la rostul vietii lor si sa vada desertaciunea sufletelor lor. Televizoare peste tot, reviste, dvd-uri, computere, ziare si telefoane, nu-mi pasa cum le numiti, orice lucru de care se pot folosi fara oprire si prin care putem vinde vise goale. Asta va incarca mintile lor si va rupe orice legatura cu Hristos.

- Umpleti-le vietile cu super oferte, si orice servicii si produse gratuite, sperante false si iluzii… Nu uitati de femeie! Ea a stiut intotdeauna sa ispiteasca! Folositi-o cat mai sumar imbracata pentru a insela ochii barbatilor, care vor fi si mai slabi si vor crede ca frumusetea trupului este importanta si vor deveni nesatisfacuti de propriilor lor neveste. Tineti-le pe neveste ocupate cu casa, cu masa, cu copiii, cu indatoririle fata de sot, de parinti, pentru ca odata sfarsita ziua sa nu le mai poata oferi sotilor dragostea lor, astfel ei se vor umple de amar si vor cauta mangaiere in alta parte.

Dati-le pe Mos Craciun, pentru ai indeparta de la adevaratul sens al Nasterii Mantuitorului, la fel si cu Pastile, dati-le iepuras, sa uite de Inviere si de puterea lui Iisus Hristos asupra pacatului si a mortii. Ei singuri isi vor indeparta proprii copii de la Adevar! In vacante invatati-i sa faca excese: discoteci, gratare, petreceri, sa nu se poata linisti prea mult ca sa poata reflecta la creatia lui Dumnezeu.

- Astfel, faceti ca ei sa se intoarca la viata de zi cu zi si mai obositi, sa nu aiba timp sa se incarce cu energia naturii lui Dumnezeu. Dati-le parcuri distractive, evenimente sportive in fiecare zi, spectacole de muzica, filme… Tineti-i ocupati, ocupati, ocupati! Umpleti-le viata cu atat de multe inventii si cauze bune. incat sa creada ca ei sunt stapani pe vietile lor si pot face “ceva”. Curand isi vor sacrifica si sanatatea si familia pentru a face “ceva” cu viata lor… O sa mearga, o sa mearga… Este un plan foarte bun! Acum, plecati si faceti cum v-am spus!

Astfel demonii au plecat pe pamant, sa faca totul spre a-i tine pe oameni ocupati cu scopurile lor in viata, pentru a le imputina timpul in care ar putea discuta despre puterea lui Iisus Hristos si despre necesitatea schimbarii vietii lor.

Intrebarea este: A reusit oare Satan in planul lui sau nu?! Judeca tu…

sursa:http://cristiserban.wordpress.com/2011/01/26/sfatul-demonilor-asupra-lumii-actuale/#more-1450

PREDICĂ LA DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE

PREDICĂ LA DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE

Duminica Înfricoşatei Judecăţi


Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, A cărui împărăţie nu va avea sfârşit (Simbolul Credinţei, Art. 7).

Fraţi creştini,

În tot cursul anului nu există o Evanghelie mai zguduitoare ca aceasta pe care ne-o pune în faţă Sfânta Biserică astăzi. Această Evanghelie ne zguduie sufletul, căci ne vorbeşte despre acea cumplită zi care va însemna ultimul act al istoriei omeneşti, ziua arătării Fiului Omului, ziua împlinirii împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum zicem şi în Simbolul Credinţei: "... A cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Imaginea aceasta a judecăţii celei din urmă au avut-o în faţa ochilor întotdeauna creştinii adevăraţi din toate veacurile.
Ei vedeau în ea sfârşitul tuturor vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ai lor, ei vedeau în ea pe Cel ce va răsplăti fiecăruia după faptele lui, după osteneala lui, după dragostea lui. De aceea mucenicii mergeau cu zâmbetul pe buze la chinurile cele mai îngrozitoare. Pustnicii sufereau frigul şi zăduful, foamea şi setea şi vărsau şiroaie de lacrimi cu pocăinţă din inimă. Fecioarele îşi păzeau fecioria cu preţul vieţii lor şi cu toţii privegheau rugându-se să fie gata de plecare. Aceşti creştini adevăraţi şi următori ai lui Hristos în toată clipa se vedeau în faţa judecăţii celei din urmă, acolo, în faţa înfricoşatului tribunal ceresc, în faţa miilor şi milioanelor de îngeri şi de sfinţi, şi se mai vedeau şi în mijlocul nesfârşitului număr de împricinaţi.
Aşa vom sta şi noi de faţă, aşteptând undeva sentinţa Dreptului Judecător, ori la dreapta cu drepţii, ori la stânga cu toată pleava, cu caprele. Cel dintâi lucru pe care ni-l descoperă Sfânta Evanghelie despre judecata din urmă este că va veni prin surprindere. Oamenii vor mânca şi vor bea, se vor însura şi se vor mărita, vor sădi şi vor zidi mereu case peste case, până ce deodată, ca un hoţ ce vine noaptea, va veni Domnul Hristos pe norii cerului, ca fulgerul ca să ne cheme pe toţi să răspundem de faptele noastre.
Domnul Hristos n-a spus ziua şi ceasul, nici anul când va veni, dar a spus semnele care vor fi înaintea judecăţii. Aceste semne înspăimântătoare, foarte multe dintre ele, le-am văzut le vedem şi le vom vedea. Va suna cel din urmă ceas al neamului omenesc.
Sfintele Scripturi aşa ne spun, că se va distruge credinţa aproape cu totul, iar oamenii vor ajunge la cel din urmă grad de stricăciune. Anticrist-satana întrupat-va înşela pe oameni prin mincinoasele minuni ale lui şi prin persecuţiile asupra creştinilor. Popoarele se vor distruge aproape, prin războaie, ciuma şi foamea vor pustii pământul, cutremure de pământ vor înghiţi oraşe întregi. Echilibrul lumii se va rupe, vânturile se vor dezlănţui, soarele nu va mai da decât luciri sinistre şi încreţite, luna nu va mai străluci, stelele vor cădea. Fulgere şi trăsnete vor izbucni, vulcanii se vor înfuria şi vor vărsa şiroaie de flăcări, munţii de gheaţă se vor topi, apa umflând oceanele şi mările acestea vor ieşi din hotarele lor şi mugetul lor îngrozitor va inunda pământul, făcând să se ciocnească munţii şi dealurile între ele.
O ploaie de foc şi pucioasă va îneca pământul şi tot ce se găseşte pe deasupra lui va ajunge într-un minut pradă flăcărilor şi va fierbe apa în mări şi în oceane cum fierbe apa în oală la foc. Îngrozite vor ieşi fiarele şi toate vietăţile răcnind de durere şi sfâşiind văzduhul cu ţipetele lor. Astfel nu va mai rămâne decât o grămadă de cenuşă fumegând, iar pământul va fi întocmai ca un mormânt luminat de un slab opaiţ. În acest întuneric va domni o tăcere adâncă şi posomorâtă. În această tăcere se va auzi un zgomot mai înspăimântător decât trăsnetele cele mai puternice.
Acesta va fi sunetul trâmbiţei cele de pe urmă de care vorbeşte Sfânta Scriptură, atunci îngerii judecăţii vor suna în cele patru colţuri ale lumii, căci acesta va fi glasul care va ieşi din gura Fiului lui Dumnezeu şi va porunci neamului omenesc zicând: "SCULAŢI-VĂ, MORŢILOR, IEŞIŢI LA ÎNVIERE! La acest glas vor tresări toţi morţii din morminte şi din adâncurile mării, osemintele vechi se vor mişca, membrele risipite se vor apropia, ţărâna cea rece se va însufleţi şi toţi morţii vor scutura de pe fruntea lor ţărâna mormântului ca să se supună glasului Celui Atotputernic.
Oamenii care au populat universul de la începutul lumii şi până în ziua aceea se vor însufleţi pentru ca să se înfăţişeze în suflet şi în trup la judecata lui Dumnezeu. Atunci vor învia şi păcătoşii şi drepţii, şi tremurând de frică vor fi aduşi de îngeri în valea lui Iosafat, unde deasupra, pe nori, vor fi scaunele de judecată. Judecata se va face după trăire şi după fapte. În acele clipe îngrozitoare se vor cunoaşte cei buni dintre cei răi, fiindcă cei buni vor fi la dreapta păstorului vor fi pe nori luminaţi şi slăviţi ca şi îngerii. La sunetul trâmbiţei cei drepţi, care n-au gustat moartea până-n acel moment, se vor transforma în oameni nemuritori şi vor zbura cu îngerii pe nori deasupra păcătoşilor până la dreapta Domnului. Atunci îi vor vedea cu ochii lor pe sfinţii pe care i-au chemat în rugăciuni, pe care i-au avut în icoane prin casă, pe care i-au cinstit şi sărbătorit cu dragoste. Bucuria şi strălucirea celor de la dreapta vor fi negrăite. Cei necredincioşi - zice Sfânta Carte - vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor celor buni. Toţi cei ce zic că aici e raiul şi iadul, toţi cei răi care nu au milă de aproapele, toţi hulitorii şi necredincioşii, care au crezut numai în aceste lucruri trecătoare ale lumii, vor rămâne aici pe pământ, adică la stânga păstorului; vor învia şi ei, dar pentru osândă.
Vor rămâne în acea zi înfricoşată în întunericul acela mare, cu diavolii care i-au înşelat. Atunci iadul va slobozi din el toate sufletele care au fost acolo până în clipele acelea şi vor fi aduse de demonii care le-au înşelat ca să fie judecate de Domnul Hristos. Cu trupul cu care au păcătuit vor fi aşezate sufletele acelea cete, cete, după păcatele lor. La un loc hoţii, la un loc curvarii, la un loc beţivii, la un loc nemilostivii, necredincioşii şi aşa, toţi păcătoşii cu păcatele scrise pe frunţile lor şi cu demonii fiecărui păcat lângă ei, vor sta de faţă atunci ca să audă sentinţa de condamnare a Dreptului Judecător pe vecii vecilor.
Vor sta de faţă atunci toţi împăraţii păgâni care au persecutat pe creştini şi vor vedea pe aceia cărora le-au tăiat capetele, îi vor cunoaşte bine, vor plânge cu amar, gândindu-se la răul pe care l-au făcut. Aici la stânga, adică jos pe pământ, păcătoşii vor fi fără deosebire, bogaţii şi săracii la un loc, împăraţii şi cerşetorii la un loc, conducătorii de state lângă măturătorii de stradă, savanţii lângă neştiutorii de carte, nici o deosebire. Atunci toate rangurile, toate titlurile vor dispărea şi toţi vor fi o singură mare de capete încremenite de spaimă. În acel înfricoşat ceas, lacrimile, rangurile, căinţa şi strigătele de disperare nu le vor folosi la nimic. Atunci nimeni nu va mai mijloci, nu se va mai ruga pentru noi, căci rănile deschise şi sângele vărsat pentru noi ale Dreptului Judecător, Fiul lui Dumnezeu, vor cere pe dreptate să fie răzbunate. Toţi hulitorii, toţi vrăjmaşii care s-au luptat sub orice formă contra împărăţiei Lui îşi vor rupe carnea de pe ei şi-şi vor muşca limbile de durere şi de frică. Atunci va fi ziua răzbunării dumnezeieşti. De aceea zice Domnul că va veni ca un hoţ, când nu ştie nimeni, ca să prindă pe toţi vrăjmaşii Lui în răutate şi în nelegiuirile lor.
Iată de ce Domnul Hristos ne mai dă o pildă ca să ne facă să înţelegem mai bine cum să-L aşteptăm şi cum să ne pregătim pentru această zi a judecăţii. El ne spune pilda cu cele zece fecioare care aşteptau sosirea Mirelui. Mirele ceresc a venit la miezul nopţii şi numai cinci a găsit veghind cu candelele aprinse, adică cu flacăra credinţei, a nădejdii şi a dragostei. Celelalte cinci fecioare, deşi erau şi ele fecioare cu trupul, erau cu sufletul întinate de valul lumii acesteia deşarte şi au adormit în păcate fără untdelemnul faptelor bune, adică fără biserică, fără rugăciune, fără osteneală duhovnicească.
Să fim atenţi, că Mirele vine la miezul nopţii, când e somnul mai dulce şi întunericul cel mai greu, adică atunci când ispitele vor fi cele mai multe şi când lumea va dormi în noaptea păcatelor celor mai grele. Cele cinci feciore nebune, nechibzuite, care s-au îngrijit numai pentru desfătarea trupului, care s-au îngrijit cum să se facă pe placul bărbaţilor, care s-au îngrijit numai de lux şi plăceri, în zadar vor mai striga atunci: "Doamne, Doamne, deschide-ne nouă! - căci uşa s-a închis pentru totdeauna şi ele au rămas afară.
Aşa va fi ziua judecăţii lui Dumnezeu. Domnul Hristos va găsi două feluri de oameni: oameni buni, credincioşi, şi oameni nebuni. Până atunci omenirea, prin fapte, prin trăire, printr-o vieţuire bună sau rea aici pe pământ, se va trece de bună voie la dreapta sau la stânga. Când va veni păstorul, va despărţi oile de capre, grâul de neghină, pe cei buni de cei nebuni, atunci va rosti sentinţa de judecată şi va plăti fiecăruia după faptele lui.
Să ne întrebăm fiecare, chiar în clipa aceasta: dacă astăzi sau la noapte va apărea pe norii cerului Domnul Hristos să judece pământul, pe care drum ne-ar găsi, pe cel bun, sau pe cel rău?
Vai de cei care vor fi în fel de fel de păcate, în beţii, în desfrânări, necununaţi, cu avorturi, la cârciumă, cântece, descântece, în fel de fel de nedreptăţi. Vai celor ce mănâncă munca altora, vai celor ce umblă cu spurcăciuni pe la vrăjitoare şi se ţin de tot felul de răutăţi ca să facă ceartă şi duşmănii între oameni! Vai de cei pe care îi va apuca ziua aceea înfricoşată nespovediţi, neîmpărtăşiţi, neduşi la biserică.
Vai de toţi hulitorii lui Dumnezeu şi a lucrurilor sfinte, căci nu va mai fi atunci pentru ei nici o scăpare!
Să nu plecăm urechile la necredincioşii care spun că nu va mai veni Domnul Hristos şi că nu va mai fi nici un sfârşit. Citiţi Biblia şi vedeţi semnele, semnele care au fost spuse de Domnul Hristos că într-adevăr multe din ele se împlinesc sub ochii noştri, şi iată care sunt:
Întâi vor ieşi Hristoşi mincinoşi; aceştia sunt capii religiilor care au transformat înţelesul Sfintei Scripturi şi au pus istorisiri mincinoase în locul adevărului.
Al doilea, vor ieşi prooroci mincinoşi; aceştia sunt cei ce s-au rătăcit de la dreapta credinţă, sectanţii care propovăduiesc minciuni şi hulesc Sfânta Cruce şi pe Maica Domnului.
Al treilea, se vor înmulţi fărădelegile şi se va răci dragostea dintre creştini şi nu vor mai iubi pe Domnul Hristos şi Sfânta Biserică ba chiar se vor lepăda pe faţă de Dumnezeu şi de cele sfinte.
Al patrulea, se va predica Evanghelia la toate neamurile ca să le fie spre mărturie, adică să nu zică nimeni că n-a ştiut.
Al cincilea , se va dezlega satana din iad şi se va duce să tulbure tot pământul, făcând să se încaiere conducătorii de state şi oamenii între ei, deci nu va mai fi pace pe pământ aproape nicăieri.
Al şaselea, se vor lepăda oamenii de credinţă, creştinii vor cădea şi vor rătăci trecând la secte, iar cei mai mulţi nu vor mai crede în Dumnezeu.
Al şaptelea, vor apărea pe cer stele cu coadă, comete, care prevestesc mânia dumnezeiască aşa s-a arătat pe cer, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1938, un foc mare care s-a văzut în toate părţile Europei fiind publicat în ziare.
Al optulea, se va lua Harul lui Dumnezeu prin închiderea multor biserici şi persecutarea preoţilor celor mai evlavioşi.
Al nouălea, se vor arăta în multe locuri pe pământ semne, minuni şi vedenii unor tineri şi bătrâni, care au fost trimise de Domnul Hristos şi de Maica Lui să spună la lume să se întoarcă la Dumnezeu, că este aproape venirea judecăţii.
Al zecelea, va veni Anticrist care se va da drept Dumnezeu şi va cere de la lume închinăciuni şi se vor lepăda creştinii de Sfânta Treime.
Al unsprezecelea, se vor arăta în lume la Ierusalim cei trei mari sfinţi: Ilie proorocul, Enoh şi Ioan Evanghelistul, care n-au primit moartea trupească şi vor da lupte cu Anticrist, îl vor ruşina dar vor primi şi ei moartea că aşa e îngăduit de Dumnezeu.
Al doisprezecelea, Dumnezeu va întuneca soarele, luna şi stelele şi va fi întuneric mare, beznă peste tot pământul.
Al treisprezecelea, va trimite Dumnezeu pe Sfântul Arhanghel Mihail şi va suna cu trâmbiţa înviind toţi morţii, de la Adam şi până în ziua aceea.
Al patrusprezecelea, se va arăta pe cerul acela întunecat, îndoliat, semnul Fiului Omului; adică Sfânta Cruce şi toate popoarele vor plânge când o vor vedea.
Al cincisprezecelea, va veni Domnul Hristos cu sfinţii îngeri şi-i va trimite să adune pe toţi credincioşii şi să-i răpească în văzduh aşezându-i la dreapta Sa.
Atunci va fi cum spune Domnul în Sfânta Evanghelie că unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor fi la moară, una va fi luată şi alta lăsată soţii care vor fi într-un pat, unul va fi luat celălalt va fi lăsat, adică cel bun va fi luat de îngeri pe norii cerului la dreapta Domnului şi cei răi vor fi lăsaţi aici unde şi-au pus nădejdea, în pământ şi în viaţa aceasta trecătore. Iată deci că sunt multe din semnele pe care le-am văzut, le-am simţit şi le vedem unele.
După ce Domnul Hristos a vorbit despre aceste semne, le-a atras atenţia ucenicilor, zicându-le: "De la smochin învăţaţi pilda lui; când îi frăgezeşte şi-i înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape; tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste semne, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, chiar lângă uşă. Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece.
Un creştin a visat un ceas mare pe cer, care arată 12 fără 5 minute şi scria pe el Matei XXIV, 25 - adică unde se vorbeşte în Sfânta Evanghelie despre venirea Domnului Hristos, despre sfârşitul lumii. Să nu închidem ochii ca necredincioşii şi să zicem ca ei, că a mai fost aşa ceva adică cutremure de pământ, războaie şi unele semne. Într-adevăr, ştim că au mai fost, dar să spună cineva când a mai fost ca acum, tot pământul în tulburare, în războaie şi nenorociri!
Zăpada, în ţinuturile calde, unde nu a fost niciodată, şi câte alte semne pe care le arată Dumnezeu în timpurile noastre. Să nu dăm crezare explicaţiilor unor oameni care se cred atotştiutori şi explică toate semnele ce ni le arată Dumnezeu că ar fi din cauza unora sau altora pricini, neştiute, că aceste semne sunt trimise de Dumnezeu ca nişte predicatori înflăcăraţi ai vremii de apoi ca să trezească lumea din amorţeala păcatelor şi să se întoarcă la adevărul Lui. Dumnezeu a ştiut că în aceste vremuri se va împuţina credinţa şi la păstori şi nu vor mai voi să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu, lăsând lumea să rătăcească şi să umble în întunericul păcatelor.
De aceea Milostivul Dumnezeu trimite aceste semne şi urgii, aceşti ani ai durerilor de care vorbeau părinţii, moşii şi strămoşii noştri, care nu ştiu carte şi care nu citeau Biblia aşa cum o citesc astăzi creştinii. Acestea toate sunt ca să ne întoarcem de pe calea pierzării, iar dacă nici acestea nu ne mai trezesc, atunci suntem pierduţi. Vai de cei ce trec peste ele aşa, fără să-şi schimbe viaţa plină de păcate! Să ne fie milă de sufletul nostru şi să facem voia lui Dumnezeu, să păzim porunca dragostei şi a milei de aproapele nostru care este căzut în necazuri şi în lipsuri de tot felul. Această faptă este recomandată de Sfânta Evanghelie de astăzi.
Să avem milă şi să sărim în ajutorul celui lipsit, bolnav, străin sau nedreptăţit; căci cele ce facem aproapelui nostru, îl facem însuşi Fiului lui Dumnezeu, aşa cum am auzit astăzi la Sfânta Evanghelie, că a fost flămând, a fost însetat, a fost gol, a fost bolnav, a fost străin şi la închisoare. Domnul Hristos, ca un Dumnezeu ce era, a ştiut că la sfârşit nu va mai fi milă pe pământ, aşa cum vedem astăzi; căci oriunde îţi întorci privirea în lume nu mai există fapta milei adevărate.
Au fost cazuri când au tăbărât doi trei huligani asupra unor persoane fără putere de apărare şi nimeni nu a sărit ca să le scape. Ce milă este aceasta la creştini ca să vezi cum îl omoară pe fratele tău şi să nu îl scapi! Unde este mila copiilor de părinţii lor, căci sunt mulţi părinţi pe drumuri şi mulţi părinţi în azile, băgaţi de copiii lor şi uitaţi acolo, după ce le-au mâncat banii şi le-au crescut copiii, ajungând să moară pe mâinile străinilor, şi îi lasă uitării, căci nu vin nici să-i îngroape, îi lasă să fie arşi la crematoriu. Vai, ce păcate mari, unde este mila la părinţii care îşi omoară copiii, rodul pântecelui lor!
Ce milă au părinţii care se bagă în căsniciile copiilor să-i despartă prin intrigi şi fel de fel de spurcăciuni de la vrăjitoare?! Unde este mila la soţiile care-şi spurcă bărbaţii cu tot felul de murdării?! Unde este mila la bărbatul care îşi lasă soţia şi copilaşii plângând şi se duce la desfrânate, care-şi bate soţia, care-şi chinuie copiii, lipsindu-i de hrană, lumină şi căldură!
Şi aşa este lung şirul diferitelor cazuri de nemilostivire; căci unii fără milă sunt pârâţi, bătuţi şi chinuiţi, altora fără milă li se iau nişte bani pe la tribunale, pe la spitale, pe la şcoli, în multe locuri şi în diferite cazuri. De aceea, grozavă va fi ziua judecaţii pentru cei ce nu au făcut milă pe pământ. Fapta milosteniei putem s-o facem în multe feluri, fraţi creştini. Când vrem să facem milostenie nu trebuie numaidecât să ne gândim la unele bucate sau bani, sau altceva de felul acesta, ci mila, în general, trebuie să o avem în multe feluri şi în orice loc în numele Domnului Hristos.
Mila cea mai arzătoare în timpul de faţă, trebuie să o avem pentru cei care nu cunosc credinţa cea adevărată, cei rătăciţi pe căile pierzării, cei fără Dumnezeu, căci aceştia sunt flămânzi, sunt însetaţi, au sufletele fripte de sete şi rănile pline de bube înveninate, otrăvite cu veninul şarpelui diavol. Aceştia nu au nici o putere, să ieşim în cale şi să-i aducem la adăpostul cel de obşte, la Casa milei şi dragostea lui Dumnezeu care este Sfânta Biserică.
Sfinţii părinţi spun că milostenia este regina virtuţilor şi această faptă o poate face şi săracul şi bogatul, bolnavul ca şi cel sănătos. Au fost mulţi necredincioşi care au primit milostenie în câte un spital, de la câte o bolnavă care i-a învăţat credinţa şi astfel şi-au tămăduit sufletul, cunoscând pe Dumnezeu prin milostenia acelei bolnave. De aceea să avem milă, fraţi creştini, de toţi cei ce sunt în pierzare sufletească şi trupească, căci numai prin milă vom afla şi noi milă de la Dreptul Judecător în ziua cea mare a judecăţii.
Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre judecata de la sfârşitul lumii, zice că Dumnezeu va face aceasta pentru două motive principale: întâi, ca să arate lumii dreptatea Lui şi apoi, să facă dreptate aleşilor Lui. Acum Dumnezeu este ascuns după un văl de taină, este necunoscut, tăgăduit şi chiar dispreţuit. De aceea unii au declarat că nu există, iar alţii că a murit.
Puterea lui Dumnezeu este nebăgată în seamă, providenţa Lui, criticată. Iată de ce va veni să-şi apere pricina când va şedea pe scaunul de judecată arătând muritorilor, hulitorilor şi tuturor vrăjmaşilor Lui că există, că El este viu, iar puterea Lui este fără de sfârşit.
Ceea ce va îngrozi şi mai mult pe cei aduşi în faţa tribunalului ceresc va fi chipul Dumnezeului dreptăţii, Dumnezeului şi judecătorului care atunci va fi fără milă şi cu dreptate va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Toate păcatele pentru care fiecare om va trebui să dea socoteală în cursul judecăţii vor fi împărţite în patru categorii :
Întâi vom fi răspunzători de păcatele pe care le-am făcut noi.
Al doilea, vom răspunde de păcatele de care ne-am făcut vinovaţi când am îndemnat pe alţii la rău, cu vorba sau pilda noastră cea rea.
Al treilea, vom răspunde de atâtea fapte bune pe care trebuia să le facem; am ştiut că e bine să le facem şi nu le-am făcut, din răutate, din lene, din mândrie, îngropându-le precum acela din Evanghelie talantul lui.
Al patrulea, vom răspunde şi pentru cei pe care nu i-am lăsat să facă fapte bune, împiedicându-i prin vorbe amăgitoare sau în alt chip să vină la biserică, să se spovedească sau să se roage. Despre aceştia zice Domnul Hristos: "Vai de voi, farisei şi cărturari făţarnici, căci voi nu intraţi în împărăţia lui Dumnezeu, nici pe alţii nu-i lăsaţi!
Înfricoşată va fi ziua aceea a judecaţii pentru cei care vor rămâne pe pământ, pentru toţi păcătoşii pe care i-a apucat moartea nepregătiţi; căci ei vor face feţe, feţe strigând disperaţi, blestemându-se, blestemând ziua în care s-au născut şi pe părinţii care nu i-au învăţat sfânta credinţa, blestemând pe cei ce i-au îndemnat să facă păcate. Alţii, rugându-se cu lacrimi şi cu ţipete, vor privi spre Dumnezeu rugându-L să le dea iertare. Fiecare va încerca să se apere cu cuvinte strigătoare la cer.
Unii vor zice: "Doamne, Doamne adu-ţi aminte că suntem creştini şi ne-am botezat în numele Tău, alţii vor zice: "Doamne, Doamne, am fost şi noi pe la biserici şi am făcut şi noi câte o faptă bună am propovăduit în numele Tău, am făcut şi minuni în numele Tău. Doamne, ne-am făcut mulţi fini şi fine, am cununat şi botezat, iartă-mă, Doamne, că am făcut şi fapte bune; am dat şi eu câte un ban la săraci. Aşa va căuta fiecare să spună câte o faptă bună pe care a făcut-o în viaţă.
În zarva aceea dintre ei, Dumnezeu cu glas de tunet va face tăcere şi le va zice: "Depărtaţi-vă de la Mine, toţi lucrătorii fărădelegii, căci v-aţi înşelat de la Anticrist şi aţi căzut, neţinând până la sfârşit. Iată deci că degeaba o începem bine dacă o terminăm prost. Atunci vor zice şi sfinţii care sunt lângă Domnul Hristos, către păcătoşi: "De ce n-aţi crezut în propovăduirea noastră, de ce n-aţi ţinut credinţa aşa cum v-a învăţat Sfânta Biserică? De ce n-aţi voit să vă ţineţi mereu de fapte bune şi să vă rugaţi păzindu-vă de păcate? De ce nu v-aţi întors la Dumnezeu? V-aţi ţinut mai mult de păcate, de chefuri şi beţii, de petreceri, şi v-a înşelat necuratul ca să nu vă spovediţi, să nu vă împărtăşiţi, rupând legătura cu Biserica, nemaicrezând în nimic; aşa că v-a prins moartea şi judecata fără pocăinţă, fără fapte bune şi fără Dumnezeu. Când vi se spunea râdeaţi, luaţi în batjocură pe cei ce vă vorbeau. Acum s-a închis uşa milostivirii; Dumnezeu v-a aşteptat destul, v-a făcut semne şi minuni, v-a trimis suferinţe şi necazuri ca să vă întoarceţi la El, iar voi pe toate le-aţi nesocotit, le-aţi batjocorit şi n-aţi primit pe cei ce vă îndemnau la pocăinţă.
Mare plângere şi jale va fi atunci când pe veci vor fi despărţiţi de mângâierea cea cerească şi când Dreptul Judecător va zice: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, cu diavolul pe care l-aţi ascultat. Atunci se vor despărţi cu mare jale copiii de părinţii lor, soţii de soţiile lor, fraţii de fraţi, surori de surori, soacre de nurori, rudenii de rudenii, prieteni de prieteni, mergând fiecare la locul de osândă unde e pregătit după păcatele lor.
Să luăm aminte şi să ne trezim acum, că nu este departe ziua aceasta înfricoşată a judecăţii; fiindcă atunci va fi prea târziu, atunci pe mulţi îi va apuca lepădaţi de credinţă pentru o coajă de pâine, pe unii necununaţi, pe alţii la cârciumi, pe unele femei la avorturi şi desfrâu; pe copii în necredinţă, şi astfel multă lume va fi găsită pe căile pierzării în fel de fel de păcate mari.
Să deschidem ochii acum, să nu ne aflăm şi noi atunci printre ei, căci vai de sufletul nostru în ceasul acela, mai bine nu ne-am fi născut.

Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul viilor şi al morţilor, Cel ce vei veni ca să răsplăteşti fiecăruia după faptele lui, trezeşte-ne Tu acum din moartea păcatelor şi fă-ne să cunoaştem calea Ta şi să facem voia Ta cea sfântă până nu vine ceasul acela înfricoşat al dreptei Tale judecăţi. Atunci când vei veni Tu să ne aflăm cu toţii curaţi şi pregătiţi ca să ne treci şi pe noi la dreapta Ta şi să ne zici: "Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cerului în vecii vecilor.


Amin.