PREDICĂ LA DUMINICA A XVII-A DUPĂ RUSALII

PREDICĂ LA DUMINICA A XVII-A DUPĂ RUSALII

Femeia canaaneancă

O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie după cum voieşti! (Matei XV, 28)

Fraţi creştini,

Rugăciunea şi credinţa femeii canaanence din Sfânta Evanghelie de astăzi a fost atât de mişcătoare, de stăruitoare şi plină de smerenie că vedem pe însuşi Mântuitorul Hristos mirându-se şi zicând: "O, femeie, mare este credinţa ta! Pentru rugăciunea ei fierbinte şi pentru străduinţa ei, Dumnezeu face zadarnică puterea iadului şi vindecă pe fiica ei, alungând pe demonul care chinuia biata copilă.
Această Sfântă Evanghelie ne-o pun înainte sfinţii părinţi, ca să învăţăm de la această femeie păgână stăruinţa în rugăciune şi mai ales smerenia şi credinţa înaintea lui Dumnezeu şi, mai cu seamă, ca să ne întărească în nădejdea izbăvirii. Dacă Domnul Hristos a primit şi a ajutat pe această femeie păgână, cu atât mai mult vom fi ajutaţi noi, cei care avem pecetea Botezului în numele Sfintei Treimi. Să vedem acum cine era femeia canaaneancă şi ce păcate făcuse de intrase diavolul în copila ei.
Fenicienii, de mai multe sute de ani, deveniseră un popor vestit prin comerţul lor şi îngrămădiseră cele mai mari bogăţii în oraşele acestea, Tir şi Sidon, unde vedem că locuia această femeie canaaneancă. Locuitorii din aceste oraşe duceau o viaţă de lux şi desfrânări. Luxul, ca întotdeauna, a adus după el desfrânarea cea mai grozavă.
Cultul oficial al fenicienilor era păcatul cel mai ruşinos, desfrânarea. Faptele cele mai desfrânate şi mai criminale erau faptele preferate ale zeiţei Astarte. Regii şi prinţii erau primii, iar poporul după ei, întrecându-se cu toţii a îndeplini astfel de fapte care nu erau altceva decât cele mai necurate urgii.
Templele acestor zei, de unde pleca religia aceasta şi aceste scârboase păcate, făcură din lumea civilizată haznaua tuturor viciilor. Aşa se strică popoarele pe calea progresului material fără frâul moral, fără Dumnezeu; numai adevărata religie descoperită de Dumnezeu va putea să ţină lumea în frâul moral.
Prin înrudirea fiilor lui Israel cu regele din Tir, divinităţile şi moravurile fenicienilor pătrunseră în Ţara Sfântă şi îndată se înălţară, în oraşe şi pe dealuri, temple şi arbori sacri, focare de idolatrie şi desfrânare. Şi aşa, încetul cu încetul, scârboasele destrăbălări ale cultului siro-fenician au pătruns şi la Ierusalim, putând Templul lui Dumnezeu cel prea sfânt. Aşa era ţara unde vedem azi că a intrat Iisus cu ucenicii săi.
Iisus era foarte bine cunoscut acolo, după cum ne spun sfinţii evanghelişti, deoarece abia apucase să treacă peste hotar, iar vestea sosirii Făcătorului de minuni se răspândi în tot ţinutul acela. Iată că o femeie plecă să-L întâmpine. O durere mare îi strângea inima. Trăsăturile adânci de pe faţa ei, figura ei slăbită de o suferinţă îndelungată, ochii ei roşii şi umflaţi de lacrimile vărsate dau să înţeleagă că are o mare nenorocire. Ea se grăbeşte, se apropie şi de departe strigă: "Miluieşte-mă, Doamne. Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de diavol!
Sărmana mamă, toate suferinţele fiicei sale le simte inima ei, iar iubirea ei de mamă îi reînnoieşte amărăciunea şi necazul. Căci vedea suferind pe aceea pe care o iubea, iată de ce striga mereu: "Fie-ţi milă de mine, Doamne! Femeia recunoaşte că nu are nici un drept să fie ascultată. Numai bunătatea şi milostivirea lui Iisus pot s-o ajute. Durerea şi nenorocirea ei peste măsură de mari, acestea sunt singurele motive să fie ascultată.
"Doamne, Fiul lui David! zise ea. Deci se ştia în ţinutul fenicienilor că iudeii aşteptau un profet mai mare decât toţi profeţii, un liberator, un Mesia, care va fi din neamul lui David. Femeia canaaneancă recunoştea în Iisus din Nazareth ca fiind acest profet trimis de Dumnezeu. "Doamne, fiica mea, singura mea copilă, singura mea mângâiere, pentru care mai trăiesc, este rău chinuită de vrăjmaşul cel fără de milă, de autorul tuturor relelor satana.
Iisus, care ştia că peste câteva luni tot prin uneltirile diavolului, va trebui să sufere şi El cele mai grozave chinuri şi chiar moartea pe Crucea de pe Golgota, privi în aceste momente durerea, lacrimile şi deznădejdea sărmanei femei. Nu se poate să nu fi deşteptat în inima lui Iisus durerea şi lacrimile sfintei şi iubitei Sale mame, pe care parcă o vedea stând lângă Crucea Lui, a unicului ei fiu care-şi da sfârşitul pentru eliberarea neamului omenesc de tirania satanei.
Cu toate acestea, Iisus nu dă nici o atenţie sărmanei mame: femeia însă fără să se descurajeze, striga mereu: "Miluieşte-mă, Doamne!
Iisus mergea înainte, vorbind cu ucenicii Săi. Nenorocita mamă striga mereu în urma Lui: "Miluieşte-mă, Doamne! Ucenicii rămân uimiţi; niciodată Învăţătorul lor n-a respins rugăciunea cea umilită a unui suflet zdrobit de durere. Totdeauna a fost de ajuns un cuvânt, o lacrimă ca să deschidă inima Lui şi să curgă o ploaie de har binefăcător. "Doamne, slobozeşte-o pe ea, căci strigă în urma noastră! ziseră ucenicii, dar Iisus răspunde: "Nu sunt trimis fără numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel!
Misiunea Cuvântului întrupat cuprindea două părţi: prima parte, vestirea Evangheliei evreilor, iar a doua parte, vestirea Evangheliei păgânilor din lumea întreagă. Partea întâi trebuia s-o împlinească El însuşi, iar a doua parte, prin apostolii Săi. În acest moment, Iisus intră în casă împreună cu ucenicii Săi; intră apoi şi femeia, pătrunde până la Iisus, cade în genunchi, atinge pământul cu fruntea, varsă şiroaie de lacrimi şi zice: "Doamne, ajută-mă!La aceste cuvinte, Iisus răspunde: "Nu este bine a lua pâinea copiilor şi a arunca-o câinilor!"
Sărmana femeie! Nu putea cunoaşte gândul Mântuitorului. Ea vedea în aceste cuvinte dispreţul cel mai mare pe care-l au iudeii pentru păgâni şi care se arată prin această constatare: evreii sunt fiii lui Dumnezeu, iar păgâni sunt câini. Chiar şi acum evreii se consideră doar pe ei fii şi aleşi ai lui Dumnezeu, ceilalţi oameni sunt păgâni şi-i numesc pe unii chiar câini şi numai religia lor este cea bună şi adevărată. Religia creştină este o rătăcire mare pentru ei, pentru că n-au cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
În Orient, câinii sunt simbolul desfrânării şi, în Fenicia, câini erau numiţi oamenii plăcerilor. Curtezanele, desfrânatele, cârduri, cârduri, se duceau la templu sau în pădurile sacre ale zeiţei Astarte şi ale lui Baal. Dar cuvântul acesta atât de greu al Mântuitorului, care ar fi revoltat pe orice păgân, sărmana mamă l-a primit cu smerenie şi a găsit un răspuns plin de cea mai umilitoare credinţă, zicând cu inima zdrobită de durere: "Adevărat, Doamne, dar şi câinii mănâncă din firimiturile ce cad de la masa stăpânilor lor; da, Doamne, iudeii sunt fiii Tăi şi eu, sărmana păgână, nu sunt decât o străină, locul meu întru împărăţia Ta este locul câinilor de sub masa stăpânilor lor, fă şi cu mine tot aşa, liberează pe fiica mea de duhul cel necurat, aceasta este numai o fărâmitură din belşugul minunilor Tale, Doamne!
O umilinţă şi o credinţă mai mare ca acestea, nimeni n-a văzut până atunci. Iisus o priveşte din nou şi, plin de admirare, îi zice: "O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie după cum voieşti!
Fericita mamă a crezut şi nu mai stătu la îndoială se sculă veselă, mulţumi binefăcătorului său, i se închină şi plecă la casa ei unde găsi pe fiica ei liniştită, veselă şi pe deplin sănătoasă. Mare-i minunea Ta, Doamne!
Să aruncăm acum privirile noastre la mulţimea mamelor creştine din vremea noastră şi să vedem de ce s-au îndrăcit şi s-au îmbolnăvit mulţi copii tineri şi tinere, care suferă de cele mai grozave boli sufleteşti şi trupeşti, iar mamele lor plâng şi cer ajutor la Biserica Domnului. Aproape în toate cărţile sfinte se vorbeşte despre închinarea la idoli, cum că mai toţi sfinţii au suferit pentru că nu s-au supus să se închine idolilor la care slujeau păgânii.
Am văzut la început că popoarele acestea păgâne aveau obiceiuri de care erau legate, luxul, crima, minciuna şi toate păcatele. Idolii moderni ai vremurilor noastre sunt tot aceia, numai că şi-au schimbat unele forme, dar au îmbrăcat altele mai diabolice, mai ascunse de ochii necunoscătorilor. Pentru aceasta sfinţii părinţi condamnă toate viciile şi patimile acestea, fiindcă prin ele satana îşi face loc în sufletele oamenilor.
Sfântul Apostol Pavel spune însă că în vremurile de pe urmă oamenii nu vor mai condamna aceste urgii, ci, dimpotrivă, le vor găsi bune, vor prigoni chiar şi pe cei ce vor să trăiască în dreapta credinţă. Să se ştie clar că Biserica nu este împotriva cântecelor sau chiar jocurilor pe care le-au avut moşii şi strămoşii noştri creştini, căci acelea erau plăcute, inspirate chiar din evlavie, şi legau pe creştini mai strâns de Biserică, de patrie şi de toate obiceiurile bune şi morale.
Acele cântece erau scoase din suflet de creştini şi cântate cu lacrimi şi cu bucurii neprihănite; acestea erau doinele noastre româneşti şi cântecele cele vechi ale strămoşilor noştri. Dar mai târziu au pătruns cântecele şi jocurile străine atât de blestemate căci prin ele mulţi creştini au fost prihăniţi. Jocurile acestea scornite de necuratul îi fac pe tineri să bâţâie din cap, întorc ochii pe dos, se strâmbă în toate chipurile astfel încât nu e nici o deosebire între cei epileptici, îndrăciţi şi aceşti dansatori bolnavi. Plăcerile acestea blestemate îi fac pe tineri să fie sălbatici, li se îndrăceşte trupul şi diavolii pun stăpânire pe toate simţurile lor, îi fac neascultători de părinţi.
Diavolul îi face să urască sfaturile bune, Biserica şi sfinţenia. Sunt o mulţime de mame îndurerate cu lacrimi pe obraz, care vin şi ne spun necazurile lor. Fiica mea tare mă chinuieşte cu neascultările ei, fiul meu nu mai vrea să ştie de credinţă, nu mai vrea să audă de biserică copiii mei s-au rătăcit cu totul, nu vor să mai audă de Dumnezeu, iar când preotul vine cu botezul sau să-mi facă vreo slujbă în casă, ei pleacă şi nu vor să se întâlnească cu preotul, parcă i-ar ţine cineva şi nu mai vor să ştie de credinţă şi de rugăciune.
"Îi ţine cineva? cineva acesta e diavolul, acela care ţinea şi pe fiica canaaneencei legată şi o chinuia. Acela îi ţine şi pe aceştia să nu se întâlnească cu biserica, cu preotul, cu credinţa, cu spovedania, cu sfinţenia. Apoi, câţi copii pleacă fără să le spună părinţilor şi trăiesc în păcatul desfrânării cine ştie unde! După o vreme îndelungată îşi dau seama că au greşit, dar pentru mulţi e prea târziu.
Aşa spunea o femeie creştină plângând că n-a ascultat părinţii. A luat bărbatul pe care nu l-au vrut părinţii, bărbatul cel plin de patimi; părinţii îl cunoşteau, dar ea a fugit cu el şi după un timp, când s-a întors acasă, tatăl ei a îngenuncheat şi i-a spus aşa: "Pentru că nu ne-ai ascultat şi ai făcut de capul tău, să dea Dumnezeu, tată, să fii bătută şi chinuită, umblând pe drum plângând, şi aşa să-ţi facă şi ţie copiii tăi cum ne-ai făcut tu nouă.
Greu blestem! Plângea femeia cu lacrimi amare şi spunea că întocmai aşa i se întâmplă, că de 20 de ani e bătută şi chinuită. "Şi acum, băiatul meu spune ea a plecat şi el de acasă fără ştirea noastră cu o fată şi este într-o mare tulburare şi neînţelegere, iar soţul meu mă bate şi adesea mă ameninţă cu moartea, iar eu nu-mi găsesc liniştea nicăieri, pace nu mai am".
Iată păcat strigător la cer, neascultarea de părinţi. Iată roadele necredinţei, iată minunile satanei, vai de părinţii care au astfel de copii îndrăciţi, vai de copiii crescuţi fără Dumnezeu, fără Biserică şi fără credinţă, căci pe aceştia satana îi conduce la toate relele şi când vor muri îi va lua cu el în iad.
Aceşti copii, care au crescut cu ochii în televizor şi pe la cinematografe, caută să imite pe sfântul lor din filme, să imite pe sfinţii lor de la jocurile olimpice căci poate că seară de seară sunt unii care urmăresc aceste programe, atât de mult le-au intrat în sânge aceste ceremonii, atât la copii cât şi la bătrâni, că odată am auzit un copil mic în braţele mamei lui prin oraş, zicându-i: "Hai, mamă, repede acasă, că pierdem serialul!"
De aceia ştiu copiii toate prostiile de mici şi mulţi părinţi fără minte se bucură de aşa zisa lor isteţime, dar mai târziu vine timpul, cum a venit pentru mulţi, să plătească cu lacrimi amare aceste grele păcate; iată de ce este vai de astfel de tineri care ajung la căsătorie împătimiţi, înrăiţi şi îndrăciţi. Ei n-au ştiut altceva până în ceasul nunţii decât muzică, dans, băutură, ţigări şi tot felul de prostii. Bărbaţii nu ştiu nimic din ale gospodăriei, şi nici chiar fetele. Nici o mâncare nu ştiu să facă şi de aceea se iau la ceartă, la bătaie, la despărţire. Vai de ei, că se alege praful de casa şi de agoniseala lor. Vai şi de părinţii lor, căci vor privi cu durere toată prăbuşirea acestor copii nelegiuiţi.
Vedeţi, aceasta e o îndrăcire mai periculoasă decât chinurile fiicei femeii canaanence din Evanghelia de astăzi, deoarece satana chinuieşte pe mulţi din jurul lor. Părinţii să aibă mare grijă de copiii lor, căci din cauza necredinţei şi a depărtării de sfinţenie se îmbolnăvesc şi trupeşte şi sufleteşte.
Copiii necredincioşi devin molatici la treabă şi incapabili la serviciu, fiindcă seară de seară stau cu ochii în televizor până aproape de miezul nopţii, iar a doua zi nu mai sunt buni de treabă, nu mai pot lucra cu capul limpede. Nu mai vorbesc câte boli grozave se încuibează în ei, căci devin anemici şi neputincioşi din cauza pierderii timpului, a odihnei, a somnului, căci are şi trupul acesta nevoie de odihnă. Însuşi Dumnezeu spune Sfânta Scriptură după ce a lucrat 6 zile, în a 7-a zi s-a odihnit. Desigur că Dumnezeu, care ţine toate cu mâna şi ne-a creat, nu pentru că a obosit s-a odihnit, ci ca să dea pildă să ne odihnim şi noi în ziua a 7-a, în ziua duminicii, să ne odihnim trupul şi să ne hrănim sufletul.
Acum să vedem pentru care păcate mai îngăduie Dumnezeu pe satana să intre în unii oameni şi chiar în copiii lor. Am văzut până acum că pentru păcatele acestea moderne, ale idolatriei, ale plăcerilor vinovate, satana îşi face loc în inima oamenilor şi a copiilor lor. Dar să ştiţi că Dumnezeu îngăduie pe diavol să intri în unii şi pentru păcatul nedreptăţii, al lăcomiei, al asupririlor, adică cei ce asupresc pe văduve şi orfani, neputincioşi şi lipsiţi, cei ce jefuiesc cinstea altora, avutul altora, soţiile altora.
Cei ce mănâncă munca altora, cei ce prin minciuni câştigă procese, cei ce sunt în drept să facă dreptate, dar pentru bani se vând, aceştia mănâncă cea mai murdară pâine şi sunt urmăriţi de blestemul dumnezeiesc şi curând îi ajunge pedeapsa vremelnică şi mai ales cea veşnică. În aceştia îngăduie Dumnezeu să intre diavolul, iar în unele cazuri păcatele acestea făcute de părinţi cad pe copiii lor.
Oamenii care nu au frică de Dumnezeu sunt în stare să facă orice rău, nu se ţin de cuvânt şi fac la păcate mari şi grele cu multă uşurinţă. Spre exemplu: o mamă văduvă a fost pusă la cale să-şi vândă căsuţa ei şi să dea banii unuia din copii, care se obligă s-o ia la el şi s-o îngrijească. După ce cheltui banii, copilul ei o dădu afară, trimiţând-o printre străini fără nici un rost. Iată păcat strigător la cer, cum să nu se îndrăcească aceştia şi copiii lor?!
Altul face acte pe casă unui nepot, iar acela după puţin timp s-a făcut stăpân pe toată casa şi a început să-i asuprească pe bieţii bătrâni; acum se judecă el, nepotul, cu ei, ca să-i dea afară pe drumuri şi prin martori mincinoşi reuşeşte să câştige procesul. Iată nedreptate! Cum să nu îngăduie Dumnezeu pe satana ca să intre în aceşti nelegiuiţi?!
Altul împrumută pe cineva cu 30 de mii de lei, iar după ce acela îşi face treburile nu mai recunoaşte şi nu mai vrea să dea banii înapoi. Sunt o mulţime de oameni lacomi şi nedrepţi care înşeală, mint, fură şi trăiesc din astfel de nedreptăţi şi asupriri. Păcatele acestea grozave se vor răscula asupra lor şi îi vor chinui nu numai în veşnicie, dar chiar şi aici. Să nu li se pară că au înşelat pe cineva, ci s-au înşelat pe ei amarnic.
Aceste păcate se pot asemăna foarte bine cu viperele unui italian pe care le prinsese ca să ia bani pe ele; dar să vedeţi ce s-a întâmplat până la urmă. Acest om iscusit în prinderea viperelor, după ce a prins vreo sută cincizeci ca să le ducă la farmacie, noaptea la culcare a pus vasul cu viperele în dormitorul lui. El învârtindu-se prin casă a ridicat capacul vasului apoi s-a dus să se culce; ele trăgându-se spre căldura din pat s-au lipit de trupul omului. Când se deşteptă bietul om simţi fiori reci, s-a înspăimântat şi nu ştia cum să scape, deoarece orice mişcare putea să-i aducă moartea. A chemat însă un copil cu un vas cu lapte cald lângă pat şi astfel aburii de la lapte au atras viperele aşa încât omul a putut să scape de primejdia mortală.
Aşa se vor trezi şi aceşti nelegiuiţi, avari, lacomi şi asupritori, când se vor vedea în ghearele necuratului şi-i vor chinui îngrozitor ca mulţi îndrăciţi. Unii dintre ei au avut fericirea să se tămăduiască, dacă păcatele n-au fost prea grele; dar alţii nu se tămăduiesc până la moarte, sunt chinuiţi ca să plătească aici toată nedreptatea.
Unul din păcatele grele este şi calomnia pentru care intră satana în unii. Cunoaştem din vieţile sfinţilor cum era calomniat câte un sfânt cum că a făcut desfrânare cu cineva şi nu era adevărat. Atunci Dumnezeu îngăduia să fie îndrăcită persoana aceea care spunea minciuni, şi nu se tămăduia până nu spunea în gura mare că a minţit şi că nu este adevărat cele ce a vorbit. Să ne ferim de acest grozav păcat că vai de sufletul şi trupul unora ca aceştia. Cei ce fac păcatele acestea negre şi stau lipiţi de ele şi nu se spovedesc cu sinceritate se aseamănă exact cu cei din întâmplarea pe care vă voi istorisi-o.
În timpul revoluţiei franceze cei condamnaţi la moarte erau forţaţi să stea gură la gură, nas la nas, cu cadavre omeneşti intrate în putrefacţie, aproape descompuse. Era cumplit şi groaznic de greţos pentru fiecare osândit ca să stea legat, strâns lipit de acel cadavru putred. Această cumplită soartă o au toţi cei plini de păcate de moarte, toţi cei ce trăiesc necununaţi, căci trăiesc în păcate putrede. Sufletele lor înnegrite de răutăţi stau în trupuri putrezite de mulţimea păcatelor grele nespovedite.
Să-şi cerceteze fiecare adâncul sufletului şi să vadă dacă nu cumva a făcut unul din păcatele acestea amintite până aici sau altele asemenea. Dacă a făcut astfel de păcate păgâneşti, dobitoceşti să plece capul la pământ ca femeia din Evanghelia de astăzi şi cu smerenie să se închine înaintea lui Dumnezeu, să-i ceară iertare şi să recunoască precum ea zicând: "Doamne, am făcut fapte câineşti, am făcut fapte porceşti, sunt o păgână despărţită de Dumnezeu, nu sunt vrednică de mila Ta Dumnezeiască Doamne, nu sunt vrednică să primesc vreun răspuns din partea Ta; Doamne, sunt vrednică de bătaie, de chinuri şi de pedeapsă.
Cel care a făcut astfel de păcate să ude pământul cu lacrimi şi să se spovedească cu hotărârea de a nu le mai face orice s-ar întâmpla. Văzând Domnul smerenia, rugăciunea, şi întoarcerea lui se va înduioşa şi va răspunde cu milă şi îndurări că e bun şi milostiv.
Cea mai mare greşeală o fac unii părinţi care nu-i învaţă pe copii sfintele rugăciuni. Mulţi copii destul de mari nu ştiu nici rugăciunea "Tatăl nostru. Ştiu fel de fel de poezii, de povestiri destul de lungi, dar această rugăciune nu i-a învăţat nimeni. De multe ori am întrebat câte un copil dacă ştie "Tatăl nostru" şi mi-a răspuns că nu ştie. De unde să ştie bietul copil, dacă nici mama lui nu ştie. Nu mai cunoaşte lumea pe Tatăl nostru Cel Ceresc, nu mai cunoaşte lumea pe Tatăl care ne hrăneşte, ne îndulceşte, ne luminează şi ne încălzeşte încât avem atâtea bunătăţi şi atâtea daruri. Atât întuneric se află în lume căci mulţi nu mai văd aceste bunătăţi care ne vin de la Dumnezeu, de la Tatăl Ceresc şi nu vor să-I mulţumească pentru ele.
Mi-amintesc de o povestire foarte dureroasă a unui bătrân rămas văduv cu un copil. Acest copil ajunsese şi el la vârsta de 40 de ani şi încă nu cunoştea pe tatăl lui. Copilul era bolnav mintal, nu judeca, iar sărmanul tată l-a îngrijit cu multă dragoste; el îi dădea să mănânce, el îl spăla, îl îmbrăca, îl îngrijea, ca un adevărat tată. Dar în schimb acest copil nu i-a zis niciodată tată. "Mi se rupe inima spunea bietul om când mă gândesc că atâţia ani au trecut şi el nu ştie cine sunt eu; nu mă cunoaşte, nu mi-a zis şi nu-mi zice niciodată tată.
Aşa este şi cu lumea aceasta, lumea noastră de astăzi, copii, tineri, bătrâni nu cunosc dragostea Tatălui Ceresc. Tatăl Ceresc îngrijeşte cu dragostea lui de tată, căci toţi suntem copiii Lui, toţi consumăm aerul, apa şi toate bunătăţile Lui. Dar cei mai mulţi nu vor să înţeleagă, să-I aducă mulţumiri, nu vor să-L recunoască de tată pe Dumnezeul cel Ceresc şi Creatorul nostru. Iată minte bolnavă, bolnavă de tot! De ce oare se întâmplă acest lucru grozav?! Pentru că mulţi au mintea bolnavă cu păcate îngrămădite, păcate de la părinţi, păcate adăugate şi de ei, fărădelegi de care am vorbit până acum.
Cum să mai aibă mintea curată şi nervii la locul lor când le urlă în cap toate aparatele şi televizorul ore şi nopţi întregi?! De unde să mai stea nervii la locul lor şi mintea curată? De aceea au ajuns şi ei să bâţâie mereu din cap şi din picioare, ca epilepticii cei îndrăciţi şi nu se vor vindeca până când nu vor părăsi aceste focare de infecţie, aceşti idoli periculoşi.
Cei care aveţi copii să observaţi la ei simptomele acestor boli; îi veţi vedea scuturând din cap şi din picioare, îi veţi vedea că nu vor să vină la biserică, că nu le place să se roage, să citească cărţi sfinte, că nu suferă candela şi icoana în casă să ştiţi că aceştia sunt îndrăciţi, stăpâniţi de duhurile necurate ca fiica femeii canaanence de care ne-a vorbit Sfânta Evanghelie.
Alergaţi deci cu credinţă la Dumnezeu, alergaţi părinţilor la Domnul Hristos cu evlavie, cu lacrimi şi veniţi la biserica Lui, căci aici îl găsiţi şi ziceţi ca femeia canaaneancă: "Doamne, fiica mea s-a îndrăcit, Doamne, fiul meu a înnebunit, Doamne, copiii mei sunt stăpâniţi de duhuri necurate, s-au îmbolnăvit la minte, a intrat satana în ei, Doamne ajută-mă, tămăduieşte-i, Doamne, întoarce-i la calea Ta cea luminoasă, linişteşte-le simţurile sufleteşti şi trupeşti, fă-i să cunoască şi ei sfânta credinţă şi dă-le pacea şi mulţumirea sufletească, Doamne.
Atunci veţi auzi blândul glas al Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care l-a auzit şi femeia canaaneancă din Evanghelia de astăzi: "O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie cum voieşti. Şi se vor tămădui copiii ei iar casa se va lumina, întunericul se va risipi, pacea şi liniştea vor dăinui acolo, idolii se vor sfărâma, necredinţa va înceta şi Dumnezeu va lucra în inimile acestor suflete tămăduite, sfinţite, şi înnoite cu Harul Său cel ceresc.

Rugăciune
Dumnezeul milei şi al îndurărilor, care voieşti mântuirea sufletelor noastre, primeşte Doamne rugăciunile ucenicilor Tăi şi scapă de toate bolile sufleteşti şi trupeşti, alungă toate duhurile cele necurate de la toţi aceia ce s-au adunat aici şi de la toţi cei care au primit Sfântul Botez.
Fă cu mila Ta cea mare să te cunoască pe Tine Tatăl nostru Cel Ceresc, toţi cei ce s-au adunat acum aici şi să Te slăvească pe Tine Cel Slăvit în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor..


Amin.

PREDICĂ LA PRAZNICUL ÎNTAMPINĂRII DOMNULUI

PREDICĂ LA PRAZNICUL ÎNTAMPINĂRII DOMNULUI


Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta (Luca II, 29-30)

Fraţi creştini,


Praznicul Întâmpinării Domnului ne dă prilejul să aflăm mai multe lucruri folositoare pentru mântuirea noastră.În primul rând vedem că Sfânta Fecioară Maria împlinea toate obiceiurile legii vechi şi căuta să facă întocmai după învăţătura legii vechi şi a Bisericii Vechiului Testament,aşa cum era scris şi poruncit de Dumnezeu,ca orice femeie care va naşte prunc,după 40 de zile de la naşterea lui să fie adus la biserică pentru ca preotul să-l închine lui Dumnezeu;aceasta deoarece primul copil care se năştea era sfânt şi făgăduit lui Dumnezeu.
De aceea Sfânta Fecioară Maria a luat pe pruncul ei Iisus în braţe şi a venit la biserica cea mare din Ierusalim,după 40 de zile de la naşterea lui.O dată cu aducerea pruncului în biserică,era obiceiul să fie adus în dar preotului două turturele sau doi porumbei.Această poruncă a legii a împlinit-o şi Prea Curata Fecioară Maria,Maica lui Hristos,împreună cu Iosif,logodnicul său.Acolo în Ierusalim,spune Sfânta Evanghelie de astăzi,era un om pe care-l chema Simeon. Acestuia îi făgăduise Duhul Sfânt să nu moară până când nu va vedea pe Domnul Hristos cu trup pe pământ.
Dar pentru ce a fost el canonisit ca să trăiască 360 de ani până va vedea pe Domnul Hristos? Ascultaţi cum s-a întâmplat cu el.
În timpul împăratului Ptolomeu,care a trăit cu 283 de ani înaintea naşterii lui Hristos, s-a făcut traducerea Sfintei Scripturi din limba evreiască în cea elinească.Traducerea a fost făcută de 70 de cărturari mari.Între aceşti 70 de bărbaţi care au tâlcuit Sfânta Scriptură,se afla şi dreptul şi bătrânul Simeon,care avea atunci 77 de ani.
Fiecare din aceşti bătrâni trebuia să tâlcuiască câte ceva din Scriptură,nu numai unul toată. Bătrânului Simeon i-a căzut să traducă pe Sfântul Prooroc Isaia. Şi a ajuns el cu traducerea până la cap.VII,14,unde se spune aşa: "Iată,Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.Acesta tâlcuit înseamnă "Dumnezeu este cu noi.Şi bătrânul Simeon,măcar că era sfânt şi cărturar mare,când a ajuns la locul acesta din Scriptură,citind aceste cuvinte,s-a îndoit în inima lui şi a zis: "Cum o fecioară să nască,că fecioara nu poate să nască,fără numai o femeie care a trăit cu bărbat?!Şi a gândit el că este o greşeală în locul acela.
Atunci a şters şi a scris că o tânără, în ascuns de bărbatul său, a trăit cu altul şi alte cuvinte de felul acesta care nu erau altceva decât o mare hulă şi un neadevăr.Acestea erau în mintea lui,a lui Simeon,dar nu şi în a lui Dumnezeu.După ce a scris aşa,s-a dus să se odihnească.Când a venit dimineaţa,a găsit scris din nou şi mai frumos: "Iată,Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi celelalte.El s-a mirat şi nu ştia cine a scris.Atunci iarăşi a şters şi sta atent să vadă cine şterge şi scrie acele cuvinte.Şi n-a putut pricepe până când a treia oară i se arătă Arhanghelul Gavriil,îl apucă de mâini şi-i zise:"Pentru ce te îndoieşti,Simeoane,şi ţi se pare lucru cu neputinţă la Dumnezeu? Adică Dumnezeu,care a făcut femeia din bărbat,nu poate să scoată bărbat din fecioară? Nu poate,fără bărbat şi fără să strice peceţile fecioriei ei,să nască fiu din fecioară?
"Iată,pentru că n-ai crezut Cuvântul Domnului care se va împlini la vremea lui,vei trăi până când vei vedea cu ochii tăi pe Emanuel Hristos şi pe Fecioara.Nu vei muri până când nu-L vei pipăi cu mâinile tale.Şi s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dânsul,iar Simeon avea atunci când i s-au întâmplat toate acestea 77 de ani.
Când a ajuns la vârsta de 360 de ani, era o spaimă în Ierusalim pentru el, că atâtea rânduri de oameni muriseră şi omul acesta nu mai murea,pentru că era legat de Dumnezeu să nu moară.Toţi îi spuneau în templu şi în Ierusalim "Simeon cel fără de moarte.Chiar cărturarii şi arhiereii credeau că nu va mai muri şi-l întrebau:"Până când ai să mai trăieşti,Simeoane?Iar el le răspundea:"Până când va voi Domnul!Nu le spunea însă nimic că este legat să nu moară,ţinea ascunsă această taină.
În ziua când a venit Fecioara Maria cu pruncul Iisus în biserică şi cu bătrânul Iosif,a fost înştiinţat de Duhul Sfânt şi Simeon să meargă la biserică.
Bătrân şi gârbovit de spate,cu vederile slăbite,a ajuns şi el la biserica Domnului.Aici erau o mulţime de femei cu copii lor în braţe,care aşteptau la rând să li se facă rugăciunea de curăţire şi de primire a pruncilor înaintea Domnului.
Dar deodată o rază de lumină străluceşte de la pruncul Iisus pe care-L ţinea Sfânta Fecioară Maria în braţe. Strălucirea Domnului în braţele Maicii Lui, raza de lumină l-au atras pe bătrânul Simeon şi a pornit după acea rază spre prunc pe care luându-L în braţe cu lacrimi a zis: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace,că au văzut ochii mei mântuirea Ta.Apoi bătrânul Simeon i-a binecuvântat pe dânşii şi a zis către Maica Domnului Hristos: "Iată,Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri:Acesta pe care-L ţin în braţe este Cuvântul lui Dumnezeu şi mulţi vor cădea că nu vor asculta Cuvântul,mărturia LUI.Iar popoarele cele păgâne se vor scula din păcatele lor,din întunericul idolilor şi se vor lumina şi curăţi cu Botezul Fiului Tău,Fecioară,înălţându-se la împărăţia cerurilor.
Evreii se vor lepăda de lumina Lui,îi vor zice samarinean,îi vor zice îndrăcit,îl vor face om păcătos şi hulitor,îl vor răstigni şi-L vor omorî,Fecioară. Mulţi se vor sminti şi nu vor crede în Fiul tău,chiar din ucenicii Lui îl vor părăsi.Mulţi evrei îl vor huli în toate veacurile.Până la sfârşitul lumii va fi semn de împotrivire,căci mulţi nu vor crede şi vor huli Crucea Fiului tău care este semnul ce va scoate sufletele din legăturile iadului.
O,Fecioară Preacurată,sabie de amândouă părţile ascuţită va trece prin inima ta, când vei vedea pe Hristos Fiul tău răstignit pe lemnul Crucii,când îl vei vedea gol, străpuns la mâini şi picioare şi mort:atunci mare jale va cuprinde sufletul tău şi ca o sabie ascuţită vor trece prin inima ta toate aceste necazuri.
Atunci răspunse şi Preacurata Fecioară către Simeon bătrânul:"Cum zici tu, bătrâne Simeoane,că voi avea atâtea suferinţe?Căci eu cu bucurie L-am zămislit, cu bucurie L-am născut,cu bucurie L-am hrănit şi cum voi avea eu aşa grea supărare pentru această bucurie mare a toată lumea?Iar Simeon a grăit iarăşi către dânsa: "Destul îţi este ţie că te chemi Maică a acestui Fiu, destul îţi este că te vei chema Împărăteasa cerului şi a pământului şi Maica lui Dumnezeu.Când se vor împlini aceste cuvinte pe care ţi le-am spus eu,îţi vei aduce aminte de mine şi vei plânge mult cu lacrimi,Fecioară,Sfântă Maică şi Fecioară.
Atunci se vor descoperi gândurile din inimile multor oameni,atunci se vor arăta cei care vor ţine şi vor iubi pe Fiul tău,atunci se vor cunoaşte cei care îl vor urî pe El şi până la sfârşitul lumii se vor cunoaşte cei care pentru dragostea Lui vor primi chinuri şi pedepse,foame şi sete,precum şi cei ce se vor lepăda de dânsul.
După aceste cuvinte,bătrânul Simeon,împovărat de cei 360 de ani,repetă iarăşi rugăciunea de la început: "Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne,după Cuvântul Tău în pace adică dă-mi,Doamne,drumul să mă duc în linişte în cealaltă lume,căci Tu ai venit să mântuieşti lumea căci văzură ochii mei mântuirea Ta.Acestea zicând, bătrânul Simeon a căzut şi s-a risipit acolo în Biserică,iar osemintele lui au fost îngropate lângă zidul bisericii din Ierusalim.
Sfintele Cărţi ne spun că, în vremea răstignirii Domnului Hristos, printre ceilalţi morţi care au înviat,a fost şi acest bătrân Simeon,pe care l-au văzut mulţi din cetatea Ierusalimului,l-au sărutat şi au vorbit cu el,s-au întâlnit cu el pe străzile Ierusalimului,în acele zile triste.
Acolo în biserica aceea din Ierusalim,în care a fost adus Domnul Hristos, scrie Luca evanghelistul în Evanghelia de astăzi, era şi o femeie ce se chema Ana, fata lui Fanuel din neamul lui Aşer.Aceasta îmbătrânise în zile multe;căci petrecuse numai 7 ani cu bărbatul său,iar în văduvie 84 de ani şi nu lipsea din biserică niciodată.Postea şi se ruga,slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Această femeie se afla acolo când a luat Simeon pe Domnul Hristos în braţe şi a zis acele minunate cuvinte pe care le-au auzit toţi cei ce aşteptau să audă ceva de mântuirea sufletului.
Atunci a început şi această bătrână să spună oamenilor cuvinte de laudă pentru Domnul Hristos,proorocind astfel: "Vedeţi voi,oamenilor câţi vă aflaţi aici astăzi,vedeţi voi acest Prunc mititel,acesta a făcu cerul şi pământul,acest Copil mic a făcut toată lumea, acest Prunc mic a făcut soarele,luna şi stelele,acesta a făcut îngerii şi stihiile,acesta a zis şi s-a făcut apa pe care noi o bem şi curge deasupra pământului.Acesta a zis şi s-au făcut copacii,fiarele pământului,peştii în mare,păsările în văzduh,acestuia deci să ne închinăm şi noi.Pe acesta deci şi noi să-L preamărim ca pe un Dumnezeu adevărat ce este.Aceste cuvinte a grăit Ana proorociţa despre Domnul Hristos,în acele momente.
Dacă au făcut şi au împlinit toate cum învăţa legea lui Moise,Sfânta Fecioară Maria cu Iosif s-au întors în Galileea,în cetatea Nazareth,iar Pruncul, adică Domnul Hristos,creştea şi se întărea cu Duhul Sfânt şi se umplea de înţelepciune,iar Darul lui Dumnezeu era peste Dânsul.
Acum să scoatem şi alte învăţături spre folosul sufletului nostru, din cinstita prăznuire a zilei de astăzi.Întâi şi întâi,să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat nouă.Căci El,ca un Dumnezeu adevărat căruia i se închină toate câte sunt în cer şi pe pământ şi dedesubtul pământului,acum şi-a plecat capul să fie binecuvântat de mâna preotului.Iată ce dar mare este preoţia pe pământ.Acela căruia împăraţii de la Persida i-au adus daruri la naşterea Lui ca unui împărat, acum aduce şi El cu Maica Sa daruri preotului,doi porumbei.Spăimântează-te,omule, spăimântează-te şi tu,suflete al meu,că Dumnezeu pentru tine a sărăcit ca să te îmbogăţească şi să te mântuiască.Pentru tine,suflete,a umblat smerit,blând,desculţ şi sărac,ca să te caute şi să te înalţe la slava cea cerească.Oare cu ce dragoste-i mulţumeşti tu? Eşti tu gata să-I mulţumeşti pentru tot binele pe care ţi l-a dat?
Ascultaţi acum ce închipuiau cei doi pui de porumbel care au fost aduşi ca dar preotului.Aceasta însemna cele două firi ale lui Hristos; firea cea dumnezeiască şi cea omenească. Căci Domnul Hristos a fost om deplin şi Dumnezeu deplin.Deci firea cea omenească,adică Trupul Său,s-a răstignit,a suferit ca oricare trup pământesc şi a murit.Dar dumnezeirea a rămas slobodă de toate acestea,fără chinuri şi fără dureri.De aceea preotul pe unul din aceşti porumbei îl înjunghia,iar pe celălalt îl slobozea de se ducea unde voia.Aceasta era partea dumnezeiască slobodă,iar partea cea trupească,omenească,era înjunghiată, adusă ca jertfă.
O altă învăţătură care era în legea veche şi pe care o avem şi noi, creştinii,este ca femeia după ce naşte,până la 40 de zile,să nu se apropie de bărbatul ei şi să nu intre în biserică,fiindcă cele ce îndrăznesc să calce aceste orânduieli fac mari păcate;deoarece copiii care se zămislesc din aceste femei se nasc orbi,miopi,rahitici,cu picioarele moi,cu nervi slăbiţi,cu sânge stricat,cu bube şi buboaie înveninate;iar în viaţa aceasta acei copii nu au nici o fericire.
Să-şi aducă aminte fiecare femeie şi bărbaţii chiar să nu se lase ispitiţi de satana de a călca aceste orânduieli,fiindcă îi va urmări blestemul dumnezeiesc şi vor avea pagube de tot felul în viaţa aceasta,iar dincolo,chinurile veşnice.De aceea este bine ca în timpul acesta,precum şi în timpul perioadei lunare a femeii, în duminici şi sărbători,bărbatul să aibă pat separat,precum şi în posturi şi sărbători când vor să se împărtăşească.Această măsură de curăţenie este pentru toţi şi vai de cei ce nu o respectă,fiindcă vor plăti cu vârf şi îndesat chiar în viaţa aceasta, cheltuind cu copiii pe la doctori şi umblând cu ei în braţe din spital în spital ca să-şi vadă neînfrânarea şi să-şi aducă aminte de păcatele lor.Iată ce mare învăţătură aţi putut afla astăzi din Sfânta Evanghelie,din viaţa acestor sfinţi mari.
O altă învăţătură foarte importantă luăm de la bătrânul Simeon.Acest bătrân, deşi era blând şi sfânt cu viaţa,totuşi a căzut într-o mare îndoială şi necredinţă căci n-a crezut cuvintele Scripturii,Sfintei Cărţi,că Fecioara va naşte şi iarăşi va rămâne fecioară.În păcatul acesta sunt căzuţi toţi sectanţii,pentru că au venit cu hule împotriva Sfintei Fecioare Maria,căci ei zic că Fecioara a mai avut copii şi ne compătimesc pe noi zicând că ne rugăm la o femeie care a murit ca orice femeie de rând.Vai lor,aceste hule grozave aduse Maicii Domnului,hule împotriva Duhului Sfânt îi vor despărţi pe vecii-vecilor de Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei Maria şi nu se vor mântui fiindcă păcatul acesta,să ştiţi,nu se iartă,adică hula împotriva Duhului Sfânt.De aceea,i nu pot să se întoarcă la Dumnezeu fiindcă sunt lepădaţi de Duhul Sfânt,spre pierzarea lor.
Câţi nu încearcă să le spună: "Vai,vă rătăciţi,vă duceţi în iad,le arăţi bine din Biblie şi ei o ţin tot aşa; nu sunt chemaţi, sunt lepădaţi,sunt lepădaţi pentru că au hulit.Să fim atenţi şi noi şi nimeni să nu se înşele şi să nu plece urechea la rătăciţii care hulesc pe Maica Domnului.
Ce trebuie să mai ştim este că bătrânul Simeon,de când i-a spus Îngerul că nu va muri până când nu va vedea cu ochii Fecioara şi pruncul,era nelipsit de la biserică acolo îl aştepta ca să vină,în biserica lui Dumnezeu,nu în altă parte cum cred sectanţii,ci în casa lui Dumnezeu,în biserică,acolo l-a aştepta bătrânul atât vreme.El venea cu nădejdea că într-o bună zi se va arăta aici,în biserica sfinţeniei.Şi iată că după atâta aşteptare a apărut lumina mântuirii, a apărut Mântuitorul,Emanuel cel proorocit şi Fecioara cea aleasă şi sfântă care-L aduse la biserică.
Aici a fost locul de întâlnire a lui Simeon cu Dumnezeu Iisus Hristos şi cu Maica lui Dumnezeu,Fecioara Maria.Aici în biserică se întâlneşte omul cu Dumnezeu. De aceea biserica se numeşte casa lui Dumnezeu,iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cine nu are Biserica de mamă nu are pe Dumnezeu de tată.Ne dăm noi seama ce înseamnă ca Biserica să ne fie mamă?Cum suge pruncul la pieptul mamei sale ca să se hrănească şi să crească,aşa trebuie să sugă creştinul Harul ceresc, credinţă, învăţătură,Cuvântul lui Dumnezeu,ca să se hrănească şi să crească şi să aibă şi pe Dumnezeu de tată.
Tocmai aceasta n-o fac sectanţii; i-a despărţit necuratul de mamă,de cea mai scumpă fiinţă mama.Iată cât de mult greşesc cei ce s-au lepădat de Sfânta Biserică chiar şi din creştinii noştri mulţi zic:de ce să mă duc la biserică?Ce atâta biserică mereu?Iată cei ce s-au lepădat de preoţie şi de toate sfintele taine cât de mult greşesc că nu vin aici să sugă la pieptul mamei Sfintele Taine,Trupul şi Sângele Domnului,sfinţeniile care sunt în biserică, în casa lui Dumnezeu.
Sfântul Simeon,dacă a venit la biserică,s-a învrednicit a primi în braţe pe Dumnezeu,pe Acela care a făcut cerul şi pământul,pe Cel ce a zidit pe om cu mâna, pe Cel ce a făcut îngerii şi toate câte se văd şi nu se văd. Şi noi avem fericirea aceasta mare să-L purtăm pe Domnul Hristos în inimile noastre,şi noi suntem purtători de Dumnezeu atunci când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos,şi aşa face întotdeauna creştinul adevărat.
Sfântul Ignatie Teoforul a fost întrebat de împăratul Traian de ce se numeşte el "teofor purtător de Dumnezeu.Şi i-a răspuns Sfântul Ignatie:"Mă numesc teofor pentru că port pe Dumnezeu în mine,aşa după cum toţi creştinii care s-au botezat şi nu s-au lepădat şi sunt împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos poartă pe Dumnezeu în ei, în sufletul şi trupul lor.
Iată ce taină mare avem noi creştinii,cum ne îndumnezeim trupul şi sufletul nostru. Dar suntem pe pământ,nu pricepem,nu înţelegem,nu simţim,nu ne dăm seama ce mare har se revarsă peste noi.De aceea să fim şi noi demni de a purta cu dragoste,cu cinste şi cu credinţă pe Dumnezeu în inimile noastre,ca şi bătrânul Simeon.Să nu ne îndoim niciodată de adevărurile scrise în Sfânta Scriptură, aşa cum s-a îndoit Simeon şi cum s-au îndoit şi alţii; acestea să ne slujească nouă de pildă,de învăţătură,de aceea a fost aşa şi niciodată să nu fim îndoielnici,căci spune Sfântul Apostol Iacov: "că bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale.
Omul îndoielnic zice:oare există sau nu există Dumnezeu?Oare există iad sau nu? Un astfel de om este ca un orb,pe care-l poartă satana cum vrea,căci el nu crede cu fermitate,cu tărie în existenţa lui Dumnezeu şi a lucrurilor nevăzute.De aceea satana îl duce unde vrea,căci de la necredinţă pleacă tot răul în lume.
Omul care nu se teme de Dumnezeu e în stare să facă orice păcat;şi vai,ce păcate mari şi grele se fac astăzi pe pământ,păcate grozave! Auziţi,mama să-şi omoare copilul cu ciocanul ca să fie bărbatul de al doilea cu ea şi să trăiască cu ea,să nu plece bărbatul pe care l-a găsit.L-a omorât înainte de a merge la şcoală şi l-a îngropat în grădină şi nu s-a ştiut mult timp, că aşa îi spusese bărbatul: nu te ţin,nu stau cu tine dacă nu-i faci ce i-oi face copilului.
Dacă l-a omorât şi l-a îngropat în grădină,au trecut ani şi nu s-a ştiut până la vremea când trebuia să-l ia în armată,iar atunci s-a descoperit,căci a venit ordinul de chemare să intre în armată.Şi au cercetat îndeaproape lucrurile,i-au luat la cercetare şi au trebuit să spună tot.Au arătat cum au făcut de l-au omorât,cum i-au dat cu ciocanul în cap,cum s-a chinuit, şi l-au întrebat şi pe el:dar tu ai dat în el? Am dat şi eu câteva picioare.Vai,ce răutate pe pământ şi câte sunt pe care noi nu le ştim, doar Dumnezeu le ştie.De cine să se teamă dacă nu au pe Dumnezeu? Dacă nu se teme omul de Dumnezeu,toate relele le poate face.De aceea vedem atâtea rele pentru că oamenii nu-l mai au pe Dumnezeu.
Iată de ce sunt atâtea crime,atâtea răutăţi şi duşmănii,atâta înşelătorie şi minciună, atâta mândrie şi răutate,invidie şi lăcomie.Căci unde nu este frica lui Dumnezeu,oamenii se îndobitocesc;dar ce să zic? Care dobitoace,care fiare sălbatice fac asemenea păcate,asemenea rele,să-şi omoare puii? Din contră,te rupe dacă te duci să iei unul din puii ei.Iată că omul a întrecut orice fiară cu răutatea şi ajunge ca demonii,şi va trăi pe pământ ca în iad dacă nu se întoarce la Dumnezeu.
Să punem la suflet cele ce am auzit şi să scriem pe tăbliţa inimii noastre aceste sfinte învăţături pe care le-am ascultat astăzi la praznicul Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos.


Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei Maria, învredniceşte-ne şi pe noi ca să te primim,prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei, în braţele sufletului nostru şi slobozeşte-ne de toate păcatele pe care le-am făcut cu voie şi fără voie, ca să fim şi noi ai Tăi pe vecii vecilor. Amin.

Ce se afla in puiul de la McDonald’s?


Ati pune dimetilpolisiloxan, un agent antispumant facut din siliciu, in mancarurile d-stra de pui? Dar butylhydroquinone tertiar (TBHQ), un conservant chimic atat de fatal ca doar cinci grame te pot ucide?

Acestea sunt doar doua din ingredientele dintr-un pui McNugget de la McDonald’s. Doar 50% dintr-un pui McNugget este cu adevarat pui. Cealalta jumatate include derivati de porumb, zahar, agenti de dospire si ingrediente complet sintetice.

Nu exista nici o indoiala ca alimentele procesate cum ar fi cea de la McDonald’s nu face parte dintr-o dieta sanatoasa, iar eu sunt recunoscator ca niciodata nu am mancat pui McNugget. Insa multi americani nu pot spune acelasi lucru.

Acest sentiment a fost sustinut de catre judecatorul federal Robert Sweet intr-un proces impotriva lantului de restaurante in 2003: „Puii McNuggets in loc sa fie pur si simplu pui prajit intr-o tigaie, sunt o creatie McFrankenstein din diferite elemente care nu sunt utilizate de bucatarul de acasa.

Time Magazine (http://www.time.com/time/insidebiz/article/0,9171,1101030811-472858,00.html) a raportat ca judecatorul Sweet „ a pus intrebarea daca clientii au inteles riscurile consumului regulat de pui McDonald’s”

Sapte ani mai tarziu eu inca ma mai intreb daca clientii McDonald’s inteleg cu adevarat riscul consumului in mod regulat a mancarurilor de tip fast food.
Daca ati ratat documentarul lui Morgan Spurlock „Super-Size Me”, va recomand sa urmariti aceasta ilustratie din viata reala despre cat de periculos poate fi un regim alimentar excesiv de fast food. Si excesiv este probabil mult mai putin decat va imaginati: Mancand fast food doar de doua ori pe saptamana iti dubleaza riscurile de a dezvolta rezistenta la insulina, in comparatie cu a manca doar o data pe saptamana. (Rezistenta la insulina, unul din factorii primari de conducere din spatele celor mai multe boli din Vest, de la diabet la cancer, la boli de inima).

Adevarul este ca, mancarurile McDonald’s contin ingrediente nealimentare (http://www.huffingtonpost.com/dr-mercola/fast-food-health_b_800297.html) care pot afecta grav sanatatea d-stra. Acest lucru nu ar trebui sa fie o mare surpriza. Pana la urma, cat de sanatos poate fi ceva care nu prezinta semne de descompunere dupa ce a fost lasat pe raft mai mult de un deceniu?

Potrivit McDonald’s, nuggetii lor de pui sunt facuti din „carne alba, inveliti intr-un aluat tempura crocant. Dar, asa cum Autoritatea Organic a subliniat intr-un articol recent, acest pui este departe de ceea ce ati putea astepta.

Deci, ce sunt dimetilpolisiloxan si butylhydroquinone tertiar?

•Dimetilpolisiloxan este un tip de silicon cu proprietati antispumante folosit in produse cosmetice si intr-o varietate de alte bunuri cum ar fi Silly Putty (jucarii din plastic, cauciuc)
•Butylhydroquinone tertiar (TBHQ) este un produs pe baza de petrol cu propriertati antioxidante (poate produce in cantitati mari tumori la stomac si modificari ale ADN-ului)TBHQ, de obicei afisat ca un “antioxidant”, este o substanta chimica sintetica cu proprietati antioxidante – nu un antioxidant natural.

TBHQ previne oxidarea grasimilor si uleiurilor, prelungind durata de depozitare a produselor alimentare procesate. Frecvent utilizat in produsele alimentare de toate tipurile, este de asemenea gasit in lacuri, lacuiri, produse pesticide, produse cosmetice, si in parfumuri pentru a reduce rata de evaporare si imbunatati stabilitatea.

La a 19-a si 21-a intalnire a lor, asociatiile de experti pentru aditivi alimentari FAO/WHO, au stabilit ca TBHQ este sigur pentru consumul uman la nivel de 0 – 0.5 mg/kg de greutate corporala. Cu toate acestea, comisia Codex a resetat mai tarziu limitele intre 100 si 400 mg/kg, in functie de alimentul in care se afla. Aceasta este ceva discrepanta in asa zisele limite „sigure”! (Guma de mestecat contine cel mai inalt nivel de TBHQ). Deci, este nivelul zero sau 400mg/kg sigur? Cine stie?

Potrivit Dictionarului de aditivi alimentari a unui Consumator, un gram de TBHQ poate provoca:

•Ameteala
•Stari de voma
•Tiuit in urechi (tinitus)
•Delir
•Senzatie de sufocare
•Lesin
Potrivit studiilor pe animale, pericolele pentru sanatate asociate cu TBHQ includ:

•Efecte hepatice la doze foarte mici
•Rezultate pozitive de mutatie de la teste in vitro pe celule de mamifere.
•Modificari biochimice la doze foarte mici
•Efecte asupra functiei de reproducere la doze mari
Vestea buna e ca nu este suspectata a fi o toxina persistenta ceea ce inseamna ca, corpul tau este probabil in masura sa o elimine, astfel incat sa nu se bioacumuleze.

Recent am comentat la modul in care produsele McDonald’s par sa ramana impenetrabile la degradare, ca si cum ar fi fost imbalmasate sa ramana in stare proaspata pentru totdeauna! Dupa ce a stat pe raft 14 ani chifla pentru hamburger inca nu prezinta vreo urma de mucegai sau macar de ofilire.

Daca cititi lista de ingrediente (http://www.mcdonalds.com/us/en/food/full_menu/sandwiches/hamburger.html) din aceste chifle, mumificarea aceasta misterioasa ar deveni mai putin misterioasa.

•Sulfat de calciu (ipsos din Paris)
•Carbonat de calciu (antiacide)
•Sulfat de amoniu (nociv daca este inghitit)
•Clorura de amoniu (provoaca iritatii la nivelul tractului gastro-intestinal, simptomele includ: greata, varsaturi si diaree)
•Propionat de calciu (conservant)
•Propionat de sodiu (inhibitor de mucegai)
Ca aceste alimente nu se descompun este un semn clar ca acestea nu sunt alimente reale, si nu ar trebui sa faca parte din dieta ta. (Amintiti-va intotdeauna ca produsele alimentare firesti, nutritive de promovare a sanatatii sunt alimentele „vii” si semnul distinctiv a alimentelor vii este ca acestea se vor descompune).

Punctul esential este, daca doriti sa ramaneti sanatosi si sa va pastrati copii sanatosi cel mai bine este sa evitati si mancarurile de tip fast food si alte alimente procesate, si investiti timp in gatit de la zero.

In mod ideal ati dori sa consumati alimente cat mai intregi, crude, organice sau/si cultivate local. De aceea multor oameni le place stoarcerea legumelor. Consumi alimente in stare naturala!

Cele mai multe legume au de asemenea niveluri foarte sarace in carbohidrati care perturba minim metabolismul insulinei – o alta trasatura importanta a unei diete sanatoase.

Cred de asemenea ca o sanatate optima depinde in mare masura de consumul de alimente corecte pentru tipul tau nutritional. Pentru a afla tipul tau nutritional, citeste my Nutritional Typing test (http://products.mercola.com/nutritional-typing/).

Daca sunteti dependent de fast food si de alte alimente procesate, va rog sa consultati articolul meu recent „Cum sa te dezveti in 7 pasi de alimente procesate’’(http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2010/07/01/wean-yourself-off-processed-foods-in-7-steps.aspx).

Si daca aveti copii, amintiti-va ca mancarea gatita in casa poate avea beneficii ambitioase, chiar si pentru viitorii d-stra nepoti. Este bine cunoscut acum ca schimbarile de dieta pot determina modificari epigenetice ADN-ului care pot fi transmise generatiilor viitoare.

Deci, luand decizii intelepte cu privire la alimente poate literalmente „calca in picioare” predispozitiile genetice spre boli.

Daca aveti nevoie de ajutor pentru a determina care alimente sunt sanatoase, va rugam sa revizuiti orientarile pentru cumparaturi, enumerate la sfarsitul acestui recent articol(http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2010/10/25/mcdonalds-happy-meal-shows-no-sign-of-decomposing.aspx).


sursa: http://saccsiv.wordpress.com

traducere dupa: What’s in Fast Food? What’s in the Non-Chicken Half of the McNugget?

CUVANT LA SFINTII TREI IERARHI

Cuvant la Sfintii Trei Ierarhi

Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si priceperea este stiinta Celui Sfint (Pilde 9, 10)

Iubiti credinciosi,

Cu mila si cu indurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel in Treime inchinat si marit, am ajuns si in anul acesta la praznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur. De aceea ne-am adunat astazi la Sfinta Biserica pentru a cinsti dupa cuviinta pe aceasta treime de ierarhi, aparatorii Preasfintei Treimi, pe care ii lauda toata crestinatatea.
Cinstim astazi pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocaintei, tilcuitorii cei mai adinci ai Sfintei Scripturi. Laudam astazi pe acesti trei mari ierarhi, invatatori si luminatori ai lumii, vase alese ale Sfintului Duh, parinti ai evlaviei noastre, pastori plini de rivna ai crestinilor, dascali ai dreptei credinte, hranitorii saracilor, aparatorii vaduvelor si povatuitorii calugarilor. Sfintii Trei Ierarhi sint cele trei virfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au intrecut cu inaltimea vietii si a invataturii lor pe multi si ca niste apostoli dupa Apostoli au stralucit in lume. Toti trei fiind luminati de Duhul Sfint, au avut aceeasi intelegere a Bisericii, au intarit canoanele si invataturile dumnezeiestii Scripturi.
Aceste trei vase ale Duhului Sfint, pline de sfintenie si binecuvintate cu darul facerii de minuni si al frumoasei vorbiri, au marturisit in lume dreapta credinta, au explicat dogmele Bisericii, au imbogatit sfintele slujbe si au vindecat si alinat multe boli si suferinte trupesti si sufletesti ale oamenilor.
Fiind luminati de Dumnezeu si daruiti cu multa intelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe imparatii raucredinciosi, au smerit pe cei mindrii, au impartit la saraci averile bogatilor, au mustrat cu mare indrazneala pacatul, mai ales necredinta, eresul, mindria, desfriul, lacomia si zgircenia, scriind multe invataturi crestinesti. Ei au lasat Bisericii lui Hristos, pe linga viata lor sfinta, zeci de carti teologice, care apara dogmele ortodoxe si viata morala si care formeaza un mare tezaur al lumii crestine. Si acum sa va amintesc pe scurt viata si faptele fiecaruia din cei trei sfinti ierarhi: Sfintul Vasile cel Mare a vazut lumina zilei in Cezareea Capadociei (Turcia de astazi), dintr-o familie aleasa de crestini. Parintii sai, Vasile si Emilia, au avut zece copii. Indemnati de Dumnezeu, au dat pe Vasile din copilarie la invatatura cartii, crescindu-l de mic in frica lui Dumnezeu. Fire adinc ginditoare, evlavioasa, tacuta, Sfintul Vasile a strabatut cu multa usurinta toata invatatura cea ritoriceasca si filosofia ce se putea oferi pe atunci de cea mai inalta scoala a faimoasei Atene. Aici s-a imprietenit cu marele Grigorie; aici a uimit pe dascalii sai; aici a deprins “firea filosofiei, care este – dupa cum singur spunea – gindul mortii”. Indemnat de Duhul Sfint, a plecat apoi sa viziteze toate minastirile si pustietatile Egiptului, iar de aici s-a dus la Ierusalim sa se inchine la Mormintul Domnului. Dupa ce a primit botezul in riul Iordanului, s-a dus in Cezareea Capadochiei – patria sa – unde a fost facut preot. Dar el, iubind mult linistea si rugaciunea, s-a retras in partile Pontului, unde a intemeiat o aleasa minastire, cu viata de obste. Venind aici si Sfintul Grigorie, au trait impreuna cele mai alese clipe de bucurii duhovnicesti, pe care apoi adesea si le aminteau unul altuia. Aici au scris impreuna neintrecute cuvinte ascetice despre rugaciune, post, viata de obste, preotie, dragoste etc. Nevoia in care se afla Biserica din Cezareea, strimtorata de eretici, l-a silit pe marele Vasile sa lase pustia si sa vina in ajutorul Bisericii lui Hristos. In scurta vreme, fiind ales episcop, cu multa putere si osirdie, biruieste pe incepatorii eresurilor, impaca pe ortodocsi, uneste Biserica dezbinata, mingiie inimile pastoritilor, hraneste pe cei saraci din hambarele bogatilor, adapa pe cei insetati din izvoarele bunei credinte. Sfintul Vasile era mare, nu atit ca statura, cit mai ales cu darul ce era intr-insul, cu viata sa aspra, cu mintea sa adinc ginditoare. Avea si darul facerii de minuni, cu care adesea scotea duhurile necurate din oameni, vindeca boli grele, spunea cele viitoare. Viata lui era mai mult ingereasca decit omeneasca. Neincetat se ruga, invata mereu, mingiia pe toti. Pentru aceasta s-a facut doctor bolnavilor, hranitor flaminzilor, pastor adevarat al oilor celor risipite. Aur pentru sine nu stringea, dar cu aurul invataturilor sale pe toti ii imbogatea. Haine bune nu purta, dar pe toti saracii Capadociei ii imbraca. Piine de prisos pe masa nu avea, dar nimeni nu se intorcea de la el flamind si nemiluit. Cine altul ca Sfintul Vasile a purtat atita grija de cei saraci, cine a facut ca el din Cezareea o adevarata casa de oaspeti pentru straini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru batrini si locuri de vindecare pentru suferinzi. Apoi ii infrunta pe imparati, ii rusina pe eretici, ii smerea pe filosofi, uimea pe ritori, pe calugari ii povatuia, pe vaduve le asculta, pe necredinciosi ii aducea la credinta, pe pacatosi ii primea si cu canon de pocainta ii vindeca. Fiind din tinerete bolnavicios, in anul 379, Sfintul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul in virsta de 51 de ani, dupa ce a pastorit Biserica lui Hristos, mai bine de opt ani. Sfintul Grigorie Teologul s-a nascut in orasul Nazianz, aproape de orasul Cezareea Capadociei. Parintii sai, Grigorie si Nona, fiind binecredinciosi, l-au crescut de mic in buna credinta, dindu-l la invatatura cartii. Iubind mai mult frumusetea vorbirii, a invatat si a deprins mai mult ca oricare mestesugul retoricei, de la cei mai alesi dascali ai Atenei. Intors la Nazianz, a fost facut preot de tatal sau, ce era episcop acolo, apoi s-a retras cu Vasile la o minastire intemeiata de ei in Pont. Fiind chemat de tatal sau si de nevoile Bisericii impresurata de eretici, Sfintul Grigorie s-a reintors in Nazianz. Dupa multa staruinta, fiind facut episcop de insusi prietenul sau, Vasile, nu a primit scaunul cel incredintat lui, ci petrecea linga batrinul sau tata, ajutindu-l sa biruiasca pe inversunatii eretici. Fiind iubitor de liniste, nu a primit episcopia Nazianzului, dar cu gura sa cea plina de dar si cu maiestria cuvintului, pe toti ereticii i-a imblinzit si i-a adus la credinta cea adevarata. Apoi, fiind ales episcop al Constantinopolului, marele Grigorie a facut aici adevarate minuni. Cine a vorbit mai frumos ca Sfintul Grigorie? Cine a aparat mai bine dogmele Bisericii? Cine a rostit cuvinte mai inalte despre Duhul Sfint, despre dragoste, despre credinta cea adevarata? Cine a uimit in Sinodul al II-lea Ecumenic pe toti episcopii? Cine a rusinat pe filosofi si a smerit pe ritori, mai mult ca el, cu adincimea gindirii sale si cu dulceata vorbirii? Dornic de singuratate, dupa doisprezece ani de pastorie, se retrage in satul sau natal, Nazianz, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu, pe care Il iubea atit de mult. Cu toate ca Sfintul Grigorie Teologul era o fire mult mai sensibila, adinc ginditoare, insetata dupa liniste, nimeni nu a vorbit vreodata mai frumos ca el din amvonul bisericii, nimeni nu a aparat mai cu tarie dogma Preasfintei Treimi, nimeni nu s-a ridicat mai mult cu vorbirea de Dumnezeu, decit Sfintul Grigorie. Din aceste pricini s-a si numit “Teolog”, adica “Cuvintator de Dumnezeu”. Impacat cu sine si cu Dumnezeu, in anul 389, Sfintul Grigorie Teologul trece la Domnul in virsta de 60 de ani, lasind Bisericii un nepretuit tezaur de cuvinte si invataturi dogmatice. Sfintul Ioan Gura de Aur s-a nascut in vestita cetate Antiohia Siriei, din parinti crestini, Secund si Antuza. Fiind singur la parinti, a fost dat la invatatura cartii, la cei mai alesi dascali ai vremii de atunci. Murind tatal sau din tinerete, fericitul Ioan si-a ales viata cea ingereasca, retragindu-se la o minastire si de aici intr-o pestera, unde singur s-a nevoit in post si rugaciune patru ani. Fiind apoi hirotonit preot de episcopul Flavian, slujea cu multa osirdie in Biserica cea Mare a Antiohiei. Aici rostea neincetat cuvinte de invatatura, de pocainta si de mingiiere poporului insetat, incit s-a facut cunoscut in toata cetatea. Pentru buna lui invatatura si frumusetea vorbirii a fost numit de toata crestinatatea “Gura de Aur”. Ales patriarh al Constantinopolului, Sfintul Ioan, desi a primit cu sila aceasta mare cinste, a pastorit turma lui Hristos cu mare osirdie, timp de noua ani, ducind-o la vreme la apa si hranind-o cu cuvintele sale cele aurite. Sfintul Ioan Gura de Aur, zis si Hrisostom, a intrecut pe toti dascalii Bisericii noastre, nu atit prin inaltimea cuvintelor, nu prin asprimea invataturilor, cit mai ales prin dulceata vorbirii sale, atit de curgatoare si pe intelesul tuturor. Nimeni nu a vorbit mai mult ca Sfintul Ioan Hrisostom despre pocainta, despre folosul rugaciunii, despre mergerea cit mai regulat la biserica, despre pacat, despre moarte, despre judecata si rasplata viitoare. Nimeni nu a tilcuit mai bine ca el Sfinta Scriptura. Nimeni nu a hranit turma sa cu mai multe invataturi, nimeni nu a aparat mai bine pe saraci si pe vaduve, nimeni nu s-a nevoit cu postul si rugaciunea mai mult decit Sfintul Ioan Gura de Aur. El era pastorul cel adevarat, tatal saracilor, aparatorul vaduvelor, mingiietorul sarmanilor, hranitorul flaminzilor, mustratorul boierilor, primitorul izgonitilor si invatator prealuminat a toata lumea. Doctor minunat al sufletelor, el stia sa scoata cu cuvintul spinii patimilor din inimile oamenilor si apoi sa puna alifie pe rani, prin invataturile sale cele aurite. Dar, ca intotdeauna, curajul si indrazneala cuvintelor sale i-au adus multe necazuri si incercari la sfirsitul vietii. Astfel, izgonit din scaun si exilat de imparat si de sotia sa, Eudoxia, marele dascal si pastorul cel bun, Sfintul Ioan Gura de Aur, moare in grea suferinta, departe de oile sale in anul 407, avind pe buze aceste cuvinte: “Slava lui Dumnezeu pentru toate!”
Dupa ce am amintit, pe scurt, viata Sfintilor Trei Ierarhi, sa va spun in putine cuvinte cum a luat nastere praznicul de astazi. Pe vremea imparatului bizantin Alexios Comnenul (secolul XI), s-a nascut o neintelegere intre credinciosii din Constantinopol, privind cinstirea Sfintilor Trei Ierarhi. Unii dintre ei cinsteau mai mult pe Sfintul Vasile, zicind despre el ca este mai inalt in cuvinte, ca unul ce a incercat si a ispitit firea lucrurilor prin sine, si cum ca era atit de imbunatatit, incit putin lipsea de a-l asemana cu ingerii. Nu facea pogoramint legii, nici nu ierta cu usurinta, ci era aspru, neavind la el nici un lucru pamintesc. Acestia il micsorau pe Sfintul Ioan Gura de Aur, ca si cum ar fi fost oarecum impotriva marelui Vasile, fiindca era ingaduitor si atragator la pocainta. Altii inaltau pe dumnezeiescul Hrisostom, precum ca ar fi fost in invataturi mai iertator si sfatuia cu usurinta pe toti, chemindu-i la pocainta. Pentru aceasta il cunosteau mai mult ca pe Sfintii Vasile si Grigorie, atit pentru multimea cuvintelor celor curgatoare de miere, cit si pentru iscusinta cugetarilor. Altii cinsteau mai mult pe Sfintul Grigorie, ca cel ce a intrecut prin intelepciune, prin frumusetea vorbirii si prin invatatura elineasca pe toti dascalii cei vestiti. Ziceau, deci, ca inteleptul Grigorie ii intrecea pe toti si de aceea i se cuvenea intiietatea. Din aceasta pricina s-au impartit si credinciosii, incit unii se chemau ioaniteni, altii vasiliteni, iar ultimii grigorieni. Vazind Sfintii Trei Ierarhi ca se dezbina Biserica din cauza lor, s-au aratat in vis si in chip vazut, cite unul deosebit, apoi toti trei impreuna, lui Ioan, mitropolitul cetatii Evhaitelor, un pastor imbunatatit si preaintelept, zicindu-i: “Dupa cum ne vezi, noi sintem una la Dumnezeu si nu este intre noi nici o cearta sau impotrivire, ci fiecare fiind calauziti de dumnezeiescul Duh, am invatat si am scris spre mintuirea cea de obste si folosul oamenilor. Tot ce am invatat noi am dat si altora spre inmultirea talantului nostru si nu este intre noi nici unul intii sau al doilea, ci, daca veti vorbi de unul, cei doi urmeaza. Deci, scoala-te si porunceste acestora ce se cearta si se dezbina din cauza noastra, sa nu se mai certe pentru noi, caci pentru aceasta si noi ne-am sirguit, atit in viata, cit si dupa moartea noastra sa impacam lumea si s-o aducem la unire. Deci rinduieste-ne la toti trei o zi, cind ti se va parea de cuviinta si ne fa praznic cuviincios odata. Apoi spune si celorlalti crestini, care vor fi mai pe urma, ca noi sintem una la Dumnezeu si vom fi mijlocitori in cer inaintea Preasfintei Treimi, pentru mintuirea celor ce vor savirsi praznicul si pomenirea noastra”. Zicind acestea i se parea lui Ioan ca Sfintii Trei Ierarhi se urca la cer, stralucind cu lumina nemarginita si chemindu-se unul pe altul pe nume. Deci, sculindu-se arhiereul evhaitenilor, a facut precum i-au poruncit Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan, potolind multimea si pe toti care se certau pentru ei. Astfel, Sfintul Episcop Ioan, aflind ca in luna ianuarie se praznuiesc toti acesti sfinti: in ziua intii, Sfintul Vasile, la 25, Sfintul Grigorie si la 27, Sfintul Ioan Gura de Aur, i-a unit pe toti trei, la 30 ianuarie, facindu-le slujba, canoane, tropare si cintari de lauda precum se cuvenea. Deci, de aproape zece secole avem in Biserica sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi. Sintem datori deci, fratilor, sa tinem cu evlavie aceasta sarbatoare si sa cinstim pe facatorii nostri de bine, multumindu-le dupa putere, caci dupa datorie, nu putem. Sa cinstim cu cuvinte de lauda pe cei trei cuvintatori de Dumnezeu si sa le urmam credinta, rivna pentru Biserica, dragostea lor pentru oameni, viata lor sfinta. Dar cum vom putea lauda indeajuns pe acesti mari sfinti, dascali si ierarhi ai Bisericii? Atit se cuvine sa zicem, ca daca nu s-ar fi ostenit atit de mult acesti sfinti cu viata, cu cuvintul si cu scrisul, nu ar fi scapat crestinatatea de slujirea idoleasca, de eresurile cele cumplite impotriva Preasfintei Treimi si de atitea tulburari si grele pacate care nelinisteau obstea crestinilor. Dar Dumnezeu a rinduit de sus pe acesti mari luminatori sa traiasca tocmai atunci cind Biserica lui Hristos era invaluita si tulburata si inauntru si in afara. Acesti oameni ceresti si ingeri pamintesti, trimbitele adevarului, preaintelepti ritori, tunetele dumnezeirii celei nezidite, s-au sirguit sa smulga trecutul si sa risipeasca pe luptatorii impotriva dreptei credinte, alungind cu prastia cuvintelor lor pe lupii cei rai, care dezbinau Biserica dreptmaritoare. Acesti trei mari ierarhi si pastori, cu intelepciunea si darul dat lor de Dumnezeu, au surpat zidurile cele rele ale vrajmasilor si au smerit intelepciunea elineasca ce se ridica impotriva cunostintei de Dumnezeu, schimbind si prefacind totul spre bine, netezind si indreptind pe cele strimbe, risipind toata asuprirea si nedreptatea. Treimea paminteasca a Sfintilor Ierarhi, ne-a invatat a ne inchina Treimii celei mai presus de minte si a marturisi, dupa cum scrie in Crez, un singur Dumnezeu, inchinat in trei persoane: Tatal, Care este nenascut si pricina a toate; Fiul, nascut din Tatal si Duhul Sfint, Care este purces din Tatal si facut cunoscut noua prin Fiul. Nu sint trei Dumnezei, ci un Dumnezeu in trei persoane, care au aceeasi fiinta si prin care s-au facut toate cele vazute si nevazute. Dar sa lasam pe altii sa le spuna intelepciunea, adinca cunostinta, postul, rugaciunea, milostenia si celelalte fapte bune pe care le aveau Sfintii Trei Ierarhi. Noi sa ne minunam de grija lor cea mare care o aveau pentru mintuirea oamenilor, pentru ca de aceasta se ingrijeau mai mult decit toate, cunoscind ca prin fapte bune pastreaza omul asemanarea cu Dumnezeu. In ce fel au miluit Sfintii Trei Ierarhi pe multi oameni, o sa intelegem din cele ce urmeaza: Dumnezeu a facut lumea aceasta pentru oameni, iar acesti sfinti au tilcuit firea tuturor fapturilor si prin aceasta oamenii au cunoscut pe Ziditorul. Cerurile spun slava lui Dumnezeu prin frumusetea si marimea lor, iar acesti minunati dascali explica cerurile si pamintul, adica lumea cea vazuta si nevazuta, cum este asezata, rinduiala ei si care este pricina pentru care le-a creat Dumnezeu. Ne-a dat Preabunul Dumnezeu, Testamentul Vechi si Nou spre mintuirea noastra, si acesti mari sfinti ne-au explicat mai bine ca toti Sfinta Scriptura si ne-au indemnat sa pazim poruncile Domnului. Mintuitorul S-a intrupat pentru noi, iar sfintii acestia ne tilcuiesc si ne fac cunoscuta taina rascumpararii noastre prin intrupare, prin moarte si inviere. A trimis Hristos pe Sfintii Apostoli sa propovaduiasca in lume cunostinta de Dumnezeu, sa piarda idolatria si sa intoarca lumea la dreapta credinta in Dumnezeu. A trimis pe Sfintii Trei Ierarhi sa propovaduiasca adevarata credinta, sa izgoneasca din oameni intunericul necredintei, sa rusineze pe eretici si sa aduca la Hristos cit mai multe suflete. Iubiti credinciosi, Vedeti grija Sfintilor Trei Ierarhi pentru unitatea Bisericii? Vedeti grija lor pentru mintuirea oamenilor? Atit in viata cit si dupa moarte, sfintii se ingrijesc de unitatea Bisericii, de pastrarea cu sfintenie a dreptei credinte, de sporirea noastra in fapte bune si de mintuirea lumii. Vedeti cum a rinduit pronia dumnezeiasca pe acesti mari ierarhi, tocmai in secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri si dezbinari, pentru a apara unitatea credintei in Biserica, pentru a salva crestinatatea de eresuri si de idolatrie, pentru a smeri filosofia pagina si a intari dogmele dreptei credinte in lume? N-au putut suferi Sfintii Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfisera sa mentina corabia Bisericii in pace, sa sporeasca sfinta credinta, sa risipeasca eresurile si sa curete sufletele oamenilor de patimi. De un gind cu ei sint toti sfintii si ingerii din cer, ca si toti pastorii si crestinii ortodocsi. Toti se roaga inaintea Preasfintei Treimi pentru biruinta Evangheliei, pentru pacea in lume si mintuirea sufletelor noastre. Insa la aceasta unitate crestina, in familie, in Biserica si in lume, trebuie sa contribuie fiecare dintre noi. Ginditi-va cit de mare pacat face un crestin – barbat sau femeie – care strica pacea si unitatea familiei. Majoritatea divorturilor de astazi sint tocmai din aceasta cauza. Ei bine, acesti crestini care distrug familia cuiva si lasa copii orfani pe drumuri, sint blestemati de Dumnezeu si nu vor primi mintuirea asa usor. Ginditi-va la acesti crestini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapada Sfinta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine si tot ce avem mai scump. Acestia, nu numai ca se duc la adunarile sectelor, dar intra si in casele ortodocsilor, cu scopul de a-i dezbina, de a semana tulburare, indoiala si sa atraga citi mai multi la eresul lor. Nu sint ei oare asemenea lui Arie si celorlati incepatori de eresuri? Toti acestia nu se pot mintui pina nu se reintorc in Biserica, de unde au plecat. Ei sint indemnati la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decit in tulburare, ura si indoiala. De aceea se si numeste vrajmasul nostru, “diavol”, care inseamna “impotrivnic”. Toti cei ce se impotrivesc adevarului, luminii, Bisericii, pastorilor, sfintilor si explica Evanghelia dupa capul lor, sint fii ai celui rau care a dezbinat pe ingeri in cer si dezbina mereu lumea pe pamint. Sa ne ferim, fratilor, de cei ce dezbina si tulbura casele, sufletele, obstea si Biserica Domnului si sa ne rugam permanent pentru unitatea ei. Dar, uneori, chiar copiii aceleiasi mame se cearta, se dezbina intre ei. Aceasta este si mai rau. La fel si in Biserica, se dezbina uneori credinciosii nostri. Unii zic ca tin sarbatorile pe stil vechi; altii zic ca sint in “Oastea Domnului”. Altii zic ca s-au pocait si nu sint ca ceilalti fii ai Bisericii. Oare de ce aceasta dezbinare? Numai diavolul, vrajmasul cel de obste se bucura de neunirea noastra! Sa nu ne dezbinam unii impotriva altora, fratilor. Toti sintem ai lui Hristos, toti sintem fiii Bisericii, daca ascultam de ea si de pastorii ei. Toti sintem ostasii lui Hristos, daca ducem lupta cea buna cu rabdare pina la capat. La Dumnezeu se mintuiesc cel mai greu ereticii si cei mindri, daca se intorc cu cainta la Biserica. Iar cel mai usor se mintuiesc cei smeriti, care asculta si iarta pe toti. Sa rugam pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, care sint foarte cinstiti in tara noastra si au la Iasi cea mai frumoasa biserica din Europa inchinata lor, sa se roage inaintea Preasfintei Treimi pentru intarirea dreptei credinte, pentru pacea si unitatea Sfintei Biserici si pentru mintuirea sufletelor noastre.

Amin.

PREDICĂ LA DUMINICA A XXXII-A DUPĂ RUSALII
Zaheu Vameşul

Zahee, coboară-te degrabă căci astăzi în casa ta trebuie să rămân (Luca XIX, 5)

Fraţi creştini,

Sfânta Evanghelie de astăzi ne vorbeşte despre un om cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi,iar vameşii erau un fel de perceptori.Acest Zaheu fiind mai marele lor de aceea se îmbogăţise şi de bani şi de păcate.Auzind el însă de minunile Mântuitorului pe care le făcuse şi mai ales de minunea făcută puţin mai înainte când a vindecat pe orbul din Ierihon,alergă şi el să vadă pe Acela care vindeca numai cu Cuvântul şi da iertare păcatelor.Dar fiind mic de statură nu putea să vadă pe Domnul,mai ales că era împresurat de mulţime de popor.
Atunci a alergat înainte pe drumul ce trebuia să treacă Domnul Hristos şi s-a suit într-un dud de unde putea să-L vadă când trece.Când a ajuns Domnul Hristos în dreptul dudului s-a uitat în sus şi i-a zis: "Zahee,grăbeşte-te şi te dă jos,căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.iar el degrabă s-a dat jos şi L-a primit cu bucurie.
Iată iubiţi creştini,că Domnul nostru Iisus Hristos,a cunoscut ca un Dumnezeu ce era numele lui Zaheu;i-a cunoscut şi numele şi dorinţa cea aprinsă a inimii lui şi a văzut smerenia şi voinţa lui de a se întoarce la Dumnezeu.Dacă stăm să judecăm puţin,cât de mult s-a umilit el care era plin de bani,bogat şi onorat de lume,ne mirăm cum a putut să-şi calce mândria în picioare şi să urce ca un copil prostuţ în dud,smerindu-se înaintea lumii.Tocmai aceasta l-a adus la pocăinţă, la mântuire, căci Domnul Hristos l-a chemat pe nume şi a dorit să intre în casa lui.
Ajungând Domnul în casa lui mulţime de farisei ziceau: "Iată a intrat să găzduiască la un om păcătos.Dar Zaheu plin de bucurie şi încredere desăvârşită în Domnul Hristos a zis: "Iată,Doamne,jumătate din averea mea o dau săracilor,şi dacă am năpăstuit pe cineva întorc împătrit.
Vedeţi,fraţi creştini,pocăinţa adevărată! Iată cum a înţeles el că Dumnezeu îl poate ierta de păcatele şi nedreptăţile făcute,de călcările de lege pe care le făcuse fără să aibă frica lui Dumnezeu.Această Evanghelie este una din cele 7 evanghelii care se citeşte la Sfântul Maslu.Să nu credem noi că este pusă aşa la voia întâmplării de sfinţii noştri părinţi.Ea are un mare rost,pentru că multe boli grele şi suferinţe grozave se abat şi cad pe capul oamenilor din cauza păcatului nedreptăţii săvârşit de ei şi mai ales din cauza păcatelor strigătoare la cer.
Iată,păcatele acestea strigătoare la cer le fac aceia care asupresc pe văduve şi orfani,care înşeală pe cineva cu cine ştie ce lucruri,care se judecă cu alţii ca să le răpească avutul lor,casa lor,sau ceva de-al lor,sau atunci când cineva opreşte plata pentru munca făcută lui sau pentru orice nedreptate ori asuprire care s-a făcut.De asemenea,cad oamenii în grele suferinţe şi boli nevindecabile pentru călcarea în picioare a legii lui Dumnezeu,căci mare îndrăzneală au oamenii care nu mai ştiu de duminici şi sărbători,furând ziua Domnului care e Sfânta Duminică.În loc de a veni să-I aducă mulţumiri lui Dumnezeu,slavă şi cinste la Sfânta Biserică îşi fac de lucru pe acasă,se duc pe la târguieli să vândă sau să cumpere,neştiind că banii câştigaţi în duminici şi sărbători sunt blestemaţi.
În casa unde intră astfel de bani,intră focul mâniei lui Dumnezeu,acolo nu este nici un spor,fiindcă nu numai acei bani,dar va trebui să dea împătrit cum a zis Zaheu,o parte la doctori,o parte pe doctorii, alţii îi sunt furaţi ori îi pierde în vreun fel sau trebuie să dea pe la avocaţi şi judecători.Nu se poate spune prin cuvinte câte mari suferinţe se abat pe capul oamenilor din cauză că nu vor să meargă la biserici în duminici şi sărbători;şi mai ales că muncesc în aceste zile sfinte fără frică de Dumnezeu.Unul din păcatele tot aşa de grele este şi când cineva năpăstuieşte pe aproapele său,furându-i cinstea prin fel de fel de vorbe murdare aduse la adresa lui.Orice lucru luat cu sila sau prin înşelăciune cât trăieşti,tot mai poţi să-l dai înapoi.Dar dacă năpăstuieşti prin cuvinte mincinoase şi te atingi de cinstea unei feţe bisericeşti,nu mai poţi să întorci înapoi atâtea vorbe pe care le-ai risipit pe la urechile lumii ca să-i necinsteşti bunul nume şi frumoasele intenţii.Această ispită,să fim atenţi că vine foarte uşor şi se ia ca râia,este boala limbii,mai ales femeile au acest grozav păcat.
Parcă auzi câte una zicând:ai auzit,dragă,ce a făcut cutare şi începe să-ţi înşire la vorbe,care mai de care mai urâte,ca să te îngrozească,făcându-te să spui mai departe şi aşa să arzi în foc cu ea.Aşa a fost calomniat un părinte bisericesc, şi când era pe patul de moarte a venit năpăstuitorul,vorbitorul de rău,cerându-i iertare.Părintele i-a iertat tot,dar i-a dat drept canon să se ducă acasă şi să ia o pernă cu fulgi,să se urce într-un pom înalt şi acolo scoţând toţi fulgii din pernă se le dea drumul,iar după aceea să se ducă să adune fiecare fulg ca să fie iertat şi de Dumnezeu.
Făcând aşa a început să adune, dar a fost imposibil,pentru că vântul împrăştiase toţi fulgii cât mai departe şi în locuri greu de găsit.Aşa se întâmplă şi cu vorbele care ne ies din gură,foarte uşor se împrăştie.Dar cine mai poate întoarce atâtea vorbe rele şi calomnii la adresa aproapelui nostru?De aceea când ai vorbit pe cineva de rău şi l-ai calomniat,degradându-l în faţa unora,să ştii că mare rău ai făcut sufletului tău,căci cu cuvântul tău care ţi-a zburat de pe buze şi pe care nu-l mai poţi întoarce,ai făcut două mari păcate:întâi ai smintit pe alţii cu vorbele tale şi ai ponegrit cinstea aproapelui;al doilea te-ai făcut judecătorul lui judecându-l mai înainte de a veni ziua cea mare când ne va judeca Domnul Hristos pe toţi.
Ia aminte,soră şi frate creştine,că vorbele tale s-au dus,s-au scris şi înregistrat de îngerii lui Dumnezeu,iată,tu să fii sigur că te aşteaptă ori aici pe pământ suferinţă grea ca să ispăşeşti,ori o veşnică osândă în iad.Tot în păcatul năpăstuirii cad şi cei ce pentru gura lor suferă bătăi şi închisori precum şi multe suferinţe grele.Vai,celor ce prin minciuni şi martori mincinoşi pârăsc pe alţii, se judecă cu alţii şi-i fac să sufere pe nedrept! Vai de cei din a căror cauză unii mor cu sufletul otrăvit de minciunile şi pârâciunile lor,de calomniile şi nedreptăţile făcute de ei!Aceştia nu vor plăti niciodată nedreptatea lor,decât în fundul iadului, dacă nu se întorc cu tot sufletul la Dumnezeu din vreme.
Pe unii îi cheamă Dumnezeu să plătească pe patul suferinţei la ieşirea sufletului,când trag să moară căci unii se chinuiesc câte o săptămână de se îngrozesc cei ce stau la căpătâiul lor,când îi văd cu limba scoasă afară de un cot şi nu pot să moară mai ales persoanele care au vorbit de rău feţele bisericeşti, credinţa şi pe Dumnezeu hulitorii.
Noi ştim din bătrâni că e o vorbă,să fim atenţi ce vorbim,că pe unde iese vorba va ieşi sufletul.Să ne fie milă de sufletul nostru şi să nu-l îngreunăm cu astfel de păcate.
Diavolul se luptă mereu pe toate căile ca să-l înşele pe om şi să-l ţină mereu legat cu păcatele lui,să nu se poată întoarce niciodată la adevărata cale de lumină, la Dumnezeu.
Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul,că un sfânt părinte la legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească,să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte;printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol,de care suflete sunt mai multe în iad,de femei sau bărbaţi?Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei.Şi l-a întrebat sfântul:Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad,căci la biserică sunt femei mai multe?Iar diavolul i-a răspuns:sunt într-adevăr la biserică mai multe,dar degeaba,deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.În primul rând pentru păcatul mândriei,căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării.
În al doilea rând,pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri,pârâciuni,spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele,spurcând sufletele şi trupurile oamenilor;adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul,cu vrăjile,cu ghicitul,aleargă pe la aceste ghicitoare.
În al treilea rând,după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea,când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină,aruncă vina ori pe bărbaţii lor,ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva,pentru că aşa le învăţăm noi,zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie,cu păcatele neiertate,sau chiar dublate.Iar când le iese sufletul,vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie.Iată de ce sunt mai multe femei în iad,a zis diavolul.
Fraţi creştini,să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri,că dacă ne-am pierdut sufletul,am pierdut tot.Am auzit de multe ori din Sfânta Evanghelie,când s-a citit în cursul anului,că Domnul nostru Iisus Hristos a chemat la Sine tot felul de păcătoşi,vameşi,farisei,desfrânate,tâlhari,a mers în casa lor,ori a venit la ei.El i-a primit şi i-a iertat,i-a învăţat şi i-a miluit pe toţi.Odată chiar a spus fariseilor şi cărturarilor,că vameşii,desfrânatele vor intra în împărăţia cerurilor, iar ei,care se socoteau fiii luminii,vor fi scoşi afară pentru făţărnicia şi nedreptatea lor.Dacă stăm să ne gândim,cum a iertat Domnul Hristos pe femeia desfrânată,cum a iertat pe vameşul smerit care a venit la biserică,cum a iertat pe tâlharul de pe cruce, cum a iertat pe Zaheu din Evanghelia de astăzi,ne minunăm de marea Sa bunătate şi milă pe care a avut-o şi o are pentru păcătoşi.
Dar aceşti păcătoşi iertaţi care au primit mila Lui,toţi au dat dovadă de o sinceră pocăinţă înaintea lui Dumnezeu, de o întoarcere desăvârşită cu toată fiinţa lor din calea păcatului,din drumul pierzării,la lumina cea dumnezeiască a lui Iisus Hristos,Iertătorul şi Binefăcătorul lor şi al nostru.Căci ei îndată au lăsat păcatul care-i stăpânea şi au început să se îndrepte prin lacrimile lor şi prin pocăinţă. Cine oare poate spune pocăinţa şi părerea lor de rău,sudorile şi ostenelile lor? Căci mândria lor a fost călcată în picioare,au dispreţuit banii,şi toate bunurile acestei lumi,dându-şi seama că numai aşa vor putea fi vrednici să primească pe Iisus în casele lor şi în sufletul lor.
Cine poate spune ce dragoste aprinsă şi cu ce sfântă recunoştinţă îl urma Maria Magdalena din care scosese 7 draci?Iată şi pe Zaheu cel de astăzi,cum recunoaşte el că trebuie să-şi curăţească casa şi sufletul de nedreptăţile făcute, hotărând să întoarcă împătrit acelor pe care i-a nedreptăţit.El a dat jumătate din averea lui săracilor,căci ştia că aceea este adevărata milostenie,să dai din ale tale,din munca ta,din agoniseala ta făcută cu dreptate;iar cele luate cu japca,cu năpăstuiri,cu sila,trebuie date înapoi,fiindcă acelea nu sunt ale tale,ci ale aproapelui.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:chiar prin muncă cinstită, dacă ai mai multe decât îţi trebuie,toate cele de prisos sunt ale văduvelor,orfanilor,săracilor,ale tuturor necăjiţilor.Să fim atenţi şi să nu ne tăiem craca de sub picioare,fălindu-ne că facem cine ştie ce lucru când dăm o milostenie;poate nu e chiar aşa de curată,poate nu e din osteneala noastră,cum se întâmplă de multe ori chiar la creştinii botezaţi.Toţi păcătoşii din toate veacurile au fost primiţi şi au intrat în împărăţia cerurilor.Dar au intrat aceia care au lucrat pocăinţa,care şi-au cunoscut păcatele şi prin dreptate şi osteneală s-au spălat de ele,căci fără pocăinţă nu s-a mântuit nimeni din cei ce au căzut,mai ales în păcate grele.
Nici creştinii de la început nu s-ar fi mântuit,nu ar fi devenit sfinţi,dacă nu ar fi făcut pocăinţă, dacă nu s-ar fi smerit, dacă nu ar fi postit,dacă nu s-ar fi rugat,dacă nu ar fi venit la biserică.Nu cum cred unii creştini de astăzi,care trăiesc în fel de fel de păcate mari,necununaţi,în desfrânări,avorturi,în lux şi mândrie,în chefuri şi beţii,fără nici un fel de recunoştinţă faţă de patimile Domnului nostru Iisus Hristos.
Fără să recunoască pe Dumnezeu şi fără pocăinţă,mulţi ajung în fundul iadului.Sunt bătrâni care au îmbătrânit mai mult în păcate decât în numărul anilor, ţărani cu obiceiuri boiereşti şi boieri cu obiceiuri păgâneşti fără nici o frică de Dumnezeu.Sunt desfrânate fără pocăinţă,tâlhari neispăşiţi de păcate,care în loc să stea la închisoare sunt liberi şi se ţin mereu de aceleaşi tâlhării,se fac mereu avorturi,ucideri şi toţi aceştia aşteaptă să se mântuiască fără pocăinţă.Acestora le este pregătit focul iadului,muncile de veci îi aşteaptă.
Dumnezeu însă îi cheamă mereu la pocăinţă pe toţi,pentru că pentru păcătoşi a venit,cum a spus în Evanghelia de astăzi.Pe toate căile Dumnezeu voieşte să se apropie de ei,să se apropie acum până când nu vor sta la căpătâiul lor soţia, copiii,plângând lângă patul lor de suferinţă.Acum este momentul cel mai potrivit până când nu se vor închide ochii.
Acum când am auzit de schimbarea şi întoarcerea desăvârşită a lui Zaheu vameşul, acum să ne întoarcem la El.Diavolul ne amână şi zice mâine,iar de mâine poimâine,de la post la post,şi de la an la an,ca să ne prindă în gheare.Dar astăzi este ziua,mâine poate fi prea târziu.Câte exemple nu sunt pe care le-am văzut cu ochii noştri,de atâtea ori în viaţă,cu unele persoane care au tot amânat întoarcerea la Dumnezeu şi la pocăinţă,pe care i-a prins moartea fără să facă nici o pregătire!Câţi n-au fost luaţi cu salvarea de urgenţă şi internaţi la vreun spital pentru vreo operaţie urgentă!Desigur,cei mai mulţi pleacă nespovediţi şi neîmpărtăşiţi, fiindcă durerile îngrozitoare nu le-au mai dat timp să cheme vreun preot să-l spovedească măcar.Şi aşa au murit pe patul operaţiei fără a-şi lua hrana trebuitoare pe drumul veşniciei Sfintele Taine.
Deci,acum să fim atenţi cu sufletul nostru, acum să căutăm să-l ţinem treaz pe calea mântuirii şi cu fierbinte dragoste să urmăm pe Domnul,străduindu-ne în fiecare clipă,în fiecare zi,să fim cât mai plăcuţi slujitori şi împlinitori ai sfintelor Lui porunci.Atunci şi diavolul are frică de sufletele noastre,de sufletele acelea care stau gata înarmate ca nişte ostaşi cu arma în mână,ca o santinelă înţeleaptă şi vioaie ce străjuieşte împrejurul casei sufletului său să nu-i fie furată avuţia.Cu această ocazie îmi amintesc de o vedenie a unui sfânt părinte pustnic.
Acest părinte a fost dus de îngerul păzitor la uşa unei mari săli subterane, unde erau adunate toate duhurile necurate cu mai marele lor Scaraoschi. Pustnicul acesta asculta ceea ce vorbeau ei înăuntrul acelei încăperi, fără să fie văzut de ei,fiindcă aşa era voia lui Dumnezeu.
Scaraoschi cel mare aşa le spunea la toţi diavolii lui: "Cum să facem să câştigăm cât mai multe suflete pentru împărăţia noastră întunecoasă? Atunci s-a ridicat unul care a zis aşa: "Întunecimea voastră,eu sunt de părere că cel mai bun mijloc pentru a umple iadul nostru este să mergem cât mai mulţi pe pământ şi să le spunem că nu există Dumnezeu,că nu există rai şi iad, şi că pe pământ este totul; dacă ai bani,avere,şi de toate eşti în rai,iar dacă nu,eşti în iad.Celelalte câte le-au auzit pe la biserici, să le spunem că sunt scornituri şi poveşti de-ale popilor, că ştii întunecimea ta,cât sunt oamenii de proşti şi ne vor crede cu uşurinţă.
Scaraoschi le grăi: "Lesne de spus acestea,dar să ştii că nu toţi oamenii sunt aşa de proşti cum crezi tu,vor simţi că-i treabă diavolească de-a noastră şi nu vor crede; vreau altă părere,zise unul una,altul alta,dar nici una nu fusese bună. Se ridică unul mai chior,mai şchiop,mai îndrăcit ca toţi şi spuse: "Se înţelege că e o prostie să spui lumii că nu există Dumnezeu,nici rai,nici iad.Părerea mea e alta, să mergem cu toţii pe faţa pământului şi să stăm la pândă,şi cum vedem că se întoarce vreunul la Dumnezeu şi la dreapta credinţă cu toată seriozitatea prin pocăinţă,prin spovedanie şi împărtăşanie,atunci să sărim cu toţii şi să nu-l lăsăm, să-l întoarcem înapoi.
Iar pe cei ce vor să se ia de credinţă şi de cele ale credinţei,să-i amânăm mereu, spunând la cei tineri că la bătrâneţe să se pocăiască,atunci să ia calea bisericii,sunt prea tineri acum,până atunci se pot ruga şi acasă,ce tot biserica?! Pot să mai citească câte o carte sfântă pe acasă şi să facă şi ei ca toată lumea,să nu iasă din rândul lumii.
La cei bătrâni să le spunem că dacă n-au făcut pocăinţă cât au fost tineri, acum e prea târziu şi nu-i mai iartă Dumnezeu, aşa că degeaba mai fac ei pocăinţă şi se mai duc la biserică,că tot nu mai sunt iertaţi;să-i dăm înapoi şi pe unii şi pe alţii.Să-i tot amânăm pe toţi din zi în zi până când îi va apuca moartea aşa nepregătiţi.
"Bună părere, cea mai bună zise diavolul Scaraoschi alergaţi cu toţii şi aşa să faceţi,găsiţi cât mai multe guri şi vorbiţi prin ele ca să se întoarcă cei ce au luat drumul bisericii şi al credinţei adevărate,şi nu-i lăsaţi să se ducă la biserică.
Iată de ce observăm că diavolii nu se înspăimântă de creştinii care nu pornesc pe calea mântuirii cu toată seriozitatea.Căci aşa se observă prin Sfintele Biserici,că toate cele sufleteşti,creştinii noştri le fac numai de formă.De formă se roagă,de formă vin la biserică,de formă se spovedesc,din obicei le fac pe toate ale sufletului.Sunt mulţi care nici nu ştiu de ce vin la biserică şi nici care este rostul venirii la biserică.De aceea pleacă de la biserică dacă nu mai răi,oricum nici mai buni.
Se întâmplă aşa cum a spus un sfânt părinte;dacă intră un câine în biserică, nici biserica nu se spurcă,şi nici câinele nu se sfinţeşte;căci ei vin din curiozitate, cu inimi împietrite, cu gânduri împărţite, şi nu sunt nici la slujbă şi nici la predici,se întorc acasă fără de Iisus Mântuitorul,nu ca Zaheu ce s-a dat jos din dud.Acolo unde se ridică câte un suflet cu hotărâre temeinică de a urma calea Domnului,tot iadul se răscoală împotriva lui.Dacă este tânăr sau tânără necăsătoriţi,vine diavolul chiar prin părinţii lor sau prin rudenii care parcă numai grija asta o au,să se ocupe de ei să-i silească să se căsătorească chiar le găseşte pe câte cineva ca să-i poată porni cât mai curând pe acest drum fără a chibzui îndelung şi cu toată seriozitatea când face acest pas.
Dacă sunt părinţi,fel de fel de ispite întrebuinţează necuratul prin copii ca să-i supere, să-i facă să zică vorbe rele, să-i blesteme,şi să-i scoată astfel din calea mântuirii.În cele mai multe familii sunt supărări mari din partea copiilor. Aşa că pe toate căile şi în toate locurile, un creştin adevărat,un creştin treaz care a cunoscut calea mântuirii prin Sfânta Biserică are de luptat în tot locul şi în tot timpul,cu trupul,cu lumea,cu diavolul.Aceşti trei vrăjmaşi înfierbântaţi de mânie pe bietul suflet,se luptă zi şi noapte,acasă şi la serviciu,pe stradă şi în tramvai,în tot locul,chiar şi în Sfânta Biserică.
Iată ce zice un alt sfânt părinte că pe unii îi aduce chiar diavolul la biserică,ca să încurce pe ceilalţi care au venit să se roage, să-i facă prin cine ştie ce ispite să dea înapoi,să-i facă să se lipsească şi să fie la fel cu toţi moleşiţii veacului care dorm în păcate grele.
De aceea ne cere Domnul să fim treji,să stăm cu candela aprinsă, adică flacăra sufletului,cu credinţă tare şi aprinsă,să fim nişte suflete înflăcărate pentru luptă şi să nu ne temem niciodată de jucăriile diavolului,ba chiar să ne bucurăm că tocmai prin aceste lupte şi ispite ne încununăm de la Dumnezeu,primind mai multe puteri şi mai mare ne e răsplata.Cu cât avem de suferit mai mult,de luptat mai mult,cu atât suntem mai băgaţi în seamă de Dumnezeu şi la vreme potrivită el ne trimite ajutorul Său.Când vede că noi am făcut tot ceea ce ne stă în putinţă şi nu mai putem face nimic,atunci intervine El cu puterea Sa dumnezeiască. Aşa s-au luptat înaintaşii noştri, sfinţii noştri părinţi, sfinţii care-i prăznuim, sfinţii mucenici.
Citind vieţile lor vedem cum erau omorâţi de rudeniile lor,pârâţi că sunt creştini,au fost împăraţi care şi-au omorât copiii lor buni pentru această dreaptă credinţă,vedem cum au fost omorâte soţiile de către soţii lor pentru că sunt creştine,surori de către fraţii lor,rudenii de către rudeniile lor,pentru că sunt creştini adevăraţi.Dar toţi aceştia au biruit fiind înarmaţi cu armele duhovniceşti pe care ni le recomandă nouă Sfântul Pavel în Apostolul care s-a citit astăzi,unde ne spune să fim pildă pentru toţi credincioşii,în vorbire,în putere,în dragoste şi credinţă,în curăţie şi răbdare.
Să ne îndemnăm unii pe alţii în citirea sfintelor cărţi de unde se poate lua învăţătură pentru mântuirea noastră şi prin care,dacă citim cu înţelegere,ne suim cu mintea sus deasupra lumii,de unde vom putea vedea mai bine ca Zaheu din dud,pe Domnul nostru Iisus Hristos.Să citim mai ales vieţile sfinţilor;acolo vedem luptele lor,răbdarea lor,suferinţele lor de tot felul, încercările şi focul ispitelor prin care s-au mântuit fiecare.Este cu neputinţă ca un creştin să nu-şi găsească leacul trebuitor pentru suflet în aceste vieţi de sfinţi.
Să nu credem şi noi ca unii oameni că e de ajuns să te duci la biserică din când în când şi să aprinzi o lumânare sau să plăteşti o slujbă şi astfel Dumnezeu îţi va da orice-I vei cere.Lui Dumnezeu nu-i trebuie lumânarea şi banii noştri sau darurile noastre,că ale Lui sunt pământul şi cerul,dedesubtul şi toate El le-a făcut; El ne vrea pe noi,sufletul nostru care e scump,e de valoare mare,căci El a trebui să sufere;El a trebuit să-şi verse sângele ca să-l răscumpere.
Oricât de mare ar fi lumânarea şi darul omului,dacă nu se leapădă de păcate, tot la iad se duce.Trebuie mai întâi să scoatem gunoiul păcatelor din viaţa şi sufletele noastre,căci s-a împuţit pământul şi văzduhul de tot felul de păcate şi nu ne mai poate suferi Dumnezeu mult.
E gata judecata,să fim gata şi noi.
Sunt unii cărora nu li se îndeplinesc rugăciunile,pentru că nu ascultă sfaturile bune pe care le dăm şi cad într-o mare necredinţă,căci ajung de nu le mai trebuie nici biserică,nici preot,nici sfinţenie;se leapădă de toate,zicând că dacă ar fi Dumnezeu le-ar ajuta şi lor.Şi pentru că le caută tocmai pe acestea pământeşti şi nu mântuirea sufletului,de aceea se îndepărtează Dumnezeu de ei.
Le spui să se spovedească,să se lase de păcatul desfrânării,Să se întoarcă la Dumnezeu,să ia calea dreptăţii;îţi promit,dar nu se ţin de cuvânt.Se întâlnesc pe stradă cu o babă care le spune să se ducă la 9 biserici să plătească.Sfatul cel bun nu-l primesc,să facă ce spunem,se iau după babă şi se duc la 9 biserici şi atunci cum să asculte Dumnezeu rugăciunea acestor creştini,cu păcate mari nespovedite? De aceştia se depărtează Dumnezeu şi nu le aude rugăciunea.
Unii au suferinţe de tot felul şi totuşi vin la biserică,fac fapte bune,nu s-au întors de la Dumnezeu, şi totuşi au parte de multe dureri şi necazuri,rămânând nedumeriţi.Se pune întrebarea:pentru ce sunt pedepsiţi unii,dacă ei urmează calea cea dreaptă?Aceştia să nu uite că primii creştini şi toţi sfinţii care aveau darul facerii de minuni,vindecând bolile şi prin rugăciunile lor făceau minuni mari, înviind chiar morţii,aşa încât erau atât de drepţi şi sfinţi că se numeau prietenii lui Dumnezeu şi cu toate acestea Dumnezeu i-a lăsat şi nu i-a scăpat de vrăjmaşii care căutau să-i omoare şi-i chinuiau cu fel de fel de munci grele.
Aceasta deoarece,aşa cum aţi auzit mai sus, aici este lupta tuturor celor ce vor să se mântuiască pe pământ e câmpul de luptă al creştinilor.Pe front nimeni nu se duce să-şi îndeplinească plăcerile lui personale;acolo e luptă,e moarte întotdeauna în faţa ochilor.Aşa şi noi aici pe pământ,să vedem moartea în faţă în fiecare clipă,ca să nu greşim lui Dumnezeu,să nu facem păcate şi să nu ne lipim inima de pământul acesta care s-a spurcat şi care va fi ars cu foc.
Fraţi creştini,vrem şi noi să vedem pe Domnul Iisus Hristos ca Zaheu?Să ne suim sus,mai sus de lumea aceasta,mai sus de lumea care se târăşte pe pământ ca şarpele;de acolo de sus de la înălţimea învăţăturilor dumnezeieşti,îl vom vedea pe Domnul desluşit şi ne va chema şi pe noi ca pe Zaheu pe nume,invitându-se cu a Sa dragoste dumnezeiască să vină în casa sufletului nostru.
Vrem şi noi să ne pocăim ca Zaheu? Hai să plătim nedreptăţile, hai să ne grăbim să facem socoteala şi să recunoaştem câţi bani nedrepţi avem în casele noastre,pe cine am înşelat şi am păgubit,câte duminici şi sărbători am lucrat furând zilele Domnului Dumnezeu şi să întoarcem împătrit,adică făcând tot felul de fapte bune.Să ajutăm săracii,lipsiţii,nevoiaşii,bisericile sărace,căci Dumnezeu cu toată dragostea vrea să ne mântuiască şi de aceea a venit El pe pământ să caute pe cel pierdut, oaia rătăcită, sufletele cele bolnave.
Dacă vrem să-L urmăm pe Domnul,să nu ne mai dezlipim de El niciodată, să-L ascultăm şi să mergem cu El în toate zilele vieţii noastre.El să fie păstorul nostru,iar noi oile Lui cele aflate şi întoarse la Tatăl.Fericite sunt acele suflete în casa cărora va intra Mântuitorul.Acelea sunt înflăcărate,au duh de viaţă în ele,acelea cântă şi laudă mărirea lui Dumnezeu şi sunt chiar de aici de pe pământ în culmea fericirii,în rai.
Îngerii de sus cântă de bucurie,sfinţii se bucură de întoarcerea lor şi mare bucurie se face în cer şi multă pace în casele lor;căci Mântuitorul cu care plecaţi de aici din Sfânta Biserică şi îl duceţi în casele dumneavoastră,vă va zice ca şi lui Zaheu: "Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia".


Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu, care ai venit în lume să mântuieşti pe cel pierdut şi rătăcit,dă-ne şi nouă pocăinţa lui Zaheu,recunoştinţa lui şi întoarce-ne pe calea Ta cea bună ca să fim cu Tine şi aici şi în ceruri în vecii vecilor.

Amin.