vineri, 6 august 2010

Cuvânt la “Schimbarea la Faţă”


Cuvânt la “Schimbarea la Faţă”

Astăzi,dragii mei,sărbătorim o mare zi pentru noi:Schimbarea la Faţă a Domnului.Încă o dată în viaţă,în această sărbătoare suntem prezenţi cu duhul pe muntele Tabor.Cu ochii credinţei noi vedem împreună cu Apostolii Petru,Iacob şi Ioan care s-au urcat cu Mântuitorul pe înălţimea acestui munte,slava lui Dumnezeu în clipele sfinte ale acestui eveniment.El a avut loc nu cu mult înaintea patimilor de Cruce şi a morţii Mântuitorului nostru.
Dumneavoastră ştiţi că Fiul lui Dumnezeu coborându-se pe pământ pentru veşnica mântuire a oamenilor,s-a arătat nu în slava Sa dumnezeiască,(astfel lumina Sa,mai presus de fire ar fi orbit ochii păcătoşilor de oameni),ci a venit pe pământ în umilită înfăţişare,ascunzând Dumnezeirea Sa în chipul omului.Aici însă,pe muntele Schimbării la faţă,s-a arătat pe Sine în strălucirea acelei slave,în care El petrece din veac şi în care îl vor vedea aceia dintre noi,care prin viaţa lor pământească vor fi vrednici de aceasta.
Pe muntele Schimbării la faţă,împreună cu transfigurarea Domnului,Apostolii au văzut alături pe proorocii Moisi şi Ilie.Moisi a trăit cu o mie şase sute de ani îainte de naşterea lui Hristos;proorocul Ilie cu nouă sute de ani înainte.Deci,proorocii Moisi şi Ilie nu sunt morţi,ci vii.Ei erau vii şi atunci,în aceeaşi zi când i-au văzut Apostolii,sunt vii şi acum,vii vor fi şi în veacurile fără de sfârşit pentru că Dumnezeul nostru,în care credem noi,cum spune cuvântul Domnului,”nu este Dumnezeul morţilor,ci al viilor”(Matei 22,32).
La Domnul toţi sunt vii.Şi Apostolii,contemplând pe profeţii care li s-au arătat în această clipă din lumea cerească,au văzut în acest fenomen confirmarea vie a cuvintelor Domnului Iisus Hristos:”Cei care cred în Mine vor avea viaţă veşnică”(Ioan 6,47).
Astfel acest sfânt eveniment, pe care îl preamărim astăzi,ne descoperă taina unei vieţi veşnice,în care deja au intrat strămoşii,moşii şi părinţii noştri şi în care va merge fiecare dintre noi.Mai mult decât atât,fiecare dintre noi încă,aici pe pământ,în scurta perioadă de vreme dată lui de Domnul pentru viaţa pământească,deja începe acest drum al vieţii veşnice,fiindcă niciodată nu va muri nici sufletul meu,nici al tău,nici al oricărui altuia,nici sufletul credinciosului,nici al păcătosului nepocăit.Noi toţi vom merge în viaţa veşnică,deşi nu toţi vom merge şi în slava veşnică.În „bucuria Domnului său”va intra numai acela,care îşi va petrece viaţa pământească potrivit cu numele sfânt de fiu al Părintelui Său ceresc;acela care tinde spre Domnul,ca un copil spre pieptul scumpei sale mame;care caută pe Domnul atât în întristare,cât şi în bucurie,simţind atingerea mâinii sale părinteşti prin care El conduce pe fiecare dintre noi spre sine şi văzând în întregul său drum pământesc,providenţa dumnezeiască.
Sfântul Evanghelist ne spune că profeţii Moisi şi Ilie,arătându-se pe Tabor,nu stăteau fără de glas,tăcând,în jurul Mântuitorului.Ei înşişi acoperiţi de dumnezeiască lumină,vorbeau cu El.Şi Apostolii au auzit despre ce vorbeau:despre sfârşitul Mântuitorului,despre apropiatele patimi de Cruce,care stăteau în faţa Domnului Iisus Hristos.Ei se străduiau să pătrundă în adâncul acestor patimi de Cruce,pentru că patimile prin moartea Mântuitorului nostru sunt cu adevărat o taină.Aceasta este taina iubirii lui Dumnezeu,prin care Tatăl ceresc a trimis pe Fiul Său,pentru ca El luând asupra Sa păcatele fiecăruia dintre noi,să pătimească şi să aducă jertfa răscumpărătoare pe Crucea de pe Golgota.Aceasta este taina dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu Tatăl osândeşte pe Fiul,dar iartă pe fiecare păcătos ce se pocăieşte,în numele patimilor Sale de Cruce.Aceasta este marea taină a înţelepciunii lui Dumnezeu,prin care Domnul a binevoit să dea oamenilor,prin patimile dumnezeiescului Său Fiu,dreptul de a bunătăţi,care,după cuvântul lui Dumnezeu,sunt pregătite de Domnul celor ce-L iubesc pe El(I Cor. 2,9).
Dacă aceste patimi de Cruce ale Mântuitorului au fost necesare pentru salvarea omenirii, oare aceasta nu arată mărturia faptului că în fiecare din noi există ceva care a cerut cu necesitate aceste patimi,despre care profeţii vorbeau cu Domnul pe muntele Schimbării la Faţă?Deci,în fiinţa noastră există nu numai trupul şi oasele pe care le purtăm.Dacă noi am fi alcătuiţi numai din ele,de ce ar fi trebuit să pătimească Domnul pentru noi?Pentru pulberea în care ne transformăm după moarte?Aceste patimi de Cruce au fost necesare pentru că,în afară de trupul şi oasele pe care le avem,există în noi un suflet fără de moarte,şi pentru fericirea acestui suflet fără de moarte a fost necesară moartea de Cruce a Domnului Iisus Hristos.
Aşa şi profeţii Moise şi Ilie nu numai prin prezenţa lor împreună cu Domnul pe muntele Tabor,ci şi prin discuţia lor cu El,ne vorbesc despre taina unei vieţi veşnice şi despre nemurirea sufletelor noastre.
Pe muntele Schimbării la Faţă în faţa ucenicilor uimiţi,Domnul Iisus Hristos a descoperit pentru câteva clipe nu numai slava Sa,ci şi slava Împărăţiei cereşti,slava Ierusalimului celui de sus,în care El va întâmpina sufletele Apostolilor Săi,când ei îşi vor încheia nevoinţa lor pământească prin moarte martirică.Şi când în faţa Apostolilor s-au deschis uşile cerescului Ierusalim şi au văzut slava Mântuitorului şi lumina cetăţii cereşti,ei au supravieţuit un astfel de sentiment de bucurie,pe care l-a exclamat Apostolul Petru:”Bine este nouă a fi aici”(Luca 9,33).El n-a găsit alte cuvinte să-şi exprime bucuria care umpluse sufletul său şi sufletele celorlalţi Apostoli,martori ai Schimbării la Faţă.Pe acest munte,Domnul a dat Apostolilor Săi să simtă ceea ce îi aşteaptă pe ei în viaţa veşnică.Dumneavoastră tuturor,dragii mei,vă este bine cunoscut că viaţa pământească este o trecere în viaţa care nu ştie de sfârşit.Şi în inima adevăratului discipol(ucenic) al lui Hristos,dacă trăim după poruncile lui Dumnezeu,dacă trăim cu Domnul pe calea vieţii pământeşti,trăieşte şi preîmpărtăşirea,presimţirea bunătăţilor şi a bucuriei noastre veşnice,care aşteaptă pe adevăraţii copii ai lui Dumnezeu în cereasca Sa Împărăţie.
În luminata noapte pascală,noi ne îmbrăţişăm unul cu altul,dănţuim duhovniceşte;sufletele noastre se ridică ca pe nişte aripi deasupra pământului;retrăim ceva deosebit;numai luminata noapte pascală prezintă un extaz,pentru că noi suntem cu Domnul şi Mântiutorul Cel înviat,ne luminează prin harul preamăritei Învierii Sale.
Nu întâmplător şi pe oamenii puţini credincioşi,în această noapte pascală o oarecare forţă neînţeleasă de ei,îi atrage,dacă nu în Biserica lui Dumnezeu,cel puţin în jurul ei,să privească nenumăratele lumini pascale.
Când cu credinţă,cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu,în urma curăţirii de sine prin harul pocăinţei,adevăratul creştin se cuminecă cu dumnezeiescul Trup şi făcătorul de viaţă Sânge al Domnului,el se uneşte cu Domnul şi cu sufletul şi cu trupul,poartă bucuria împărtăşirii cu Domnul şi gustă de pe acum acea bucurie,care îl va umple pe deplin la comuniunea veşnică cu Preadulcele Mântuitor.
Cu cât suntem mai aptroape de Dumnezeu prin rugăciune,prin pocăinţă,prin fapte bune şi prin setea de a ne mântui sufletul,cu atât mai mult şi mai mult trăim această bucurie aşteptată de noi,ne împărtăşim din ea,încă înainte de a intra în viaţa de după mormânt.
Evenimentul sfânt al Schimbării la Faţă a Domnului ne aminteşte tuturor,dragii mei,despre aeea că,pentru a intra în acea slavă pe care Domnul a arătat-o pe muntele Tabor,pe care o făgăduieşte copiilor săi credincioşi şi pe care o presimţim aici,pe pământ,noi trebuie să ne preschimbăm sufletul în timpul vieţii pământeşti.Trebuie să ne reînnoim,să refacem în noi chipul lui Dumnezeu denaturat prin păcate,pentru ca el să lumineze în noi până la sfârşitul
acestei vieţi,după care se începe o altă viaţă.Zidind Dumnezeu pe primul om a întipărit chipul său în sufletul lui.Acest chip în om se compune din iubire,caritate,curăţie,răbdare,smerenie-din tot ceea ce prin care însuşi Domnul Iisus Hristos s-a preamărit pe Sine în timpul vieţii Sale pământeşti.Curaţi am ieşit din baia sfântă a botezului.Dar prin păcatele noastre şi prin patimi acest chip al lui Dumnezeu se întunecă fără încetare,se acoperă cu murdăria vieţii noastre pătimaşă.Pentru aceasta,în decursul vieţii fiecăruia,noi trebuie să ne reînnoim,eliberându-ne de necurăţie şi vicii şi împodobindu-ne sufletul cu fapte bune.
Astfel,evenimentul Schimbării la Faţă a Domnului ne aminteşte despre datoria schimbării la faţă a sufletelor noastre.Pentru aceasta în ziua de faţă,cu o deosebită putere în inimile noastre răsună cuvintele lui Hristos:”Privegheaţi şi vă rugaţi”(Mar.14,38).
Domnul ne porunceşte a veghea cu inima,dar a veghea înseamnă a fi asemenea unei sentinele,care păzeşte o oarecare clădire de atacul unui tâlhar sau a unui om rău.Această sentinelă înconjoară clădirea pe toate părţile şi nu numai o dată spre a fi salvată pentru ca,sau prin uşă,sau prin geam,sau prin acoperiş,să nu pătrundă în ea vreun oarecare om rău.
Aşa trebuie să păzim şi noi toate intrările prin care păcatul se târăşte(se furişează) în inima noastră.Dar el se furişează pe nenumărate căi:prin ochi,când privim ceea ce poate provoca vreun sentiment păcătos şi atragerea spre păcat;prin urechi,când ascultăm ceea ce depravează(ne corupe) şi ne împinge spre păcat;prin gură,când pronunţăm înjurături,cuvinte murdare,minciuni,clevetiri,osândindu-ne unul pe altul.El intră prin gândurile noastre,se ridică din adâncul sufletului nostru,
când dăm libertatea să trăiască în noi înclinarea unei vieţi spre păcat.Noi trebuie să fim cu frica în inimă pentru că păcatul ne lipseşte de bucuria de a simţi în ea(În inimă) pe Domnul,ne răpeşte dulceaţa preîmpărtăşirii şi bucuria viitoare a veşnicei comuniuni cu Mântuitorul.
De aceea şi cerem noi în ziua de astăzi,când Domnul s-a transfigurat pe Tabor şi a arătat slava Sa şi lumina spiritualei cetăţi a Ierusalimului celui nefăcut de mână,ca El să lumineze şi sufletele noastre păcătoase prin lumina Sa cea necreată şi prin dumnezeiescul Său har să ne ajute nouă păcătoşilor spre a petrece pământeasca călătorie potrivit cu acea chemare,la care toţi suntem rânduiţi(predestinaţi) a fi cetăţeni cereşti ai Ierusalimului celui de sus.
Trăiţi cu Domnul şi muriţi cu Domnul! Şi fie ca inima voastră încă aici,pe pământ,să se deprindă a se împărtăşi din bucuria de a vedea pe Domnul,Lui să se închine şi cu El să fie în veacurile fără de sfârşit.
Când Domnul va curma viaţa pământească a fiecăruia dintre noi,să se deschidă ,dragii mei,în faţa noastră,după mila lui Dumnezeu,porţile Ierusalimului ceresc,şi bucuria noastră,atunci,nimeni nu o va lua de la noi.

Niciun comentariu: