SECRETELE MURDARE ALE BERII

O anchetă a dezvăluit SECRETELE MURDARE ALE BERII din România. DOVEZI CLARE despre care nu ştim nimic şi care NE PUN VIAŢA ÎN PERICOL. Printre riscuri, TOXICITATEA CHIMICĂ

O ancheta a dezvaluit SECRETELE MURDARE ALE BERII din Romania

Asociaţia Berarii României şi orice producător onest de bere ştiu că această berea are un principiu simplu de fabricare: fermentarea naturală a zaharurilor și extracția cerealelor malțificate cu ajutorul apei fierbinți. O anchetă făcută de RISE Project despre berile din România arată că situaţia este cu totul alta. Multe întrebări fără răspunsuri, ingrediente îndoielnice folosite la reţeta berii, tăcere suspectă la vârful companiilor producătoare… Aceasta este atmosfera descrisă în ancheta care te face să te gândeşti că berea este fabricată altfel în România, poate pentru simplul fapt că este o ţară din estul Europei şi în această zonă poţi livra oamenilor produse slabe calitativ, pentru că oricum, cui să-i pese? Şi dacă i-ar păsa, ce se poate întâmpla cu aceia care strică intenţionat reţeta de fabricare a berii, mânaţi de interese obscure? Şi uite aşa, singurii care au de suferit, chiar şi numai pentru că le rămâne un gust ciudat în gură după ce beau o bere proastă, sunt doar românii.

Dezvăluiri clare din interiorul fabricilor de bere
Reporterii de la RISE Project au obţinut declarații și documente obținute de la persoane care activează în industria berii şi care au demonstrat ce nu fac marile companii producătoare de bere din România. Astfel, cei de la Heineken România, Ursus Breweries, Bergenbier și Tuborg România nu fabrică berea folosind doar ingredientele naturale. Aditivii și enzimele industriale sunt adăugate în cantităţi mari în bere, odată cu apa, hameiul, malțul din orz, mălaiul sau alte cereale. Despre această realitate a vorbit chiar un fost director din cadrul Ursus Breweries, desigur, sub protecția anonimatului. “Se fac mici șmecherii, pe furiș. Când ești presat, când ești la vârful sezonului și tu trebuie să livrezi, iar în container ai niște bere greșită, trebuie să faci ceva… Ce poți face este să adaugi niște aditivi. Ceri permisiunea șefului și asta faci. Eu, ca fabricant de bere, nu sunt complet sigur ce se va întâmpla cu berea respectivă și ce ți se va întâmpla ție dacă o bei. Poate o să ai doar dureri de cap și totul e în regulă. Ei te vor întreba cât ai băut. Îți vor spune că cinci sunt prea multe și că trebuie să bei maxim trei”, a declarat acesta.
De altfel, şi un fost angajat Heineken a confirmat că în bere se adaugă multe substanţe. “Fungamyl (n.r. - accelerează descompunerea amidonului pentru a produce o cantitate mai mare de alcool), Ceremix (n.r. -îmbunătățește calitatea berii și a materiilor prime) 6X MG sau Filtrase sunt doar câteva dintre substanțele folosite,” a relatat cel care a completat că stabilizatori ca PVPP și extracte de hamei modificat, cum este tetrahop, precum aditivi și enzime industriale, sunt băgate în bere. Astfel, dacă fabricarea normală a unei beri durează între două și șase săptămâni, angajaţii Heineken făceau berea în mai puțin de o săptămână şi “chiar într-o zi” cu ajutorul substanţelor menţionate mai sus. Tăcere şi ignoranţă. Aceasta a fost reacţia marilor companii producătoare de bere din România când reprezentanţii acestora au fost întrebaţi despre substanţele neştiute de consumatorii de bere.

CHATBOTS-ii: Inteligenta Artificiala pregatita sa desfiinteze Crestinismul

Cercetatorul in domeniul Inteligentei Artificiale, Alan Metcalfe, a declarat pentru ANS, conform unui articol semnat de Dan Wooding, că el crede că cel mai "clar si alarmant pericol, din prezent, la adresa Creștinismului" este dezvoltarea "Chatbots"-ilor - adica a unor roboți de tip Chat, care sa-i educe, prin raspunsuri, pe oameni.

Iar daca titlul articolul nu a reusit prea mult sa va castige increderea, atunci trebuie sa amintim ca autorul sau, Dan Wooding, ajuns astazi la varsta de 75 de ani, este un autor premiat, radiodifuzor și jurnalist, născut în Nigeria, din părinți misionari britanici. El a lucrat in Misiunea de Interne a Sudanului. In prezent, trăiește în California de Sud, împreună cu soția sa, Norma, cu care este căsătorit de aproximativ 53 de ani. Au doi fii, Andrei și Petru, și șase nepoți care locuiesc în Marea Britanie. Dan este fondatorul și directorul internațional al ASSIST, și este, de asemenea, autor a 45 de cărți. El are, de asemenea, o emisiune de radio săptămânală și două emisiuni TV, toate in California de Sud.

CHATBOTS-ii - Inteligenta Artificiala pregatita sa desfiinteze Crestinismul

Chatbot, sau chatterbot, este un tip de robot care exista si functioneaza si in prezent, peste tot, de tip 'agent de conversație' - adica un program de calculator, conceput pentru a simula o conversație inteligentă cu unul sau mai mulți utilizatori umani, prin metode auditive sau textuale, avand o baza de date extrem de dezvoltata, pentru furnizarea automata de raspunsuri.

Metcalfe spune că Google, Facebook, Microsoft și de alți dezvoltatori ce tin de Inteligenta Artificiala se afla "într-o mișcare agresiva a unei afaceri ce tine de construirea unor Chatbots-i puternici 'alimentati' cu Inteligenta Artificiala, care sa le asigure copiilor noștri cunoștințele de care ei au nevoie, in orice domeniu, chiar și in ceea ce tine de Dumnezeu".

Experții australieni din domeniul Inteligentei Artificiale sustin ca Chatbots-ii vor "inunda" curand Internetul.

CHAT-BOTS-ii - Inteligenta Artificiala fara Hristos

"Zilele lumii, care sa mai fie influențate de Biblie sunt numărate", a avertizat Metcalfe, care este Presedinte al Worlds Safe TV.

"De-a lungul întregii istorii de până în prezent, Biblia și scrierile asociate au fost sursa si piatra de temelie ale cunoașterii umane. Dar, foarte curând, acest lucru nu va mai fi valabil".

"În anii următori, ceea ce oamenii vor mai sti despre Dumnezeu și orice altceva vor vrea sa invete, le va fi dat de catre robotii numiti Chatbots-i, carora le vor lipsi cunoștințele din Biblie".

"Mulți", a mai avertizat el, "se asteapta să fie programati de către oameni care nu cred în Biblie sau in Creștinism; si, de fapt, se vor opune acestora".

CHATBOTS-ii - Inteligenta Artificiala si pasul cel mare inapoi al Crestinismului

Alan Metcalfe spune că acest proces va provoca cel mai mare pas înapoi in Creștinism, de la hotararea instanței americane împotriva predării Creatiei Divine în școlile din SUA.

"Este un alt cui în sicriul lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos și al Creștinismului", spune el.

"Ca urmare a deciziei Curții din SUA împotriva Creației Divine, puțini oameni, chiar și din Biserica de astăzi, mai cred că inteligența atotputernica, pe Care noi o numim Dumnezeu, ne-a creat pe noi și tot ceea ce exista în această lume. 

Cei mai multi cred acum, de fapt, în teoria încă nedovedită a lui Charles Darwin. Este greu de găsit cineva care sa creada cu adevărat în Creația Divină - fata de care opoziția mass-mediei a fost si este atât de puternica si in crestere".

CHATBOTS-ii - Inteligenta Artificiala si indepartarea de Duhul Sfant

Metcalfe spune că, în urma eșecului teoriei lui Darwin privind explicarea inteligenței umane, a existat o dezbatere furioasa în știință, privind sursa morală și etică, dar din păcate Creștinismul a absentat de la aceasta argumentatie.

"Din păcate, astăzi, înțelegerea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, Care ne face sa fim cine suntem, este o misiune uitata, care pare sa nu mai aiba absolut nicio relevanță în știință", a continuat el să spună.

"Bisericile din toată lumea Ii cântă cântece Duhului Sfânt și I se închina cu mare afecțiune, dar eu nu sunt sigur cat de mulți mai sunt cu adevărat conștienți de Cine este El".

"Nu sunt sigur că mulți din lumea de astazi mai vad legatura intre spiritul uman neimblanzit, care ne permite să facem tot ceea ce suntem capabili să facem, cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu; iar acest lucru este o mare rușine, care limitează drastic înțelegerea umană".

"Acesta este motivul pentru care știința modernă a ajuns la un capăt mort cu căutarea, in Legile a Toate. Acesta este motivul pentru care au renunțat la a vorbi despre teoria Big Bang-ului, pentru că ei nu pot explica Singularitatea care exista la începutul timpului".

CHATBOTS-ii: Inteligenta Artificiala si... ziua intunecata a omenirii

Alan Metcalfe mai spune că este "conștient de faptul că unii oameni își dau seama că, in prezent, se duce un război împotriva Creștinismului". El adaugă că nu este sigur, totuși, că creștinii isi dau seama de amploarea sau de gravitatea acestui război.

"Cei mai mulți oameni", a continuat el, "sunt conștienți de faptul că Crăciunul este în mod sistematic șters din dosarul public.

Cei mai mulți oameni știu că Statul Islamic, cunoscut si sub numele de ISIS, este in mod intentionat si continuu direcționat spre creștini și uciderea și tranșarea lor oriunde s-ar afla, peste tot în lume.

Cu toate acestea, puțini oameni sunt conștienți de războiul tacut, târâtor, care acum este bine pus in functiune, la nivel mondial, care are ca scop stergerea totala a Creștinismului din dosarul public".

Metcalfe a concluzionat, spunând: 

"Dupa modul în care lucrurile merg, pot realiza ca va veni o zi când foarte, foarte puțini oameni vor mai avea vreo amintire a lui Dumnezeu sau a lui Iisus Hristos, iar aceasta va fi o zi foarte trista pentru lume".

Depinde de fiecare dintre noi, ca aceasta zi intunecata sa nu fie vreodata posibila.

Controlul populaţiei prin glutamatul de monosodiu

Glutamatul monosodic sau E 621 este un potenţiator de aromă şi este adăugat în cantitate mare la amestecurile de condimente şi mirodenii cum ar fi produsele de tip Vegeta sau Delikat care conţin până la 15% glutamat monosodic, precum şi supele la plic, condimente pentru peşte, “fix pentru cartofi” etc., adică toate prafurile dubioase care promit mâncare bună făcută din nimic.
Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor.
Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nicio măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat. În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri.

• De ce mâncăm fără să ne mai putem opri, până ajungem obezi?

Potrivit cercetătorilor F. Bellisle şi M. Monneuse, un procent de 0,6% glutamat de monosodiu (MSG) este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce tot mai mult şi mai repede. Se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG.
Aceasta înseamnă că, la un consum de două kilograme de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu: o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram (conform J E C F A : Toxicology Study, F A O Nutrition Meetings Report Series, 1974, No. 53).
De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate, datorită aplicării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a condus la o creştere experimentală a apetitului, încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG.
Într-un alt studiu având la bază subiecţi umani, „Umami şi apetitul” („Umami and Appetite”) realizat în 1990 de către P.J. Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atuncicând un om consumă o masă în care este adăugat MSG, acestuia i se face curând foame din nou şi va consuma o cantitate mai mare de hrană tratată cu MSG decât cea fără acest ingredient.

• Distruge sistemul nervos şi creşte riscul de epilepsie

Într-un studiu realizat în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsie şoarecilor cărora li s-au administrat mici doze de MSG: „Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut în mod progresiv odată cu vârsta” (conform Monosodium-L-glutamate-induced convulsions–I. Differences in seizure pattern and duration of effect as a function of age in rats, Arauz-Contreras J., Feria-Velasco A., 1984).
Dereglări hormonale – insulina şi hormonul de creştere MSG-ul este responsabil şi pentru creşterea secreţiei de insulină, într-un studiu documentat de A. Niijima şi T. Togiyama, în 1990: „Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere rapidă a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la stimulare”.
Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment cu subiecţi umani (conform Glutamate ingestion and its effects at rest and during exercise în humans, Mourtzakis M., Graham T.E., 2002).
Glutamatul de monosodiu reduce, de asemenea, secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară.
Efectele se observă însă şi la oameni: „La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată (…), iar gradul acestui defect în secreţie este proporţional cu gradul de obezitate” (conform Growth hormone status in morbidly obese subjects and correlation with body composition, Savastano S., Di Somma C., Belfiore A., 2006).
“Poate produce dureri de cap, slabiciune, greata, astm, modificari de ritm cardiac. Poate declansa maladiile Huntington (dementa, pierderea abilitatilor mentale, tulburari de personalitate si de comportament), Alzheimer sau Parkinson”, explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

• Afectează pruncul încă din pântecele mamei sale

În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate să depăşească bariera pusă de placentă şi să pună astfel în pericol copilul aflat în pântecele mamei sale.
Efectele negative au fost amplu analizate pe şoarecii folosiţi în experimente, dar „aceste observaţii dovedesc posibilitatea unei otrăviri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat” (cf. Neurotoxicity of monosodium-L-glutamate in pregnant and fetal rats, Toth L., Karcsu S., 1987). „S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentei.
În urma acestor observaţii experimentale a efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: „Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandate în timpul sarcinii”.

• Potenţează comportamentul agresiv şi antisocial, scăzând totodată nivelul de atenţie şi concentrare

Un alt efect deosebit de important observat de cercetători în testarea glutamatului pe şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial generat asupra rozătoarelor.  Aceasta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum subliniază şi doctorul Russell Blaylock în cartea sa Excitotoxinele.
Şi cum omul este de cinci ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de patru ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, îndopaţi cu glutamatul găsit mai ales în chips-uri, dresinguri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi?
Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent cum glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive – atât la animale, cât şi la oameni, chiar din faza intrauterină, dacă mama a consumat multe alimente bogate în glutamat –, de ce ne-am mai mira de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri sau de faptul că, aşa cum arată aceleaşi studii, oamenii devin infertili?

Magazinele sunt pline de produse care contin glutamat monosodic, un aditiv periculos.
Iată în ce alimente se găseşte E 621 :
– Chipsuri
– Floricele
– Supe-instant
– Condimente
– Pate de ficat
– Pate vegetal
– Salam
– Parizer
– Cremvurşti
Nu cumpăraţi pate, floricele sau salam pe etichetele cărora apare aditivul glutamat monosodic !!

Dacă aş putea, mi-aş da şi viaţa pentru ceilalţi…

De când mămica lui murise, copilul îşi dorea din ce în ce mai mult să se facă doctor. Mama avusese o boală ciudată şi murise în câteva zile, fără ca nimeni să se fi aşteptat la aşa ceva. Doctorul din satul lor fusese plecat pentru o vreme, şi nimeni nu îşi dăduse seama că starea mamei era atât de gravă încât avea neapărată nevoie de medic. De fapt toţi aşteptau întoarcerea doctorului, în care aveau mare încredere, pentru că era vestit în tot ţinutul. Dar doctorul a ajuns prea târziu, cu câteva minute înainte ca femeia să moară. Murise însă liniştită, pentru că fusese spovedită şi împărtăşită.

Ani de zile copilul se gândise să devină doctor. Până când, într-o noapte, a avut un vis…

***

Străbătuse alături de un bărbat un drum lung prin deşert. La un moment dat au intrat într-un sat. Mergând prin sat, vedeau tot felul de bolnavi, de şchiopi, de ciungi, de orbi, de surzi… Erau prea obosiţi ca să plece mai departe, aşa că s-au hotărât să rămână peste noapte în sat. Când au intrat într-o casă de oaspeţi, gazda le-a spus: „Satul nostru îl aşteaptă pe Marele Doctor. Aţi auzit ceva, se apropie de noi?”

Musafirii nu dăduseră niciun răspuns. Copilul tăcu, gândindu-se că dacă ar spune că nu ştie nimic de vreun mare doctor ar fi putut să îl întristeze pe cel care îi primise cu atâta bunăvoinţă la el în gazdă.

Dimineaţa, când să îşi ia rămas bun, călătorii îi văzură pe cei patru copii ai gazdei. Cele trei fete se jucau pe iarbă, dar copilul cel mai mare, un băiat frumos, stătea pe un scaun.

– E orb, le explică gazda, nu vede nimic…

– Îmi pare rău, tare rău, spuse copilul.

Îi era tare milă de băiatul orb, aşa că spuse:

– Of, dacă aş putea, i-aş da eu unul din ochii mei.

Străinul care îl însoţea îl întrebă în şoaptă:

– Eşti sigur?

Copilul întrebă:

– Da, sunt sigur, dar…

– Fie cum vrei tu, spuse Străinul. Îl atinse uşor pe faţă şi copilul îşi dădu seama că nu mai vede bine. După câteva clipe, copilul vru să deschidă ochii, dar îşi dădu seama că ochiul stâng avea pleoapele lipite. Privind cu dreptul, îl vedea pe copilul care înainte fusese orb sărind de bucurie.

– Văd, văd, văd…, striga acesta.

– Eşti sigur că vrei ca ochiul tău să rămână la el? – îl întrebă Străinul.

– Ce să zic… Da, vreau, spuse copilul cu hotărâre.

– Să mergem atunci, spuse Străinul. Şi porniră la drum.

La ieşirea din sat, văzură o casă dărăpănată. În faţa ei era un copil care se străduia să bea apă din găleata aflată pe marginea fântânii, dar îi era foarte greu, pentru că nu avea mâini. Copilul îl privi în ochi pe Străin, şi spuse cu voce tare:

– Dacă aş putea, i-aş da una din mâinile mele.

– Dă-i-o pe care vrei, îi spuse Străinul. Copilul întinse mâna stângă. Străinul îl trase de ea, şi mâna se desprinse din umăr, fără mare greutate.

– Eu o iau înainte, spuse copilul, nu vreau să ştie că e de la mine.

Copilul făcu câţiva paşi, apoi se ascunse după un copac. Îl văzu pe Străin cum apropie mâna de copil, şi mâna se lipi imediat. Copilul o mişca, nevenindu-i să creadă ochilor.

Străinul îşi continuă drumul. Copilul veni lângă el şi spuse:

– Dacă aş putea, mi-aş da şi viaţa pentru ceilalţi.

– Când te-am întâlnit, mi-ai spus că îţi doreşti să devii doctor. De asta am venit prin acest sat… Altfel… Uite, pentru că ai spus asta, ne vom schimba drumul. Plecăm în altă parte. Dar va fi mult mai greu decât până acum. Nu avem decât puţină hrană la noi şi avem de mers vreme de patruzeci de zile.

– Mergem, mergem… Cu tine îmi este bine oriunde aş fi.

Şi au plecat… Şi au mers departe, departe. Au urcat stânci, au mers prin ploaie, le-a fost foame, le-a fost sete, dar mergeau înainte. Când copilul simţea că nu mai poate, îl privea pe Străin şi sufletul său se umplea de putere.

Au mers până când au ajuns într-un sat cu case mari, bine îngrijite. Au bătut la prima poartă:

– Ziua bună, oameni buni, ne daţi şi nouă ceva de mâncare? – întrebă Străinul.

Nimeni nu îi răspunse, însă.

– Ce e cu ei, nu aud? întrebă copilul.

– Ba da, aud… Dar nu sunt primitori de străini.

– De ce? Până acum ne-au primit toţi, chiar şi cei săraci. Iar aceştia, care cred că au de toate…

– Aceştia au inima bolnavă, spuse Străinul. Nu iubesc, nu ştiu să iubească.

– Îi pot ajuta? Ce să fac pentru ei?… Dacă le-aş da inima mea, aş muri, nu-i aşa? – întrebă copilul. Şi nu aş putea ajuta decât un singur om. Eu aş vrea să-i ajut pe mulţi, zise copilul, privindu-l pe Străin.

– Dă-i fiecăruia o bucăţică din inima ta.

– Cât de mare?

– Vei simţi tu, unii vor avea nevoie de o bucată mai mare, alţii de alta mai mică.

– Bine, zise copilul. Aşa am să fac.

Copilul intră în curte, timid. Primul veni spre el un bărbat cu o faţă aspră care ducea o scară în spate. Înainte să îi spună ceva copilului, acesta îi aruncă în piept o bucăţică din inima lui. Bărbatul se schimbă, brusc, la faţă. Privirea îi deveni senină.

– Avem oaspeţi, oaspeţi de seamă, strigă către cei din casă. Bine aţi venit la noi, le spuse musafirilor.

Copilul se întoarse spre Străin şi îi zâmbi.

– Bine v-am găsit, spuse Străinul.

– Nu ştiu ce s-a întâmplat, v-am văzut la poartă de când aţi venit, dar eram prins cu treburile, zise gazda.

Soţia îi privea pe fereastră, mirată. Copilul se apropie de ea şi îi aruncă o bucăţică din inima lui. Femeia văzu cum copilul aruncă ceva înspre ea, dar nu îşi dădu bine seama ce s-a întâmplat. Simţea doar o căldură în piept. Şi ieşi să îi primească pe oaspeţi.

Copilul îl întrebă pe Străin:

– Mai sunt mulţi pe care i-aş putea ajuta? Simt o dorinţă din ce în ce mai mare de a da o parte din inima mea şi altora…

– Nu vrei să mănânci mai întâi? Ţi-e foame, doar…

– Mâncăm după aceea, spuse copilul.

– Du-te singur, îi spuse Străinul. Ştii ce ai de făcut. În satul acesta aproape toţi suferă de aceeaşi boală. Puţini au inima sănătoasă. Tu îi poţi ajuta şi pe ceilalţi să iubească…

Copilul plecă. Merse din casă în casă. Peste tot era întâmpinat cu răceală. Dar, când pleca, oamenii nu voiau să se mai despartă de el. Ceva însă se întâmpla. Pe măsură ce ajuta mai mulţi oameni, el îmbătrânea. Spre seară, arăta deja ca un bătrân de şaptezeci de ani. Mergea din ce în ce mai greu. Ajunse la prima casă din sat, la casa la care îl lăsase pe Străin. Intră, văzu mulţi oameni la masă, dar Străinul plecase. Încercă să intre în vorbă cu gazdele, dar acestea nu îl recunoscură. I-a întrebat:

– Ştiţi cumva, a trecut pe-aici un om străin de aceste locuri?

– Da, a trecut de dimineaţă. A plecat apoi repede, s-o fi dus să îl caute pe copilul cu care venise. A lăsat însă o scrisoare, a spus să o dăm celui care va întreba de el, zise bărbatul, întinzând scrisoarea bătrânului. Acesta luă scrisoarea, privindu-l pe bărbat în ochi. Bărbatul tresări, i se păru că a mai văzut acei ochi, dar nu îşi dădu seama când anume.

Bătrânul începu să citească:

„Copile, ai vrut să ajuţi bolnavii şi te-am ajutat. Ai dat mâna ta, ochiul tău altora. Acum le-ai primit înapoi”. Bătrânul îşi dădu seama că începuse să vadă şi cu al doilea ochi şi mâna stângă i se mişca de parcă nu i-ar fi lipsit niciodată. „Ai vrut însă mai mult, aşa că te-am adus la oamenii care au cele mai mari suferinţe. La cei sănătoşi la trup, dar cu inima bolnavă. Şi i-ai ajutat. Dăruind, ai dobândit… Priveşte spre pieptul tău. Inima e la locul ei, dar e mai mare. Cu cât ai dat mai mult, cu atât a crescut mai mult. Pentru că pe Mine M-ai primit în ea. Puterea Mea este puterea iubirii, puterea care biruie orice boală şi orice neputinţă. Puterea iubirii biruie moartea, pentru că Eu am biruit moartea. Alege, deci, ce fel de bolnavi vrei să ajuţi, pe cei bolnavi la trup sau pe cei bolnavi la suflet. Orice ai alege, Eu voi fi cu tine. Şi îţi vei da seama că nu am plecat de lângă tine, pentru că Mă vei simţi în inima ta…”

Bătrânul plângea, şi abia mai putea citi din cauza lacrimilor. Plângea, şi simţea cum inima îi arde în piept…

***

Copilul se sculă din somn brusc. În cameră era foarte frig, focul din sobă se stinsese. Dar inima îi bătea în piept cu putere. Şi îşi aminti visul… Privi apoi spre icoană şi recunoscu chipul Străinului…

Ani de zile l-a tot frământat visul acela. L-a frământat până ce a ajuns preot. L-a frământat şi după aceea, până când a ajuns la bătrâneţe. Şi, în toată viaţa lui, a simţit că inima i-a rămas plină de iubire pentru ceilalţi. Pentru că Îl primise în ea pe Cel ce este Iubire…

Nimeni nu e vas netrebnic

O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte,
Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte,
Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă,
De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă.

Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare,
Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare,
Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită,
Şi nu se plângea vreodată că e tare ostenită.
Dintre cele două vase, unul nu era perfect,
Căci avea o crăpătură, un vădit şi clar defect.

Şi, umplut fiind cu apă, când venea pe potecuţă,
Jumătate din aceasta, se scurgea prin poieniţă.
Pentru-a sa meteahnă, dânsul, se simţea neînsemnat
Şi era întotdeauna trist şi decepţionat,
Fiindcă treaba-ncredinţată, când era cărat în spate,
De bătrâna lui stăpână, o-mplinea pe jumătate.

Celălalt vas al bătrânei, nu era deloc defect,
Nu avea nicio fisură, şi avea un bun aspect.
Pentru asta vasul nostru era tare îngâmfat,
Socotindu-se destoinic şi râdea de cel crăpat.

Ani şi ani a dus bătrâna apă de izvor, în spate,
Către casa ei din munte…, doar un vas şi jumătate.
Într-o zi, fiind pe cale, vasul şubred şi crăpat,
Obsedat de-a lui meteahnă, zise tare ruşinat:
Să mă ierţi, te rog, stăpână că-ţi produc atât necaz,
Iar tu maică, fiind bună, nu îmi baţi al meu obraz,
Căci de ani, întotdeauna, apa ce-o aduci din vale,
Eu am risipit-o, zilnic, prin al meu defect, pe cale.
Dumneata, stăpână bună, nu mi-ai zis că sunt netrebnic,
Ci-mi acorzi aceeaşi cinste ca şi fratelui meu vrednic.
M-aşteptam demult stăpână să m-arunci peste vâlcele,
Să ajung hârb în gunoaie, să fiu oale şi ulcele.

Zâmbitoare, bătrânica, zise vasului crăpat:
Ia priveşte partea-n care, eu, pe tine te-am purtat!
Nu observi că este plină de flori vii şi colorate?
Ceea ce nu vezi pe cale, de priveşti cealaltă parte.
Eu, ştiind a ta meteahnă, că eşti şubred şi crăpat,
O grămadă de seminţe de garoafe-am semănat;
Şi zambile, şi lalele, şi crini albi şi micşunele…
Şi-mi împodobesc căsuţa cu aceste floricele!
Ba mai mult, o altă parte din flori, eu, o vând la piaţă
Şi cu preţul de pe ele mă hrănesc şi sunt în viaţă.
Asta pentru că, pe cale, când ne-ntoarcem de la apă,
Zilnic, tu le uzi pe ele, ca o mamă filantroapă.
De n-aveai această hibă, dacă nu erai aşa,
Nu ar mai fi fost atâta frumuseţe-n casa mea.

Nimeni nu e vas netrebnic, asta este o ispită!
Totul e să-ţi faci lucrarea care-ţi este rânduită.
Cine ştie, frăţioare, ce flori uzi tu pe cărare?
Mai ales când crezi, dar sincer, că nu eşti vas de onoare.

O frumoasă pildă din care multe se pot învăţa…

Într-o biserică se întâmpla să vină cu regularitate un bătrânel în haine ponosite. Lumea, evident, se îmbrăca frumos la biserică, îşi lua – vorba ceea – hainele de duminică. Bătrânelului în schimb părea să nu-i pese. Haina murdară, prăfuită, pantaloni pătaţi… Aşa că oamenii au început să fie deranjaţi de treaba asta şi i-au spus preotului. Preotul a promis să se ocupe de problemă. Aşa că l-a luat pe bătrânel deoparte şi i-a zis:

“Tu ştii cum ar trebui să vină îmbrăcaţi oamenii la noi la biserică?”

 “Nu ştiu părinte.”

“Păi uite, deseară, când îţi faci rugăciunea, întreabă-l pe Dumnezeu cum ar trebui să fie îmbrăcaţi oamenii care intră în biserica asta”

“Bine părinte”

A doua zi, bătrânelul apare la biserică în aceleaşi haine. Preotul îl întreabă:

“L-ai întrebat pe Dumnezeu cum să te îmbraci?”

“L-am întrebat, părinte.”

“Şi ce-a zis Dumnezeu.”

“A zis că habar n-are. El n-a fost niciodată în biserica asta.