Mai beti bere dupa acest articol?! INDUSTRIA SECRETĂ DIN SPATELE BERII ROMÂNEȘTI

“Procesul de fabricare al acestei băuturi naturale se bazează, încă de pe vremea anticilor, pe un principiu simplu: fermentarea naturală a zaharurilor și extracția cerealelor malțificate cu ajutorul apei fierbinți.” spun, într-un raport de anul acesta, Berarii României, asociația care reprezintă interesele marilor producători de bere. În același document este citat și ministrul agriculturii, Daniel Constantin, care declară și el că: “Berea este un produs nobil, creat din ingrediente naturale, care aduce bucurie milioanelor de consumatori români.”.

Reporterii RISE Project au descoperit însă că ingredientele nu sunt întotdeauna cele naturale și nici procesul de fabricație nu este unul bazat pe principii tocmai simple. Declarații, interviuri și documente obținute de la persoane care activează în marea industrie a berii scot la iveală faptul că cele patru mari companii producătoare de bere din România- Heineken România, Ursus Breweries, Bergenbier și Tuborg România – nu fabrică berea folosind doar ingredientele naturale.
Tacit și fără a fi controlați în amănunt de autorități, marii producători de bere adaugă în procesul de fabricație produse și adjuvanți tehnologici pentru a fabrica licoarea adorată de români. Practic, consumatorul nu cunoaște ce conține această “băutură nobilă”, într-o piață în care doar companiile știu ce e cu adevărat în bere.

Imperiul celor patru

Piața de bere din România este dominată de patru companii multinaționale: Heineken România este controlată de Heineken International din Olanda; Ursus Breweries este o companie subsidiară a SABMiller din Marea Britanie;Bergenbier este parte a grupului Molson Coors, cu rădăcini în Statele Unite; iar United Romanian Breweries Bereprod(Tuborg Romania), deține o licență de fabricație de la grupul Carlsberg din Danemarca.

Toate aceste companii produc și comercializează în România peste 30 de mărci de bere. Majoritatea mărcilor internaționale produse de cele patru companii sunt fabricate în România. Berea din import constituie doar trei la sută din totalul berii consumate iar producătorii independenți sunt aproape invizibili pe piață.

Rețeta secretă: aditivi și enzime industriale

Apa, hameiul, malțul din orz, mălaiul sau alte cereale sunt ingrediente care se regăsesc pe eticheta oricărei sticle sau doze de bere, fiind folosite în diverse combinații. Aceste ingrediente nu reprezintă însă decât o mică parte din ceea ce conține cu adevărat o bere românească.
Un fost director din cadrul Ursus Breweries a vorbit cu reporterii RISE Project, sub protecția anonimatului, despre felul în care se produce berea. Acesta dezvăluie o industrie în care magia chimiei, a adjuvanților și aditivilor devine ingredient de bază al băuturii consumate de majoritatea românilor.
Fostul angajat susține că toți cei din industria berii vor declara întotdeauna că ingredientele din bere sunt naturale.“Aceasta este versiunea ‘oficială!”, doar că “se fac mici șmecherii, pe furiș”. Sursa noastră declară că procesul de producție este un subiect extrem de delicat pentru companii și  acestea vor încerca mereu să țină etapele de producție departe de ochii consumatorilor.
Fabricarea berii depinde, în orice sezon, de calitatea cerealelor și a hameiului. Uneori, aceste ingrediente pot avea o calitate mai slabă și pot să nu îndeplinească standardele impuse de producție. Nu mai departe de săptămâna trecută, un producător independent de bere a trebuit să arunce o mie de litri de bere tocmai fiindcă întregul volum nu a ieșit așa cum trebuie. În mod evident, există și situații în care se fac greșeli pe parcursul fabricației, iar greșelile costă dacă nu sunt remediate.
“Când ești presat, când ești la vârful sezonului și tu trebuie să livrezi, iar în container ai niște bere greșită, trebuie să faci ceva…”
“Ce poți face este să adaugi niște aditivi. Ceri permisiunea șefului și asta faci. Eu, ca fabricant de bere, nu sunt complet sigur ce se va întâmpla cu berea respectivă și ce ți se va întâmpla ție dacă o bei. Poate o să ai doar dureri de cap și totul e în regulă. Ei te vor întreba cât ai băut. Îți vor spune că cinci sunt prea multe și că trebuie să bei maxim trei.”
Un fost angajat Heineken, care a dorit să rămână anonim, a confirmat și el adăugarea substanțelor în bere. “Fungamyl, Ceremix 6X MG sau Filtrase sunt doar câteva dintre substanțele folosite,” relatează acesta.
Acestea sunt enzime industriale produse de Novozymes din Danemarca, o companie specializată în biotehnologii alimentare.
Fungamyl-ul accelerează descompunerea amidonului pentru a produce o cantitate mai mare de alcool, iar Ceremix-ul îmbunătățește calitatea berii și a materiilor prime.
Lista continuă însă. Fostul angajat Ursus a povestit că se mai adaugă inhibitori pentru stabilizarea spumei și aditivi pentru aromatizare. Cel de la Heineken amintește de stabilizatori ca PVPP-ul și extracte de hamei modificat, cum este tetrahop-ul. Un alt angajat al unei fabrici de bere Heineken confirmă și el folosirea aditivilor și enzimelor industriale, spunând că lista lor nu ar încăpea pe eticheta berii.
Firmele producătoare spun că folosirea enzimelor industriale face ca berea să fie mai consistentă și mai stabilă din punct de vedere chimic. În același timp, introducerea lor în procesul de fabricație înseamnă reducerea timpului și costurilor de fabricație.
Majoritatea berilor din România sunt beri de tip lager. Fabricarea acestora durează, în mod normal, între două și șase săptămâni. Foștii angajați Heineken spun însă că, în perioada în care lucrau în fabrică, berea se făcea în mai puțin de o săptămână. Într-o perioadă din 2008, “am încercat să facem bere și într-o zi.”
“Eu am o zicală: un copil care se naște la nouă luni are toate șansele să fie sănătos, să nu ia toate bolile. Cel la șapte luni are toate șansele să…” răspunde fostul angajat întrebat dacă timpul redus de fabricare al berii are efecte adverse.

Tăcerea producătorilor

Pe parcursul a mai bine de șase luni, RISE Project a solicitat, în repetate rânduri, interviuri marilor companii producătoare de bere din România. Reprezentanții Ursus Breweries, Bergenbier, Heineken România și Tuborg România nu au răspuns nici măcar emailurilor în care le-am adresat întrebări punctuale despre folosirea enzimelor sau aditivilor. Molson Coors, compania mamă a Bergenbier, nu a răspuns nici ea.
Peter Hammarstedt, director în cadrul companiei Carlsberg International pentru zona de Export, Licențe și Duty Free, cel care supervizează practic licența Carlsberg în România, a spus că urmează să verifice existența enzimelor industriale în berile Tuborg România, dar apoi nu a revenit cu un răspuns.
Întrebată dacă berea Heineken conține adjuvanți și enzime industriale, Marie – Christine van’t Hullenaar, purtătoarea de cuvânt a Heineken International, a răspuns în felul următor:
“Berea Heineken® este fabricată după rețeta originală din 1873. Folosim în mod consecvent această rețetă în toată lumea pentru fabricarea berii Heineken.”.
Emily Hamburger, purtătoarea de cuvânt a SABMiller, compania ce deține Ursus în România, a spus că nu ne poate oferi informații dacă materialul nostru este centrat pe folosirea enzimelor industriale în producția berii.
Reporterii RISE au încercat să ia legătura cu angajați sau foști angajați ai fabricilor de bere deținute de Tuborg Romania și Bergenbier. Niciunul nu s-a arătat disponibil să discute spunînd că nu vor să se amestece în acest subiect. În schimb, un distribuitor național și un producător internațional de enzime industriale au confirmat prezența substanțelor în berile produse de aceste companii în România.
Cei de la Grama Trading, o companie specializată în vânzarea enzimelor industriale în România, menționează pe site-ul lor că printre cei cu care colaborează se numără: Heineken Romania, Bergenbier, Tuborg Romania și Ursus. Contactat de RISE pentru a confirma datele de pe site, directorul de vânzări al Grama Trading, Marius Toboșaru a spus: “Aceasta este o întrebare la care, sincer, nu pot răspunde, pentru că ține de meseria mea și de secretele de fabricație.”  A menționat că totuși colaborează cu toate companiile majore de bere din România.
Compania daneză Novozymes este una dintre cele mai mari producătoare de enzime industriale din lume. Este activă și pe piața din România. Debbie Spillane, reprezentanta Novozymes în relațiile cu presa, ne-a declarat:
“Pe piața din România activează marii producători internaționali de bere: MolsonCoors (fost AB-InBev și StarBev), Heineken și SABMiller – responsabili pentru producția celei mai mari cantități de bere. Industria românească folosește enzime în procesul de fabricare a berii din diferite motive. Unele enzime sunt folosite pentru producția berilor light, altele pentru îmbunătățirea calității materiilor prime locale  sau în alte situații, pentru asigurarea stabilității berii. ”

Enzimele industriale

Conform Novozymes, folosirea enzimelor industriale scade perioada de producție, scade costurile și crește profitul, asigurând o calitate constantă a berii. Tot cu ajutorul lor, se poate produce bere din ingrediente mai puțin tradiționale precum porumbul, orezul, orzul nemalțificat sau sorgul. Anumite tipuri de enzime se folosesc strict pentru producerea berii light sau a celei fără gluten.
Din punct de vedere științific, “enzimele sunt proteine cu centri activi care catalizează o anumită reacție” a  precizat Spillane.
“Novozymes fabrică enzimele industriale folosind procedee de fermentare submersă. Practic, micro-organisme selectate atent sunt crescute cu grijă în containere speciale care conțin o supă de nutrienți (mediul fermentării) și o concentrație ridicată de oxigen (condiții aerobice). În momentul în care micro-organismele descompun nutrienții se produc enzimele dorite. ”
Enzimele industriale nu sunt considerate aditivi sau ingrediente. Motivul este simplu: atunci când sunt folosite în dozele recomandate, odată ce își îndeplinesc rolul, devin inactive și nu mai pot fi detectate în bere. Ele sunt însă folosite în diverse etape de producție a berii. Se adaugă pentru “îmbunătățirea materiei prime” sau pentru “pregătirea cerealelor pentru a crea avantaje financiare”. Novozymes recomandă în acest scop Ultraflo® și Termamyl®. Pentru fermentare și pentru a controla diacetilul, un produs secundar al fermentării,  se recomandă Neutrase® și Maturex®.
Unele enzime sunt extrase după submersia micro-organismelor, iar altele sunt produse prin fermentarea submersivă a organismelor modificate genetic (proteina enzimatică extrasă nu este modificată genetic).
Un fost angajat Heineken România susține că, pentru producător, cantitatea este cea importantă și abia mai apoi calitatea, iar cu ajutorul enzimelor industriale se poate produce o cantitate mai mare de bere cu costuri reduse.
“Nu ești nevoit să iei o materie primă chiar de calitate foarte bună. Poți să iei calitate mai proastă, pe care binențeles să o cumperi mai ieftin, dar cu ajutorul acestor enzime poți să obții calitate mai bună și cantitate mai multă”
Și, bineînțeles, berea este produsă mult mai rapid. Fostul angajat povestește că vara, când cererea de bere este mare, producătorul fabrică berea în cinci zile. În timpul iernii, același tip de bere este produs în 16 zile.  Pe site-ul Heineken România scrie că procesul de fabricare a berii durează între  12 și 39 zile.

Controlul enzimelor industriale de bere

Nu există nicio reglementare la nivel Uniunii Europene în ceea ce privește utilizarea enzimelor industriale în procesele de fabricare a berii. Nu există nicio listă care să conțină enzimele considerate sigure și general-acceptate de statele membre ale Uniunii Europene.
Jan Op Gen Oorth, purtător de cuvânt al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară ne-a declarat:
„Majoritatea enzimelor sunt adjuvanți pentru procesarea ingredientelor. Adjuvanții alimentari nu sunt reglementați la nivel european, dar se aplică legile naționale.”
În România însă nu există legi specifice care să reglementeze folosirea enzimelor și nici liste care să le enumere.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) este cea care trebuie să se ocupe, printre altele, de siguranța berii din România. Reprezentanții instituției spun că deoarece enzimele industriale nu sunt considerate ingrediente, producătorii de bere nu sunt obligați să le declare. Oficialii din ANSVSA consideră că nu există o instituție de stat care să dețină o lista a enzimelor industriale care sunt adăugate în bere
Nicușor Ciocănea, directorul general adjunct al ANSVSA, ne-a declarat că instituția pe care o conduce asigură siguranța berii folosind principiile HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point). Adică, inspectorii ANSVSA verifică dacă producătorii îndeplinesc normele de igienă și dacă apa este de bună calitate. Aceștia mai investighează gradul de contaminare radioactivă și nivelul de staniu din dozele de bere. Asta ne-a declarat ANSVSA în prima fază, nimic legat de aditivi sau enzime industriale. Câteva luni mai târziu, ANSVSA a revenit cu un alt răspuns. Citiți mai multe despre bâlbele ANSVSA la finalul acestui material.
În afara unui control inițial, când o bere apare pe piață, nicio agenție din România nu verifică dacă ingredientele de pe etichetă se potrivesc cu ceea ce este în bere. De asemenea, nimeni nu verifică dacă enzimele industriale sunt folosite în dozajele recomandate.
Deși enzimele folosite în industria băuturilor și alimentelor sunt considerate sigure și non-toxice, Uniunea Europeană atrage atenția:
„Industria enzimelor alimentare încearcă în continuu să-și îmbunătățească tehnologia de producție, rezultând o creștere a numărului de enzime alimentare. Pe parcursul anilor, acestea au devenit din ce în ce mai complexe și sofisticate. Ar putea exista riscuri cauzate de natura și sursa chimică ale acestora. Spre exemplu alergiile, toxicitatea legată de activitatea lor, activitatea microbiologică reziduală și toxicitatea chimică.”
Folosirea enzimelor industriale în procesul modern de fabricare a berii este, în continuare, o practică discutabilă. Germania a interzis folosirea acestora și a aditivilor similari încă din 1993, când a adoptat Legea Provizorie a Berii, urmașa „Reinheitsgebot”-ului, o lege care reglementa puritatea berii încă din 1526.
Sebastian Mergel, Președintele Asociației Globale a Fabricanților Artizanali de Bere, a declarat  că enzimele reduc costurile producătorilor de bere și nu vede vreo problemă cu utilizarea enzimelor sau chiar a aditivilor de tipul PVPP-urilor, cu o singură condiție
„Consumatorul trebuie să știe. Trebuie să fii transparent pe etichetă… Ar trebui să scrie pe ea.”
Dr. Charles Bamforth, renumit expert în industria berii și profesor de știință și tehnologie alimentară la Universitatea din California-Davis, vede folosirea enzimelor ca pe o practică rezonabilă de a îmbunătăți berea și de a uniformiza loturile de producție.
Doar că, << atunci când companiile de enzime spun, „Hei, poți face chestiile într-un alt mod cu totul diferit, de exemplu, poți folosi orz nemalțificat.” În cazul ăsta nu vei avea aceeași bere, iar eu nu pot să sprijin acest lucru.>> spune acesta.

Enzimele industriale: un fenomen tipic românesc?

În România, enzimele industriale sunt relevante din cauza popularității cerealelor nemalțificate, cum ar fi porumbul sau orzul nemalțificat, din berile de larg consum. Rețeta tradițională a berii prevedea trei ingrediente: malț din orz, hamei și apă. Statistic vorbind, mai puțin de un sfert din mărcile de bere produse autohton de către companiile multinaționale conțin doar aceste ingrediente.
În schimb, berile de larg consum au o concentrație ridicată de cereale nemalțificate. Ingrediente care sunt în general mai ieftine ca malțul folosit în mod tradițional la producția berii. Cantitatea și gustul depind practic și de folosirea enzimelor industriale în procesul de producție.
Spillane, reprezentanta Novozymes, ne-a declarat că producătorii de enzime fac berea mai accesibilă oamenilor din regiunile cu venituri mici.
Nimeni nu poate spune cât de răspândită este folosirea enzimelor industriale în restul statelor din Uniunea Europeană pentru că  nu sunt considerate ingrediente, deci nu există informații publice sau statistici. Este însă cert că enzimele sunt folosite pentru fabricarea berilor puțin alcoolizate sau non-alcoolice, a berilor tari și a celor fără gluten în mai multe regiuni din spațiul european.

Micii producători de bere

O explicație referitoare la predominanța enzimelor industriale pe piața de bere românească poate fi aceea că micii fabricanți, care produc berea după rețete tradiționale, sunt rari în România.
Conform unei statistici realizate de Asociația Berarilor din Europa, în 2013 existau doar doi producători independenți de bere în țară, în timp ce în Marea Britanie existau 1440.  Din 24 de state incluse în statistică, România se află pe penultimul loc, depășind doar statul maltez care nu avea niciun producător. În același timp, România este al optulea mare producător de bere și al șaptelea consumator de bere pe cap de locuitor din Europa.
Situația din 2013 s-a schimbat totuși. Clinica de Bere, Zăganu, Ground Zero, Csiki Sor și Sikaru sunt producători autohtoni, dar cantitățile fabricate de ei sunt mult mai mici față de cele puse pe piață de multinaționale. Toți micii producători contactați de noi s-au plâns de problemele pe care le au în încheierea de contracte cu  baruri și restaurante.
Marius Mircea, directorul Clinicii de Bere, a spus că diferența dintre fabrica lui și cele ale  multinaționalelor constă în calitatea ingredientelor folosite și în timpul alocat procesului de fabricare.
 „Din câte știu (…) companiile mari de bere au scurtat procesul de la două săptămâni la cinci zile… Sunt beri pe piață care sunt mai ieftine decât apa. Desigur că nu te poți aștepta să aibă ingrediente bune.”
Marius Mircea ne-a mai spus că nu știe cum funcționează enzimele industriale sau aditivii, pentru că nu le folosește.
Însă Leonard Andras, patronul Csiki Sor, un fabricant mic din Transilvania, ne-a declarat că știe foarte bine ce sunt enzimele industriale, dar că a decis să nu le folosească.
„Nu mai este bere când folosești enzime.” A adăugat că primește constant oferte de la distribuitori de enzime, rugându-l să ia în considerare produsele lor.
Patronul unei alte fabrici de bere și-a adus aminte că a fost sunat de o companie care comercializează enzime. Când i-a spus distribuitorului că nu îl interesează oferta, acesta l-a întrebat: „Dar cum faceți bani?”
În cadrul documentării acestui material, reporterii RISE Project au vorbit cu numeroși consumatori de bere din România însă niciunul nu auzise de enzimele industriale folosite în fabricare berii. Niciunul nu a știut ce sunt sau cum funcționează acestea. În același timp, producătorii mari de bere se laudă, în reclame televizate, cu ingrediente naturale și rețete vechi de secole. Lipsa de transparență a uneia dintre cele mai mari industrii din România este îngrijorătoare pentru consumatorul care, de multe ori, bea un surogat care doar poartă denumirea bere.

9 luni de transparența ANSVSA 

Reporterii RISE Project au discutat timp de nouă luni de zile cu experți din cadrul ANSVSA pentru a înțelege felul în care această  instituție monitorizează producția berii de larg consum în România.
Iată șirul răspunsurilor contradictorii:

• 28 ianuarie 2015 reprezentanții ANSVSA precizează foarte clar ce fel de controale fac angajații instituției în fabricile de bere. Practic, niciun fel de control legat de enzime sau aditivi alimentari.
• 24 februarie 2015, reprezentanții ANSVSA menționează că nu au în posesie o listă a enzimelor industriale folosite de producătorii de bere
• 3 septembrie 2015, reporterii RISE Project au fost chemați la o întâlnire cu experții instiuției. Conform directorului general adjunct al ANSVSA, Georgeta Popovici este expert în aditivi alimentari.  Întrebată dacă ANSVSA face verificări în privința utilizării aditivilor alimentari în producția berii, aceasta a oferit un răspuns nesigur.
  

  “ Reporter: ANSVSA testează acești aditivi în berea normală?
  Expert ANSVSA: În produsele alimentare …
  Reporter: În bere normală, nu ne interesează restul de produse.
  Expert: Nu știu dacă avem matricea bere la analiză, nu mai știu. O să ne uităm pe …pe listă.
  Expert: Cred că avem și determinări…de fapt da, nu știu, nu mai știu ce produse”

• 17 Septembrie 2015. Cu o zi înainte de publicarea materialului, ANSVSA trimite un răspuns prin care, conform legii fac teste și chiar monitorizează dozajul de aditivi alimentari din bere, fără a oferi vreo dovadă în acest sens.
• 7 septembrie 2015. Reporterii RISE Project trimit o nouă solicitare de informații legat de prezența aditivilor alimentari în bere.

Nu este cert încă dacă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară face controale în privința aditivilor folosiți de producătorii de bere, dar este cert că nimeni nu controlează producătorii în privința utilizării enzimelor industriale.

TAINELE BOBOTEZEI

 De ce se întoarce Iordanul? Iisus, pe post de bac între maluri. Botezul ca scufundare în mormânt

În comparație cu arta cu subiect religios din Vestul catolic al Europei, mai ales din perioada Renașterii și a Barocului, unde predomină un realism „trupeș”, carnal, icoanele ortodoxe bizantine par sărăcăcioase, austere. Însă, în spatele aparențelor, se ascunde o splendidă bogăție de simboluri. O întreagă filosofie.

Iată, de pildă, icoana „Botezului Domnului”, la care ne închinăm în aceste zile: Iisus se află în apele Iordanului, iar malurile se înalță și aproape că se unesc deasupra capului Său, cuprinzându-L ca un mormânt. Pe un mal se află Ioan Botezătorul, reprezentantul lumii vechi (și al Vechiului Testament), pe malul celălalt se află îngerii care se închină lui Iisus, reprezentând Împărăția Cerurilor. Hristos face legătura dintre cele două maluri, așadar trecerea de la o lume la alta.
În registrul cel mai de sus, se vede un segment de cerc, reprezentând Dumnezeirea care s-a manifestat la Botez. Ea este pictată în culori închise, întrucât Dumnezeu nu poate fi văzut, nici cunoscut. Însă Slava lui Dumnezeu, da. Aceasta este pictată sub forma unor raze deschise la culoare. O rază care se pogoară până deasupra capului lui Iisus se împarte în trei ramuri, reprezentând Sfânta Treime și având la răscruce porumbelul ce-L semnifică pe Duhul Sfânt.

Faptul că malurile se îngustează în partea de sus (Iordanul pare a izvorî din Cer) și se lărgesc în registrul de jos al icoanei amintește că la Mântuire se intră pe „poarta strâmtă” și pe „calea îngustă” se merge către Viața adevărată, așa cum a spus Iisus în Predica de pe munte.
Lucrurile capătă o semnificație și mai bogată, dacă ne aducem aminte că, de Bobotează, preoții rostesc: „Te-au văzut apele, Dumnezeule, și s-au temut, Iordanul s-a întors înapoi”. Așadar, Hristos este cel care întoarce apele dinspre aval (largul lumii materiale, accesibile, dar trecătoare) spre amonte, spre Izvoarele Cerești.
Credincioșii care participă în fiecare an la sfințirea apelor Iordanului de către Patriarhul Ierusalimului spun că, pentru câteva clipe, râul curge invers, de la Marea Moartă (sărată) spre Marea Galileii (dulce), împlinindu-se, astfel, profeția din Psalmul 113 al lui David: „Ce-ți este ție, mare, că ai fugit? Și ție, Iordane, că te-ai întors înapoi?” Credincioșii prezenți la slujba de Bobotează, care au gustat din Iordan, spun că, pentru puțin timp, apele acestuia sunt sărate, iar nu dulci ca de obicei. Schimbarea curgerii apelor dinspre marea sărată potroacă, lipsită de viață, spre marea cea dulce, plină de pești și vegetație, arată că venirea lui Hristos întoarce cursul Lumii, al Istoriei, de la Moarte la Viață.
Apostolul Pavel dezvăluie că botezul reprezintă simultan Moarte și Înviere. Omul vechi moare pentru a învia spre viața veșnică. Adam cel păcătos este „îngropat” în „mormântul Botezului”, pentru a Re-Naște în Hristos din apă și din Duhul Sfânt.
Cuvântul „botez” vine de la grecescul „baptein”, a scufunda, a afunda. De aceea, pruncul trebuie scufundat complet (nu stropit, așa cum cer mulți părinți și cum, din păcate, de multe ori preotul se conformează) de trei ori, câte o dată pentru fiecare zi petrecută în mormânt de Mântuitor, înainte de Înviere. Chiar și în Occident, până în secolul XIV, botezul se făcea prin scufundare.

Pustnicul din pădurea Voronei

O peşteră afundată în codrii Botoşaniului, în localitatea botoşăneană Vorona, este loc de pelerinaj pentru iniţiaţii creştin-ortodocşi, care cred că sihastrul de origine rusă, care ar fi trăit acolo acum 300 de ani, poate vindeca boli grave.

Comuna Vorona, aflată la 15 kilometri de municipiul Botoşani, este renumită pentru codrii ei seculari întinşi pe sute de hectare.

Totodată, aici se află şi două mănăstiri faimoase în lumea ortodoxă pentru vechimea şi frumuseţea lor: Vorona şi Sihăstria Voronei. Anual, în jur de 1.500 de oameni vin aici pentru a-şi găsi liniştea. Totuşi, mănăstirile sunt doar loc de popas.

Ţinta finală a pelerinilor este, însă, o grotă, pierdută în mijlocul sălbăticiei. De la mănăstiri până la grotă este un drum de patru kilometri, printre copaci, hăţişuri, pe pante abrupte.

Peştera pe care o caută se află în vârful unui pisc greu accesibil, într-un bloc masiv de calcar. Locul este cunoscut în lumea iniţiaţilor ordodocşi drept „grota lui Onufrie“. Istoric vorbind, lucrurile sunt neclare în privinţa pustnicului.

Legenda transmisă din generaţie în generaţie de localnici şi de oamenii bisericii spune că este vorba despre un călugăr rus singuratic, care s-ar fi aciuat la Vorona pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Ceea ce-l face cu adevărat atractiv pentru ortodocşi este credinţa că pustnicul a înfăptuit minuni.

Mărul vindecător

Sihastrul rus şi-a căpătat faima de sfânt după ce ar fi vindecat-o, după moarte, pe fata unui voievod al Moldovei. S-a întâmplat, spun monahii de la Vorona, după 1789, an în care se crede că Onufrie a murit în chilia sa, după 25 de ani de pustnicie.

A fost înmormântat la rădăcina unui măr de la mănăstirea Sihăstria Voronei. Se spune că voievodul Moldovei, Mihail Sturza, care îşi avea moşiile la Botoşani, se afla la vânătoare în pădurile Voronei. Era însoţit de fiica sa, bolnavă de epilepsie.

„Voievodul a ajuns şi la mănăstirea Sihăstria Voronei, populată atunci de călugări greci şi ruşi. A rupt un fruct din mărul lângă care se afla mormântul Sfântului Onufrie şi i l-a dat fiicei sale. Fata, după nici o lună, s-a însănătoşit. Atunci, tânăra l-a visat pe Sfântul Onufrie. Mihail Sturza l-a dezgropat cu mâinile sale pe sfânt. L-a găsit neputrezit şi a dat ordin să fie canonizat“, spune maica Evghenia, de la Mănăstirea Vorona.

Moaştele Sfântului Onufrie au fost puse de voievod într-o raclă de argint şi depuse la schitul Sihăstria Voronei. Mărul făcător de minuni face rod şi astăzi în curtea mănăstirii. Traseul pelerinajului iniţiatic presupune trecerea pe la mărul din curtea mănăstirii, la moaşte şi, în final, la grotă.

„Pe mine m-a vindecat de reumatism“

Iniţial, despre peştera la Botoşani ştia puţină lume, dar astăzi tinde să devină un nou cult. Sfântul Onufrie este celebrat în calendarul creştin-ortodox, la data de 9 septembrie. „Merg pe jos cât trebuie, numai să ajung la grotă. Parcă îmi ia totul cu mâna. Pe mine m-a vindecat de un reumatism care mă termina“, spune Anastasia, o femeie venită din judeţul Bacău la grota lui Onufrie. La mediatizarea minunilor sfântului contribuie şi maicile de la Mănăstirea Voronei. „Vin mulţi oameni, din toată ţara şi nu în grupuri mari. Vin pe rând, singuri, sau câte doi-trei.

La sfânt ajung oamenii cu probleme, se roagă fiindcă nu-şi găsesc altundeva alinarea“, adaugă maica Evghenia. Călugării de la Sihăstria Voronei spun că noaptea, în apropierea grotei, se văd flăcări aprinse şi se aud cântări îngereşti, mai ales în preajma sărbătorilor.

Pustinicul de la Vorona

Despre Onufrie se ştie doar ce au transmis călugării ruşi care au stat la început cu el la Sihăstria Voronei înainte să plece în pustnicie. Se spune că a venit din Rusia la Sihăstria Voronei în anul 1749, că s-a născut în Rusia ţaristă în jurul anului 1700 şi că ar fi făcut parte dintr-o mare familie nobiliară, fiind chiar rudă îndepărtată al ţarului Petru I.
Mulţi ani ar fi fost şi guvernator al unei provincii ruseşti. Nu se ştie de ce a apucat calea pustniciei. „S-a retras în sălbăticie. Acolo mânca, dormea, se ruga. A trăit 25 de ani în pădure singur. Mânca doar o singură dată pe zi, după apusul soarelui şi dormea doar trei ore“, spune maica Evghenia. Înainte de a muri, Onufrie ar fi apărut în vis unui preot din Tudora care ar fi plecat în toiul nopţii către peşteră unde l-a găsit căzut la pat pe Onufrie. L-a dus la Sihăstria Voronei unde a şi murit la aproape 90 de ani.

Bombe alimentare, episodul al II-lea: ciocolata

Cele mai păcătoase sortimente sunt cele cu creme de fructe, lichior sau alte combinaţii exotice. Ciocolata simplă, amăruie este cea mai sigură.

Unul din cele mai populare dulciuri în rândul adulţilor, dar mai ales al copiilor, este ciocolata. Cea ieftină, din comerţ este, de cele mai multe ori, "umflată" cu substanţe de sinteză.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au luat la puricat majoritatea mărcilor de ciocolată existente pe piaţă şi au efectuat un clasament al celor mai nocive produse, în funcţie de numărul de "E-uri" conţinute. Clasamentul a fost publicat în "Evenimentul zilei" în articolul "Cele mai nocive mărci de ciocolată din România".

Sortimentele cu cremă au cele mai multe E-uri

Majoritatea sortimentelor de ciocolată conţin E-uri. Cele mai nocive au opt aditivi: Novatini cu cremă de căpşuni şi frişcă şi Poiana cu lapte şi cremă cu aromă de vişine. Aceste sortimente sunt urmate de Primola Fresh Cherry, Primola Fresh Lemon, Novatini cu caramel, Novatini cu vişine şi Heidi Grand Or Florentine.

În general, cele mai nocive sunt sortimentele cu cremă de fructe, de capuccino, lichior, coniac sau alte combinaţii "exotice". Mărcile de ciocolată fără "E-uri" pot fi numărate pe degete. Acestea sunt şi mai scumpe şi au un conţinut mai mare de cacao: Anidor Intense Noir cu 80% cacao, Anidor Charme Noir cu 70% cacao, Lindt (ciocolată albă cu migdale), Lindt (ciocolată amăruie cu migdale) şi Lindt (lapte 44%, ciocolată amară 22% cu alune).

Efectele aditivilor se simt pe termen lung

Cei mai des întâlniţi aditivi din compoziţia ciocolatei sunt: E420 - sorbitol, E 270 - acid lactic, E120 - acid carminic, E200 - acid sorbic, E1103 - invertază, respectiv E322 - lecitină din soia, E476 - poliglicerol poliricinoleat şi E 330 - acid citric.

Părerile nutriţioniştilor asupra lor sunt însă împărţite: unii le-au declarat război deschis, alţii spun că nu sunt atât de "păcătoase". Un lucru e cert, spun la unison specialiştii: cu cât un aliment este mai simplu, cu atât este mai sănătos.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie, spune că ciocolata este, în general, periculoasă pentru sănătate. "E-urile din ciocolată produc dezechilibre, mai ales pe termen lung, nu neapărat efecte imediate. Cu toate acestea, întreaga industrie de gen se bazează pe astfel de aditivi şi conservanţi", explică specialistul.

Nutriţionistul Corina Zugravu spune că cei mai nocivi sunt coloranţii artificiali. "Nu poţi să spui despre E-uri că sunt rele sau bune, pentru că, în principiu, sunt acceptate prin lege. Multe sunt naturale. De exemplu, carotenul (din morcov) sau clorofila. Dacă tu vrei să mănânci cât mai simplu, cu puţini aditivi, este în regulă. De evitat ar fi, în general, coloranţii artificiali", recomandă Zugravu.

Ciocolata amăruie, recomandată

Cea mai sănătoasă ciocolată este cea amăruie, cu unt de cacao, fără alte grăsimi, care menţine inima sănătoasă. Cu cât procentul de cacao este mai mare, cu atât creşte numărul de calorii însă. Întrucât o cicolată poate ajunge şi la 600 de calorii, medicii dau dezlegare la maximum o jumătate de produs pe zi.

8 E-uri este
cantitatea maximă de aditivi din ciocolata din comerţ. Nutriţioniştii spun că efectele apar pe termen lung: tulburări hepatice, digestive, afecţiuni nervoase, dereglări hormonale.

REŢETĂ IDEALĂ

"Ciocolata trebuie să conţină unt de cacao, nu grăsimi vegetale"

Garanţia unei ciocolate de calitate nu constă doar în numărul mic de "E-uri", ci şi în tipul de grăsimi şi procentul de cacao, spune medicul nutriţionsitul Corina Zugravu.
 
EVZ: Vorbiţi-ne despre aditivii identificaţi de ANPC. Sunt nocivi?
Corina Zugravu: E420 sau sorbitolul dă un gust dulce, dar nu e nociv. E 270 sau acidul lactic este în regulă, mai ales că se găseşte şi în iaurt. E120 - acid carminic dă culoarea roşie şi se foloseşte mai mult pentru colorarea cremelor. Se extrage dintr-un gândac tropical, dar asta nu ar fi o problemă. Anumiţi oameni au însă alergie la carmin.

E200 sau acidul sorbic este folosit mai mult în mărcile de ciocolată cu adaosuri de fructe. Nu este grozav. Efecte imediate asupra sănătăţii nu are, dar au fost raportate efecte adverse pe termen lung. E1103 sau invertaza nu e un aditiv rău. Producătorii îl folosesc pentru a sparge zaharul în glucoză şi fructoză. Cum fructoza e mai dulce, fac această invertire pentru a îndulci compoziţia cu mai puţin zahăr.

În continuare, E322- lecitina din soia este un produs natural, la fel şi E 330 sau acid citric, care săracul, nu ştiu de ce are o aură aşa proastă, pentru că se găseşte şi în citrice, de regulă.

Care e cea mai bună ciocolată? Trebuie să ne uităm şi la E-uri, dar şi la grăsimi. Singura grăsime trebuie să fie untul de cacao, nu grăsimi vegetale sau hidrogenate. De regulă, astfel de grăsimi conţin ciocolatele ieftine, de pe tarabe, sau chiar din supermarket, cu gustul acela de plastic. Cea mai bună ciocolată este cea amăruie. Cu cât procentul de cacao este mai mare, cu atât este mai sănătoasă.

Care sunt beneficiile acesteia? Deşi nu se bucură de atâta succes, ciocolata amăruie are mulţi polifenoli, antioxidanţi mai speciali, care protejează vasele de sânge şi inima, menţinând elasticitatea arterelor, şi scad colesterolul rău. Studii recente au demonstrat că menţin funcţia cerebrală sănătoasă.

Papa Francisc laudă practicile din Biserica Ortodoxă „retrogradă”

Papa Francisc În discursul public a intrat în obişnuinţă descrierea Bisericii Ortodoxe drept o entitate „retrogradă“, care „nu ţine pasul cu vremurile“, care rămâne „refractară la schimbare“. Practicile păstrate de preoţii orientali sunt puse în opoziţie cu „deschiderea“ arătată de preoţii catolici. O declaraţie recentă a Papei Francisc pune sub semnul întrebării „supărările“ ortodocşilor pe propria biserică şi dă o temă de gândire bisericii occidentale. Printre cele mai des invocate motive enunţate de creştinii ortodocşi atunci când se scuză că nu merg duminica la biserică cel mai des este invocată „lungimea“ liturghiei, a timpului de desfăşurare a slujbelor. Ar fi „suportabil“, spun cei mai mulţi, dacă am sta jos, pe scaun, „aşa cum e la catolici“. Admiraţia pentru slujba catolică apare, mai mereu, în relaţie cu oboseala pe care creştinul ortodox o acumulează la slujbă, cu „scăunelul“ lipsă care l-ar ajuta să participe activ la liturghie. E o scuză auzită des şi, cumulată cu faptul că „la catolici“ slujba e mai scurtă, demonstrează „înapoierea“ ortodoxiei în comparaţie cu Bisericile Occidentale care „au evoluat“. Preoţii ortodocşi care au ales să fie „păstrători ai tradiţiei“ sunt ştampilaţi, din aceste motive, drept „retrograzi“. E un exemplu superficial, dar motivele invocate de obicei pentru neparticiparea la slujbe şi pentru îndepărtarea de Biserică sunt de această natură, nu vin din cugetări adânci comparative de practică şi teorie teologică. Pe drum de la Rio de Janeiro la Roma, în avion, după ce a participat la Zilele Mondiale ale Tineretului unde a oficiat o slujbă în faţa a peste trei milioane de pelerini, Papa Francisc a răspuns la o serie de întrebări ale jurnaliştilor într-o conferinţă de presă improvizată la altitudine. Din acest dialog a apărut declaraţia Papei despre gay care a făcut în câteva minute înconjurul lumii: „Cine sunt eu să judec homosexualii?“ Însă tot acolo, în avion, Papa Francisc a fost rugat de către jurnalistul rus Alexey Bukalov  să comenteze celebrarea a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei. Răspunsul este un discurs admirativ tocmai asupra „tradiţionalismului“ care în spaţiul românesc este blamat: „Bisericile ortodoxe au păstrat Liturghia originală. Ei (ortodocşii – n.a.) au păstrat-o, o cântă, Îl adoră pe Dumnezeu. Noi ne-am pierdut puţin simţul adorării Lui. Ei Îl cinstesc pe Dumnezeu şi Îi cântă cântece de preamărire fără să ţină seama de timp. Într-o zi, vorbind despre Biserica occidentală, mi s-a spus ‹‹ex Oriente lux, ex Occidente luxus››. Adică din orient provine lumina iar din occident societatea consumului şi a bunăstării care a făcut atâta rău. În schimb, ortodocşii au păstrat frumuseţea a lui Dumnezeu în centru. (…) Avem atâta nevoie de aerul proaspăt al orientului şi de această lumină pe care o emană!“

                                                                                                                                           Sursa: http://adevarul.ro/

Cu ochii larg deschişi în întuneric 

Oameni si demoni

" Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele." ( IOAN 3, 19)

Dând la o parte suprafaţa poleită şi înstelată a realităţii şi judecând după efectele sufleteşti ale integrării noastre în U.E. se pare că, de fapt, ne integrăm în iad. Căci în "pierderile colaterale" ale Integrării, dincolo de câteva artefacte ruginite ale vechiului regim, nu aflăm decât sufletele noastre...
Privaţiunile de azi ale crizei alcătuiesc postul care premerge liturghiei negre ( în faza de acum doar albastră), acel tip de privaţiune pe care îl ţin vrăjitorii pentru a-şi mări puterile malefice: se lipsesc de tot ce este bunătate, milă, iertare, dragoste. Acest post orientează foamea şi setea fiinţei spre ură şi răzvrătire împotriva oricărui tip de ordine: de aceea efectele, omniprezente în România de azi, sunt contestatare şi distructive, anarhice. Trăite fie stradal ca urlet vindicativ, fie, în intimitate, ca depresie...
Criza de acum nu ne sărăceşte doar financiar. Aceasta e numai o pârghie pentru a ne sărăci sufleteşte. Ne montează. Ce făcea acum 20 de ani ideologia, face acum economia: instigă poporul împotriva duşmanilor de clasă. Şi nu contează cine sunt aceştia: contează crima ce va urma. Şi legătura de sânge dintre criminali. Jertfa satanică, prin care se fac complici la Răul absolut. Întrarea în biserica lui Cain, ucigaşul de frate.
Ucigându-i pe Ceauşeşti am făcut jertfa ritualică prin care eram primiţi în Occident.
Ucigând 20 de milioane de prunci prin avort, am rămas în el până azi.
Acum se pregăteşte o nouă crimă ritualică: rugăciunile care o premerg umplu ziarele, programele de radio şi televiziune şi zgomotul străzii: imprecaţii, blesteme, hule, înjurături. Se evaluează ştiinţific nivelul urii populare: şi când atinge apogeul "liturgic" va fi adusă jertfa şi înjunghiată pe altarul interesului naţional.
Viclenia e absolută. Iată, pentru a ne salva pruncii, tinerii şi bătrânii, am sacrificat, pe altarul democraţiei, copilăria, tinereţea şi înţelepciunea naturală, omenească, a bătrâneţii. Am sacrificat tot ce mai era, datorită lui Hristos, uman în noi. Ne-am lepădat de umanitatea noastră genuină ca de o vinovăţie colosală, ca de tot ce stă în calea fericirii şi ne-am însuşit "sufletul" omului de tip nou, un android ale cărui organe şi nevoi fireşti au fost re-setate şi up-datate politic, social şi cultural.
Ne-am dus avuţia naţională la altarul european cu pomelnice pe care erau trecute numele tuturor eroilor şi sfinţilor acestui neam, în primul rând cei din închisorile comuniste, cei care au împiedicat absolutul succes al liturghiei negre cea după Marx. Pentru ca, în frunte cu marii preoţi ai liturghiei deocamdată albastră să scuipăm pe ei. Şi pe crezul lor: România creştină.
Nu vă lăsaţi înşelaţi: totul e teologie.
Comunismul şi integrarea României în U.E. reprezintă trecerea de la creştinism, la satanism.
Şi în liturghia neagră ca structură funcţională a modului de viaţă cotidian.
Catehizarea o face televizorul. De la Ştiri până la film, de la desene animate şi până la emisiunile de divertisment. Iniţierea în desfrâul ritualic, în mentalitatea ocultă, ca drept definitoriu al omului, o execută celelalte instituţii democratice, de la Parlament şi până la Magazinul de vise; printr-o largă paletă ideologică ce se întinde de la pornografia brută, prin educaţia sexuală din şcoli, până la educaţia orgiastică rafinată din arta şi literatura contemporane.
Cine va fi ucis?
Nu ştiu cine va mai fi ucis, dar ştiu ce: ultima noastră fărâmă de luciditate.



Căci deşi vedem zi de zi construindu-se în noi şi în afara noastră o societate infernală care ne mutilează non stop sufleteşte şi trupeşte, deşi sub ochii noştri larg deschişi ne transformă în monştri copiii, deşi singurii indici de creştere ai vieţii noastre sunt cei ai autodistrugerii, noi continuăm să mergem pe acestă cale.
Când vom ajunge ca să numim, în chip desăvârşit, fără nici un rest, fără nici o ezitare, întunericul, lumină şi răul, bine, atunci reeducarea noastră se va fi sfârşit.
Atunci va deveni inutil a spune că azi, din punct de vedere funcţional, religia oficială, de stat, a României este satanismul.
Şi că singura scăpare, Trupul lui Iisus Hristos Cel răstignit: Biserica.
Atunci, chinurile integrării vor lua sfârşit.
Şi va începe CHINUL.