PREDICĂ LA DUMINICA A VI-A DUPĂ PAŞTI Duminica Orbului din naştere Zis-a Domnul: "Atât cât sunt în lume Eu Lumină a lumii sunt! (Ioan IX, 5)        Fraţi creştini,        Nu este pe lume o soartă mai nemiloasă şi crudă, ca soarta unui orb; să trăieşti mereu într-o nesfârşită noapte, să nu poţi vedea măreţia unui apus de soare, să nu poţi gusta frumuseţea unei zile de mai, când totul e numai floare şi lumină să nu vezi chipurile celor scumpi din jurul tău, un tată, un prieten, un binefăcător, atâtea frumuseţi ale naturii care încântă şi veselesc inima omului.        Această suferinţă e foarte greu de răbdat de un suflet omenesc. O astfel de soartă răbda orbul din Ierusalim despre care ne vorbeşte Sfânta Evanghelie de astăzi. Bietul om se născuse fără vedere, se trezise la viaţă, crescuse mare, se făcu flăcău, dar vai, perdeaua întunericului nu s-a mai ridicat de pe ochii lui. Astfel bietul orb îşi ducea zilele negre şi amare frământându-se în gânduri diferite.        De ce a fost Dumnezeu atât de nemilos cu el? De ce i-a hărăzit o astfel de soartă? Ale cui sunt păcatele pe care le ispăşeşte? Dar într-o zi trece pe lângă nenorocitul acesta Iisus, iubitorul de oameni şi Lumina lumii. Să arătăm mai întâi împrejurările în care s-a săvârşit această minune.        Mântuitorul Iisus părăsise templul din pricina furiei fariseilor şi cărturarilor care voiau să-L omoare cu pietre, pentru că le spusese că El este mai înainte decât Avraam. Ei, plini de ură, îi ziceau: "N-ai nici 50 de ani şi vrei să spui că ai văzut pe Avraam? De aceea căutau să-L omoare cu pietre, dar El, însoţit de ucenicii Săi, s-a ferit şi trecând prin mijlocul lor a venit la una din părţile exterioare ale templului unde stăteau neputincioşii, ologii şi orbii cerşind milă de la trecători.        Iisus a întâlnit acolo pe acest orb din naştere care sta cu mâinile întinse şi repeta mereu: "Orb din naştere, orb din naştere ? - ca să-l miluiască lumea. Când l-a văzut, lui Iisus i s-a făcut milă de el, a scuipat jos şi făcând tină a uns cu ea ochii stinşi ai orbului, apoi a poruncit să se spele în apele Siloamului. Omul s-a dus, a făcut întocmai, şi iată, minunea s-a săvârşit, că îndată şi-a căpătat vederea. Negura întunericului s-a îndepărtat, lumină s-a făcut în sufletul şi trupul lui şi s-a întors slăvind pe Dumnezeu.        Puţin mai înainte de a face minunea aceasta, Iisus vindecase într-o zi de sâmbătă pe slăbănogul de la Poarta Oilor. Minunea aceasta aprinsese furia cărturarilor şi a fariseilor, dând naştere la un început de anchetă din partea lor, căci L-au găsit vrednic de moarte pentru că nu ţine sâmbăta. Ca să le dovedească că El - Iisus - este cu adevărat Dumnezeu, Mesia cel aşteptat, şi că nu vor avea nici un motiv de iertare toţi aceia care nu vor să vadă adevărul, se hotărăşte să mai facă o nouă minune, mult mai mare, şi tot în zi de sâmbătă. De aceea minunea din Evanghelia de astăzi a fost criticată cu vehemenţă.        Orbul din Evanghelia de astăzi era un om simplu şi neînvăţat. Cu toate acestea fariseii şi cărturarii care erau învăţaţii lui Israel rămân într-o criminală necredinţă, pe când acest sărac se umple de ea mai curată lumină a credinţei şi se închină lui Iisus mulţumindu-i. El socoteşte ca o mare datorie pentru el ca să vestească adevărul şi binefacerea pe care i-a făcut-o Dumnezeu. Fariseii şi cărturarii însă au pornit împotriva Binefăcătorului şi Mântuitorului Iisus cu invidia din inimile lor, care i-a orbit şi i-a întunecat, necunoscând minunea făcută de Fiul lui Dumnezeu.        Iată ce au făcut ei: au chemat pe părinţii celui orb şi i-au cercetat; dar aceştia le-au răspuns: "Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb, dar cum vede acum nu ştim şi nici cine i-a deschis ochii lui. Întrebaţi-l pe el, este în vârstă, şi singur va vorbi pentru sine?. Atunci fariseii şi cărturarii au schimbat tactica şi s-au adresat cu ipocrizie celui vindecat, zicându-i: "Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că omul acesta e păcătos?. Orbul cel vindecat, mirat de aceste cuvinte ale lor, îi întrerupe cu ironie şi în bătaie de joc le zise: "De este păcătos nu ştiu, un singur lucru ştiu, că orb am fost şi acum văd.        Înfundat şi nemaiavând ce să răspundă ei zic către el iarăşi: "Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Necăjit şi mâhnit de atâta viclenie, orbul le răspunde: "V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Când au auzit ei aceste cuvinte din partea unui cerşetor, a unui desculţ, s-au repezit asupra lui şi ocărându-l i-au zis: "Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe acesta nu-L ştim de unde este".        Iată acum ce le răspunde orbul cel vindecat şi luminat de Domnul: "Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Cu alte cuvinte, vindecarea mea este o minune mai mare decât minunile lui Moise, căci niciodată nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naştere, iar dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu n-ar fi putut face nimic?. Fariseii se ridicară şi plini de mânie îl scoaseră afară din sinagogă zicându-i: "Te-ai născut în păcate, şi tu ne înveţi pe noi?"        Iată ce cuvinte minunate a fost în stare să le zică acestor farisei orbi de invidie şi duşmănie, acest orb sărac, simplu şi neînvăţat. Iisus a aflat că l-au dat afară din biserică şi găsindu-l i-a zis: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: "L-ai văzut, şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este?. Şi a zis Iisus: "Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi.        Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne! Să vezi tu asemenea minuni cu ochii tăi, să vezi cum orbii se luminează, ologii umblă, dracii se izgonesc, leproşii se vindecă, morţii înviază, să vezi toate acestea şi să te faci că nu vezi, că nu auzi şi să nu vrei să recunoşti că Acela este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos. Aşa au fost acei farisei făţarnici care nu căutau decât interesele lor pământeşti, slava lumească, de unde pleacă toată invidia şi răutatea asupra Mântuitorului.        Dar să-i lăsăm, că şi-au luat plata şi şi-o vor lua şi ceilalţi până în zilele noastre, care fac ca ei, după poftele lor. Noi să venim la cuvântul nostru de la început şi să cunoaştem pe Iisus Hristos, Lumina lumii. Mai întâi Iisus s-a arătat tuturor că El este una cu Tatăl Creatorul, Cel care a făcut din pământ pe Adam, apoi i-a dat suflet viu din suflarea Sa dumnezeiască. El, Iisus, a făcut tină aşa cum am văzut şi l-a uns pe cel orb în locurile unde trebuiau să fie ochii, şi prin spălare acesta a căpătat vedere, luminându-i-se sufletul şi trupul.        Iată Lumina lui Hristos; căci pe orb nu l-a vindecat noroiul sau apa, ci puterea Fiului lui Dumnezeu, Acela care a putut să zică despre Sine cuvintele acestea mari: "Eu sunt Lumina lumii!? Iisus a zis astfel nu pentru că a deschis ochii orbului de care ne istorisesc Evangheliile, ci pentru că a adus lumină pe pământ în cele mai grele probleme ale vieţii noastre omeneşti. Iată, noi, oamenii, nu putem trece prin lumea aceasta ca o turmă de vite, nesimţitori şi inconştienţi, cu ochii plecaţi în pământ. Noi presimţim că mai este o lume afară de aceasta văzută, lumea spirituală, lumea sufletului.        Noi avem aici pe pământ o mulţime de suferinţe; când păcătuim simţim mustrări de conştiinţă, iar moartea nu vine la toţi la fel. Atunci în mintea noastră se ridică o mulţime de întrebări: ce rost are viaţa noastră în lumea aceasta? Ce este Dumnezeu? Ce mai rămâne din fiinţa noastră pământească după moarte? Acestea sunt marile întrebări care se nasc în adâncurile noastre şi care cer să fie desluşite.        Poate ştiinţa să le dezlege? Din contră, în faţa acestor probleme oamenii rămân muţi, ca nişte statui de piatră, cum zice psalmistul despre idolii din vechime. La problemele acestea de mai sus ar trebui să răspundă şi să răsune triumfătoare peste veacuri cuvintele lui Iisus: "Eu sunt Lumina lumii!? Acum să vedem în ce chip a fost Iisus Lumina lumii. Cea mai de seamă lumină a adus-o Mântuitorul prin învăţătura Sa despre Dumnezeu. De când este omul pe pământ, totdeauna a căutat să-L cunoască pe Dumnezeu; dar rămâi uimit pe câte căi rătăcitoare a ajuns omul în această căutare.        Dacă cercetăm istoria popoarelor vechi, vom vedea că din tot ce este pe lumea aceasta, oamenii şi-au făcut dumnezei. Astfel s-au închinat la soare, la animale, la statui de zei, idoli de piatră. Iată de pildă, grecii şi romanii, popoare cu o cultură dezvoltată de altfel, au ajuns aşa de jos în această privinţă încât au personificat până şi patimile omeneşti, făcându-le altare de închinare. E destul să amintim că la Atena şi la Roma erau în cinste un dumnezeu al beţiei, o zeiţă a desfrânării, alta a jocurilor de noroc şi aşa mai departe.        Iată că în mijlocul acestui mare întuneric a apărut Mântuitorul Iisus - Lumina lumii - , iar în locul acestor idei josnice a adus o învăţătură atât de măreaţă şi de frumoasă, încât numai pentru aceasta I s-ar putea atribui numele de "Lumina lumii. Ce a învăţat Iisus despre Dumnezeu?        Mai întâi, El a arătat că Dumnezeu nu este nici piatră, nici lemn, nici altceva din cele de pe pământ. Duh este Dumnezeu, a zis Iisus, şi cel ce I se închină Lui trebuie să i se închine în Duh şi Adevăr. El este Unul, singurul Ziditor, susţinătorul şi ocârmuitorul, punctul de mijloc al lumii de la care vin şi spre care merg toate. Iisus a învăţat apoi că Dumnezeu nu este o fiinţă depărtată de noi oamenii, străină ci El, Dumnezeu, este Tatăl nostru al tuturor.        Cine ar putea spune câtă binecuvântare, câtă bucurie şi încredere revarsă asupra vieţii noastre această învăţătură? Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru, atunci El ne iubeşte şi noi nu mai tremurăm de frică în faţa Lui, aşa cum tremurau păgânii în faţa idolilor îngrozitori. Dacă El ne este Tată, ne pedepseşte şi El, dar cu milă şi îndurări. Dacă acest Dumnezeu ne este Părinte, suntem siguri că nu ne alungă de la Sine. Aceasta este învăţătura nouă pe care a adus-o Iisus Hristos şi din această învăţătură răsare toată puterea creştinismului, toata morala Lui. De aici reiese tăria de a birui ispitele; de aici reiese întreaga frumuseţe a cultului creştin.        În al doilea rând, Iisus este "Lumina lumii fiindcă El ne-a adus cele mai adevărate învăţături despre suflet. Până la Domnul Hristos, toţi învăţaţii şi înţelepţii n-au putut să lămurească lumea despre existenţa sufletului, despre valoarea şi nemurirea lui, deoarece aceşti învăţaţi umblau ei înşişi în întuneric, erau într-un fel orbi, ca bufniţele şi liliecii. Aceste vietăţi, deşi au ochi, nu se simt bine decât în întunericul nopţii, iar când apar zorile dimineţii se ascund în locurile întunecoase. Aşa au fost învăţaţii dinaintea Domnului Hristos, fiindcă trăiau în patimi şi păcate, şi tot aşa sunt şi azi unii care fug de soarele Evangheliei lui Hristos. Se încred şi citesc unele cărţi care le întunecă şi mai mult ochii sufletului, rămânând orbi în faţa minunilor Mântuitorului.        Iisus Hristos, "Lumina lumii", ne-a arătat că fiecare om , sărac sau bogat, femeie sau copil, are un suflet nemuritor şi cu toţii suntem datori ca să îngrijim de acest suflet şi să-l pregătim pentru împărăţia lui Dumnezeu. De ar dobândi lumea întreagă omul, şi-şi va pierde sufletul, nimic n-ar folosi. Mântuitorul a aşezat sufletul pe treapta cea mai înaltă şi i-a dat valoarea cea mai scumpă. L-a aşezat în mijlocul preocupărilor omeneşti, fiindcă este nemuritor.        Foloasele care au ieşit pentru omenire din această învăţătură sunt nenumărate. În această învăţătură s-a arătat valoarea vieţii omeneşti, întemeindu-se frăţia între oameni, indiferent de starea lor socială. Iisus a aşezat femeia la loc de cinste; copilul este rodul cel mai de preţ al omului şi chiar dacă se naşte bolnav, nu mai este aruncat la râpă, cum făceau păgânii. Bolnavii, chiar cei care zac zile şi ani, găsesc milă la Iisus şi nimeni nu are dreptul să le ia viaţa.        Iisus a învăţat că nimeni nu trebuie să aibă robi, fiindcă toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, împăraţi şi cerşetori, suntem robi ai Împăratului ceresc, Dumnezeu Creatorul. Noi toţi suntem preţioşi şi ne simţim ca fraţii fiindcă avem acelaşi suflet nemuritor şi suntem copii ai aceluiaşi Tată. Iisus este "Lumina lumii? pentru că ne-a arătat rostul vieţii noastre pământeşti. Pentru ce trăim noi oamenii pe pământ? Ce chemare avem de îndeplinit? Ce înţeles au ostenelile noastre, luptele noastre, dorurile noastre? La aceste întrebări înţelepţii lumii n-au ştiut decât să dea din umeri sau dacă au răspuns au fundamentat totul pe năzuinţe josnice, plăceri vinovate.        A venit însă Iisus şi le-a zis: ascultaţi, fiii oamenilor, ţelul vieţii voastre nu stă nici în plăceri, nici în lăcomii şi lucruri pământeşti. Voi aveţi un rost cu mult mai înalt, voi trebuie să alergaţi cu cinste şi să vă îndepliniţi datoriile pe pământ faţă de Dumnezeu şi de aproapele şi să ajungeţi prin sfinţenia vieţii la unirea cu Dumnezeu în veşnicie. Ce ideal măreţ! Aşadar acum ştim pentru ce noi oamenii umblăm cu trupul drept şi cu fruntea înălţată. Animalele umblă în patru picioare şi cu capul plecat spre pământ pentru că pământul este singurul lor ţel, singura lor patrie.        Noi trebuie să privim sus, către patria cerească, unde trebuie să ajungem cu sufletul lângă Dumnezeu Tatăl şi Creatorul nostru. Iisus ne-a învăţat să ne lepădăm de materia aceasta a trupului şi să zburăm spre locurile înalte ale împărăţiei de dincolo.        Realitatea acestei lumi oamenii o văd în două chipuri deosebite: cu ochii sufletului deschişi, trăind astfel după adevărul Evangheliei, şi cu ochii sufletului orbiţi, nevăzând prăpastia care stă înainte, la sfârşitul vieţii, picurând otravă în suflet şi păcat în trup. Cei ce s-au născut din părinţi necredincioşi, necununaţi la biserică, s-au născut orbi din naştere, fiindcă ei nu au lumina lui Hristos. Cei care s-au născut din părinţi buni creştini au vederi bune, dar trăind într-o atmosferă poluată, adică într-un anturaj rău, între necredincioşi, vicioşi, hulitori şi criminali, sunt ameninţaţi cu orbire sufletească.        De aceea se plâng cei mai mulţi părinţi de copiii lor şi zic că atunci când erau mici erau buni, credincioşi, mergeau la biserică şi-i ascultau, iar când s-au făcut mari şi au început să hoinărească prin locurile de plăceri, fie băieţi sau fete, s-au stricat şi nu mai recunosc binele făcut de părinţi. Au orbit cu totul şi au ajuns să facă nişte păcate îngrozitoare, că nu le mai trebuie nici să mai audă de numele lui Dumnezeu şi de Biserica Lui.        Iată orbire sufletească, fariseică, nebunească. Să ia aminte copiii, că aşa zice împăratul David: "Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici. Dacă vii la biserică înveţi să cânţi, să te rogi, să fii bun, să te porţi frumos, să slujeşti lui Dumnezeu; dacă te duci la cârciumă, între cei răi şi necredincioşi, înveţi să te tăvăleşti ca porcii în beţie. Iată orbirea sufletească. Orbirea sufletească, fraţi creştini, este de mii de ori mai periculoasă ca cea trupească.        Cei orbi cu sufletul sunt de plâns, fiindcă de aici pleacă tot răul în lume. Cel orb sufleteşte face pe mulţi să sufere. Cât de periculos este în familie bărbatul stăpânit de patima beţiei! Cât de întunecată şi oarbă este o femeie care-şi înşeală bărbatul, care-şi creşte copiii în întunericul necredinţei, fără Dumnezeu. Cât de orbi sunt tinerii care se otrăvesc cu poftele cele deşarte! Cu adevărat, aceştia îşi distrug şi sufletul şi trupul.        Mântuitorul Iisus Hristos, care este "Lumina lumii, nu vrea să suferim nici în viaţa aceasta şi nici în veşnicie. De aceea ne învaţă şi ne spune să nu facem păcate, să nu ne ţinem de poftele diavolului, căci aşa ne distrugem şi sufletul şi trupul. Ca să nu cădem în această orbire a inimii şi sufletului, să ne ferim de trei lucruri: de fum, de foc şi de praf. Într-adevăr, fumul orbeşte ochii trupului, dar este şi un fel de fum care orbeşte ochii sufletului. Aceste fumuri sunt onorurile lumeşti, demnităţile, slava deşartă.        Îndată ce ajung prin facultăţi, la foarte mulţi le vin fumuri la ochii sufletului şi nu mai văd de unde au plecat, din cine s-au născut şi nu mai recunosc nici pe Dumnezeu care i-a ajutat să ajungă până acolo. De aceea mulţi, din cauza acestor fumuri, ajung la orbire sufletească, şi până la urmă în fundul iadului.        Al doilea pericol pentru ochi este focul. Focul orbeşte ochii trupeşti; dar este un fel de foc al necurăţiei care orbeşte ochii sufletului. Un om desfrânat este orb sufleteşte, nu mai vede nimic, nu mai are frică de Dumnezeu, nu mai are ruşine de oameni, nu mai are milă de soţia şi copiii lui care plâng. Preferă această stare jalnică, umblă în întuneric ca şoarecii pe sub pământ, mulţumindu-se cu acest păcat turbat, urât şi murdar.        Al treilea lucru care orbeşte ochii trupului este praful. Dar este şi un fel de praf care orbeşte sufletul şi inima omului; acesta îl reprezintă bogăţiile lumii, bunurile pământeşti, căci toate acestea nu sunt altceva decât praf şi pulbere. Toate cele ce agonisim pe lumea aceasta sunt supuse stricăciunii şi le poate roade rugina, le mănâncă moliile şi putrezesc prefăcându-se în praf. Cel orbit de acestea este un avar, care nu se satură niciodată adunându-le, şi astfel se pierde sufleteşte, îşi pierde Lumina lui Hristos, îşi pierde mântuirea.        Să ne ferim de toate aceste pricini de orbire sufletească, că îndată ce ne-au orbit acestea ni se întunecă mintea, raţiunea şi credinţa şi nici duhovnicii cei mai iscusiţi nu ne mai pot ajuta, astfel că totul se poate risipi în întunericul primejdios. Acest întuneric nu poate fi izgonit decât printr-un sfârşit groaznic, atunci când deschizând ochii vom vedea pe demonii cei cumpliţi şi chinurile de acolo.        Pentru aceasta, fraţi creştini, să luăm învăţătură de la orbul din Sfânta Evanghelie de astăzi. Să întindem mâna şi noi şi să cerem mila lui Dumnezeu, ascultând ce ne învaţă Iisus Mântuitorul, care este "LUMINA lumii. El a făcut tină de jos şi a pus pe ochii orbului pentru ca să ne facă în primul rând să ne aducem aminte că suntem pământ şi praf, şi în al doilea rând să ne dezlipim inima de toate deşertăciunile care ne înşeală.        Apa Siloamului, unde s-a spălat orbul când a fost trimis de Domnul, este Sfânta Biserică cu Sfintele Taine, izvorul harurilor cereşti, unde trebuie să ne curăţim de noroiul păcatelor prin spovedanie la duhovnic. După ce ne-am curăţit, ne-am sfinţit şi ne-am luminat ochii sufletului prin credinţă şi spovedanie, să ne păstrăm lumina ochilor şi sufletul curat, aşa cum îşi păstrau şi creştinii primari, sfinţii, chiar cu preţul vieţii lor. Citim de altfel în vieţile unor sfinte că şi-au scos ochii cu mâna lor, şi-au tăiat nasul, s-au sluţit, ca să nu placă bărbaţilor desfrânaţi care le cereau în căsătorie şi astfel să se lepede de dreapta credinţă.        Chiar şi mahomedanii aveau un obicei: cei care mergeau în oraşul sfânt Mecca din Arabia Saudită, după ce se întorceau îşi ardeau ochii ca să orbească şi să nu mai vadă deşertăciunile acestei lumi, pentru ca ultima imagine să fie a acelui loc sfânt şi a profetului lor. Grozav obicei! Dacă aceştia care au o credinţă greşită, cred în nişte oameni pământeşti, şi o ţin cu atâta stricteţe, cu atât mai mult ar trebui să fim noi, creştinii, împlinitori ai poruncilor Mântuitorului nostru care s-a jertfit pentru noi şi a suferit pe Cruce ca să ne mântuim.        De altfel, chiar şi Domnul Hristos ne învaţă şi ne zice: "Dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l, că mai bine este să intri în viaţa veşnică cu un ochi, decât să mergi cu ei amândoi în osânda veşnică. Dacă mâna ta sau piciorul tău te smintesc, taie-le şi aruncă-le de la tine, că mai bine este să intri în viaţa veşnică cu o mână sau un picior, decât să te duci cu ele în muncile iadului.        Dar care este înţelesul şi mai exact al acestor cuvinte ale Domnului Ochiul tău, mâna ta sau piciorul tău sunt cei de aproape ai tăi, sunt părinţii, fraţii, surorile, copiii. Dacă aceştia te împing la păcate şi calci din cauza lor legea lui Dumnezeu, mai bine leapădă-te de ei, ca să te duci fără ei în viaţa veşnică, că altfel te vei duce cu ei în osânda veşnică, în iad. Te invită la petreceri, la nunţi, şi de ruşine, de ochii lumii te duci, ca să nu se supere fratele, sora şi aşa mai departe.        Ce necredinţă şi ce puţin îl iubim noi pe Domnul Iisus care şi-a dat viaţa pentru noi. Să nu ni se pară lucru de glumă că nu mai avem timp de pierdut. Să ne trezim la viaţă cu Hristos din întunericul tuturor patimilor şi păcatelor, ca să fim în lumina vieţii şi să luăm hotărâre temeinică de a închide ochii la toate deşertăciunile lumii acesteia, la toate priveliştile ei amăgitoare.        Să fim orbi şi surzi la chemările atrăgătoare ale lumii, pentru că diavolul cu ele vrea să ne despartă pe noi de Hristos - "Lumina lumii - aşa cum a reuşit întotdeauna să înşele şi să orbească pe mulţi, ajungând pradă chinurilor veşnice ale iadului. Să fugim din calea păcatelor, dacă vrem să scăpăm nevătămaţi, pentru că şi Dumnezeu ne fereşte şi ne ajută dacă vede că şi noi ne luptăm şi ne ferim.        Rugăciune        Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, Cela ce eşti "Lumina lumii?, vino Doamne în mijlocul nostru şi luminează Tu ochii sufletelor noastre. Ridică negura păcatelor şi scoate-ne din noaptea pierzării, ca să Te cunoaştem pe Tine şi să urmăm căile Tale.        Ajută tuturor celor ce nu te-au cunoscut până acum, ca să Te cunoască pe Tine, Lumina cea adevărată, şi să se închine şi ei, împreună cu noi toţi, în vecii vecilor.    Amin.

VOI CREDETI CA ESTE REALA TREABA ASTA ?

"Populaţia lumii trebuie REDUSĂ cu 50%. Numai aşa naţiunile vor intra în Noua Ordine Mondială". Declaraţiile care te vor şoca

Citate ale unor oameni celebri, respectaţi de întreaga omenire ridică multe semne de întrebare. Teoriile conspiraţiei cu privire la viruşii concepuţi în laborator pentru decimarea omeniri ar putea fi adevărate dacă ar fi să considerăm ca adevărate vorbele acestor oameni.

Roosevelt, Grobaciov, Kissinger, Rockeffeler sau chiar Bill Gates au făcut mai multe declaraţii îngrijorătoare, care au fost cuprinse într-un material cel puţin interesant.

Declaraţiile oamenilor care conduc lumea:

"Graviditatea ar trebui să fie o crima împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare" -  David Brower, directorul executiv Sierra Club

"Societatea nu face nicio afacere, dacă permite degeneraţilor să-şi perpetueze specia" - Theodore Roosevelt

"O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală" -  Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon.



"Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei.... Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni ... Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile ...Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra " -  Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie.

"În căutarea unui nou duşman care să ne unească, ne-a venit ideea cu poluarea, ameninţarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea şi potrivirea proiectelor de lege dupa ele.... Dar , uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele de cauze. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenţia umană şi numai prin schimbarea atitudinilor şi a comportamentului oamenilor acestea pot fi depăşite. Atunci inseamna ca inamicul real este chiar umanitatea" -  Alexander King,  Bertrand Schneider - Fondator şi respectiv secretar, Clubul de la Roma, „Prima revoluţie globală" Pag 104-105, 1991.

"Un cancer este o multiplicare necontrolată a celulelor, iar explozia demografică este o multiplicare necontrolată de oameni ... Noi trebuie să mutam eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operaţiunea va cere multe decizii aparent brutale şi lipsite de inimă" - Paul Ehrlich , profesr la Stanford,în cartea : „Bomba numita Populaţie"

"Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om". Primele mele trei obiective principale ar fi : reducea populatiei umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rand sa vad cat mai multe zone pustii" - Dave Foreman



"Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceti populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienti oameni pentru a face atat de multe daune ecologice" - Mihail Gorbaciov

"Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate. Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili. Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%" - Dr. Henry Kissinger

"Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială" -  David Rockefeller

"Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decat in cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferica" - David Spangler, director al Iniţiativei Planetare, Organizaţia Naţiunilor Unite si unul din fondatorii curentului New Age

"Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni (declaraţia a fost făcută în urmă cu câţiva ani). Si ar putea creste până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta..!" - Bill Gates

PREDICĂ LA DUMINICA A V-A DUPĂ PAŞTI Duminica Samarinencii  Dacă ai fi ştiut Darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau! Tu ai fi cerut de la El, şi El ţi-ar fi dat APA VIE! (Ioan IV, 10)        Fraţi creştini,        Multe învăţături vrednice de luat în seamă cuprinde Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi. Ea ne arată lămurit că Iisus Hristos este Dumnezeu şi om. Prin iubirea Lui nemărginită şi smerenia cea desăvârşită a încredinţat pe femeia samarineancă şi pe toţi locuitorii din Samaria că El este Mesia Cel aşteptat chiar şi de ei, samarinenii. Să luăm aminte şi noi şi să deschidem adâncul sufletului nostru, ca să ne umplem de Harul cel ceresc, spre mântuirea sufletelor noastre.        Era o zi de vară cu soare arzător pe pământul Iudeii şi Domnul nostru Iisus călătorea, venind din Iudeia spre Nazareth, iar drumul acesta trecea prin Samaria. Obosit de călătorie, fiindcă mergea pe jos, se opreşte la Fântâna lui Iacov. Stă singur, gânditor şi parcă aşteaptă ceva. Ucenicii erau duşi în cetate să cumpere mâncare. Iisus, ca Dumnezeu adevărat, ştia că la ora aceea trebuia să vină femeia samarineancă la fântână să scoată apă. Nu trece mult şi iată că soseşte.        Parcă o vedem şi noi, gătită şi împodobită frumos, ca să placă celor ce o vor vedea venind la fântână. Iisus se opri în locul acesta tocmai ca să vâneze sufletul ei pierdut şi tulburat, ca să vâneze rodul Evei, aşa cum spun sfinţii părinţi în cântările Bisericii. Era ceasul al şaselea şi căldura soarelui dogorea puternic. Tot la ceasul al şaselea a fost aşteptată şi Eva de şarpele - diavol - la pomul oprit în grădina raiului, căzând în neascultare de Dumnezeu.        În acest moment, Iisus găseşte prilejul potrivit să pună lumină în sufletul acestei femei care vieţuia în întuneric şi păcate. Ea era cuprinsă de păcatul desfrânării, fiindcă avusese cinci bărbaţi în afara legii şi nici al şaselea cu care era acum nu era bărbatul ei legitim. Din această mocirlă a păcatelor nimeni nu putea s-o scoată decât Fiul lui Dumnezeu, care s-a coborât din cer. El i-a descoperit păcatele cele grele şi a făcut-o să înţeleagă că El este Mesia cel adevărat, pe care-l aşteptau proorocii lor.        La început vedem pe această femeie cam distrată şi încrezută, spunându-i Domnului că nu are bărbat. Privind însă mai cu atenţie la Mântuitorul, rămâne încremenită de strălucirea feţei Sale, apoi se miră când înţelese că este de neam evreu şi se miră şi mai mult când văzu că vorbeşte cu ea şi chiar îl întrebă: "Cum, Tu, care eşti iudeu, îmi ceri apă mie, fiind samarineancă? Iisus îi răspunde: "Dacă ai fi cunoscut tu Darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice dă-Mi să beau, atunci tu L-ai fi rugat şi El ţi-ar fi dat APĂ VIE!?        "Doamne - îi zise ea - Tu n-ai cu ce să scoţi apă, iar fântâna este adâncă, cum ai putea dar să ai apă vie, nu cumva eşti Tu mai mare decât Părintele Iacov, care ne-a dat fântâna? Iisus i-a răspuns: "Cine va bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cine va bea din apa pe care Eu o voi da nu va mai înseta în veac, pentru că apa pe care o voi da Eu se va preface într-un izvor de apă vie în viaţa veşnică.        "Doamne - îi spuse femeia - dă-mi această apă ca să nu mai însetez şi să nu mai vin aici să scot! Iisus îi spuse: "Du-te şi cheamă pe bărbatul tău! Femeia i-a răspuns: "N-am bărbat. Iisus i-a spus iarăşi: "Bine ai zis, că cinci bărbaţi ai avut şi acum pe acela pe care-l ai nu-ţi este bărbat, aici ai spus adevărul?.        Femeia, văzându-se descoperită şi că Iisus citeşte în sufletul ei cel întinat ca într-o carte deschisă, începe a-şi mărturisi traiul ei cel greşit de până atunci şi zise: "Doamne, văd că Tu eşti un prooroc; cum este bine să se închine omul, după datina evreilor în Ierusalim, sau după obiceiul samarinenilor pe muntele Garizim? Domnul Hristos îi răspunse femeii cu aceste cuvinte: "Duh este Dumnezeu şi cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh şi Adevăr.        "Ştiu - îi răspunse femeia - că are să vină Mesia, Cel căruia i se zice Hristos, când va veni El ne va spune nouă toate. "Eu sunt - îi zise Iisus - Cel ce grăiesc cu tine. Auzind femeia aceste cuvinte, a fost pătrunsă şi luminată până în adâncul sufletului, apoi cuprinsă de un avânt puternic, ca o săgeată scăpată dintr-un arc, a zburat spre satul ei, uitând la fântână şi găleata cu care venise, lepădând totodată şi firea ei veche, murdară şi plină de păcate. Nu mai vedea nimic înaintea ochilor.        Aleargă în goană mare să vestească lumii din satul ei pe Iisus, Mesia. Vântul îi scutură părul, picioarele se lovesc de bolovanii drumului, mâinile se avântă mereu înainte pentru a uşura înaintarea trupului, iar în ochii şi sufletul ei arde o flacără nouă, plină de o putere curăţitoare. Buzele ei din când în când şoptesc vorbele lui Iisus: "Dacă ai fi cunoscut tu Darul lui Dumnezeu .        Dar iat-o în mijlocul satului chemând lumea şi zicând: "Veniţi, haideţi repede la fântâna strămoşului Iacov, să vedeţi pe Acela despre care ne vorbesc profeţii. La început oamenii, cunoscându-i trecutul ei păcătos, nu au prea luat-o în seamă. Ea nu s-a lăsat însă şi cu putere şi mai mare a strigat: "Veniţi să-L vedeţi, iată, mi-a spus toate păcatele mele, citeşte în sufletul omului, ştie totul şi-i aşa de bun, aşa de iertător, milos şi iubitor!        Oamenii începură să facă ochii mari şi uitându-se unii la alţii ziseră: "Niciodată n-a vorbit femeia aceasta aşa ceva, iată ce lumină îi joacă pe faţă şi cât îi este glasul de convingător!? Au început a se strânge în jurul ei, iar femeia le-a relatat toată convorbirea ei cu Iisus. Tot poporul a crezut şi a pornit cu ea în frunte spre fântâna lui Iacov, iar acolo şi-au predat sufletele în mâna Celui care potoleşte toată setea sufletească.        Astfel oamenii aceştia din Samaria, care aveau gurile otrăvite de apa murdară a păcatelor, plină de poftele deşarte ale desfrânărilor, lăcomiei, mândriei şi beţiei, au cunoscut şi ei acolo lângă fântână pe Mesia cel aşteptat. Acolo şi atunci au sorbit Cuvântul cel dumnezeiesc, s-au răcorit şi s-au convins pe deplin că El este cu adevărat Iisus Hristos, Mesia cel aşteptat.        Femeia samarineancă, fiind pătrunsă de Darul lui Dumnezeu, şi-a schimbat viaţa ei cea păcătoasă cu chip cuviincios şi evlavios a început să propovăduiască cu lacrimi în ochi cum L-a întâlnit ea pe Domnul la fântâna lui Iacov şi cum a primit de la El, prin botez, numele de FOTINI. Cu mare dragoste şi credinţă mergea din sat în sat, din oraş în oraş şi vestea Cuvântul lui Dumnezeu.        În vremea împăratului Neron al Romei, această femeie împreună cu cele cinci surori ale ei: Anatoli, Foto, Fotis, Paraschevi şi Chiriachi, precum şi cu cei doi fii ai ei, Victor şi Iosif, au îndurat trei ani de temniţă grea şi cele mai cumplite chinuri. Aşa şi-au sfârşit viaţa luând cununa muceniciei, dar au lăsat în dreapta credinţă mulţime nenumărată de creştini, la fântâna lui Iacov, care este Sfânta Biserică. Darul şi Harul Mântuitorului pe care-L cunoscuse la fântâna lui Iacov au ajutat-o pe Fotini să se ridice mai presus de mocirla lumii acesteia şi să-i ajute şi pe alţii.        Harul lui Dumnezeu, această forţă şi putere, a îmbrăcat şi pe apostolul Pavel, căci aşa zice el: "Prin Harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt şi Harul Lui, care este în mine, n-a fost în zadar?. Darul lui Dumnezeu şi Harul lui Dumnezeu sunt unul şi acelaşi lucru, preoţii folosind la slujbe ambii termeni. Harul lui Dumnezeu este o putere supranaturală, care vine în ajutorul sufletului nostru bolnav ca să-l vindece şi să-l întărească.        Harul lui Dumnezeu este graţia care colaborează cu mintea şi voinţa noastră ca să ne ridice biruitori peste ispitele materiale. Harul este o putere necunoscută lumii; el nu se află nici în sânge, nici în carne, despre el nu vorbeşte nici psihologia, nici fizica, nici o altă ştiinţă. Despre Har vorbeşte numai religia creştină. Harul e darul lui Dumnezeu care ajută şi desăvârşeşte natura. Darul lui Dumnezeu este energia spirituală, forţa sfântă şi puterea Duhului pe care Dumnezeu o trimite sufletului omenesc.        Darul lui Dumnezeu este ajutorul cerului, mâna Tatălui, mila Fiului şi raza Duhului Sfânt prin care se arată iubirea lui Dumnezeu faţă de om. Darul lui Dumnezeu este focul cel sfânt care încălzeşte în dragoste inimile creştinilor, este apa cea vie făgăduită de Mântuitorul femeii samarinence. Darul sau Harul sfinţeşte sufletul şi nimiceşte păcatul, aşa după cum soarele nimiceşte microbii. Harul e o putere necunoscută în Vechiul Testament.        Legea veche a descoperit numai păcatul şi neputinţa de a ne elibera din braţele lui. Harul lui Dumnezeu lucrează în Biserică prin Sfintele Taine. De aceea zice Sfântul Pavel: "Prin Har sunteţi mântuiţi. Harul ne face liberi şi stăpâni pentru că el ne face curaţi. Un suflet plin de har e ca o grădină de flori, de parfum şi fructe.        Un om înarmat cu forţa Darului devine un nebiruit, plin de voinţă, care luptă totdeauna cu succes în războiul sufletului cu amăgirile, cu patimile şi ispitele cărnii. Numai Darul lui Dumnezeu a putut face din oameni sfinţi şi mucenici, eroi ai credinţei, speranţei şi iubirii creştine. În toţi oamenii patimile sunt vii, dar în oamenii Harului ele sunt legate; este vie patima, dar este legată. Cine stăpâneşte peste patimi e împărat. Dacă vrem să vină peste noi Harul lui Dumnezeu, trebuie să ne ferim de păcate, în special de păcatele mari, de moarte, mai ales de mândrie, căci zice Duhul Sfânt prin gura Apostolului Iacov: "Dumnezeu celor smeriţi le dă Har, iar celor mândri le stă împotrivă. Toţi sfinţii lui Dumnezeu au propovăduit în lume învăţăturile Mântuitorului Iisus cu multă înflăcărare din Darul lui Dumnezeu.        Religia noastră creştină ortodoxă nu este cunoscută, nu este înţeleasă, nu este apreciată frumuseţea ei dumnezeiască. Nu numai că nu se mănâncă din hrana aceasta duhovnicească a religiei noastre, dar ea nu e nici gustată. Puterea ei e neştiută, e nevoie de lucru, de chemare, ca lumea să vină să vadă, să pună degetul ca Toma şi să cunoască adevărul religiei noastre. E bine să pornim cu toţii la lucrul femeii samerinence şi să începem să-i trezim pe cei din jurul nostru din amorţeală şi nepăsare.        Treziţi pe membrii familiei, treziţi pe prieteni şi necunoscuţi, vorbiţi-le despre dragostea lui Hristos, aduceţi-i în faţa Altarului, luminaţi pe neştiutori, încurajaţi pe cei şovăielnici, luaţi-i pe drumul binelui şi al credinţei, căci dureros lucru este să vezi numele lui Dumnezeu hulit. Sfintele Taine sunt luate în bătaie de joc şi pretutindeni se ridică hulitori împotriva lui Dumnezeu şi a sfinţilor. Trebuie să se sfârşească odată cu această ruşine care nu se întâlneşte în nici o altă parte. Pângăritorii trebuie înfieraţi, defăimătorii reduşi la tăcere.        De aceea căutaţi să apăraţi dreapta credinţă ortodoxă când este atacată. Opriţi răul oriunde îl întâlniţi, certaţi şi pedepsiţi copiii când înjură şi-şi bat joc de lucrurile sfinte. Aveţi îndrăzneala şi vorbiţi cu convingere, căci numai aşa veţi împlini datoria de creştini adevăraţi, următori ai dreptei credinţe şi vă veţi asemăna cu samarineanca din Evanghelia de astăzi.        Strigaţi din convingerea inimii cu toată puterea credinţei, căci lumea trăieşte în întuneric, ca la începutul păgânismului. Lupta e în toi, căci lumina s-a încăierat cu întunericul, adevărul cu minciuna, binele cu răul. Lumea este stăpânită de cele mai sălbatice păcate, care nici în păgânism nu se găseau. De aceea mulţi se vor prăbuşi din nenorocire în nenorocire şi vor pieri pentru totdeauna. E o datorie sfântă din partea noastră, a creştinilor care cunoaştem credinţa, să dăm ajutor acestor suflete care se pierd din neştiinţă pe diferite căi. Unii cad în ghearele sectanţilor, alţii cad în păcatele cele grele ale beţiei, avorturilor, desfrânărilor, nedreptăţilor şi tuturor înşelătoriilor.        Creştinii noştri s-ar putea asemăna cu nişte păsări împăiate. Cei care aţi vizitat un muzeu de păsări împăiate aţi văzut că parcă te afli aievea într-un codru. Vezi colo un vultur cu aripile întinse, parcă stă să zboare; în altă parte mierla cu ciocul deschis, gata să cânte, în altă parte o lebădă pluteşte pe apă şi aşa mai departe. Aceste păsări însă au numai chip de viaţă, în realitate sunt moarte, umplute cu paie.        Aşa şi creştinii noştri, fac unele forme creştineşti, dar nu este duh de viaţă în ei, sunt doar cu chipul creştini. Creştinii noştri se ţin de anumite date, poartă nume de sfinţi, dar faptele sunt păgâneşti, viaţa cea sufletească este moartă, pentru că nu este duh în gura lor, în inima şi în viaţa lor. Oamenii nu se mai hrănesc cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu mai vin la Biserică, care este fântâna lui Iacov şi care are apa cea vie ce-l poate face pe om fericit. Această apă îi aduce mulţumire sufletească, îi înviorează sufletul omorât de păcate şi îl mângâie în toate necazurile lui, aşa cum s-a refăcut şi femeia samarineancă.       Sufletul ei s-a schimbat îndată, Cuvântul lui Dumnezeu i-a pătruns în inimă, viaţa ei s-a luminat, căci îndată s-a hotărât să lase murdăria păcatelor şi să urmeze Bunul Învăţător. Ea, care trăise cu şase bărbaţi în concubinaj, a urât viaţa ei cea păcătoasă şi s-a întors cu tot sufletul la Dumnezeu. Să ia aminte femeile noastre creştine de astăzi care trăiesc cu bărbaţii lor fără binecuvântarea Bisericii şi să se hotărască a nu-şi mai bate joc de credinţa lor, de sufletele şi trupurile lor, căci nu mai este vreme de pierdut şi Dumnezeu va cere socoteală pentru atâţia ani de aşteptare.        Pe Domnul Hristos şi astăzi, fraţi creştini, îl găsim la fântâna lui Iacov, aici în Biserică, şi de aici vă trimitem pe cele necununate acasă, să vă aduceţi bărbaţii la Biserică şi să vă cununaţi. El trimite mamele să vină aici cu copiii şi nepoţii, vă trimite pe toţi care v-aţi adunat aici astăzi, căci fiecare aveţi de adus pe câte cineva la fântâna lui Iacov.        Duceţi-vă şi spuneţi-le despre fântâna aceasta cu apă vie şi de Mesia care ne vorbeşte Cuvântul adevărului. Spuneţi-le şi grăbiţi-vă cu toţii să vină acum, până nu se sparge găleata, până când nu seacă fântâna, până când nu se închid uşile, fiindcă atunci vor plânge în zadar, căci bunătăţile s-au vândut, târgul s-a închis, iar neguţătorii au plecat departe în ţara cea de sus.        Sfinţii prooroci ne spun că, în zilele din urmă Dumnezeu va lua Harul Său şi se vor rări învăţătorii cei adevăraţi, duhovnicii cei iscusiţi, iar Jertfa cea necurmată, adică Sfânta Liturghie va înceta aproape de tot. Să ne trezim dacă vrem să ne mântuim, să imităm pe Hristos şi urmaşii LUI, să nu fim cu două feţe , una spre Dumnezeu şi alta spre diavol, căci un singur suflet avem şi, dacă nu îngrijim de el, l-am pierdut pentru totdeauna.        Să fim atenţi cu sufletul nostru, să nu păţim şi noi cum a păţit o femeie care şi-a uitat copilul în leagăn când îi luase casa foc. S-a grăbit sărmana mai întâi să-şi scoată banii, hainele, dar copilaşul l-a uitat adormit în leagăn. Când şi-a adus aminte de el, era prea târziu, căci copilul arsese împreună cu leagănul. Întocmai aşa fac mulţi cu sufletul lor. Aleargă în sus şi în jos, se străduiesc să-şi strângă bani, să-şi umple şifonierele cu haine, să mănânce, să chefuiască, iar bietul suflet - copilul acesta din noi - e uitat şi părăsit în focul păcatelor şi al pieirii veşnice.        Cei mai mulţi pe patul morţii se trezesc că şi-au uitat sufletul, dar atunci e prea târziu. Multora dintre noi ni s-a întâmplat să vedem pe câte cineva că moare şi cere preotul pe patul morţii, dar mai înainte nu i-a trebuit spovedanie şi împărtăşanie, nu i-a trebuit biserică. Acestora nimenea nu le garantează mântuirea. Să se grăbească să vină până nu e prea târziu.        Cu toţii am văzut câte o dată poate pe cineva care a sosit prea târziu la gară şi a scăpat trenul. Aşa stând eu într-o zi pe o bancă, într-o gară mare, am văzut cum un soldat întârziat alerga să prindă trenul tocmai când ieşea din staţie. Fugea bietul om abia putând să-şi tragă sufletul. Când a intrat în casa de bilete, aceasta era închisă şi n-a mai putut să-şi scoată biletul, nemaigăsind nici loc în vagon, dar totuşi a plecat acolo unde trebuia. După plecarea trenului, soseşte în gară un alt călător, liniştit, cu ţigara în gură, cu mâinile în buzunar, uitându-se liniştit în depărtare, crezând că trenul a întârziat.        Aflând că trenul tocmai plecase, a început a se văita şi a se întrista. Cineva căuta să-l încurajeze, spunându-i că trenul vine şi a doua zi. Dar omul nostru răspunse: "O, nu, mâine e prea târziu, căci astăzi se judecă procesul meu; o, nenorocitul de mine, cu siguranţă voi fi condamnat.        Această întâmplare m-a făcut să cuget asupra multor cazuri când, din pricina amânărilor pe care noi le facem mereu, pierdem trenul şi apoi aflăm şi ne văicărim fără folos. Un şcolar, dacă nu s-ar duce mai devreme, poate pierde examenul. Un bolnav care amână mereu operaţia, atunci când durerile se înteţesc se hotărăşte şi pleacă, dar cu multă grijă şi aflând că a venit prea târziu, iar boala e înaintată, începe a se tângui că nu a venit mai devreme şi astfel omul nostru, amânând mereu, şi-a pierdut vindecarea.        Un om care nu-şi poate plăti datoriile la timp plăteşte amendă sau aceasta se majorează şi exemplele de acest fel ar putea continua. Tot aşa se întâmplă şi cu cele sufleteşti, fraţi creştini. Căci duhurile necurate atâta ne îndeamnă să tot amânăm venirea noastră la gară - la biserică - pentru a prinde trenul mântuirii, mergerea noastră la doctor, la duhovnic, la spovedit. Şi tot aşa diavolul îi spune tot mereu omului la ureche că e prea devreme să mergi la biserică, că n-ai păcate, că te poţi ruga şi acasă, că eşti tânăr şi mai ai mult de trăit, că acolo, la biserică, se duc doar cei bătrâni.        Astfel, ucigaşul acesta de demon nu-l lasă pe om să se întoarcă la Dumnezeu, să se lase de păcate şi să-şi îndrepte viaţa. Vede omul plecând pe mulţi din viaţa aceasta de moarte năprasnică şi-i conduce chiar el la cimitir, dar el tot nu crede că într-o zi îi vine şi lui rândul să-l ducă alţii acolo; pentru că aşa este omul, ca şi o floare care se veştejeşte şi-apoi moare.        Când te uiţi în cimitir, vezi pe cruci scrise mai multe suflete care au trăit aici până în 20, 30 de ani şi tot mai rar bătrâni de 70, 80 de ani. De aceea, fraţi creştini, să ne silim să nu pierdem trenul mântuirii noastre. Mâine poate fi prea târziu. Veniţi la Dumnezeu, veniţi, că am aflat pe Mesia, veniţi la fântâna lui Iacov ca să luaţi apă vie, să luaţi Darul şi Harul ceresc, căci numai aici, în biserică, se revarsă din mâna lui Dumnezeu.        Chemaţi-L pe Mântuitorul Iisus Hristos şi rugaţi-L să intre în casele dumneavoastră, aşa cum L-au rugat samarinenii să rămână la ei, iar Iisus, ne spune Sfânta Evanghelie, a rămas în cetatea lor două zile, învăţându-i, miluindu-i şi săturându-i pe toţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul adevărului. Să nu ne înşelăm gândindu-ne că Dumnezeu ne iartă fără să ne întoarcem la El, fără să ne lăsăm de păcate, fără pocăinţă, fiindcă Dumnezeu e bun, dar e şi drept.        De aceea a rânduit o zi de judecată pentru toată lumea şi chinurile iadului le-a rânduit pentru cei care ascultă de diavolul. Să alergăm şi noi, ca femeia samarineancă, să spunem celor ce vor să-şi salveze sufletul să vină la Iisus, să se întoarcă la Dumnezeu, că nu se poate sluji la doi domni. Trebuie să ne lepădăm de satana şi de lucrurile lui, aşa cum am făgăduit prin naşii noştri la botez, căci numai aşa vom primi, de la Dumnezeu, Darul şi Harul Său mântuitor.        Rugăciune        Doamne, Dumnezeul puterilor, al milei şi al îndurărilor, trimite Harul Tău peste noi ca să ne lumineze mintea, să ne trezească conştiinţa, să ne întărească voinţa şi să ne sfinţească viaţa. Duhul Tău să se coboare în noi, ca să nu mai fim neputincioşi şi să slujim materiei. Dă-ne Doamne Harul Tău, pe care L-ai dat sfinţilor Tăi, căci fără de el şi fără Tine, Iisuse, nu putem face nimic.        Apără-ne, mântuieşte-ne şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule cu Harul Tău.     Amin.

40 de motive pentru care am ales Ubuntu. 40 de motive pentru care Ubuntu inlocuieste mai mult decat perfect windows-ul

40 de motive pentru care am ales Ubuntu. 40 de motive pentru care Ubuntu inlocuieste mai mult decat perfect windows-ul
1. Ubuntu (precum si enorma majoritate a distributiilor linux) este disponibil gratuit
2. Se instaleaza extrem de rapid si usor
3. Este simplu
4. Compiz cube este fenomenal,  iti ofera ce nu ai vazut pe Windows
5. Este extrem de usor de invatat. O sa te obisnuesti extrem de  rapid cu el.
6. Aplicatiile linux sunt gratuite
7. Aplicatiile sunt asezate logic in meniu
8. Sunt mii de jocuri gratuite care asteapta sa fie incercate de catre tine
9. Unbuntu porneste si se inchide extrem de rapid
10. Pe Ubuntu gasesti programe echivalente celor cu care esti obisnuit pe windows
11. Nu mai trebuie sa piratezi soft ilegal pentru a  nu iti da gaura in buget, deoarece aplicatiile sunt gratuite. Sunt zeci de mii de programe, pe care le poti incerca, puse la dispozitie de comunitate.
12. Programele sunt usor de gasit, de instalat si dezinstalat folosind centrul de soft ubuntu. Nu mai pierzi ore din viata cautand pe internet programele necesare
13. Ubuntu vine la pachet cu un browser web, cu o suita de programe office, cu un client de mesagerie, un player audio, cu o aplicatie de torente, un editor de imagine extrem de performant, cu un player video etc.
14. Poti folosi si programele windows utilizand ¨wine¨
15. Ubuntu este usor de personalizat.
16. Ubuntu are o mare diversitate a mediilor grafice (interfata cu utilizatorul) – gnome, kde, xfce etc.
17. Nu ai nevoie de programe de intretinere a sistemului. Windows-ul te jumuleste la acest capitol.
18. Nu mai pierzi zile din viata ta instaland si reinstaland sistemul ca pana acum cu Windows-ul
19. Ubuntu se poate folosi dual-boot cu windows-ul
20. Va fi singura posibilitate de recuperare a muncii tale atunci cand va crapa windows-ul
21. Nu este nevoie de antivirus – pe ubuntu nu sunt virusi – esti ferit de malware, trialware etc.
22. Este incomparabil mai rapid decat orice versiune de  windows. Ubuntu zboara practic in comparatie cu windows-ul!!!
23. Este eficient cu resurele calculatorului nesecandu-l de puteri
24. Este stabil – fara ecrane albastre
25. Este sigur – nu te trezesti ca se blocheaza in timpul activitatii tale
26. Nu trebuie sa dai restart la calculator
27. Este flexibil – nu functioneaza in reluare asemeni windows-ului dupa cateva luni de la instalare
28. Este tradus in limba romana
29. Exista o mare varietate de distributii linux – daca nu iti va  placea Ubuntu – care se adreseaza multor categorii de utilizatori. (Ubuntu, Open Suse, Mandriva, Fedora, Sabayon, etc.) ai de unde alage Distrowatch
30. Este elegant
31. Este extrem de usor de actualizat sistemul si programele atunci cand apar versiuni noi – doar un simplu click
32. Trecerea de la o versiune ubuntu la alta nou aparuta se face la fel de usor – un click si e gata
33. Nu trebuie sa iti achizitionezi un pc nou atunci cand apar versiuni noi de Ubuntu
34. Ai suport de la comunitate in permanenta.
35. Ai acces la cele mai noi inovatii  inaintea tuturor– pe Windows dureaza ani buni pana se implementeaza ceva nou.
36. Ubuntu ruleaza pe aproape orice pc – de la cele vechi pana la cele de ultima generatie
37. Nu trebuie sa innebunesti cautand si instaland drivere pentru calculator, Ubuntu gaseste si actualizeaza automat driverele necesare.
38. Nu mai sunteti jumuliti din punct de vedere financiar
39. Ubuntu este puternic-ruleaza o multitudine de aplicatii fara sa se blocheze.
40. Este open source – il poti inbunatati chiar tu
In speranta ca macar un pic v-am trezit curiozitatea sau , poate, v-am convins, va invit sa incercati Ubuntu . Este timpul sa ceri mai mult de la tine! Ubuntu“linux for human beings”

Prejudecati despre Linux…

Sunt extrem de multi romani care din comoditate, nestiinta, nepasare etc. gasesc foarte multe motivatii, atunci cand sunt aduse in discutie alternative la mult prea obositul Windows. Aparent obiective pentru acestia, dar complet eronate la o a doua privire, stupide chiar pentru cunoscatori. Este drept ca pe foarte multi nu-i intereseaza partea cu sistemul de operare, nu au si nici nu vor sa aiba habar cu ce se mananca un sistem de operare. „Marea masa” nu a incercat niciun alt sitem de operare in afara de Windows, asta nu este insa o piedica in vorbi contra alternativelor. Chiar daca nu are habar romanul isi da cu parerea…
Chiar daca pc-ul multora nu duce nici pe departe windows-ul xp, piratat de cele mai multe ori,romanii se incapatineza sa arunce pe „windows/ferestre” sume importante de bani in dotarea pc-ului cu componete noi, crezand ca, daca vor satisface cerintele hardware exagerate ale windows-ului, sitemul va functiona mai bine. Desi se conving apoi de inutilitatea investitiilor facute in upgradarea pc-ului, continua sa ignore alternativa Linux, pe care daca ar incerca-o, s-ar convinge ca au fost tinta unei jecmaneli „legale”, a unei batai de joc bine regizata care a beneficiat insa de ignoranta si lenea utilizatorilor.
Iata cateva consideratii gresite despre versiunile de Linux pe care le-am auzit de la diverse persoane.
LINUXUL ESTE GRATUI DECI, NU ESTE BUN!
Nimic mai fals. Trebuie precizat ca sunt si versiuni de Linux concepute pentru companii, care costa bani, dar nu acest aspect este important. Motivul pentru care linuxul este gratuit este unul extrem de clar. Versiunile de Linux sunt dezvoltate de specialisti, membri ai unei comunitati, care nu au drept scop obtinerea profitului, dar se ghideaza dupa principii superioare celor strict economice – inca mai sunt si oameni care nu au banul drept Dumnezeu. Filosofia acestora este simpla: programe de calitate gratuie pentru ca toata lumea sa isi permita sa utilizeze un calculator.
Sa luam drept exemplu Ubuntu.
„La baza Filozofiei Ubuntu, a Libertății Software-ului, stau următoarele idealuri:
Orice utilizator trebuie sa aibă libertatea de a descărca, rula, copia, distribui, studia, partaja, modifica și îmbunătăți propriul software pentru orice scop, fără a fi obligat să plătească nici un fel de taxe de licență.
Orice utilizator trebuie să aibă posibilitatea de a utiliza propriul software în limba pe care o preferă.
Orice utilizator trebuie să aibă la dispoziție toate oportunitățile pentru a utiliza software-ul, chiar dacă suferă de dizabilități.
Software-ul produs și inclus în distribuția noastră reflectă această filozofie.”
NU A AUZIT NIMENI DE EL, DECI NU IL FOLOSESTE MULTA LUME
Incorect. Nu au auzit cei care nu s-au interesat sau care nu folosesc asa de des pc-ul precum si cei si care au universul limitat doar la ce le ofera Microsoft. In general acestia, sunt oamenii care, urmeaza turma chiar si in prapastie.
La nivel mondial, exista un monopol detinut de Microsoft extrem de dificil de spart. Cu toate aceste, desi Windows-ul este pe primul loc in materie de utilizatori, numarul celor care utilizeaza Linuxul este intr-o continua crestere. Daca mai punem la socoteala ca au aparut sisteme de operare pentru telefoane, bazate pe Linux, atunci putem spune ca Linuxul creste rapid.
ESTE SARAC IN APLICATII
 Ubuntu
Nimic mai fals. Sunt o sumedenie de programe care ruleaza si pe Windows si pe Linux si sunt extrem de multe care pot fi utilizate folosind Wine. La toate acestea mai adaugam programele care ruleaza doar pe Linux.
Comunitatile Linux au realizat alternative gratuie la marea majoritate a aplicatiilor Windows. Marea diferenta este ca pe Linux orice aplicatie este gratuita neexistand fenomenul software-ului piratat. Interesant este ca aceste alternative sunt mult mai producttive decat programele ce ruleaza doar pe Windows.
Chiar credeti ca sunt nebuni care sa munceasca enorm pentru o aplicatie si aceasta sa se adreseza doar catorva persoane?
ARE O INTERFATA URATA/ARATA URAT
Prin poporul ignorant s-a inradacinat ideea ca Orice versiune de Linux arata urat la capitolul interfata. Total gresit!.
Pe Linux ai libertate totala in ceea ce priveste personalizarea desktop-ului. Totul poate fi schimbat in functie de dorintele utilizatorului.
Mai mult, pe Linux sunt mai multe medii grafice, spre deosebire de Windows, care se mandreste doar cu unul singur. Aceste medii grafice schimba radical aspectul desktop-ului, fiind adaptate in functie de resursele pc-ului sau de dorintele utilizatorului. Momentan cele mai folosite medii grafice sunt:

Gnome,

Kde,

 Xfce,

 Lxde,

etc.

TREBUIE SA CAUTI DRIVERE SI CODECURI
Versiunile noi de Linux isi instaleaza singure driverele si codecurile necesare in momentul instalarii sau dupa prin actualizari.
ESTE COMPLICAT
Linuxul nu este complicat. In mintea multora s-a creeat o confuzie nu doar din cauza lipsei de informare, dar din cauza multor vanzatori de pc-uri, care vand cu Linux preinstalat, dar versiuni invechite sau care necesita cunostinte avansate in domeniu. In felul acesta, poate printr-un acord (secret?) cu Microsoft, utilizatorul se va speria cand va vedea ecranul negru pe care clipeste cursorul, primul sau contact cu Linuxul fiind unul oarecum traumatizant.
Trebuie stiut faptul ca Linuxul s-a adaptat din ce in ce mai mult utilizatorilor simpli care, desi vor descoperi ca arata diferit fata de windows, totul este (mai) logic si accesibil. Unui copil care n-a mai folosit niciodata pc-ul, i-ar trebui mult mai putin timp sa se familiarizeze cu Linuxul decat cu Windows, fapt ce evidentiaza o mai buna organizare a functiilor sistemului.
NU SUNT JOCURI
 Ubuntu
Marile companii producatoare de jocuri nu se inghesuie sa scoata versiuni compatibile cu linuxul deoarece au intelegeri cu Microsoft. Este greu pentru ele, si contrar filosofiei acestora, sa puna la dispozitie jocuri gratuite. De asemenea, cei care folosesc linuxul, au renuntat de ceva timp la jocuri. Cu toate acestea, sunt extrem de multe jocuri disponibile si pe linux. La o cautare atenta pe Google, o sa le descoperiti. Daca decideti sa folositi ubuntu atunci centrul de soft va sta la dispozitie.
Sunt nenumarate jocuri, facute special pentru Windows, care pot fi utilizate si pe linux folosind Wine.
Asadar, pentru siguranta, rapiditate, eleganta stabilitate si libertate eu recomand Linux (Fedora, Ubuntu, Open Suse, Mint, Debian, etc. . Aveti de unde alege). Trebuie sa il testati voi nu sa acceptati drept adevaruri general valabile tot ce auziti prin vecini.

PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DUPĂ PAŞTI   Duminica slăbănogului Iisus a zis slăbănogului: "Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău?! (Ioan V, 14)        Fraţi creştini,        Cine nu este cuprins de milă şi de compătimire când vede un bolnav paralizat zăcând într-un pat de mulţi ani? Cum să nu-ţi inspire milă când vezi o fiinţă omenească sfârşită de puteri, cu ochii duşi în fundul capului, galben la faţă şi tot trupul lui numai pielea şi osul, un om care aşteaptă de la alţii o mângâiere, o încurajare, un pahar cu apă sau puţină mâncare.        Sfânta Evanghelie de astăzi ne-a istorisit vindecarea unui astfel de slăbănog care zăcea de 38 de ani. În Postul Paştelui am auzit despre vindecarea altui slăbănog, care fusese adus înaintea Domnului Hristos de 4 oameni, cu patul. Slăbănogul de astăzi însă aştepta de 38 de ani şi nădăjduia că se va găsi un om care să-l arunce şi pe el în scăldătoarea Vitezdei şi să se facă sănătos. Dar de atâţia ani nu s-a găsit nimeni să-l ajute.        Iată că într-o zi cu soare şi frumos, o zi senină şi plină de lumină, se opreşte în faţa lui un om frumos şi minunat, cu chipul blând şi dulce, care-i zise cu blândeţe: "Voieşti să te faci sănătos? Cine era acest om? Era Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Văzând Iisus cum îl chinuia boala de multă vreme şi cunoscând ca un Dumnezeu păcatele acestui slăbănog, căci pentru păcatele lui se chinuise 38 de ani, a voit să-l aleagă din această mulţime de bolnavi şi să-l vindece.        Bietul slăbănog, buimăcit şi intimidat, căci se vedea în faţa unei persoane atât de impunătoare şi uimitoare, a început să-şi plângă necazul înaintea Domnului, zicând: "Doamne, nu am pe nimeni să mă arunce în scăldătoarea aceasta când se tulbură apa, iar până când merg eu altul se coboară înaintea mea. Iată deci că din atâţia oameni care se aflau în acel loc, nu se găsea nimeni ca să-i ajute acestui slăbănog. Aceasta ne arată că erau foarte împietriţi oamenii şi atunci, egoişti şi fără omenie.        Scăldătoarea aceasta numită Vitezda - ceea ce înseamnă "Casa Milosteniei - se afla în Ierusalim la Poarta oilor, căreia i se zicea aşa pentru că aici erau spălate de măruntaie oile care erau aduse jertfă la templu. Împrejurul lacului Vitezda erau cinci pridvoare sau foişoare, în care se găseau mulţi bolnavi ce aşteptau mişcarea apei, căci un înger se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa, iar cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins.        Dar pentru ce se vindeca numai un singur bolnav după tulburarea apei? Pentru că scăldătoarea de la Poarta Oilor închipuie scăldătoarea cea tainică a Sfântului Botez care este în Biserica noastră Ortodoxă, ştiind că un singur botez este valabil. Pogorârea îngerului în scăldătoare închipuia venirea Harului Sfântului Duh în apa botezului, că nu apa singură spală păcatele, ci Harul dumnezeiesc.        Acest slăbănog de la Poarta Oilor a trebuit să aştepte 38 de ani ca să poată plăti canon pentru păcatele făcute de el, iar acum s-a împlinit vremea ca să se arate Mântuitorul Cel ce a ridicat păcatele lumii ca să-l tămăduiască. Dar pentru ce-i zise Mântuitorul: "Voieşti să te faci sănătos?Nu ştia oare Domnul cât de mult voia el să se facă sănătos? De la alţi bolnavi am văzut cum Domnul cere credinţă, acestuia vedem că îi cere voinţă, dar voinţa pe care o cere este aceea de a se face sănătos şi cu sufletul.        Aceasta o cere şi de la noi Domnul, ca să ne vindecăm sufletul de patimi şi de păcate şi să nu ni se întâmple ceva mai rău, adică să fim osândiţi în chinurile iadului, în vecii vecilor. După ce nenorocitul slăbănog termină de spus necazul lui înaintea Domnului, bunul şi iertătorul Iisus îi zise: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!La porunca lui Iisus, venele trupului slăbănogit au prins puteri şi s-au întărit cu totul, iar el începu să meargă. Toţi s-au mirat văzând cum pleacă sănătos pe picioarele lui acela care era anchilozat, cum a început să-şi strângă salteluţa pe care zăcuse şi păturica lui cea săracă, şi cum a pornit vesel pe picioarele lui acasă.        Mare le-a fost mirarea oamenilor care l-au văzut. Dar nu s-a găsit nici unul să aducă slavă lui Dumnezeu; fiindcă Dumnezeu era Acela cu chip de om şi numai Dumnezeu a putut să facă o astfel de minune. Slăbănogul nu ştia cine este doctorul lui. Dar după puţin timp Domnul Hristos l-a găsit în biserică şi i-a zis: "Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău!     Ziua aceea când a făcut Iisus această minune era într-o sâmbătă. Evreii cei pizmaşi şi plini de invidie, când au văzut pe slăbănogul vindecat şi cu sarcina patului în spate, au strigat la el cu răutate: "Nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul în ziua sâmbetei! Invidia din inima lor i-a orbit cu totul, căci n-au mai văzut nici binele săvârşit, nici pe Dumnezeu care şi-a făcut milă cu acest nenorocit. Aceşti cărturari făţarnici, farisei, ţineau legea de formă, ţineau la literă şi nu puteau să vadă în această minune puterea lui Dumnezeu, pentru că ei ziceau că a fost călcată sâmbăta şi deci acest om nu poate fi de la Dumnezeu.        Iată invidia, zavistia aceasta a diavolului care face pe oameni să vorbească de rău minunile lui Dumnezeu şi pe oamenii lui Dumnezeu. Această fiară otrăvitoare are 7 capete. Din ele aruncă otrava purtătoare de moarte. Cel dintâi cap este mândria, al doilea este iubirea de argint, al treilea lăcomia, al patrulea lenea, al cincilea desfrânarea, al şaselea mânia şi a şaptea este invidia. Din toate aceste capete se varsă otravă aducătoare de moarte pentru suflet. Otrava invidiei este însă mai puternică decât celelalte.        Toate celelalte păcate de moarte sunt săvârşite de om pentru câte un folos, dar invidiosul este chinuit de otrava invidiei, în suflet şi în trup, fără nici un folos, lui părându-i rău de fericirea aproapelui, de binele vecinului, de progresul altuia şi mai ales de darurile pe care le au unii de la Dumnezeu. Invidiosul se bucură numai atunci când aude de nenorocirea aproapelui, atunci când a căzut în păcate, iar dacă mai e şi la închisoare, atunci are o bucurie şi mai mare.        De aceea când vede că-i merge bine şi sporeşte în cele bune, invidiosul caută să-i pună tot felul de piedici, să-l vorbească de rău, să-l clevetească, să-i zică rătăcit, să-l desconsidere în faţa lumii ca nimeni să nu-l mai iubească. E prea mult de vorbit de acest cap al invidiei. Dar să-i lăsăm acum pe cei ce sunt otrăviţi de el şi să-i compătimim, fiindcă o pedeapsă mai mare ca aceasta nici că se poate, distrugându-le sufletele şi trupurile.        Sfânta Evanghelie de astăzi nu ne spune că slăbănogul i-ar fi mulţumit Domnului pentru că l-a tămăduit. Dar ne spune că s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este cel ce l-a făcut sănătos. Poate şi el, ca şi alţii, a fost nerecunoscător, a uitat îndată de binefăcătorul său şi nu L-a urmat ca să-I asculte sfintele învăţături. De aceea Domnul Hristos a ştiut cu cine stă de vorbă şi i-a zis: "Vezi să nu mai păcătuieşti şi celelalte.        Ştia Iisus, ca un Dumnezeu ce era, că acel slăbănog va stărui în păcate ca şi înainte şi va face chiar un păcat mai grozav, puţin mai târziu. Din tradiţie şi dintr-o carte veche a Bisericii se spune că acest slăbănog vindecat de Iisus se numea Isac Lachedem. I se mai zice şi evreul rătăcitor. Când Mântuitorul urca cu Crucea pe dealul Golgotei, hulit şi batjocorit, însetat şi nemâncat, s-a oprit în dreptul casei acestui Isac Lachedem, căci pe acolo ducea drumul spre Golgota. Atunci Isac a ieşit şi el la poartă împreună cu vecinii, iar Domnul văzându-l l-a rugat să-i dea puţină apă. La refuzul acestuia, Iisus l-a rugat să-I dea voie să se odihnească pe banca de la poarta lui; dar acesta îi zise cu asprime: "Nu-ţi dau voie să stai, mergi de aici!        Atunci Domnul Hristos se întoarce către el şi-i zise: "De acum încolo să mergi şi tu mereu, până la a doua Mea venire. Se spune că şi astăzi acest evreu nerecunoscător, care s-a asociat cu ceilalţi hulitori, trăieşte şi umblă neîncetat, străbătând pământul în lung şi-n lat fără să i se întâmple ceva. Merge prin pustietăţi, prin jungle periculoase şi s-a aruncat chiar în vulcanul Vezuviu din Italia, pentru că el vrea să moară, dar nimic nu i se întâmplă pentru că blestemul dumnezeiesc este asupra lui.        Animalele sălbatice vin până lângă el, îl miros, dar sunt cuprinse de o aşa scârbă, că nu se pot atinge de el. Iată că se apropie 2000 de ani şi el merge, merge mereu pe pământ. Acum nu mai vrea să se facă sănătos, ci doreşte să scape de povara vieţii, dar în zadar, căci lucrurile neînsufleţite nu-l primesc, ci totul şi toate îi spun şi-i repetă cuvintele Mântuitorului spuse la poarta casei lui: "Mergi, mergi! Iar el merge până va veni Domnul să judece viii şi morţii.        Blestemul dumnezeiesc a căzut peste el ca şi peste toţi cărturarii şi fariseii, în frunte cu Anna şi Caiafa, căci toţi, împreună cu Pilat, şi-au sfârşit viaţa lor în diferite chinuri, ducându-se în focul iadului. Blestemul dumnezeiesc a căzut peste toţi cei care au cerut răstignirea Domnului, căci au fost împrăştiaţi pe toată faţa pământului, căzând în grea sclavie, chinuiţi în diferite feluri, arşi de sete, de foame, rămaşi fără ţară, şi aceasta, iată, aproape de 2000 de ani.        S-a împlinit tot ceea ce au cerut ei cu gura lor când au zis: "Sângele Lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri. Spunând Domnul slăbănogului să nu mai păcătuiască, s-a gândit la toate oile cele rătăcite ale casei lui Israel, precum şi la noi, şi să nu ni se pară lucru de glumă, căci dacă ne ţinem tot mereu de păcate, blestemul dumnezeiesc apasă asupra noastră, a casei şi a copiilor noştri. De altfel, pentru păcatele grele pe care le facem şi nu le mărturisim la timp, vin peste noi fel de fel de necazuri, greutăţi şi boli, neînţelegeri şi despărţiri între soţi.        Pe toţi cei care nu se lasă de insultele şi hulele aduse lui Dumnezeu, de luarea numelui Său în deşert, de înjurături, drăcuieli şi blesteme, pe toţi aceştia îi urmăreşte blestemul dumnezeiesc ca şi pe toţi răstignitorii Lui. Şi apoi, dacă i-apucă moartea aşa, în tot felul de păcate, se duc şi-n fundul iadului, acolo unde se chinuiesc creştinii care şi-au lepădat credinţa, botezul şi care s-au lepădat de Sfânta Biserică. Acolo merg toţi cei care s-au făcut pricină de sminteală altora, ca fariseii şi cărturarii cei făţarnici.        Acolo se chinuiesc părinţii care nu-şi învaţă copiii rugăciuni, n-au grijă să-i spovedească, să-i împărtăşească, îi lasă să trăiască necununaţi, şi astfel cresc ca nişte buruieni otrăvitoare. De aceea copiii de astăzi otrăvesc sufletele părinţilor lor pe pământ, iar la sfârşitul vieţii vor moşteni cu toţii suferinţele iadului. Vai, grozav trebuie să fie iadul acesta, când mă gândesc la o istorioară vrednică de amintit, tot despre un bolnav care se chinuise şi el vreo 30 de ani.        Suferinţele acestui bolnav erau mari şi totdeauna se ruga lui Dumnezeu, ori să-l facă sănătos, ori să-i ia sufletul. Pe când se ruga el cu încredere şi evlavie îi apare un înger şi-i zice: "Iată, omule, ţi-a auzit Dumnezeu rugăciunea, dar pentru păcatele tale ai mai avea de suferit încă trei ani pe pământ de aici înainte. Dumnezeu mă trimite să te întreb ce preferi, să suferi încă trei ani aici, în lumea aceasta, sau trei ceasuri dincolo, în iad? El spuse că preferă trei ceasuri în iad; îngerul îndată i-a luat sufletul şi l-a dus în iad, lăsându-l în foc. După un ceas se întoarce să vadă ce face sufletul. Acesta când l-a văzut a strigat cu mare glas: "Vai, sfinte îngere, nu credeam să fie nedreptate la Dumnezeu, ai spus că mă laşi numai trei ceasuri şi a trecut atâta amar de ani, că nu credeam să mai vii.        Taci, omule, zise îngerul, n-a trecut decât un ceas şi mai ai de suferit încă două ceasuri. Când a auzit, l-a rugat pe înger să-i ducă sufletul înapoi în timp să se chinuiască nu 30 de ani, ci toată viaţa, şi-i va fi mai uşor decât acele chinuri ale iadului.        Vai, fraţilor, adevărat este şi ştim cu toţii aceasta, că numai o noapte te doare o măsea şi ţi se pare un an, dar să stai în chinurile iadului? Acolo, spun sfinţii părinţi că nu rămâne nici o părticică a sufletului să nu sufere. Aici te doare o măsea, un ochi, o mână, dar în iad sufletul întreg suferă dureri nemaipomenite. Grozav loc este iadul!        Unul dintre ucenici a întrebat pe Domnul să-i spună cât de adânc este iadul. Domnul a răspuns că dacă o piatră de moară va fi în cădere timp de trei ani şi jumătate, abia dacă ajunge la fundul iadului. "Doamne - a zis Sfântul Ioan Teologul - dacă un păcătos se duce în fundul iadului şi n-are pe nimeni să se îngrijească de el pe pământ cu sărindare, pomeni şi parastase, va mai ieşi de acolo? Domnul a răspuns: "O pasăre mare de se va duce o dată pe an la o stâncă de piatră să-şi ascută ciocul de ea, atunci când s-o toci stânca va ieşi un astfel de păcătos de acolo, adică niciodată.        Ştiinţa ne descoperă că dedesubtul pământului este foc, smoală, păcură, apă clocotită. Ştim că acestea ies din fundul pământului şi ne dovedesc existenţa iadului. Diavolul nu are nimic frumos pentru noi, ci numai suferinţă, plângere şi tânguire. El n-are ce să ne dea. Cine face voia lui, acela se face părtaş la chinurile iadului, cu el la un loc, fiindcă dedesubtul pământului este iadul cu suferinţele lui, iar sus în ceruri este locaşul drepţilor şi odihna tuturor făcătorilor de bine.        Aici pe pământ suntem la mijloc între bine şi rău, între fericire şi nenorocire. De aceea vedem o zi bună şi zece rele; aici binele este amestecat cu răul, aici este o parte din rai, dar şi o parte din iad. Trandafirul este frumos, are miros plăcut, dar are şi ţepi usturători. Fructele sunt dulci, frumoase, dar au şi coji care trebuie aruncate. Aici binele este amestecat cu răul, aşa cum e trupul cu sufletul.        Omului i-a rânduit Dumnezeu să treacă prin două vieţi şi să rămână în a treia. Prima viaţă este cea din pântecele maicii noastre, timpul celor nouă luni până la naştere. Deşi nimeni nu ştia ce-l aşteaptă în această viaţă, totuşi toţi ne-am născut plângând, parcă ştiind că ne-am născut în valea plângerii, a suferinţelor, a necazurilor.        După cum din prima viaţă nu putem şti ce ne aşteaptă în a doua, tot aşa din viaţa aceasta a doua, unde ne aflăm acum, este greu să pătrundem cu vederile noastre trupeşti viaţa veşnică unde va rămâne sufletul pentru totdeauna.        Doar prin sfintele învăţături ce se revarsă de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică şi prin credinţă va putea creştinul să se înalţe la acele locuri veşnice. De aceea să credem cu tărie şi să fie ştiut că aşa cum am venit în lumea aceasta cu trup şi suflet prin uşa naşterii, aşa va veni o zi când vom lăsa trupul acesta pământului şi pe uşa morţii vom trece cu sufletul în veşnicie, în viaţa cea de veci fericită sau în chinurile cele fără de sfârşit ale iadului.        Bietul suflet va lua cu el bagajul faptelor bune sau rele şi se va prezenta umilit şi tremurând în faţa Dreptului Judecător. Greu va fi atunci pentru sufletul care nu s-a descărcat de păcate aici, pe pământ, prin spovedanie. Greu va fi atunci de toţi cei care au călcat în picioare toată învăţătura Bisericii, văzând că nu mai au scăpare. Greu va fi atunci celor care au încredinţat averile şi banii copiilor ca să-i salveze şi să le facă cele de trebuinţă după moarte, iar ei nici nu se gândesc, mănâncă, beau, petrec şi au uitat demult de ei; şi aşa îşi va lua plata fiecare, după cum a făcut în viaţă.        Păcatul trebuie să se plătească undeva, trebuie să se ispăşească prin durere tot ceea ce s-a făcut cu plăcere, ori în această viaţă, prin pocăinţă sinceră, spovedanie curată, ori în osânda veşnică, fără de sfârşit. Aici suferinţa se mai poate amâna din partea Domnului la acei care se întorc la Dumnezeu cu credinţă şi-şi recunosc păcatele. Dar cei care nu vor să ştie de Sfânta Biserică şi râd de cei credincioşi, batjocorindu-i, să fie încredinţaţi că dacă îi apucă moartea aşa nu mai au nici o scăpare.        Pentru aceasta Dumnezeu a lăsat suferinţa, ca un bici aspru care pedepseşte pe omul vinovat de aici, ca să nu se piardă pe veci în iad. Sfintele cărţi spun că înainte de sfârşitul lumii vor veni anii durerilor, ani grei de suferinţă, anii bolilor, ai războaielor, ai foametei, anii cutremurelor şi a tot felul de greutăţi. Cine nu va avea ochi să vadă şi nu se va întoarce nici din acestea, pierzarea-l aşteaptă. Noi le socotim rele toate acestea, însă suferinţa este cea mai bună doctorie pentru salvarea sufletului, aşa după cum vindecarea bolilor trupeşti se face cu pastile amare, acre şi tăieturi adânci de bisturiu, îndepărtându-se putregaiul.        Suferinţa trebuie s-o vedem şi s-o găsim de bună şi din alt punct de vedere. Ea este un altar curăţitor, unde se curăţesc sufletele noastre de rugina păcatelor, se înfrumuseţează, se luminează şi astfel se pot apropia mai uşor de Dumnezeu.        Suferinţa este postul sufletului. Omului când îi merge bine, când are de toate şi e sănătos uită de suflet, nu vrea să ştie de Dumnezeu şi se leagă cu toată fiinţa lui de plăcerile lumii acesteia. Dar când trimite Dumnezeu suferinţa, îndată îşi aduce aminte de suflet, începe să se roage şi se duce şi la biserică. Dar nu toţi fac aceasta, ci o parte se duc tot la diavol, tot pe el îl caută, la vrăjitoare, la descântătoare.        Iată ce binecuvântare revarsă Dumnezeu prin suferinţă, dându-i omului mijlocul de a se mântui. Când o mamă simte că viaţa copilului ei e în pericol, îl ia în braţe şi se duce la doctor să fie operat. Copilul se zbate, ţipă şi ar vrea s-o lovească pe mama lui, fiindcă suferă, dar până la urmă e salvat. Tot aşa face Dumnezeu cu noi, vrea să ne scape sufletul, dar să vrem şi noi.        Un pictor francez a zugrăvit odată un prea frumos tablou, intitulat "Valea Plângerii. Tabloul înfăţişează o vale împrejmuită cu stânci în care se află o mulţime de oameni în suferinţă. Toţi au feţele scăldate în lacrimi, asupra tuturor apasă un jug de dureri nemaipomenite. Dar iată că între nenorociţii aceştia este un bărbat îmbrăcat în veşmânt alb cu o cruce pe umeri. Este Iisus. El face semn mulţimii să-L urmeze. Toate privirile sunt îndreptate spre drumul strâmt şi pietros spre care arată Mântuitorul cu mâna, iar mai departe, la capătul drumului, se zăreşte o grădină plină de flori strălucind în soarele de primăvară.        Prin acest tablou pictorul vrea să dea grai adevărului că Iisus este marele mângâietor în suferinţă. Dar prin ce mângâie Mântuitorul pe credincioşii Săi? Prin cele două privelişti pe care le deschide înaintea ochilor: prima reprezintă drumul strâmt şi pietros, suferinţele, Crucea Lui, iar cealaltă reprezintă viaţa veşnică, grădina raiului.        Pe Golgota noi vedem fiinţa cea mai nevinovată şi cea mai sfântă îndurând chinurile cele mai grozave, pe Fiul lui Dumnezeu, batjocorit, răstignit şi ucis. Parcă ne zice: "Priviţi toţi cei ce treceţi pe cale şi vedeţi de este vreo durere ca durerea Mea! În faţa acestei privelişti simţim cum în inimi ni se strecoară un balsam de durere şi mângâiere, şi văzând cât de mare a fost durerea Lui ne potolim în mânia noastră, când vedem cât de mici suntem în răbdare.        Noi suferim, sunt loviţi, înşelaţi, dezamăgiţi, dar toate acestea le merităm, sunt plata păcatelor noastre. Dar Iisus cu ce a greşit? Ce sunt suferinţele noastre în comparaţie cu patimile Lui?        Şi astfel, privind la suferinţele Domnului, sorbim şi noi un strop de mângâiere cerească, o putere tainică ni se strecoară în suflet şi, oricât am fi de împovăraţi de greutatea necazurilor, pilda Răscumpărătorului răstignit ne face să privim, în lacrimi şi nădejde, grădina fericirii raiului care aşteaptă pe cel ce rabdă până la sfârşit.        Aşa zicea Iisus ucenicilor Săi: "Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, vă veţi întrista, însă întristarea voastră se va preface în bucurie mare mai pe urmă. Iată nădejdea cea mare pe care ne-o dă Domnul pentru viaţa cea veşnică. Până atunci avem toţi parte de suferinţă, şi cei buni, şi cei răi; cei buni ca să se curăţească şi mai mult pentru locul cel curat, iar cei răi să se trezească şi să vină la fericire cât mai repede, la pocăinţă, să nu-i mai apuce moartea în păcate.        Sfântul Augustin a asemănat viaţa omenească cu un covor ce are două feţe. Pe una din feţe se văd culorile, desenele şi florile, pe cealaltă parte nu se vede decât un amestec de fire şi noduri încâlcite. Aşa e şi cu viaţa noastră de aici; noi nu-i vedem decât una din feţe, cealaltă parte o vede şi o ştie Dumnezeu. De aceea Tatăl nostru cel din ceruri, care este bun Părinte, ne zice şi nouă, ca şi slăbănogului din Evanghelia de astăzi: "Vreţi voi să vă faceţi sănătoşi? Veniţi la Mine, urmaţi sfaturile Mele şi vedeţi să nu mai păcătuiţi, ca să nu vă fie şi vouă ceva mai rău în veci în iad, în chinurile fără sfârşit.        Rugăciune        Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, scapă-ne pe toţi care ne-am adunat aici de chinurile iadului şi vindecă slăbănogirea sufletului şi a trupului nostru. Ajută-ne cu Harul Tău să nu mai păcătuim, ca să ne mântuim şi noi în vecii vecilor.  Amin.