Găseşti pacea când nu doreşti nimic
altceva decât ceea ce-ţi dă Dumnezeu, când eşti mulţumit permanent cu
ceea ce ai şi nu-ţi doreşti nimic altceva decât pe Dumnezeu. Am întâlnit
un bătrân de 87 de ani, care nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură.
Căsătorit fiind, a murit fecior. La fel şi bătrâna, care, cu cinci ani
de zile fiind mai tânără, când a ajuns la vârsta la care a murit
bătrânul, şi-a dat duhul şi ea. Exact la aceeaşi oră.
Pentru că a trăit la fel. Era blând, cum
zice Domnul: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”.
Dacă se certau doi, trei oameni, ziceau „Hai să mergem la badea Mihai!”.
Pe atunci nu erau atâţia judecători, oamenii nu aveau atâtea înlesniri
ca acum, fel de fel de legi şi oameni ai legii. Şi când ajungeau în faţa
bătrânului căpătau pace şi linişte atât de multă, că se uitau: „Pentru
ce-am mai venit? Ce aveam noi de gând? Nimica!” şi plecau. Îl ştiu
pentru că mi-a fost vecin badea Mihai.
A ştiut cu 20 de ani înainte ceasul morţii.
Oamenii toţi aveau scris în calendar ziua când trebuie să moară: Joia
Luminată, după Paşti. În acea Joi a fost la biserică, s-a împărtăşit.
Şi-a văzut gospodăria pe picioarele lui, s-a dus pe la vecini să-i vadă
şi să-i sfătuiască de bine, după aceea a trimis bătrâna: „Du-te şi
cheamă vecinii, ca să mă iert cu ei”. Şi i-a chemat şi s-au iertat şi a
spus: „Aveţi grijă de babă, că eu plec. Iată, vine!”. S-a dus, a luat
lumânarea cu mâna lui, a aprins-o, a pus-o într-o cană de lut, a făcut
trei mătănii cu fruntea la pământ – avea 87 de ani şi jumătate – şi şi-a
cerut iertare. „Iertaţi-mă şi Dumnezeu să vă ierte. Aveţi grijă de
babă!” S-a urcat singur pe pat, a făcut cruce de trei ori, s-a întors cu
faţa spre perete, s-a întins şi a fost mort. A murit un creştin.
Puţini sunt cei ce-L caută pe Dumnezeu.
Dacă Diogene umbla ziua în amiaza mare cu felinarul aprins să caute un
om şi nu găsea, se poate spune că şi acum e la fel. Nu poţi găsi un om
adevărat, unit cu Dumnezeu, să-L caute pe Creator, cum copilul cel mic
îi caută mereu pe părinţi să-l apere.
Nu vă gândiţi dinainte ce veţi
mânca, ce veţi bea, cu ce vă veţi îmbrăca, că acestea păgânii le caută.
Dacă Îl căutăm pe Dumnezeu avem de toate, suntem îndestulaţi. Să căutăm
ce e duhovniceşte: rugăciunea, postul, milostenia şi spovedania şi
împărtăşirea deasă, pentru a fi permanent curaţi. Aşa cum trupul are
nevoie permanent de hrană ca să poată supravieţui, tot aşa sufletul are
nevoie de hrană duhovnicească. Eu am fost bolnav. Treizeci de ani am
avut meningită cronică. Dumnezeu m-a vindecat. Părintele Iovan Ioan m-a
vindecat, printr-o dezlegare, şi ştiu ce înseamnă puterea lui Dumnezeu. Toate sunt deşertăciune în lumea aceasta, deşertăciunea deşertăciunilor.