Într-o zi un bărbat a văzut o
femeie bătrână care stătea pe marginea drumului, dar chiar și în puțina
lumină a zilei, ce mai rămăsese, putea să-și dea seama că avea nevoie de
ajutor. Astfel, a parcat vechea lui mașină în fața Mercedesului ei și a
ieșit din mașină. Trecuseră câteva ore de când nimeni nu oprea ca să o
ajute. Dar se gândea că poate ea nu va voi să o ajute, căci el arăta ca
un cerșetor. El și-a dat seama că era înfricoșată, de vreme ce stătea
acolo afară în frig.
A înțeles perfect cum se simțea femeia. „Sunt aici ca să te ajut, i-a spus el. De ce nu stai în mașină să aștepți, căci afară este frig? Mă numesc Kostas al lui Ioan”. Singura
problemă pe care o avea femeia, era o pană de cauciuc, dar fiindcă ea
era în vârstă, aceasta era o mare problemă pentru ea. Kostas s-a băgat
sub mașină și a pus crickul, rănindu-și coatele. Roata a schimbat-o
repede, dar se murdărise și se rănise.
În timp ce el strângea prezoanele, femeia a deschis fereastra și a început să-i vorbească. I-a spus că era din satul Sfântul Ștefan
și că trecea prin zonă. Acum însă nu știa cum să-i mulțumească pentru
ajutorul ce îi dăduse. Kostas doar i-a zâmbit, în timp ce închidea
portbagajul. „Dați-mi ce vreți dumneavoastră”. Femeia se gândea la ce i
s-ar fi putut întâmpla, dacă nu ar fi ajutat-o el. Kostas s-a gândit din
nou dacă trebuia să-i ceară să-l plătească. Era un ajutor dat cuiva
aflat în nevoie. Și-a amintit cât de mult îl ajutaseră alții în trecut.
De aceea acum i se părea ciudat să facă altfel. De aceea i-a spus că,
dacă voia să-l răsplătească, data viitoare când și ea avea să vadă pe
cineva aflat în nevoie, să-i ofere ajutorul de care acela avea nevoie. „Să vă amintiți de mine!” i-a spus el.
A așteptat până a pornit motorul și a
plecat. Era o zi înnorată și friguroasă, dar el se simțea foarte bine,
în timp ce conducea spre casă.
Câțiva kilometri mai departe, femeia a
văzut un mic restaurant. A oprit ca să ia o gustare, dar și ca să-și
dezmorțească picioarele. Era un popas foarte primitor. Afară erau două
pompe de benzină. Toată priveliștea era diferită. Chelnerița s-a
apropiat de ea cu un prosop curat, ca să-i șteargă părul ud. Avea un
zâmbet foarte dulce, în ciuda oboselii de peste zi. Femeia a depistat că
acea chelneriță era însărcinată în luna a opta, dar nu trebuia să se
vadă greutățile prin care trecea. Bătrâna se întreba cum de un om care
are atât de puține, dă atât de mult la un necunoscut. Atunci și-a adus
aminte de Kostas.
De îndată ce și-a terminat masa, a
plătit cu 100 de euro. Chelnerița a mers să aducă restul, dar bătrâna
deja ieșise pe ușă. Se depărtase destul de mult. Atunci a văzut scris pe
un șervețel: „Nu-mi datorezi nimic. M-am aflat și eu în această
situație. Cineva, cândva, m-a ajutat în felul în care te ajut eu acum.
Dacă într-adevăr vrei să-mi înapoiezi restul, iată ce trebuie să faci:
să nu îngădui acestui lanț al dragostei să se întrerupă”. Sub acel șervețel a găsit încă 500 de euro… Lacrimile curgeau liniștit pe obrajii ei.
Mai erau și alte mese, ce trebuiau
curățate, clienți ce trebuiau serviți, dar până la sfârșitul zilei le-a
făcut pe toate satisfăcător. Seara, când a mers să se odihească, se
gândea la banii ce îi primise de la acea bătrână, dar și la cuvintele ce
i le scrisese. Cum de știa bătrâna că ea și soțul ei aveau atât de mare
nevoie de bani? Cu pruncul care avea să vină pe lume luna următoare,
lucrurile nu erau atât de ușoare… Știa cât de problematizat era soțul
ei. Atunci s-a plecat la urechea soțului care dormea și i-a șoptit:
„Toate vor merge bine…Kostas…al lui Ioan…”.
O veche zicală spune: „Tot ce faci, primești înapoi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu