sâmbătă, 23 aprilie 2016




Necaz sau bucurie?



Trăia odată într-un sat, împreună cu fiul său, un bătrân foarte sărac, dar cu frică de Dumnezeu. Şi la bucurie, şi la necaz, totdeauna spunea: "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie". Nici la necaz nu se întrista, nici la bucurie nu juca, ci pe toate le considera fireşti şi le primea ca din mâna lui Dumnezeu. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât domnitorul ţării voia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: "Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?"
Dar, într-una din zile, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au zis: "Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lui vodă. Vezi dacă nu ai ascultat! E clar că oamenii lui ţi l-au l-a furat! Ce mare ghinion!"
"Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie", zise bătrânul.
Toţi au râs de el. După două săptămâni însă calul s-a întors acasă. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai. Acesta, după ce scăpase din grajd, a întâlnit pe câmp o turmă de cai sălbatici, iar când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
"Ce bucurie pe capul tău!" strigară sătenii.
Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.
"Ce ghinion!" îi ziseră prietenii bătrânului. "Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!"
"Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie", le răspunse bătrânul.
După câteva zile de la accidentul băiatului, soldaţii lui vodă trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.
"Ce bucurie pe capul tău!" strigară vecinii. "Toţi copiii noştri au fost duşi la război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi."
Bătrânul le răspunse: "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie".
Şi aşa şi-a petrecut bătrânul toată viaţa, liniştit în ispite, smerit în reuşite şi netulburat de gura lumii.

duminică, 17 aprilie 2016

Povestea ţânţarului

Povestea ţânţarului


Știți și voi, că fiecărei vietăți de pe această lume Bunul Dumnezeu i-a dat rostul cu multă înțelepciune. Așa se face că atunci când Dumnezeu a chemat la EL toate făpturile, ca să-i rânduiască fiecăreia hrana, după felul său, nu știu cum s-a făcut că țânțarul a întârziat.
La sfârșit, vede Bunul Creator că apare și țânțarul așteptând cuminte hotărârea Celui Atotputernic. Se gândește DUMNEZEU ce să-i rânduiască țânțarului drept hrană, fiindcă le cam împărțise pe toate, și îi spune: Ție îți dau darul acesta: să te hrănești prin ierburi și buruieni,căutân du-le sucul și seva.
Deși cam nemulțumit, țânț arul i-a respectat întocmai voia lui Dumnezeu. Dar, țânțăroaica nu-i dădea pace nici o clipă. Mereu îl bătea la cap, nemulțumită nevoie mare și reproșându-i întruna: Nu vezi, bărbate, în ce hal ai ajuns, că ești slab și amărât ca vai de tine? Du-te și cere-i lui Dumnezeu altceva că asta nu-i viață de noi!
Și azi așa, mâine așa, ajunsese țânțăroaica să-i scoată sufletul țânțarului cu nemulțumirea ei. Într-o zi, n-a mai putut răbda țânțarul și i-a spus: – Dacă nu-ți place ce mâncăm și mai ești și așa încrezută, du-te singură și nu-mi mai bate capul! Atât i-a trebuit nevestei, care nechibzuită și cu gura mare, s-a dus val-vârtej la Dumnezeu cerându-i să-i schimbe mâncarea rânduită.
După ce a ascultat-o cu răbdare, Dumnezeu i-a spus:
– De azi înainte te vei hrăni cu sânge de om sau de vită, iar de nu vei găsi, să mori de foame. Iar de te vor prinde, omul te va pocni cu palma, sau vita cu coada și-ți vei găsi sfârșitul. Bărbatul tău, însă are voie să mănânce din toate felurile de iarbă și verdeață.
Și uite-așa a rămas și până în ziua de azi, că țânțarul niciodată nu-l înțeapă pe om, dar țânțăroaica l-ar face ciur, dacă ar putea, să-i sugă tot sângele și nu se oprește până când nu-i pocnește omul o palmă zdravănă, de o face una cu peretele.
Dar, vezi cum e lumea asta, că bietul țânțar, fără vină, trage și el ponoasele de pe urma nevestei, că omul de teama țânțăroacei care înțeapă, nu stă să aleagă și pocnește orice țânțar îi iese în cale, fără a ști dacă e țânțar sau țânțăroaică.
-De….! Ce să-i faci, dacă nu s-au mulțumit cu ce le rânduise Domnul?!

Din Legende creştine pe înţelesul celor mici / Leon Magdan. – Bucureşti: Editura Mateiaş, 2006

miercuri, 6 aprilie 2016

O minune recentă a icoanei Maicii Domnului sângerânde din Log

O minune recentă a icoanei Maicii Domnului sângerânde din Log


Portalul grecesc Romfea relatează despre o minune recentă care a avut loc prin intermediul icoanei Maicii Domnului Kazanskaia din loc. Log, regiunea Volgograd.
Icoana Maicii Domnului Kazanskaia din Log a început să sângereze în anul 2003. De atunci au venit să se închine în această biserică mii de pelerini, cu speranța de a fi vindecați, și de multe ori cererile li s-a îndeplinit, dar ultimul caz este deosebit.
O femeie, pe nume Natalia, în vârstă de 46 de ani, din Volgograd, a fost externată din spital pentru a muri. Ea avea cancer la stomac în fază terminală. După intervenția înfăptuită, boala doar a avansat, iar Natalia era chinuită de dureri puternice. Deoarece medicii nu o mai puteau ajuta cu nimic, au externat-o acasă pentru a muri.
Într-o zi, fiica ei a intrat într-o biserică să se roage, pentru ca Dumnezeu să-i ușureze suferința mamei sale. La biserică au sfătuit-o să meragă la icoanei Maicii Domnului din Log. Și fiica lui Natalia a plecat la biserica din această localitate. Iar mamei sale i-a adus o mică iconiță de hârtie.
Natalia a pus această icionță lângă locul cusăturilor. Dar deoarece bandajele erau îmbibate de verde de briliant, în curând și această mică iconiță s-a colorat în totalitate în verde, astfel încât nici chipul Maicii Domnului nu mai putea fi deslușit.
„Mi se părea că am făcut un păcat groaznic, murdărind iconița. Am încercat să curăț macar un mic colțișor, dar deja era imposibil, – a povestit Natalia. – Doar am deteriorat imaginea. Noaptea am pus-o pe masa de lângă patul său. În dimineața următoare am fost șocată, de pe această iconiță mă privea din nou chipul Maicii Domnului… La început am crezut că cineva a schimbat icoana, dar colțișorul pe care am încercat să-l spăl, a rămas puțin deteriorat, astfel am înțeles că s-a întâmplat o minune. Am crezut că este un semn bun și că mă voi vindeca. Iar după câteva zile, ginerele a adus un ziar vechi, în care se relata despre un izvor tămăduitor. Sunt sigură că Maica Domnului mi-a arătat calea către vindecare”.
Două luni femeia bolnavă a petrecut lângă acest izvor. În acest timp a avut multe de depășit, dar o scânteie de speranță îi dădea putere să continuie lupta. Apoi a început vindecarea treptată. Atunci când șase luni mai târziu, Natalia a fost examinată la clinica, medicii nu au crezut că acest lucru este posibil. Dar toate cercetările și investigațiile înfăptuite confirmă că s-a întâmplau un adevărat miracol.
sursa pravoslavie.ru
traducere și adaptare Lozan Natalia

Stăpâna noastră! (O minune a Maicii Domnului)

Stăpâna noastră! (O minune a Maicii Domnului)


În părțile Lombardiei trăiau doi soți foarte credincioși care aveau multă evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinși de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind mulți bani pentru ca ea sa devină cât mai frumoasă și mai măreață.
De fiecare dată când treceau prin fața icoanei, se închinau cu respect și rosteau cântarea îngeresca: “Bucură-te, Ceea ce ești plină de har, Marie…” Pentru acest obicei bun la lor, Maica Domnului le-a trimis toate bunătățile cerești și pământești. Viața lor era plină de fapte bune, trăind în pace cu toată lumea. Din acestă pricină oamenii i-au numit “ pașnicii”. Acești creștini binecuvântați aveau un copil de trei ani care, văzând pe tatăl și pe mama lui că de fiecare dată se opreau înaintea icoanei Maicii Domnului și se închinau cu evlavie, a încept să facă și el la fel.
Încet-încet a învățat și cântarea îngerescă, pentru că o auzea în fiecare zi de la părinții lui. Copilul însă nu se ruga din evlavie, ci dintr-o obișnuință bună, deoarece credea că Maica Domnului, așa cum era zugrăvită stând pe tron, era Stăpâna casei. Într-o zi , în timp ce se juca cu alți copii pe malul râului, din lucrarea diavolului a căzut în adâncul apei. Copiii au vestit-o pe mama copilului care, împreună cu vecinii, au alergat la râu. Doi bărbați au sărit în apă, dar în ciuda nenumăratelor lor încercări, nu l-au putut afla pe copil. Atunci mama copilului a alergat ca o nebună în josul râului nădăjduind că îl va găsi acolo. Deodată îl vede pe copil în mijlocul râului stând pe apă ca pe un scaun. Văzându-l, mama lui a strigat cu nespusă bucurie :
– Copilul meu, ce faci acolo ? Ești bine ? – Sunt bine, mamă ! Stăpâna mă ține și de aceea nu mă tem ! Din pricina bucuriei mama copilului nu a înâeles despre care Stăpână îi spunea el. Doi bărbați au înotat până la mijlocul râului și au luat copilul, pe care l-au dat înapoi mamei lui. Ajungând acasă și întrebându-l cum s-a izbăvit de înec, copilul a răspuns: – Când am căzut în apă, Stăpâna casei noastre (și copilul a artătat cu degetul spre icoana Maicii Domnului) m-a scos din apă și m-a ținut până au venit vecinii și m-au luat. Atunci toți cei care se adunaseră să audă cele povestite de copil s-au închinat Maicii Domnului și s-au minunat de iubirea de oameni și de milostivirea ei.
Toată noaptea au cântat tropare și cântări de laudă în cinstea Maicii Domnului. Desigur cântarea cea mai iubită de toți a fost : “ Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…”