PREDICA LA PRAZNICUL INTAMPINARII DOMNULUI Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace, ca au vazut ochii mei mantuirea Ta (Luca II, 29-30) Frati crestini, Praznicul Intampinarii Domnului ne da prilejul sa aflam mai multe lucruri folositoare pentru mantuirea noastra. In primul rand vedem ca Sfanta Fecioara Maria implinea toate obiceiurile legii vechi si cauta sa faca intocmai dupa invatatura legii vechi si a Bisericii Vechiului Testament, asa cum era scris si poruncit de Dumnezeu, ca orice femeie care va naste prunc, dupa 40 de zile de la nasterea lui sa fie adus la biserica pentru ca preotul sa-l inchine lui Dumnezeu; aceasta deoarece primul copil care se nastea era sfant si fagaduit lui Dumnezeu. De aceea Sfanta Fecioara Maria a luat pe pruncul ei Iisus in brate si a venit la biserica cea mare din Ierusalim, dupa 40 de zile de la nasterea lui. O data cu aducerea pruncului in biserica, era obiceiul sa fie adus in dar preotului doua turturele sau doi porumbei. Aceasta porunca a legii a implinit-o si Prea Curata Fecioara Maria, Maica lui Hristos, impreuna cu Iosif, logodnicul sau. Acolo in Ierusalim, spune Sfanta Evanghelie de astazi, era un om pe care-l chema Simeon. Acestuia ii fagaduise Duhul Sfant sa nu moara pana cand nu va vedea pe Domnul Hristos cu trup pe pamant. Dar pentru ce a fost el canonisit ca sa traiasca 360 de ani pana va vedea pe Domnul Hristos? Ascultati cum s-a intamplat cu el. In timpul imparatului Ptolomeu, care a trait cu 283 de ani inaintea nasterii lui Hristos, s-a facut traducerea Sfintei Scripturi din limba evreiasca in cea elineasca. Traducerea a fost facuta de 70 de carturari mari. Intre acesti 70 de barbati care au talcuit Sfanta Scriptura, se afla si dreptul si batranul Simeon, care avea atunci 77 de ani. Fiecare din acesti batrani trebuia sa talcuiasca cate ceva din Scriptura, nu numai unul toata. Batranului Simeon i-a cazut sa traduca pe Sfantul Prooroc Isaia. Si a ajuns el cu traducerea pana la cap. VII, 14, unde se spune asa: "Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel". Acesta talcuit inseamna "Dumnezeu este cu noi". Si batranul Simeon, macar ca era sfant si carturar mare, cand a ajuns la locul acesta din Scriptura, citind aceste cuvinte, s-a indoit in inima lui si a zis: "Cum o fecioara sa nasca, ca fecioara nu poate sa nasca, fara numai o femeie care a trait cu barbat?!" Si a gandit el ca este o greseala in locul acela. Atunci a sters si a scris ca o tanara, in ascuns de barbatul sau, a trait cu altul si alte cuvinte de felul acesta care nu erau altceva decat o mare hula si un neadevar. Acestea erau in mintea lui, a lui Simeon, dar nu si in a lui Dumnezeu. Dupa ce a scris asa, s-a dus sa se odihneasca. Cand a venit dimineata, a gasit scris din nou si mai frumos: "Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu " si celelalte. El s-a mirat si nu stia cine a scris. Atunci iarasi a sters si sta atent sa vada cine sterge si scrie acele cuvinte. Si n-a putut pricepe pana cand a treia oara i se arata Arhanghelul Gavriil, il apuca de maini si-i zise: "Pentru ce te indoiesti, Simeoane, si ti se pare lucru cu neputinta la Dumnezeu? Adica Dumnezeu, care a facut femeia din barbat, nu poate sa scoata barbat din fecioara? Nu poate, fara barbat si fara sa strice pecetile fecioriei ei, sa nasca fiu din fecioara?" "Iata, pentru ca n-ai crezut Cuvantul Domnului care se va implini la vremea lui, vei trai pana cand vei vedea cu ochii tai pe Emanuel Hristos si pe Fecioara. Nu vei muri pana cand nu-L vei pipai cu mainile tale". Si s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dansul, iar Simeon avea atunci cand i s-au intamplat toate acestea 77 de ani. Cand a ajuns la varsta de 360 de ani, era o spaima in Ierusalim pentru el, ca atatea randuri de oameni murisera si omul acesta nu mai murea, pentru ca era legat de Dumnezeu sa nu moara. Toti ii spuneau in templu si in Ierusalim "Simeon cel fara de moarte". Chiar carturarii si arhiereii credeau ca nu va mai muri si-l intrebau: "Pana cand ai sa mai traiesti, Simeoane?" Iar el le raspundea: "Pana cand va voi Domnul!" Nu le spunea insa nimic ca este legat sa nu moara, tinea ascunsa aceasta taina. In ziua cand a venit Fecioara Maria cu pruncul Iisus in biserica si cu batranul Iosif, a fost instiintat de Duhul Sfant si Simeon sa mearga la biserica. Batran si garbovit de spate, cu vederile slabite, a ajuns si el la biserica Domnului. Aici erau o multime de femei cu copii lor in brate, care asteptau la rand sa li se faca rugaciunea de curatire si de primire a pruncilor inaintea Domnului. Dar deodata o raza de lumina straluceste de la pruncul Iisus pe care-L tinea Sfanta Fecioara Maria in brate. Stralucirea Domnului in bratele Maicii Lui, raza de lumina l-au atras pe batranul Simeon si a pornit dupa acea raza spre prunc pe care luandu-L in brate cu lacrimi a zis: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa Cuvantul Tau in pace, ca au vazut ochii mei mantuirea Ta". Apoi batranul Simeon i-a binecuvantat pe dansii si a zis catre Maica Domnului Hristos: "Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri: Acesta pe care-L tin in brate este Cuvantul lui Dumnezeu si multi vor cadea ca nu vor asculta Cuvantul, marturia LUI. Iar popoarele cele pagane se vor scula din pacatele lor, din intunericul idolilor si se vor lumina si curati cu Botezul Fiului Tau, Fecioara, inaltandu-se la imparatia cerurilor. Evreii se vor lepada de lumina Lui, ii vor zice samarinean, ii vor zice indracit, il vor face om pacatos si hulitor, il vor rastigni si-L vor omori, Fecioara. Multi se vor sminti si nu vor crede in Fiul tau, chiar din ucenicii Lui il vor parasi. Multi evrei il vor huli in toate veacurile. Pana la sfarsitul lumii va fi semn de impotrivire, caci multi nu vor crede si vor huli Crucea Fiului tau care este semnul ce va scoate sufletele din legaturile iadului. O, Fecioara Preacurata, sabie de amandoua partile ascutita va trece prin inima ta, cand vei vedea pe Hristos Fiul tau rastignit pe lemnul Crucii, cand il vei vedea gol, strapuns la maini si picioare si mort: atunci mare jale va cuprinde sufletul tau si ca o sabie ascutita vor trece prin inima ta toate aceste necazuri". Atunci raspunse si Preacurata Fecioara catre Simeon batranul: "Cum zici tu, batrane Simeoane, ca voi avea atatea suferinte? Caci eu cu bucurie L-am zamislit, cu bucurie L-am nascut, cu bucurie L-am hranit si cum voi avea eu asa grea suparare pentru aceasta bucurie mare a toata lumea?" Iar Simeon a grait iarasi catre dansa: "Destul iti este tie ca te chemi Maica a acestui Fiu, destul iti este ca te vei chema Imparateasa cerului si a pamantului si Maica lui Dumnezeu. Cand se vor implini aceste cuvinte pe care ti le-am spus eu, iti vei aduce aminte de mine si vei plange mult cu lacrimi, Fecioara, Sfanta Maica si Fecioara. Atunci se vor descoperi gandurile din inimile multor oameni, atunci se vor arata cei care vor tine si vor iubi pe Fiul tau, atunci se vor cunoaste cei care il vor uri pe El si pana la sfarsitul lumii se vor cunoaste cei care pentru dragostea Lui vor primi chinuri si pedepse, foame si sete, precum si cei ce se vor lepada de dansul". Dupa aceste cuvinte, batranul Simeon, impovarat de cei 360 de ani, repeta iarasi rugaciunea de la inceput: "Acum slobozeste pe robul Tau Stapane, dupa Cuvantul Tau in pace adica da-mi, Doamne, drumul sa ma duc in liniste in cealalta lume, caci Tu ai venit sa mantuiesti lumea caci vazura ochii mei mantuirea Ta". Acestea zicand, batranul Simeon a cazut si s-a risipit acolo in Biserica, iar osemintele lui au fost ingropate langa zidul bisericii din Ierusalim. Sfintele Carti ne spun ca, in vremea rastignirii Domnului Hristos, printre ceilalti morti care au inviat, a fost si acest batran Simeon, pe care l-au vazut multi din cetatea Ierusalimului, l-au sarutat si au vorbit cu el, s-au intalnit cu el pe strazile Ierusalimului, in acele zile triste. Acolo in biserica aceea din Ierusalim, in care a fost adus Domnul Hristos, scrie Luca evanghelistul in Evanghelia de astazi, era si o femeie ce se chema Ana, fata lui Fanuel din neamul lui Aser. Aceasta imbatranise in zile multe; caci petrecuse numai 7 ani cu barbatul sau, iar in vaduvie 84 de ani si nu lipsea din biserica niciodata. Postea si se ruga, slujind lui Dumnezeu ziua si noaptea. Aceasta femeie se afla acolo cand a luat Simeon pe Domnul Hristos in brate si a zis acele minunate cuvinte pe care le-au auzit toti cei ce asteptau sa auda ceva de mantuirea sufletului. Atunci a inceput si aceasta batrana sa spuna oamenilor cuvinte de lauda pentru Domnul Hristos, proorocind astfel: "Vedeti voi, oamenilor cati va aflati aici astazi, vedeti voi acest Prunc mititel, acesta a facut cerul si pamantul, acest Copil mic a facut toata lumea, acest Prunc mic a facut soarele, luna si stelele, acesta a facut ingerii si stihiile, acesta a zis si s-a facut apa pe care noi o bem si curge deasupra pamantului. Acesta a zis si s-au facut copacii, fiarele pamantului, pestii in mare, pasarile in vazduh, acestuia deci sa ne inchinam si noi. Pe acesta deci si noi sa-L preamarim ca pe un Dumnezeu adevarat ce este". Aceste cuvinte a grait Ana proorocita despre Domnul Hristos, in acele momente. Daca au facut si au implinit toate cum invata legea lui Moise, Sfanta Fecioara Maria cu Iosif s-au intors in Galileea, in cetatea Nazareth, iar Pruncul, adica Domnul Hristos, crestea si se intarea cu Duhul Sfant si se umplea de intelepciune, iar Darul lui Dumnezeu era peste Dansul. Acum sa scoatem si alte invataturi spre folosul sufletului nostru, din cinstita praznuire a zilei de astazi. Intai si intai, sa fim multumitori lui Dumnezeu pentru toate cate ne-a dat noua. Caci El, ca un Dumnezeu adevarat caruia i se inchina toate cate sunt in cer si pe pamant si dedesubtul pamantului, acum si-a plecat capul sa fie binecuvantat de mana preotului. Iata ce dar mare este preotia pe pamant. Acela caruia imparatii de la Persida i-au adus daruri la nasterea Lui ca unui imparat, acum aduce si El cu Maica Sa daruri preotului, doi porumbei. Spaimanteaza-te, omule, spaimanteaza-te si tu, suflete al meu, ca Dumnezeu pentru tine a saracit ca sa te imbogateasca si sa te mantuiasca. Pentru tine, suflete, a umblat smerit, bland, descult si sarac, ca sa te caute si sa te inalte la slava cea cereasca. Oare cu ce dragoste-i multumesti tu? Esti tu gata sa-I multumesti pentru tot binele pe care ti l-a dat? Ascultati acum ce inchipuiau cei doi pui de porumbel care au fost adusi ca dar preotului. Aceasta insemna cele doua firi ale lui Hristos; firea cea dumnezeiasca si cea omeneasca. Caci Domnul Hristos a fost om deplin si Dumnezeu deplin. Deci firea cea omeneasca, adica Trupul Sau, s-a rastignit, a suferit ca oricare trup pamantesc si a murit. Dar dumnezeirea a ramas sloboda de toate acestea, fara chinuri si fara dureri. De aceea preotul pe unul din acesti porumbei il injunghia, iar pe celalalt il slobozea de se ducea unde voia. Aceasta era partea dumnezeiasca sloboda, iar partea cea trupeasca, omeneasca, era injunghiata, adusa ca jertfa. O alta invatatura care era in legea veche si pe care o avem si noi, crestinii, este ca femeia dupa ce naste, pana la 40 de zile, sa nu se apropie de barbatul ei si sa nu intre in biserica, fiindca cele ce indraznesc sa calce aceste oranduieli fac mari pacate; deoarece copiii care se zamislesc din aceste femei se nasc orbi, miopi, rahitici, cu picioarele moi, cu nervi slabiti, cu sange stricat, cu bube si buboaie inveninate; iar in viata aceasta acei copii nu au nici o fericire. Sa-si aduca aminte fiecare femeie si barbatii chiar sa nu se lase ispititi de satana de a calca aceste oranduieli, fiindca ii va urmari blestemul dumnezeiesc si vor avea pagube de tot felul in viata aceasta, iar dincolo, chinurile vesnice. De aceea este bine ca in timpul acesta, precum si in timpul perioadei lunare a femeii, in duminici si sarbatori, barbatul sa aiba pat separat, precum si in posturi si sarbatori cand vor sa se impartaseasca. Aceasta masura de curatenie este pentru toti si vai de cei ce nu o respecta, fiindca vor plati cu varf si indesat chiar in viata aceasta, cheltuind cu copiii pe la doctori si umbland cu ei in brate din spital in spital ca sa-si vada neinfranarea si sa-si aduca aminte de pacatele lor. Iata ce mare invatatura ati putut afla astazi din Sfanta Evanghelie, din viata acestor sfinti mari. O alta invatatura foarte importanta luam de la batranul Simeon. Acest batran, desi era bland si sfant cu viata, totusi a cazut intr-o mare indoiala si necredinta; caci n-a crezut cuvintele Scripturii, Sfintei Carti, ca Fecioara va naste si iarasi va ramane fecioara. In pacatul acesta sunt cazuti toti sectantii, pentru ca au venit cu hule impotriva Sfintei Fecioare Maria, caci ei zic ca Fecioara a mai avut copii si ne compatimesc pe noi zicand ca ne rugam la o femeie care a murit ca orice femeie de rand. Vai lor, aceste hule grozave aduse Maicii Domnului, hule impotriva Duhului Sfant ii vor desparti pe vecii-vecilor de Fiul lui Dumnezeu si al Fecioarei Maria si nu se vor mantui fiindca pacatul acesta, sa stiti, nu se iarta, adica hula impotriva Duhului Sfant. De aceea, ei nu pot sa se intoarca la Dumnezeu fiindca sunt lepadati de Duhul Sfant, spre pierzarea lor. Cati nu incearca sa le spuna: "Vai, va rataciti, va duceti in iad", le arati bine din Biblie si ei o tin tot asa; nu sunt chemati, sunt lepadati, sunt lepadati pentru ca au hulit. Sa fim atenti si noi si nimeni sa nu se insele si sa nu plece urechea la ratacitii care hulesc pe Maica Domnului. Ce trebuie sa mai stim este ca batranul Simeon, de cand i-a spus Ingerul ca nu va muri pana cand nu va vedea cu ochii Fecioara si pruncul, era nelipsit de la biserica; acolo il astepta ca sa vina, in biserica lui Dumnezeu, nu in alta parte cum cred sectantii, ci in casa lui Dumnezeu, in biserica, acolo l-a astepta batranul atat vreme. El venea cu nadejdea ca intr-o buna zi se va arata aici, in biserica sfinteniei. Si iata ca dupa atata asteptare a aparut lumina mantuirii, a aparut Mantuitorul, Emanuel cel proorocit si Fecioara cea aleasa si sfanta care-L aduse la biserica. Aici a fost locul de intalnire a lui Simeon cu Dumnezeu Iisus Hristos si cu Maica lui Dumnezeu, Fecioara Maria. Aici in biserica se intalneste omul cu Dumnezeu. De aceea biserica se numeste casa lui Dumnezeu, iar Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca cine nu are Biserica de mama nu are pe Dumnezeu de tata. Ne dam noi seama ce inseamna ca Biserica sa ne fie mama? Cum suge pruncul la pieptul mamei sale ca sa se hraneasca si sa creasca, asa trebuie sa suga crestinul Harul ceresc, credinta, invatatura, Cuvantul lui Dumnezeu, ca sa se hraneasca si sa creasca si sa aiba si pe Dumnezeu de tata. Tocmai aceasta n-o fac sectantii; i-a despartit necuratul de mama, de cea mai scumpa fiinta mama. Iata cat de mult gresesc cei ce s-au lepadat de Sfanta Biserica; chiar si din crestinii nostri multi zic: de ce sa ma duc la biserica? Ce atata biserica mereu? Iata cei ce s-au lepadat de preotie si de toate sfintele taine cat de mult gresesc ca nu vin aici sa suga la pieptul mamei Sfintele Taine, Trupul si Sangele Domnului, sfinteniile care sunt in biserica, in casa lui Dumnezeu. Sfantul Simeon, daca a venit la biserica, s-a invrednicit a primi in brate pe Dumnezeu, pe Acela care a facut cerul si pamantul, pe Cel ce a zidit pe om cu mana, pe Cel ce a facut ingerii si toate cate se vad si nu se vad. Si noi avem fericirea aceasta mare sa-L purtam pe Domnul Hristos in inimile noastre, si noi suntem purtatori de Dumnezeu atunci cand ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, si asa face intotdeauna crestinul adevarat. Sfantul Ignatie Teoforul a fost intrebat de imparatul Traian de ce se numeste el "teofor" purtator de Dumnezeu. Si i-a raspuns Sfantul Ignatie: "Ma numesc teofor pentru ca port pe Dumnezeu in mine, asa dupa cum toti crestinii care s-au botezat si nu s-au lepadat si sunt impartasiti cu Trupul si Sangele lui Hristos poarta pe Dumnezeu in ei, in sufletul si trupul lor". Iata ce taina mare avem noi crestinii, cum ne indumnezeim trupul si sufletul nostru. Dar suntem pe pamant, nu pricepem, nu intelegem, nu simtim, nu ne dam seama ce mare har se revarsa peste noi. De aceea sa fim si noi demni de a purta cu dragoste, cu cinste si cu credinta pe Dumnezeu in inimile noastre, ca si batranul Simeon. Sa nu ne indoim niciodata de adevarurile scrise in Sfanta Scriptura, asa cum s-a indoit Simeon si cum s-au indoit si altii; acestea sa ne slujeasca noua de pilda, de invatatura, de aceea a fost asa si niciodata sa nu fim indoielnici, caci spune Sfantul Apostol Iacov: " ca barbatul indoielnic este nestatornic in toate caile sale". Omul indoielnic zice: oare exista sau nu exista Dumnezeu? Oare exista iad sau nu? Un astfel de om este ca un orb, pe care-l poarta satana cum vrea, caci el nu crede cu fermitate, cu tarie in existenta lui Dumnezeu si a lucrurilor nevazute. De aceea satana il duce unde vrea, caci de la necredinta pleaca tot raul in lume. Omul care nu se teme de Dumnezeu e in stare sa faca orice pacat; si vai, ce pacate mari si grele se fac astazi pe pamant, pacate grozave! Auziti, mama sa-si omoare copilul cu ciocanul ca sa fie barbatul de al doilea cu ea si sa traiasca cu ea, sa nu plece barbatul pe care l-a gasit. L-a omorat inainte de a merge la scoala si l-a ingropat in gradina si nu s-a stiut mult timp, ca asa ii spusese barbatul: nu te tin, nu stau cu tine daca nu-i faci ce i-oi face copilului. Daca l-a omorat si l-a ingropat in gradina, au trecut ani si nu s-a stiut pana la vremea cand trebuia sa-l ia in armata, iar atunci s-a descoperit, caci a venit ordinul de chemare sa intre in armata. Si au cercetat indeaproape lucrurile, i-au luat la cercetare si au trebuit sa spuna tot. Au aratat cum au facut de l-au omorat, cum i-au dat cu ciocanul in cap, cum s-a chinuit, si l-au intrebat si pe el: dar tu ai dat in el? Am dat si eu cateva picioare. Vai, ce rautate pe pamant si cate sunt pe care noi nu le stim, doar Dumnezeu le stie. De cine sa se teama daca nu au pe Dumnezeu? Daca nu se teme omul de Dumnezeu, toate relele le poate face. De aceea vedem atatea rele pentru ca oamenii nu-l mai au pe Dumnezeu. Iata de ce sunt atatea crime, atatea rautati si dusmanii, atata inselatorie si minciuna, atata mandrie si rautate, invidie si lacomie. Caci unde nu este frica lui Dumnezeu, oamenii se indobitocesc; dar ce sa zic? Care dobitoace, care fiare salbatice fac asemenea pacate, asemenea rele, sa-si omoare puii? Din contra, te rupe daca te duci sa iei unul din puii ei. Iata ca omul a intrecut orice fiara cu rautatea si ajunge ca demonii, si va trai pe pamant ca in iad daca nu se intoarce la Dumnezeu. Sa punem la suflet cele ce am auzit si sa scriem pe tablita inimii noastre aceste sfinte invataturi pe care le-am ascultat astazi la praznicul Intampinarii Domnului nostru Iisus Hristos. Rugaciune Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu si al Fecioarei Maria, invredniceste-ne si pe noi ca sa te primim, prin Sfanta Taina a Impartasaniei, in bratele sufletului nostru si slobozeste-ne de toate pacatele pe care le-am facut cu voie si fara voie, ca sa fim si noi ai Tai pe vecii vecilor. Amin.

PREDICĂ LA DUMINICA A XVII-A DUPĂ RUSALII Femeia canaaneancă O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie după cum voieşti! (Matei XV, 28) Fraţi creştini, Rugăciunea şi credinţa femeii canaanence din Sfânta Evanghelie de astăzi a fost atât de mişcătoare, de stăruitoare şi plină de smerenie că vedem pe însuşi Mântuitorul Hristos mirându-se şi zicând: "O, femeie, mare este credinţa ta! Pentru rugăciunea ei fierbinte şi pentru străduinţa ei, Dumnezeu face zadarnică puterea iadului şi vindecă pe fiica ei, alungând pe demonul care chinuia biata copilă. Această Sfântă Evanghelie ne-o pun înainte sfinţii părinţi, ca să învăţăm de la această femeie păgână stăruinţa în rugăciune şi mai ales smerenia şi credinţa înaintea lui Dumnezeu şi, mai cu seamă, ca să ne întărească în nădejdea izbăvirii. Dacă Domnul Hristos a primit şi a ajutat pe această femeie păgână, cu atât mai mult vom fi ajutaţi noi, cei care avem pecetea Botezului în numele Sfintei Treimi. Să vedem acum cine era femeia canaaneancă şi ce păcate făcuse de intrase diavolul în copila ei. Fenicienii, de mai multe sute de ani, deveniseră un popor vestit prin comerţul lor şi îngrămădiseră cele mai mari bogăţii în oraşele acestea, Tir şi Sidon, unde vedem că locuia această femeie canaaneancă. Locuitorii din aceste oraşe duceau o viaţă de lux şi desfrânări. Luxul, ca întotdeauna, a adus după el desfrânarea cea mai grozavă. Cultul oficial al fenicienilor era păcatul cel mai ruşinos, desfrânarea. Faptele cele mai desfrânate şi mai criminale erau faptele preferate ale zeiţei Astarte. Regii şi prinţii erau primii, iar poporul după ei, întrecându-se cu toţii a îndeplini astfel de fapte care nu erau altceva decât cele mai necurate urgii. Templele acestor zei, de unde pleca religia aceasta şi aceste scârboase păcate, făcură din lumea civilizată haznaua tuturor viciilor. Aşa se strică popoarele pe calea progresului material fără frâul moral, fără Dumnezeu; numai adevărata religie descoperită de Dumnezeu va putea să ţină lumea în frâul moral. Prin înrudirea fiilor lui Israel cu regele din Tir, divinităţile şi moravurile fenicienilor pătrunseră în Ţara Sfântă şi îndată se înălţară, în oraşe şi pe dealuri, temple şi arbori sacri, focare de idolatrie şi desfrânare. Şi aşa, încetul cu încetul, scârboasele destrăbălări ale cultului siro-fenician au pătruns şi la Ierusalim, putând Templul lui Dumnezeu cel prea sfânt. Aşa era ţara unde vedem azi că a intrat Iisus cu ucenicii săi. Iisus era foarte bine cunoscut acolo, după cum ne spun sfinţii evanghelişti, deoarece abia apucase să treacă peste hotar, iar vestea sosirii Făcătorului de minuni se răspândi în tot ţinutul acela. Iată că o femeie plecă să-L întâmpine. O durere mare îi strângea inima. Trăsăturile adânci de pe faţa ei, figura ei slăbită de o suferinţă îndelungată, ochii ei roşii şi umflaţi de lacrimile vărsate dau să înţeleagă că are o mare nenorocire. Ea se grăbeşte, se apropie şi de departe strigă: "Miluieşte-mă, Doamne. Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de diavol! Sărmana mamă, toate suferinţele fiicei sale le simte inima ei, iar iubirea ei de mamă îi reînnoieşte amărăciunea şi necazul. Căci vedea suferind pe aceea pe care o iubea, iată de ce striga mereu: "Fie-ţi milă de mine, Doamne! Femeia recunoaşte că nu are nici un drept să fie ascultată. Numai bunătatea şi milostivirea lui Iisus pot s-o ajute. Durerea şi nenorocirea ei peste măsură de mari, acestea sunt singurele motive să fie ascultată. "Doamne, Fiul lui David! zise ea. Deci se ştia în ţinutul fenicienilor că iudeii aşteptau un profet mai mare decât toţi profeţii, un liberator, un Mesia, care va fi din neamul lui David. Femeia canaaneancă recunoştea în Iisus din Nazareth ca fiind acest profet trimis de Dumnezeu. "Doamne, fiica mea, singura mea copilă, singura mea mângâiere, pentru care mai trăiesc, este rău chinuită de vrăjmaşul cel fără de milă, de autorul tuturor relelor satana. Iisus, care ştia că peste câteva luni tot prin uneltirile diavolului, va trebui să sufere şi El cele mai grozave chinuri şi chiar moartea pe Crucea de pe Golgota, privi în aceste momente durerea, lacrimile şi deznădejdea sărmanei femei. Nu se poate să nu fi deşteptat în inima lui Iisus durerea şi lacrimile sfintei şi iubitei Sale mame, pe care parcă o vedea stând lângă Crucea Lui, a unicului ei fiu care-şi da sfârşitul pentru eliberarea neamului omenesc de tirania satanei. Cu toate acestea, Iisus nu dă nici o atenţie sărmanei mame: femeia însă fără să se descurajeze, striga mereu: "Miluieşte-mă, Doamne! Iisus mergea înainte, vorbind cu ucenicii Săi. Nenorocita mamă striga mereu în urma Lui: "Miluieşte-mă, Doamne! Ucenicii rămân uimiţi; niciodată Învăţătorul lor n-a respins rugăciunea cea umilită a unui suflet zdrobit de durere. Totdeauna a fost de ajuns un cuvânt, o lacrimă ca să deschidă inima Lui şi să curgă o ploaie de har binefăcător. "Doamne, slobozeşte-o pe ea, căci strigă în urma noastră! ziseră ucenicii, dar Iisus răspunde: "Nu sunt trimis fără numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel! Misiunea Cuvântului întrupat cuprindea două părţi: prima parte, vestirea Evangheliei evreilor, iar a doua parte, vestirea Evangheliei păgânilor din lumea întreagă. Partea întâi trebuia s-o împlinească El însuşi, iar a doua parte, prin apostolii Săi. În acest moment, Iisus intră în casă împreună cu ucenicii Săi; intră apoi şi femeia, pătrunde până la Iisus, cade în genunchi, atinge pământul cu fruntea, varsă şiroaie de lacrimi şi zice: "Doamne, ajută-mă! La aceste cuvinte, Iisus răspunde: "Nu este bine a lua pâinea copiilor şi a arunca-o câinilor!" Sărmana femeie! Nu putea cunoaşte gândul Mântuitorului. Ea vedea în aceste cuvinte dispreţul cel mai mare pe care-l au iudeii pentru păgâni şi care se arată prin această constatare: evreii sunt fiii lui Dumnezeu, iar păgâni sunt câini. Chiar şi acum evreii se consideră doar pe ei fii şi aleşi ai lui Dumnezeu, ceilalţi oameni sunt păgâni şi-i numesc pe unii chiar câini şi numai religia lor este cea bună şi adevărată. Religia creştină este o rătăcire mare pentru ei, pentru că n-au cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. În Orient, câinii sunt simbolul desfrânării şi, în Fenicia, câini erau numiţi oamenii plăcerilor. Curtezanele, desfrânatele, cârduri, cârduri, se duceau la templu sau în pădurile sacre ale zeiţei Astarte şi ale lui Baal. Dar cuvântul acesta atât de greu al Mântuitorului, care ar fi revoltat pe orice păgân, sărmana mamă l-a primit cu smerenie şi a găsit un răspuns plin de cea mai umilitoare credinţă, zicând cu inima zdrobită de durere: "Adevărat, Doamne, dar şi câinii mănâncă din firimiturile ce cad de la masa stăpânilor lor; da, Doamne, iudeii sunt fiii Tăi şi eu, sărmana păgână, nu sunt decât o străină, locul meu întru împărăţia Ta este locul câinilor de sub masa stăpânilor lor, fă şi cu mine tot aşa, liberează pe fiica mea de duhul cel necurat, aceasta este numai o fărâmitură din belşugul minunilor Tale, Doamne! O umilinţă şi o credinţă mai mare ca acestea, nimeni n-a văzut până atunci. Iisus o priveşte din nou şi, plin de admirare, îi zice: "O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie după cum voieşti! Fericita mamă a crezut şi nu mai stătu la îndoială se sculă veselă, mulţumi binefăcătorului său, i se închină şi plecă la casa ei unde găsi pe fiica ei liniştită, veselă şi pe deplin sănătoasă. Mare-i minunea Ta, Doamne! Să aruncăm acum privirile noastre la mulţimea mamelor creştine din vremea noastră şi să vedem de ce s-au îndrăcit şi s-au îmbolnăvit mulţi copii tineri şi tinere, care suferă de cele mai grozave boli sufleteşti şi trupeşti, iar mamele lor plâng şi cer ajutor la Biserica Domnului. Aproape în toate cărţile sfinte se vorbeşte despre închinarea la idoli, cum că mai toţi sfinţii au suferit pentru că nu s-au supus să se închine idolilor la care slujeau păgânii. Am văzut la început că popoarele acestea păgâne aveau obiceiuri de care erau legate, luxul, crima, minciuna şi toate păcatele. Idolii moderni ai vremurilor noastre sunt tot aceia, numai că şi-au schimbat unele forme, dar au îmbrăcat altele mai diabolice, mai ascunse de ochii necunoscătorilor. Pentru aceasta sfinţii părinţi condamnă toate viciile şi patimile acestea, fiindcă prin ele satana îşi face loc în sufletele oamenilor. Sfântul Apostol Pavel spune însă că în vremurile de pe urmă oamenii nu vor mai condamna aceste urgii, ci, dimpotrivă, le vor găsi bune, vor prigoni chiar şi pe cei ce vor să trăiască în dreapta credinţă. Să se ştie clar că Biserica nu este împotriva cântecelor sau chiar jocurilor pe care le-au avut moşii şi strămoşii noştri creştini, căci acelea erau plăcute, inspirate chiar din evlavie, şi legau pe creştini mai strâns de Biserică, de patrie şi de toate obiceiurile bune şi morale. Acele cântece erau scoase din suflet de creştini şi cântate cu lacrimi şi cu bucurii neprihănite; acestea erau doinele noastre româneşti şi cântecele cele vechi ale strămoşilor noştri. Dar mai târziu au pătruns cântecele şi jocurile străine atât de blestemate căci prin ele mulţi creştini au fost prihăniţi. Jocurile acestea scornite de necuratul îi fac pe tineri să bâţâie din cap, întorc ochii pe dos, se strâmbă în toate chipurile astfel încât nu e nici o deosebire între cei epileptici, îndrăciţi şi aceşti dansatori bolnavi. Plăcerile acestea blestemate îi fac pe tineri să fie sălbatici, li se îndrăceşte trupul şi diavolii pun stăpânire pe toate simţurile lor, îi fac neascultători de părinţi. Diavolul îi face să urască sfaturile bune, Biserica şi sfinţenia. Sunt o mulţime de mame îndurerate cu lacrimi pe obraz, care vin şi ne spun necazurile lor. Fiica mea tare mă chinuieşte cu neascultările ei, fiul meu nu mai vrea să ştie de credinţă, nu mai vrea să audă de biserică copiii mei s-au rătăcit cu totul, nu vor să mai audă de Dumnezeu, iar când preotul vine cu botezul sau să-mi facă vreo slujbă în casă, ei pleacă şi nu vor să se întâlnească cu preotul, parcă i-ar ţine cineva şi nu mai vor să ştie de credinţă şi de rugăciune. "Îi ţine cineva? cineva acesta e diavolul, acela care ţinea şi pe fiica canaaneencei legată şi o chinuia. Acela îi ţine şi pe aceştia să nu se întâlnească cu biserica, cu preotul, cu credinţa, cu spovedania, cu sfinţenia. Apoi, câţi copii pleacă fără să le spună părinţilor şi trăiesc în păcatul desfrânării cine ştie unde! După o vreme îndelungată îşi dau seama că au greşit, dar pentru mulţi e prea târziu. Aşa spunea o femeie creştină plângând că n-a ascultat părinţii. A luat bărbatul pe care nu l-au vrut părinţii, bărbatul cel plin de patimi; părinţii îl cunoşteau, dar ea a fugit cu el şi după un timp, când s-a întors acasă, tatăl ei a îngenuncheat şi i-a spus aşa: "Pentru că nu ne-ai ascultat şi ai făcut de capul tău, să dea Dumnezeu, tată, să fii bătută şi chinuită, umblând pe drum plângând, şi aşa să-ţi facă şi ţie copiii tăi cum ne-ai făcut tu nouă. Greu blestem! Plângea femeia cu lacrimi amare şi spunea că întocmai aşa i se întâmplă, că de 20 de ani e bătută şi chinuită. "Şi acum, băiatul meu spune ea a plecat şi el de acasă fără ştirea noastră cu o fată şi este într-o mare tulburare şi neînţelegere, iar soţul meu mă bate şi adesea mă ameninţă cu moartea, iar eu nu-mi găsesc liniştea nicăieri, pace nu mai am". Iată păcat strigător la cer, neascultarea de părinţi. Iată roadele necredinţei, iată minunile satanei, vai de părinţii care au astfel de copii îndrăciţi, vai de copiii crescuţi fără Dumnezeu, fără Biserică şi fără credinţă, căci pe aceştia satana îi conduce la toate relele şi când vor muri îi va lua cu el în iad. Aceşti copii, care au crescut cu ochii în televizor şi pe la cinematografe, caută să imite pe sfântul lor din filme, să imite pe sfinţii lor de la jocurile olimpice căci poate că seară de seară sunt unii care urmăresc aceste programe, atât de mult le-au intrat în sânge aceste ceremonii, atât la copii cât şi la bătrâni, că odată am auzit un copil mic în braţele mamei lui prin oraş, zicându-i: "Hai, mamă, repede acasă, că pierdem serialul!" De aceia ştiu copiii toate prostiile de mici şi mulţi părinţi fără minte se bucură de aşa zisa lor isteţime, dar mai târziu vine timpul, cum a venit pentru mulţi, să plătească cu lacrimi amare aceste grele păcate; iată de ce este vai de astfel de tineri care ajung la căsătorie împătimiţi, înrăiţi şi îndrăciţi. Ei n-au ştiut altceva până în ceasul nunţii decât muzică, dans, băutură, ţigări şi tot felul de prostii. Bărbaţii nu ştiu nimic din ale gospodăriei, şi nici chiar fetele. Nici o mâncare nu ştiu să facă şi de aceea se iau la ceartă, la bătaie, la despărţire. Vai de ei, că se alege praful de casa şi de agoniseala lor. Vai şi de părinţii lor, căci vor privi cu durere toată prăbuşirea acestor copii nelegiuiţi. Vedeţi, aceasta e o îndrăcire mai periculoasă decât chinurile fiicei femeii canaanence din Evanghelia de astăzi, deoarece satana chinuieşte pe mulţi din jurul lor. Părinţii să aibă mare grijă de copiii lor, căci din cauza necredinţei şi a depărtării de sfinţenie se îmbolnăvesc şi trupeşte şi sufleteşte. Copiii necredincioşi devin molatici la treabă şi incapabili la serviciu, fiindcă seară de seară stau cu ochii în televizor până aproape de miezul nopţii, iar a doua zi nu mai sunt buni de treabă, nu mai pot lucra cu capul limpede. Nu mai vorbesc câte boli grozave se încuibează în ei, căci devin anemici şi neputincioşi din cauza pierderii timpului, a odihnei, a somnului, căci are şi trupul acesta nevoie de odihnă. Însuşi Dumnezeu spune Sfânta Scriptură după ce a lucrat 6 zile, în a 7-a zi s-a odihnit. Desigur că Dumnezeu, care ţine toate cu mâna şi ne-a creat, nu pentru că a obosit s-a odihnit, ci ca să dea pildă să ne odihnim şi noi în ziua a 7-a, în ziua duminicii, să ne odihnim trupul şi să ne hrănim sufletul. Acum să vedem pentru care păcate mai îngăduie Dumnezeu pe satana să intre în unii oameni şi chiar în copiii lor. Am văzut până acum că pentru păcatele acestea moderne, ale idolatriei, ale plăcerilor vinovate, satana îşi face loc în inima oamenilor şi a copiilor lor. Dar să ştiţi că Dumnezeu îngăduie pe diavol să intri în unii şi pentru păcatul nedreptăţii, al lăcomiei, al asupririlor, adică cei ce asupresc pe văduve şi orfani, neputincioşi şi lipsiţi, cei ce jefuiesc cinstea altora, avutul altora, soţiile altora. Cei ce mănâncă munca altora, cei ce prin minciuni câştigă procese, cei ce sunt în drept să facă dreptate, dar pentru bani se vând, aceştia mănâncă cea mai murdară pâine şi sunt urmăriţi de blestemul dumnezeiesc şi curând îi ajunge pedeapsa vremelnică şi mai ales cea veşnică. În aceştia îngăduie Dumnezeu să intre diavolul, iar în unele cazuri păcatele acestea făcute de părinţi cad pe copiii lor. Oamenii care nu au frică de Dumnezeu sunt în stare să facă orice rău, nu se ţin de cuvânt şi fac la păcate mari şi grele cu multă uşurinţă. Spre exemplu: o mamă văduvă a fost pusă la cale să-şi vândă căsuţa ei şi să dea banii unuia din copii, care se obligă s-o ia la el şi s-o îngrijească. După ce cheltui banii, copilul ei o dădu afară, trimiţând-o printre străini fără nici un rost. Iată păcat strigător la cer, cum să nu se îndrăcească aceştia şi copiii lor?! Altul face acte pe casă unui nepot, iar acela după puţin timp s-a făcut stăpân pe toată casa şi a început să-i asuprească pe bieţii bătrâni; acum se judecă el, nepotul, cu ei, ca să-i dea afară pe drumuri şi prin martori mincinoşi reuşeşte să câştige procesul. Iată nedreptate! Cum să nu îngăduie Dumnezeu pe satana ca să intre în aceşti nelegiuiţi! Altul împrumută pe cineva cu 30 de mii de lei, iar după ce acela îşi face treburile nu mai recunoaşte şi nu mai vrea să dea banii înapoi. Sunt o mulţime de oameni lacomi şi nedrepţi care înşeală, mint, fură şi trăiesc din astfel de nedreptăţi şi asupriri. Păcatele acestea grozave se vor răscula asupra lor şi îi vor chinui nu numai în veşnicie, dar chiar şi aici. Să nu li se pară că au înşelat pe cineva, ci s-au înşelat pe ei amarnic. Aceste păcate se pot asemăna foarte bine cu viperele unui italian pe care le prinsese ca să ia bani pe ele; dar să vedeţi ce s-a întâmplat până la urmă. Acest om iscusit în prinderea viperelor, după ce a prins vreo sută cincizeci ca să le ducă la farmacie, noaptea la culcare a pus vasul cu viperele în dormitorul lui. El învârtindu-se prin casă a ridicat capacul vasului apoi s-a dus să se culce; ele trăgându-se spre căldura din pat s-au lipit de trupul omului. Când se deşteptă bietul om simţi fiori reci, s-a înspăimântat şi nu ştia cum să scape, deoarece orice mişcare putea să-i aducă moartea. A chemat însă un copil cu un vas cu lapte cald lângă pat şi astfel aburii de la lapte au atras viperele aşa încât omul a putut să scape de primejdia mortală. Aşa se vor trezi şi aceşti nelegiuiţi, avari, lacomi şi asupritori, când se vor vedea în ghearele necuratului şi-i vor chinui îngrozitor ca mulţi îndrăciţi. Unii dintre ei au avut fericirea să se tămăduiască, dacă păcatele n-au fost prea grele; dar alţii nu se tămăduiesc până la moarte, sunt chinuiţi ca să plătească aici toată nedreptatea. Unul din păcatele grele este şi calomnia pentru care intră satana în unii. Cunoaştem din vieţile sfinţilor cum era calomniat câte un sfânt cum că a făcut desfrânare cu cineva şi nu era adevărat. Atunci Dumnezeu îngăduia să fie îndrăcită persoana aceea care spunea minciuni, şi nu se tămăduia până nu spunea în gura mare că a minţit şi că nu este adevărat cele ce a vorbit. Să ne ferim de acest grozav păcat că vai de sufletul şi trupul unora ca aceştia. Cei ce fac păcatele acestea negre şi stau lipiţi de ele şi nu se spovedesc cu sinceritate se aseamănă exact cu cei din întâmplarea pe care vă voi istorisi-o. În timpul revoluţiei franceze cei condamnaţi la moarte erau forţaţi să stea gură la gură, nas la nas, cu cadavre omeneşti intrate în putrefacţie, aproape descompuse. Era cumplit şi groaznic de greţos pentru fiecare osândit ca să stea legat, strâns lipit de acel cadavru putred. Această cumplită soartă o au toţi cei plini de păcate de moarte, toţi cei ce trăiesc necununaţi, căci trăiesc în păcate putrede. Sufletele lor înnegrite de răutăţi stau în trupuri putrezite de mulţimea păcatelor grele nespovedite. Să-şi cerceteze fiecare adâncul sufletului şi să vadă dacă nu cumva a făcut unul din păcatele acestea amintite până aici sau altele asemenea. Dacă a făcut astfel de păcate păgâneşti, dobitoceşti să plece capul la pământ ca femeia din Evanghelia de astăzi şi cu smerenie să se închine înaintea lui Dumnezeu, să-i ceară iertare şi să recunoască precum ea zicând: "Doamne, am făcut fapte câineşti, am făcut fapte porceşti, sunt o păgână despărţită de Dumnezeu, nu sunt vrednică de mila Ta Dumnezeiască Doamne, nu sunt vrednică să primesc vreun răspuns din partea Ta; Doamne, sunt vrednică de bătaie, de chinuri şi de pedeapsă?. Cel care a făcut astfel de păcate să ude pământul cu lacrimi şi să se spovedească cu hotărârea de a nu le mai face orice s-ar întâmpla. Văzând Domnul smerenia, rugăciunea, şi întoarcerea lui se va înduioşa şi va răspunde cu milă şi îndurări că e bun şi milostiv. Cea mai mare greşeală o fac unii părinţi care nu-i învaţă pe copii sfintele rugăciuni. Mulţi copii destul de mari nu ştiu nici rugăciunea "Tatăl nostru?. Ştiu fel de fel de poezii, de povestiri destul de lungi, dar această rugăciune nu i-a învăţat nimeni. De multe ori am întrebat câte un copil dacă ştie "Tatăl nostru şi mi-a răspuns că nu ştie. De unde să ştie bietul copil, dacă nici mama lui nu ştie. Nu mai cunoaşte lumea pe Tatăl nostru Cel Ceresc, nu mai cunoaşte lumea pe Tatăl care ne hrăneşte, ne îndulceşte, ne luminează şi ne încălzeşte încât avem atâtea bunătăţi şi atâtea daruri. Atât întuneric se află în lume căci mulţi nu mai văd aceste bunătăţi care ne vin de la Dumnezeu, de la Tatăl Ceresc şi nu vor să-I mulţumească pentru ele. Mi-amintesc de o povestire foarte dureroasă a unui bătrân rămas văduv cu un copil. Acest copil ajunsese şi el la vârsta de 40 de ani şi încă nu cunoştea pe tatăl lui. Copilul era bolnav mintal, nu judeca, iar sărmanul tată l-a îngrijit cu multă dragoste; el îi dădea să mănânce, el îl spăla, îl îmbrăca, îl îngrijea, ca un adevărat tată. Dar în schimb acest copil nu i-a zis niciodată tată. "Mi se rupe inima spunea bietul om când mă gândesc că atâţia ani au trecut şi el nu ştie cine sunt eu; nu mă cunoaşte, nu mi-a zis şi nu-mi zice niciodată tată. Aşa este şi cu lumea aceasta, lumea noastră de astăzi, copii, tineri, bătrâni nu cunosc dragostea Tatălui Ceresc. Tatăl Ceresc îngrijeşte cu dragostea lui de tată, căci toţi suntem copiii Lui, toţi consumăm aerul, apa şi toate bunătăţile Lui. Dar cei mai mulţi nu vor să înţeleagă, să-I aducă mulţumiri, nu vor să-L recunoască de tată pe Dumnezeul cel Ceresc şi Creatorul nostru. Iată minte bolnavă, bolnavă de tot! De ce oare se întâmplă acest lucru grozav! Pentru că mulţi au mintea bolnavă cu păcate îngrămădite, păcate de la părinţi, păcate adăugate şi de ei, fărădelegi de care am vorbit până acum. Cum să mai aibă mintea curată şi nervii la locul lor când le urlă în cap toate aparatele şi televizorul ore şi nopţi întregi! De unde să mai stea nervii la locul lor şi mintea curată? De aceea au ajuns şi ei să bâţâie mereu din cap şi din picioare, ca epilepticii cei îndrăciţi şi nu se vor vindeca până când nu vor părăsi aceste focare de infecţie, aceşti idoli periculoşi. Cei care aveţi copii să observaţi la ei simptomele acestor boli; îi veţi vedea scuturând din cap şi din picioare, îi veţi vedea că nu vor să vină la biserică, că nu le place să se roage, să citească cărţi sfinte, că nu suferă candela şi icoana în casă să ştiţi că aceştia sunt îndrăciţi, stăpâniţi de duhurile necurate ca fiica femeii canaanence de care ne-a vorbit Sfânta Evanghelie. Alergaţi deci cu credinţă la Dumnezeu, alergaţi părinţilor la Domnul Hristos cu evlavie, cu lacrimi şi veniţi la biserica Lui, căci aici îl găsiţi şi ziceţi ca femeia canaaneancă: "Doamne, fiica mea s-a îndrăcit, Doamne, fiul meu a înnebunit, Doamne, copiii mei sunt stăpâniţi de duhuri necurate, s-au îmbolnăvit la minte, a intrat satana în ei, Doamne ajută-mă, tămăduieşte-i, Doamne, întoarce-i la calea Ta cea luminoasă, linişteşte-le simţurile sufleteşti şi trupeşti, fă-i să cunoască şi ei sfânta credinţă şi dă-le pacea şi mulţumirea sufletească, Doamne. Atunci veţi auzi blândul glas al Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care l-a auzit şi femeia canaaneancă din Evanghelia de astăzi: "O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie cum voieşti?. Şi se vor tămădui copiii ei iar casa se va lumina, întunericul se va risipi, pacea şi liniştea vor dăinui acolo, idolii se vor sfărâma, necredinţa va înceta şi Dumnezeu va lucra în inimile acestor suflete tămăduite, sfinţite, şi înnoite cu Harul Său cel ceresc. Rugăciune Dumnezeul milei şi al îndurărilor, care voieşti mântuirea sufletelor noastre, primeşte Doamne rugăciunile ucenicilor Tăi şi scapă de toate bolile sufleteşti şi trupeşti, alungă toate duhurile cele necurate de la toţi aceia ce s-au adunat aici şi de la toţi cei care au primit Sfântul Botez. Fă cu mila Ta cea mare să te cunoască pe Tine Tatăl nostru Cel Ceresc, toţi cei ce s-au adunat acum aici şi să Te slăvească pe Tine Cel Slăvit în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.. Amin.