miercuri, 29 august 2012


PREDICĂ LA DUMINICA A XIII-A DUPĂ RUSALII

Pilda vierilor

       Pe cei răi, cu rău îi va pierde? (Matei XXI, 41)

       Fraţi creştini,

       Pe pământ se află o instituţie duhovnicească, o societate a sufletelor care dăinuieşte de aproape două mii de ani. Iar întemeietorul ei este Împăratul Iisus Hristos. Această asociaţie a sufletelor, care are preoţia sa şi altarele sale, învăţătorii săi, fiii şi ucenicii săi, se numeşte Sfânta Biserică.
       Prin credinţă trăieşte această Biserică, prin nădejde şi dragoste. Patria acestei asociaţii este cerul; pământul nu e pentru ea decât locul de trecere către ceruri, în adevărata viaţă care este veşnică. Aceste fiinţe scumpe înaintea Domnului, îşi au ca părinte pe Împăratul cerului, care este Iisus Hristos. Această Biserică luptătoare şi călătoare pe acest pământ cântă numai tainice cântări care o întăresc şi o mângâie. Ea e în lumea aceasta pentru mântuirea tuturor, ea face siguranţa popoarelor şi ziua şi noaptea se roagă lui Dumnezeu. Are obârşie divină şi se sprijină numai pe Sfânta Cruce.
       Necontenit întâmpină străini indiferenţi şi chiar duşmani neîmblânziţi. Această Biserică a întâmpinat în calea sa de-a lungul veacurilor fel de fel de împăraţi şi călăi care au dus un război crâncen sau diplomatic împotriva ei, voind să înăbuşe în inimile oamenilor iubirea de Dumnezeu, de dreptate si de pace. Să răstoarne legile divine şi să sape temeliile creştine, s-o distrugă, dacă le-ar fi cu putinţă. Toţi acei răufăcători sunt urmaşii fariseilor şi cărturarilor care au calomniat şi pe Domnul nostru Iisus Hristos, răstignindu-l pe Cruce între doi tâlhari. Aceşti răstignitori ai lui Iisus, care sunt răspândiţi prin toate colţurile pământului, sunt adevăratele şi supusele slugi ale lui Anticrist.
       Pilda Evangheliei de astăzi ne arată destul de lămurit ce în stare să facă mândria, invidia şi răutatea laolaltă cu nerecunoştinţa oamenilor robiţi păcatului.
       Domnul Hristos ştia că vrăjmaşii Săi se hotărâseră să-l omoare. Mai ştia că o să-i pună o mulţime de întrebări cu vicleşug, ca să-l poată prindă în cuvânt şi din cel mai mic motiv să-l omoare, fiindcă se apropiase ziua şi ceasul. Iar înainte de moartea Sa a spus această minunată pildă pe care am auzit-o în Evanghelia de astăzi. Şi a zis Domnul: "Era un om, un gospodar care a sădit o vie, a împrejmuit-o cu un gard, a săpat teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară.
       Cine era omul gospodar care a sădit via? Omul gospodar era Dumnezeu Tatăl care a scos din pământul Egiptului pe poporul evreu şi l-a dus în ţara Canaanului, sădindu-l acolo ca pe o vie aleasă. Aici a împrejmuit via cu un gard care este legea pe care le-a dat-o să fie îngrădiţi de ea, să nu greşească, să nu poată nici un duşman să le facă rău, să fie apăraţi de duhurile necurate şi de păgânii care se închinau la idoli. Teascul era învăţătura ce curgea din gura profeţilor care vorbeau cu Dumnezeu şi îi învăţau din învăţătura Sa, curgând ca vinul dintr-un teasc al adevărului.
       Iar turnul cel zidit în vie era Biserica lor unde se adăposteau păzitorii care trebuie să apere şi să îngrijească via. Via era lumea, ca şi astăzi în Biserica lui Hristos. Via este lumea, turnul este Biserica. Şi Biserica mai este şi Sionul de care se spune în psalmii lui David: "Cei ce urăsc Sionul să se ruşineze şi să se facă ca iarba mai înainte de a se smulge.
       Vierii, cărora le-a dat via în pază, sunt preoţii, cărturarii şi bătrânii Vechiului Testament care trebuiau să lucreze via şi să dea roadele la vremea lor. Dar când a venit vremea roadelor, stăpânul a trimis pe unul din slujitorii lui ca să ia rodul viei. Dar ei l-au bătut şi l-au trimis cu mâinile goale. A trimis iarăşi altă slugă, dar şi pe aceasta au bătut-o cu pietre, i-au spart capul plecând ocărâtă ca şi cea dintâi. Şi iarăşi a trimis a treia oară pe altul, pe care scoţându-l afară din vie l-au omorât. Şi aşa au făcut la mulţi: pe unii bătându-i şi pe alţii omorându-i.
       Aici vedem cât de clar arată Domnul Hristos purtarea necredincioasă a acestui popor înrăit. Căci Dumnezeu a trimis proorocii, unul câte unul, pe rând iar aceştia au fost prigoniţi, bătuţi cu pietre, necinstiţi şi omorâţi. Dar stăpânul viei, continuă Domnul, avea un fiu unic şi iubit al său şi a zis întru sine: "Ce voi face? Trimite-voi pe fiul meu cel iubit, fiindcă văzându-l pe acesta se vor ruşina de el! 
      Aici, iubiţi creştini, poate să înţeleagă oricine că cel din urmă trimis, de care vorbea Domnul Hristos, era însăşi Sfinţia Sa. De aceea a şi spus pilda aceasta, ca să audă toţi duşmanii Săi, că El este Fiul lui Dumnezeu şi să ştie că este trimis de Părintele Ceresc poporului pe care vrea să-l mântuiască. Şi Tatăl a voit să se ţină de făgăduinţa dată patriarhilor Vechiului Testament şi să aibă milă de sufletele necredincioase care aşteptau împlinirea acestor făgăduinţe.
       Iar lucrătorii, zice Domnul Hristos, văzând că vine fiul, au zis între ei: "Iată moştenitorul, veniţi să-l omorâm şi să stăpânim noi moştenirea lui! Şi scoţându-l afară din vie, l-au omorât. Adică Domnul Hristos a fost scos afară din oraşul Ierusalim, din mijlocul lumii şi dus în vârful Golgotei să fie răstignit pe cruce.
       În momentul când Domnul Hristos le spune pilda aceasta, aceşti nelegiuiţi de farisei, cărturari şi saduchei se pregăteau să-L dea afară cu răutate din via Sa, din cetatea cea sfântă ca să-L omoare pe Golgota, căci ziceau ei toţi: "Dacă îl mai lăsăm mult pe Iisus să continue opera Sa, minunile Sale, tot poporul se va duce după El şi noi în zadar mai stăm aici. Domnul însă vorbea de sfârşitul Său cu atâta sânge rece şi-i arăta cu degetul pe ucigaşii Săi, care tăceau şi scrâşneau din dinţi.
       O tăcere se făcu. Deodată Iisus luă iarăşi cuvântul şi le zise: "Ei bine, ce credeţi că va face lucrătorilor acelora stăpânul viei? Dar poporul a răspuns: "Va pierde pe lucrătorii aceia, va lua via şi o va da altor lucrători care vor da rodul ei la timp?. Răspunsul acesta era înţelept, venit de sus.
       Dar din mulţime se auzi în acelaşi timp un glas zicând: "Să nu fie!? ca şi cum ar fi zis: arhiereii nu vor fi capabili să săvârşească o crimă ca aceasta. Iisus, aruncând o privire asupra mulţimii de unde se auzise acel glas, zise: "Nu va fi! Au n-aţi citit în Scriptură ce însemnează aceste cuvinte? Piatra care n-au socotit-o ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului, de la Domnul s-a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri?.
       Aceste cuvinte din Psalmii lui David le dovedeau iarăşi că El este Mesia, piatra aruncată la început de ziditori, de farisei şi de cărturari. El, Iisus este Mesia în persoană şi în lucrurile Sale. Evreii pot să respingă pe Hristos şi Biserica Sa, dar totuşi va rămâne piatra cea din capul unghiului. Şi cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, zice Iisus; şi peste care va cădea ea, îl va spulbera, după cuvintele proorocului Isaia, care a comparat pe Mesia cu o stâncă de care se vor izbi şi sfărâma toţi necredincioşii pământului.
       Va veni vremea când se vor împlini cuvintele proorocului Daniil: "Piatra se va dezlipi din munte, va cădea peste vrăjmaşii lui Dumnezeu şi-i va zdrobi. Apoi Iisus încheie cu aceste cuvinte: "Amin, zic vouă, se va lua de la voi Împărăţia lui Dumnezeu şi se va dea neamurilor, păgânilor care vor da roadele la vremea lor".
       În cele zise până aici am văzut cum Fiul lui Dumnezeu se descoperă pe Sine, cum El este Acela care trebuia să vină să-i mântuiască, să-i salveze din robia diavolului, pe ei şi întreg neamul omenesc.
       Dar ei, măcar că vedeau în toate zilele minunile lui Dumnezeu, cele mai presus de fire, pe care nimeni altul nu le mai făcuse, precum şi marea înţelepciune de a le descoperi tainele Sfintei Scripturi şi locurile cele greu de înţeles, pe care nimeni nu le putea descoperi atât de lămurit, ei se uitau unii la alţii, se întrebau şi ziceau: "De unde ştie Acesta carte, căci n-a învăţat nicăieri, nu este Acesta feciorul Mariei şi al lui Iosif?
       Fariseii au trimis odată nişte iscoade ca să-L prindă pe Domnul Hristos, dar aceştia s-au întors spunând că n-au putut să facă nimic deoarece n-au auzit niciodată pe cineva vorbind aşa de frumos şi înţelept şi n-au avut motiv.
       Dar de ce erau ei atât de orbiţi, ce i-a făcut pe ei atât de nesimţitori, ca să nu-L recunoască pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu? Iată ce: păcatul mândriei, cel dintâi păcat făcut de Lucifer diavolul. Mândria, slava cea deşartă a veacului acestuia de pe pământ, veninul răutăţii diavolului i-au orbit şi n-au putut să-L cunoască şi n-au cunoscut nici timpul când i-a cercetat Dumnezeu prin Fiul Său, Răsăritul cel de sus, deşi Mântuitorul le făcuse înainte şi această mustrare, zicându-le: "Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o deosebiţi, pentru ce nu judecaţi singur ce este drept!
       Deci, la prima venire a Domnului în lume, oamenii legii, oameni învăţaţi, nu L-au cunoscut, nu L-au primit. Cu cartea în mână L-au judecat pe Iisus Hristos, scoţându-L afară din vie, din cetate şi L-au răstignit pe Cruce, pe Golgota. Au părăsit pe Domnul şi au mâniat pe Sfântul lui Israel. Popor îndărătnic şi încărcat de păcate! Până acolo au fost înşelaţi şi orbiţi, încât au strigat cu gura lor: "Sângele Lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri!? Şi astfel au fost pedepsiţi de Dumnezeu. Le-a ridicat harurile de care abuzaseră ei şi sunt rătăcitori şi astăzi în toată lumea. Au fost izgoniţi din ţara lor. Li s-au dărâmat turnul, biserica, li s-a surpat gardul, căzând la pământ, adică Legea şi aşa fără de ţară, fără de biserică, fără jertfe şi fără Dumnezeu au rămas pe pământ.
       Cât de aspră este pedeapsa mâniei lui Dumnezeu ce ne face să tremurăm! Iar via lor a fost luată şi dată altor lucrători. Aceşti lucrători cărora li s-au încredinţat via de către Dumnezeu sunt: arhiereii, preoţii şi diaconii, clerul conducător al credinţei ortodoxe, Biserica Creştină Ortodoxă, care în chip tainic este condusă de Duhul Sfânt. Aceasta a avut întotdeauna de luptat cu toate răutăţile venite din toate părţile, fiindcă diavolul nu s-a mulţumit cu relele pe care le făcuse prin ei Fiului lui Dumnezeu. A urmărit mai departe pe ucenicii şi creştini Săi şi va urmări mereu până la a doua venire a lui Hristos, care va judeca toate seminţiile pământului.
       Diavolul, care niciodată nu doarme, a reuşit să ridice împotriva Bisericii lui Hristos o mulţime de vrăjmaşi care o sapă la temelie şi vor să o dărâme. Şi care sunt aceştia? Întâi de toate sectele, care s-au depărtat de Sfintele Taine şi învaţă poporul minciuni şi rătăciri. Aceştia luptă din afară şi aruncă în Biserica lui Hristos cu ce nimeresc. Dar mai periculoşi sunt vrăjmaşii care sunt înăuntrul Bisericii, adică cei care zic că ţin cu Biserica. Aceştia sunt creştinii care înjură Biserica şi chiar, cu durere trebuie să spunem, că sunt preoţi, călugări sau maici care nu-şi fac datoria şi fac fel de fel de sminteli şi care îngăduie păcatul. Aceştia sunt ca vierii din Evanghelia de astăzi care au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, de aceea să nu vă smintiţi când vedeţi, când auziţi, ci rugaţi-vă să le dea Dumnezeu lumină şi să-i întoarcă la El mai înainte de a veni ziua cea mare a răzbunării dumnezeieşti.
       Alţi vrăjmaşi ai Bisericii sunt toţi cei ce sub forma aceasta de creştini care merg la biserică atrag în rătăcire suflete, printr-un fel de misticism bolnăvicios. Ei zic că au vedenii, cad pe jos, înţepenesc; diavolul îi înţepeneşte şi spun că e păcat să tai pâinea cu cuţitul, să nu se lucreze vinerea şi nici lunea, ei spun că e bine să posteşti sâmbăta şi duminica. Învaţă să stea lumea în biserică numai în genunchi şi o mulţime de învăţături greşite contra sfintelor canoane. Iar cine face ca ei cade sub afurisenie şi anatema Sfinţilor Părinţi. De aceea vă îndemnăm să nu vă luaţi după oricine, învăţaţi dreapta credinţă.
       Alţi vrăjmaşi sunt şi cei ce înjură Sfânta Biserică, pe Dumnezeu şi lucrurile sfinte, cei ce sparg bisericile şi le fură tot atât de păcătoşi şi blestemaţi sunt cei ce nu vor să vină duminica la Sfânta Biserică. Aceştia nu vor avea parte de raiul lui Dumnezeu şi vor fi alungaţi când vor sfârşi cu viaţa aceasta trecătoare.
       Unii cred că, dacă merge unul din casă la Sfânta Biserică îi iartă Dumnezeu şi pe ceilalţi care n-au putut să meargă, dar se înşeală amarnic. Aşa era într-un sat o creştină care nu lipsea duminica de la biserică, dar soţul ei nu vrea să meargă, deşi era un om cu frică de Dumnezeu, se ferea să nu facă rău la nimeni, se ruga şi el acasă. Când îl ruga soţia să meargă la biserică, îi răspundea: "Nu te duci tu şi pentru mine, la ce să mai merg şi eu! Dar ea se ruga cu lacrimi şi cu metanii ca să meargă şi soţul ei la biserică. Şi iată că Dumnezeu i-a auzit rugăciunea dându-i un vis cu tâlc soţului ei:
       Parcă muriseră amândoi şi mergeau pe o pajişte verde. Mergând aşa mereu şi tot urcând prin locuri necunoscute, au ajuns la porţile unei cetăţi frumoase care deodată se deschid şi apare un înger luminat. Îngerul pofteşte pe soţie înăuntru, dar când a vrut să păşească şi el, l-a oprit zicând: "Nu e nevoie să mai intri şi tu, că intră soţia şi pentru tine aici! Tu pleacă! Şi a închis porţile. Când s-a văzut singur, a început să plângă căindu-se că a pierdut raiul. În acest zbucium s-a trezit, s-a închinat şi a zis: "Bine că a fost un vis!
       A sculat-o pe soţie, i-a povestit visul şi de acum nu mai zicea să se ducă ea şi pentru el. De multe ori pleca chiar înaintea ei la biserică. Şi iată cum Bunul Dumnezeu l-a ajutat întorcându-l printr-un vis aşa de simplu. Şi când ne gândim că sunt multe femei creştine care au această durere că nu vin şi soţii lor la biserică!
       Fraţi creştini, în biserică ne rugăm lui Dumnezeu, cântăm laude Lui, aici ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Mântuitorul Iisus este de faţă în biserică. Intrând în biserică, noi ieşim din lumea aceasta de toate zilele pentru a intra într-o lume nouă. Câtă linişte şi pace găsim aici, lumina tainică din ea ne înalţă gândul sus. Rugăciunile din biserică ne fac să uităm necazurile şi durerile din lumea aceasta, auzim parcă şoapte îngereşti; aceasta este Casa lui Dumnezeu şi poarta cerului. Şi într-adevăr ce este în cer şi nu este în biserică? În cer Dumnezeu, aşezat pe tronul măririi, aici Iisus Hristos Dumnezeu şi Om şi în acelaşi timp Dumnezeu, aşezat pe masa Sfântului Altar.
       În cer îngerii cu arhanghelii înconjoară măreţia dumnezeiască, iar aici pe pământ chipurile sfinţilor pictaţi pe pereţii bisericii. Îngerii şi sfinţii în chip nevăzut iau parte cu noi la Sfânta Liturghie. Îngerii noştri păzitori, care ni s-au dat la Sfântul Botez, vin cu noi şi ne rugăm împreună. O, câtă putere binefăcătoare ar avea asupra noastră frecventarea permanentă a Sfintei Biserici! Câte învăţături sfinte n-am învăţa, câte lucruri plăcute n-am auzi, aici ne-am cunoaşte pe noi înşine, ne-am vedea toate slăbiciunile noastre şi am lua hotărâri de bine pentru viitor.
       Aici, în Sfânta Biserică, am învăţa că toţi oamenii sunt fraţii noştri, că acelaşi sânge dumnezeiesc a curs pentru toţi, mici şi mari, învăţaţi şi neînvăţaţi. Iar dacă venim aici, să deschidem inimile şi gurile noastre pentru slava Domnului, pentru a-i jertfi laudele noastre cu inimă smerită. Aici, preoţii sunt datori să spună datoriile pe care legea creştină le pune pe umerii celor ce vor să se mântuiască, iar credincioşii, care sunt interesaţi, primesc cu dragoste aceste învăţături şi le pun în practică.
       Omul, care duminica aceasta sau cealaltă n-a înţeles nimic din Sfânta Evanghelie, din Apostol, de la cazanie, pierde firul învăţăturilor sfinte şi după o vreme ajunge într-o stare de nepăsare, cu cât vine mai rar, cu atât n-ar mai veni deloc. Diavolului atât îi este greu, până îl scoate pe om din biserică, căci ştie el atunci unde să-l ducă: la cârciumi, la jocuri de tot felul, îi învaţă multe răutăţi şi păcate mari. Un mare rău fac creştinii care lipsesc de la Sfânta Biserică. În înşelăciunea diavolului sunt şi cei ce vin târziu şi cei ce pleacă devreme.
       Cei ce vin târziu se înşeală cu cuvintele acestea, zicând: nu zice Domnul că e primit şi cel din ceasul al unsprezecelea? Dar aici e vorba de altceva, nu e vorba de venirea la biserică, e vorba că noi toţi suntem, nu în ceasul al unsprezecelea, ci în ceasul al doisprezecelea. Puţin mai este şi trebuie să vină Judecătorul, ca să judece vii şi morţii, cum zicem în Crezul. Bătrânii noştri nu aveau atâtea cărţi să citească ca noi. Cel mai mult era răspândită o cărticică mică, Epistolia Domnului Hristos şi Visul Maicii Domnului şi acolo, cu multă frică citeau locul unde se spune că nu este îngăduit nimănui de a nu veni la biserică.
       Creştinul care vine la Sfânta Biserică trebuie să fie smerit pentru ca să se poată milostivi Dumnezeu spre sufletul lui şi să-i dăruiască milă şi iertarea păcatelor. În Sfânta Evanghelie citim că Domnul Hristos era atât de blând, de iertător, bun, că pe toţi păcătoşii i-a iertat, dar când a fost vorba de cei ce făceau neorânduială în biserică, de cei ce profanau biserica, n-a putut răbda şi cu multă mânie i-a scos afară bătându-i cu un bici de ştreanguri. De aceea să ne temem şi noi de dreapta mânie a lui Dumnezeu când venim în Casa Lui, ca nu cumva, în loc de milă şi iertarea păcatelor, să primim bice şi blesteme dumnezeieşti, ca evreii care L-au răstignit. "Pe cei răi, cu rău îi va pierde?, zice Sfânta Carte. Şi aşa li s-a întâmplat şi vremelnic şi veşnic unora. După ce i-a aşteptat Domnul Hristos pe evrei 40 de ani de la Înălţarea Sa la cer şi tot nu s-au întors, n-au recunoscut că au făcut păcat răstignind pe Dumnezeu, atunci şi Dumnezeu a trimis mânie peste ei, mari pedepse, căci romanii i-au trecut prin foc şi sabie şi i-au împrăştiat pe tot pământul ca sclavi. Mari au fost suferinţele lor prin toate ţările până în ziua de astăzi şi se vor chinui şi în focul iadului cei care nu vor recunoaşte pe Domnul Hristos, care este piatra din capul unghiului, care leagă Biserica Vechiului Testament de cea a Noului Testament, piatra din Sion, care este Biserica de astăzi. Aşa va pierde Dumnezeu şi pe creştinii care nu vor lua aminte să se îndrepte mai înainte de moarte, de ziua sfârşitului.
       Să se lase fiecare de păcatele sale, să se întoarcă la pocăinţă, că Dumnezeu nu va lăsa nepedepsită nici o faptă rea, nici chiar în lumea aceasta. O tânără foarte necredincioasă şi hulitoare de cele sfinte a fost sfătuită de fetele cele credincioase, zicându-i: "Julieta, tu n-ai să sfârşeşti bine cu necredinţa ta, Dumnezeu te va pedepsi. "Ba!, răspunse ea cu obrăznicie. "Cine a venit din lumea de dincolo să-mi spună ce se petrece?! După opt zile a fost găsită moartă cum nimeni nu s-a îndoit de moartea ei, o aşezară în sicriu şi o îngropară.
       A doua zi, groparul, făcând o altă groapă lângă mormântul ei, auzi zgomot şi o voce sufocată ce striga: "Ajutor, ajutor! Au fost chemate autorităţile şi au deschis mormântul, constatând că Julieta a fost îngropată de vie. Cu părul în neorânduială şi faţa plină de sânge scoase un suspin adânc şi, deschizând ochii, a zis: "Dumnezeule îţi mulţumesc! După ce se linişti puţin, povesti cum s-a trezit abia atunci când a fost îngropată, a început să strige, să lovească cu capul în sicriu, "iar când am văzut că totul e zadarnic şi vine moartea cu toate grozăviile ei, nu vă pot explica ce frică groaznică am avut! Abia acum am început să mă gândesc la pedeapsa dumnezeiască pe care o voi lua pe dreptate şi că mă voi duce direct în iad. O, bunătate dumnezeiască!, zise ea plângând, Ţi-am dispreţuit adevărurile credinţei, dar m-ai adus iar la viaţă să mă pocăiesc şi să mă îndrept, de acum vreau să trăiesc numai pentru Tine Dumnezeule, lumea-i moartă pentru mine, iar eu moartă sunt pentru ea, în inimă Doamne Sfinte numai Tu vei avea loc.
       Aşa se vor trezi în iad, în iad nu în groapă, mulţi necredincioşi, mulţi desfrânaţi şi ticăloşi care nu vor să se întoarcă, dar va fi prea târziu atunci acolo, vor plăti fără iertare toate relele dimpreună cu necredincioşii şi cu toţi vrăjmaşii Bisericii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

       Rugăciune
       Doamne al milei şi Împărate al Slavei, care pentru noi Ţi-ai vărsat scump sângele Tău ca să ne răscumperi din robia păcatelor, iar noi, nemulţumitorii n-am priceput dragostea Ta cea mare.
       Iartă-ne de tot ce ţi-am greşit, căci numai prin Tine vom putea fi salvaţi. Fără de Tine nu suntem nimic şi nu putem face nimic. Fii ajutorul nostru mai departe şi învaţă-ne voile Tale!
 
 
Amin.

Niciun comentariu: