joi, 5 iulie 2012

PREDICĂ LA DUMINICA A V-A DUPĂ RUSALII
Vindecarea celor doi îndrăciţi din Gadara



... Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?! (Matei, cap. VIII, v. 29)
       Fraţi creştini,

       Grozave trebuie să fie muncile iadului, dacă şi demonii se tem şi se înfioară. Cumplite trebuie să fie chinurile acelora în care se încuibează demonii. Iată aceşti doi nenorociţi, doi îndrăciţi în care locuiau o mulţime de demoni, nu-şi mai găseau locul nicăieri, erau fugăriţi de spurcaţii aceia şi locuiau în morminte şi prin munţi; erau aşa de fioroşi că nimeni nu mai îndrăznea să treacă prin locurile acelea.
       Sfânta Evanghelie de astăzi ne-a arătat o parte din cutremurătoarea viaţă a acestor doi îndrăciţi. Aceste suflete nenorocite nu mai locuiau în case, ci în morminte. Din morminte au ieşit şi L-au întâmpinat pe Iisus. Nimeni nu putea să-i ţină legaţi, nici chiar în lanţuri; când au simţit că se apropie Fiul lui Dumnezeu au început să strige: Ce legătură este între noi şi Tine, Iisuse Fiul lui Dumnezeu, ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme ce descoperim din aceste cuvinte ale demonilor care vorbeau prin gura îndrăciţilor?
       În primul rând observăm că şi ei L-au cunoscut că este Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt. Ei L-au cunoscut, dar lumea nu L-a cunoscut şi nici chiar ucenicii Lui. Cu puţin timp înainte se petrecuse o minune: ucenicii erau în corabie şi s-a pornit un vânt puternic ameninţând scufundarea corabiei; Iisus s-a ridicat, a certat vântul şi marea s-a liniştit. Văzând aceasta, ucenicii au zis între ei: Cine este acesta de care ascultă şi vântul şi marea? Deci ei nu L-au cunoscut de la început că este Fiul lui Dumnezeu; de farisei şi cărturari nici nu mai vorbim, aceştia L-au dispreţuit de la început şi până la urmă ştim ce I-au făcut, L-au batjocorit şi răstignit pe Cruce. A trebuit să-L propovăduiască demonii iadului ca să-L descopere tuturor.
       În al doilea rând, observăm că demonii aceştia au făcut şi ei rugăciune către Fiul lui Dumnezeu, rugându-L să nu-i chinuiască. În al treilea rând, descoperim că şi dracii, care sunt duhuri necurate, se tem de chinuri de suferinţe; ceea ce ne dă să înţelegem clar că şi sufletele noastre vor simţi din plin toate suferinţele din iad, dacă nu ne îndreptăm. Nu credeţi ce spun unii că dacă ai murit, eşti mort; că nu există suflet, nu există diavol, că după moarte nu mai simţi nimic, toate acestea există, nu vă înşelaţi.
       Iată deci că duhurile necurate în lumea aceasta asupresc pe oameni, îi învaţă la rele, chinuind-i în diferite feluri. Demonilor le face plăcere să-i vadă pe oameni căzuţi în cele mai mari necazuri de pe pământ. Să-i vadă umblând goi şi fără sprijinul dumnezeiesc, să se târască precum şarpele pe pământ, sunt fără de milă faţă de oameni; lor însă le este frică de suferinţă şi de chinurile iadului pe care le vor moşteni după ziua judecăţii. Demonii mai au frică şi de copiii lui Dumnezeu, de sfinţi, care au primit putere de la Dumnezeu să îi alunge din oameni.
       La rugăciunea pe care o adresează Mântuitorului vedem cu ce obrăznicie spun: Ce legătură este între noi şi Tine, ai venit aici să ne chinuieşti mai înainte de vreme? Aşa se mai roagă şi unii oameni care se pretind creştini, cu mândrie şi obrăznicie, cerând de la Dumnezeu lucruri nefolositoare. Unii au ajuns chiar să insulte pe Dumnezeu zicând: Dacă ar fi Dumnezeu m-ar auzi şi pe mine şi mi-ar împlini rugăciunile mele. Alţii zic: Dacă există Dumnezeu de ce mă lasă să sufăr, de ce nu mă aude când îl rog să-mi dea şi mie ceea ce vreau? Şi multe alte hule şi insulte pline de mândrie la adresa lui Dumnezeu.
       Cu puţin timp în urmă au venit două tinere care mi-au spus că au colindat pe la toate bisericile cu pomelnice să se căsătorească, dar Dumnezeu nu le aude să le dea şi lor o soartă. Erau revoltate că au cheltuit bani şi nu le-a venit soarta. Am stat de vorbă cu ele explicându-le că păcatul este motivul pentru care nu le ascultă Dumnezeu, foarte greu au ascultat. Aveau păcate grele, fiecare avea câte doi prieteni de n-o fi unul, o fi altul şi avorturi destule, iar la preot ca să se spovedească, nici gând. Le-am arătat drumul cel drept pe care trebuie să-l urmeze ca Dumnezeu să le primească rugăciunea, dar nu l-au urmat. Dacă le-am invitat la Biserică, se scuzau că nu au timp şi că de fapt ele nici nu vor să ajungă să creadă aşa în Dumnezeu cum cred fetele care vin îmbrobodite. M-am mirat de atâta lipsă de cunoştinţă şi mi-am amintit de nişte ologi care cerşeau într-un oraş.
       Erau într-un oraş mai mulţi ologi care cerşeau şi se dusese vestea că va veni un sfânt părinte şi-i va vindeca pe ei. Când au auzit, s-au târât cât au putut mai repede ca să nu-i vindece şi pe ei; se învăţaseră cu cerşitul. Aşa şi aceste tinere se învăţaseră cu păcatul, cu desfrânarea şi nu puteau nici o clipă să se lase de el.
       Sunt mulţi creştini care s-au învăţat să cerşească mereu la Dumnezeu, să le dea, să le dea toate câte vor ei, de aceea la unii ca aceştia le mai dă Dumnezeu şi pe spinare ca să aibă de ce să se plângă, asta se întâmplă celor nemulţumiţi.
       În Sfânta Evanghelie de astăzi mai observăm că demonii ştiu sigur că se vor chinui după ziua judecăţii în iad şi ei se tem, se înfricoşează de hotărârea aceea pe care o va da Domnul nostru Iisus Hristos atunci. Creştinii noştri însă, stau nepăsători, fac chiar glume despre rai, despre iad şi râd cu toţi necredincioşii batjocorind cele sfinte. Despre chinurile iadului să ştiţi că toate religiile pământului vorbesc, nu mai vorbim de Vechiul şi Noul Testament; Domnul Hristos la ziua judecăţii va spune: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel de veci care este gătit diavolului şi îngerilor săi. Apoi în toate pildele Mântuitorului găsim existenţa chinurilor din iad; bogatul nemilostiv care cere o picătură de apă să-şi răcorească limba în flăcările iadului, sluga care nu a vrut să ierte pe datornicul său, sluga leneşă şi mulţi alţi făcători de rău, aruncaţi în întunericul cel mai dinafară.
       Tot aşa ne învaţă şi Sfinţii Apostoli, Sfinţii Bisericii noastre Ortodoxe, Sinoadele, că păcătoşii vor primi pentru faptele lor, pedepse cumplite în iad, pe veci de veci.
       Mai departe, Sfânta Evanghelie ne spune că era acolo o turmă mare de porci şi dracii se rugau de Iisus să le dea voie să intre în porci şi El le-a îngăduit. Atunci toată turma de porci s-a repezit de pe deal în mare şi s-au înecat, păstorii văzând aceasta s-au dus prin oraşe şi prin sate şi au spus cele întâmplate.
       Vai, ce nesuferită este răutatea şi spurcăciunea drăcească, încât nici porcii n-au putut să-i sufere, când au intrat în ei au fost nevoiţi să se arunce în apă, au preferat să moară decât să sufere acea spurcăciune a duhurilor necurate în ei. Dracii au avut şi scopul acesta de a face pagubă cetăţenilor, iar aceştia să se revolte împotriva lui Iisus pentru paguba suferită şi să-l alunge din hotarele lor, sau chiar să-L omoare.
       Despre răutatea drăcească este cu neputinţă a vorbi, pentru că nu sunt cuvinte îndestulătoare pentru a descrie toată răutatea lor.
       Pe cât este de departe cerul de pământ, pe cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu şi mila Lui, bunătatea şi dragostea dumnezeiască, îndelunga Lui răbdare, blândeţea şi toate bunătăţile cereşti, pe atât sunt de mari răutăţile demonilor. În primul rând la diavoli nu există milă, ci numai răutate, pururea un izvor de rele cu care vrea să înece toate sufletele oamenilor.
       Icoana chinurilor veşnice întotdeauna a mişcat inimile credincioşilor. Dacă priveşti cu ochii cei duhovniceşti şi cu mai multă atenţie la această icoană a chinurilor veşnice, ale demonilor cei cumpliţi ce chinuiesc sufletele în iad, poţi vorbi cu mai multă convingere pentru îndreptare şi pentru un rod mai bogat de pocăinţă fără această cugetare nici bunătatea lui Dumnezeu, nici mila Lui, nici dragostea Lui nu ne pleacă inima spre îndreptarea vieţii. Pentru aceasta au fost o mulţime de suflete în vechime care s-au hotărât să se lepede de păcate.
       Din descoperirile pe care le-am avut de la Dumnezeu, despre iad şi muncile de acolo, despre greutatea păcatelor, cât sunt de supărătoare înaintea lui Dumnezeu, s-au convins pe deplin toţi creştinii de la început, de aceea s-au hotărât foarte mulţi şi au umplut pustiurile, mănăstirile, au luat o viaţă aspră, şi-au jertfit averile, au renunţat la libertate, la viaţa aceasta, numai să-şi asigure sufletul, să nu încapă în mâinile satanei.
       Aşa să ne gândim şi noi, fraţi creştini, cu mai mult interes sufletesc, cu mai multă atenţie la chinurile veşnice şi să facem tot ce ne va sta în putere numai să nu ajungem în acel loc înfricoşat. Pentru păstrarea vieţii trupeşti, vieţii acesteia care este aşa de scurtă, nici o grijă nu ne pare de prisos; ne ferim de orice primejdie, folosim orice leac, renunţăm la orice plăcere, ţinem un regim serios, cheltuim pe medicamente, numai să ne facem sănătoşi, să ne fie bine, să ne păstrăm viaţa aceasta trecătoare. Dar moartea tot nu o vom putea ocoli şi de ea să fim siguri că nu va putea scăpa nimeni, niciodată, şi ce rău ar fi dacă moartea nu şi-ar face datoria atunci când omul ajunge în chinurile groaznice ale cancerului sau altor boli grele, iadul ar începe chiar din lumea aceasta.
       Judecaţi acum singuri dacă nu este mai importantă asigurarea vieţii veşnice şi grija pentru ce ne aşteaptă după moarte! Dacă aici pe pământ nu suferim o clipă să atingem palma de jăratec, sau să stăm însetaţi şi nemâncaţi câteva zile, să suportăm durerea unei măsele o noapte, cum vom putea răbda în iad, în flăcările cele veşnice, să ne chinuim mereu fără mângâiere, fără uşurare şi fără nădejde?
       Pentru a scăpa de aceste chinuri, o singură cale avem, să-L ascultăm pe Dumnezeu şi să ne ferim de păcate. Să ne înălţăm o clipă cu gândul la cei nefericiţi care se află acum în osânda cea cumplită ce n-ar face ei dacă s-ar putea răscumpăra, cât nu ar îndura aici, în lumea aceasta dacă s-ar putea întoarce! Cât nu ar da pentru ispăşirea păcatelor şi ce n-ar face ca să scape! Ar renunţa la orice ale lumii acesteia, n-ar mai spune că este greu să se lase de drăcuit, de înjurat, de blesteme, de desfrânări, de vrăjitorie. Nu le-ar mai fi greu să trăiască fără distracţii şi fără atâtea plăceri lumeşti păcătoase. Dar pentru dânşii e prea târziu, soarta lor e pecetluită în iad, zadarnic se roagă. Rugăciunile lor nu mai sunt ascultate pentru că o prăpastie mare este în cer şi iad.
       Noi cei care suntem încă în viaţă mai putem face ceva pentru acei nefericiţi şi pentru noi. Ne putem repara trecutul nostru păcătos, mai putem stinge flăcările ce ne aşteaptă acolo; prin pocăinţă, prin lacrimi, printr-o spovedanie curată, printr-o întoarcere sinceră la Dumnezeu. Dar vai, nu vrem, nu vrem acum să ne pocăim, stăm nepăsători, pasivi la cuvintele dumnezeieşti şi ni se pare glumă. Această împietrire a inimii vine de la cel rău, de la demonul care nu ne lasă să auzim cu sufletul, să înţelegem şi să facem voia lui Dumnezeu.
       Zadarnic strigă la noi semnele cereşti, urgiile dumnezeieşti; nu auzim, nu vedem, nu ne mişcă nimic. Ne îngrijim de nimicuri, făurim mii de planuri, ne temem de mii de primejdii ce ni le poate aduce viitorul; dar iadul nu ne înspăimântă, soarta noastră în veşnicie nu ne preocupă. Viaţa se scurge, moartea se apropie pe nesimţite şi noi stăm nepăsători şi mergem spre prăpastie cu ochii legaţi.
       Fraţi creştini, unde vă duceţi? Sunteţi creştini, unde vă este credinţa cea dreaptă, dacă sunteţi oameni după credinţă, unde vă este mintea? Când veţi cugeta la veşnicie, dacă nu azi? Când mai aveţi vreme...? În viaţa cealaltă? Atunci va fi fără de folos, va fi prea târziu. Ascultaţi cuvintele Sfântului Înţelept Sirah: Aveţi milă de sufletele voastre, nu le pregătiţi pieirea printr-o nepăsare de neiertat, nu vă înşelaţi cu speranţe mincinoase, împăcaţi-vă cu Dumnezeu cât mai este vreme".
       Căiţi-vă pentru păcatele pe care le-aţi făcut, spălaţi-le în Harul apelor bisericeşti şi fugiţi de păcate. Trăiţi în sfinţenie, păziţi-vă curaţi, făcând fapte bune. De câte ori vin ispitele asupra voastră, opriţi-vă şi ziceţi: Înapoia mea satano, există iad şi chinuri veşnice, mă tem şi vreau să nu mai păcătuiesc, vreau să slujesc lui Dumnezeu, ca să fiu al Lui în viaţa cea de veci...?
       Iată ce mai observăm în Evanghelia de astăzi, duhurile necurate îi făceau fioroşi pe îndrăciţii aceia, căci nimeni nu se încumeta să treacă prin locurile acelea. Aşa se întâmplă şi cu oamenii îndrăciţi din cauza beţiei, a desfrânărilor şi a altor patimi rele. Vai de casa unde locuieşte un beţiv de meserie; de multe ori mi s-a întâmplat să aud cât sunt de violenţi; aruncă, sparg, rup tot ce întâlnesc în cale, soţia şi copiii sunt nevoiţi să fugă disperaţi, să sară porţile şi să se ascundă ca de o fiară cumplită. Cred că toţi aţi auzit de astfel de cazuri. Oare nu sunt aceştia îndrăciţi, n-au aceştia pe duhul cel rău, pe demonul în ei? Demonul acela îi face aşa de fioroşi, aşa de violenţi.
       Duhurile necurate îi ţin încătuşaţi în ghearele lor şi îi fac foarte îngrozitori, alungându-i prin locuri pustii, adică în locuri cu păcate şi unde se simt necuraţii mai bine, de aceea a reuşit satana să facă multe rele; pe femei le-a dezbrăcat de îmbrăcăminte şi ele umblă goale, pe bărbaţi îi ţin legaţi în cârciumi şi bodegi, iar pe alţii îi pironeşte diavolul pe stadioane. Pe alţii îi îndrăceşte diavolul făcându-i să-şi rupă soţia şi copiii şi aşa o cumplită urgie pe capul multora, căci trăiesc pe pământ ca în iad. Câte familii nu s-au despărţit din cauza acestui păcat al beţiei!
       Zadarnic au case mari, condiţii bune, dacă nu au pace şi linişte, nu au mulţumire sufletească, pentru că nu-L au pe Dumnezeu în casele lor, în mintea şi în gura lor; sunt căzuţi în ghearele satanei, sunt îndrăciţi şi împătimiţi, frământaţi de tot felul de pofte; de aceea nu pot veni la Sfânta Biserică şi nu pot jertfi nici cel mai puţin timp pentru suflet. Când auziţi pe cineva că nu poate suferi Biserica, pe preoţi, rugăciunea şi sfinţenia din Biserică, să ştiţi că acela este necurat, este legat în lanţuri şi obezi.
       Iată ce spune sfânta Evanghelie despre răutatea demonilor: De când satana a căzut din cer, de atunci satana a devenit stăpânitorul acestei lumi. El e pricina căderii oamenilor, diavolul împiedică planurile bune ale omului. Duhul cel rău îl ispiteşte pe om. El a îndrăznit şi a ispitit chiar pe Domnul şi Mântuitorul nostru. Demonii împiedică răspândirea Evangheliei, demonii se prefac în îngeri de lumină, duhurile necurate fură Cuvântul lui Dumnezeu din inima omului.
       Demonii fac pe unii oameni să se lepede de credinţă, demonii îndrăznesc şi chinuiesc pe oameni, demonii sunt potrivnicii lui Dumnezeu şi a tot binele. Ei nu se bazează decât pe răutate. Duhurile necurate sunt mincinoase, răutăcioase, mândre, înşelătoare şi ucigaşe. Duhurile necurate sunt ca păsările răpitoare, duhurile necurate seamănă neghină în lume, în grâul unde a semănat Iisus; duhurile necurate sunt ca leul care răcneşte şi caută pe cine să înghită.
       Oamenii care găsesc plăcerea în aceste păcate şi patimi sunt prietenii necuratului, sunt slugile duhurilor rele. Sfânta Scriptură spune că aceştia sunt fiii diavolului care fac voia lui şi sunt înşelaţi şi stăpâniţi de el. Diavolii ispitesc şi prigonesc pe creştini, îi mai înşeală şi pe aceştia, dar este o mare deosebire între cei credincioşi care nu iubesc păcatul şi nu se împacă cu el deloc şi între necredincioşii care fac păcatele cu plăcere. Toţi care iubesc păcatele cele de moarte, patimile: beţia, curvia, invidia, duşmănia, răutatea, uciderea, sunt prietenii necuratului. Ia să se lase omul de ele şi să vadă, cum a stricat prietenia cu el, câte rele încep să i se întâmple. Dumnezeu îngăduie să vină acestea pe capul omului ca el să mai ispăşească din păcate, că a avut prietenie cu diavolul.
       Aşa se întâmplă între oameni ca şi între animale. O oaie dacă o bagi în noroi, caută în toate părţile să fugă, să scape de acolo; porumbelul când se murdăreşte, aleargă repede la apă şi se spală, nu poate suferi necurăţia. Dar porcul când ajunge în noroi, se tăvăleşte şi se lăfăieşte în el cu plăcere, aceasta e lumea lui. Şi omul credincios are clipe de cădere şi se murdăreşte câteodată, dar el aleargă repede ca porumbelul să se spele prin pocăinţă cu lacrimi, cu spovedanie şi să se sfinţească prin Sfânta Împărtăşanie.
       Dar când cade necredinciosul, el se simte bine în mocirlă, în păcate şi nu-i vine să mai plece din ele; de aceea se duc la iad într-un număr foarte mare. Spun sfintele cărţi că unui episcop i s-a arătat un suflet din iad şi l-a întrebat: Prea sfinţite mai sunt oameni pe pământ? El crezuse că toată lumea de pe pământ s-a dus acolo în temniţele iadului, din cauza mulţimii pe care a văzut-o venind.
       Să căutăm să ne luptăm împotriva duhurilor necurate, ca să nu ajungem în iad. Să luăm armele Duhului Sfânt pe care ni le recomandă Sfânta Biserică. Dacă vrem să biruim, să nu mai bătătorim calea ce duce la iad, să nu mai mergem în locurile unde sunt adunate toate duhurile necurate. Să înlăturăm toate cauzele care ne duc la prăpastie, la păcat.
       Sfânta Evanghelie de astăzi ne mai spune că oamenii din Gadara au venit repede să audă cele povestite de păzitorii porcilor. Păzitorii porcilor închipuie pe acei ticăloşi care pârăsc pe credincioşi; aceştia, cum ai părăsit porcii lor, cum te-ai lepădat de unele păcate şi te-ai întors la Dumnezeu, încep să bată toba că te-ai pocăit, că te-ai rătăcit, că ai înnebunit, că ţi-ai pus ţolul pe cap; că dacă o ţii aşa cu Biserica şi cu credinţa nu te mai măriţi niciodată. Ei urlă ca nişte îndrăciţi, dar cei credincioşi nici nu-i aud, ei se bucură că şi-au înecat porcii păcatelor prin pocăinţă şi s-au îndreptat, s-au alipit de Stăpânul Hristos, s-au împrietenit cu cerul şi cu îngerii, au devenit adevăraţi fii ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii.
       Lumea din Gadara închipuie lumea necredincioasă, materialistă, lacomă şi avară unită cu păzitorii porcilor. Lumea cu păzitorii porcilor alungă pe Domnul Hristos din ţinutul lor. Lumea în care locuiesc duhurile necurate nu poate să sufere învăţătura Domnului Hristos. Cei ce caută mai serios să urmeze calea cea adevărată sunt alungaţi dintre ei, duşmăniţi şi prigoniţi, aşa cum a fost şi Domnul nostru Iisus.
       Spune Sfânta Evanghelie că toată lumea care venise acolo să vadă cele întâmplate l-a rugat pe Domnul Iisus Hristos să plece de la ei, căci îi cuprinsese frică mare. Dar ce fel de frică aveau oamenii aceştia? Cred că o frică precum a unor necredincioşi care atunci când aud tunete, trăsnete şi văd fulgere, fac şi ei semnul Sfintei Cruci şi zic: Doamne, apără-ne, scapă-ne, păzeşte-ne, Doamne!, pe moment, dar nu recunosc puterea lui Dumnezeu cât este de mare şi nu pot să se întoarcă la El, să se smerească şi să vină la credinţă, la Biserică, la mântuire.
       Mai sunt unii creştini care, dacă le merg treburile bine, mai vin şi ei pe la Biserică, mai aprind o lumânare, două, măcar la Paşti şi la Crăciun; mai fac o rugăciune acasă înaintea icoanelor; dar dacă dau de o pagubă, sunt în stare să hulească pe Dumnezeu în chipul cel mai barbar şi josnic revoltându-se împotriva lui Dumnezeu.
       Aşa s-a întâmplat cu nişte grădinari din apropierea Bucureştiului acum câţiva ani. Era timpul când trebuiau să culeagă roşiile şi celelalte legume din grădină. Fiecare îşi făcuse socoteala că vor câştiga sume mari de bani, că-şi vor construi case, îşi vor cumpăra maşini şi fel de fel de planuri pământeşti. Dar tocmai când trebuia să le culeagă şi să le ducă la vânzare, le-a bătut Dumnezeu cu grindină, o piatră aşa de mare, că n-a rămas mai nimic din grădinile lor. Le-a risipit toate planurile lor; dar ei, în loc să se smerească, să ceară iertare şi să judece drept, să-şi aducă aminte de toate duminicile şi sărbătorile lui Dumnezeu în care au muncit, atât de răi au fost, că şi-au scos icoanele din casă în mijlocul curţii şi le-au dat foc.
       Iată îndrăciţi, iată răutate, îndrăcire din lăcomie. Dumnezeu le-a arătat că fără El nu pot face nimic. În orice stare pământească va fi omul, când Dumnezeu vrea să-l dărâme îl coboară până în adâncul iadului. Într-o mare rătăcire şi necredinţă au ajuns şi ţăranii noştri creştini, au părăsit bisericile, se duşmănesc, se pârăsc, se omoară, s-au luat la întrecere în modă cu orăşenii. Nu le mai trebuie credinţa şi biserica, mor îmbătrâniţi de zile, nespovediţi şi neîmpărtăşiţi. Ei, care erau primii la Biserică duminica, au ajuns să se mai ducă o dată, de două ori pe an.
       Să nu ne înşelăm, creştinilor, şi să ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului: Că nu oricine îmi va zice Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci acela care va face voia Tatălui Meu. Creştinii de astăzi nu se mai cunosc dintre cei ce s-au lepădat pentru că fac aceleaşi păcate, păcate păgâneşti, vrednice de condamnat. Când cei credincioşi erau pe patul morţii, spovediţi şi împărtăşiţi, veneau la ei Domnul Hristos, sfinţii îngeri, sfinţii patronii lor şi ei îşi dădeau sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pentru că şi în viaţă au fost cu Dumnezeu, mureau zâmbind. Necredincioşii însă pe patul morţii răcnesc, spun fel de fel de cuvinte de se îngrozesc cei din jurul lor.
       Am cunoscut o doamnă care toată viaţa a râs de cei credincioşi; când să iasă sufletul s-a umplut casa de duhuri necurate, a început să ţipe îngrozitor şi să spună că au venit dracii să o ia. Cei de faţă au fugit speriindu-se foarte tare, rămânând numai cu soţul ei striga disperată: Ţine, Nicule, patul, ţine patul că au venit să mă ia! Grozave sunt clipele morţii pentru cei necredincioşi, dar mai grozave sunt chinurile iadului care îi aşteaptă pe cei care pleacă nepregătiţi.
       Să ne trezim, fraţi creştini, să ne trezim până nu este prea târziu, să mai facem ceva pentru suflet. Să ne trezim căci fiecare vom da răspuns pentru faptele noastre. Să facem numai bine pe lumea aceasta, aproapelui nostru, să fim blânzi, fără răutate, fără vicleşug. Să fim plini de milă ca să semănăm şi noi cu sfinţii care s-au mântuit şi toţi creştinii adevăraţi, căci aceştia nu ştiau cum să-şi facă mai bine unii altora.

       Rugăciune
       Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru cel prea bun şi milostiv, îţi mulţumim cu adâncă recunoştinţă pentru toate binefacerile Tale, îţi mulţumim că ne-ai tămăduit sufletul de vrăjmaşii noştri demoni, îţi mulţumim pentru Harul Tău care L-ai vărsat peste noi din belşug. Tămăduieşte, Doamne, pe toţi cei ce n-au ajuns să Te cunoască până în clipele acestea, alungă toate duhurile necurate, îneacă toţi porcii păcatelor şi fă ca toţi să Te slăvim cu o inimă şi un gând, pe Tine Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
 
Amin.

Niciun comentariu: