miercuri, 28 decembrie 2011




PREDICA LA DUMINICA DUPA NASTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS


... Si sculandu-se, Iosif a luat, noaptea, Pruncul si pe mama Lui si a plecat in Egipt (Matei II, 14).

       Frati crestini,
       Dupa ce S-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos in Bethleemul din Iudeea in zilele Imparatului Irod, iata ca au venit niste magi, filozofi din rasarit si, ajungand la Ierusalim, au inceput sa intrebe unde s-a nascut de curand imparatul iudeilor. Acesti magi au venit calauziti de o stea pana au intrat in orasul Ierusalim, dar aici steaua s-a ascuns de ochii lor si au fost nevoiti sa intrebe. Cand imparatul Irod a auzit aceasta s-a tulburat si tot orasul s-a tulburat impreuna cu el.
       Evanghelia acestei sfinte sarbatori a Nasterii Domnului ne da prilejul sa invatam mai multe lucruri folositoare pentru sufletele noastre.
       Cand Sf. Ioan Proorocul era in pantecele maicii sale Elisabeta, a saltat de bucurie cand a venit Preacurata Fecioara Maria in vizita la ea. Si noi ne bucuram acum cand sarbatorim nasterea Mantuitorului nostru care a venit sa ne izbaveasca din tirania diavolului. Nasterea Imparatului nostru Hristos ne ridica inimile si ne duce cugetele la Bethleem, unde, impreuna cu ingerii, cu magii si cu pastorii, cantam imnuri de slava.
       Acest indemn l-a facut Biserica in toate sarbatorile din postul acesta prin catavasia ce s-a cantat:
       "Hristos se naste, slaviti-L!
       Hristos din ceruri intampinati-L!
       Hristos pe pamant inaltati-va,
       Cantati Domnului tot pamantul
       Si cu bucurie laudati-L, popoarelor,
       Ca S-a preaslavit!"
       Dar pentru ce este chemat tot pamantul sa cante pe Dumnezeu? Acest lucru este de mare trebuinta a sti tot crestinul, fiindca a venit ziua cea mare a bucuriei, ziua eliberarii neamului omenesc de sub robia satanei. Greutatea pacatului era atat de mare ca, in nici un chip, nu se putea izbavi, si impacarea cu Dumnezeu a omului era imposibila. Lumea se vanduse demonului prin inselaciunea din gradina raiului. Ea era condamnata la inchisorile cele intunecoase ale iadului. Era pierduta fara de scapare si nimeni n-o putea izbavi.
       Tot neamul omenesc de la Adam si Eva incoace pana la Domnul Hristos era in ghearele celui rau, aruncat in prapastia pierzarii. Biata omenire nu avea nici o pilda de urmat, caci toti se zbateau in tot felul de patimi. Nu avea un invatator care sa o invete adevarata cale ce duce la fericirea vesnica.
       De aceea, odata cu nasterea Domnului Hristos, se schimba toate in lume, pentru ca El a venit sa ne arate calea fericirii, sa ne invete adevarul, sa ne lumineze mintea ca sa castigam fericirea vesnica in viata de veci. Pentru aceasta s-a coborat Fiul lui Dumnezeu la neamul omenesc si a zis despre Sine: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata; Eu sunt Pastorul cel bun, care-Mi pun viata pentru oile Mele; Eu sunt lumina lumii, Eu sunt Usa; prin Mine, de va intra cineva, se va mantui; Eu sunt Invatatorul vostru, sa nu aveti alti invatatori!"
       Mare bucurie s-a facut in cer si intr-un alai au pornit sfintii ingeri sa cante Domnului. Sa cantam impreuna cu ei si noi si in cantarile noastre sa-I multumim lui Dumnezeu cu multa recunostinta ca ne-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne invete si sa ne fie pilda de urmat in aceasta vale a plangerii. Cand s-a nascut imparatul Alexandru cel Mare, tatal lui s-a bucurat nespus si a socotit un mare noroc ca fiul sau s-a nascut in vremea marelui filozof Aristotel. El era convins ca, instruit de marele invatat, fiul sau va invata tot totul si va fi fericit.
       Cu cat mai mult trebuie sa ne bucuram noi ca ne-am nascut in vremea adevarurilor credintei, a Mielului lui Dumnezeu, ce este mai presus de orice invatator si filozof pamantesc, care a zis: "Eu am venit ca lumea viata sa aiba si mai mult sa aiba, adica unde sunt Eu si voi sa fiti langa Tatal, la fericirea vesnica." De aceea, cantau ingerii la nasterea Sa: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace!"
       Ingerii indemnau pe oameni sa ia parte la bucuria lor, ca insusi Fiul lui Dumnezeu a venit cu trup pe pamant. Ei ii scoala in noaptea aceea pe pastori si-i trimit sa vada pe Domnul cel nascut in ieslea din pestera. De atatea ori ingerii fusesera trimisi de Dumnezeu pe pamant si vazusera in lume multa jale. Acum ei isi ziceau ca oamenii toti se vor bucura de venirea Domnului si se asteptau ca toata lumea sa-L primeasca si sa-I urmeze invatatura.
       Mare de tot le-a fost mirarea cand au vazut purtarea lumii fata de Fiul lui Dumnezeu. Pamantul nu vrea sa-L primeasca. Pentru Iisus nu s-a gasit in Bethleem nici o casa calda in care sa Se nasca. Parca ar fi vrut ca Domnul sa Se nasca afara in frig si sa moara.
       Curand dupa nasterea Lui, Irod imparatul cauta sa-L omoare. Asa ca Iosif si Maria au fost nevoiti sa fuga cu El in Egipt. Cand Domnul Hrists a iesit in lume predicand Evanghelia si facand numai bine, in atatea randuri oamenii L-au izgonit si au vrut sa-L omoare. Si nu s-au lasat pana cand nu L-au omorat, rastignindu-L pe Cruce. Dupa ce a fost dat jos de pe Cruce, au avut grija sa puna o piatra mare la usa mormantului, sa puna ostasi de paza si sa pecetluiasca piatra zicand: "Poate acum am scapat de El!"
       Iata cum este lumea. Iata cum s-a purtat lumea cu Domnul Hristos. O singura fiinta nevinovata, fara de pacat, a venit la noi pe pamant, dar noi am ucis-o. Cand auziti despre aceasta rautate a lumii de pe vremea Domnului Hristos, cand S-a nascut cu trup pe pamant, imediat va vine in gand sa-i osanditi pe oamenii aceia pentru purtarea lor cea rea fata de Domnul Slavei si sunteti gata sa ziceti:
        Astazi lucrurile s-au schimbat, cine nu se bucura de nasterea Domnului? In ce tara sarbatoarea aceasta nu este o sarbatoare a veseliei?
       Asa este, in toata lumea nasterea Domnului se sarbatoreste cu multa bucurie. Ne intrebam, numai, ce fel de bucurie simte lumea?!
       Bucurie pentru venirea Domnului in lume ca sa ne mantuiasca? Ori bucuria ca in aceste zile avem parte si timp mai mult de odihna, de hrana mai buna si de petreceri cu tot felul de pacate? Caci, din marea gloata de crestini, cati petrec cu adevarat zilele acestea crestineste? Cati Il primesc pe Iisus cu o inima calda, cu o minte treaza, plina de recunostinta, cu un suflet iubitor, cu scutecele albe ale dragostei crestinesti. Cati Il hulesc la petreceri si betiile lor?! Cati Irozi nu-I stau impotriva? Vai, ce crestinatate straina de Hristos!
       Cati pacatosi inveninati la inima stau gata sa ia sufletul pruncului, adica acolo unde s-a nascut un suflet de crestin care vrea sa creasca si sa se hraneasca din laptele credintei adevarate! Cati vrajmasi nu ridica satana impotriva acestui suflet cautand sa-I omoare din fasa! Cata tulburare nu face diavolul in cate o casa unde se naste un crestin!
       Ce mari sunt rautatile si dusmaniile pornite impotriva credinciosilor adevarati, impotriva acestor suflete nascute din Cuvantul lui Dumnezeu, din duhul cel de viata datator impotriva acestor crestini! Pentru toate se gaseste loc in casele crestinilor de suprafata: pentru pofte, pentru mancaruri, bauturi, cantece, dansuri, jocuri de noroc, chiote si injuraturi... pentru toate se face loc in inima. Inimile sunt deschise si, cu multa bucurie, le primesc pe toate si pe toti. Numai pentru Domnul Slavei nu s-a gasit un loc. Domnul Hristos nu este primit. El n-are nici un amestec in inimile crestinilor de forma.
       Crestinismul nostru este un crestinism care repeta numai obiceiurile cele trupesti in mancaruri si bauturi, dar, fara Hristos si Evanghelie. Crestinii nostri se aseamana cu niste sticle care au etichete frumoase, dar sunt pline cu apa, care, dupa un timp, se strica si grozav s-ar pacali cineva care ar socoti ca in sticla aceea este ce scrie pe ea. Asa sunt cei mai multi, crestini doar cu numele, insa inimile lor sunt pline de ganduri si porniri vrajmase impotriva lui Hristos si a Evangheliei Lui. Daca sunt indemnati sa se intoarca la Dumnezeu, sa vina la Sf. Biserica, sa se lase de pacate, te iau in ras, poreclindu-te: ratacit, habotnic, fanatic si altele. Oamenii nu iubesc pe Dumnezeu, pe Domnul Hristos care s-a nascut in ieslea din Bethleem si nu vor sa creada in El si sa asculte Cuvantul Lui.
       Pe de alta parte, oamenii se vaita de greutati, de necazuri, de suferinta, de lipsa de putere in credinta si de mangaiere, iar in fata mortii tremura ingroziti. De ce, oare? Pentru ca nu au pe Domnul Hristos ca Stapan si Mangaietor.
       Numai atunci bucuria ta va fi bucurie adevarata si sfanta, cand vei putea sa zici: eram rob pacatului si diavolului, dar Iisus a venit sa ma izbaveasca. Pentru mine a venit El pe pamant. Pentru mine S-a smerit si S-a nascut in pestera saraca. Pentru mine a suferit frigul si zaduful, foamea si chinurile si a murit rastignit pe Cruce. Pentru mine a inviat. El este al meu si eu sunt al Lui.
       Daca ai incredintarea deplina in aceste lucruri si duci viata ta alaturi de invatatura Sa, ai inteles rostul venirii Mantutorului pe pamant si atunci te bucuri deplin cu o bucurie sfanta, ca El iti va da bucuria mantuirii, pentru ca El este Rasaritul cel de sus, Rasaritul rasariturilor.
       Se cade sa amintim acum si de batranul Iosif. Ce fapte marete vedem la acest barbat, logodnicul Preacuratei Fecioare Maria. El a fost un ascultator devotat Cuvantului lui Dumnezeu pana la moarte. Un astfel de om ii trebuia Fecioarei Maria, ca pazitor si slujitor minunii, care sa nu dea inapoi din lucrarea mantuitoare care se facea lumii prin Fecioara si Pruncul Iisus. Din traditie cunoastem o multime de intamplari periculoase prin care au trecut Iosif, Fecioara si Pruncul pana in Egipt si pana la intoarcerea din Egipt: foamea si setea, cum le-au iesit talharii inainte si fiarele salbatice care ii pandeau la tot pasul.
       Fericit suflet a fost si batranul Iosif care a putut sa dea o mana de ajutor nevinovatei Fecioare Maria, prin care ne-a venit mantuirea. De la supunerea si ascultarea acestui om sfant sa luam pilda si sa primim cu bucurie si cu dragoste totdeauna Cuvantul lui Dumnezeu. Numai acesta ne incalzeste si ne binecuvinteaza, ne curata de pacate si ne sfinteste toate simturile noastre. El alunga de la noi toate gandurile cele rele, scoate din stricaciune viata noastra, ne incununeaza cu mila si cu indurari, ne umple de bunatati si ne innoieste tineretile ca ale vulturului, cum zice In Psalmul 103.
       Intr-o imprejurare, pe cand Domnul Hristos vorbea multimii, iata ca a venit mama Lui si cauta sa vorbeasca cu El. Atunci cineva ii zice: "Iata mama Ta si fratii Tai stau afara si cauta sa vorbeasca cu Tine!" Dar Iisus a raspuns: "Cine este mama Mea si care sunt fratii Mei? Oricine face voia tatalui Meu, care este in ceruri, acela imi este frate, sora si mama."
       Iata ce cinste mare capata cel ce face voia Tatalui Ceresc. Cei ce asculta Cuvantul lui Dumnezeu si-L implinesc. Iata ca Domnul Hristos ne da o pilda ca si noi sa ne lepadam de cei ce nu asculta Cuvantul lui Dumnezeu, fie el cine ar fi. Acei ce asculta Cuvantul lui Dumnezeu si-l implinesc se numesc copiii lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, Fiul Sau. Tot Domnul Hristos ne spune ca, acel care aude cuvintele Sale si le implineste se aseamana barbatului intelept, care-si cladeste casa pe temelie tare, pe piatra. Cel ce aude cuvintele Sale, dar nu le implineste, se aseamana barbatului nebun, care-si cladeste casa pe nisip.
       Noi sa intelegem, din ascultarea lui Iosif si a Sf. Fecioare Maria care purtau in bratele lor pe pruncul Iisus, ca asa trebuie sa fim si noi ascultatori si implinitori. Vai de unii crestini ai veacului nostru care fac acelasi pacat pe care l-a facut Irod imparatul! Ca si Irod care a omorat 14.000 de prunci ? care au murit martiri pentru Domnul si s-au botezat in sangele lor ? unii crestini isi omoara copiii inca din pantece.
        Aproape ca nu e femeie care sa nu fi omorat macar unul din copiii ei, cu voie sau fara voie. Ele au lipsit copilasii de amandoua vietile: si de viata aceasta vremelnica si de viata vesnica, pentru ca nu au fost botezati.
      Toti acesti parinti care au indraznit sa faca un asemenea pacat sunt condamnati la temnitele iadului impreuna cu Irod cel blestemat si cu demonii cei urati care i-au inselat.
       Pentru iertarea pacatelor acestea mari sunt cateva canoane de mare importanta pe care sa le ascultati si sa le faceti:
        Mai intai si intai de toate, trebuie sa se opreasca cu hotarare de a mai face acest pacat, orice s-ar Intampla.
    Al doilea, sa se spovedeasca cu sinceritate, spunand la duhovnic cate avorturi, intreruperi medicale si fereala are.
      Al treilea, sa se caiasca cu lacrimi si cu cainta toata viata pana-i va iesi sufletul.
        Sa boteze copii saraci pentru rascumpararea acelor suflete.
       Al cincilea, sa invete toata viata partea femeiasca sa nu faca avorturi si sa aduca cat mai multe suflete pe calea credintei adevarate.
       Acestea se vor socoti ca rascumparare a sufletelor pe care le-a trimis in intuneric. Metanii, post, rugaciuni si milostenii si tot felul de fapte bune trebuie sa faca fiecare, ca moartea vine fara veste si ne gaseste nepregatiti. Asa cum a venit si la o tanara despre care vreau sa va povestesc.
       In vara anului 1970 a venit o femeie plangand la manastire. Era de prin partile Botosanilor. Batea la usa fiecarui duhovnic si cerea sfat pentru sufletul fiicei sale. Cu lacrimi in ochi spunea ca fata ei a murit nespovedita din pricina ei.
        Eu, parinte, spunea ea, am avut o fata nemaritata, cam de 25 de ani. Ea traia cu mine in casa, era fata buna, harnica dar ii placea viata. In vara asta, nu-i nici o luna de atunci, fata mea s-a imbolnavit rau, zacand la pat, slabind mult.
       Mama, eu ma simt tare bolnava, ar trebui sa chemi preotul sa ma spovedeasca, ca am niste pacate mari, am gresit cu cineva si am trei avorturi ? a zis fata.
      Lasa, fata mea, ca am sa ma duc sa-l chem, sa termin mai intai treburile; dar n-am dat importanta cuvintelor ei, nu credeam ca va muri asa repede! A doua zi m-a intrebat fata:
       Mama, vine preotul?
       Iata, acum ma duc la parintele.
       Fata a tacut cateva minute, dar cand am ajuns la poarta, gata sa ies in drum, numai ce aud fata zicand:
       "Parintele, sa vina parintele, sa vina repede..." Si, in clipa aceea, si-a dat sufletul. De atunci nu mai am liniste in sufletul meu. De aceea, am venit la manastire, parinte, ca sa dau slujbe si sa ma sfatuiti ce sa fac ca sa ma ierte Dumnezeu si pe mine si pe fata. Iata, cum se inseala omul!
       Sa luam aminte, sa nu ni se para lucru de gluma, ca vai de sufletul acela pe care-l va apuca moartea nepregatit!
       O alta intamplare s-a petrecut in satul Versani, comuna Boureni, judetul Iasi. O familie cunoscuta in partea locului, a cetateanului Nicolae Ungureanu. Sotia lui, care traieste si acum, este o buna crestina, se spovedeste, tine posturile, merge la Biserica, face rugaciuni si milostenii. In schimb, sotul ei, decedat de curand, era foarte slab in credinta, nu mergea la biserica, nu se spovedea, nu postea, nu se temea de Dumnezeu, era betiv si desfranat.
       Cand cineva il indemna sa se indrepte, el raspundea cu ironie:
       "Lasa ca am aranjat eu cu sfintii sa nu mor acum... m-oi indrepta mai incolo, la batranete si m-oi duce la biserica... ca tot la biserica oi fi."
       La inceputul postului mare, sotia acestui crestin s-a hotarat ca, macar prima saptamana, sa tina post, ca sa se poata spovedi si impartasi. In a treia zi de post, satana a zadarnicit planul ei, ca ticalosul ei sot, imbatandu-se, a silit-o la trupeasca lui placere, neinduplecandu-se de lacrimile ei. Dar, chiar in noaptea aceea l-a ajuns mania lui Dumnezeu. A sarit din pat si, infricosat, a inceput sa strige:
       "Femeie, nu ma lasa, cuptorul, cuptorul de foc, dracii imi dau foc, scapa-ma femeie...!"
       In clipa aceea, mana nevazuta a mortii i-a oprit glasul pentru totdeauna si i-a rapit sufletul.
       Asa mor toti pacatosii care nu vor sa se indrepteze, dupa cum zice proorocul David: " Moartea pacatosului este cumplita." Sa punem la suflet tot ce am auzit si sa mergem numai pe calea cea frumoasa a bisericii ca niste adevarati ascultatori si implinitori ai Cuvantului lui Dumnezeu si sa-L slavim si noi pe pruncul Iisus care S-a nascut in ieslea din Bethleem, impreuna cu ingerii, cu magii si cu pastorii, si sa ne inchinam Lui zicand:


       Rugaciune
       O, Preadulce si Scump Iisuse, primeste-ne si pe noi in preajma staulului Tau si chiar daca inimile noastre sunt reci, incalzese-le Tu cu dragostea Ta; vino in pestera inimii noastre si cu caldura dumnezeirii Tale ne vom infierbanta si noi si vom putea birui toate ispitele vietii acesteia.
       Atrage-ne la Tine, Stapane, si deschide inima noastra, ca sa putem sa Te laudam in ceruri, pe Tine, Treimea cea de o fiinta si nedespartita, in vecii vecilor
Amin.

Niciun comentariu: