sâmbătă, 19 noiembrie 2011

PREDICĂ LA PRAZNICUL INTRĂRII MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ


PREDICĂ LA PRAZNICUL INTRĂRII MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău (Ps. XLIV, 12-13).

Fraţi creştini,

Toate faptele sfintei Fecioare Maria sunt vrednice de mirat şi pline de învăţături pentru noi. Pentru aceasta Sfânta Biserică, n-a lăsat nici una din aceste fapte strălucite fără să nu le pună înainte ca o pildă, după care să ne cârmuim viaţa şi să ştim pentru ce ne închinăm ei şi pentru o cinstim cu atâta evlavie.
Dintre toate jertfele aduse lui Dumnezeu, în afară de jertfa ce i-a fost adusă de Fiul Său Iisus Hristos pe crucea de pe Golgota, cea mai plăcută a fost aceasta a Preacurate Fecioare Maria, pe care o sărbătorim astăzi, adică aducerea ei ca jertfă la etatea de trei ani, în biserica lui Solomon din Ierusalim. Ea vine condusă de părinţii săi ca să se afierosească în chip solemn lui Dumnezeu.
Erau doi soţi bătrâni Ioachim şi Ana. Aceştia nu aveau copii, însă făceau multe milostenii, post şi rugăciuni cu lacrimi, ca să le dăruiască şi lor Dumnezeu un copil, făgăduind ei că pe acel copil îl vor dărui lui Dumnezeu. După ani de stăruinţă şi rugăciuni, Milostivul Dumnezeu le-a dat o copilă cu totul sfântă şi aleasă, pe care o numiră Maria. Mare bucurie a cuprins inimile acestor bătrâni, când s-a născut Fecioara Maria.
Trecând trei ani de la naşterea ei, părinţii Ioachim şi Ana s-au ţinut de făgăduinţă şi au venit să aducă în biserică ca un dar sfânt, pe Fecioara Maria, închinată lui Dumnezeu. Făcând ei multă pregătire, au adunat în Nazareth toate rudeniile lor, căci Sfântul Ioachim era de neam împărătesc, iar Sfânta Ana, de neam arhieresc. Au îmbrăcat atunci pe Fecioara copilă cu podoabe împărăteşti şi au chemat şi pe alte fecioare tinere pe care le-au împodobit şi le-au rânduit să meargă înainte cu făclii aprinse în mână cântând din gură psalmii lui David. În mijlocul acestui alai se găseau Ioachim şi Ana cu Sfânta Fecioară.
Ajungând la Ierusalim, i-au înconjurat mulţime de popor, care privea mirată de această adunare neobişnuită de copii împodobiţi. Aşa cu toţii au mers la Templul lui Solomon, sau la Biserica cea Mare din Ierusalim. S-au împlinit atunci cuvintele scrise de David proorocul care zice: "Ascultă fiică şi vezi şi plecă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău. Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce Ţie.
Când au ajuns sfinţii părinţi cu copila Maria în faţa bisericii unde îi aşteptau preoţii, s-au oprit înaintea celor 15 trepte. Atunci prunca Fecioară a început să urce singură treptele, până la treapta cea mai de sus, fără a se opri pe fiecare treaptă după cum era rânduiala. Deci primind-o Zaharia preotul, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că dânsul era preotul cel mare de rând atunci, a luat-o de mână şi a dus-o direct în sfânta sfintelor, acolo unde niciodată nu intra parte femeiască şi nici preoţii, ci numai arhiereul o dată pe an, atunci când aducea jertfă de sânge pentru neştiinţele poporului. Acolo i-au dat ei loc de rugăciune.
După ce au încredinţat-o sfinţii părinţi pe Fecioara Maria în mâinile preoţilor şi după ce au dat-o în grija celorlalte fecioare, lăsând darurile aduse de ei ca ardere de tot, au zis aceste cuvinte din Psalmul XLIV, 12 pe care le-aţi ascultat în timpul slujbei de la utrenie: "Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită pe poporul tău şi casa părinţilor tăi.
Ascultă, adică, glasul Domnului, pleacă-ţi urechea ta înaintea sfinţilor preoţi, uită casa în care te-ai născut, uită pe părinţii tăi, căci iată a poftit Împăratul frumuseţea ta. Tu nu te-ai născut pe lume ca să te veseleşti de cele pământeşti, nici să guşti din bucuriile cele copilăreşti şi omeneşti, ci te-ai născut din rugăciune ca să trăieşti în rugăciune. Te-ai născut ca să trăieşti spre bucuria lumii întregi; deci tu multe dureri vei purta în inima ta copilă!
Tu casă şi averi pe pământ nu vei avea, dar prin curăţia ta te vei face biserică veşnicului Dumnezeu. Străină va fi viaţa ta de bucurii, de râsete şi veselie, dar prin lacrimile tale vei şterge toată lacrima de pe faţa pământului. Pe pământ vei trăi ca cea mai săracă roabă a Domnului, dar după plecarea ta de aici, te vor ferici toate neamurile pământului! Intră copilă în Sfânta Sfintelor şi roagă-te acolo pentru toate neamurile pământului! Roagă-te pentru templu! Roagă-te pentru Galileia şi pentru Nazareth! Roagă-te pentru noi părinţii tăi cei îmbătrâniţi de zile! Noi ne vom întoarce acasă şi poate nu ne vei mai vedea în trup, dar tu rămâi în casa Domnului Dumnezeului nostru. Să nu te întristezi că te părăsim pe tine, căci Domnul te va lua, fiindcă a poftit Împăratul frumuseţea ta. Nu te întrista Marie, ci bucură-te fiica noastră şi a Sionului ceresc! Veseleşte-te copilă sfântă, căci tu eşti aşteptarea tuturor neamurilor şi împăcarea lui Adam cu Dumnezeu.
După aceste cuvinte, mulţumind sfinţii părinţi, Ioachim şi Ana, lui Dumnezeu că şi-au putut împlini făgăduinţa lor, s-au întors cu pace la Nazareth. Mai veneau din când în când ca să-şi vadă fiica şi s-o îndemne spre trăire îngerească, dar nu după mult timp, fiind bătrâni, au adormit trecând din viaţa aceasta.
Sfânta Fecioară Maria a rămas în casa Domnului, fiind umbrită în toate zilele vieţii ei de Prea Sfântul Duh. Din zi în zi şi-a înfrumuseţat sufletul, sfinţindu-se, şi aşa a devenit Mireasa în care s-a coborât Dumnezeu, întrupându-se în chip tainic într-însa.
Este bine să se ştie, că împrejurul bisericii aceleia, erau mai multe case în care locuiau cei ce slujeau Domnului. Chiar lângă zidul bisericii se afla o clădire cu trei rânduri, fiecare rând având câte 30 de încăperi. În aceste camere locuiau un fel de călugări ai Legii Vechi, trei feluri de oameni care erau dăruiţi să slujească Domnului în biserică.
În primul rând erau fecioarele cele cu totul curate care-şi păzeau fecioria până la sfârşitul vieţii. În al doilea rând erau văduvele care se hotărau să-şi păzească văduvia până la moarte.
În al treilea rând era aşa numita ceată a nazareilor, care de asemenea erau închinaţi Domnului pentru toată viaţa lor.
Fecioara Maria, încredinţându-se unor fecioare mai în vârstă, petrecea cea mai mare parte din viaţa ei în rugăciune şi vorbire cu Dumnezeu, prin citirea Sfintelor Scripturi. Ducea o viaţă îngerească. Dimineaţa se ruga în Sfânta Sfintelor, până la ora nouă. Apoi până la ora trei, lucra cu celelalte fecioare lucru de mână torcea lână şi in, ţesea mătase pentru veşmintele preoţeşti şi altele.
Se spune că, însăşi cămaşa de in cea necusută de mână, pe care a purtat-o Domnul Hristos, Fiul ei cel scump, a fost ţesută şi împletită chiar de Maica Domnului. În timpul mesei Fecioara Maria nu mânca cu celelalte fecioare, ci se ducea înăuntrul bisericii, unde se ruga până târziu. Acolo venea Sfântul Arhanghel Gavriil şi îi aducea pâine îngerească.
Această mâncare fiind îngerească tot trupul şi sufletul ei se îndumnezeise, iar rugăciunile ei erau ca focul. Ea vorbea acum cu îngerii, iar bucuriile ei erau negrăite, supunerea desăvârşită şi smerenia dumnezeiască. Acolo în Sfânta Sfintelor, uitase cu totul de casa părintească din Nazareth şi acolo a învăţat să trăiască ca un înger, căci acolo a gustat din hrana cerească, hrana îngerilor şi din bucuriile Duhului Sfânt.
Acolo a auzit şi suspinele Evei şi plânsul lui Adam în iad. Acolo asculta durerile tuturor popoarelor cele robite de păcate. Acolo a înţeles Fecioara din scrierile sfinţilor prooroci ce taină negrăită face Dumnezeu prin ea.
De aceea, iubiţi creştini, mare şi minunat este praznicul de astăzi, cum o fecioară mică de trei ani părăseşte casa părinţilor ei şi se duce, în casa lui Dumnezeu, în biserică, unde petrece numai în rugăciuni 12 ani. Se deprinde acolo să vieţuiască din pruncie cu îngerii.
Veniţi dar astăzi, iubiţilor creştini, de pretutindeni, să lăudăm intrarea celei pline de Dar în biserica Domnului. Veniţi tineri şi tinere, bătrâni şi copii, mame şi fecioare! Veniţi astăzi la sfintele biserici, să cinstim cu dragostea noastră, cu rugăciunile şi cântările noastre, cu făcliile şi cu inimile noastre, pe Maica lui Dumnezeu care a intrat să se roage pentru noi în Sfântul Altar. Veniţi să cinstim pe Fecioara cea neprihănită, care a născut pe Mântuitorul lumii! Veniţi să cinstim pe Maica Mântuirii noastre, pe Maica vieţii, pe Biserica Dumnezeului celui viu!
Bucură-te Nazarethul Galileii! Bucuraţi-vă creştinilor că zi de mare bucurie este astăzi! Astăzi este începutul mântuirii noastre.
Fraţi creştini, nu este nici un nume mai scump pe lume, nici în cer nici pe pământ, decât numele Domnului nostru Iisus Hristos. La rostirea acestui nume se înfioară cerurile, se umplu de bucurie şi nădejde sfântă sufletele pământenilor creştini şi se cutremură de spaimă şi de frică adâncurile iadului şi demonii. Prin puterea acestui nume cad biruiţi vrăjmaşii, se sfărâmă încheieturile iadului şi se dezleagă păcatele. Prin puterea acestui nume se vindecă rănile şi durerile sufleteşti şi trupeşti, deschizându-se porţile raiului pentru cei ce cred în acest nume sfânt şi scump, Iisus Hristos.
Afară de acest nume dumnezeiesc, mai este încă un nume a unei fiinţe omeneşti scumpe, care s-a preamărit cu sfinţenia în cer şi pe pământ. Acest nume s-a îmbrăcat cu mărire şi strălucire divină, tot prin Iisus Hristos. Acest nume Maria este numele Maicii Domnului.
Maria înseamnă Doamnă, Sfântă, Împărăteasă, Regină. Maria mai înseamnă Mare Amară şi Steaua Mării. Aceste cuvinte, cu însemnătatea lor, se potrivesc de minune la viaţa Sfintei Marii. Să le cercetăm mai de aproape aceste înţelesuri, ale numelui Maria, sau Miriam pe evreieşte. Din ele putem învăţa multe. Ne vom opri câte puţin asupra fiecăruia în parte.
Am spus că acest nume mai înseamnă Mare Amară, şi dacă privim mai îndeaproape, viaţa Preacuratei Fecioare, ne încredinţăm că această viaţă a fost într-adevăr, o mare plină de amărăciuni. În etate de trei ani, este adusă de părinţii ei în biserică astăzi închinată Domnului. La puţin timp este părăsită de bătrânii ei părinţi, care au murit, lăsând-o în grija lui Dumnezeu şi a preoţilor bisericii. În frigul iernii într-o peşteră, a născut Sfânta Maria pe Mântuitorul lumii.
La 40 de zile după naştere, îi vesteşte bătrânul Simeon jalnice cuvinte, spunându-i că sabia va trece prin inima sa. După puţin timp, a trebuit să fugă Sfânta Fecioară cu pruncul în Egipt, departe de ameninţările răului şi a înfricoşatului Irod.
Apoi cine nu ştie câte a trebuit să sufere la Patima Fiului său? Ce durere mare, ce lipsă de milă din partea omenirii, pentru Fiul ei cel iubit! Ea priveşte la rănile adânci de la mâini şi picioare. Ea priveşte la coasta împunsă şi la faţa Lui acoperită de sânge şi sudorile morţii. În faţa ei de martiră se oglindeşte cu adevărat o mare de dureri, o mare amară.
Iată acum însemnătatea numelui "Steaua Mării. Pentru noi cei care călătorim pe această mare înviforată a vieţii, în această vale a plângerii de pe pământ, ea, Maria ne ajută să trecem în chip minunat printre norii cei grei, printre vijelii şi furtună. Ca o stea luminoasă apare pe cerul vieţii noastre numele Prea Sfintei Maria şi ne luminează calea întărindu-ne nădejdea izbăvirii.
Cuvântul Maria am spus că mai înseamnă Stăpână, Doamnă şi Împărăteasă şi chiar aşa a fost numită Preacurata Fecioară de la începutul creştinismului. Aşa o numesc şi astăzi toate popoarele creştine. Noi îi zicem în rugăciunile ce se fac în biserică şi acasă, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria.
Stăpână îi zic şi celelalte popoare în limbile lor, Împărăteasă sau Doamnă. Italienii o numesc Madona, iar spaniolii Seniora. Pe lângă aceste nume Maica Domnului mai are o mulţime de alte nume care mai de care mai frumoase, mai drepte şi mai adevărate. Când citim în acatistele închinate ei găsim minunate numiri ca: Maica Vieţii, Maica Mielului şi a Păstorului, Maica Luminii şi aşa mai departe. Luaţi seama cât de drepte şi potrivite sunt toate aceste numiri ale Maicii Domnului.
Din şirul nesfârşit de femei care în decursul veacurilor, au trăit pe acest pământ, nici una nu se poate asemăna cu Preacurata Fecioară Maria. Virtuţile ei sfinte vor rămâne de-a pururi pilde vii pentru întreaga lume. Atâta credinţă, nevinovăţie, bunătate, blândeţe, sfinţenie, supunere faţă de hotărârile lui Dumnezeu şi atâta smerenie sfântă nu întâlnim la nici una din femeile acestei lumi.
Istoria popoarelor vechi ne înşiră puţine pilde de femei vrednice de admiraţie. De ce? Din cauza robiei şi a înjosirii în care au trăit femeile tuturor popoarelor până la venirea Domnului Iisus Hristos atât la noi cât şi pretutindeni. Chiar şi astăzi femeile popoarelor care nu s-au încreştinat trăiesc într-o mare păgânătate şi robie. La toate popoarele vechi din Asia Centrală şi din partea sud-vestică a Asiei domnea şi mai domneşte şi astăzi poligamia.
Aceasta înseamnă că fiecare bărbat are dreptul să ţină mai multe femei, iar acestea trebuie să servească lui ca nişte roabe. Tot aşa de tristă era starea femeilor la popoarele din Africa Centrală. La Babiloneni, fetele de măritat erau scoase în piaţă la vânzare, ca vitele. Cele mai frumoase erau date celui care da preţul cel mai bun.
În Persia veche, bărbatul îşi ţinea femeile închise în casă, în aşa-numitele haremuri, ca şi turcii mai pe urmă. La locuitorii din vechime ai Indiei, femeile nu erau altceva decât nişte fiinţe nenorocite, sortite să trăiască viaţa întreagă în cea mai amară robie. Asupra tuturor femeilor, chiar şi la cele din treapta cea mai înaltă, apăsa mizeria, ocara şi dispreţul.
A tăia un copac verde şi a ucide o femeie, pentru locuitorii Indiei vechi erau greşeli egale. În legea lor se spunea că bărbaţii trebuie să ţină femeile zi şi noapte într-o stare de teroare. În alt capitol al legii lor se spunea că trei feluri de persoane nu au voie să aibă avere proprie şi anume: femeia, copilul şi robul. Tot ce câştigă ei, câştigă pentru bărbatul căruia îi aparţin.
În Persia veche, dacă murea bărbatul era înjunghiată lângă mormânt şi îngropată cu el una din femeile acestuia şi anume aceea care l-a iubit mai mult. Chiar şi la vechii germani, soarta femeii era tot atât de tristă. Ea muncea din greu, nu avea voie să aibă avere, iar dacă murea bărbatul era incinerată împreună cu el.
La greci, bărbaţii, chiar şi cei mai bogaţi, îşi ţineau femeile închise în odaia cea mai din fund şi se spune că ele nu aveau voie să iasă din casă nici ziua, decât în cazuri excepţionale, iar noaptea, numai într-o trăsură şi cu o făclie aprinsă. La romani, căsătoria se făcea printr-un fel de vânzare.
La evrei, femeile se cumpărau. Evreul ţinea patru femei, dintre care două erau sclave. Bărbatul putea să alunge una din ele, oricând vroia, fără nici o pricină. Era de ajuns să nu-i convină ceva şi-i dădea o scrisoare de despărţire, prin care ea nu mai era soţia lui.
La mahomedani era tot aşa. În scriptura lor numită Coran, care are 114 capitole, scria aşa:
"Bărbaţilor, aveţi dreptul să vă luaţi femei după măsura averilor voastre, iar cine nu are destulă avere ca să-şi ia în căsătorie femei libere de credinţă mahomedană, poate să-şi ia şi sclave mahomedane. Mahomed porunceşte credincioşilor săi, ca femeile neascultătoare să fie bătute cu biciul.
La chinezi, fetele de măritat se vindeau. Mirele făcea negoţul cu tatăl miresei. Pe fată nu o întreba nimeni dacă vrea sau nu să se mărite. Mirele nu-şi vedea mireasa, decât după ce a plătit pentru ea preţul conform învoielii. Mireasa, închisă într-o trăsură, era dusă până înaintea uşii lui, iar părinţii îi predau acestuia cheia trăsurii. Mirele descuia uşa şi se uita dacă îi plăcea mireasa, o lua în casă, iar dacă nu, o trimitea înapoi. În acest din urmă caz el pierdea însă banii pe care-i plătise pentru dânsa. Bărbatul putea divorţa foarte uşor de femeie, trimiţând-o înapoi la părinţi sau vânzându-o altuia, ca să scoată cel puţin o parte din banii pe care i-a dat când a cumpărat-o.
Amară ar fi soarta şi a femeilor creştine din ţara noastră, dacă nu ne-am fi născut creştini, din părinţi creştini, dacă nu am fi cunoscut pe Mântuitorul Hristos care prin învăţătura Sa dumnezeiască a îmbunătăţit soarta femeilor în lume şi dacă n-ar fi fost Preacurata Fecioara Maria pe care o prăznuim noi astăzi. De aceea fiecare femeie creştină, trebuie să aibă recunoştinţă mare către Domnul şi Maica Sa şi să se păzească cu sfinţenie legile şi învăţăturile, să iubească biserica, să păstreze obiceiurile sfinte şi să-şi crească copiii în frica lui Dumnezeu.
Dar ce vedem noi astăzi? Femeile urmează, am putea spune două căi: unele urmează Evei, care s-a învoit cu diavolul şi a făcut păcatul strămoşesc care apasă asupra întregului neam omenesc, iar altele urmează Maicii Domnului, prin care s-au ridicat păcatele omenirii.
Acele femei care urmează Evei, nu ţin seama de voile şi poruncile lui Dumnezeu aşa cum nici Eva nu a ţinut seamă de porunca Domnului Dumnezeu, ci a ascultat sfaturile şarpelui, îndemnurile balaurului celui viclean şi a lepădat porunca lui Dumnezeu şi legea Lui. Astfel femeile se ţin de amăgirile necuratului, iubind luxul, linguşelile şi plăcerile cele trecătoare ale lumii acesteia, uitând de îndatoririle lor faţă de soţi şi copii, ameţite fiind de dorul de mărire, de stăpânire şi strălucire lumească, călcând poruncile Domnului.
Au luat o mare îndrăzneală în cele rele, femeile, şi cu multă neruşinare îşi necinstesc trupurile şi sufletele lor. Ba unele au ajuns aşa cum spunea un sfânt părinte - Sfântul Efrem Sirul - un fel de prăvălie a demonilor, de vânzare a sufletelor oamenilor. Aceste femei nu mai văd nimic altceva în lumea aceasta, decât bani, bărbaţi, lux şi petreceri, fiind stăpânite tot timpul de păcat.
Dar, cele ce urmează Sfintei Fecioare Maria, au caldă recunoştinţă şi se străduiesc din toate puterile să calce pe urmele acestei curate Fecioare, să calce treptele sfintei biserici, venind aici în casa Domnul Domnului unde a venit şi Sfânta Fecioară. Vin aici să se închine lui Dumnezeu, să-i aducă jertfa laudei şi daruri binecuvântate şi curate la Altar.
Vin aici cu înflăcărare să cânte Fiului Fecioarei, aşa cum au cântat atâtea sfinte fecioare în decursul vremurilor. Urmaşele Sfintei Fecioare Maria, se străduiesc să fie blânde, smerite, cât mai modeste şi cât mai ascultătoare de părinţii lor duhovniceşti.
Ele nu se pot niciodată împăca cu păcatul, cu minciuna şi cu necurăţia. Ele iubesc sfinţenia, se hrănesc din Preacuratele Taine, se spovedesc, se împărtăşesc şi îşi cresc sufletele lor în sfinţenie, iar trupurile lor în curăţenie, ca Sfânta Fecioară.
Femeile care urmează Evei sunt femei rele, lipsite de frica Domnului, ele vor să se facă numai voia şi dorinţele lor proprii mai presus de toate. De aceea sunt o nenorocire pentru soţii şi copiii lor şi chiar pentru societate, căci sunt lipsite de orice simţ al datoriei şi îşi petrec viaţa numai în dorinţe şi desfătări, în nemulţumiri, gâlcevuri şi lupte pentru lucruri de nimic.
Neavând frica lui Dumnezeu, multe au ajuns groaza familiei, căci cu drept cuvânt zice înţeleptul Solomon: "Mai bine este a trăi în pământ pustiu, decât cu o femeie rea. Acelaşi lucru îl subliniază şi înţeleptul Isus Sirah, când zice: "Nimic nu este mai rău ca femeia rea; mai bine este a trăi cu leul şi cu balaurul în pustie, decât cu femeia rea.
Desigur, aceasta numai când femeia se ceartă cu bărbatul zi şi noapte, de dragul de a se certa. Dar când femeia e plină de frica lui Dumnezeu şi îşi îndeamnă bărbatul să vină la biserică, să se lase de beţie, tutun şi de păcatele desfrâului, aceasta nu se mai cheamă femeie rea. Aceasta este o femeie bună, plină de grijă pentru binele casei şi a copiilor. De aceea mai zice înţeleptul Solomon că femeia plină de virtuţi este comoara bărbatului sau, o mare podoabă pentru familie şi îngerul casei.
Pentru aceasta mamelor şi surorilor, nu urmaţi Evei!
Urmaţi Prea Sfintei şi Curatei Fecioare Maria! Iubiţi credinţa, iubiţi virtuţile alese! Luptaţi-vă să faceţi voia lui Dumnezeu întru toate! Fiţi pline de evlavie, de blândeţe şi de bunătate! Purtaţi grijă de binele sufletesc al membrilor familiei!
Fiţi îngerul lor păzitor şi atrăgător spre calea adevărului şi a credinţei! Păziţi obiceiurile sfinte creştineşti! Îndemnaţi pe soţi şi pe copii, prin pilde şi cuvânt, să se roage lui Dumnezeu, să vină la biserică, să fie buni, blânzi, iertători şi omenoşi faţă de oricine.
Faceţi din casele voastre un colţ de biserică, împodobindu-le cu sfinte icoane şi rugaţi-vă cât mai mult cu credinţă şi cu dragoste. Aprindeţi înaintea sfintelor icoane, candela, tămâie şi lumânări şi se va aprinde şi candela sufletelor copiilor şi bărbaţilor voştri. Nu lăsaţi copiii să trăiască necununaţi, că sunt în ghearele necuratului şi a păcatului de moarte ce se cheamă desfrânare.
Toţi cei ce sunt necununaţi sunt pe calea celui rău, pe calea iadului. Nimic nu le e primit până nu se cunună. Casa unde trăiesc cei necununaţi este blestemată. Casa unde trăieşte un desfrânat arde în foc şi toate relele se adună acolo. Vai de aceia şi aici în lumea aceasta că o să le plătească din plin, dar mai ales dincolo, unde îi aşteaptă muncile iadului, dacă nu se întorc.
Să ne gândim la Maica Domnului cu câtă dragoste se ruga pentru neamul omenesc în Sfânta Biserică şi cum s-a adus pe sine jertfă vie pentru Dumnezeu, iar noi din fugă ne spovedim şi cu puţină credinţă ne împărtăşim pentru ca după aceea să ne întoarcem iarăşi la plăcerile şi păcatele noastre.
Pentru aceasta iubiţi creştini, cu ochii aţintiţi la Sfântul chip al Maicii Domnului din sfânta icoană când ne rugăm, să ne aprindem de dragoste sfântă şi să-i urmăm cu multă râvnă pe cât putem vieţii Prea Sfintei Fecioare Maria, a cărei sfântă Intrare în Biserica Domnului prăznuim astăzi şi aşa cu toţii să zicem:
În Biserica Slavei tale stând, în cer a sta ni se pare nouă Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească. Deschide nouă uşa milostivirii tale!

Amin.

Niciun comentariu: