miercuri, 26 ianuarie 2011

Ce se afla in puiul de la McDonald’s?


Ati pune dimetilpolisiloxan, un agent antispumant facut din siliciu, in mancarurile d-stra de pui? Dar butylhydroquinone tertiar (TBHQ), un conservant chimic atat de fatal ca doar cinci grame te pot ucide?

Acestea sunt doar doua din ingredientele dintr-un pui McNugget de la McDonald’s. Doar 50% dintr-un pui McNugget este cu adevarat pui. Cealalta jumatate include derivati de porumb, zahar, agenti de dospire si ingrediente complet sintetice.

Nu exista nici o indoiala ca alimentele procesate cum ar fi cea de la McDonald’s nu face parte dintr-o dieta sanatoasa, iar eu sunt recunoscator ca niciodata nu am mancat pui McNugget. Insa multi americani nu pot spune acelasi lucru.

Acest sentiment a fost sustinut de catre judecatorul federal Robert Sweet intr-un proces impotriva lantului de restaurante in 2003: „Puii McNuggets in loc sa fie pur si simplu pui prajit intr-o tigaie, sunt o creatie McFrankenstein din diferite elemente care nu sunt utilizate de bucatarul de acasa.

Time Magazine (http://www.time.com/time/insidebiz/article/0,9171,1101030811-472858,00.html) a raportat ca judecatorul Sweet „ a pus intrebarea daca clientii au inteles riscurile consumului regulat de pui McDonald’s”

Sapte ani mai tarziu eu inca ma mai intreb daca clientii McDonald’s inteleg cu adevarat riscul consumului in mod regulat a mancarurilor de tip fast food.
Daca ati ratat documentarul lui Morgan Spurlock „Super-Size Me”, va recomand sa urmariti aceasta ilustratie din viata reala despre cat de periculos poate fi un regim alimentar excesiv de fast food. Si excesiv este probabil mult mai putin decat va imaginati: Mancand fast food doar de doua ori pe saptamana iti dubleaza riscurile de a dezvolta rezistenta la insulina, in comparatie cu a manca doar o data pe saptamana. (Rezistenta la insulina, unul din factorii primari de conducere din spatele celor mai multe boli din Vest, de la diabet la cancer, la boli de inima).

Adevarul este ca, mancarurile McDonald’s contin ingrediente nealimentare (http://www.huffingtonpost.com/dr-mercola/fast-food-health_b_800297.html) care pot afecta grav sanatatea d-stra. Acest lucru nu ar trebui sa fie o mare surpriza. Pana la urma, cat de sanatos poate fi ceva care nu prezinta semne de descompunere dupa ce a fost lasat pe raft mai mult de un deceniu?

Potrivit McDonald’s, nuggetii lor de pui sunt facuti din „carne alba, inveliti intr-un aluat tempura crocant. Dar, asa cum Autoritatea Organic a subliniat intr-un articol recent, acest pui este departe de ceea ce ati putea astepta.

Deci, ce sunt dimetilpolisiloxan si butylhydroquinone tertiar?

•Dimetilpolisiloxan este un tip de silicon cu proprietati antispumante folosit in produse cosmetice si intr-o varietate de alte bunuri cum ar fi Silly Putty (jucarii din plastic, cauciuc)
•Butylhydroquinone tertiar (TBHQ) este un produs pe baza de petrol cu propriertati antioxidante (poate produce in cantitati mari tumori la stomac si modificari ale ADN-ului)TBHQ, de obicei afisat ca un “antioxidant”, este o substanta chimica sintetica cu proprietati antioxidante – nu un antioxidant natural.

TBHQ previne oxidarea grasimilor si uleiurilor, prelungind durata de depozitare a produselor alimentare procesate. Frecvent utilizat in produsele alimentare de toate tipurile, este de asemenea gasit in lacuri, lacuiri, produse pesticide, produse cosmetice, si in parfumuri pentru a reduce rata de evaporare si imbunatati stabilitatea.

La a 19-a si 21-a intalnire a lor, asociatiile de experti pentru aditivi alimentari FAO/WHO, au stabilit ca TBHQ este sigur pentru consumul uman la nivel de 0 – 0.5 mg/kg de greutate corporala. Cu toate acestea, comisia Codex a resetat mai tarziu limitele intre 100 si 400 mg/kg, in functie de alimentul in care se afla. Aceasta este ceva discrepanta in asa zisele limite „sigure”! (Guma de mestecat contine cel mai inalt nivel de TBHQ). Deci, este nivelul zero sau 400mg/kg sigur? Cine stie?

Potrivit Dictionarului de aditivi alimentari a unui Consumator, un gram de TBHQ poate provoca:

•Ameteala
•Stari de voma
•Tiuit in urechi (tinitus)
•Delir
•Senzatie de sufocare
•Lesin
Potrivit studiilor pe animale, pericolele pentru sanatate asociate cu TBHQ includ:

•Efecte hepatice la doze foarte mici
•Rezultate pozitive de mutatie de la teste in vitro pe celule de mamifere.
•Modificari biochimice la doze foarte mici
•Efecte asupra functiei de reproducere la doze mari
Vestea buna e ca nu este suspectata a fi o toxina persistenta ceea ce inseamna ca, corpul tau este probabil in masura sa o elimine, astfel incat sa nu se bioacumuleze.

Recent am comentat la modul in care produsele McDonald’s par sa ramana impenetrabile la degradare, ca si cum ar fi fost imbalmasate sa ramana in stare proaspata pentru totdeauna! Dupa ce a stat pe raft 14 ani chifla pentru hamburger inca nu prezinta vreo urma de mucegai sau macar de ofilire.

Daca cititi lista de ingrediente (http://www.mcdonalds.com/us/en/food/full_menu/sandwiches/hamburger.html) din aceste chifle, mumificarea aceasta misterioasa ar deveni mai putin misterioasa.

•Sulfat de calciu (ipsos din Paris)
•Carbonat de calciu (antiacide)
•Sulfat de amoniu (nociv daca este inghitit)
•Clorura de amoniu (provoaca iritatii la nivelul tractului gastro-intestinal, simptomele includ: greata, varsaturi si diaree)
•Propionat de calciu (conservant)
•Propionat de sodiu (inhibitor de mucegai)
Ca aceste alimente nu se descompun este un semn clar ca acestea nu sunt alimente reale, si nu ar trebui sa faca parte din dieta ta. (Amintiti-va intotdeauna ca produsele alimentare firesti, nutritive de promovare a sanatatii sunt alimentele „vii” si semnul distinctiv a alimentelor vii este ca acestea se vor descompune).

Punctul esential este, daca doriti sa ramaneti sanatosi si sa va pastrati copii sanatosi cel mai bine este sa evitati si mancarurile de tip fast food si alte alimente procesate, si investiti timp in gatit de la zero.

In mod ideal ati dori sa consumati alimente cat mai intregi, crude, organice sau/si cultivate local. De aceea multor oameni le place stoarcerea legumelor. Consumi alimente in stare naturala!

Cele mai multe legume au de asemenea niveluri foarte sarace in carbohidrati care perturba minim metabolismul insulinei – o alta trasatura importanta a unei diete sanatoase.

Cred de asemenea ca o sanatate optima depinde in mare masura de consumul de alimente corecte pentru tipul tau nutritional. Pentru a afla tipul tau nutritional, citeste my Nutritional Typing test (http://products.mercola.com/nutritional-typing/).

Daca sunteti dependent de fast food si de alte alimente procesate, va rog sa consultati articolul meu recent „Cum sa te dezveti in 7 pasi de alimente procesate’’(http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2010/07/01/wean-yourself-off-processed-foods-in-7-steps.aspx).

Si daca aveti copii, amintiti-va ca mancarea gatita in casa poate avea beneficii ambitioase, chiar si pentru viitorii d-stra nepoti. Este bine cunoscut acum ca schimbarile de dieta pot determina modificari epigenetice ADN-ului care pot fi transmise generatiilor viitoare.

Deci, luand decizii intelepte cu privire la alimente poate literalmente „calca in picioare” predispozitiile genetice spre boli.

Daca aveti nevoie de ajutor pentru a determina care alimente sunt sanatoase, va rugam sa revizuiti orientarile pentru cumparaturi, enumerate la sfarsitul acestui recent articol(http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2010/10/25/mcdonalds-happy-meal-shows-no-sign-of-decomposing.aspx).


sursa: http://saccsiv.wordpress.com

traducere dupa: What’s in Fast Food? What’s in the Non-Chicken Half of the McNugget?

CUVANT LA SFINTII TREI IERARHI


Cuvant la Sfintii Trei Ierarhi

Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si priceperea este stiinta Celui Sfint (Pilde 9, 10)

Iubiti credinciosi,

Cu mila si cu indurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel in Treime inchinat si marit, am ajuns si in anul acesta la praznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur. De aceea ne-am adunat astazi la Sfinta Biserica pentru a cinsti dupa cuviinta pe aceasta treime de ierarhi, aparatorii Preasfintei Treimi, pe care ii lauda toata crestinatatea.
Cinstim astazi pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocaintei, tilcuitorii cei mai adinci ai Sfintei Scripturi. Laudam astazi pe acesti trei mari ierarhi, invatatori si luminatori ai lumii, vase alese ale Sfintului Duh, parinti ai evlaviei noastre, pastori plini de rivna ai crestinilor, dascali ai dreptei credinte, hranitorii saracilor, aparatorii vaduvelor si povatuitorii calugarilor. Sfintii Trei Ierarhi sint cele trei virfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au intrecut cu inaltimea vietii si a invataturii lor pe multi si ca niste apostoli dupa Apostoli au stralucit in lume. Toti trei fiind luminati de Duhul Sfint, au avut aceeasi intelegere a Bisericii, au intarit canoanele si invataturile dumnezeiestii Scripturi.
Aceste trei vase ale Duhului Sfint, pline de sfintenie si binecuvintate cu darul facerii de minuni si al frumoasei vorbiri, au marturisit in lume dreapta credinta, au explicat dogmele Bisericii, au imbogatit sfintele slujbe si au vindecat si alinat multe boli si suferinte trupesti si sufletesti ale oamenilor.
Fiind luminati de Dumnezeu si daruiti cu multa intelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe imparatii raucredinciosi, au smerit pe cei mindrii, au impartit la saraci averile bogatilor, au mustrat cu mare indrazneala pacatul, mai ales necredinta, eresul, mindria, desfriul, lacomia si zgircenia, scriind multe invataturi crestinesti. Ei au lasat Bisericii lui Hristos, pe linga viata lor sfinta, zeci de carti teologice, care apara dogmele ortodoxe si viata morala si care formeaza un mare tezaur al lumii crestine. Si acum sa va amintesc pe scurt viata si faptele fiecaruia din cei trei sfinti ierarhi: Sfintul Vasile cel Mare a vazut lumina zilei in Cezareea Capadociei (Turcia de astazi), dintr-o familie aleasa de crestini. Parintii sai, Vasile si Emilia, au avut zece copii. Indemnati de Dumnezeu, au dat pe Vasile din copilarie la invatatura cartii, crescindu-l de mic in frica lui Dumnezeu. Fire adinc ginditoare, evlavioasa, tacuta, Sfintul Vasile a strabatut cu multa usurinta toata invatatura cea ritoriceasca si filosofia ce se putea oferi pe atunci de cea mai inalta scoala a faimoasei Atene. Aici s-a imprietenit cu marele Grigorie; aici a uimit pe dascalii sai; aici a deprins “firea filosofiei, care este – dupa cum singur spunea – gindul mortii”. Indemnat de Duhul Sfint, a plecat apoi sa viziteze toate minastirile si pustietatile Egiptului, iar de aici s-a dus la Ierusalim sa se inchine la Mormintul Domnului. Dupa ce a primit botezul in riul Iordanului, s-a dus in Cezareea Capadochiei – patria sa – unde a fost facut preot. Dar el, iubind mult linistea si rugaciunea, s-a retras in partile Pontului, unde a intemeiat o aleasa minastire, cu viata de obste. Venind aici si Sfintul Grigorie, au trait impreuna cele mai alese clipe de bucurii duhovnicesti, pe care apoi adesea si le aminteau unul altuia. Aici au scris impreuna neintrecute cuvinte ascetice despre rugaciune, post, viata de obste, preotie, dragoste etc. Nevoia in care se afla Biserica din Cezareea, strimtorata de eretici, l-a silit pe marele Vasile sa lase pustia si sa vina in ajutorul Bisericii lui Hristos. In scurta vreme, fiind ales episcop, cu multa putere si osirdie, biruieste pe incepatorii eresurilor, impaca pe ortodocsi, uneste Biserica dezbinata, mingiie inimile pastoritilor, hraneste pe cei saraci din hambarele bogatilor, adapa pe cei insetati din izvoarele bunei credinte. Sfintul Vasile era mare, nu atit ca statura, cit mai ales cu darul ce era intr-insul, cu viata sa aspra, cu mintea sa adinc ginditoare. Avea si darul facerii de minuni, cu care adesea scotea duhurile necurate din oameni, vindeca boli grele, spunea cele viitoare. Viata lui era mai mult ingereasca decit omeneasca. Neincetat se ruga, invata mereu, mingiia pe toti. Pentru aceasta s-a facut doctor bolnavilor, hranitor flaminzilor, pastor adevarat al oilor celor risipite. Aur pentru sine nu stringea, dar cu aurul invataturilor sale pe toti ii imbogatea. Haine bune nu purta, dar pe toti saracii Capadociei ii imbraca. Piine de prisos pe masa nu avea, dar nimeni nu se intorcea de la el flamind si nemiluit. Cine altul ca Sfintul Vasile a purtat atita grija de cei saraci, cine a facut ca el din Cezareea o adevarata casa de oaspeti pentru straini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru batrini si locuri de vindecare pentru suferinzi. Apoi ii infrunta pe imparati, ii rusina pe eretici, ii smerea pe filosofi, uimea pe ritori, pe calugari ii povatuia, pe vaduve le asculta, pe necredinciosi ii aducea la credinta, pe pacatosi ii primea si cu canon de pocainta ii vindeca. Fiind din tinerete bolnavicios, in anul 379, Sfintul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul in virsta de 51 de ani, dupa ce a pastorit Biserica lui Hristos, mai bine de opt ani. Sfintul Grigorie Teologul s-a nascut in orasul Nazianz, aproape de orasul Cezareea Capadociei. Parintii sai, Grigorie si Nona, fiind binecredinciosi, l-au crescut de mic in buna credinta, dindu-l la invatatura cartii. Iubind mai mult frumusetea vorbirii, a invatat si a deprins mai mult ca oricare mestesugul retoricei, de la cei mai alesi dascali ai Atenei. Intors la Nazianz, a fost facut preot de tatal sau, ce era episcop acolo, apoi s-a retras cu Vasile la o minastire intemeiata de ei in Pont. Fiind chemat de tatal sau si de nevoile Bisericii impresurata de eretici, Sfintul Grigorie s-a reintors in Nazianz. Dupa multa staruinta, fiind facut episcop de insusi prietenul sau, Vasile, nu a primit scaunul cel incredintat lui, ci petrecea linga batrinul sau tata, ajutindu-l sa biruiasca pe inversunatii eretici. Fiind iubitor de liniste, nu a primit episcopia Nazianzului, dar cu gura sa cea plina de dar si cu maiestria cuvintului, pe toti ereticii i-a imblinzit si i-a adus la credinta cea adevarata. Apoi, fiind ales episcop al Constantinopolului, marele Grigorie a facut aici adevarate minuni. Cine a vorbit mai frumos ca Sfintul Grigorie? Cine a aparat mai bine dogmele Bisericii? Cine a rostit cuvinte mai inalte despre Duhul Sfint, despre dragoste, despre credinta cea adevarata? Cine a uimit in Sinodul al II-lea Ecumenic pe toti episcopii? Cine a rusinat pe filosofi si a smerit pe ritori, mai mult ca el, cu adincimea gindirii sale si cu dulceata vorbirii? Dornic de singuratate, dupa doisprezece ani de pastorie, se retrage in satul sau natal, Nazianz, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu, pe care Il iubea atit de mult. Cu toate ca Sfintul Grigorie Teologul era o fire mult mai sensibila, adinc ginditoare, insetata dupa liniste, nimeni nu a vorbit vreodata mai frumos ca el din amvonul bisericii, nimeni nu a aparat mai cu tarie dogma Preasfintei Treimi, nimeni nu s-a ridicat mai mult cu vorbirea de Dumnezeu, decit Sfintul Grigorie. Din aceste pricini s-a si numit “Teolog”, adica “Cuvintator de Dumnezeu”. Impacat cu sine si cu Dumnezeu, in anul 389, Sfintul Grigorie Teologul trece la Domnul in virsta de 60 de ani, lasind Bisericii un nepretuit tezaur de cuvinte si invataturi dogmatice. Sfintul Ioan Gura de Aur s-a nascut in vestita cetate Antiohia Siriei, din parinti crestini, Secund si Antuza. Fiind singur la parinti, a fost dat la invatatura cartii, la cei mai alesi dascali ai vremii de atunci. Murind tatal sau din tinerete, fericitul Ioan si-a ales viata cea ingereasca, retragindu-se la o minastire si de aici intr-o pestera, unde singur s-a nevoit in post si rugaciune patru ani. Fiind apoi hirotonit preot de episcopul Flavian, slujea cu multa osirdie in Biserica cea Mare a Antiohiei. Aici rostea neincetat cuvinte de invatatura, de pocainta si de mingiiere poporului insetat, incit s-a facut cunoscut in toata cetatea. Pentru buna lui invatatura si frumusetea vorbirii a fost numit de toata crestinatatea “Gura de Aur”. Ales patriarh al Constantinopolului, Sfintul Ioan, desi a primit cu sila aceasta mare cinste, a pastorit turma lui Hristos cu mare osirdie, timp de noua ani, ducind-o la vreme la apa si hranind-o cu cuvintele sale cele aurite. Sfintul Ioan Gura de Aur, zis si Hrisostom, a intrecut pe toti dascalii Bisericii noastre, nu atit prin inaltimea cuvintelor, nu prin asprimea invataturilor, cit mai ales prin dulceata vorbirii sale, atit de curgatoare si pe intelesul tuturor. Nimeni nu a vorbit mai mult ca Sfintul Ioan Hrisostom despre pocainta, despre folosul rugaciunii, despre mergerea cit mai regulat la biserica, despre pacat, despre moarte, despre judecata si rasplata viitoare. Nimeni nu a tilcuit mai bine ca el Sfinta Scriptura. Nimeni nu a hranit turma sa cu mai multe invataturi, nimeni nu a aparat mai bine pe saraci si pe vaduve, nimeni nu s-a nevoit cu postul si rugaciunea mai mult decit Sfintul Ioan Gura de Aur. El era pastorul cel adevarat, tatal saracilor, aparatorul vaduvelor, mingiietorul sarmanilor, hranitorul flaminzilor, mustratorul boierilor, primitorul izgonitilor si invatator prealuminat a toata lumea. Doctor minunat al sufletelor, el stia sa scoata cu cuvintul spinii patimilor din inimile oamenilor si apoi sa puna alifie pe rani, prin invataturile sale cele aurite. Dar, ca intotdeauna, curajul si indrazneala cuvintelor sale i-au adus multe necazuri si incercari la sfirsitul vietii. Astfel, izgonit din scaun si exilat de imparat si de sotia sa, Eudoxia, marele dascal si pastorul cel bun, Sfintul Ioan Gura de Aur, moare in grea suferinta, departe de oile sale in anul 407, avind pe buze aceste cuvinte: “Slava lui Dumnezeu pentru toate!”
Dupa ce am amintit, pe scurt, viata Sfintilor Trei Ierarhi, sa va spun in putine cuvinte cum a luat nastere praznicul de astazi. Pe vremea imparatului bizantin Alexios Comnenul (secolul XI), s-a nascut o neintelegere intre credinciosii din Constantinopol, privind cinstirea Sfintilor Trei Ierarhi. Unii dintre ei cinsteau mai mult pe Sfintul Vasile, zicind despre el ca este mai inalt in cuvinte, ca unul ce a incercat si a ispitit firea lucrurilor prin sine, si cum ca era atit de imbunatatit, incit putin lipsea de a-l asemana cu ingerii. Nu facea pogoramint legii, nici nu ierta cu usurinta, ci era aspru, neavind la el nici un lucru pamintesc. Acestia il micsorau pe Sfintul Ioan Gura de Aur, ca si cum ar fi fost oarecum impotriva marelui Vasile, fiindca era ingaduitor si atragator la pocainta. Altii inaltau pe dumnezeiescul Hrisostom, precum ca ar fi fost in invataturi mai iertator si sfatuia cu usurinta pe toti, chemindu-i la pocainta. Pentru aceasta il cunosteau mai mult ca pe Sfintii Vasile si Grigorie, atit pentru multimea cuvintelor celor curgatoare de miere, cit si pentru iscusinta cugetarilor. Altii cinsteau mai mult pe Sfintul Grigorie, ca cel ce a intrecut prin intelepciune, prin frumusetea vorbirii si prin invatatura elineasca pe toti dascalii cei vestiti. Ziceau, deci, ca inteleptul Grigorie ii intrecea pe toti si de aceea i se cuvenea intiietatea. Din aceasta pricina s-au impartit si credinciosii, incit unii se chemau ioaniteni, altii vasiliteni, iar ultimii grigorieni. Vazind Sfintii Trei Ierarhi ca se dezbina Biserica din cauza lor, s-au aratat in vis si in chip vazut, cite unul deosebit, apoi toti trei impreuna, lui Ioan, mitropolitul cetatii Evhaitelor, un pastor imbunatatit si preaintelept, zicindu-i: “Dupa cum ne vezi, noi sintem una la Dumnezeu si nu este intre noi nici o cearta sau impotrivire, ci fiecare fiind calauziti de dumnezeiescul Duh, am invatat si am scris spre mintuirea cea de obste si folosul oamenilor. Tot ce am invatat noi am dat si altora spre inmultirea talantului nostru si nu este intre noi nici unul intii sau al doilea, ci, daca veti vorbi de unul, cei doi urmeaza. Deci, scoala-te si porunceste acestora ce se cearta si se dezbina din cauza noastra, sa nu se mai certe pentru noi, caci pentru aceasta si noi ne-am sirguit, atit in viata, cit si dupa moartea noastra sa impacam lumea si s-o aducem la unire. Deci rinduieste-ne la toti trei o zi, cind ti se va parea de cuviinta si ne fa praznic cuviincios odata. Apoi spune si celorlalti crestini, care vor fi mai pe urma, ca noi sintem una la Dumnezeu si vom fi mijlocitori in cer inaintea Preasfintei Treimi, pentru mintuirea celor ce vor savirsi praznicul si pomenirea noastra”. Zicind acestea i se parea lui Ioan ca Sfintii Trei Ierarhi se urca la cer, stralucind cu lumina nemarginita si chemindu-se unul pe altul pe nume. Deci, sculindu-se arhiereul evhaitenilor, a facut precum i-au poruncit Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan, potolind multimea si pe toti care se certau pentru ei. Astfel, Sfintul Episcop Ioan, aflind ca in luna ianuarie se praznuiesc toti acesti sfinti: in ziua intii, Sfintul Vasile, la 25, Sfintul Grigorie si la 27, Sfintul Ioan Gura de Aur, i-a unit pe toti trei, la 30 ianuarie, facindu-le slujba, canoane, tropare si cintari de lauda precum se cuvenea. Deci, de aproape zece secole avem in Biserica sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi. Sintem datori deci, fratilor, sa tinem cu evlavie aceasta sarbatoare si sa cinstim pe facatorii nostri de bine, multumindu-le dupa putere, caci dupa datorie, nu putem. Sa cinstim cu cuvinte de lauda pe cei trei cuvintatori de Dumnezeu si sa le urmam credinta, rivna pentru Biserica, dragostea lor pentru oameni, viata lor sfinta. Dar cum vom putea lauda indeajuns pe acesti mari sfinti, dascali si ierarhi ai Bisericii? Atit se cuvine sa zicem, ca daca nu s-ar fi ostenit atit de mult acesti sfinti cu viata, cu cuvintul si cu scrisul, nu ar fi scapat crestinatatea de slujirea idoleasca, de eresurile cele cumplite impotriva Preasfintei Treimi si de atitea tulburari si grele pacate care nelinisteau obstea crestinilor. Dar Dumnezeu a rinduit de sus pe acesti mari luminatori sa traiasca tocmai atunci cind Biserica lui Hristos era invaluita si tulburata si inauntru si in afara. Acesti oameni ceresti si ingeri pamintesti, trimbitele adevarului, preaintelepti ritori, tunetele dumnezeirii celei nezidite, s-au sirguit sa smulga trecutul si sa risipeasca pe luptatorii impotriva dreptei credinte, alungind cu prastia cuvintelor lor pe lupii cei rai, care dezbinau Biserica dreptmaritoare. Acesti trei mari ierarhi si pastori, cu intelepciunea si darul dat lor de Dumnezeu, au surpat zidurile cele rele ale vrajmasilor si au smerit intelepciunea elineasca ce se ridica impotriva cunostintei de Dumnezeu, schimbind si prefacind totul spre bine, netezind si indreptind pe cele strimbe, risipind toata asuprirea si nedreptatea. Treimea paminteasca a Sfintilor Ierarhi, ne-a invatat a ne inchina Treimii celei mai presus de minte si a marturisi, dupa cum scrie in Crez, un singur Dumnezeu, inchinat in trei persoane: Tatal, Care este nenascut si pricina a toate; Fiul, nascut din Tatal si Duhul Sfint, Care este purces din Tatal si facut cunoscut noua prin Fiul. Nu sint trei Dumnezei, ci un Dumnezeu in trei persoane, care au aceeasi fiinta si prin care s-au facut toate cele vazute si nevazute. Dar sa lasam pe altii sa le spuna intelepciunea, adinca cunostinta, postul, rugaciunea, milostenia si celelalte fapte bune pe care le aveau Sfintii Trei Ierarhi. Noi sa ne minunam de grija lor cea mare care o aveau pentru mintuirea oamenilor, pentru ca de aceasta se ingrijeau mai mult decit toate, cunoscind ca prin fapte bune pastreaza omul asemanarea cu Dumnezeu. In ce fel au miluit Sfintii Trei Ierarhi pe multi oameni, o sa intelegem din cele ce urmeaza: Dumnezeu a facut lumea aceasta pentru oameni, iar acesti sfinti au tilcuit firea tuturor fapturilor si prin aceasta oamenii au cunoscut pe Ziditorul. Cerurile spun slava lui Dumnezeu prin frumusetea si marimea lor, iar acesti minunati dascali explica cerurile si pamintul, adica lumea cea vazuta si nevazuta, cum este asezata, rinduiala ei si care este pricina pentru care le-a creat Dumnezeu. Ne-a dat Preabunul Dumnezeu, Testamentul Vechi si Nou spre mintuirea noastra, si acesti mari sfinti ne-au explicat mai bine ca toti Sfinta Scriptura si ne-au indemnat sa pazim poruncile Domnului. Mintuitorul S-a intrupat pentru noi, iar sfintii acestia ne tilcuiesc si ne fac cunoscuta taina rascumpararii noastre prin intrupare, prin moarte si inviere. A trimis Hristos pe Sfintii Apostoli sa propovaduiasca in lume cunostinta de Dumnezeu, sa piarda idolatria si sa intoarca lumea la dreapta credinta in Dumnezeu. A trimis pe Sfintii Trei Ierarhi sa propovaduiasca adevarata credinta, sa izgoneasca din oameni intunericul necredintei, sa rusineze pe eretici si sa aduca la Hristos cit mai multe suflete. Iubiti credinciosi, Vedeti grija Sfintilor Trei Ierarhi pentru unitatea Bisericii? Vedeti grija lor pentru mintuirea oamenilor? Atit in viata cit si dupa moarte, sfintii se ingrijesc de unitatea Bisericii, de pastrarea cu sfintenie a dreptei credinte, de sporirea noastra in fapte bune si de mintuirea lumii. Vedeti cum a rinduit pronia dumnezeiasca pe acesti mari ierarhi, tocmai in secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri si dezbinari, pentru a apara unitatea credintei in Biserica, pentru a salva crestinatatea de eresuri si de idolatrie, pentru a smeri filosofia pagina si a intari dogmele dreptei credinte in lume? N-au putut suferi Sfintii Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfisera sa mentina corabia Bisericii in pace, sa sporeasca sfinta credinta, sa risipeasca eresurile si sa curete sufletele oamenilor de patimi. De un gind cu ei sint toti sfintii si ingerii din cer, ca si toti pastorii si crestinii ortodocsi. Toti se roaga inaintea Preasfintei Treimi pentru biruinta Evangheliei, pentru pacea in lume si mintuirea sufletelor noastre. Insa la aceasta unitate crestina, in familie, in Biserica si in lume, trebuie sa contribuie fiecare dintre noi. Ginditi-va cit de mare pacat face un crestin – barbat sau femeie – care strica pacea si unitatea familiei. Majoritatea divorturilor de astazi sint tocmai din aceasta cauza. Ei bine, acesti crestini care distrug familia cuiva si lasa copii orfani pe drumuri, sint blestemati de Dumnezeu si nu vor primi mintuirea asa usor. Ginditi-va la acesti crestini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapada Sfinta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine si tot ce avem mai scump. Acestia, nu numai ca se duc la adunarile sectelor, dar intra si in casele ortodocsilor, cu scopul de a-i dezbina, de a semana tulburare, indoiala si sa atraga citi mai multi la eresul lor. Nu sint ei oare asemenea lui Arie si celorlati incepatori de eresuri? Toti acestia nu se pot mintui pina nu se reintorc in Biserica, de unde au plecat. Ei sint indemnati la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decit in tulburare, ura si indoiala. De aceea se si numeste vrajmasul nostru, “diavol”, care inseamna “impotrivnic”. Toti cei ce se impotrivesc adevarului, luminii, Bisericii, pastorilor, sfintilor si explica Evanghelia dupa capul lor, sint fii ai celui rau care a dezbinat pe ingeri in cer si dezbina mereu lumea pe pamint. Sa ne ferim, fratilor, de cei ce dezbina si tulbura casele, sufletele, obstea si Biserica Domnului si sa ne rugam permanent pentru unitatea ei. Dar, uneori, chiar copiii aceleiasi mame se cearta, se dezbina intre ei. Aceasta este si mai rau. La fel si in Biserica, se dezbina uneori credinciosii nostri. Unii zic ca tin sarbatorile pe stil vechi; altii zic ca sint in “Oastea Domnului”. Altii zic ca s-au pocait si nu sint ca ceilalti fii ai Bisericii. Oare de ce aceasta dezbinare? Numai diavolul, vrajmasul cel de obste se bucura de neunirea noastra! Sa nu ne dezbinam unii impotriva altora, fratilor. Toti sintem ai lui Hristos, toti sintem fiii Bisericii, daca ascultam de ea si de pastorii ei. Toti sintem ostasii lui Hristos, daca ducem lupta cea buna cu rabdare pina la capat. La Dumnezeu se mintuiesc cel mai greu ereticii si cei mindri, daca se intorc cu cainta la Biserica. Iar cel mai usor se mintuiesc cei smeriti, care asculta si iarta pe toti. Sa rugam pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, care sint foarte cinstiti in tara noastra si au la Iasi cea mai frumoasa biserica din Europa inchinata lor, sa se roage inaintea Preasfintei Treimi pentru intarirea dreptei credinte, pentru pacea si unitatea Sfintei Biserici si pentru mintuirea sufletelor noastre.

Amin.

PREDICĂ LA DUMINICA A XXXII-A DUPĂ RUSALII
Zaheu Vameşul

Zahee, coboară-te degrabă căci astăzi în casa ta trebuie să rămân (Luca XIX, 5)

Fraţi creştini,

Sfânta Evanghelie de astăzi ne vorbeşte despre un om cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi,iar vameşii erau un fel de perceptori.Acest Zaheu fiind mai marele lor de aceea se îmbogăţise şi de bani şi de păcate.Auzind el însă de minunile Mântuitorului pe care le făcuse şi mai ales de minunea făcută puţin mai înainte când a vindecat pe orbul din Ierihon,alergă şi el să vadă pe Acela care vindeca numai cu Cuvântul şi da iertare păcatelor.Dar fiind mic de statură nu putea să vadă pe Domnul,mai ales că era împresurat de mulţime de popor.
Atunci a alergat înainte pe drumul ce trebuia să treacă Domnul Hristos şi s-a suit într-un dud de unde putea să-L vadă când trece.Când a ajuns Domnul Hristos în dreptul dudului s-a uitat în sus şi i-a zis: "Zahee,grăbeşte-te şi te dă jos,căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.iar el degrabă s-a dat jos şi L-a primit cu bucurie.
Iată iubiţi creştini,că Domnul nostru Iisus Hristos,a cunoscut ca un Dumnezeu ce era numele lui Zaheu;i-a cunoscut şi numele şi dorinţa cea aprinsă a inimii lui şi a văzut smerenia şi voinţa lui de a se întoarce la Dumnezeu.Dacă stăm să judecăm puţin,cât de mult s-a umilit el care era plin de bani,bogat şi onorat de lume,ne mirăm cum a putut să-şi calce mândria în picioare şi să urce ca un copil prostuţ în dud,smerindu-se înaintea lumii.Tocmai aceasta l-a adus la pocăinţă, la mântuire, căci Domnul Hristos l-a chemat pe nume şi a dorit să intre în casa lui.
Ajungând Domnul în casa lui mulţime de farisei ziceau: "Iată a intrat să găzduiască la un om păcătos.Dar Zaheu plin de bucurie şi încredere desăvârşită în Domnul Hristos a zis: "Iată,Doamne,jumătate din averea mea o dau săracilor,şi dacă am năpăstuit pe cineva întorc împătrit.
Vedeţi,fraţi creştini,pocăinţa adevărată! Iată cum a înţeles el că Dumnezeu îl poate ierta de păcatele şi nedreptăţile făcute,de călcările de lege pe care le făcuse fără să aibă frica lui Dumnezeu.Această Evanghelie este una din cele 7 evanghelii care se citeşte la Sfântul Maslu.Să nu credem noi că este pusă aşa la voia întâmplării de sfinţii noştri părinţi.Ea are un mare rost,pentru că multe boli grele şi suferinţe grozave se abat şi cad pe capul oamenilor din cauza păcatului nedreptăţii săvârşit de ei şi mai ales din cauza păcatelor strigătoare la cer.
Iată,păcatele acestea strigătoare la cer le fac aceia care asupresc pe văduve şi orfani,care înşeală pe cineva cu cine ştie ce lucruri,care se judecă cu alţii ca să le răpească avutul lor,casa lor,sau ceva de-al lor,sau atunci când cineva opreşte plata pentru munca făcută lui sau pentru orice nedreptate ori asuprire care s-a făcut.De asemenea,cad oamenii în grele suferinţe şi boli nevindecabile pentru călcarea în picioare a legii lui Dumnezeu,căci mare îndrăzneală au oamenii care nu mai ştiu de duminici şi sărbători,furând ziua Domnului care e Sfânta Duminică.În loc de a veni să-I aducă mulţumiri lui Dumnezeu,slavă şi cinste la Sfânta Biserică îşi fac de lucru pe acasă,se duc pe la târguieli să vândă sau să cumpere,neştiind că banii câştigaţi în duminici şi sărbători sunt blestemaţi.
În casa unde intră astfel de bani,intră focul mâniei lui Dumnezeu,acolo nu este nici un spor,fiindcă nu numai acei bani,dar va trebui să dea împătrit cum a zis Zaheu,o parte la doctori,o parte pe doctorii, alţii îi sunt furaţi ori îi pierde în vreun fel sau trebuie să dea pe la avocaţi şi judecători.Nu se poate spune prin cuvinte câte mari suferinţe se abat pe capul oamenilor din cauză că nu vor să meargă la biserici în duminici şi sărbători;şi mai ales că muncesc în aceste zile sfinte fără frică de Dumnezeu.Unul din păcatele tot aşa de grele este şi când cineva năpăstuieşte pe aproapele său,furându-i cinstea prin fel de fel de vorbe murdare aduse la adresa lui.Orice lucru luat cu sila sau prin înşelăciune cât trăieşti,tot mai poţi să-l dai înapoi.Dar dacă năpăstuieşti prin cuvinte mincinoase şi te atingi de cinstea unei feţe bisericeşti,nu mai poţi să întorci înapoi atâtea vorbe pe care le-ai risipit pe la urechile lumii ca să-i necinsteşti bunul nume şi frumoasele intenţii.Această ispită,să fim atenţi că vine foarte uşor şi se ia ca râia,este boala limbii,mai ales femeile au acest grozav păcat.
Parcă auzi câte una zicând:ai auzit,dragă,ce a făcut cutare şi începe să-ţi înşire la vorbe,care mai de care mai urâte,ca să te îngrozească,făcându-te să spui mai departe şi aşa să arzi în foc cu ea.Aşa a fost calomniat un părinte bisericesc, şi când era pe patul de moarte a venit năpăstuitorul,vorbitorul de rău,cerându-i iertare.Părintele i-a iertat tot,dar i-a dat drept canon să se ducă acasă şi să ia o pernă cu fulgi,să se urce într-un pom înalt şi acolo scoţând toţi fulgii din pernă se le dea drumul,iar după aceea să se ducă să adune fiecare fulg ca să fie iertat şi de Dumnezeu.
Făcând aşa a început să adune, dar a fost imposibil,pentru că vântul împrăştiase toţi fulgii cât mai departe şi în locuri greu de găsit.Aşa se întâmplă şi cu vorbele care ne ies din gură,foarte uşor se împrăştie.Dar cine mai poate întoarce atâtea vorbe rele şi calomnii la adresa aproapelui nostru?De aceea când ai vorbit pe cineva de rău şi l-ai calomniat,degradându-l în faţa unora,să ştii că mare rău ai făcut sufletului tău,căci cu cuvântul tău care ţi-a zburat de pe buze şi pe care nu-l mai poţi întoarce,ai făcut două mari păcate:întâi ai smintit pe alţii cu vorbele tale şi ai ponegrit cinstea aproapelui;al doilea te-ai făcut judecătorul lui judecându-l mai înainte de a veni ziua cea mare când ne va judeca Domnul Hristos pe toţi.
Ia aminte,soră şi frate creştine,că vorbele tale s-au dus,s-au scris şi înregistrat de îngerii lui Dumnezeu,iată,tu să fii sigur că te aşteaptă ori aici pe pământ suferinţă grea ca să ispăşeşti,ori o veşnică osândă în iad.Tot în păcatul năpăstuirii cad şi cei ce pentru gura lor suferă bătăi şi închisori precum şi multe suferinţe grele.Vai,celor ce prin minciuni şi martori mincinoşi pârăsc pe alţii, se judecă cu alţii şi-i fac să sufere pe nedrept! Vai de cei din a căror cauză unii mor cu sufletul otrăvit de minciunile şi pârâciunile lor,de calomniile şi nedreptăţile făcute de ei!Aceştia nu vor plăti niciodată nedreptatea lor,decât în fundul iadului, dacă nu se întorc cu tot sufletul la Dumnezeu din vreme.
Pe unii îi cheamă Dumnezeu să plătească pe patul suferinţei la ieşirea sufletului,când trag să moară căci unii se chinuiesc câte o săptămână de se îngrozesc cei ce stau la căpătâiul lor,când îi văd cu limba scoasă afară de un cot şi nu pot să moară mai ales persoanele care au vorbit de rău feţele bisericeşti, credinţa şi pe Dumnezeu hulitorii.
Noi ştim din bătrâni că e o vorbă,să fim atenţi ce vorbim,că pe unde iese vorba va ieşi sufletul.Să ne fie milă de sufletul nostru şi să nu-l îngreunăm cu astfel de păcate.
Diavolul se luptă mereu pe toate căile ca să-l înşele pe om şi să-l ţină mereu legat cu păcatele lui,să nu se poată întoarce niciodată la adevărata cale de lumină, la Dumnezeu.
Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul,că un sfânt părinte la legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească,să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte;printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol,de care suflete sunt mai multe în iad,de femei sau bărbaţi?Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei.Şi l-a întrebat sfântul:Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad,căci la biserică sunt femei mai multe?Iar diavolul i-a răspuns:sunt într-adevăr la biserică mai multe,dar degeaba,deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.În primul rând pentru păcatul mândriei,căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării.
În al doilea rând,pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri,pârâciuni,spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele,spurcând sufletele şi trupurile oamenilor;adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul,cu vrăjile,cu ghicitul,aleargă pe la aceste ghicitoare.
În al treilea rând,după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea,când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină,aruncă vina ori pe bărbaţii lor,ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva,pentru că aşa le învăţăm noi,zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie,cu păcatele neiertate,sau chiar dublate.Iar când le iese sufletul,vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie.Iată de ce sunt mai multe femei în iad,a zis diavolul.
Fraţi creştini,să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri,că dacă ne-am pierdut sufletul,am pierdut tot.Am auzit de multe ori din Sfânta Evanghelie,când s-a citit în cursul anului,că Domnul nostru Iisus Hristos a chemat la Sine tot felul de păcătoşi,vameşi,farisei,desfrânate,tâlhari,a mers în casa lor,ori a venit la ei.El i-a primit şi i-a iertat,i-a învăţat şi i-a miluit pe toţi.Odată chiar a spus fariseilor şi cărturarilor,că vameşii,desfrânatele vor intra în împărăţia cerurilor, iar ei,care se socoteau fiii luminii,vor fi scoşi afară pentru făţărnicia şi nedreptatea lor.Dacă stăm să ne gândim,cum a iertat Domnul Hristos pe femeia desfrânată,cum a iertat pe vameşul smerit care a venit la biserică,cum a iertat pe tâlharul de pe cruce, cum a iertat pe Zaheu din Evanghelia de astăzi,ne minunăm de marea Sa bunătate şi milă pe care a avut-o şi o are pentru păcătoşi.
Dar aceşti păcătoşi iertaţi care au primit mila Lui,toţi au dat dovadă de o sinceră pocăinţă înaintea lui Dumnezeu, de o întoarcere desăvârşită cu toată fiinţa lor din calea păcatului,din drumul pierzării,la lumina cea dumnezeiască a lui Iisus Hristos,Iertătorul şi Binefăcătorul lor şi al nostru.Căci ei îndată au lăsat păcatul care-i stăpânea şi au început să se îndrepte prin lacrimile lor şi prin pocăinţă. Cine oare poate spune pocăinţa şi părerea lor de rău,sudorile şi ostenelile lor? Căci mândria lor a fost călcată în picioare,au dispreţuit banii,şi toate bunurile acestei lumi,dându-şi seama că numai aşa vor putea fi vrednici să primească pe Iisus în casele lor şi în sufletul lor.
Cine poate spune ce dragoste aprinsă şi cu ce sfântă recunoştinţă îl urma Maria Magdalena din care scosese 7 draci?Iată şi pe Zaheu cel de astăzi,cum recunoaşte el că trebuie să-şi curăţească casa şi sufletul de nedreptăţile făcute, hotărând să întoarcă împătrit acelor pe care i-a nedreptăţit.El a dat jumătate din averea lui săracilor,căci ştia că aceea este adevărata milostenie,să dai din ale tale,din munca ta,din agoniseala ta făcută cu dreptate;iar cele luate cu japca,cu năpăstuiri,cu sila,trebuie date înapoi,fiindcă acelea nu sunt ale tale,ci ale aproapelui.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:chiar prin muncă cinstită, dacă ai mai multe decât îţi trebuie,toate cele de prisos sunt ale văduvelor,orfanilor,săracilor,ale tuturor necăjiţilor.Să fim atenţi şi să nu ne tăiem craca de sub picioare,fălindu-ne că facem cine ştie ce lucru când dăm o milostenie;poate nu e chiar aşa de curată,poate nu e din osteneala noastră,cum se întâmplă de multe ori chiar la creştinii botezaţi.Toţi păcătoşii din toate veacurile au fost primiţi şi au intrat în împărăţia cerurilor.Dar au intrat aceia care au lucrat pocăinţa,care şi-au cunoscut păcatele şi prin dreptate şi osteneală s-au spălat de ele,căci fără pocăinţă nu s-a mântuit nimeni din cei ce au căzut,mai ales în păcate grele.
Nici creştinii de la început nu s-ar fi mântuit,nu ar fi devenit sfinţi,dacă nu ar fi făcut pocăinţă, dacă nu s-ar fi smerit, dacă nu ar fi postit,dacă nu s-ar fi rugat,dacă nu ar fi venit la biserică.Nu cum cred unii creştini de astăzi,care trăiesc în fel de fel de păcate mari,necununaţi,în desfrânări,avorturi,în lux şi mândrie,în chefuri şi beţii,fără nici un fel de recunoştinţă faţă de patimile Domnului nostru Iisus Hristos.
Fără să recunoască pe Dumnezeu şi fără pocăinţă,mulţi ajung în fundul iadului.Sunt bătrâni care au îmbătrânit mai mult în păcate decât în numărul anilor, ţărani cu obiceiuri boiereşti şi boieri cu obiceiuri păgâneşti fără nici o frică de Dumnezeu.Sunt desfrânate fără pocăinţă,tâlhari neispăşiţi de păcate,care în loc să stea la închisoare sunt liberi şi se ţin mereu de aceleaşi tâlhării,se fac mereu avorturi,ucideri şi toţi aceştia aşteaptă să se mântuiască fără pocăinţă.Acestora le este pregătit focul iadului,muncile de veci îi aşteaptă.
Dumnezeu însă îi cheamă mereu la pocăinţă pe toţi,pentru că pentru păcătoşi a venit,cum a spus în Evanghelia de astăzi.Pe toate căile Dumnezeu voieşte să se apropie de ei,să se apropie acum până când nu vor sta la căpătâiul lor soţia, copiii,plângând lângă patul lor de suferinţă.Acum este momentul cel mai potrivit până când nu se vor închide ochii.
Acum când am auzit de schimbarea şi întoarcerea desăvârşită a lui Zaheu vameşul, acum să ne întoarcem la El.Diavolul ne amână şi zice mâine,iar de mâine poimâine,de la post la post,şi de la an la an,ca să ne prindă în gheare.Dar astăzi este ziua,mâine poate fi prea târziu.Câte exemple nu sunt pe care le-am văzut cu ochii noştri,de atâtea ori în viaţă,cu unele persoane care au tot amânat întoarcerea la Dumnezeu şi la pocăinţă,pe care i-a prins moartea fără să facă nici o pregătire!Câţi n-au fost luaţi cu salvarea de urgenţă şi internaţi la vreun spital pentru vreo operaţie urgentă!Desigur,cei mai mulţi pleacă nespovediţi şi neîmpărtăşiţi, fiindcă durerile îngrozitoare nu le-au mai dat timp să cheme vreun preot să-l spovedească măcar.Şi aşa au murit pe patul operaţiei fără a-şi lua hrana trebuitoare pe drumul veşniciei Sfintele Taine.
Deci,acum să fim atenţi cu sufletul nostru, acum să căutăm să-l ţinem treaz pe calea mântuirii şi cu fierbinte dragoste să urmăm pe Domnul,străduindu-ne în fiecare clipă,în fiecare zi,să fim cât mai plăcuţi slujitori şi împlinitori ai sfintelor Lui porunci.Atunci şi diavolul are frică de sufletele noastre,de sufletele acelea care stau gata înarmate ca nişte ostaşi cu arma în mână,ca o santinelă înţeleaptă şi vioaie ce străjuieşte împrejurul casei sufletului său să nu-i fie furată avuţia.Cu această ocazie îmi amintesc de o vedenie a unui sfânt părinte pustnic.
Acest părinte a fost dus de îngerul păzitor la uşa unei mari săli subterane, unde erau adunate toate duhurile necurate cu mai marele lor Scaraoschi. Pustnicul acesta asculta ceea ce vorbeau ei înăuntrul acelei încăperi, fără să fie văzut de ei,fiindcă aşa era voia lui Dumnezeu.
Scaraoschi cel mare aşa le spunea la toţi diavolii lui: "Cum să facem să câştigăm cât mai multe suflete pentru împărăţia noastră întunecoasă? Atunci s-a ridicat unul care a zis aşa: "Întunecimea voastră,eu sunt de părere că cel mai bun mijloc pentru a umple iadul nostru este să mergem cât mai mulţi pe pământ şi să le spunem că nu există Dumnezeu,că nu există rai şi iad, şi că pe pământ este totul; dacă ai bani,avere,şi de toate eşti în rai,iar dacă nu,eşti în iad.Celelalte câte le-au auzit pe la biserici, să le spunem că sunt scornituri şi poveşti de-ale popilor, că ştii întunecimea ta,cât sunt oamenii de proşti şi ne vor crede cu uşurinţă.
Scaraoschi le grăi: "Lesne de spus acestea,dar să ştii că nu toţi oamenii sunt aşa de proşti cum crezi tu,vor simţi că-i treabă diavolească de-a noastră şi nu vor crede; vreau altă părere,zise unul una,altul alta,dar nici una nu fusese bună. Se ridică unul mai chior,mai şchiop,mai îndrăcit ca toţi şi spuse: "Se înţelege că e o prostie să spui lumii că nu există Dumnezeu,nici rai,nici iad.Părerea mea e alta, să mergem cu toţii pe faţa pământului şi să stăm la pândă,şi cum vedem că se întoarce vreunul la Dumnezeu şi la dreapta credinţă cu toată seriozitatea prin pocăinţă,prin spovedanie şi împărtăşanie,atunci să sărim cu toţii şi să nu-l lăsăm, să-l întoarcem înapoi.
Iar pe cei ce vor să se ia de credinţă şi de cele ale credinţei,să-i amânăm mereu, spunând la cei tineri că la bătrâneţe să se pocăiască,atunci să ia calea bisericii,sunt prea tineri acum,până atunci se pot ruga şi acasă,ce tot biserica?! Pot să mai citească câte o carte sfântă pe acasă şi să facă şi ei ca toată lumea,să nu iasă din rândul lumii.
La cei bătrâni să le spunem că dacă n-au făcut pocăinţă cât au fost tineri, acum e prea târziu şi nu-i mai iartă Dumnezeu, aşa că degeaba mai fac ei pocăinţă şi se mai duc la biserică,că tot nu mai sunt iertaţi;să-i dăm înapoi şi pe unii şi pe alţii.Să-i tot amânăm pe toţi din zi în zi până când îi va apuca moartea aşa nepregătiţi.
"Bună părere, cea mai bună zise diavolul Scaraoschi alergaţi cu toţii şi aşa să faceţi,găsiţi cât mai multe guri şi vorbiţi prin ele ca să se întoarcă cei ce au luat drumul bisericii şi al credinţei adevărate,şi nu-i lăsaţi să se ducă la biserică.
Iată de ce observăm că diavolii nu se înspăimântă de creştinii care nu pornesc pe calea mântuirii cu toată seriozitatea.Căci aşa se observă prin Sfintele Biserici,că toate cele sufleteşti,creştinii noştri le fac numai de formă.De formă se roagă,de formă vin la biserică,de formă se spovedesc,din obicei le fac pe toate ale sufletului.Sunt mulţi care nici nu ştiu de ce vin la biserică şi nici care este rostul venirii la biserică.De aceea pleacă de la biserică dacă nu mai răi,oricum nici mai buni.
Se întâmplă aşa cum a spus un sfânt părinte;dacă intră un câine în biserică, nici biserica nu se spurcă,şi nici câinele nu se sfinţeşte;căci ei vin din curiozitate, cu inimi împietrite, cu gânduri împărţite, şi nu sunt nici la slujbă şi nici la predici,se întorc acasă fără de Iisus Mântuitorul,nu ca Zaheu ce s-a dat jos din dud.Acolo unde se ridică câte un suflet cu hotărâre temeinică de a urma calea Domnului,tot iadul se răscoală împotriva lui.Dacă este tânăr sau tânără necăsătoriţi,vine diavolul chiar prin părinţii lor sau prin rudenii care parcă numai grija asta o au,să se ocupe de ei să-i silească să se căsătorească chiar le găseşte pe câte cineva ca să-i poată porni cât mai curând pe acest drum fără a chibzui îndelung şi cu toată seriozitatea când face acest pas.
Dacă sunt părinţi,fel de fel de ispite întrebuinţează necuratul prin copii ca să-i supere, să-i facă să zică vorbe rele, să-i blesteme,şi să-i scoată astfel din calea mântuirii.În cele mai multe familii sunt supărări mari din partea copiilor. Aşa că pe toate căile şi în toate locurile, un creştin adevărat,un creştin treaz care a cunoscut calea mântuirii prin Sfânta Biserică are de luptat în tot locul şi în tot timpul,cu trupul,cu lumea,cu diavolul.Aceşti trei vrăjmaşi înfierbântaţi de mânie pe bietul suflet,se luptă zi şi noapte,acasă şi la serviciu,pe stradă şi în tramvai,în tot locul,chiar şi în Sfânta Biserică.
Iată ce zice un alt sfânt părinte că pe unii îi aduce chiar diavolul la biserică,ca să încurce pe ceilalţi care au venit să se roage, să-i facă prin cine ştie ce ispite să dea înapoi,să-i facă să se lipsească şi să fie la fel cu toţi moleşiţii veacului care dorm în păcate grele.
De aceea ne cere Domnul să fim treji,să stăm cu candela aprinsă, adică flacăra sufletului,cu credinţă tare şi aprinsă,să fim nişte suflete înflăcărate pentru luptă şi să nu ne temem niciodată de jucăriile diavolului,ba chiar să ne bucurăm că tocmai prin aceste lupte şi ispite ne încununăm de la Dumnezeu,primind mai multe puteri şi mai mare ne e răsplata.Cu cât avem de suferit mai mult,de luptat mai mult,cu atât suntem mai băgaţi în seamă de Dumnezeu şi la vreme potrivită el ne trimite ajutorul Său.Când vede că noi am făcut tot ceea ce ne stă în putinţă şi nu mai putem face nimic,atunci intervine El cu puterea Sa dumnezeiască. Aşa s-au luptat înaintaşii noştri, sfinţii noştri părinţi, sfinţii care-i prăznuim, sfinţii mucenici.
Citind vieţile lor vedem cum erau omorâţi de rudeniile lor,pârâţi că sunt creştini,au fost împăraţi care şi-au omorât copiii lor buni pentru această dreaptă credinţă,vedem cum au fost omorâte soţiile de către soţii lor pentru că sunt creştine,surori de către fraţii lor,rudenii de către rudeniile lor,pentru că sunt creştini adevăraţi.Dar toţi aceştia au biruit fiind înarmaţi cu armele duhovniceşti pe care ni le recomandă nouă Sfântul Pavel în Apostolul care s-a citit astăzi,unde ne spune să fim pildă pentru toţi credincioşii,în vorbire,în putere,în dragoste şi credinţă,în curăţie şi răbdare.
Să ne îndemnăm unii pe alţii în citirea sfintelor cărţi de unde se poate lua învăţătură pentru mântuirea noastră şi prin care,dacă citim cu înţelegere,ne suim cu mintea sus deasupra lumii,de unde vom putea vedea mai bine ca Zaheu din dud,pe Domnul nostru Iisus Hristos.Să citim mai ales vieţile sfinţilor;acolo vedem luptele lor,răbdarea lor,suferinţele lor de tot felul, încercările şi focul ispitelor prin care s-au mântuit fiecare.Este cu neputinţă ca un creştin să nu-şi găsească leacul trebuitor pentru suflet în aceste vieţi de sfinţi.
Să nu credem şi noi ca unii oameni că e de ajuns să te duci la biserică din când în când şi să aprinzi o lumânare sau să plăteşti o slujbă şi astfel Dumnezeu îţi va da orice-I vei cere.Lui Dumnezeu nu-i trebuie lumânarea şi banii noştri sau darurile noastre,că ale Lui sunt pământul şi cerul,dedesubtul şi toate El le-a făcut; El ne vrea pe noi,sufletul nostru care e scump,e de valoare mare,căci El a trebui să sufere;El a trebuit să-şi verse sângele ca să-l răscumpere.
Oricât de mare ar fi lumânarea şi darul omului,dacă nu se leapădă de păcate, tot la iad se duce.Trebuie mai întâi să scoatem gunoiul păcatelor din viaţa şi sufletele noastre,căci s-a împuţit pământul şi văzduhul de tot felul de păcate şi nu ne mai poate suferi Dumnezeu mult.
E gata judecata,să fim gata şi noi.
Sunt unii cărora nu li se îndeplinesc rugăciunile,pentru că nu ascultă sfaturile bune pe care le dăm şi cad într-o mare necredinţă,căci ajung de nu le mai trebuie nici biserică,nici preot,nici sfinţenie;se leapădă de toate,zicând că dacă ar fi Dumnezeu le-ar ajuta şi lor.Şi pentru că le caută tocmai pe acestea pământeşti şi nu mântuirea sufletului,de aceea se îndepărtează Dumnezeu de ei.
Le spui să se spovedească,să se lase de păcatul desfrânării,Să se întoarcă la Dumnezeu,să ia calea dreptăţii;îţi promit,dar nu se ţin de cuvânt.Se întâlnesc pe stradă cu o babă care le spune să se ducă la 9 biserici să plătească.Sfatul cel bun nu-l primesc,să facă ce spunem,se iau după babă şi se duc la 9 biserici şi atunci cum să asculte Dumnezeu rugăciunea acestor creştini,cu păcate mari nespovedite? De aceştia se depărtează Dumnezeu şi nu le aude rugăciunea.
Unii au suferinţe de tot felul şi totuşi vin la biserică,fac fapte bune,nu s-au întors de la Dumnezeu, şi totuşi au parte de multe dureri şi necazuri,rămânând nedumeriţi.Se pune întrebarea:pentru ce sunt pedepsiţi unii,dacă ei urmează calea cea dreaptă?Aceştia să nu uite că primii creştini şi toţi sfinţii care aveau darul facerii de minuni,vindecând bolile şi prin rugăciunile lor făceau minuni mari, înviind chiar morţii,aşa încât erau atât de drepţi şi sfinţi că se numeau prietenii lui Dumnezeu şi cu toate acestea Dumnezeu i-a lăsat şi nu i-a scăpat de vrăjmaşii care căutau să-i omoare şi-i chinuiau cu fel de fel de munci grele.
Aceasta deoarece,aşa cum aţi auzit mai sus, aici este lupta tuturor celor ce vor să se mântuiască pe pământ e câmpul de luptă al creştinilor.Pe front nimeni nu se duce să-şi îndeplinească plăcerile lui personale;acolo e luptă,e moarte întotdeauna în faţa ochilor.Aşa şi noi aici pe pământ,să vedem moartea în faţă în fiecare clipă,ca să nu greşim lui Dumnezeu,să nu facem păcate şi să nu ne lipim inima de pământul acesta care s-a spurcat şi care va fi ars cu foc.
Fraţi creştini,vrem şi noi să vedem pe Domnul Iisus Hristos ca Zaheu?Să ne suim sus,mai sus de lumea aceasta,mai sus de lumea care se târăşte pe pământ ca şarpele;de acolo de sus de la înălţimea învăţăturilor dumnezeieşti,îl vom vedea pe Domnul desluşit şi ne va chema şi pe noi ca pe Zaheu pe nume,invitându-se cu a Sa dragoste dumnezeiască să vină în casa sufletului nostru.
Vrem şi noi să ne pocăim ca Zaheu? Hai să plătim nedreptăţile, hai să ne grăbim să facem socoteala şi să recunoaştem câţi bani nedrepţi avem în casele noastre,pe cine am înşelat şi am păgubit,câte duminici şi sărbători am lucrat furând zilele Domnului Dumnezeu şi să întoarcem împătrit,adică făcând tot felul de fapte bune.Să ajutăm săracii,lipsiţii,nevoiaşii,bisericile sărace,căci Dumnezeu cu toată dragostea vrea să ne mântuiască şi de aceea a venit El pe pământ să caute pe cel pierdut, oaia rătăcită, sufletele cele bolnave.
Dacă vrem să-L urmăm pe Domnul,să nu ne mai dezlipim de El niciodată, să-L ascultăm şi să mergem cu El în toate zilele vieţii noastre.El să fie păstorul nostru,iar noi oile Lui cele aflate şi întoarse la Tatăl.Fericite sunt acele suflete în casa cărora va intra Mântuitorul.Acelea sunt înflăcărate,au duh de viaţă în ele,acelea cântă şi laudă mărirea lui Dumnezeu şi sunt chiar de aici de pe pământ în culmea fericirii,în rai.
Îngerii de sus cântă de bucurie,sfinţii se bucură de întoarcerea lor şi mare bucurie se face în cer şi multă pace în casele lor;căci Mântuitorul cu care plecaţi de aici din Sfânta Biserică şi îl duceţi în casele dumneavoastră,vă va zice ca şi lui Zaheu: "Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia".


Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu, care ai venit în lume să mântuieşti pe cel pierdut şi rătăcit,dă-ne şi nouă pocăinţa lui Zaheu,recunoştinţa lui şi întoarce-ne pe calea Ta cea bună ca să fim cu Tine şi aici şi în ceruri în vecii vecilor.

Amin.

vineri, 21 ianuarie 2011

PREDICĂ LA DUMINICA A XXXI-A DUPĂ RUSALII


PREDICĂ LA DUMINICA A XXXI-A DUPĂ RUSALII

Orbul din Ierihon



Iisuse, Fiul lui David, fie-ţi milă de mine! (Luca XVIII, 38)


Fraţi creştini,


Domnul nostru Iisus Hristos călătorea în vremea aceea pentru cea din urmă oară spre Ierusalim.Şi ca să ajungă acolo trebuia să treacă prin oraşul Ierihon.Se ducea la Ierusalim ca să pătimească de bună voie pentru mântuirea noastră.
La intrarea în oraş şedea lângă cale un orb cu mâna întinsă cerând milostenie trecătorilor.Auzind şi el zgomotul unei mari mulţimi de oameni,întrebă: Ce este aceasta?Şi i se răspunse: Trece Iisus din Nazaret. Auzind el aceasta începu să strige: "Iisuse,Fiul lui David,miluieşte-mă!Iar cei ce mergeau înainte îl certau, zicându-i să tacă.Dar el mai tare striga: "Fiul lui David, miluieşte-mă!
Domnului Hristos s-a oprit şi a poruncit să-l aducă la Sine.Apoi l-a întrebat: "Ce voieşti să-ţi fac? "Doamne,fă ca să văd iarăşi,răspunse orbul.Şi Iisus a zis: "Vezi!Credinţa ta te-a mântuit!Şi îndată orbul s-a vindecat.Văzând el pe Iisus,Doctorul cel mare,pe Bunul Păstor şi Milostivul făcător de bine cu multă recunoştinţă a pornit să-L urmeze în tot locul, slăvind pe Dumnezeu.
Acest om era vrednic de compătimit,lipsit de vedere,sărac,străin şi singur, fără lumina ochilor care este lucrul cel mai necesar.El nu s-a născut orb,a putut vedea şi s-a bucurat de lumina ochilor săi,a putut să-şi vadă părinţii,rudele, florile,păsările şi toate frumuseţile pământului.De aceea pentru el era mai greu ca pentru cel orb din naştere.Sfântul Evanghelie nu ne spune la ce etate a rămas orb, dar înţelegem din cuvântul lui,când zice: "Doamne,fă să văd iarăşi!
Acest orb este icoana neamului omenesc celui lipsit de strălucirea luminii divine şi afundat în întunericul osândirii lui,dar luminat prin venirea Răscumpărătorului.Acest orb este icoana fiecărui păcătos dintre noi care orbit de păcatele sale nu vede nici urâciunea răului,nici frumuseţea binelui,a omului despuiat de toate bogăţiile duhovniceşti care trăieşte în cea mai aspră sărăcie, lipsit de prietenia lui Dumnezeu,a omului care cerşeşte plăcerile şi bunurile atât de înşelătoare ale lumii.
Iar când le găseşte nu se bucură niciodată deplin.El şade ticălos pe marginea drumului pierzării şi a morţii celei veşnice.Bolile trupeşti,pe care le vindecă Domnul în faţa mulţimilor,erau simbolul bolilor noastre morale de care numai El ne poate mântui.Acest orb,ai cărui ochi erau închişi să nu vadă lumina soarelui,este icoana celor orbi duhovniceşte care sunt mai vrednici de plâns decât acesta,a omului păcătos împătimit,cu fel de fel de vicii rele,care este un orb la ochii sufletului, căci îi sunt ochii închişi să nu vadă lumina ce izvorăşte din învăţătura lui Iisus Hristos.
Cel orbit cu sufletul nu poate vedea că binele ne vine de la Dumnezeu şi nici nu poate deosebi binele de rău, adevărul de minciună.Cei orbiţi sufleteşte sunt atât de întunecaţi că zic binelui că este rău,şi răului că este bine,dulcelui îi zic amar şi amarului îi zic dulce,albului îi zic negru,şi negrului îi zic alb.Pentru ei întunericul este lumină,şi lumina întuneric.Aşa a proorocit Duhul Sfânt prin proorocul Isaia despre oamenii cei vătămaţi la ochii sufleteşti.Şi ce este mai trist, că aceştia nici nu vor să caute pe Doctorul cel Mare, pe Mântuitorul Iisus Hristos. Nici nu vor să strige ca orbul din Evanghelia de astăzi. "Iisuse,Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!,Iisuse,Fiul lui Dumnezeu,vindecă ochii sufletului meu,că am greşit Ţie!
Aceşti oameni s-au deprins,s-au obişnuit să petreacă într-o noapte plină de întuneric şi foarte primejdioasă.Păcatele şi patimile cele stricătoare au distrus viaţa cea duhovnicească a creştinilor,căci au ajuns ca nişte sperietori de păsări într-un câmp de semănături.Cu toţii am văzut în câte un loc,câte o momâie pusă într-o prăjină,într-un câmp sau livadă,ca să se sperie păsările şi să nu facă stricăciuni.Ciorile şi celelalte păsări stricătoare au spaimă un timp,apoi bagă de seamă că acele momâi nu au viaţă şi putere,sunt urâte la înfăţişare, dar nu se mai tem şi încep fără frică să o murdărească,îşi bat joc cum vor ele şi strică tot ce este mai bun.
Aşa şi creştinii noştri poartă nume de sfinţi biruitori,dar ei sunt biruiţi şi batjocoriţi de patimile cele rele,de păcatele cele mai grele,sunt creştini numai de formă,fără viaţă,fără putere,fără Duhul lui Dumnezeu.Toate duhurile cele necurate, păsările cele stricătoare îşi bat joc de creştinii de astăzi,pentru că din viaţa lor lipseşte sfinţenia Duhului Sfânt.Trăiesc departe de Biserică,nu vin să se hrănească şi să se adape la sfinţeniile care se află aici în Casa Domnului.
Nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc cu anii,nu fac rugăciuni,nu iau sfinţenii de la biserică,nu lucrează nimic pentru suflet,totul pentru trup.Iar cele ce mai fac, pe toate le fac de formă.Creştinii fără viaţă spirituală nu sunt buni de nimic, trăiesc o stare vrednică de plâns.Mulţi dintre aceşti creştini de formă au ajuns victimele duhurilor necurate,căci aceste duhuri au putere asupra lor prin vrăjile şi farmecele care clocotesc în lume.
Toate aceste rele vin asupra creştinilor care s-au depărtat încetul cu încetul de Sfânta Biserică,de sfinţeniile ei.Pe de o parte au fugit de Sfânta Liturghie, de post şi rugăciune,n-au mai făcut sfeştanie în casele lor,nu s-au spovedit şi împărtăşit,iar pe de altă parte s-au împotmolit în mari şi grele păcate.
Mulţi creştini aleargă la vrăjitoare, la descântătoare, la spiritism,au devenit hulitori ai lucrurilor sfinte şi iau în deşert numele lui Dumnezeu sau neagă existenţa lui Dumnezeu,nu cred că există diavol şi batjocoresc pe unii preoţi, slujitori ai Domnului,iar după mulţimea atâtor hule şi păcate se depărtează Duhul Sfânt de la aceşti oameni şi li se întunecă cu totul ochii sufletului,nemaizărind nici o rază de lumină.
Ascultaţi ce i s-a întâmplat unui preot care a fost luat în râs de un grup de necredincioşi,zicându-i: "N-ai auzit,taică părinte,o noutate,că noaptea trecută a murit dracul?Preotul,uitându-se compătimitor la ei,le răspunse: "Nu ştiam eu de ce sunteţi voi atât de trişti,sărmanii de voi,a murit tatăl vostru şi aţi rămas orfani! Iată un răspuns bun la nişte îngâmfaţi,nişte orbi sufleteşte,nişte robi şi fii ai celui rău,aşa cum zice Domnul Hristos,că cei ce fac poftele satanei sunt fiii lui. Grozavă este orbirea sufletească,fraţi creştini,că în multe feluri se luptă diavolul cu cel orb şi-l poartă pe unde vrea.
Iată un alt necredincios care întreabă pe un bătrân preot: "Părinte, dumneata eşti om luminat şi slujitor al lui Dumnezeu,dacă există Dumnezeu poţi să-mi arăţi şi mie unde se află?... Preotul,privindu-l cu compătimire,îi zise: "Tinere, eşti prea orbit la suflet ca să-L poţi vedea pe Dumnezeu! Dumnezeu este pretutindeni şi puternic în toate căile Sale,şi n-ai putea rezista,viu fiind,să-L vezi în toată măreţia Sa! Dar du-te acasă,tinere,că ai să-l vezi pe diavol.Eu mă voi ruga lui Dumnezeu să-ţi descopere pe acest ucigaş.Şi preotul nostru s-a rugat mult pentru el ca să nu se piardă sufletul lui în necredinţă.
Şi iată că acest tânăr s-a îndrăcit,duhul cel rău a intrat în el şi a început să-l chinuiască şi să-l trântească în aşa fel că făcea spume la gură şi răcnea ca o fiară sălbatecă.Atunci de frică şi de urere alergă la preot să-l roage să facă rugăciuni la Dumnezeu pentru iertarea lui.Preotul a făcut rugăciuni dar tânărul nu a fost izbăvit aşa curând,el a trebuit să umble din biserică în biserică,din mănăstire în mănăstire să mărturisească păcatul necredinţei cu lacrimi în ochi la preoţi şi la toată lumea pe care o întâlnea.Şi după ce şi-a făcut un lung canon,ca să plătească această hulă,abia s-a milostivit Dumnezeu şi l-a izbăvit de ucigaşul diavol care îl luase în stăpânire.
De acum tânărul nu mai îndrăznea nici să pomenească numele lui Dumnezeu fără semnul Sfintei Cruci.Cu lacrimi în ochi şi cu multă credinţă se ruga,vorbea şi mărturisea pentru că i se deschiseseră ochii sufletului şi a văzut minunea lui Dumnezeu care s-a făcut cu el.Aşa se întâmplă şi cu lumea noastră creştină care s-a lepădat de credinţă şi de darurile lui Dumnezeu;căci nu se lasă de fărădelegi şi păcate până când nu-i scutură Dumnezeu prin fel de fel de necazuri şi greutăţi; până nu slobozeşte Dumnezeu în casele lor pe diavolul să râdă de ei în tot felul,să-şi bată joc de osteneala şi de viaţa lor.
Diavolul este slobozit de altfel de Dumnezeu ca să-şi facă şi el lucrarea pe întreg pământul,fiindcă a venit vremea lui.Sfânta Carte zice că Dumnezeu l-a dezlegat ca să înşele şi să amăgească pe toţi locuitorii pământului.Aşa că cine nu se trezeşte nici acum din aceste suferinţe şi necazuri,cine nu se dezlipeşte de poftele deşarte,de toate desfătările şi patimile şi rămâne tot aşa de ruginit şi împătimit, nu va avea parte de fericirea dumnezeiască,de raiul desfătării.Va pierde prilejul chemării dumnezeieşti, şi va fi vai şi amar dacă nu se trezeşte acum,căci diavolul lucrează mereu răutăţile lui pe pământ.
Sunt suflete care trăiesc într-o stare vrednică de plâns,fără frică de Dumnezeu,se despart şi trăiesc în păcate mari,tineri şi bătrâni,îşi lasă soţiile lor cu care sunt cununaţi şi trăiesc în păcatul desfrânării.Aceştia n-au milă,nu mai au ruşine,nici de copii,nici de Biserică, nici de Dumnezeu.Nu mai vorbim de acest păcat grozav al crimelor,avorturilor,care s-a întins peste tot pământul.Într-un oraş din America au fost cercetate 45 de vile în care abia s-au găsit 16 copii,dar peste tot erau câini şi pisici,care se desfătau din mâncărurile stăpânilor, iar bieţii copilaşi au fost aruncaţi la gunoi.
Iată lumea orbită de satana, iată orbire vrednică de plâns.În Germania sunt ţigări pe care scrie: nimic fără de mine!Adică omule,nimic să nu faci fără să mă ai pe mine în gura ta.
Iată cum satana a înlocuit cuvintele Mântuitorului din Biblie care zice: "Fără de Mine nu puteţi face nimic!Astfel diavolul îndeamnă pe om să-şi pună luleaua în gură să guste şi să tragă mereu ca şi când n-ar putea să trăiască fără ea.Pe Domnul nu-L ascultă omul,nu-L crede şi nu vrea să-L urmeze,ascultă însă glasul ispitei,al poftei celei scârboase care i-o dă satana,căci îi auzim pe mulţi fumători zicând: eu sunt mort fără ţigară, mă lipsesc mai bine de mâncare,dar de ţigară nu,ţigara îmi ţine de foame,de sete,de urât,şi-mi este mai bună ca orice prieten.Aşa este de robită lumea de această poftă blestemată.
Acum s-au luat şi femeile de fumat, majoritatea tinere se pretind civilizate, învăţate,nu mai pot trăi fără ţigară nici ele.Iar unele au ajuns să dispreţuiască pe bărbaţii care nu fumează,zicând că sunt ca nişte muieri proaste.Sărmanele de ele, ce orbire grozavă.Aceştia toţi care fumează tutun nu se vor mai vedea de fum. Această lume orbită este lumea focului veşnic,lumea cu focul în gură prevesteşte, prooroceşte ceva rău,căci cer focul cu gura lor.
Grozavă este orbirea sufletească.Orbire la suflet au şi beţivii şi această patimă este cea mai grozavă,cea mai periculoasă.Beţivul vorbeşte singur,când râde, când plânge.Beţivul aruncă,sparge, bate,răcneşte ca fiarele sălbatice,chinuieşte soţia şi copiii,roade paharele cu dinţii.Oamenii beţivi nu se mai pot numi oameni, căci satana este încarnat în ei,numai coada şi coarnele le lipsesc.În casa unde este un beţiv,acolo este iadul,acolo este întuneric şi multă jale.Iar biata soţie dacă nu cunoaşte pe Dumnezeu cere milă de la oameni,dar această milă este trecătoare şi fără folos sufletesc.
Aceste suflete zdrobite de durere până când nu vor veni la Iisus Hristos,până când nu-L vor întâlni pe El în Biserica Lui,până când nu vor striga cu toată puterea credinţei lor: "Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă!,ca orbul din Evanghelia de astăzi,nu vor fi auzite de Dumnezeu.Dar ce observăm la cea mai mare parte a lumii?În loc să ceară luminarea ochilor sufleteşti să vadă pe Mântuitorul,să înţeleagă credinţa,să vadă mulţimea greşalelor şi a păcatelor în care trăiesc,să vadă cât s-au depărtat de învăţătura Domnului şi că sunt în ghearele patimilor şi a pierzării sufleteşti;ei nu cer ca orbul din Evanghelia de astăzi;Doamne vreau să Te văd,vreau să Te văd pe Tine,vreau să Te cunosc pe Tine Doamne,vreau să cunosc calea Ta,să cunosc voia Ta;cei mai mulţi rămân tot în drum şi cu mâna întinsă cerşesc mereu altceva;cerşesc fericirea şi norocul pământesc,cerşesc bani şi avere trecătoare, cerşesc mărire pământească,onoare de la oameni,şi fel de fel de dorinţe pământeşti, trecătoare,pe care într-o zi le lasă şi pleacă în veşnicie cu mâinile goale, fără ranguri.
Aşa aleargă omul după aceste lucruri trecătoare,cum aleargă bietul câine al unui vânător după iepure;când e gata să-l apuce,intervine vânătorul şi-i zice:stai pe loc că iepurele este al meu, al tău a fost numai alergatul. Abia atunci a văzut bietul câine că s-a înşelat.Aşa este şi cu omul,aleargă toată viaţa să prindă ceva, e chiar o vorbă în lume;am prins doi iepuri dintr-odată,dar pe patul morţii intervine vânătorul,adică moartea şi diavolul şi strigă:stai pe loc că sufletul este al nostru, al tău a fost doar alergatul.Atunci vede bietul om cât s-a înşelat dar este prea târziu.
Vă voi spune o întâmplare adevărată: o familie cumpărase cu banii soţiei o maşină mică, dar în loc să-şi vadă de soţie şi copii,soţul umbla cu maşina cu diferite femei în desfrânare,şi într-o zi a fost găsit mort cu o tânără în maşină, muriseră asfixiaţi.Cu multă durere a venit soţia lui adevărată să-l scoată de acolo. Dar mai îndureraţi au venit părinţii acelei tinere s-o ia de lângă acel desfrânat,cu soţie şi copii,ce ruşine au suferit la înmormântare. De aceea zice Fericitul Augustin: "Voi plângeţi un trup fără suflet,fără Dumnezeu,voi plângeţi un corp din care a ieşit viaţa,dar nu vă plângeţi pe voi când aţi pierdut pe Dumnezeu săvârşind păcatul, grea orbire.
Sfânta Evanghelie de astăzi ne mai spune că unii dintre cei ce mergeau în această gloată de lume,Îl certau pe orb şi-i ziceau să tacă, dar el cu mult mai mult striga: "Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă,fie-ţi milă de mine!Din aceste cuvinte să luăm şi noi pildă de stăruinţă în rugăciune,şi cu credinţă să strigăm către Domnul Hristos,să cerem să ne lumineze ochii sufletului nostru, să cunoaştem cât mai bine calea Lui cea dreaptă,calea care duce la ceruri,la lumină,la mântuire. Să n-ascultăm de cei ce ne ceartă,de lumea necredincioasă,de lumea cea orbită de duhul cel rău,care caută pe toate căile să ne facă să tăcem,care ne zic să nu ne mai rugăm,să nu mai cântăm, să nu mai citim, să nu mai venim la biserică.Pe această lume n-o iubeşte Dumnezeu.
Lumea de astăzi care stă în păcate,nu poate să înţeleagă că spre slava lui Dumnezeu sună clopotele bisericilor,în numele lui Iisus Hristos poporul umple bisericile.Aceia care mor credincioşi sunt îngropaţi la umbra crucii lui Iisus. Fericiţi vor fi numai aceia cărora li se vor deschide ochii sufletului şi vor scăpa de întunericul păcatelor, numai aceia care vor înţelege că Iisus îi cheamă pe toţi să vină la El,să iasă din starea lor păcătoasă,ca să-i vindece la ochii sufletului, să se mântuiască.
Să stăruim mereu în rugăciune,să îndemnăm pe cei ce sunt în jurul nostru să vină la Dumnezeu.Ajunge atâta necredinţă, atâta nepăsare de mântuire a sufletului, să le zicem: veniţi la picioarele Mântuitorului,veniţi la Doctorul Cel Mare,veniţi la această mare şi sfinţită taină,care este Biserica luptătoare de pe pământ,veniţi cu toată încrederea,cu toată povara cea grea a sufletului şi a trupului.Căci El a zis: "Luaţi jugul Meu că este bun şi sarcina Mea este uşoară!Cei ce au încercat şi s-au supus,s-au convins de aceste cuvinte ale Domnului că sunt adevărate.Şi vă pot spune cu tărie că nu există o altă fericire mai mare,decât să trăieşti în sfânta învăţătură a lui Dumnezeu.Să crezi şi să propovăduieşti că Iisus a fost şi este Dumnezeu adevărat.
Vindecarea orbului ca şi celelalte minuni sunt o dovadă că a fost Dumnezeu adevărat,fiindcă cine Altul putea să deschidă ochii unui orb,numai cu cuvântul, dându-i vederea pe loc,decât Dumnezeu Cel Atotputernic,care a zis întâi să se facă lumină,şi s-a făcut îndată lumină.Domnul Hristos a zis orbului: "Vezi! şi îndată şi-a deschis ochii săi şi a văzut lumina.Mare este puterea Ta Dumnezeule!Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată o mică parte din puterea dumnezeirei Sale.
Orbul văzându-se vindecat,spune Sfânta Evanghelie,a început să slăvească pe Dumnezeu.Iată recunoştinţa unui om care s-a făcut sănătos.El a început să meargă după Iisus,şi tot poporul care văzuse minunea dădea slavă lui Dumnezeu.El a socotit că nu poate răsplăti cu nimic Doctorului Cel Mare,decât să mărturisească minunea lui Dumnezeu.Parcă-l vedem şi noi spunând la lume anii de suferinţă,anii lui de întuneric,cu lacrimi în ochi,şi ziua cea mare a bucuriei lui când a văzut iarăşi lumina zilei şi pe Domnul Hristos Fiul lui Dumnezeu, Fiul lui David care l-a vindecat.
Aşa şi noi iubiţi creştini să fim recunoscători Prea Milostivului Dumnezeu, pentru atâtea binefaceri pe care ni le-a făcut nouă,şi să venim aici acasă la El,la sfânta biserică,să-I mulţumim pentru toate.Să nu aşteptăm să vină El acasă la noi, căci avem o mare datorie de a-I mulţumi şi de a-L slăvi în tot timpul.
Toate aceste minuni ale Mântuitorului au răsunat de-a lungul veacurilor şi au rămas în inimile credincioşilor adevăraţi.Şi în toate veacurile creştinii cei adevăraţi,au preferat să sufere chinuri groaznice şi moarte amară,decât să se lepede de Dumnezeu şi de sfânta Lui învăţătură.
Ei nu s-au împăcat niciodată cu păcatul,cu patimile.Mahomedanii înainte vreme erau foarte fanatici în religia lor,o religie care este departe de mântuirea sufletului,aceştia au şi ei un oraş al lor numit Mecca, oraşul lor sfânt,cum avem noi Ierusalimul,unii din vizitatorii credincioşi ai religiei lor după ce vizitau acele locuri sfinte pentru ei,îşi scoteau ochii,ca să nu mai vadă altceva pământesc şi să-şi mai spurce ochii,după ce au văzut acel loc sfânt de unde zic ei că s-a înălţat Mahomed profetul lor.
Domnul Hristos nu ne cerem să ne scoatem ochii, să ne mutilăm trupul după ce vedem locurile sfinte,dar să arătăm şi noi că-L iubim prin faptele noastre, prin păzirea poruncilor;prin înfrânarea ochilor,a urechilor şi a gurii; să nu mai grăiască gura vorbe fără de folos,minciuni,hule,înjurături şi drăcuieli,să e înfrânăm toate mădularele de a mai face cu ele păcate ca să supărăm pe Dumnezeu.Acestea ni se cer de sfânta şi dreapta credinţă a lui Iisus Hristos, Ortodoxia.
Dacă vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos,o lumină cerească ne va lumina sufletul şi va sălta de bucurie ca şi orbul din Evanghelia de astăzi,când i-a zis cu sfântul Său Cuvânt: "vezi!,şi vom vedea şi noi lumina mântuirii şi a fericirii veşnice.


Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui David,Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-ne şi pe noi,cei ce ne-am adunat aici în sfântul Tău locaş,şi cu puterea Ta dumnezeiască, deschide-ne ochii cei sufleteşti,ca să vedem cu toţii lumina slavei Tale.
Apără de orbirea cea sufletească pe cei ce Te-au cunoscut Doamne.Dă-ne Harul Tău de a ne mărturisi cu umilinţă păcatele noastre,şi vindecă-ne toate rănile Doamne.
Fă-ne Doamne ca să ne învrednicim a Te vedea şi a Te avea întotdeauna cu noi şi aici pe pământ şi întru Împărăţia Ta cea cerească în vecii vecilor.

Amin.

miercuri, 12 ianuarie 2011

PREDICĂ LA DUMINICA A XXIX-A DUPĂ RUSALII


PREDICĂ LA DUMINICA A XXIX-A DUPĂ RUSALII

A celor zece leproşi



Au nu zece s-au curăţit, dar cei nouă unde sunt?! (Luca XVII, 17)


Fraţi creştini,



Purtarea celor nouă leproşi din Evanghelia de astăzi e revoltătoare. Cum au putut oamenii aceştia care au primit vindecarea în dar de la Mântuitorul să fie aşa de nerecunoscători şi de nepăsători faţă de binefăcătorul lor. Auziţi, să fie vindecaţi într-o clipă de grozava lor boală şi să nu vină să mulţumească nici măcar cu un cuvânt. Ce erau aceşti oameni înainte de vindecare? Nişte cadavre vii, nişte nenorociţi sortiţi pieirii.
Boala leprei era o boală fără leac, ea îi despărţea cu desăvârşire de restul lumii, erau ca nişte lepădaţi de lume. Trebuia să rătăcească fără nădejde şi fără mângâiere, prin locuri pustii, departe de casă, de familie şi de prieteni, sortiţi unei suferinţe fără de sfârşit. Dar într-o zi leproşii au avut norocul să-L întâlnească pe Mântuitorul. A fost de ajuns un singur strigăt către Dânsul: "Iisuse, Învăţătorule, ai milă de noi! A fost de-ajuns o singură vorbă de-a Domnului Hristos: "Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor!, şi deodată leproşii s-au curăţit. Oamenilor acelora le-a răsărit soarele bucuriei. De acum ei puteau să se întoarcă să guste din fericirea vieţii.
Care ar fi trebuit să fie cel dintâi gând al lor? Nu se cădea oare să vină să mulţumească Milostivului Doctor dumnezeiesc? Nu se cădea să vină să-şi plece feţele la picioarele Lui în semn de adâncă recunoştinţă, aşa cum a făcut tovarăşul lor, care era de neam samarinean? Dar aceşti nouă evrei au uitat îndată după ce s-au văzut vindecaţi, şi n-au voit să se ostenească să-I aducă mulţumiri Mântuitorului. Urâtă a fost purtarea aceasta, ne simţim şi noi indignaţi când o auzim.
Şi totuşi să nu-i osândim prea aspru pe aceşti leproşi nerecunoscători, căci şi noi facem la fel ca dânşii. Uităm de mulţimea darurilor pe care le-am primit de la Milostivul Părinte Ceresc, şi uităm să venim acasă la El, aici în sfânta biserică să-I mulţumim, pentru cele ce ne-a dat până-n clipa de faţă, să-I mulţumim că nu ne-a pierdut cu fărădelegile noastre. Să-I mulţumim pentru toate bunătăţile ce ni le-a dat. Pentru căldura soarelui, pentru apa izvoarelor şi verdeaţa pământului, pentru sănătatea şi pentru aerul pe care-l respirăm, pentru toate frumuseţile pe care le-am primit în dar de la Tatăl nostru Cel Ceresc. Cei mai mulţi au uitat cu totul şi, în loc de mulţumiri şi recunoştinţă, aleargă rătăciţi şi ca nişte vrăjmaşi ai lui Dumnezeu îndrăznesc să insulte şi să înjure pe Milostivul Dumnezeu negând existenţa Tatălui Ceresc.
Alţii, încolţiţi de boli şi necazuri sau diferite interese, se întorc la Biserica Lui, dar nu ca să-I mulţumească pentru ce au primit, ci vin tot ca să-I ceară, să le dea şi iar să le dea. Prea puţini sunt aceia care recunosc că nu sunt vrednici de a mai primi alte daruri din partea lui Dumnezeu, ci cu adâncă smerenie vin mereu la biserică, să-I mulţumească şi să-L slăvească pentru ce le-a dat.
Păcatul nerecunoştinţei faţă de Dumnezeu este foarte mare, fraţi creştini, dar e şi atât de obişnuit în lumea noastră creştină că aproape nici unul nu suntem în stare să recunoaştem şi să-I mulţumim după cum se cuvine pentru toate bunătăţile, frumuseţile, darurile pe care ni le-a dat. Dumnezeu nu cere de la noi decât o ieftină răsplătire; să-L recunoaştem ca Stăpân, ca Vistier al bunătăţilor, să-L socotim izvor al darurilor ce le primim; să vedem că de la El ne vin toate, de la Părintele Luminilor de sus, şi să-I aducem laudă, cinste şi închinăciune, cu mulţumiri smerite.
Să nu zicem şi noi ca păgânii, ca necredincioşii; că nu ne pică nimic din cer, ci mai bine să deschidem ochii sufletului şi să vedem prin lumina adevărului, că de sus ne pică ploaie la vreme potrivită, căldura, vânturile şi zăpezile. Căci dacă n-ar pica ploaie, s-ar face ceva? Dacă pică prea multă ploaie se mai face ceva? Dacă nu dă Dumnezeu căldură la timp, ploi, zăpezi şi vânturi potrivite; toate maşinăriile şi îngrăşămintele chimice pe care le-a inventat omul nu s-ar face nimic. Aşa că de sus ne pică pâinica şi toate bunătăţile, de la Dumnezeu de sus.
De aceea să recunoaştem şi să venim la El de pe drumurile rătăcite, şi să-I mulţumim Lui pentru toate. De unde vine boala aceasta a nerecunoştinţei? De la lepra păcatului mândriei, de la Lucifer, care n-a vrut să vadă şi n-a recunoscut de unde-i venea lui, când era în cer arhanghel, atâta lumină, atâta strălucire şi frumuseţe.
Tot aşa şi cei care nu recunosc pe Dumnezeu ca autor a tot binele şi ca Stăpân al cerului şi al pământului, care dirijează toate şi de la care ne vin toate; aceştia suferă de lepra mândriei luciferice, de aceea n-au recunoştinţă faţă de Tatăl Ceresc.
În Vechiul Testament, la Deuteronom VI, 8, vedem pe Dumnezeu cerând recunoştinţă oamenilor, căci zice aşa:
"Dacă Domnul Dumnezeul Tău, Israile, te-a călăuzit în pământul părinţilor tăi, şi dacă mănânci şi te saturi, pregăteşte-te cu grijă să nu uiţi pe Domnul care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu zici în inima ta: puterile mele şi tăria mâinilor mele mi-au dobândit aceste avuţii. Ci adu-ţi aminte că Domnul Dumnezeul tău este Acela care ţi-a dat putere ca să izbândeşti!"
Iată deci că Dumnezeu le-a făcut cunoscut mai dinainte oamenilor, căci ştia Prea Milostivul Dumnezeu că acest popor evreu va fi foarte nerecunoscător şi va ajunge foarte departe cu nerecunoştinţa şi cu răutatea, după cum vedem şi din Sfânta Evanghelie de astăzi: au fost zece leproşi dintre care unul era de alt neam, de neam samarinean, şi doar acesta s-a întors de I-a mulţumit Domnului; din ceilalţi nouă evrei nu s-a găsit nici unul să vină să-I mulţumească dumnezeiescului doctor.
După cum ştim cu toţii din Sfintele Evanghelii, evreii au fost foarte nerecunoscători faţă de Fiul lui Dumnezeu, căci după atâtea binefaceri pe care le făcuse, vindecând pe bolnavii lor, săturându-i cu pâine, înviindu-le morţii şi mângâindu-i cu cuvinte dumnezeieşti, ei L-au hulit, L-au batjocorit şi L-au omorât pe Cruce.
O, ce grozav este păcatul acesta al nerecunoştinţei! Deci însuşi Mântuitorul, care era Fiul lui Dumnezeu, s-a dat pildă pentru noi! Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe credincioşii vremii sale zicând: "Mulţumim pentru toate lui Dumnezeu, căci aceasta este voia lui Iisus Hristos, să aducem cu toţii mulţumiri! Omul cu dreaptă judecată poate învăţa şi din graiul făpturilor necuvântătoare căci toate Îl laudă pe Dumnezeu; ploile şi pământul, văzduhul şi florile câmpului, care răspândesc valuri de miresme spre Creatorul lor, păsările cu cântul lor de zi şi noapte. Cu atât mai mult ar trebui omul care este regele făpturilor, fiinţa cea mai aleasă, înzestrată cu minte luminată şi cu grai cuvântător!
Dacă omul ar avea mai multă înţelepciune, ar putea să vadă şi să recunoască zicând: "Eu nu sunt nimic, prin mine însumi sunt un fir de praf, un mic vierme netrebnic în acest mare univers; puterea Ta Doamne mă înalţă, din mila Ta Doamne trăiesc, Ţie se cuvine lauda inimii mele şi a buzelor mele. Şi dacă va zice aşa cu toată inima lui şi cu adevărată smerenie, mare câştig va avea de la Dumnezeu. Căci Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Dumnezeu cere recunoştinţa voastră, nu fiindcă are El trebuinţă de ea, ci pentru ca să vă facă vrednici de mai mari daruri din partea Lui!Cine mulţumeşte, acela câştigă mila lui Dumnezeu înzecit şi însutit.
Să vedem acum care este recunoştinţa creştinilor faţă de Atotputernicul, se potriveşte cu a celor nouă leproşi!? Într-un sat, un creştin zace greu bolnav, şi cum sfârşitul se apropie, toate îngrijirile nu-i ajută la nimic, doctorii nu reuşesc cu nici o doctorie, omul e cu un picior în groapă. Ce-i mai rămâne omului de făcut? Să dea fuga pe aripile credinţei la Milostivul Dumnezeu, ştiind că ceea ce nu pot oamenii, Dumnezeu poate. În această situaţie, se roagă, plânge, trimite femeia să plătească slujbe la biserică, i se fac masluri, se spovedeşte, se împărtăşeşte.
Deodată puterea dumnezeiască îl întăreşte, îl scoală sănătos. Dumnezeu l-a smuls de pe marginea mormântului, i-a mai dat zile de trăit. Dar ce vedem? După ce s-a făcut sănătos creştinul nostru, încetul cu încetul a uitat de Dumnezeu, a părăsit biserica Lui, s-a luat iar de înjurături, de fumat, s-a dus iar la petreceri ticăloase şi s-a prins iarăşi în vârtejul lumii. Iată cum mulţumeşte omul nostru. Câţi ostaşi care au fost pe front n-au făgăduit că nu vor mai lipsi de la biserică, că vor ţine sărbătorile, posturile, că se vor lăsa de toate relele, dacă vor scăpa cu viaţă!? Când vedeau cum moartea seceră unul după altul, îngroziţi strigau: "Doamne apără-ne, scapă-ne Doamne, ajută-ne ca să ne mai vedem şi noi copiii şi soţia, ajută-ne că vom aduce jertfe mari la biserica Ta, vom dărui icoane mari, candele, scapă-ne Doamne din iadul acesta. Şi Dumnezeu i-a scăpat pe mulţi. Însă vai, o dată cu haina militară au lepădat şi credinţa şi promisiunile, căci acasă când au ajuns, în loc să îndeplinească cele promise, au început să înjure şi Biserica şi pe Dumnezeu. Iată recunoştinţa omului.
Sunt tineri mulţi care vin la biserică şi se roagă să le ajute Dumnezeu să reuşească la examene, fac promisiuni că vor urma credinţa dacă reuşesc, dar după ce îşi văd scopurile împlinite uită de recunoştinţă. Şi aşa sunt o mulţime de leproşi nerecunoscători care se folosesc de darurile lui Dumnezeu, de oamenii lui Dumnezeu, de casa lui Dumnezeu. Acest groaznic păcat unii îl vor plăti în iad, iar altora va îngădui Dumnezeu să fie plătit de copii lor. Alţii, nu-i apucă moartea până când nu vor plăti în lumea aceasta, ca să cunoască că fără Dumnezeu n-ar fi putut face nimic.
Aşa este omul de sucit şi de mincinos, că astăzi este într-un fel şi mâine în altul. Aşa au fost mulţi la cutremur, la inundaţii, la războaie, în timpul foametei, au promis multe, s-au întors pentru un timp, au venit la biserică, însă n-au ţinut mult toate acestea şi au uitat cu totul, căzând în mari fărădelegi. Lucrul acesta se repetă zilnic în ochii noştri. Câtă vreme lumea este în necaz, în nevoi, aleargă la Dumnezeu, Îi recunoaşte puterea, Îl roagă.
Dar îndată ce trec necazurile uită iarăşi, Îl părăsesc şi-I întorc spatele. Ce înseamnă asta? Neglijenţă, nepăsare, nesimţirea sufletului şi a trupului; de aceea Dumnezeu ne lasă să strigăm în zadar la El; El ştie, Milostivul, că suntem îndărătnici şi că în schimbul binefacerilor Sale, ei vor deveni mari făcători de păcate, hulitori şi nerecunoscători.
De aceea păcatul acesta al nerecunoştinţei faţă de Dumnezeu Binefăcătorul nostru, de aproapele nostru, este atât de mare, şi atât de mare pagubă aduce, încât un sfânt părinte bisericesc l-a asemănat cu un vânt pustiitor, care usucă toate izvoarele harului ceresc. Ba mai mult decât aceasta, nerecunoştinţa atrage mânia dumnezeiască asupra celor ce se fac vinovaţi de ea.
Am citit într-o carte veche o frumoasă istorioară, unde spunea că odată Bunul Dumnezeu a chemat toate virtuţile de pe pământ la Sine în cer ca să le vadă şi să le dea sfaturi. Între cei chemaţi erau: adevărul, dreptatea, mila, credinţa, bunătatea. Dar tot printre aceşti invitaţi erau şi două virtuţi care nu se mai văzuseră şi nu se cunoşteau. Se apropie una de alta să se recomande: eu sunt binefacerea, zise una, eu sunt recunoştinţa, zise cealaltă. "Cum, voi nu vă cunoaşteţi? întrebă Bunul Dumnezeu. "Nu Doamne, - răspunseră cele două necunoscute - nu ne cunoaştem, că pe pământ nu ne-am întâlnit niciodată . Dacă stăm să judecăm drept, e plină de adevăr această istorioară. Nu ştiu cum se face că tocmai celui căruia îi faci cel mai mare bine îţi face cel mai mare rău.
Poate fiecare dintre noi cunoaştem diferite cazuri din viaţa noastră. Pe câţi n-am auzit şi eu: Părinte, am un vecin pe care l-am ajutat când era bolnav, l-am împrumutat cu bani, nu ştiam ce să-i mai fac, şi drept recunoştinţă n-a vrut să-mi mai dea banii şi mi-a devenit cel mai mare duşman. Apoi câţi copii sunt nerecunoscători faţă de părinţii lor, nu-i mai recunosc ca părinţi. Câte mame văduve n-au pensie, iar copiii, pe care i-au crescut şi i-au hrănit la pieptul lor, acum le lasă să moară de foame. Câţi nu şi-au alungat părinţii de acasă în frig şi printre străini?!
Câţi bărbaţi nu mai recunosc binefacerile soţiei?! Soţia care l-a iubit, l-a spălat, i-a crescut copiii, şi după ani de zile nu vrea s-o mai vadă-n ochi. Ce păcat strigător este şi acesta. Să se trezească fiecare din întunericul acestui păcat, căci cel care nu are recunoştinţă faţă de aproapele, binefăcătorul său, tot în Dumnezeu loveşte, căci legea Lui o dispreţuieşte, făcându-se vrăjmaş al aproapelui şi al Lui Dumnezeu. Şi păcatul acesta nu rămâne nepedepsit.
Fiecare să ne aducem aminte de acei cărora le datorăm recunoştinţă. Ori că te-a împrumutat o dată cu bani şi te-a scos din necaz, ori că a vegheat la căpătâiul tău când ai fost bolnav, ori că a cheltuit făcându-se naş de botez şi cununie, ori că te-a băgat într-un serviciu bun, ori că ţi-a dat haine, casă, de mâncare. Şi cu cât mai mult, întreit mai mult, acela care a cheltuit zile şi nopţi ca să te scoată la lumină, să te aducă la Dumnezeu, să cunoşti lumina lui Hristos. Şi oricare altă faptă pe care ţi-au făcut-o părinţii cei trupeşti şi cei sufleteşti.
Nu scapi de dreapta judecată a lui Dumnezeu, dacă nu vei şti să-I mulţumeşti şi Lui Dumnezeu şi binefăcătorilor tăi în viaţa aceasta, aşa cât pe cât este cu putinţă. În nici un caz să nu ajungi să-i vorbeşti de rău sau să le faci o nedreptate, că te-ai ars şi te stingi ca fumul şi ca ceara te topeşti.
E destul să ne amintim de soarta poporului evreu cât a trebuit să sufere din cauza acestui păcat al nerecunoştinţei faţă de Dumnezeu. Dar pentru care păcate pedepsea atunci Dumnezeu pe poporul evreu, cu boala leprei? Sfânta Scriptură ne arată clar că pentru păcatul cârtirii, al clevetirii, al mândriei, al lăcomiei şi al nerecunoştinţei. Miriam sora lui Moise a cârtit şi a clevetit împotriva lui Dumnezeu şi imediat s-a îmbolnăvit de lepră. Pe Neeman Sirianul, l-a umplut Dumnezeu de lepră pentru mândria lui, dar după ce s-a smerit şi a venit la proorocul Elisei şi a făcut ce i-a spus Proorocul, îndată s-a tămăduit de boala leprei.
Cu boala leprei a bătut Dumnezeu pe Ozia împăratul, fiindcă a îndrăznit, în mânia lui, să se îmbrace cu veşminte preoţeşti şi să slujească în biserica lui Dumnezeu ca preot. După ce a făcut aceasta s-a şi umplut de boala leprei şi a fost depărtat de biserică, de lume şi de ai săi, petrecând toată viaţa, până la moarte în această boală, lăsându-l Dumnezeu ca pildă pentru toţi, ca nimeni să nu îndrăznească să se amestece în treburile preoţeşti, căci mare este taina preoţiei, aşa cum vedem că Domnul Hristos o aşează la loc de cinste.
Taina preoţiei este una din cele şapte taine, fără de care creştinul nu se poate mântui. Vedem că Domnului Hristos pe cei zece leproşi îi trimite să se arate preoţilor. Preoţii în legea veche ţineau loc de doctori, şi acei leproşi care se vindecau trebuia să se arate înaintea lor, iar ei le dădeau dreptul ca să locuiască între oameni. Pentru aceasta Mântuitorul îi trimite la ei, aşa cum trimite şi astăzi pe toţi acei care sunt loviţi de lepra păcatelor, să meargă să se arate preoţilor, adică să meargă să se spovedească înaintea preoţilor, mărturisindu-şi păcatele. Cel care nu se spovedeşte la preot rămâne necurăţit de lepra păcatelor şi astfel nu se mai poate numi un creştin adevărat, şi nu mai poate locui printre oamenii adevăraţi, adică comunitatea creştină.
De aceea să se grăbească fiecare să se spovedească cu multă încredere în Harul Divin şi nimeni să nu se înşele să creadă că se poate mântui şi fără preot. Dumnezeu a lăsat pe preoţi ca pe nişte salvatori ai celor ce cad în mlaştina păcatelor. Nu poate omul să se salveze singur când cade într-o mlaştină, trebuie ajutat. Îmi amintesc o povestire, deşi este un fel de minciună a unui vânător, dar se poate trage o învăţătură bună.
Odată, spune vânătorul, după ce am împuşcat nişte păsări, am alergat în fuga mare ca să le prind pe acea mlaştină unde căzuseră fără să-mi dau seama m-am scufundat până la piept în nămol. Atunci îmi veni în gând o scăpare; cum aveam părul lung, m-am prins bine de el, şi astfel m-am tras în sus de păr, afară din mlaştină. Ce minciună grosolană, oricine poate observa aceasta, dar noi să ne folosim de tâlc. Păcatul este o mlaştină grozavă, toţi cei ce intră în mlaştina păcatului, se scufundă văzând cu ochii, că toate eforturile de scăpare cu puterile proprii sunt zadarnice.
Toţi acei ce se încred în ei zic că nu au nevoie de ajutorul altora; ce să mă duc eu să mă spovedesc la preot, că e şi el un păcătos ca şi mine! Toţi aceştia rămân împotmoliţi, rămân pradă morţii şi pieirii veşnice. Zadarnic se trag de părul capului, zadarnic îşi bat capul cu fel de fel de mijloace, căci fără ajutorul scumpului Iisus Hristos nu se pot salva. Fără spovedanie şi împărtăşanie, care se iau prin mâna cea sfinţită a preotului, pot sta mult împotmoliţi şi nu se pot salva. Şi totuşi cu tot Harul şi bunăvoinţa preotului, dacă omul nu vrea să întindă şi el mâna din mlaştină, rămâne tot în pierzare.
De aceea întindeţi mâna când vă chemăm, şi veniţi la Sfânta Liturghie, ca să vă salvaţi sufletele. Poate întreba cineva: Dar ce, preotul nu poate să cadă şi el în mlaştină, şi nu este şi el tot om, şi atunci, pe el cine-l mai scoate? Da, într-adevăr, şi preotul e supus greşelii, şi poate cădea şi el în păcate, dar să ştiţi că şi el întinde mâna unui coleg de-al lui şi se spovedeşte, căci şi preoţii se spovedesc, şi arhiereii şi diaconii. Care doctor nu se îmbolnăveşte şi nu cere ajutorul altui doctor?! Tot aşa şi preotul cere ajutorul lui Dumnezeu prin harul dat preoţilor.
Noi când mergem la spovedit nu mergem la preot ca om, nu ne legăm de păcatele lui, ca sectanţii, rătăciţii, care s-au despărţit de Biserică, de preoţie, de sfintele Taine; ce avem noi cu păcatele preotului? Ci ne folosim şi ne apucăm de cheile lui Dumnezeu, pe care le ţine preotul în mână, adică de Harul de a dezlega păcatele oamenilor. Aceste chei sunt date lui de Domnul Hristos. Arhiereii se spovedesc la preoţi călugări, preoţii şi diaconii care au smerenie şi frică de Dumnezeu se spovedesc şi ei pentru că numai aşa vor primi iertare cu toţii din partea lui Dumnezeu.
Creştinii nu au voie să se spovedească la cei care n-au primit hirotonisirea ca preot duhovnic, n-au voie să se spovedească la preoţii caterisiţi sau la rătăciţi.
Lepra, fraţi creştini, este o boală nevindecabilă. Tot trupul se umple de bube, de la cap până la picioare, apoi încetul cu încetul, începe să putrezească, să cadă carnea până la oase. Cad ochii, nasul, buzele, urechile, rămânând scheletul şi aşa se sfârşeşte în chinurile cele mai groaznice. Această boală era pedeapsa păcatelor pe care le-aţi auzit, şi de care a pomenit şi Sfântul Apostol Pavel astăzi, când spune: "că pentru păcatele acestea vine mânia lui Dumnezeu peste noi!"
Dar s-au îndesit boli mai grele ca lepra: cancerul, holera, sida şi altele la care doctorii nu mai găsesc leac. Şi aceasta tot din cauza păcatelor noastre. Căci omul nu mai trăieşte raţional întru totul. Suntem pedepsiţi mai ales pentru patima beţiei, a tutunului, a desfrânării, a avortului. Dacă boala trupească este atât de grea, cât de groaznică trebuie să fie boala cea sufletească?! Boala cea sufletească aduce sufletul în starea cea mai jalnică, în cea mai grea nesimţire de moarte.
Un sfânt părinte ne spune că dacă noi am vedea un suflet înainte de spovedanie, ne-ar fi scârbă să-l privim, căci este întocmai ca un lepros, desfigurat; fără ochi, fără nas, fără urechi, fără buze, cu dinţii rânjiţi ca moartea, cu răni curgând puroi din ele, cu umflături şi vânătăi. Îi spui cuiva unde duce beţia, curvia, tutunul şi toate celelalte vicii, dar nu te aude, nu te vede, nu te simte, nu vede pericolul ce-l aşteaptă. Vai de sufletele pe care le va apuca moartea în aceste păcate că vor pieri pe veci.
Ce mai observăm din Sfânta Evanghelie de astăzi? Leproşii nu erau primiţi să stea în casă împreună cu cei sănătoşi, cu toată dragostea de familie, de fraţi şi surori. Ei trebuia să fie scoşi afară, rătăcind prin locuri depărtate.
Să luăm şi noi învăţătură: care vrem să nu ne îmbolnăvim de lepra păcatelor, nu trebuie să ne asociem cu acest fel de leproşi. Mulţi zic despre cei care nu sunt serioşi, nu-şi văd de familie, de copii, de serviciu şi sunt cu toate viciile, că sunt lepre. Într-adevăr că boala aceasta a leprei este o boală contagioasă, de aceea cei sănătoşi fugeau de ea.
Tot aşa şi lepra păcatelor se ia. Cum înjură părinţii, aşa înjură şi copiii, cum dă diavolului părinţii, şi copiii fac la fel. Şi aşa a reuşit diavolul cu lepra păcatelor să distrugă o mulţime de suflete, făcându-le incapabile de a mai simţi, de a mai gândi, de a vedea dezastrul şi pieirea lor. Să fugim fraţi creştini, dacă vrem să scăpăm cu sufletul curat, să venim la Scumpul nostru Mântuitor care ne-a izbăvit şi ne izbăveşte de toate răutăţile.
Să fim recunoscători, că atât de mult a trebuit să facă El pentru noi. El şi-a vărsat sângele pentru mântuirea noastră, şi-a dat viaţa pentru noi, iar recunoştinţa noastră care este? Îl slăvim noi cum se cade? Îi mulţumim noi cum se cuvine?Să ne gândim ce ne întreabă acum Domnul pe toţi: Cu ce recunoaşteţi voi pentru binefacerile Mele? Mă înjuraţi, alergaţi la rele, daţi diavolului toate lucrurile Mele, nu-Mi mulţumiţi. Veniţi mai curând, întoarceţi-vă cât mai curând la Mine până nu vă voi da foc, până nu vă voi amesteca cu pământul, până când nu vă voi spulbera pentru toate fărădelegile şi păcatele voastre, până nu vine ziua cea de pe urmă ca să daţi seama de toate nedreptăţile voastre, pe care le-aţi făcut faţă de aproapele şi faţă de Mine.
Să ne întoarcem deci, fraţi creştini, către marele Binefăcător al nostru, Milostivul Dumnezeu şi să-i mulţumim pentru toate binefacerile care le-am primit de la El şi pentru cele pe care le vom mai primi.


Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorule Cel Prea Milostiv, care ai tămăduit pe cei zece leproşi, tămăduieşte Doamne şi sufletele noastre, ale celor ce ne-am adunat aici. Tămăduieşte-le pe toate de lepra păcatelor, căci făgăduim că prin ajutorul Tău să nu fim nerecunoscători şi nemulţumitori ca cei nouă leproşi, ci vom aduce la picioarele Tale sufletele noastre smerite ca să ţi se închine Ţie până la sfârşitul vieţii noastre, până la ultima suflare a vieţii noastre, şi acolo în cerul Tău cel sfânt să ne duci şi pe noi, ca să fim cu Tine în vecii vecilor. Amin.

joi, 6 ianuarie 2011

PREDICA LA BOTEZUL DOMNULUI


PREDICA LA BOTEZUL DOMNULUI


( 6 ianuarie )
( Despre Botezul crestin )

In Iordan, botezindu-Te Tu, Doamne inchinarea Treimii S-a aratat...
(Troparul Botezului Domnului)

Iubiti credinciosi,

Cu mila si cu indurarea lui Dumnezeu, iata am ajuns si in anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfint si mare praznic imparatesc se mai numeste si "Aratarea Domnului" sau "Epifania".Dar pentru care pricina nu se zice Nasterii Domnului, Aratarea Lui, ci Botezului Domnului?Acest lucru il arata, deslusit si luminat, dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur, zicind ca Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cind S-a nascut, ci cind S-a botezat. Iar cum ca multi nu-L cunosteau si nu stiau cine era, sa ascultam pe Botezatorul Ioan care spune: Se afla in mijlocul vostru Acela pe Care nu-L stiti (Ioan 1, 26). Dar pentru ce sa ne miram ca ceilalti nu-L cunosteau, cind insusi Botezatorul nu-L cunostea pina in ziua aceea? Caci zice: Si eu nu-L stiam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborindu-Se si raminind peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfint (Ioan 1, 33).Pentru ca am aratat ca Botezul Domnului se mai numeste si Aratarea Domnului, este bine sa stim ca doua sint aratarile Domnului. Iata ce spune Sfintul Ioan Gura de Aur in aceasta privinta: "Este necesar sa aratam dragostei voastre ca nu este o singura Aratare a Domnului, ci sint doua aratari. Una este aceasta de acum care s-a implinit la Botez, iar a doua este aceea care va sa vina si care se va face cu slava mare la sfirsitul lumii". Astazi am auzit pe marele Apostol Pavel vorbind despre amindoua aratarile Domnului, in Epistola catre Tit.Despre aratarea cea de acum, spune: Harul cel mintuitor al lui Dumnezeu s-a aratat tuturor oamenilor, invatindu-ne pe noi sa lepadam faradelegea si poftele lumesti si, in veacul de acum, sa traim cu intelepciune, cu dreptate si cu cucernicie (Tit 2, 11-12). Iar despre cea viitoare, spune: Asteptind fericita nadejde si aratarea slavei marelui Dumnezeu si Mintuitorului nostru Iisus Hristos (Tit 2, 13). Despre aceasta si proorocul Ioil spune ca soarele se va preface in intuneric si luna in singe, mai inainte de a veni ziua Domnului cea mare si infricosata (Ioil 3, 4).Astazi, cind praznuim Botezul Domnului, se cuvine sa aratam cite sint botezurile care au inchipuit Botezul crestin de la inceputul lumii si care vor mai fi. Dupa marturia Sfintului Ioan Damaschin, opt sint botezurile. Primul botez a fost potopul, pentru curmarea pacatului (Facere 7, 17-24). Al doilea botez a fost trecerea evreilor prin mare si prin nor, caci norul este simbolul duhului, iar marea al apei (Iesire 13, 22; I Corinteni 10, 2). Al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, numit "taierea imprejur". (Facere 17, 10-14).Al patrulea este botezul lui Ioan, numit botezul pocaintei (Matei 3, 1-11). Acest botez a fost introductiv si conducea pe cei botezati la pocainta si la credinta in Hristos. Iata ce spune Sfintul Ioan Botezatorul: Eu va botez pe voi cu apa, dar Cel ce vine dupa mine va va boteza cu Duh Sfint si cu foc (Matei 3, 11; Luca 3, 16). Asadar, Ioan pregatea si curata mai dinainte cu apa, in vederea venirii Duhului Sfint. Cu acest botez Insusi Mintuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat de catre Ioan (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11). Hristos S-a botezat in Iordan nu ca avea nevoie de curatire, ci pentru ca Si-a luat asupra Sa curatirea mea si ca sa zdrobeasca capetele balaurilor din apa, cum spune psalmistul (Psalm 73, 14). Apoi, ca sa se inece pacatul, ca sa inmorminteze pe Adam cel vechi in apa si sa-l sfinteasca pe botezator. Ca sa implineasca Legea, ca sa descopere taina Treimii si ca sa ne dea noua pilda si exemplu cum sa ne botezam.Al cincilea botez este botezul crestin prin apa si prin Duhul Sfint, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele adresate ucenicilor Sai: Mergind, invatati toate neamurile, botezindu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh (Matei 28, 19). Acesta este cel mai mare botez din cele amintite pina acum. El se face prin afundare in apa in numele Preasfintei Treimi si este mintuitor pentru ca iarta toate pacatele si aduce in inimile noastre harul Sfintului Duh. Noi toti ne botezam cu acest botez desavirsit prin apa si prin Duh, fara de care nimeni nu se poate mintui. Se zice ca Hristos boteaza "cu foc", pentru ca a revarsat Duhul Sfint peste Apostoli, in chipul limbilor de foc (Fapte 2, 1-4), dupa cum spune Insusi Domnul: Ioan a botezat cu apa, dar voi veti fi botezati cu Duhul Sfint, nu mult dupa aceste zile (Fapte 1, 5).
Al saselea botez, care este de o masura cu Botezul crestin, prin apa si prin Duh, este botezul prin pocainta si prin lacrimi, adica Sfinta Spovedanie, prin care ni se dezleaga toate pacatele. Al saptelea si cel mai desavirsit este botezul prin singe si mucenicie pentru dreapta credinta, cu care Insusi Hristos S-a botezat pe Cruce in locul nostru. El este foarte cinstit si fericit, pentru ca nu se mai pingareste a doua oara cu intinaciunea pacatului si singur le poate inlocui pe toate celelalte.
Al optulea si ultimul botez este focul cel vesnic de dupa judecata obsteasca. Acest botez nu este mintuitor, ci pe de o parte distruge rautatea si pacatul, iar pe de alta parte pedepseste necontenit (Dogmatica, cap.IV, p.247-252).Dupa ce am aratat cele opt feluri de botezuri, este bine sa vorbim mai pe larg despre importanta botezului crestin ortodox.Cel mai desavirsit botez care curata pacatele noastre, este Botezul crestin, adica botezul prin apa si Duh, pe care il primim indata dupa nastere. Dupa invatatura Domnului nostru Iisus Hristos, cine nu are acest botez nu poate sa intre in Imparatia cerurilor (Ioan 3, 5). Sa dam citeva explicatii despre Taina Sfintului Botez pe intelesul tuturor.Cine poate boteza? Dreptul de a boteza il au numai episcopii si preotii (Canonul 46-50 Apostolic). La mare nevoie, ca pruncul sa nu moara nebotezat, poate boteza si un diacon, un calugar simplu, un mirean - barbat sau femeie - si chiar parintii copilului. Cum se savirseste botezul de catre mireni cind copilul este in primejdie de moarte? Afundind pruncul de trei ori in apa curata si rostind formula sfinta a Botezului: "Se boteaza robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), in numele Tatalui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfintului Duh, Amin. (Canonul 44-45 al Sfintului Nichifor). Daca cel botezat ramine in viata, preotul va completa slujba Botezului dupa rinduiala obisnuita, dar numai de la cufundare inainte; adica il unge cu Sfintul Mir, citind rinduiala pina la capat (Liturgica, Bucuresti, 1877, p.183).Botezul se savirseste in pridvorul sau in pronaosul bisericii. Canoanele opresc savirsirea Botezului atit in case, cit si in paraclisele din casele particulare (Can. 31 si 59 Sinod.VI ec.). Numai in cazuri foarte rare si de mare nevoie, cum ar fi frig puternic, boala, pericol de moarte pentru prunc etc. se ingaduie savirsirea Botezului in case. Cit despre timpul cind se savirseste Botezul, pentru prunci nu exista zile sau ceasuri hotarite ca nu cumva sa moara nebotezati. Daca pruncul moare nebotezat, parintii lui sau preotul, din cauza caruia a murit neunit cu Hristos, savirseste un pacat de moarte. Pentru cei morti nebotezati, Biserica nu mai poate face nimic, raminind toate la mila lui Dumnezeu. Daca pruncul este firav si exista temerea ca nu va trai, el poate fi botezat indata dupa nastere. Daca pruncul este sanatos, Botezul se face de obicei la opt zile de la nastere, in orice zi de sarbatoare, dupa savirsirea Sfintei Liturghii.Cei ce vin sau sint adusi la botez trebuie sa aiba nasi. Nimeni nu poate fi botezat cu sila, daca este matur, si este dator sa aiba nasi ortodocsi. Nasii sint persoanele in virsta care insotesc pe prunc la botez, raspunzind si facind cuvenita marturisire de credinta in locul si in numele pruncului ce se boteaza. Ei sint parintii sufletesti ai pruncului, care il nasc duhovniceste pentru o viata noua in Duhul Sfint, asa cum parintii l-au nascut pentru o viata trupeasca. Nasii sint totodata garanti in fata lui Dumnezeu si a Bisericii pentru finul ce se boteaza, ca va fi crescut in credinta crestina si va fi un bun credincios. Nasul trebuie sa fie crestin ortodox, sa fie evlavios, iubitor de biserica, bun cunoscator al credintei, in virsta si de acelasi sex cu pruncul ce se boteaza. Nu pot fi nasi parintii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat sa fie numai un nas. Nasul este dator sa se ingrijeasca de viata religioasa si morala a finului si la vremea cuvenita sa-l invete rugaciuni, Crezul si principalele invataturi de credinta crestina ortodoxa. Sa fie indrumator in cele sufletesti si un exemplu viu, sirguindu-se sa faca din el un vrednic madular al Bisericii in care a intrat prin Botez. La rindul sau, finul este dator sa asculte pe nas si sa-l respecte la fel ca pe parintii sai dupa trup.Cei care iau parte cu atentie la savirsirea Botezului, trebuie sa stie ca inainte de Botez se implineste rinduiala facerii catehumenului, adica se face pregatirea celui ce are sa fie botezat. Aceasta rinduiala se face in pridvor, in fata usilor bisericii, deoarece cel nebotezat, nefiind inca spalat de pacatul stramosesc, nu este madular al Bisericii si nici cetatean al cerului, ale carui usi ni le deschide numai Taina Botezului. De aceea Botezul se numeste usa Tainelor. Slujba catehumenului are trei parti: exorcismele, lepadarile si unirea cu Hristos.Exorcismele sint trei rugaciuni prin care preotul roaga pe Dumnezeu sa izgoneasca de la catehumen toata puterea cea rea a diavolului. Lepadarile si unirea cu Hristos sint formate din intreita lepadare a catehumenului sau a nasului - in numele catehumenului - "de satana si de toate lucrurile lui", urmata de intreita lui asigurare ca s-a unit cu Hristos. In timpul lepadarilor, catehumenul sta intors cu fata spre apus, suflind si scuipind intr-acolo de trei ori, deoarece apusul inchipuieste locul de unde vine intunericul si locul celui rau, a Satanei, care este numit si "stapinitorul intunericului" (Efeseni 6, 12), urmind astfel cuvintele Sfintului Apostol Pavel, care ne indeamna sa lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam in armele luminii (Romani 13, 12). Catehumenul scuipa pe diavolul in semn ca s-a lepadat cu totul de el si de toate lucrurile lui, adica de pacat. Iar cind catehumenul impreuna cu nasul marturiseste unirea sa cu Hristos, o face cu fata spre rasarit, caci intr-acolo era sadit raiul (Facere 2, 8), din care au fost izgoniti primii oameni in urma pacatului. Unirea cu Hristos se face prin credinta. Iar dovada este marturisirea credintei crestine prin rostirea de trei ori a Crezului de catre catehumen, daca este mare, sau de nas, in numele pruncului, si nu de altcineva.Prin exorcismele si lepadarile ce se fac la Botez, nu inseamna ca Biserica socoteste pe cel venit sa se boteze ca stapinit cu adevarat de diavol, cum sint cei indraciti sau cei munciti de duhuri rele. Ele vor sa spuna numai ca cel ce nu are inca pe Hristos, se afla in robia pacatului si deci in puterea diavolului care stapineste pe cei robiti de pacat sau pe cei din afara harului (Efeseni 2, 1-3). Din aceasta robie il elibereaza Biserica pe catehumen prin exorcisme si lepadari, trecindu-l sub puterea lui Hristos, Stapinul nostru cel adevarat si bun.Iata si partile cele mai de seama ale Botezului. Prima parte este sfintirea apei pentru botez. A doua parte este ungerea cu untdelemnul bucuriei (Psalm 44, 9), pe frunte, pe piept, pe spate, la urechi, la miini si la picioare. Acest untdelemn este binecuvintat inainte de preot prin rugaciuni deosebite si din el se pune si in cristelnita, de trei ori, crucis. Ungerea aceasta insemneaza mai multe lucruri in sens duhovnicesc. Astfel, untdelemnul fiind rodul maslinului, ungerea cu el este semn al milei si al bunatatilor dumnezeiesti, prin care catehumenul a fost izbavit de noianul pacatelor. Acest untdelemn sfintit ne aduce aminte de ungerea cu care erau unsi in Legea Veche arhiereii, imparatii si proorocii si cu care a fost uns Insusi Mintuitorul numit "Unsul Domnului" (I Regi 10, 1-6); Isaia 61, 1; Luca 4, 18). La aceasta ungere ne-a facut si pe noi partasi, caci insusi numele de crestin vine de la cuvintul grecesc "Hristos", care inseamna "Uns". Ungerea de la Botez mai inchipuieste si aromatele cu care a fost uns trupul Domnului inainte de ingropare, deoarece catehumenul va inchipui, prin afundarea in apa, ingroparea impreuna cu Hristos si invierea impreuna cu El.A treia parte a Botezului este insasi savirsirea Tainei, adica intreita afundare a pruncului in apa sfintita, in numele Preasfintei Treimi. Acum preotul ia pruncul in miini si, tinindu-l drept, cauta spre rasarit si il afunda de trei ori, zicind la prima afundare: "Boteaza-se robul lui Dumnezeu (numele), in numele Tatalui, Amin"; la a doua afundare: "si al Fiului, Amin", iar la a treia afundare: "si al Sfintului Duh, Amin".Aceasta intreita afundare arata, pe de o parte, ca temeiul credintei noastre este Sfinta Treime, iar pe de alta parte, inchipuieste cele trei zile petrecute de Domnul in mormint (Matei 12, 40). Prin afundarea in apa se inchipuieste totodata moartea noastra pentru viata in pacate de pina aici si ingroparea noastra cu Hristos. Iar iesirea din apa inchipuieste invierea noastra impreuna cu Hristos, pentru viata cea noua intru El.
Prin Botez, spalindu-ne pacatele, ne facem astfel partasi mortii si invierii lui Hristos, devenim membrii ai Bisericii si intram intr-o viata noua. Indata dupa Botez cel botezat mai primeste inca doua Sfinte Taine. Adica ungerea cu Sfintul Mir, prin care pruncul se miruieste pe toate partile trupului, cind preotul rosteste cuvintele: "Pecetea harului Duhului Sfint", si apoi Sfinta Impartasanie. Prin ungere noul botezat primeste pecetea si darul Duhului Sfint, devenind membru al Bisericii, iar prin Sfinta Impartasanie se uneste cu Trupul si Singele lui Hristos.Astfel, sintem morti pentru pacat si viem pentru Dumnezeu (Romani 6, 3-11). Cristelnita si apa botezului sint pentru noi mormint si maica duhovniceasca, nascindu-ne pentru Hristos si tinind astfel locul pintecelui preacurat al Fecioarei, din care S-a nascut Domnul (Sf. Simion Tesalonicul, Despre Sfintele Taine, cap. 62,63,64, pp. 77-80; si Invatatura de Credinta Ortodoxa, Bucuresti, 1952, p. 326-331).Am vorbit citeva cuvinte despre Botezul lui Hristos si despre Taina Sfintului Botez, prin care devenim fii ai Bisericii si fii ai lui Dumnezeu dupa har.Cu adevarat, mare este sarbatoarea de astazi. Caci astazi pentru prima data ni se arata la Iordan cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Astfel, Fiul, smerindu-se, se boteaza in Iordan de la Ioan; Tatal graieste din ceruri, zicind: Acesta este Fiul meu cel iubit intru Care am binevoit, iar Duhul Sfint se pogoara ca un porumbel peste Iisus Hristos (Matei 3, 16-17). Deci, astazi ni s-a descoperit mai luminat taina Preasfintei Treimi. Astazi cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit la Iordan peste Fiul. Astazi Stapinul Se smereste si cere sa fie botezat de sluga. Astazi Cel fara de pacat primeste botezul pocaintei de la Ioan, ca sa ne invete pe noi taina pocaintei, a marturisirii si a spalarii pacatelor prin cainta si lacrimi.Astazi se sfinteste apa Iordanului si toate apele si izvoarele pamintului. Astazi se sfinteste aghiazma mare prin semnul Crucii si prin pogorirea darului Sfintului Duh. Deci sa multumim lui Dumnezeu ca am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei si sa ducem cu evlavie sfinta aghiasma in casele noastre. Prin ea ne sfintim cu totii, se sfintesc casele si fintinile noastre si se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfint.Astazi Hristos, Mintuitorul nostru iese in public la virsta de 30 de ani. Se arata lumii, se pregateste sa vesteasca pe pamint Evanghelia mintuirii si vine sa caute si sa mintuiasca sufletele noastre. Sa coborim si noi astazi la Iordan, adica sa venim la biserica. Biserica este casa lui Dumnezeu. Aici este Iordanul si apa cea vie care spala, adapa, da viata si innoieste lumea. Aici este Tatal si Fiul si Duhul Sfint impreuna cu toti sfintii.Sa iesim intru intimpinarea lui Hristos. Dar pentru aceasta se cere sa ne caim de pacatele facute, sa ne spalam in apele Iordanului, adica sa spalam pacatele prin spovedanie si lacrimi de pocainta. Apoi sa ne impacam unii cu altii, ca dragostea acopera multime de pacate. Sa ascultam glasul Tatalui, Care ne graieste din cer; sa ne infricosam de smerenia Fiului, Care Se boteaza de catre Ioan in Iordan si sa odihnim in inimile si casele noastre porumbelul Duhului Sfint.Deci, inchinindu-ne cu credinta si evlavie Preasfintei Treimi, sa cintam impreuna cu Biserica aceasta sfinta cintare: In Iordan botezindu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii S-a aratat; ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Si Duhul in chip de porumb a adeverit intarirea cuvintului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule si lumea ai luminat, marire Tie!

Amin.