marți, 27 iulie 2010

PREDICA ZILEI


Prăznuirea Sfântului Pantelimon - Mucenicul şi Tămăduitorul preamilostiv



În fiecare an, la 27 iulie Biserica sărbătoreşte pe Sfântul Pantelimon, „doctorul cel fără de arginţi“, martirizat în vremea persecuţiei împăratului roman Diocleţian (284-305), în cetatea Nicomidia din Asia Mică, pe când avea doar 29 de ani. Este numit „doctor fără de arginţi“ pentru că, medic fiind, a îmbrăţişat credinţa creştină, şi-a împărţit averea săracilor şi nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea. Evlavia populară l-a cinstit îndată după ce a fost încununat cu mucenicescul sfârşit, devenind, din împărăţia lui Dumnezeu, ocrotitor al celor ce vindecă şi ajutător al celor ce se vindecă.

Sfântul Pantelimon s-a născut în jurul anului 275, în cetatea Nicomidia din provincia Bitinia, într-o familie nobilă, şi a primit numele Pantoleon, care tradus din limba greacă înseamnă „cel în toate puternic ca un leu“. Tatăl său, Eustoghie, era senator păgân al împăratului Maximian Galeriu (286-305), într-un Imperiu roman în care credinţa creştină era pricină de persecuţie, batjocură şi moarte. Cu toate acestea, mama sa, Euvula, îmbrăţişase tainic credinţa în Hristos, şi şi-a crescut copilul în dragostea lui Dumnezeu. Nu mult timp s-a bucurat tânărul Pantoleon de dragostea şi ocrotirea maicii sale, căci aceasta s-a mutat la cele veşnice, pe când el era încă era un copil. Pentru sfinţenia vieţii şi datorită fiului pe care l-a odrăslit şi crescut, Euvula a fost canonizată de Biserică şi este cinstită la 30 martie.

Rămas alături de tatăl său, a fost îndepărtat de credinţa creştină, fiind îndreptat către studiul medicinei. Ucenic al renumitului medic Eufrosin, şi-a însuşit tainele vindecării atât de bine, încât a fost chemat de împăratul Maximian la palatul său, ca medic personal. În acea vreme, persecuţiile creştinilor erau în toi, în cetatea Nicomodiei fiind martirizaţi, în anul 303, douăzeci de mii de mucenici, arşi de vii în biserica cetăţii, în timpul Sfintei Liturghii. Pe aceştia, Biserica îi sărbătoreşte la 28 decembrie. Dintre ei, Sfântul Antim, episcopul cetăţii, a reuşit să scape şi, alături de el, preotul Ermolae. Scăpând de prigoană, preotul Ermolae se ascundea într-o casă. Pentru că trecea zilnic prin faţa acelei case, în drum spre Şcoala de Medicină din Nicomidia, tânărul Pantoleon a fost remarcat de Ermolae şi chemat pentru a sta de vorbă. Aşa a înţeles că ştiinţa medicală nu rodeşte decât în faţa lui Hristos, Care vindecă şi aduce mântuirea fără nici o plată. Timpul trecea şi, la calea către învăţătorul Eufrosin în ale vindecării trupului, Pantoleon a adăugat popasul la casa preotului Ermolae, cel ce îl povăţuia în tainele lui Dumnezeu.

Pe când se întorcea acasă de la cursurile lui Eufrosin, Pantoleon a întâlnit un copil mort după ce fusese muşcat de o năpârcă. Socotind că era vremea să încerce învăţăturile despre care îi vorbise Ermolae, chemă în ajutor numele Domnului Hristos, şi îndată copilul se ridică, iar năpârca muri. Văzând acestea, fugi îndată la preotul Ermolae şi ceru să primească Sfânta Taină a Botezului. Şi a rămas alături de acesta vreme de opt zile după Botez, iniţiindu-se şi mai mult în tainele credinţei. Auzind împăratul că preotul Ermolae continuă să slujească lui Hristos, a fost prins şi martirizat prin decapitare, în anul 305, iar Biserica noastră îl prăznuieşte la 26 iulie. Întors acasă, tânărul Pantoleon a ascuns că este creştin, spunându-i tatălui său că, în timpul cât a lipsit de acasă, a tratat pe un bolnav la palat. Între timp, însă, căuta să-şi convingă părintele de zădărnicia închinării la idoli. Într-o bună zi, a fost adus la senatorul Eustoghie un orb care îşi risipise întreaga avere la doctori, fără nici un rezultat. Chemându-şi fiul să-l cerceteze, află de la Pantoleon că va fi vindecat prin puterea Stăpânului său. Făcând semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului şi rugându-se lui Hristos să-l tămăduiască, îndată bărbatul şi-a recăpătat lumina vederii. Recunoscător că prin puterea lui Dumnezeu a fost vindecat, a cerut să fie primit în rândul creştinilor. Şi a fost botezat atât el, care fusese vindecat, cât şi Eustoghie, tatăl lui Pantoleon, martor al minunii. La puţin timp după botez, Eustoghie trecu la cele veşnice, încreştinat, iar toată averea sa rămase lui Pantoleon. Cunoscând cuvintele Mântuitorului, Care îndeamnă pe omul doritor a moşteni viaţa veşnică: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri“, Pantoleon a împărţit întreaga sa avere săracilor, a eliberat sclavii de la curtea sa şi s-a dedicat îngrijirii săracilor, cărora nu le cerea preţ de vindecare decât să creadă în Hristos, Cel din mila Căruia erau tămăduiţi.

Vremea trecea, oamenii îşi găseau alinare trupului şi sufletului venind la doctorul Pantoleon, ajungând vestit în acele vremuri. Iar ceilalţi doctori din Nicomidia nutreau sentimente de invidie şi căutau prilejul de a-l îndepărta. Nu a trecut mult timp şi i-a fost adus doctorului fără de arginţi spre îngrijire un creştin chinuit tocmai din ordinul împăratului. Vindecându-i rănile, doctorii din cetate l-au denunţat la împărat că tratase un creştin. Iar la curtea împăratului a fost adus tocmai cel ce fusese vindecat de orbire, întrebat fiind prin ce mijloace a fost tămăduit de Pantoleon. A răspuns că a fost vindecat în numele lui Hristos şi din acea clipă a primit adevărata lumină, a credinţei. Furios, împăratul a cerut să fie decapitat, fiind prăznuit în sinaxarul ortodox în aceeaşi zi cu Sfântul Pantelimon, la 27 iulie. Deşi îl preţuia pe Pantoleon pentru devotamentul şi serviciile sale, împăratul prigonitor Maximian nu putea accepta ca doctorul său să fie creştin. Totuşi, căuta să-l scape de chinuri, îndemnându-l să apostazieze. Mai mult, în cetatea Nicomidia era bine înrădăcinat cultul zeului medicinei, Asklepios. Prin închinarea la Hristos, Pantoleon sfida atât pe împărat, cât şi pe zeul slujit de el. A fost adus în timpul judecăţii sale un paralitic asupra căruia toate eforturile celorlalţi doctori de la curte erau sortite eşecului. După ce incantaţiile către zeul Asklepios au încetat, fără folos, Pantoleon a înălţat rugăciuni către Dumnezeu, l-a luat pe paralitic de mână şi l-a ridicat din neputinţa sa, în numele lui Hristos. În loc să fie pedepsit un creştin, mai mulţi păgâni au venit la adevărata credinţă, văzând minunea săvârşită. Pentru că nici promisiunile, nici ameninţările chinurilor ce-l aşteptau nu l-au convins să renunţe la credinţa sa, împăratul a poruncit să fie pedepsit.

Cele mai crude încercări de a-l vătăma se loveau însă de Pantoleon, creştinul „cel puternic ca un leu“, în faţa slujitorilor idoleşti. Armele şi fiarele se înmuiau înaintea sa, prin puterea lui Dumnezeu fiind ferit de orice atingere. Văzând că în nici un chip nu-l pot pedepsi, împăratul a poruncit să fie decapitat. Dar la locul execuţiei, pe când călăul a ridicat sabia, aceasta s-a topit precum ceara în para focului. Din nou, creştinul nu a pierit, şi mai mulţi soldaţi l-au urmat pentru minunile sale. Când şi-a înălţat o ultimă rugăciune, din ceruri a primit răspuns: „Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum îndeplinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Tu vei fi de acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor şi teroare demonilor, de aceea numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon“, care se tâlcuieşte „preamilostiv“. Şi întinzându-şi grumazul pe tăietor, şi-a primit mucenicescul sfârşit, la 27 iulie 303, iar soldaţii i-au încredinţat cu evlavie moaştele pentru a fi îngropate, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul. Încă de atunci a fost cinstit ca sfânt, părticele din sfintele sale moaşte păstrându-se cu mare cinste în diferite lăcaşuri de cult, iar numele său a devenit hram al multor biserici sau aşezăminte sociale.

Niciun comentariu: