joi, 23 aprilie 2009

Sf.Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta


Patimirea Sfantului Slavitului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta

Sceptrul imparatiei Romei luandu-l cu nevrednicie paganul Diocletian, foarte mult se silea la necurata slujba idoleasca. El mai intai cinstea pe Apolon vrajitorul, ca si cum i-ar fi fost mai inainte vestitor de cele ce vor sa fie. Pentru ca diavolul petrecand in acel idol neinsufletit, dadea raspunsuri la cei ce-l intrebau, cu minciuna proorocind despre cele ce vor sa fie, desi niciodata nu se implineau proorociile lui. Odata, intrebind Diocletian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un raspuns ca acesta: "Nu pot cu adevarat, ca mai inainte sa-ti spun cele ce vor sa fie, caci impiedicare imi fac oamenii cei drepti pe pamant si pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece in capisti; pentru ca dreptii sleiesc a noastra putere".
Deci, a intrebat Diocletian pe slujitori: "Cine sunt dreptii aceia de pe pamant, din pricina carora zeul Apolon nu poate sa prooroceasca?" Iar slujitorii i-au raspuns: "Crestinii de sub cer sunt dreptii aceia". Aceasta auzind-o Diocletian, s-a umplut de manie si de iutime asupra crestinilor si prigonirea cea de deasupra lor care abia incetase, a ridicat-o iarasi. Si indata a trimis sabia sa prigoni-toare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepti, nevinovati si fara prihana, cu porunca ucigatoare, in toate partile stapanirii sale.Si puteai sa vezi atunci inchisorile barbarilor, tilharilor si ale facatorilor de rusine desarte, insa erau pline de cei ce marturiseau pe adevaratul Dumnezeu. Puteai sa vezi felul caznelor celor mai inainte obisnuite, lepadandu-se ca simple, iar altele noi si mai cumplite aflandu-se, prin care in toate zilele multimea crestinilor era schingiuita pretutindeni. Iar dupa ce in toate partile si mai ales dintre ale Rasaritului s-au adus la imparat multe scrisori pline de clevetiri asupra crestinilor, care il instiintau ca cei ce nu tin porunca lui intru nimic, si care se numesc crestini, numarul acelora este fara de sfarsit; pentru ca atata s-au inmultit, incat este de trebuinta, ca ori sa-i lase sa petreaca in credinta, ori cu razboi sa se ridice asupra lor.Atunci imparatul a chemat de pretutindeni la sine in Nicomidia, pe antipati si pe ighemonii sai la sfat, pe domni, pe boieri si pe tot senatul sau adunandu-l; le-a descoperit mania sa asupra crestinilor si poruncea, ca fiecare sa dea sfat la lucrul ce le era pus inainte. Deci, multi graind multe, la sfarsit singur tiranul a varsat o otrava ca aceasta, ca nimic nu este mai cinstit si mai de buna trebuinta decat sa se cinsteasca zeii cei vechi parintesti. Si toti invoindu-se cu sfatul lui, le-a zis iarasi: "Daca astfel toti socotiti si pe aceasta cu osardie doriti sa o faceti si a mea dragoste mult se cinsteste de voi, apoi sarguiti-va cu totul sa pierdeti credinta crestineasca cea potrivnica zeilor nostri, din toata imparatia noastra. Si ca sa puteti mai cu inlesnire a savarsi aceasta, eu cu toate puterile voi ajuta voua". Deci, toti au primit si au laudat acel cuvant imparatesc. Insa Diocletian si senatul au voit, ca si al doilea si al treilea rand sa se adune la acelasi sfat si au instiintat poporul; dupa aceea au intarit ca neschimbata sa fie porunca aceasta.
In acea vreme, in cetatea Romanilor era minunatul ostas al lui Hristos, Sfantul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de parinti crestini vestiti, din tinerete invatand buna credinta. Acela din copilaria sa a ramas orfan de tata, sfarsindu-se tatal sau prin muceniceasca nevointa pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el in Palestina, caci de acolo era cu neamul si avea acolo multe averi si mosteniri. Iar dupa ce Gheorghe a ajuns la varsta desavarsita, fiind si frumos la fata, s-a aratat si foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a randuit in oaste si s-a pus tribun peste ostasii unei cete vestite. In acea boierie fiind, dupa ce si-a aratat vitejia sa in razboaie, s-a cinstit cu dregatoria de comit si de voievod de catre imparatul Diocletian, mai inainte de a sti ca este crestin, la douazeci de ani ai varstei sale, dupa ce maica lui se sfarsise intru Domnul.Si cand acel sfat tiranesc se savarsea spre pierderea crestinilor, Sfantul Gheorghe era langa imparatul. Deci, in ziua dintai, vazand atata pornire a paganilor asupra crestinilor si ca sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecata, ca acea vreme este potrivita mantuirii. Si indata, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul si hainele le-a impartit saracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat si celelalte averi pe care le avea in Palestina a hotarat sa le imparta la cei ce n-au, iar pe robi sa-i libereze. Si in a treia zi, in care sfatul cel sangeros al paganului imparat si al domnilor lui celor necurati, facut cu nedreptate spre uciderea nevinovatilor crestini, era sa se intareasca, Sfantul Gheorghe, viteazul ostas al lui Hristos, lepadand toata frica omeneasca si intarindu-se intru Unul Dumnezeu, avand numai frica Lui in sine, a stat cu fata luminata si cu minte barbateasca in mijlocul adunarii celei mari paganesti si fara de lege si unele ca acestea a inceput a le zice:"Pana cand, o, imparate si voi domni si sfetnici, care, fiind randuiti pentru indreptarea legilor bune si a judecatilor celor drepte, porniti mania voastra asupra crestinilor si inmultiti nebunia voastra, intarind hotaririle cele faradelege si judecatile cele nedrepte, dandu-le asupra oamenilor nevinovati, care n-au facut nimanui strimbatate? Pentru ce ii prigoniti si chinuiti pe crestini prin a voastra paganatate silind pe aceia, care au invatat a tine bine sfanta credinta? Pentru ca idolii vostri nu sunt dumnezei. Deci, nu va amagiti cu minciunile, caci Hristos este Unul Dumnezeu si Acela Unul, intru slava lui Dumnezeu Tatal; toate s-au facut prin El si cu Duhul Lui Cel Sfant toate s-au alcatuit. Ori singuri sa cunoasteti adevarul si sa invatati dreapta credinta, ori pe cei ce tin de adevar si de dreapta credinta, nu-i tulburati cu nebunia voastra!"De niste cuvinte ca acestea ale lui Gheorghe si de indrazneala lui cea neasteptata minunandu-se toti, si-au intors ochii catre imparat vrand sa auda ce va raspunde la aceste vorbe. Iar imparatul, ca un iesit din minti sau ca un asurzit de tunet, sedea tacand, inabusind in sine pornirea de manie. Apoi a facut semn unuia din cei ce sedeau cu el, prieten al sau, cu numele Magnentie, cu dregatoria antipat, ca sa raspunda lui Gheorghe. Iar Magnentie, chemand la sine mai aproape pe sfant, i-a zis: "Cine te-a indemnat la o atat de mare indrazneala si graire?" Raspuns-a sfantul: "Adevarul!" Magnentie i-a zis: "Care este adevarul acela?" Raspuns-a Gheorghe: "Adevarul este Insusi Hristos, Cel prigonit de voi". Zis-a Magnentie: "Dar si tu esti crestin?" A raspuns Sfantul Gheorghe: "Sunt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, si spre El nadajduind, in mijlocul vostru am stat de voia mea, ca sa marturisesc pentru adevar".Cu aceste cuvinte ale sfantului s-a pornit spre cearta adunarea aceea, unii zicand unele si altii altele, apoi se auzea un glas si o strigare fara de randuiala, precum se obisnuieste a se face intr-o multime de popor pagan. Atunci Diocletian, poruncind prin vorbitori sa fie tacere, si-a intors ochii spre sfant si, cunoscandu-l, i-a zis astfel: "Eu si mai inainte m-am minunat de bunul tau neam, o, Gheorghe! Sfatul tau si vitejia judecand-o a fi vrednica de cinste, te-am cinstit nu cu dregatorii mici; iar acum, desi nu graiesti spre folosul tau, insa eu iubind intelepciunea si barbatia care este in tine, cele de folos te sfatuiesc ca un tata si te indemn sa nu te lipsesti de slava ostaseasca si de cinstea dregatoriei tale si sa nu-ti dai floarea tineretilor tale la munci, prin nesupunerea ta; ci sa aduci jertfa zeilor, caci mai mare cinste vei lua de la noi".Iar Sfantul Gheorghe a raspuns: "O, de ai fi cunoscut, mai ales tu singur, imparate, prin mine, pe adevaratul Dumnezeu si I-ai fi adus jertfa de lauda Lui, te-ar fi invrednicit imparatiei celei mai bune si fara de moarte, de vreme ce aceea de care acum te indulcesti este o imparatie nestatornica, desarta si degrab pieritoare. De aceea si cele dintr-insa sunt vremelnice si nimic nu folosesc pe cei ce le au. Deci, nimic din acelea nu poate sa-mi slabeasca buna mea credinta catre Dumnezeul meu si nici un fel de chin nu-mi va ingrozi sufletul, nici imi va clinti mintea".Acestea zicand sfantul, iar imparatul fiind cuprins cu totul de manie si nelasandu-l sa-si sfarseasca cuvintele, a poruncit celor inarmati, care stateau inainte, sa scoata din adunare cu sulitele pe Gheorghe si sa-l arunce in temnita. Iar ostasii, savarsind degraba porunca lui, o sulita atingandu-se de trupul sfantului, indata fierul s-a facut asemenea plumbului; pentru ca s-a turtit ca plumbul, iar gura mucenicului s-a umplut de laudele lui Dumnezeu. Ducand ostasii pe mucenic in temnita, l-au intins la pamant cu fata in sus, batandu-l peste talpile picioarelor, punandu-i o piatra mare pe piept, caci astfel le poruncise tiranul. Iar sfantul rabdand, neincetat inalta multumire lui Dumnezeu, pana in ziua urmatoare.Sosind ziua, imparatul iarasi a chemat la cercetare pe mucenic si vazandu-l turtit de greutatea pietrei, l-a intrebat, zicand: "Oare te-ai pocait, Gheorghe, sau inca petreci in nesupunerea ta?" Iar sfantul, avand pieptul turtit de piatra, abea putea sa graiasca si i-a zis: "Dar oare intr-atata slabanogire, o, imparate, ma socotesti ca am ajuns, ca pentru atat de mica suferinta sa-mi lepad credinta? Mai lesne vei slabi tu chinuindu-ma, decat eu fiind muncit". Atunci Diocletian a poruncit sa aduca o roata mare de muncire, sub care erau asternute scanduri, pline de fiare ascutite si infipte in ele, asemenea unor sabii, tepuse si cutite; iar acele fiare erau unele drepte, iar altele strimbe, dupa asemanarea unditelor. Pe acea roata a poruncit sa lege pe mucenic si, intorcand roata, sa-i taie tot trupul cu acele fiare ascutite, ce erau infipte in acele scanduri sub roata. Asa, fiind sfantul muncit si in bucati taiat si ca o trestie sfarimandu-se, rabda cu vitejie; si mai intai in munca aceea, cu mare glas se ruga lui Dumnezeu, nescotand nici un suspin; ci ca unul ce doarme si nu simte, astfel rabda.Iar imparatului, parandu-i-se ca mucenicul este mort, bucurandu-se a laudat pe zeii sai si a strigat, zicand: "Unde este Dumnezeul tau, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scapat de niste munci ca acestea?" Deci, a poruncit sa-l dezlege de la roata, ca pe un mort, iar el s-a dus la capistea lui Apolon. Apoi deodata s-a innorat vazduhul, s-a facut tunet infricosat si multi au auzit un glas de sus, zicand: "Nu te teme, Gheorghe, caci sunt cu tine!" Apoi dupa putin s-a facut o stralucire mare si neobisnuita si s-a aratat ingerul in chip de tanar preafrumos, stand langa roata ca purtator de lumina, stralucind cu fata si, punand mana pe mucenic, i-a zis: "Bucura-te!" Si nimeni nu indraznea sa se apropie de roata si de mucenic cat timp s-a vazut acolo cel ce se aratase. Iar dupa ce s-a facut nevazut, mucenicul s-a pogorat singur de pe roata, dezlegat de ingerul lui Dumnezeu si tamaduit de rani; apoi statea cu trupul sanatos, multumind lui Dumnezeu si chemand pe Domnul.Ostasii, vazand aceasta, au fost cuprinsi de spaima mare si nedumerire si, alergand, au spus imparatului, care era inca in capiste la savarsirea necuratei jertfe idolesti, urmand dupa ostasi si Sfantul Gheorghe, care a stat inaintea imparatului in capiste. Vazandu-l imparatul, intai n-a crezut ca este Gheorghe, ci i se parea ca este altul care seamana cu el. Dupa aceea cei ce stateau aproape de imparat, cautand cu dinadinsul catre mucenic, au cunoscut ca este chiar Gheorghe, si inca si mucenicul singur a strigat cu mare glas: "Eu sunt Gheorghe". Si toti s-au spaimantat si, nepricepand, au tacut multa vreme, iar doi dintre barbati care erau acolo, cinstiti cu dregatoria curtii, Anatolie si Protoleon, fiind mai inainte invatati in credinta crestina, vazand acea minune straina, s-au intarit desavarsit in credinta lui Hristos si au strigat, zicand: "Unul este Dumnezeu mare si adevarat! Dumnezeul crestinilor". Si indata imparatul a poruncit ca sa-i prinda si fara de nici o cercetare sa-i scoata afara din cetate si sa fie taiati cu sabia. Si multi au crezut atunci in Hristos, dar isi tainuiau credinta, neindraznind sa o marturiseasca de frica.Imparateasa Alexandra, fiind inca in capiste si vazand acolo pe mucenic tamaduit prin minune si auzind de aratarea ingereasca, a cunoscut adevarul si voind cu indrazneala sa marturiseasca pe Hristos, a oprit-o eparhul si mai inainte de a sti imparatul, a poruncit sa o duca acasa. Iar facatorul de rau Diocletian, neputand sa faca nici un bine, a poruncit sa-l arunce pe Sfantul Gheorghe intr-o groapa cu var nestins si sa-l lase acolo pana a treia zi. Sfantul, ducandu-se acolo, se ruga catre Domnul cu mare glas, zicand: "Mantuitorul celor necajiti, scaparea celor izgoniti, nadejdea celor fara de nadejde, Doamne Dumnezeul meu, auzi rugaciunea robului Tau si cauta spre mine si ma miluieste. Izbaveste-ma de mestesugirile potrivnicului, si-mi da putere, ca pana la sfarsit, sa pazesc neschimbata marturisirea numelui Tau cel Sfant. Nu ma lasa, Stapane, pentru pacatele mele, ca sa nu zica niciodata vrajmasii mei: "Unde este Dumnezeul lui?" Arata puterea Ta si preamareste numele Tau in mine, netrebnicul robul Tau. Trimite pe ingerul Tau, pe pazitorul nevredniciei mele, Cel ce ai prefacut in roua cuptorul Babilonului si pe sfintii Tai tineri i-ai pazit nevatamati, Doamne, ca bine esti cuvantat in veci. Amin".Asa rugandu-se si ingradindu-si tot trupul cu semnul Crucii, s-a pogorat in groapa, bucurandu-se si preaslavind pe Dumnezeu. Iar slujitorii, scufundandu-l legat, dupa porunca, in varul cel nestins, s-au intors. A treia zi a poruncit imparatul sa scoata oasele mucenicului din groapa, crezand ca a ars in var. Si, ducandu-se slujitorii, au sapat varul si au gasit pe sfant intreg, mai presus de nadejde, viu si sanatos, stand dezlegat, cu fata luminata, cu mainile intinse in sus si multumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii si poporul care erau langa el, se uimeau de spaima si de mirare si intr-un glas preamareau pe Dumnezeul lui Gheorghe si-L numeau mare!Afland despre aceasta Diocletian, a poruncit sa aduca indata pe sfant inaintea lui si, preamult minunandu-se, a zis: "De unde este in tine, Gheorghe, o putere ca aceasta si cu ce fel de vraji mestesugesti? Spune, pentru ca mi se pare ca tu, prin aratarea mestesugului vrajitoresc prefaci credinta Celui rastignit in vrajitorie, ca facand pe toti sa se minuneze de vrajile tale, sa te arati ca esti mare". Sfantul raspunse: "Eu asteptam, o, imparate, ca tu sa nu poti nici a-ti deschide gura spre hulirea Atotputernicului Dumnezeu, Caruia toate ii sunt cu putinta si cu minuni izbaveste din primejdii pe cei ce nadajduiesc spre El. Iar tu, fiind inselat de diavol, ai alunecat intr-o ratacire si o pierzare atat de adanca, incat numesti vraji si farmece minunile Dumnezeului meu cele vazute de ochii nostri; deci plang de orbirea voastra, va numesc ticalosi si va judec nevrednici de raspunsul meu!".Atunci Diocletian a poruncit sa aduca niste incaltaminte de fier care sa aiba intr-insele piroane lungi si arzandu-le, sa-i incalte amandoua picioarele mucenicului, apoi batandu-l, sa-l fugareasca pana la temnita. Intr-o incaltaminte ca aceea fugarit fiind mucenicul, tiranul isi batea joc, zicand: "Cat de grabnic esti, Gheorghe! Foarte repede alergi, Gheorghe!" Iar mucenicul fiind tarat asa de greu si batut cumplit, zicea catre el: "Alearga, Gheorghe, alearga ca sa ajungi, caci alergi asa ca si cum n-ai sti". Dupa aceea, chemand pe Dumnezeu, graia: "Cauta din cer, Doamne, si vezi osteneala mea. Auzi suspinul ticalosului Tau rob, ca s-au inmultit vrajmasii mei si cu uriciune nedreapta m-au urat, pentru numele Tau cel Sfant. Deci Tu Insuti ma vindeca, Stapane, ca s-au tulburat oasele mele si-mi da rabdare pana la sfarsit ca sa nu zica vreodata vrajmasul meu: "M-am intarit asupra lui"".Asa se ruga Sfantul Gheorghe, mergand la temnita, in care, fiind aruncat, slabea cu trupul de rani, avand picioarele foarte ranite. Insa cu duhul se intarea, pentru ca toata ziua aceea si toata noaptea nu inceta a inalta multumiri si rugaciuni lui Dumnezeu. Apoi s-a tamaduit de rani, cu ajutorul lui Dumnezeu, in acea noapte si s-a facut sanatos la picioare, precum si la tot trupul.A doua zi l-au adus iarasi in fata imparatului, la locul de priveliste, unde era impreuna cu imparatul toata suita. Vazand imparatul ca mucenicul merge bine, neschiopatand cu picioarele, ca si cum n-ar fi avut nici o rana, cu mare mirare a zis catre dansul: "Ce este, Gheorghe, ti-au placut incaltamintele?" Sfantul raspunse: "Cu adevarat mi-au fost placute!" Imparatul zise: "Leapada-ti indrazneala si fii bland si supus. Apoi, lepadand mestesugul vrajitoresc, apropie-te si jertfeste milostivilor zei, ca sa nu te lipsesti de viata aceasta dulce, prin chinurile cele grele". Sfantul Gheorghe raspunse: "Cat sunteti de nebuni! Caci puterea lui Dumnezeu o numiti farmece si va mandriti cu inselaciunea diavoleasca cea fara de rusine". Deci Diocletian, cautand cu ochi maniosi si racnind cu glas salbatec, a taiat vorba mucenicului si a poruncit celor ce stateau inainte sa bata peste grumaji pe sfant, ca sa se invete a nu ocari pe imparat. Apoi a poruncit sa-l bata cu vine de bou pana ce trupul lui se va vedea plin de sange.Astfel, Sfantul si Marele Mucenic Gheorghe, fiind cumplit chinuit, nicidecum nu si-a schimbat lumina fetii sale; lucru pentru care imparatul, maniindu-se mult, zicea catre cei ce erau imprejurul lui: "Cu adevarat, aceasta nu este putere si barbatie in Gheorghe, ci un lucru de mestesugire si vrajitoresc". Dupa aceea Magnentie a zis catre imparat: "Este aici un om iscusit in vrajitorii cu numele Atanasie, caruia, daca vei porunci sa-l cheme, degraba biruindu-se Gheorghe, se va supune poruncii tale". Si indata, chemand pe vrajitorul acela, a stat inaintea imparatului si a zis catre dansul Diocletian: "Ceea ce a facut aici necuratul Gheorghe, au vazut ochii tuturor celor ce stau de fata si cum le-a facut acelea, stiti numai voi cei iscusiti in acel mestesug; deci, sau sa-l biruiesti si sa-i strici vrajitoriile lui si noua supus sa ni-l faci, sau cu farmecele otravii degraba sa-l pierzi din viata aceasta; ca astfel, din mestesugul care s-a invatat, din acelasi mestesug sa-si ia moartea cea cuvenita lui; caci pentru aceea l-am lasat sa traiasca pana acum". Iar vrajitorul a fagaduit ca a doua zi va savarsi tot ce i s-a cerut sa faca.Deci, imparatul, poruncind sa pazeasca in temnita pe mucenic, s-a sculat de la judecata. Iar sfantul, intrand in temnita, chema pe Dumnezeu, zicand: "Minunata fa, Doamne, mila Ta spre mine, indrepteaza pasii mei spre marturisirea Ta si savarseste alergarea mea intru credinta Ta; ca intru toti sa se preamareasca numele Tau cel Preasfant!" A doua zi iarasi a sezut imparatul la judecata, la un loc mai inalt, in vazul tuturor. Si a mers si Atanasie vrajitorul, mandrindu-se intru a sa intelepciune, ducand imparatului si tuturor celor ce stateau de fata oarecare lucruri fermecate in felurite vase. Si a zis catre imparat: "Sa se aduca acum aici osanditul acela si va vedea toata lucrarea zeilor nostri si puterea farmecelor mele". Si luand un vas a zis: "De voiesti, o, imparate, ca omul acela fara minte sa te asculte intru toate, atunci sa bea bautura aceasta". Apoi iarasi alt vas luand, a zis: "Iar de voiesti imparatia ta, sa vezi moartea lui cea amara, pe aceasta sa o bea". Si indata din porunca imparatului, a fost adus Sfantul Gheorghe inaintea lui la judecata. Si a zis catre dansul, Diocletian: "Acum se vor strica si vor inceta toate vrajile tale, Gheorghe!" Si a poruncit cu sila sa-l adape pe el cu bautura fermecata. Iar sfantul bind-o fara indoire, statea nevatamat, bucurandu-se si batjocorind acea inselaciune idoleasca si diavoleasca.Imparatul, innebunind de manie, a poruncit, ca si cu cealalta bautura plina de otrava de moarte, sa-l adape cu sila. Iar sfantul neasteptand ca sa-l sileasca, a luat singur vasul de bunavoie si a baut otrava cea purtatoare de moarte; dar era fara nici o vatamare cu ajutorul darului lui Dumnezeu, fiind pazit de moarte. Si s-a minunat imparatul cu toata suita; asemenea si vrajitorul Atanasie statea ca iesit din minti, minunandu-se si nepricepandu-se. Apoi, dupa un ceas, a zis imparatul catre mucenic: "Pana cand, Gheorghe, ne faci a ne mira de faptele tale? Pana cand ne amagesti si nu ne spui adevarul? Prin ce fel de mestesugiri vrajitoresti nu bagi seama de muncile ce-ti aducem asupra ta, incat nici de adaparea cea purtatoare de moarte nu te-ai vatamat? Spune-mi cu adevarat toate, ca voim sa te ascultam cu blandete". Atunci Fericitul Gheorghe a raspuns: "Sa nu socotesti, imparate, ca noi cu scorniri omenesti rabdam schingiuiri, ci cu chemarea lui Hristos si cu puterea Lui; pentru ca, nadajduind spre Dansul, intru nimic socotim toate chinurile, dupa tainica Lui invatatura". Zis-a Diocletian: "Care este tainica invatatura a Hristosului Tau?" Sfantul Gheorghe a raspuns: "Stiind, de mai inainte, ca a voastra rautate sporeste spre mai rau, a invatat pe slugile Sale sa nu se teama de cei ce ucid trupul, ca sufletul nu-l pot ucide, caci ni se spune ca nici un fir de par din capul nostru nu va pieri, iar de veti bea ceva de moarte nu va va vatama. Si acum asculta, o, imparate; aceasta ne este noua fagaduinta cea nemincinoasa a Lui, pe care in scurt o voi arata tie: Cel ce crede in Mine, lucrurile pe care Eu le fac si acela le va face.Zis-a Diocletian: "Si care lucruri ziceti voi, ca sunt ale Lui?" Raspuns-a sfantul: "Pe orbi a-i lumina, pe cei stricati a-i curati, schiopilor a le da umblare si surzilor auzire; duhurile cele necurate a le izgoni, pe morti a-i invia si altele asemenea acestora. Acestea sunt lucrurile lui Hristos". Imparatul, intorcandu-se catre Anastasie vrajitorul, a zis: "Tu ce zici de acestea?" "Ma minunez cum, batjocorind blandetea ta, acesta graieste minciuni, nadajduind ca va scapa din puternicele tale maini. Pentru ca noi, folosindu-ne de multe faceri de bine de la zeii cei fara de moarte in toate zilele, insa niciodata n-am vazut ca sa invieze un mort. Iar acesta, nadajduind spre un om mort si tinandu-se de Dumnezeul Cel rastignit, Il marturiseste fara rusine, ca Acela este facator de lucruri mari. Si deoarece inaintea noastra a tuturor a marturisit aceasta, cum ca Dumnezeul lui este facator de niste minuni ca acestea si ca cei ce cred in El au luat aceasta nemincinoasa fagaduinta, ca aceleasi lucruri sa le faca, pe care si Acela le facea, deci sa invieze si acesta un mort inaintea ta, imparate, si inaintea noastra a tuturor si atunci si noi ne vom pleca Dumnezeului sau, ca Unui mai puternic. Iata se vede nu departe de aici un mormant, in care cu putine zile mai inainte a fost pus un mort, pe care eu il stiu de cand era viu; pe acela de-l va invia Gheorghe, cu adevarat ne va birui pe noi!"Si s-a minunat imparatul de un sfat ca acesta a lui Atanasie. Deci, era un mormant mare, departe de divan ca la o jumatate de stadie pentru ca se facea judecata aceea in privelistea ce era langa portile cetatii si se vedea mormantul acela din cetate. Ca elinii aveau obicei ca nu in cetate, ci afara din cetate sa-si ingroape mortii lor. Deci, imparatul a poruncit mucenicului, ca spre aratarea puterii Dumnezeului sau, sa invie pe mortul acela. Iar Magnentie antipatul a rugat pe imparat ca Gheorghe sa fie dezlegat din legaturi. Si fiind dezlegat, Magnentiu a zis catre dansul: "Acum, Gheorghe, arata-ti lucrurile cele minunate ale Dumnezeului tau si pe toti ne vei aduce la credinta Lui". A zis catre el sfantul: "Dumnezeul meu, Cel ce toate le-a facut din cele ce nu erau, este puternic, ca prin mine robul Sau sa invie pe mortul acela. Insa voi, fiind intunecati la minte de inselaciune, nu puteti sa cunoasteti adevarul. Dar pentru poporul acesta ce sta inainte, va face Domnul meu aceasta minune pe care voi o cereti; insa sa nu socotiti ca este vrajitorie. Iata vrajitorul pe care l-ati pus de fata, inaintea voastra a tuturor a marturisit adevarul, ca nici o vrajitorie, nici puterea vreunui zeu n-a putut candva sa invie vreun mort. Iata inaintea tuturor celor ce stau imprejur si in auzul tuturor voi chema pe Dumnezeul Meu".Aceasta zicand, si-a plecat genunchii si mult s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Dupa aceea, sculandu-se, cu glas mare iarasi s-a rugat, zicand: "Dumnezeul veacurilor, Dumnezeul milelor, Dumnezeul tuturor puterilor si Atotputernice, Cel ce nu rusinezi pe cei ce nadajduiesc spre Tine, Doamne Iisuse Hristoase, auzi-ma pe mine smeritul robul Tau in ceasul acesta, Cel ce ai auzit pe Sfintii Tai Apostoli in tot locul, la toate muncile si semnele, da neamului acestuia viclean semnul cerut si inviaza mortul, care zace in mormant, spre infruntarea celor ce se leapada de Tine si spre slava Ta si a Tatalui Tau si a Preasfantului Duh. Astfel, Stapane, arata celor ce stau inainte, ca Tu esti Unul Dumnezeu peste tot paman-tul, ca sa Te cunoasca pe Tine Domnul Cel Atotputernic si cum ca toate se supun vointei Tale si a Ta este slava in veci. Amin!"Iar cand a zis "Amin", indata s-a facut vuiet mare si cutremur, incat toti s-au spaimantat foarte. Atunci acoperamantul morman-tului a cazut la pamant si mormantul deschizandu-se, mortul s-a sculat viu si a iesit dinauntru, privindu-l toti, fiind ingroziti de frica. Si indata s-a facut cearta mare in popor, caci multi se bucurau si pe Hristos ca pe un Dumnezeu mare Il laudau.Iar imparatul si cei impreuna cu dansul, umplandu-se de spaima si de necredinta, mai intai ziceau ca Gheorghe, fiind vrajitor mare, nu pe un mort, ci pe un duh oarecare si o naluca a sculat din mormant, spre amagirea celor ce privesc. Dupa aceea, cunoscand ca nu este nalucire, ci cu adevarat om inviat din morti, care chema numele lui Hristos, alerga la Gheorghe si de el se lipea, toti erau intru nepricepere mare ca niste iesiti din minte si cu totul nestiind ce sa faca, taceau. Iar Atanasie, alergand, a cazut la picioarele Sfantului Gheorghe, marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu Atotputernic si rugand pe mucenic ca sa-i ierte greselile cele facute din nestiinta. Iar dupa catava vreme, Diocletian poruncind sa taca poporul, a inceput a grai astfel: "Oare vedeti amagire, o, barbatilor? Oare vedeti rautatea si viclesugul vrajitorilor acestora? Acest necurat Atanasie, ajutand vrajitorului celui de un obicei cu dansul, nu i-a dat otrava aceluia sa bea, ci niste farmece ca sa-i ajute spre amagirea noastra si pe un om viu, cu vrajile lor l-au facut ca este mort, iar cu farmecele l-au sculat inaintea ochilor nostri, ca si cum din morti l-ar fi inviat".Aceasta zicand, a poruncit ca lui Atanasie si omului celui inviat din morti, fara intrebare sa le taie capetele, iar pe Sfantul Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, sa-l tina in temnita si in legaturi, pana ce mai pe urma va chibzui ce va face cu el. Iar Sfantul Gheorghe, intrand in temnita, se bucura cu duhul si multumea lui Dumnezeu, zicand: "Slava Tie, Stapane, ca nu rusinezi pe cei ce nadajduiesc spre Tine. Multumesc Tie, ca-mi ajuti in toate si-mi arati mari faceri de bine in toate zilele, iar a mea nevrednicie cu darul Tau o impodobesti. Invredniceste-ma, Dumnezeule, Dumnezeul meu, ca mai degraba sa vad slava Ta, rusinand pe diavol pana in sfarsit!"
Sezand Sfantul Marele Mucenic Gheorghe in temnita, cei care crezusera in Hristos, prin minunile facute de dansul, mergeau la el, dand aur strajerilor si cazand la picioarele lui, erau povatuiti de dansul la sfanta credinta. Iar cati erau bolnavi primeau tamaduire de bolile lor, pentru ca ii tamaduia prin chemarea numelui lui Hristos si prin insemnarea Crucii, de aceea, multi mergeau la dansul in temnita. Intre unii ca aceia era si un barbat, anume Glicherie, caruia i s-a intimplat de a cazut un bou al lui din munte intr-o vale si i-a pierit boul. Dar auzind Glicherie despre sfant, a alergat la dansul, plangand dupa boul lui. Iar Sfantul Gheorghe, zambind, a zis catre dansul: "Mergi, frate, si bucura-te, caci Hristos al meu ti-a inviat boul tau!" Iar el, crezand cu neindoire in cuvintele mucenicului, s-a dus si si-a aflat boul viu, dupa spusele sfantului.Deci, indata s-a intors la mucenic si in mijlocul cetatii alergand, cu mare glas striga: "Mare este cu adevarat Dumnezeul crestinilor!" Deci, prinzandu-l pe acela ostasii ce se intimplasera acolo, l-au instiintat pe imparat. Iar Diocletian, umplandu-se de manie, nici n-a voit sa-l vada, ci a poruncit ca indata sa-i taie capul, afara din cetate. Iar Glicherie, bucurandu-se, ca un chemat la ospat, alerga la moarte pentru Hristos, intrecand pe ostasi si cu mare glas chema pe Hristos Dumnezeu, rugandu-L, ca varsarea sangelui sa o socoteasca lui in loc de Botez; si astfel s-a sfarsit.Atunci unul din dregatori a instiintat pe imparat, ca Gheorghe, sezand in temnita, tulbura poporul; pentru ca pe multi intorcandu-i de la zei, ii duce la Cel rastignit si prin farmece face minuni si toti alearga la el. Deci s-au sfatuit ca iarasi sa-l scoata la cercetare, si de nu se va pocai si la zei de nu se va intoarce, la moarte sa se osandeasca degraba. Iar imparatul, chemand pe Magnentie antipatul, a poruncit ca a doua zi sa gateasca loc de judecata langa capistea lui Apolon ca de fata cu poporul sa cerceteze pe mucenic. In noaptea aceea, rugandu-se Sfantul Gheorghe in temnita, a adormit putin si a vazut pe Domnul aratandu-i-se in vis, Care cu a Sa mana il sprijinea si, cuprinzandu-l, il saruta si-i punea o cununa pe cap, zicandu-i: "Nu te teme, ci indrazneste! Caci, iata, impreuna cu Mine te vei invrednici a imparati. Deci, nu slabi, ca degraba venind la Mine, cele gatite tie le vei primi!" Iar Sfantul Gheorghe, desteptandu-se si lui Dumnezeu cu bucurie multumind, a chemat la sine pe strajerul temnitei si l-a rugat, zicand: "Un dar cer de la tine, frate. Porunceste sa intre aici sluga mea, pentru ca am sa-i spun ceva". Si, poruncindu-i strajerul, a intrat sluga la el, pentru ca statea afara aproape de temnita si scria faptele sfantului si cuvintele lui, cu toata luarea aminte.Intrand sluga, s-a inchinat pana la pamant stapanului sau care sedea in legaturi si, cazand la pamant langa picioarele lui, plangea. Iar sfantul l-a ridicat, poruncindu-i sa se imbarbateze cu sufletul si i-a spus vedenia sa, zicandu-i: "Fiule, degraba ma va chema Domnul la El. Iar tu, dupa chemarea mea din viata aceasta, sa iei acest smerit trup al meu, impreuna cu testamentul meu, pe care l-am scris mai inainte de nevointa mea si sa-l duci, ajutandu-ti Dumnezeu, in casa noastra din Palestina. Si toate cele hotarate de mine sa le implinesti si sa ai frica lui Dumnezeu si credinta neindoita in Hristos". El fagaduind ca va implini toate cele poruncite si mult plangand, sfantul l-a cuprins cu dragoste si, dandu-i sarutarea cea din urma, l-a liberat cu pace.A doua zi rasarind soarele, a stat imparatul la judecata si, punand inainte pe sfantul mucenic, a inceput a vorbi catre dansul cu blandete si, oprindu-si mania in sine, ii zicea: "Nu socotesti, o, Gheorghe, ca sunt plin de iubire de oameni si de mila, rabdand pana la indurare? Martori imi sunt toti zeii ca iti crut tineretile tale, pentru frumusetea ce infloreste in tine, pentru cunostinta si pentru barbatia ta. As fi voit sa te am partas al imparatiei mele si sa fii al doilea cu cinstea, daca ai fi voit sa te intorci la zei. Spune, deci, ce gandesti despre aceasta?" Sfantul Gheorghe raspunse: "Se cadea, o, imparate, ca mila ta cea atat de mare sa o fi aratat de la inceput catre mine, iar nu sa te salbaticesti atat de mult asupra mea". Imparatul ascultand cu placere niste cuvinte ca acestea ale mucenicului, i-a zis indata: "De voiesti sa te supui mie cu dragoste, ca unui tata, toate chinurile care le-ai suferit, ti le voi rasplati cu multe cinstiri".Grait-a Sfantul Gheorghe: "De voiesti, o, imparate, sa intram acum inauntrul capistei, sa vedem pe zeii cei cinstiti de voi". Imparatul sculandu-se cu osardie si cu bucurie, a mers in capistea lui Apolon cu tot poporul, ducand cu cinste si pe Sfantul Gheorghe impreuna cu dansii, iar poporul striga laudand pe imparatul, socotind puterea si biruinta zeilor lor. Apoi, intrand si facandu-se tacere mare si pregatind jertfa, toti priveau spre mucenic, asteptand fara indoiala sa aduca jertfa zeilor. Sfantul, apropiindu-se de zeul Apolon si intinzand mana catre el, a intrebat pe cel neinsufletit, ca pe un viu, zicand: "Tu voiesti sa primesti jertfa de la mine ca un Dumnezeu?" Sfantul, zicand aceasta, si-a facut semnul Crucii, iar diavolul care locuia in idol a raspuns niste cuvinte ca acestea: "Nu sunt Dumnezeu; si nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu Il propovaduiesti! Noi ne-am departat de ingerii cei ce-i slujesc Lui si inselam pe oamenii cei stapaniti de zavistie". Atunci sfantul a zis catre el: "Dar cum indrazniti voi sa stati aici, venind eu, slujitorul adevaratului Dumnezeu?" Zicand sfantul acestea, un sunet si glas de plangere iesea de la idoli, apoi deodata cazand toti la pamant s-au sfarimat.Atunci slujitorii si multi din popor s-au pornit ca niste turbati, cu multa manie asupra sfantului, batandu-l si legandu-l. Apoi strigau asupra imparatului: "Pierde pe vrajitorul acesta, o, imparate! Pierde-l mai inainte de a ne pierde el pe noi!" Facandu-se o strigare si o tulburare ca aceasta si strabatand vestea aceea prin toata cetatea, imparateasa Alexandra, care pana atunci avea ascunsa in sine credinta in Hristos, neputand s-o tainuiasca mai mult, a alergat intr-un suflet acolo unde era Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, si vazand gilceava poporului si pe mucenic legat, privindu-l de departe si neputand sa se apropie de dansul din cauza multimii, a inceput a striga cu mare glas, zicand: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajuta-mi ca Tu esti Dumnezeul Cel Atotputernic!"Dupa ce s-a linistit putin gilceava poporului, Diocletian a poruncit sa-i aduca inainte pe mucenic si fiind ca indracit de mania cea cumplita, a zis catre sfantul: "Oare astfel de multumire ai dat, pentru mila mea catre tine, necuratule om? Oare asa te-ai obisnuit a jertfi zeilor?" Sfantul Gheorghe raspunse: "Asa m-am deprins a cinsti pe zeii tai, o, imparate nebun. Rusineaza-te dar de acum, de a-ti pune nadejdea ta spre niste zei ca acestia, care nu pot sa-si ajute nici lor si care nu rabda nici venirea de fata a robilor lui Hristos".Zicand acestea sfantul, iata a venit imparateasa in mijloc, marturisind cu indrazneala inaintea tuturor pe Hristos, Dumnezeul adevarat; apoi cazand la picioarele mucenicului, defaima nebunia tiranului, ocarand pe zei si blestemand pe cei ce se inchina lor. Iar imparatul se uimea, vazand pe sotia sa cu o indrazneala atat de mare slavind pe Hristos, defaimand pe idoli si cazand la picioarele mucenicului. Apoi a zis catre dansa: "Ce-ti este, Alexandro, ca lipindu-te de vrajitorul si fermecatorul acesta, te lepezi de zei cu atata nerusinare?" Ea s-a intors de la dansul, nedandu-i nici un raspuns. Atunci Diocletian, umplandu-se de mai multa manie, n-a mai facut multa cercetare despre Gheorghe, nici despre imparateasa, ci indata a hotarat pedeapsa de moarte pentru amandoi, intr-acest chip: "Gheorghe cel rau, care a marturisit ca este galileean si a hulit mult asupra zeilor si asupra mea, impreuna cu Alexandra imparateasa mea, care s-a amagit de vrajile lui si cu asemenea nebunie a ocarat pe zei, poruncesc sa fie taiati cu sabia".Atunci ostasii cei randuiti pentru aceea, rapind pe mucenic legat, l-au dus afara din cetate, tarand impreuna cu dansul si pe imparateasa cea de bun neam, care, urmand cu osardie, se ruga lui Dumnezeu in sine, miscandu-si buzele si privind adeseori spre cer. Apoi, ajungand la un loc oarecare, imparatesei i-au slabit puterile si a cerut sa sada putin. Dupa aceea si-a intors capul spre zid si si-a dat duhul in mainile Domnului. Vazand aceasta, Gheorghe, mucenicul lui Hristos, a preamarit pe Dumnezeu si mergea cu mare bucurie, rugandu-se Domnului, ca si alergarea lui sa se savarseasca cu bine. Apoi, cand s-a apropiat de locul cel hotarat, unde era sa fie taiat si-a ridicat glasul si se ruga in acest chip:
"Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul meu, ca n-ai veselit pe vrajmasii mei, ci ai izbavit sufletul meu ca pe o pasare din cursa vanatorilor! Auzi-ma si acum, Stapane, si stai inaintea robului Tau in ceasul acesta de la sfarsit si izbaveste sufletul meu de mestesugirile duhului celui din vazduh, al vrajmasului celui mare si de duhurile cele necurate. Si sa nu le socotesti pacatul celor ce au gresit inaintea mea, in neputinta lor, ci iertare si dragoste arata-le lor, ca si aceia, cunoscandu-Te, sa castige parte din Imparatia Ta, impreuna cu alesii Tai. Primeste si sufletul meu, impreuna cu cei ce bine Ti-au placut in veac, trecand cu vederea toate greselile mele cele cu stiinta si cu nestiinta. Adu-ti aminte, Stapane, de cei ce cheama numele Tau Cel cu mare cuviinta, ca binecuvantat si preamarit esti in veci. Amin".


Astfel rugandu-se cu bucurie si-a plecat capul sub sabie. Si a fost taiat in ziua de douazeci si trei a lunii Aprilie, savarsindu-si bine marturisirea, implinindu-si alergarea si pazind credinta fara de prihana, pentru care a si luat cununa dreptatii cea pregatita lui. Unele ca acestea sunt nevointele cele mari ale viteazului ostas Gheorghe. Unele ca acestea sunt biruintele lui asupra vrajmasilor. Deci, in acest chip nevoindu-se, s-a invrednicit cununii celei nestricacioase si vesnice. Cu ale carui rugaciuni si noi sa ne invrednicim in partea dreptilor si sa stam de-a dreapta sa, in ziua venirii a doua a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea in vecii vecilor. Amin.


Intru aceasta zi, povestirea catorva minuni savarsite de Sfantul Gheorghe, dupa moartea sa.

In partile Siriei era o cetate care se numea Ramel, in care se zidea o biserica de piatra, cu hramul Sfantului mare Mucenic Gheorghe. Si nu era in acel loc piatra de un anume fel, din care s-ar fi putut face stalpi mari, spre intarirea zidirii, ci, din alte parti indepartate, se aduceau, pe mare, niste stalpi ca aceia. Deci, multi din cetatenii cei iubitori de Dumnezeu, s-au dus in diferite locuri, ca sa cumpere stalpi de piatra, pentru biserica ce se zidea.

S-a dus si o femeie dreptcredincioasa, vaduva, care avea osardie si credinta catre Sfantul mare Mucenic Gheorghe, voind ca, din saracia sa, sa cumpere Sfantului un stalp. Si, cumparand un stalp, ales dintr-un loc, l-a dus la malul marii, unde un barbat bogat, tot din cetatea Ramel, cumparand cativa stalpi, ii punea in corabie. Si a rugat femeia mult pe omul acela, ca sa ia si stalpul ei in corabie, impreuna cu ceilaiti si sa-l duca la biserica Mucenicului. Iar el nu i-a ascultat rugamintea si nu i-a luat stalpul ei, ci, punand in corabie numai stalpii sai, a plecat. Atunci, femeia aceea, aruncandu-se la pamant, plangea cu jale si chema in ajutor pe Sfantul mare Mucenic Gheorghe, sa randuiasca, precum stie el, ca si stalpul ei sa fie dus la Ramel, la biserica lui.

Astfel, femeia, mahnindu-se si plangand, a adormit si i s-a aratat in vis Sfantul mare Mucenic Gheorghe in chip de voievod calare, care, ridicand-o de la pamant, i-a zis: "Spune-mi, de ce te mahnesti, o, femeie ?" Iar ea i-a spus pricina jalei sale. Si a vazut pe Sfant, descalecand de pe cal si zicand catre dansa: "Unde voiesti sa-ti pui stalpul ?" Iar ea a zis: "In partea dreapta a bisericii". Si indata Sfantul a scris cu degetul sau pe stalp,astfel: "Stalpul acesta al vaduvei, sa se puna in partea dreapta a bisericii, dupa cel dintai stalp, ca sa fie acesta al doilea." Aceasta scriind, a zis catre femeie: "Ajuta-mi tu singura". Si, apucand el stalpul, piatra s-a usurat si au putut, amandoi sa-l arunce in mare. Si femeia desteptandu-se din vis, n-a mai gasit stalpul in locul acela, dar, punandu-si nadejdea spre Dumnezeu si spre Sfantul Gheorghe, robul Lui, a pornit pe cale spre casa sa. Deci, mai inainte de venirea femeii acasa, cum si a corabiei, adica, indata dupa acel vis, chiar a doua zi, s-a gasit stalpul ei la malul marii, la Ramel. Si, dupa ce a sosit barbatul acela, care isi ducea stalpii in corabie si a iesit la mal, a vazut stalpul vaduvei si scrierea de pe el, care se inchipuise pe piatra de catre degetul Sfantului, ca si cum literele ar fi fost insemnate pe lut. Atunci s-a minunat mult si, cunoscand minunea ce se facuse de catre Sfantul mare Mucenic si pricepand greseala sa, se caia ca trecuse cu vederea rugamintea vaduvei si cerea iertare de la Sfantul, prin multe rugaciuni, ceea ce a si dobandit de la el, aratandu-i-se in vis.

Deci, stalpul acela al vaduvei s-a asezat in acel loc, intru care s-a poruncit, spre pomenirea femeii si spre aratarea minunii facute de marele Mucenic, dar, mai ales, spre slava Izvorului Minunilor, a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Dupa multi ani de la aceasta minune, saracinii, luand Siria sub stapanirea lor, s-a petrecut in cetatea Ramel, in mai sus pomenita biserica a Sfantului mare Mucenic Gheorghe, o intamplare ca aceasta: A intrat un saracin vestit, impreuna cu alti saracini, in biserica, pe vremea citirii pravilei si, vazand icoana Sfantului Gheorghe si pe preot stand inaintea icoanei si inchinandu-se si savarsind in taina rugaciuni, a zis catre prietenii sai, in limba lor: "Vedeti voi, pe acest nebun, ce face ? Se roaga la o scandura. Aduceti-mi un arc si o sageata sa sagetez scandura aceea." Si indata i-au adus un arc, pe care el, stand in spatele tuturor, l-a incordat si a aruncat o sageata asupra icoanei Mucenicului, iar sageata n-a zburat spre icoana, ci, in sus, si, cazand din inaltime, a lovit pe saracinul acela in mana si i-a ranit-o. Deci, a iesit indata afara si s-a dus acasa, durandu-l mana si curgandu-i mult sange. Apoi mana s-a umflat si el striga suspinand, fiind cuprins de dureri de moarte. Si avea in casa lui niste slujnice de credinta crestineasca, pe care le-a chemat si le-a zis: "Am fost in biserica Sfantului vostru Gheorghe si am vrut sa sagetez icoana lui, dar m-am sagetat pe mine, ca, intorcandu-se sageata, mi-a ranit mana si, iata, mor de durere". Iar ele i-au zis: "Oare ti se pare ca bine ai facut, indraznind sa sagetezi chipul Sfantului Mucenic ?" Zis-a saracinul: "Au, doar, are putere chipul acela, sa ma faca bolnav, precum sunt eu acum ?" Si slujnicele au raspuns: "Noi suntem nestiutoare si nu putem sa-ti raspundem, dar cheama pe preot si acela iti va spune cele ce ne intrebi pe noi". Barbarul a ascultat sfatul slujnicelor sale si a chemat pe preot si i-a zis: "Vreau sa stiu ce putere are scandura aceea, sau icoana careia te inchini tu ?" Raspuns-a preotul: "Eu nu ma inchinam scandurii, ci Dumnezeului meu, Ziditorul tuturor, ma rugam celui inchipuit pe scandura, Sfantului mare Mucenic Gheorghe, ca sa fie mijlocitor pentru mine catre Dumnezeu". Zis-a barbarul: "Cine este Gheorghe, daca nu este el Dumnezeul vostru ?" Raspuns-a preotul: "Sfantul Gheorghe nu este Dumnezeu, ci sluga a lui Dumnezeu si a Domnului nostru Iisus Hristos, Care s-a facut om pamantean, asemenea noua. El multe munci a rabdat, de la paganii cei ce-l sileau sa se lepede de Hristos, dar el, pe toate rabdandu-le si bine savarsindu-si marturisirea numelui lui Hristos, a luat dar de la Dumnezeu, ca sa faca semne si minuni; iar noi, iubind pe el, cinstim icoana aceluia si ca si cum am privi spre el, ne inchinam, il imbratisam si-l sarutam, in acelasi fel, cum si tu faci, dupa moartea parintilor tai, ca avand imbracamintea lor inaintea ta, lacramezi si o saruti, ca si cum i-ai avea pe aceia inaintea ochilor tai. Deci, asa si noi socotim icoanele sfintilor, nu ca pe niste dumnezei - sa nu ne fie noua aceasta - ci, ca pe niste inchipuiri ale slugilor iui Dumnezeu, care prin icoanele lor, fac minuni, precum s-a intamplat cu tine, cel ce ai indraznit a sageta icoana Sfantului Mucenic, ca sa stii puterea lui si sa fie spre invatatura si altora."

Acestea auzindu-le, saracinul a zis: "Ce voi face ? Vezi mana mea sangearand, ca multa durere patimesc si de moarte ma apropii." Zis-a lui preotul: "De voiesti sa fii viu si intreg, porunceste sa aduca la tine chipul Sfantului Mucenic Gheorghe si pune-l pe patul tau, apoi, o candela plina de untdelemn arzand, sa fie inaintea lui aprinsa toata noaptea, iar, a doua zi, luand untedelemn din candela, sa ungi mana ta cea bolnava si, atunci, sa crezi ca te vei tamadui, si-ti va fi tie asa". Iar saracinul, indata a rugat pe preot sa-i aduca icoana Sfantului Gheorghe, pe care, primind-o cu bucurie, a facut toate asa precum a invatat de la preot. Si, dupa ce a doua zi si-a uns mana cu untdelemn din candela, indata i-a incetat durerea si s-a tamaduit mana.

De o minune ca aceasta minundu-se si veselindu-se, barbarul acela a intrebat pe preot, daca are ceva scris in cartile sale, despre Sfantul Gheorghe. Iar preotul, aducand viata si patimirea Sfantului, i-a citit-o, iar el, cu luare aminte ascultand, tinea in maini icoana Mucenicului, graind catre Sfantul, cel inchipuit pe icoana, ca, si catre cineva viu, zicandu-i, printre lacrimi: "O, Sfinte Gheorghe, tu tanar ai fost, insa cu minte, iar eu batran, dar nebun. Tu de tanar esti prieten al lui Dumnezeu, iar eu am imbatranit si sunt lipsit de Dumnezeu. Roaga, pentru mine, pe Dumnezeul tau, ca si eu sa fiu robul Sau". Dupa aceea, cazand la picioarele preotului, il ruga ca sa-l invredniceasca de Sfantul Botez. Iar preotul nu voia, ca se temea de saracini. Insa, vazand credinta si rugamintea lui staruitoare, l-a botezat noaptea, in taina, de frica saracinilor. A doua zi, saracinul cel nou botezat a iesit din casa si, stand in mijlocul cetatii, in privirea tuturor, cu multa indrazneala si cu mare glas a inceput a propovadui pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, si blestema credita saracinilor. Si indata s-a adunat in jurul sau multime de saracini, care, umplandu-se de manie si de iutime, au pornit asupra lui ca niste fiare salbatice si cu sabiile l-au taiat bucati. Si asa, in scurt timp, si-a sfarsit nevointa cea buna a marturisirii si a luat cununa muceniciei, ajutandu-i rugaciunile Sfantului mare Mucenic Gheorghe.

Tot astfel se vorbeste si despre aceasta minune a Sfantului mare Mucenic Gheorghe, in care un tanar, era ranit de un sarpe veninos. Ca, un oarecare dintre monahii cei placuti lui Dumnezeu, anume ava Gheorghe, avea de ajutator pe Sfantul cel de un nume cu dansul, pe Sfantul mare Mucenic Gheorghe. Si el ne-a povestit asa: "Ducandu-ma eu, zicea, pe calea cea spre munte, si avand in mana o cruce, m-a intampinat pe mine un monah batran, care, luand de la mine crucea si mergand putin, s-a abatut din cale pe o carare, iar eu mergeam in urma lui. Si, iata, o turma de oi, iar tanarul cel ce era pastor, zacea, fiind pe moarte, de muscatura unui sarpe. Si era un izvor aproape. Si mi-a zis mie staretul: "Scoate apa si sa udam crucea." Aceasta facand-o si deschizand gura tanarului, i-am turnat acea apa ce era varsata pe cruce. Si a zis staretul: "In numele Preasfintei Treimi, sa te vindece pe tine robul lui Dumnezeu, Sfantul mare Mucenic Gheorghe". Si, intorcandu-se, tanarul a lepadat dinlauntrul sau niste venin, rau purtator de moarte, si s-a sculat. Si i-a zis lui staretul: "Spune-mi mie, cum te-ai jurat ieri catre acea vaduva saraca, pe a carei oaie, data in paza ta, ai vandut-o cu trei arginti si tu i-ai spus ei, ca, pe oaia aceea a mancat-o lupul ?" Si a zis tanarul: "Adevarat parinte, asa este. Dar tu, cum de cunosti acestea ?" Si i-a zis staretul: "Sezand eu in chilia mea, a venit la mine un barbat pe cal alb si mi-a zis mie: Sofronie, scoala-te si te du degraba la izvorul cel ce este de-a dreapta ta, spre miazazi, unde vei afla un tanar muscat de sarpe. Si vei intalni acolo un monah, purtand in mana o cruce sapata in lemn. Si luand crucea aceea, sa torni pe ea apa si sa dai tanarului celui muscat de sarpe sa bea din apa aceea, zicandu-i asa: In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, te vindeca pe tine robul lui Dumnezeu, Mucenicul Gheorghe. Si sa-i zici lui sa nu se mai jure, pe numele lui Dumnezeu, nici pe numele sfintilor Lui, nici sa faca strambatate cuiva. Si sa dea oaia vaduvei celei sarace, ca sa nu-i fie lui ceva mai rau". Iar, dupa ce a auzit aceasta de la batran, tanarul a cazut la picioarele lui, zicand: "Iarta-ma pe mine, parinte, ca asa este. Ca am vandut oaia femeii aceleia, cu trei arginti, si ieri am amagit-o pe ea, zicand ca lupul a mancat oaia. Si mi-a zis mie femeia aceea, oare, adevarul este acesta, sau minciuna ? Si i-am zis ei, asa este, ma jur pe Dumnezeul cel adevarat. Si mi-a zis mie femeia: Tu ma stii pe mine, ca sunt saraca, dar cum voiesti, asa fa. Si va cauta la tine Dumnezeu si Sfantul Gheorghe. Ca am fagaduit oaia aceea, la praznicul Sfantului Gheorghe, s-o dau pentru saraci". Deci, a zis tanarul: "Fiindca m-am inselat si am gresit, te rog, pentru iubirea lui Dumnezeu, parinte, mijloceste pentru mine la Dumnezeu si la Sfantul Gheorghe, ca sa mi se ierte mie pacatul acesta. Si acum, voi da femeii aceleia trei berbeci pentru ziua Sfantului Gheorghe si, toata viata mea, la praznicul Sfantului, voi da zeciuiala la saraci, din turma pe care o pasc". Si, asa, tanarul cel ce s-a tamaduit, cerand rugaciune si iertare de la fericitul staret Sofronie, s-a dus la lucrul sau, multumind lui Dumnezeu si placutului Sau, Sfantului mare Mucenic Gheorghe.

Se mai spune ca la locul Paflagoniei, este o biserica vestita a Sfantului marelui Mucenic Gheorghe, careia, cei de acolo, ii zic Fratrinom. Deci, acea biserica vestita a Sfantului, din vremea cea de demult, a fost mica si invechita, iar acum sta sa cada si nu era cine sa zideasca alta noua, sau pe cea veche sa o innoiasca, din lipsa locuitorilor. Si, asa, biserica aceea, nefiind ingrijita, s-a pustiit. Si s-a intamplat intr-insa o minune ca aceasta: Niste copii, adunandu-se acolo, se jucau: si era intre dansii un copil, totdeauna biruit si ocarat de catre toti ceilalti. Dar copilul acela, suparandu-se de ocarile cele multe, si-a intors ochii spre biserica Sfantului Gheorghe si a zis: "Sfinte Gheorghe, ajuta-mi sa biruiesc si eu, si-ti voi aduce in biserica o placinta". Si indata copilul acela a biruit pe ceilalti copii, in jocurile lor copilaresti si, inca, nu numai o data, ci, de doua si de mai multe ori, a facut aceasta, mai mult decat ceilalti. Deci, ducandu-se la maica sa, i-a spus ca a fagaduit Sfantului, sa-i daruiasca o placinta si o cerea de la dansa, ca sa-si implineasca fagaduinta sa catre Sfantul Gheorghe. Iar maica sa, iubitoare de fiu si, mai ales, iubind pe Mucenic, a facut degraba, dupa rugamintea copilului, si i-a dat placinta buna si calda. Iar el, ducandu-se la biserica, a pus-o inaintea altarului si, inchinandu-se, s-a dus. La vremea aceea, trecand pe acolo, patru negustori au intrat in biserica, ca sa se inchine Sfantului si au aflat placinta buna, ca era calda si cu aburi bine mirositori. Si au zis negustorii in sinea lor: "De aceasta nu are trebuinta Sfantul; s-o mancam noi, si, in locul ei, sa punem tamaie". Iar, dupa ce au mancat-o si voiau sa iasa din biserica, nu nimereau usile bisericii, pentru ca usile li se pareau lor a fi ca zidul si nu puteau sa iasa. Deci, au pus cate un ban de argint si n-au iesit, apoi au pus toti un galben si s-au rugat Sfantului, sa-i lase sa iasa si n-au putut, fiind cuprinsi de orbire. Atunci au pus toti cei patru, cate un galben fiecare, si s-au rugat cu caldura si, asa, li s-a dat lor iesirea, ca au gasit usile bisericii deschise si au iesit fara de oprire. Acesti galbeni si bani de argint au fost inceputul adunarii banilor, ca sa se innoiasca biserica aceea. Ca a strabatut stirea despre acea minune in toata partea aceea si multi oameni dreptcredinciosi, dand de la ei mult aur si argint, au zidit o biserica noua si mare de piatra, au infrumusetat-o cu toate podoabele si au indestulat-o cu lucrurile cele de trebuinta. Si se savarsesc intr-acea biserica semne si minuni preaslavite, intru marirea lui Hristos Dumnezeu si intru lauda Sfantului mare Mucenic Gheorghe.

Nu se cuvine, insa, a trece sub tacere si acea vestita minune, despre uciderea balaurului, pe care a facut-o Sfantul Gheorghe, aproape de Palestina, patria sa, in partile Sirofeniciei, langa cetatea Beirut, nu departe de cetatea Lida, unde s-a ingropat trupul acestui mare Sfant Mucenic. Aceasta minune, pe multe icoane din vechime a fost zugravita, de cei vrednici de credinta zugravi ai pamantului Palestinei, si despre ea povestesc si cei ce calatoresc prin Palestina, care arata si locul acestei minuni, ce s-a facut asa: Era langa cetatea Beirutului, spre muntele Libanului, un iezer foarte mare, in care era un balaur infricosator si ucigas, care, iesind din acel iezer, pe multi oameni ii tragea in iezer si-i pierdea, mancandu-i. Si, de multe ori, poporul, inarmandu-se spre uciderea lui, era ucis si gonit, ca apropiindu-se de zidurile cetatii cu suflarea lui cea pierzatoare, umplea vazduhul de venin purtator de moarte, incat multi se vatamau si mureau si era necaz si plangere mare in acea cetate, iar oamenii erau necredinciosi si, impreuna cu imparatul lor, toti erau inchinatori la idoli.

Deci, intr-una din zile, adunandu-se oamenii acelei cetati, au mers la imparatul lor si i-au zis: "Ce sa facern, ca pierim de balaurul acesta ?" Iar el le-a raspuns: "Ceea ce-mi vor descoperi zeii, aceea va voi spune". Si prin descoperirea diavolilor, care locuiau in idoli, pierzatori de suflete omenesti, un sfat ca acesta le-a aratat: ca de nu vor voi sa piara toti, sa dea in fiecare zi, la rand si cu sorti, fiecare pe copiii lor, fecior sau fata, spre mancare acelui balaur. Si a zis: "Daca va veni randul pana la mine, apoi si eu, desi am numai o fiica, si pe aceea o voi da". Si oamenii au primit acel sfat imparatesc, dar, mai ales, diavolesc. Si, astfel legiuind, faceau dupa sfatul si randuiala aceea: isi dadeau toti cetatenii, mari si mici, pe copiii lor balaurului, in fiecare zi spre mancare, punand pe malul acelui iezer pe fiii si fiicele lor, cate unul, infrumusetandu-i cu buna podoaba, desi le era jale si plangeau mult pentru ei, iar balaurul acela, iesind, ii apuca si-i manca. Iar, daca le-a venit randul la toti oamenii cetatii aceleia, au mers la insusi imparatul, si i-au zis lui: "Iata, imparate, noi toti dupa sfatul si hotararea ta, am dat pe copiii nostri balaurului, dar acum s-a sfarsit randul; deci, acum, ce ne mai poruncesti sa facem ?" Raspuns-a imparatul: "Voi da si eu pe fiica mea, macar ca numai pe ea o am, iar, dupa aceea, ce ne vor descoperi, iarasi, zeii, eu va voi spune". Deci, imparatul, chemand pe fiica sa, i-a poruncit sa se impodobeasca cu buna cuviinta si a plans mult cu toata casa sa, neputand sa strice randuiala aceea. Iar el cu ai sai, privind din inaltimea palatului cu ochii plini de lacrimi, o petreceau. Si, fecioara, fiind pusa pe malul iezerului, la locul cel obisnuit, sta acolo, tanguindu-se si asteptand sa iasa balaurul si sa o manance. Insa, din purtarea de grija a lui Dumnezeu, Care vroia sa izbaveasca cetatea aceea de pierzania trupeasca si sufleteasca, a venit acolo Sfantul mare Mucenic Gheorghe, ostasul Imparatului ceresc si, vazand pe acea fecioara stand pe mal si mult plangand, a intrebat-o pe ea de ce sta acolo si plange asa ? Iar ea i-a zis lui: "Bunule voinic, degraba fugi de aici cu calul tau, ca sa nu mori impreuna cu mine". Iar Sfantul a grait catre dansa: "Nu te teme, fecioara, ci spune-mi mie ce astepti ? Nu ma voi duce, pana ce nu-mi vei spune adevarul. Pentru ce o zabovesti aici si plangi ? Si pe cine astepti ?" Deci, i-a spus lui fecioara toate, pe rand, despre balaur si despre ea. Si a zis catre dansa Sfantul Gheorghe: "Nu te teme, fecioara, ca eu intru numele Domnului meu, Dumnezeului celui viu si adevarat, te voi izbavi pe tine de la balaur". Iar ea i-a raspuns "Bunule voinic, nu dori sa pieri cu mine, ci fugi si te izbaveste de moartea cea amara, ca nici pe mine nu ma vei izbavi de inghitirea balaurului, dar tu vei pieri".

Acestea graindu-le fecioara, catre Sfantul, acel balaur Tnfricosator s-a aratat, iesind din iezer, si se apropia de obisnuita lui mancare. Pe acesta vazandu-l, fecioara a racnit cu mare glas, strigand: "Fugi, omule, iata, balaurul vine !" Iar Sfantul Gheorghe s-a insemnat cu chipul crucii si a chemat pe Domnul, zicand: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Si s-a repezit cu sulita asupra balaurului. Deci, invartind sulita, l-a lovit pe acela in gatlej si, ranindu-l l-a culcat la pamant, iar calul calca balaurul cu picioarele. Dupa aceea, Sfantul a poruncit fecioarei sa lege pe balaur cu braul si, ca pe un caine, sa-l duca in cetate. Iar poporul, privind, a inceput a fugi de frica. Iar Sfantul a zis catre dansii: "Nu va temeti, ci nadajduiti si credeti in Domnul Iisus Hristos, ca El m-a trimis la voi, ca sa va izbavesc de balaur". Si a ucis Sfantul pe balaurul acela cu sabia, in mijlocul cetatii. Apoi, scotandu-l din cetate, l-au ars in foc. Atunci imparatul cetatii si tot poporul au crezut in Hristos si au primit Sfantul Botez. Si erau cei botezati ca la douazeci si cinci de mii, afara de femei si de copii. Si s-a zidit in acel loc o biserica mare si preafrumoasa, cu hramul Preasfintei Fecioare, Nascatoare de Dumnezeu si in cinstea Sfantului purtator de biruinta, Gheorghe, care, precum a izbavit pe fecioara de balaurul cel vazut, asa pazeste fara prihana Biserica lui Hristos si pe tot sufletul credincios, cu ajutorul sau. Dumnezeului nostru, slava, in vecii vecilor. Amin.

marți, 21 aprilie 2009

Cuvant de invatatura in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a lui Hristos


De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest Praznic frumos si luminat.

De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau.

De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata.

De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta.

De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.

De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.

De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se.


De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind tapanul, primeste pe cel din urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai si cei de-al doilea luati plata.

Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va.

Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua.

Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi.

Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand.

Gustati toti din ospatul credintei: impartasiti-va toti din bogatia bunatatii.

Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat imparatia cea de obste.

Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca din mormant, iertare a rasarit.

Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea.

Pradat-a iadul, Cel ce s-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune fiindca a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat.

S-a amarat ca a fost batjocorit; s-a amarat ca a fost omorat, s-a amarat ca s-a surpat, s-a amarat ca a fost legat.

A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.

A prins pamant si s-a intalnit cu cerul.

A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ti este moarte, boldul?

Unde-ti este iadule, biruinta?

Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.

Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii.

Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.

Inviat-a Hristos si viata stapaneste.

Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut.

Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur

duminică, 12 aprilie 2009

Acatist Sf.Valeriu Gafencu

Fratele nostru, mărturisitorul Valeriu Gafencu, vibrează în sufletele noastre de aproape 60 de ani, de când el a fost martirizat pentru Hristos şi s-a arătat cu adevărat unul din apărătorii şi mărturisitorii vieţii noastre creştine strămoşeşti.

M-aş bucura ca acest imn acatist, închinat martirului nostru Valeriu Gafencu, să fie pe buzele şi în inimile tuturor românilor care vor să-şi dea viaţa pentru Hristos şi aproapele lor.

Domnul să vă primească rugăciunea şi să vi-l trimită pe acest mărturisitor al Ortodoxiei româneşti ocrotitor neadormit în faţa ispitelor acestui veac.



(Părintele Justin Pârvu – Revista Atitudini, nr. 3∕2008)

ACATISTUL NOULUI MUCENIC

VALERIU GAFENCU,

SFÂNTUL ÎNCHISORILOR




Condacul 1:

Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei a strălucit, luminând ca o candelă din care s-au aprins mănunchiuri de lumânări în întunericul temniţelor, veniţi, iubitorilor de nevoinţe, să îl cinstim ca pe un dascăl al jertfelniciei, al răbdării şi al iubirii aducătoare de roadă, şi să îi cântăm: Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Icosul 1:

A ajuns până la noi propovăduirea ta, alesule mărturisitor: „Vă cheamă Domnul slavei la lumină, vă cheamă mucenicii-n veşnicii; fortificaţi Biserica creştină cu pietre vii, zidite-n temelii.” Şi vrând a urma îndemnului tău, ne rugăm ţie să fii grabnic apărător al nostru, ca să îţi putem cânta într-un glas:

Bucură-te, cunună a Bisericii şi comoară a neamului românesc;
Bucură-te, că eşti bucurie a credincioşilor şi dar dumnezeiesc;
Bucură-te, nou apostol care în temniţe ai propovăduit dreapta credinţă;
Bucură-te, că harismele tale le-ai ascuns sub veşmânt de umilinţă;
Bucură-te, rudenie a mucenicilor din primele veacuri creştine;
Bucură-te, că pământul Basarabiei se slăveşte prin tine;
Bucură-te, că din anii copilăriei ai stat sub cereasca binecuvântare;
Bucură-te, că spre slujirea Domnului şi a aproapelui ai avut chemare;
Bucură-te, că tinereţea ta a fost pecetluită de feciorie şi jertfelnicie;
Bucură-te, că luptându-te cu ispitele ai fost iubitor de curăţie;
Bucură-te, că din curajul tatălui tău ai învăţat să stai tare în necazuri;
Bucură-te, că nu te-ai temut nici de moarte, nici de chinuri;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 2-lea:

Având mare cinstire faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nu te-ai sfiit a spune altora: „Maica Domnului îmi împlineşte rugăciunile”, pentru a spori în ei nădejdea în ocrotirea sa cerească. Iar ea, arătându-ţi-se în temniţă în chip minunat, a răspuns evlaviei tale, zicându-ţi: „Eu sunt dragostea ta! Să nu te temi! Să nu te îndoieşti! Biruinţa va fi a Fiului meu!” Pentru aceasta noi, văzând cum Dumnezeu a rânduit să fii întărit pentru a-ţi duce crucea fără cârtire, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Ai văzut-o pe Preacurata Fecioară, nădejdea celor deznădăjduiţi şi bucuria celor întristaţi, dând mărturie că Hristos a sfinţit închisoarea în care ai pătimit pentru El, împreună cu alţi mucenici, mireni, monahi sau preoţi, pentru ca din jertfa voastră să ia pildă cei de acum şi cei ce vor veni după noi. Cuvintele ei sfinte alungă de la noi orice îndoială în sfinţenia ta, şi pentru aceasta te lăudăm aşa:

Bucură-te, că fiind ocrotit de Maica Domnului temniţa în chilie o ai schimbat;
Bucură-te, a jertfelniciei mireasmă pe care Dumnezeu în lume o a împrăştiat;
Bucură-te, tânăr care ai căutat iubirea cea netrecătoare;
Bucură-te, că virtuţile tale străluceau în faţa celorlalţi ca un soare;
Bucură-te, că Preacurata Fecioară pe calea curăţiei te-a călăuzit;
Bucură-te, că sub sfântul ei acoperământ viaţă cuvioasă ai trăit;
Bucură-te, încredinţarea celor ce aleg calea fecioriei;
Bucură-te, mlădiţă a smereniei şi floare a bucuriei;
Bucură-te, că i-ai cinstit pe sfinţi şi în soborul lor ai intrat;
Bucură-te, chivot peste care Duhul Sfânt S-a revărsat;
Bucură-te, că plângându-ţi păcatele ai cunoscut al umilinţei fior;
Bucură-te, că flacăra inimii tale a fost aprinsă de cerescul dor;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 3-lea:

Învăţător înţelept te-ai arătat, zicând că „orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă; orice cetate se cucereşte cu bărbăţie, cu credinţă, cu îndrăzneală, cu încredere în misiunea dată de Dumnezeu şi mai ales cu rugăciune.” Pentru care noi, hrănindu-ne cu învăţăturile tale, Îi cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a înţelepţit: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Filă de Filocalie scrisă cu sânge şi dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus ai fost, mucenice, arătându-te urmaş tainic al marilor Părinţi din vechime. Ai aflat pacea inimii şi i-ai încurajat şi pe alţii să o caute, zicând: „în luptă cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune”. Iar noi, vrând să mergem pe drumul pe care ai mers şi tu, îţi zicem:

Bucură-te, că prin rugăciunea lui Iisus inima ta a devenit altar;
Bucură-te, că rugându-te neîncetat sufletul tău s-a umplut de har;
Bucură-te, că rugându-te Sfântului Arhanghel Mihail înger în trup ai devenit;
Bucură-te, că de frumuseţile Împărăţiei cerurilor sufletul tău a fost rănit;
Bucură-te, binecuvântare pentru cei împreună-pătimitori cu tine;
Bucură-te, pururea îndemnătorule spre facerea de bine;
Bucură-te, rugătorule pentru cei ce vroiau să se mântuiască;
Bucură-te, că de râvna nemăsurată îi sfătuiai să se ferească;
Bucură-te, că cei ce te cinstesc se minunează de vieţuirea ta;
Bucură-te, că împreună cu cetele îngereşti încep a te lăuda;
Bucură-te, rug aprins de Dumnezeul cel viu în pustia temniţei;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale scăpăm de patima desfrâului şi a mâniei;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 4-lea:

Pentru nevoinţele, pătimirile şi rugăciunile tale ai primit harisma vederii cu duhul, de care lucru s-au bucurat cei ce sufereau împreună cu tine. Şi unuia dintre aceştia i-ai proorocit: „va veni un moment în viaţa ta când inima ta va cânta singură rugăciunea”, iar la împlinirea cuvintelor tale el I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Zăcând pe patul de suferinţă, în noaptea Sfintelor Paşti, ai văzut prin darul lui Dumnezeu la depărtare pe credincioşii care veneau de la schit după slujbă, coborând cu lumânările aprinse. Prin care minune cei închişi cu tine au înţeles măsura sporirii tale, că lanţurile şi zidurile temniţei nu puteau închide sufletul tău curat. Şi pentru aceasta te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că Duhul Sfânt în inima ta s-a sălăşluit;
Bucură-te, că Dumnezeu de mari daruri te-a învrednicit;
Bucură-te, că multe din cele viitoare dinainte le-ai cunoscut;
Bucură-te, că ziua trecerii tale la Domnul mai înainte o ai ştiut;
Bucură-te, că cel căruia i-ai destăinuit această taină de sporirea ta s-a încredinţat;
Bucură-te, că la împlinirea proorocirii mărturie despre sfinţenia ta a dat;
Bucură-te, că vestea despre harismele tale în temniţă s-a răspândit;
Bucură-te, că fugind de patima mândriei talanţii primiţi de sus i-ai înmulţit;
Bucură-te, că prin darul primit de la Domnul celor ce se roagă ţie le vii în ajutor;
Bucură-te, că cei ce îţi cer cele de folos cunosc că eşti de minuni făcător;
Bucură-te, că lepădându-te de bucuriile lumeşti ai primit harisme cereşti;
Bucură-te, că acum împreună cu îngerii pe Dumnezeu Îl preamăreşti;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 5-lea:

Celor care te îndemnau, în ultimele zile ale vieţii tale sfinte, să-ţi cruţi puţina vlagă care-ţi rămăsese şi să vorbeşti cât mai puţin, le-ai cerut: „Nu-mi luaţi această bucurie, căci pentru a-L mărturisi pe Hristos trăiesc; şi de trăiesc, prin mila Lui trăiesc, şi fără să vă arăt dragostea pe care v-o port nu ar mai avea rost să trăiesc”. Şi noi, văzând în tine icoana iubirii celei nefăţarnice, Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce a pus inima ta această virtute de mare preţ, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Ai fost pildă pentru cei închişi împreună cu tine, smerindu-te şi punând binele aproapelui înaintea binelui tău. Ai iubit învăţăturile Sfintei Scripturi şi ţi-ai modelat viaţa după cuvintele lui Hristos, jertfindu-te pentru aproapele tău şi urcând pe scara virtuţilor, şi pentru aceasta te lăudăm:

Bucură-te, că dăruind altora, de la Dumnezeu înmulţit ai dobândit;
Bucură-te, că dând haina de pe tine celui lipsit lui Hristos I-ai dăruit;
Bucură-te, că precum cei doi bani ai văduvei pomana ta s-a socotit;
Bucură-te, că cei care au aflat de fapta iubirii tale s-au umilit;
Bucură-te, dătătorule de bună voie care ai primit răsplata dumnezeiască;
Bucură-te, arătătorule al drumului spre Împărăţia cerească;
Bucură-te, că urmând cuvântului Evangheliei te-ai arătat chip al milosteniei;
Bucură-te, că ruşinându-ne de faptele tale fugim de patima lăcomiei;
Bucură-te, ostaş al lui Hristos care pentru dragostea Lui te-ai jertfit;
Bucură-te, sfinte mucenice, că fapta ta în inimile noastre a odrăslit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale inimile noastre împietrite ca ceara se topesc;
Bucură-te, că spre facerea de bine chiar şi cei tari de cerbice se sârguiesc;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 6-lea:

Am auzit sfătuirea ta plină de înţelepciune: „În toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.” Şi vrând să aflăm şi să facem voia dumnezeiască, lepădându-ne de voia noastră şi ferindu-ne de ispitele celui viclean, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Nou Iov fiind, sfinte, cu multă răbdare ai purtat crucea bolii, arătându-ne şi nouă cum trebuie să primim încercările care vin asupra noastră. Din îngăduinţa lui Dumnezeu ai răbdat chinuri muceniceşti când doctorul a tăiat trupul tău fără ca leacul amorţitor să-şi fi făcut lucrarea, de care lucru uimindu-ne, îţi cântăm:

Bucură-te, că răbdând dureri înfricoşătoare ai cugetat la Cel răstignit;
Bucură-te, că diavolul deznădejdii să te îngenuncheze nu a reuşit;
Bucură-te, leac trimis de Dumnezeu trupului de boală apăsat;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi de boli de nevindecat;
Bucură-te, că de la bolnavii care se roagă ţie nerăbdarea o izgoneşti;
Bucură-te, că pe cei ce îi îngrijesc pe bolnavi îi răsplăteşti;
Bucură-te, nou doctor fără de arginţi care prin rugăciune dai tămăduire;
Bucură-te, că eşti diavolilor prigonitor şi celor îndrăciţi izbăvire;
Bucură-te, că de voia noastră ne-ai sfătuit să ne lepădăm;
Bucură-te, că voia Domnului ne-ai cerut să o îmbrăţişăm;
Bucură-te, că ne îndemni să părăsim toată grija cea lumească;
Bucură-te, că ne întăreşti să facem voia dumnezeiască;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 7-lea:

„Sfârşitul vieţii mele este o ultimă mărturisire ortodoxă. M-aş bucura mult să reveniţi la Biserica cea adevărată”, i-ai zis de pe patul de moarte doctorului înşelat de învăţăturile ereticului Luther şi te-ai rugat pentru venirea sa în Biserica cea adevărată. Voind a ne împărtăşi din râvna ta pentru mântuirea celor ce stau departe de Adevăr, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

„Cine crede fără a fi şi un misionar, acela n-a cunoscut frumuseţea credinţei” - ai spus, mucenice, aprinzând în noi focul mărturisirii lui Hristos. Şi ai întărit prin faptele tale aceste cuvinte, căci te-ai jertfit din iubire pentru un pastor evreu, rugându-te ca el să devină fiu al Sfintei Biserici şi dăruindu-i lui medicamentele care ţi-ar fi putut salva viaţa trupească. Pentru această iubire fără de margini îţi cântăm:

Bucură-te, că în ţarina Domnului ai fost neobosit lucrător;
Bucură-te, că în întunericul temniţei ai fost luminător;
Bucură-te, cel ce pastorului evreu i-ai arătat iubire mucenicească;
Bucură-te, că jertfa ta în sufletele noastre a început să rodească;
Bucură-te, păzitor viteaz al predaniilor bisericeşti;
Bucură-te, cel ce învăţăturilor neortodoxe te împotriveşti;
Bucură-te, că iubindu-i pe eretici ai defăimat noianul rătăcirilor;
Bucură-te, că fără teamă ai vădit felurimea minciunilor lor;
Bucură-te, că ascultându-te pe tine unii oameni de păcatele lor s-au pocăit;
Bucură-te, că după ce au crezut propovăduirii tale în nădejdea Învierii au adormit;
Bucură-te, că de osândă şi de chinurile veşnice s-au izbăvit;
Bucură-te, că înaintea lui Dumnezeu despre faptele tale cele bune au mărturisit;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 8-lea:

Valurile vieţii ne aruncă în vâltoarea patimilor, neînfricatule mărturisitor, şi ne este mai uşor să alegem calea cea largă, spre care ne cheamă necuratul diavol. Dar păstrăm în inimile noastre cuvântul tău: „Trebuie să înfrunţi păcatul până la sânge. Aşa te naşti din nou. Nu există cale de compromis”, şi ducând lupta cea bună Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

„Cum vei putea rezista la marile încercări la care suntem supuşi, dacă nu poţi rezista ispitei fumatului?”, l-ai întrebat pe tânărul care nu-şi dădea seama că prin patima sa îndepărta de la el harul dumnezeiesc; şi acesta, smerindu-se în faţa mustrării tale, nu numai că şi-a înţeles greşeala, ci şi-a schimbat întreaga viaţă. Iar noi, luând aminte la îndreptarea lui şi rugându-ne ţie să ne ajuţi să ne izbăvim de toate patimile, te lăudăm aşa:

Bucură-te, că cei ce te cinstesc mintea de gândurile cele rele şi-o păzesc;
Bucură-te, că lepădând înţelepciunea acestui veac se sfinţesc;
Bucură-te, că scriind pentru noi îndreptarul de spovedanie ai vădit hăţişul păcatelor;
Bucură-te, cel ce eşti stavilă în faţa patimilor şi a poftelor;
Bucură-te, că pentru a scăpa de povara păcatelor la scaunul spovedaniei ne-ai îndrumat;
Bucură-te, că pe oameni să facă ascultare de duhovnic i-ai îndemnat;
Bucură-te, că de împărtăşirea cu nevrednicie cu Sfintele Taine ne fereşti;
Bucură-te, că furtuna patimilor noastre prin rugăciune o potoleşti;
Bucură-te, cel ce în vremuri de desfrâu ai fost pildă de curăţie;
Bucură-te, că nelegându-te de bogăţiile lumeşti ai fost iubitor de sărăcie;
Bucură-te, cel ce, fără să fii monah, ai ţinut voturile monahiceşti;
Bucură-te, că ajungând la sfinţenie spre sfinţenie ne călăuzeşti;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 9-lea:

Vrând să ne trezeşti din amorţeala care ne-a cuprins, robule al lui Dumnezeu, ai scris că „păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului; acum Îl scuipă în faţă cei ce sunt botezaţi, acum cununa de spini I-o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palme, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suliţa cei pentru care a suferit batjocoriri şi bătăi şi pentru care Şi-a dat sângele pe Golgota”. Ca să fim feriţi de o astfel de cădere, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

„Creştinii nu pot primi pacea ispititoare a Satanei, creştinii nu vor primi decât pacea lui Hristos, oricât de multe sacrificii li se vor cere”, răsuna în temniţe cuvântul tău, precum al Botezătorului în pustie. O, mucenice, vom şti oare să primim cuvântul tău, când Irozii vremurilor noastre ne vor cere să primim pacea cea mincinoasă prin lepădarea de Hristos? Pentru ca să rămânem tari la vreme de încercare, ne rugăm ţie:

Bucură-te, că pentru pacea cea după Dumnezeu te-ai nevoit;
Bucură-te, că liniştea ta şi pe paznicii temniţei i-a îmblânzit;
Bucură-te, sabie a cuvântului mustrătoare a fărădelegilor;
Bucură-te, adevăr care împrăştie norii minciunilor;
Bucură-te, mângâiere în vremurile de tulburare;
Bucură-te, a făţărniciei pierzătoare de suflet certare;
Bucură-te, dreptar de vieţuire a mirenilor;
Bucură-te, veghetor tainic al mănăstirilor;
Bucură-te, al preoţilor ajutător în propovăduire;
Bucură-te, a ierarhilor râvnitori sprijinire;
Bucură-te, cărare spre Răsăritul răsăriturilor;
Bucură-te, făclie a iubitorilor de adevăr şi ucenic al Adevărului;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 10-lea:

„Sunt fericit că mor pentru Hristos. Totul e o minune. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi”, ai spus în ultima zi a vieţii tale, mărturisind grija ta pentru cei apropiaţi ţie. Iar noi, cugetând la slăvitul tău sfârşit, Îi cântăm Celui ce te-a chemat în Împărăţia Sa: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Fiind prigonit pentru Hristos, ai mărturisit că îl simţi ca prieten al tău pe fiecare suflet care se gândeşte la tine cu iubire creştinească. Oare iubirea şi cinstirea noastră nu le vei primi? Îndrăznind, ne rugăm ţie, sfinte, cerându-ţi să primeşti şi puţinele noastre laude:

Bucură-te, că sufletul tău de frumuseţile veşnice se desfătează;
Bucură-te, prieten al celor care poveţele tale le urmează;
Bucură-te, cel ce împreună cu cetele sfinţilor te rogi pentru noi;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvim din nevoi;
Bucură-te, că în temniţă pe cei şovăitori în credinţă i-ai întărit;
Bucură-te, că pe cei îndărătnici prin răbdare i-ai biruit;
Bucură-te, cel ce nu te-ai scârbit când pe nedrept ai fost defăimat;
Bucură-te, cel ce în faţa prigonitorilor îndrăzneală ai arătat;
Bucură-te, că încă în trup fiind ai pregustat veşnica fericire;
Bucură-te, că văzând sporirea ta, ceilalţi s-au umplut de uimire;
Bucură-te, sămânţă a sfinţeniei sădită pe al temniţei pământ;
Bucură-te, slujitor credincios al Noului Legământ;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 11-lea:

S-a adeverit cuvântul tău, sfinte, că „moartea pentru Hristos aduce fericirea vieţii veşnice”. Căci părăsind tu această lume, unul dintre cei cu care împreună ai pătimit te-a văzut în vis urcând la cer pe un tron luminat, şi aflând apoi de trecerea ta la Domnul, I-a cântat Iubitorului de oameni: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

„Aici va fi într-o zi loc de pelerinaj”, a proorocit Cuviosul Gherasim, cerându-ţi să te rogi pentru el. Şi de la acest slăvit mărturisitor, care de la stăreţia Tismanei a ajuns în temniţa de la Târgu Ocna, fiindu-ţi frate de suferinţă, învăţându-ne a-ţi cere să te rogi şi pentru noi, zicem către tine:

Bucură-te, cel ce cu dreptate sfânt al închisorilor ai fost numit;
Bucură-te, că prin sfinţenia ta marilor mucenici te-ai asemuit;
Bucură-te, că mulţimea pelerinilor care vin la Târgu Ocna a sporit;
Bucură-te, că profeţia Cuviosului Gherasim despre temniţa aceasta s-a împlinit;
Bucură-te, că împreună cu noii mărturisitori din toată lumea pe Hristos Îl slăveşti;
Bucură-te, că de tine se bucură soborul mucenicilor din temniţele româneşti;
Bucură-te, că pe noii mucenici ne-ai îndemnat să-i cinstim;
Bucură-te, că urmând povaţa ta mult folos agonisim;
Bucură-te, prin rugăciune nerăbdarea celor închişi cu tine în răbdare s-a schimbat;
Bucură-te, că pe aceştia precum Sfântul Dimitrie pe Nestor i-ai binecuvântat;
Bucură-te, că împreună cu tine răsplata cea cerească o au primit;
Bucură-te, că întărindu-se în credinţă Adevărul cel veşnic L-au mărturisit;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 12-lea:

Femeii care şi-a riscat viaţa, venind la tine pe ascuns într-o noapte, i-ai cerut: „Vă rog să mărturisiţi oamenilor şi familiei mele dragi că am crezut până la sfârşit, că sunt împăcat, că-mi dau viaţa pentru Hristos şi pentru semeni”. Şi noi, luând îndrăzneala de a mărturisi oamenilor despre pătimirile tale muceniceşti, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Sfinte Mucenice Valeriu, încredinţaţi fiind de sfinţenia ta, ne rugăm lui Dumnezeu ca prin rugăciunile tale să ne dea putere să punem început bun mântuirii noastre. Credem că tu te rogi pentru tot omul ce aleargă la tine cu nădejde, şi pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, crin ales între florile muceniciei;
Bucură-te, că de la tristeţe ai ajuns în Împărăţia bucuriei;
Bucură-te, pentru vremurile de pe urmă far strălucitor;
Bucură-te, mijlocitor pentru noi în faţa Dreptului Judecător;
Bucură-te, mângâiere cerească celor aflaţi în focul ispitelor;
Bucură-te, că vădeşti şi ruşinezi degrabă lucrarea diavolilor;
Bucură-te, pavăză tare la vreme de prigoană a creştinilor;
Bucură-te, cel ce ne îndemni să mergem pe urmele mucenicilor;
Bucură-te, roadă a Evangheliei răsărită în neamul românesc;
Bucură-te, că dreptslăvitorii de alte neamuri cu evlavie te cinstesc;
Bucură-te, că lauda ta în toată Biserica se vesteşte;
Bucură-te, că prin tine Hristos Se preamăreşte;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinte Valeriu, cunună a mucenicilor români din prigoana celui de-al douăzecilea veac, fii apărătorul nostru ceresc! Vezi, sfinte, cursele diavolului cele amăgitoare, vezi patimile care ne împresoară, vezi neputinţa sufletelor noastre. Dar vezi şi nădejdea noastră în ajutorul cel de sus, şi vino şi scoate-ne din focul încercărilor, ca ajungând în Împărăţia cea cerească să Îi cântăm împreună cu tine Dumnezeului celui viu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul întâi: A ajuns până la noi propovăduirea ta… şi Condacul întâi: Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei…)


Apoi se citeşte această

Rugăciune

Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţinătatea credinţei noastre, şi nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, ridică-ne pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i prin rugăciunile tale să se pocăiască, aşa cum i-ai ajutat prin cuvânt pe păcătoşii pe care i-ai întâlnit în temniţele prin care ai trecut.Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Roagă-te pentru ierarhii ortodocşi, să păstorească turma cu frică de Dumnezeu, fără a se teme de mai marii lumii acesteia. Ai grijă, Sfinte Valeriu, de toţi monahii şi de toate monahiile, fiindu-le sprijinitor şi ocrotitor, ca avându-te pe tine împreună rugător să sporească în nevoinţă şi virtute.Ai grijă, sfinte, de toţi cei prigoniţi pentru Hristos, să rabde cu răbdare mucenicească, fără să cârtească. Şi ai grijă şi de prigonitorii lor, rugându-te pentru ei, aşa cum te-ai rugat şi pentru cei ce te-au prigonit pe tine.
Întăreşte-ne, sfinte, în lupta pe care o ducem pentru mântuirea noastră, ca mulţumindu-ţi ţie să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru proslăvirea noilor mucenici

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, Cel ce i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonitorilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune.Sădeşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărturisirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc. Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii celei dreptslăvitoare. Fă ca virtuţile şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noastră, şi să primim această mustrare spre îndreptarea noastră.Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tău, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-ne Ţie cu nădejdea că ne vei ierta îndrăzneala şi nu vei trece cu vederea cererea noastră: „Doamne, arată-ne nouă locurile în care se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, ca aflându-le să le cinstim cu evlavie”. Şi dacă din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, Doamne, să nu laşi sfintele moaşte ale robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pentru a primi închinarea cuvenită.Ca închinându-ne cu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvine, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi mucenice. Şi împreună cu ei să Îţi aducem slavă, cinste şi închinăciune Ţie, Dumnezeului cel în Treime lăudat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.